din Catolicism şi Ortodoxie românească.

Scurt istoric al Bisericii Române Unite

pr. Silvestru Augustin Prunduş şi Clemente Plaianu

http://www.bru.ro/istorie/cat-si-ort-capitolul-17/

Deschizând o paranteză în legătură cu comportamentul ierarhiei ortodoxe din Transilvania faţă

de răscoala de la 1784-1785 de sub conducerea lui Horia, Cloşca şi Crişan, se ştie că, la 1761, a fost
restaurată în Transilvania această ierarhie, prin numirea episcopului sârb Dionisie Novacovici (1761-
1767), care şi-a stabilit reşedinţa la Răşinari, iar în 1767 s-a retras din scaun. A fost urmat de alţi
episcopi sârbi: Sofronie Chirilovici (1770-1774), întâiul episcop ortodox cu reşedinţa la Sibiu, apoi
Ghedeon Nichitici (1783-1788) şi Gherasim Adamovici (1789-1796), mort la vârsta de 52 de ani. În
1810 va urma la scaun Vasile Moga (instalat în 1811), întâiul ierarh ortodox de origine română după
unirea din 1700.

Desigur că sub raport naţional, românesc, în arhipăstorirea episcopilor sârbi menţionaţi, nu

poate fi consemnat nimic pozitiv, decât cel mult semnarea, cum vom vedea în continuare, a
memoriului numit Supplex Libellus Valachorum, redactat de blăjenii uniţi, de către episcopul
Gherasim Adamovici, alături de Ioan Bob, episcopul greco-catolic.

Nu poate să rămână însă neconsemnată contribuţia negativă a episcopului ortodox de la Sibiu,

Ghedeon Nichitici, care, pus în slujba stăpânirii austriece, i-a adus acesteia servicii deosebite pentru
lichidarea răscoalei lui Horia, precum vom consemna, şi recompensa ce i s-a dat de către guvern, ca
răsplată a trădării. Dăm şi noi aici, după Ioan Fruma, „Procesul şi martiriul lui Horia”, apărut în
Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1947, (ca şi în revista „Deşteptarea credinţei” din Dej, nr. 2 (11) – 1991,
pp. 13-14) descrierea evenimentelor:

pag. 33. Lui Mihai von Brukenthal i se dă, de altfel, în ziua de 11 octombrie 1784, ordin de la
împărăţie de a se înţelege cu episcopul neunit, Ghedeon Nichitici, om fidel şi de încredere, pe care
să-l trimită în ţinutul Zlatnei pentru a începe tratative cu conducătorul răscoalei (cu Horia).

pag. 47. Dar cum acţiunea mai hotărîtă a armatei, iar pe de altă parte acţiunea Episcopului
Ghedeon Nichitici, începe să dea rodade, Horia devenea tot mai izolat… În consecinţă a cerut
protopopului de la Abrud de a folosi această ocazie bună pentru a descoperi poporului înşelăciunile
lui Horia…
 pag. 54. Acţiunea episcopului Ghedeon Nichitici şi a preoţilor lui, precum şi a autorităţilor
civile, care promiteau iertarea tuturor celor ce se vor întoarce liniştiţi la casele lor… aveau să
grăbească obiectivul urmărit de la început: izolarea capilor răscoalei…

pag. 56. Horia a căutat să se apropie de episcopul Nichitici printr-o scrisoare din 12 noiembrie
1784, în care invită pe episcop să vină să-şi viziteze credincioşii de acolo, care-l vor primi cu bucurie.
Episcopul nu primi însă mâna întinsă de Horia, plecată şi supusă…

pag. 57. Chiar şi înfrângerea ţăranilor de la Mihăileni, care avea să schimbe pentru prima dată
situaţia în favoarea armatei, se datoreşte în cea mai mare parte episcopului Ghedeon Nichitici şi
emisarilor săi, care ţinură de vorbă pe ţărani, până când armatele îl înconjurară.

pag. 241. „Răsplata trădării”. Sub acest titlu, autorul înşiră premiile în bani şi diplome date
celor ce l-au prins pe Horia. Premierea în cadru solemn la Zlatna a făcut-o comisarul Mihai von
Brukenthal. Cea mai mare sumă, 1.000 de florini, a primit-o episcopul ortodox Ghedeon Nichitici de
la Sibiu, la 5 februarie 1785, iar a două, de 800 de florini, a primit-o episcopul ortodox de la Arad
Petru Popovici, iar Iosif Adamovici, protopop din Abrud, a primit 30 de galbeni şi o medalie de aur…

Supllex Libellus Valachorum. Petiţia-memoriu din martie 1791, cunoscută sub numele de
Supllex Libellus Valachorum, prin care românii, continuând lupta lui Inochentie Micu, au cerut,
printre altele, egalitate în drepturi cu celelalte naţiuni şi reprezentarea în dietă proporţională cu
numărul contribuabililor, a fost redactată de învăţaţii fii ai Bisericii Române Unite: Samuil Micu, Petru
Maior şi Gheorghe Şincai, corifeii Şcolii Ardelene; Ioan Para, unul din capii mişcării naţionale din anii
1790-1792, vicarul foraneu unit al Rodnei, care caracterizează astfel situaţia disperată în care au
ajuns românii după răscoala lui Horia: „Căci clerul e lipsit aproape total de orice subzistenţă,
poporul este oprimat, nobilii români sunt excluşi de la funcţiuni, nu este nimeni care să se
îngrijească de noi”.223) Au mai colaborat la redactare Ignatie Darabant, episcopul român unit al
Oradei, conducătorul delegaţiei de prezentare la Curtea imperială, apoi oculistul Ioan Piuariu Molnar,
Iosif Miheşi, Ioan Cosma, Aron Pop etc. Memoriul a fost respins. Un nou memoriu, prezentat de cei
doi episcopi, Ioan Bob şi Gherasim Adamovici, primeşte răspuns de la împăratul că a luat cunoştinţă
de cererile poporului român şi că va căuta să le rezolve păsurile, însă nu s-au rezolvat niciodată.224)
Lupta de la Mihăileni
LUPTA DE LA MIHĂILENI

7 decembrie 1784
Răsculaţii români Armata austriacă
Comandant: Mihăileni, judeţul Hunedoara

Nicola Bibarţ Comandant:

Forţe: Vicecolonelul Kray

600-2.000 Forţe:

Pierderi: necunoscută

50-100 morţi, 15 Pierderi:

capturaţi, răniţi- 5 răniţi

necunoscut

REZULTAT: VICTORIE STRATEGICĂ A FORŢELOR AUSTRIECE

Lupta de la Mihăileni (7 decembrie 1784) a fost ultima ciocnire dintre armata imperială
austriacă şi răsculaţii români conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan.

Trupele imperiale austriece înaintau de la Brad spre Câmpeni pentru a pune capăt răscoalei
conduse de Horea, Cloşca şi Crişan. La hotarul dintre satele Mihăileni şi Blăjeni au fost
întâmpinate de o masă de ţărani români înarmaţi. Episcopul ortodox de origine sârbă
Ghedeon Nichitici însoţea trupele imperiale şi conform ordinelor primite, a ieşit în faţa
răsculaţilor încercând să îi convingă cu vorba bună să predea armele şi să se întoarcă la
casele lor. Aceştia au refuzat.

În timp ce episcopul trata cu răsculaţii, vicecolonelul Kray, comandantul trupelor austriece, şi-
a împărţit infanteria în două coloane pe care le-a trimis să învăluie gruparea ţăranilor din
două direcţii. Cavaleria austriacă a rămas împreună cu comandantul în mijlocul dispozitivului
de atac.

După ce au făcut tot ce au considerat posibil pentru liniştirea ţăranilor, episcopul şi preotul
care îl însoţea s-a retras, moment în care vicecolonelul a dat ordinul de atac. Infanteria a
atacat din flancuri, iar cavaleria a şarjat de front.

Lupta a fost scurtă, ţăranii fiind înfrânţi rapid şi supravieţuitorii risipiţi ori capturaţi. În luptă a
căzut unul dintre căpitanii ţăranilor, Nicolae Bibarţ.

Ciocnirea de la Mihăileni a avut importanţa ei prin faptul că de acum înainte răsculaţii nu îşi
mai făceau iluzii în privinţa faptului că armata nu îi va mai ataca, speranţă care exista în
prima fază a răscoalei.
Bibliografie

 Prodan, David - Răscoala lui Horea, volumul II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1979
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Lupta_de_la_Mih%C4%83ileni
 https://www.istorie-romaneasca.ro/gherasim-adamovici/ GHERASIM

Biserica SF LUCA din Maierii Sibiului, este un lăcaș de cult ortodox construit în cartierul Terezian al
Sibiului în anul 1791 pe un teren care a fost achiziționat în 1782 de episcopul Ghedeon Nichitici.
Această biserică este astăzi, cel mai vechi edificiu de cult ortodox din Sibiu.

 Biserica Sfântul Luca din Sibiu a fost renovată și resfințită în anul 1938. Aici este înmormântat
episcopul Gherasim Adamovici (episcop ortodox al Transilvaniei între anii 1789-1796).

https://www.wikiwand.com/ro/Biserica_din_Maierii_Sibiului

INTRO Biserica din Maierii Sibiului s-a încadrat și ea în mișcarea generală de construire a

edificiilor de cult din Transilvania ca urmare a promulgării Edictului Iozefin de toleranță

religioasă din 8 noiembrie 1781, precum și a rescriptului asupra concivilității din 22

martie 1781. După zece ani de la legiferare, în 1791, a fost zidită în Măierimea Sibiului, în

partea dinspre Poarta Turnului, biserica actuală cu hramul Sfântului Luca evanghelistul. Ea a

fost cea a doua biserică românească construită în acel cartier mărginaș al Sibiului, din afara

zidurilor cetății, după cea greco-catolică, știută cu numele de Biserica dintre Brazi, ridicată în

fața Porții Turnului în perioada 1778-1783. Turnul clopotniță al acesteia, a fost edificat ulterior

în 1788..........

Sursa de documentare principală care ar fi putut fi consultată, pentru a afla istoria Bisericii Sf. Luca, este
reședința episcopală din Sibiu. Din păcate, toată colecția de documente din perioada celei de a doua
jumătăți a secolului al XVIII-lea, a fost distrusă din cauza devastărilor care s-au făcut în timpul Revoluției
din 1848 și mai apoi, când a fost incendiată în martie 1849, în timpul luptelor dintre revoluționarii
maghiari și armata imperială. Reconstituirea documentară este astfel demonstrată, ca fiind imposibilă. Din
aceste motive, Nicolae Iorga, care a vizitat la începutul secolului al XX-lea bisericile vechi din Mărginimea
Sibiului unde existau inscripții și pisanii, note în cărți bisericești sau documente originale, nu a putut face
vreo referire despre Biserica ortodoxă din Maierii Sibiului.

 Pictura a fost restaurată de pictorul Arutin Avachian în 1972. Pictura de astăzi aparține
pictorului Nicolae Stoica din București.
Rep: Cât de veche este de fapt Biserica din Maierii Sibiului?
Pr. I.M.: Cea mai veche menționare o avem din anul 1762, despre o capelă ortodoxă, care era prea mică.
Abia în anul 1782, după Edictul de Toleranță al Împăratului Iosif al II-lea, se cumpără un teren pe care se
construiește această biserică. Va fi sfințită în anul 1791. Ea a fost zidită din banii și strădaniile a doi episcopi.
Este vorba despre Ghedeon Nichitici și Gherasim Adamovici. Ultimul s-a înmormântat în biserică,
mormântul său aflându-se chiar în fața altarului. Biserica a fost catedrala neoficială a acestor episcopi. Aici
făceau hirotoniile de preoți și pentru că biserica era încăpătoare, tot aici se țineau și festivitățile cele mai
importante.