Tendinţa postmodernă a teatrului contemporan impune noi structuri dramatice, dizolvând
subiectul şi deconstruind personajul. Ele încalcă convențiile dramaturgiei tradiționale, renunță la acțiune și logică, improvizează. Limbajul teatral este găsit prin conlucrarea dramaturgilor cu teatrele, regizorii și actorii. Teatrul postmodern practică impuritatea stilului, care îmbină in cele mai dese cazuri stilul „înalt” cu cel familiar şi chiar argotic. Autorii recurg la metateatru, fapt care denotă evoluţia nivelului de receptare a textului. Piesele de teatru unesc elementele comice şi cele tragice până la suprapunere, reiau, în sens parodic, structuri ale teatrului anterior: personajul, conflictul, tipuri de personaje consacrate. Sunt cunoscute numeroase teatre de avangardă, experimentale, artişti creatori de performance si happening-uri, care au dezvoltat mișcarea postmodernistă în domeniu: Hermann Nitsch, Otto Mühl, Wooster Group, Survival Research Laboratory, Squat Theatre, The Builders Association, Magazzini, Falso Movimento, Thetregroep Hollandia, Theatergroep Victoria, Matschappej Discordia, Theater Angelus Novus, Hotel Pro Forma, Serapionstheater, Bak-Truppen, Remote Control Productions, Ts Stan, Suver Nuver, La Fura dels Baus, DV 8 Physical Theatre, Forced Entertainment, Station House Opera, Théâtre de Compilicité, Teatro Due, Societas Raffaello Sanzio, Théâtre du Radeau, Akko-Theatre, Gob Squad. Teatrul postmodernist din Polonia se înscrie în mișcarea teatrală postmodernă europeană cu cele mai majore figuri teatrale din Occident, precum Tadeusz Kantor, Jerzy Grotowski, Konrad Swinarski, Kristian Lupa, Krzysztof Warlikowski, Witold Gombrowicz. Aceștia au avut o misiune specială de a recrea, dar și de a proteja cultura națională, de a trezi conștiințele polonezilor, de a da glas libertății și de a vorbi despre despotismul puterii. Primele semne de schimbare a limbajului dramaturgiei își fac apariția la sfârșitul anilor ‘80, cu Koterski, Nawrocki, Villqist, care reflectă în piesele sale teme precum: intoleranța, teama de necunoscut, comportamentul omului contemporan, patologia socială, criza etosului intelectual. Începând cu anii 2000 dramaturgia poloneză capătă o nouă imagine și un flux proaspăt prin apariția unor autori dornici să se exprime prin intermediul teatrului. Pentru ei mediul natural, punctul de referință este democrația, libertatea. În textele lor se regăsesc teme precum depresiile, criza familiei, violență, atitudinea sceptică față de autorități, problemele născute din neadaptare, pierderea identității naționale și degradarea socială. Noua generație de dramaturgi este susținută de instituții care promovează textele acestora: Festivalul Contemporan la Random, unde își fac apariția noi autori, Laboratorul de Dramă, unde își fac debutul autorii Joanna Owsianko, Magda Fertacz, Tomasz Kaczmarek, Teatrul Rozmaitosci, condus de Gregorz Jarzyna, pornind proiectul TR/PL, descopera dramaturgii Przemyslaw Wojcieszek, Marek Kochan, Dorota Maslowska. Pawel Demirski, unul din cei mai faimoși și controversați autori ai epocii, pune întrebări sociale dificile și dureroase într-un stil care e împrumutat din cultura populară și metodele teatrului documentar. El tratează textele clasice cu vandalism, batjocură ordinea stabilită, “miturile” și așa numiții “eroi” ai generației anterioare. Este un autor cu un limbaj critic, antagonist și cinic, care pune în prim plan valorile, marcate în urma transformării Poloniei și trecerii la un regim capitalist. A debutat cu Unconsciously în 2002, o piesă bazată pe fapte reale, despre o femeie care a rugat un protestant să o ajute să se sinucidă. Au urmat alte piese cu o valoare importantă pentru teatrul polonez: From Poolnad with love, un text despre emigrație și identitatea Poloniei și Walesa, a Merry and therefore a very lugubrious history, o reflecție critică asupra “revoluției poloneze”, fără a demitiza mișcarea de solidaritate. Tadeusz Rozewicz, un autor multilateral și creativ, un sceptic în privința comunismului, acuzat de nihilism , în piesa Kartoteka, inspirată de avangarda pariziană (Beckett, Ionesco), propune o dublă identitate a eroilor, utilizează un limbaj ascuțit, inteligent și metaforic. Proiectul TR/PL al Teatrului Rozmaitosci din Varșovia a făcut cunoscut numele autorilor Szymon Wroblewski, Michael Bajer, Dorota Maslowska, propunând texte cu un limbaj primitiv, alcătuit din “gunoiul” mass-media sau al Culturii Pop, care resping toate formele, genurile teatrale. Teatrul nou polonez își are inspirația din scrierile occidentale si poate fi caracterizat printr-un limbajul vulgar, colocvial. Textul dramatic jonglează cu informații şi date biografice, amestecă cu spectaculozitate liricul, ironia şi tragicul, dialogul este redundant și lipsit de sens, încurajează haosul , fragmentarea vieții sau a societății.
Cuvinte-cheie postmodernism, noua generație, limbaj, structuri dramatice, deconstruirea personajului