Acasă Editorial Poezie Critică literară Proză Eseistică

Opiniuni Parodii Poșta redacţiei Galerie video

Galerie foto Teatru Traditii Contact Interviu

Romanul Spirala și chiparosul sau

Perenitate și Rezistență de Marga
Rita POPELI TATU
Creuzet polifonic
Luminoasă, fascinantă și
complexă ca un labirint antic ori
precum șirul lui Fibonacci/
Numărul de Aur -, distinsa
Doamnă Marga Rita Popeli Tatu
te cucerește, încă din primele
paragrafe ale romanului său
Spirala și chiparosul, publicat la
Editura PACO din București, în
2010, an în care domnia sa
împlinea vârsta patriarhală de 82
de ani, dezarmantă pentru unii,
pe deplin admirabilă pentru alţii.
Anterior, semnase alte două
volume, în același gen literar
proteic, romanul: Înfruntând
destinul (2006) și Ecouri peste timp (2008).

Are în pregătire două romane: Satul de la capătul tramvaiului,

respectiv, Casa din Ivry – Un rechin la Paris, dar și un alt volum
într-un gen sidefiu-transparent, pe care l-a botezat, cu surâzătoare
modestie, trăiri: Propileele sonore – Ramada Majestic.
Tinereţea veșnic exuberantă îi este definitorie, o prinde ca o
mânușă din cea mai fină piele sau dantelă, o caracterizează ca stare
de spirit - viu, dinamic, totdeauna scormonitor, doritor de a
cunoaște noi și noi tărâmuri, zări și etape, consemnând și
împărtășind rapid semenilor virtuţile lumilor pe care le
explorează, în care plonjează și se scaldă, ca într-o cristelniţă
magică, mistuită și înălţată de setea copilului fără de prihană.
Dacă regele Midas fusese blestemat să i se metamorfozeze în aur
tot ce atinge (ca pedeapsă, desigur, a avariţiei sale neţărmurite) -,
Marga Rita Popeli Tatu a fost, dimpotrivă, binecuvântată să
transforme în Bucurie (a spiritului) tot ce privește, cercetează și
dăruiește celor ce nu s-au născut orbi pentru frumos.
Captivantă și incitantă ca o poveste de dragoste, dar și ca un
roman cu tentă mitică și legendară, culturală, istorică și spirituală
-, cartea Spirala și chiparosul dă seamă despre calităţile unui om
de excepţie dedicat luminii ce irumpe nu doar din bibliotecile și
muzeele lumii, dar și din tezaurele vestigiilor arheologice,
redescoperite, în siturile în care dăinuie de milenii, adică,
nemijlocit, la ele acasă.
Romanul însumează 230 de pagini, cărora li se adaugă una cu
Erata, altele 18 (nenumerotate, cu ilustraţii color și alb-negru, pe
hârtie cretată lucioasă), plus două pentru Bibliografie, altă pagină -
dedicată precizărilor De aceeași autoare și În pregătire, două
pentru Cuprins și ultima, cea de-a 236-a, rezervată casetei tehnice.
Pentru ca totul să fie limpede din capul locului, autoarea ne
lămurește – în trei pagini și un sfert, grupate sub titlul Către
cititori – asupra intenţiilor sale. O face frontal, direct la ţintă,
pentru a înlătura orice pistă a căderii în greșeală: ,,În prezenţa
chiparoșilor de pe colina Kefalla de la Cnossos, aparţinând insulei
Creta, ascultând povestea prinţului Chyparissos și a Cerbului cu
Coarne de Aur, am hotărât titlul călătoriei romanţate în Grecia…’’.
Așadar, ar fi vorba doar despre …romanţarea unei călătorii, în
antichitatea elenă. După care, ne oferă chei pentru titlul romanului
său, în câte un paragraf. Primul: ‚‚Chiparoșii au semnificaţie sacră,
cu atât mai mult cu cât, din acest lemn, a fost executată Crucea
răstignirii lui Iisus Hristos. Simbolic, acest arbore cu vârful de
lumânare verde sau de săgeată, în tălmăcirea grecilor reprezintă
martiriul, dreptatea, puritatea sufletului și nemurirea (…) Pentru
laicii arhitecţi de pe timpul lui Minos, același lemn, rezistent ca
betonul armat, servea ca traverse între etajele construcţiilor.’’.
Al doilea paragraf - la care ne referim - sună la fel de apodictic,
ca un articol de enciclopedie renascentistă, britanică ori franceză:
‚‚Spirala, în schimb, mi-a fost sugerată de Discul pictografic de la
Muzeul din Heraclion, cu figuri înlocuind literele, o scriere
hieroglifică încă nedescifrată. Pentru vechii greci, pentru
popoarele orientale și pentru cele din regiunea Pontului Euxin,
această formă răsucită are aceeași semnificaţie, de perenitate.’’
Doamna Marga Rita Popeli Tatu ne încredinţează, în continuare,
că romanul Spirala și chiparosul constituie rodul unor căutări,
cititorii întâlnind, de-a lungul lecturii, legende interesante, unele
pline de umor, de metafore și de multe nedumeriri, firești pentru
veacul în care trăim.
Spumos, spectacolul nașterii
Despre capitolul dintâi, autobiografic - cel mai cuprinzător dintre
cele 47, însumând 18 pagini -, autoarea, care va deveni
protagonista aventurii sale narative, apreciază că ,,pare să nu aibă
nicio legătură cu textul propus anume pentru călătoria în Grecia’’.
Preludiul apariţiei pe lume a autoarei și evocarea – succintă, însă
cât se poate de expresivă, densă și suculentă - a primilor ani ai
existenţei sale alături de Iruca și de părinţi au menirea de a
răspunde la întrebarea ‚‚De unde venim/ De unde vin eu?’’, pentru
a avea șansa de a răspunde, ulterior, celorlalte două, esenţiale
pentru definirea unui om ori a unui neam, a unei comunităţi sau a
unui popor, după cum reliefa, acum vreun mileniu și jumătate,
împăratul-filosof din Roma antică, Marcus Aurelius: ‚‚Cine
suntem?’’ și ‚‚Încotro mergem?’’…
Este creionat, astfel, universul uman de pe malul Nistrului
moldovenesc, cu cele două epoci influente: cea rusească, dinaintea
Marii Revoluţii din Octombrie 1917 în Rusia, pe când Basarabia
(România de Est e corect, după opinia noastră!) făcea parte din
Imperiul Ţarist, respectiv, cea pur moldovenească – după cum o
numește autoarea -, de după revoluţia sovietică socialistă și
alipirea la România, având rădăcini străvechi traco-dacice, cu
obiceiuri laice și religioase de influenţă orfică.
Considerăm binevenit acest moment pentru a cita – de pe la
jumătatea capitolului Preludiu – viziunea, pe cât de realistă, pe
atât de tristă, pe care tatăl romancierei o avea despre destinul
Basarabiei: ‚‚Ce-i și cu Basarabia? Trăiește ca într-o luntre.
Cârmacii, când o îndreaptă spre răsărit, când spre apus. De câte ori
cârmacii au lăsat-o în derivă! Istoria o întoarce când pe dos, când
pe faţă, când la stânga, când la dreapta și, mai mult, o obligă să
stea drepţi și fără crâcneală. În spaţiul său pipernicit, mai poate să
se împotrivească? Bine, urmat de harașo, și invers, sunt semne de
acceptare, dar și de supunere; când jucăm Cazaciocul, când
Periniţa (…) Trăim într-o lume cu un trecut zbuciumat, cu un
prezent <liniștitor>, prevestitor de nenorociri.’’.
Atenţie: trăirile consemnate mai sus erau mărturisite de tatăl
romancierei acum 80-90 de ani. Echivalent cu o cauţionare cu
fierul înroșit în foc -, acest diagnostic sună la fel de tragic și în
zilele noastre, el fiind întrutotul valabil și în prezent.
Tevatura generată de alegerea prenumelui pentru nou venita pe
lume (autoarea) are valenţe de comedie de situaţie și, pe alocuri,
chiar de comedie de limbaj. Cohorta de bunici, mătuși, verișoare și
alte rubedenii îl asaltează pe proaspătul tată cu fel de fel de
propuneri de prenume: Larisa/ Lara, Ana/ după Ana Karenina,
Nastasia, Olga, Livia, Cleopatra, Lucreţia, Ofelia, Sara, Rașela,
Maria…
Trezită din somnul ce o cuprinsese imediat după naștere și după
primul alăptat, mama dă sentinţa irevocabilă: ‚‚Cu toată oboseala,
trezită, am râs cu poftă; toţi aveţi mult haz. Înainte de naștere
hotărâsem: dacă va fi băiat, să-i dăm numele Iulian, după numele
nașului, iar dacă va fi fată – un nume de floare, Margarita.’’.
Atmosfera disputei se destinde brusc, iar străbunica adoptivă,
bucuroasă, întărește propunerea: ‚‚Ai dreptate, Veruţa! Margarita
înseamnă perlă, nume împrumutat de la grecescul Margarites, în
românește mărgărit, mărgăritar, pietriș mărunt, perlă, vâsc,
lăcrimioară, de la a mărgări, a înflori.’’. Acestor argumente, tata, cu
greaca învăţată, stăpânind și limbile slave, adaugă: ‚‚În Rusia,
Margarita, prescurtat Rita, are mare trecere, iar în Antiohia, Sfânta
Margareta a fost o martiră din timpul împăratului Diocleţian. Era
fiica unei regine care ar fi trăit prin secolul al II-lea.’’.

Geamănă cu Marguerite Yourcenar

Pornind de la aceste considerente, Marga Rita Popeli Tatu,
autoarea romanului Spirala și chiparosul, face două conexiuni
interesante, notând, cu discreţie parcă, dar și cu o mândrie difuză,
abia ţinută în frâu: ‚‚Marguerite Yourcenar, memorialistă cu
izbânzi de invidiat la o vârstă respectabilă, și Rita Levi Moltancini,
mare neurolog (104 ani) recomandând exersarea permanentă a
creierului și mișcarea zilnică, mă încurajează. Sper să mai trăiesc și
să scot manuscrisele din sertar, pentru a le dărui familiei și
publicului interesat. Numele celor două și al meu …mare
coincidenţă semnificativă.’’.
Condensând la maximum destinul familiei în care se născuse,
prozatoarea se înfiorează în clipele de evocare a comunei natale
Izbiștea (‚‚mare, frumoasă, românească, dăruită cu oameni
vrednici, cu gospodării pe întrecute’’), căreia îi păstrează amintiri
de neuitat. Părinţii săi aveau în vedere două variante. Prima: cea
de instruire și mutare într-unul din orașele Basarabiei -, Chișinău,
Soroca, în ultimul caz Orhei, sau la Iași, universitatea de aici
bucurându-se de aprecieri. ‚‚O altă variantă era averea adăugată cu
noi suprafeţe de teren și case, zestre pentru noi (n.n. pentru Marga
Rita și sora sa mai mică), în cazul când renunţarea la studiile
universitare ar fi avut motivaţie. În acele vremuri, a fi bogat,
educat și cu studii liceale era la modă. De plecat am plecat, dar în
lumea largă a României, părinţii orientându-se foarte bine în
alegerea noilor reședinţe după liniștirea cât de cât a situaţiei
basarabenilor strămutaţi. Anul 1940, cu ocuparea Basarabiei de
către sovietici și războiul, a năruit toate planurile.’’.
Involuntar, autoarea comite, aici, o eroare, atribuind părinţilor săi
opţiunea pentru spaţiul transilvan de răsădire a familiei sale.
Realitatea a fost cu totul alta: statul român era atât de bine
organizat, încât șeful său, mareșalul Ion Antonescu, a dispus ca –
înainte de plecarea de acasă, din Basarabia, și de urcarea în
trenurile cu sute de mii de români refugiaţi – să se știe exact ce
familie din ţara mamă le va asigura găzduire. Numai așa a putut fi
evitat haosul iminent unei migraţii de asemenea proporţii.
În context, naratoarea reînvie chipul luminos al mamașei Vera,
care avusese norocul să călătorească, împreună cu părinţii ei, în
metropole ale imperiului rus, la Odessa, Moscova și Sf. Petersburg
și de la care învăţase multe. ‚‚Cu darul ei de povestitoare, de fiecare
dată ne mărturisea din minunăţiile locurilor vizitate, din legendele
vechii Elade, dar mai aproape de sufletul ei era Orfeu, poetul și
cântăreţul rătăcitor pe malurile stâncoase ale Nistrului.’’
Prozatoarea nu rezistă ispitei de a mărturisi că interesul pentru
Grecia continentală și insulară i l-a stârnit, înainte de toţi,
străbunica sa, Vera Andrianov, având origini elene. Acesta
constituie ‚‚începutul întâlnirii cu legendarul poet și cântăreţ
Orfeu, a cărui poveste va fi detaliată mai târziu de minunata
Alexandrina Anghel, profesoară rămasă în amintire’’. Profesoara
de istorie Alexandrina Anghel își duce somnul de veci în cimitirul
Sineasca din Craiova, municipiu în care, după refugiul din 1944, și-
a continuat profesia la unul din liceele Băniei.

Iniţiere în lumea tracului Orfeu

De aici pornind, în cel de-al doilea capitol (și) ca mărime (10
pagini): Memento mori, Marga Rita Popeli Tatu realizează o vastă,
temerară și voluptuoasă reînviere a tracului legendar Orfeu (de la
care provine numele orașului Orhei), a mitului argonauţilor și
Lânii de Aur, a genezei poeziei orfice și a curentului numit orfism,
ai cărui reprezentanţi credeau în existenţa trupului ca temniţă
pentru suflet, în destin și metempsihoză, propovăduind
reîncarnarea ciclică a tuturor fiinţelor vii, o metamorfozare când în
animale, când în plante, revenind, apoi, la treapta superioară de
om, care primea putere de Zeu…
Dorinţă împlinită (care începe frontal: ‚‚De două luni așteptam
ziua de 19 iunie 2005 – ziua plecării în Grecia, la invitaţia fiului
meu Dan, stabilit definitiv în Canada, înainte de anul 1989.’’) și
Îndrăzneţii cu aripi de pasăre se înscriu tot în buchetul capitolelor
pregătitoare pentru lansarea în aventura întâlnirii cu istoria antică,
din mândra Grecie. Următoarele șase capitole (Europa, legendă și
adevăr, Tăinuirea și soarta lui Dedal, Muntele Lebedei – Monte
Cecero, Leonardo în Franţa, Coandă, un nume surpriză, Din nou
sub nori) continuă această pregătire psihologică pentru proxima
aventură de coborâre pe pământul fabulos al Greciei antice,
conjugată cu perpetua pendulare între trecutul legendar, prezentul
încă ispititor și viitorul pe alocuri neguros, cu multe semne de
întrebare.
Scrise cu fervoare, cu talent narativ incontestabil, fior liric și
dramatic de profunzime, vibraţie și nobleţe cuceritoare -, paginile
romanului Spirala și chiparosul te provoacă să le citești cu sufletul
la gură, reverberează adânc în inima, mintea și duhul lectorului,
impactul lor fiind, în egală măsură, similar cu o cavalcadă
trepidantă prin locuri și tărâmuri gâlgâind de mitologie, legende și
istorie, călătorie logodită intempestiv cu secvenţe hipnotizante de
oratoriu și simfonie a luminii, purtând în străfunduri - drapate
subtil, în tonuri grave - inflexiuni mântuitoare de recviem strunit
cu forţă demiurgică.
Frumoasă și incitantă ca o poveste de dragoste fără pereche (ca
fiecare dintre cele o mie și una de povești salvatoare ale
Șeherazadei, ca provocator-galantele naraţiuni de amor din
Decameronul lui Boccaccio ori ca nestematele din Hanul Ancuţei,
una dintre cele trei capodopere create de Mihail Sadoveanu) -,
cartea venerabilei doamne Marga Rita Popeli Tatu are, totodată,
virtuţi de roman cu tentă mitică și legendară, culturală, spirituală
și chiar metafizică.
Admirabila, nonagenara autoare ţine să sublinieze că sâmburele
real al romanului său este îmbrăcat cu pojghiţa umorului și a
ficţiunii -, de mare fineţe, adăugăm noi, umorul; de largă
respiraţie: ficţiunea.
Numai un cititor grăbit, precipitat și superficial ar putea emite
ipoteza că romanul Spirala și chiparosul nu dispune de personaje
bine conturate, nu înglobează caractere puternice sau ezitante și
fragile, generoase, avare ori rapace, nici conflict/ conflicte
generatoare de pasiuni înfocate și tensiuni incendiare, desfășurări
dramatice, violenţe, atacuri sângeroase și finaluri tragice.

Doric, ionic, corintic –

în viziunea lui Nicolae Manolescu
Toate acestea pot fi întâlnite la tot pasul, secvenţial sau global,
fulgerător ori în desfășurare aparent liniară, însă într-o viziune,
structură și construcţie narativă care nu pot fi încadrate nici în aria
romanului clasic, de tip balzacian: roman doric (de tip masculin,
cum – din perspectiva esteticii receptării – l-a definit Nicolae
Manolescu, în cele mai șocante cărţi ale sale de la începutul anilor
80, din trilogia Arca lui Noe), nici în acela proustian, de analiză
psihologică, roman ionic, în viziunea aceluiași reputat critic
Nicolae Manolescu, și nici în arealul romanului corintic (concept
de absolută originalitate, creat de celebrul critic român amintit),
adică a romanului modern, care se naște după Marcel Proust (În
căutarea timpului pierdut, 1913-1927), avându-i ca reprezentanţi
de excepţie pe James Joyce (Ulisse, 1922), Franz Kafka (Procesul,
1925), Andre Gide (Falsificatorii de bani, 1926), Albert Camus
(Străinul, 1942, lângă care poate fi invocată Căderea – structură
narativă insolită și solitară), Robert Musil (Omul fără însușiri,
1930-1933), Herman Hesse (Lupul de stepă - 1927, Jocul cu
mărgele de sticlă - 1943), autori și opere de certă valoare la nivel
mondial, care au exercitat, decenii la rând, roluri de magisteriu și
au avut influenţe benefice asupra multor literaturi.
Ecouri din marile școli ale romanului european se insinuează
discret, uneori abia perceptibil, în paginile romanului Spirala și
chiparosul, scris cu un soi de înfiorare orfică, iniţiatică, dar și cu
setea irepresibilă de cunoaștere a esenţei lumilor trecute, prezente
și viitoare, de Marga Rita Popeli Tatu.

Roman-călător,
din legendarul Olimp în veacul XXI
Cadenţat după tainice ritmuri cinematografice și desfășurat pe un
enorm ecran panoramic - precum Marea Frescă a Neamului (3x70
metri) realizată, în anii 1934-1939, de Costin Petrescu, la Ateneul
Român din București - ,alternând zonele de lumină blândă, cu
acelea de beznă devastatoare, de smoală, ca la începuturile lumii,
cu orbitoare, ultrarapide secvenţe stroboscopice, evidenţiind,
instantaneu, cu febrilitate maximă, chipuri și umbre cvasi-
indescifrabile -, romanul-călător, romanul-călătorie (în timp și
spaţiu) al doamnei Marga Rita Popeli Tatu ne poartă, de-a lungul
următoarelor 21 de capitole, prin anii de pubertate și adolescenţă,
primă tinereţe și început de maturitate ai Europei, în fapt, prin
multitudinea problemelor specifice antichităţii grecești – suport
pentru civilizaţia, cultura, în special pentru arta europeană și
universală, după cum însăși se exprimă prozatoarea.

Univers poliedric,
cu sute de personaje
…Trecem pe nerăsuflate prin universul poliedric al unor sute de
personaje, din vremea lui Pisistrate controversatul, din
împrejurimile Acropolei și de pe Stânca lui Ares-Areopagitul, din
Piaţa veche – Agora, apoi pe urmele lui Hadrian și ale lui Cronos,
zeul canibal, pentru a reveni, brusc, într-o plimbare prin vechiul
cartier, prin Atena modernă, după care ţâșnim, printr-o nouă
buclă în timp, în arealul unor amintiri, cu iz fantastic, despre Zeiţa
Atena, serbările dionysiace, Tesmophoriile, lumea fabuloasă a
Atenei înainte de Pericle – până la un nou salt, de cangur celest, în
Grecia reîntregită, și din nou, în altă direcţie: la zidul lui
Temistocle, până în mrejele misterioasei Calypso din insula Ogigio.
A treia parte din ameţitor-pseudo-oniricul și, totuși, realistul
roman Spirala și chiparosul – realist chit că-i vorba de sute și sute
de alte personaje din lumea miturilor, intrate în memoria noastră
colectivă – cuprinde 16 capitole: periplul, într-o croazieră cu un
vapor de lux, dar cu popasuri mirifice, prin Grecia insulară.
Cititorului îi sunt oferite noi și noi pagini, de Rug și flacără (putem
afirma, citând titlul unui film românesc, turnat după un roman al
lui Eugen Uricaru), despre Myconos, insula vrăjită, istorii din
Dodecanez, Cos, leagănul lui Hipocrate, hărţuielile și atacurile
turcilor, Rodos, orașul trandafirului, împărăţia regelui Minos,
povestea Lânii de Aur, expediţia argonauţilor, Împărăţia adormită,
până la plonjoanele irezistibile în slava mărturiilor celebrului
arheolog Arthur Evans (director al Muzeului din Oxford la 1900,
care aduce lumină în istoria Cretei), în sălile maiestuoase ale
Muzeului Heraclion, în strania Insulă Sfânta Irina-Santorini (rest
al furiei zeilor focului și pământului, al unei lupte între elemente,
spaţiu împărţit între sumbru și lumină), culminând cu Catastrofa
vulcanică (Akrotiri – Pompeiul minoic, singurul bine conservat din
epoca bronzului, datând din jurul anului 1.500 înainte de Hristos,
așadar din vremea lui Zamolxe).

Ghilotina căderii în realitate

Poposind în cartierul Phirostephani (în drum spre Phyra, la
revenirea de la Akrotiri), autoarea este șocată de imaginea părţii
restaurate a satului, cu deschidere spre vulcan și Kaldera, parte
așezată pe marginea prăpastiei, mușcătoare și mișcătoare în ani de
groază.
Gândul îi fuge spre realităţile de acasă, de acum: Privind acest
spectacol aducător de frumuseţe, dar și de moarte, mă întorc cu
gândul la plaiurile subcarpatine, cu pădurile defrișate, terenurile
dezgolite și dislocate. În ultima vreme, se scurg acoperind casele
satelor cu oameni disperaţi, rugile către Dumnezeu fiindu-le
singura speranţă în vremuri mai bune. Branul, drumurile spre
Sinaia și Predeal primesc cu multă resemnare tonele de pământ
montan care, în cădere, sfidează parapeţii din beton, acoperind
șoselele întărite cu cheltuieli de nedescris.

…Revenită în România, în apartamentul din București, de pe str.

Grigore Alexandrescu -, romanciera Marga Rita Popeli Tatu trece
rapid din ficţiune în realitate, trezindu-se, cu amărăciune și
luciditate dureros de dulce, cu picioarele pe pământ: Problemele
cotidiene mă rup de Atena. Urmărind direct situaţia din ţară, cu
inundaţii și dislocări de terenuri deluroase, cu conflicte sociale și
politice urmate de nesiguranţa zilei de mâine, trag concluzia
metaforică: <Nu-i pace la umbra măslinului zeiţei Atena; nu-i
pace sub chiparosul din ţara lui Galilei și nici sub stejarii dealurilor
noastre românești.> PĂCAT!
…Astfel se încheie – aidoma unui cerc/ inel de vârstă în trunchiul
secular al unui gorun tracic ori asemenea unui cerc hermeneutic,
de comprehensiune și înţelepciune, de interpretare și descifrare a
unor tâlcuri greu bănuite, din spirala ţintind cerul – cartea
fascinantă a unei scriitoare experimentate, deplin stăpână pe
arsenalul stilistic al prozei adevărate, iradiind lumina iubirii de
oameni și a bucuriei de a împărtăși cu aceștia valorile veritabile,
care ne-au perpetuat specia în istorie.
Dincolo de orice paradox, romanul Spirala și chiparosul – în care
autoarei, celor doi fii ai săi, familiilor acestora (o notă aparte
pentru nepoata cea mai micuţă, cu chip de înger și întrebări
încuietoare) le revin roluri de personaje în jurul cărora se învârt
toate cele, deși unele par să se rezume la prezenţe discrete – poate
fi citit și în registrul unei opere știinţifice, graţie acribiei
documentării, dar rămâne, înainte de toate, operă de creaţie
ficţională, pornind de la mituri, legende, conducători militari și
politici, intrigi și realităţi din ultimele două milenii.

Cartea doamnei Marga Rita Popeli Tatu se citește, repetăm, cu

sufletul la gură, aidoma unui roman fabulos ori unei Comedii
umane, având personaje desprinse din legendele Olimpului, dar și
din zările reale ale unei istorii a Greciei de acum 2.000, o mie sau
numai de acum o sută de ani ori doar din ultimele decenii.
În această cavalcadă neobosită prin horbota de biografii, destine,
unele puternic ancorate în istoria Atenei și a celorlalte orașe-state
ale antichităţii grecești, altele mai palid conturate, romanciera
acordă rolul de prim-plan, locul central și, dacă vreţi, tronul regal
omului. Omului în confruntare neostoită, adeseori absurdă, cu
Timpul, dar și cu vanităţile spiritelor înguste, cu deșertăciunile și
blestemele dintr-o Cutie a Pandorei, sinucigaș deschisă de
autocraţi malefici.

Dens, cât se poate de dens, ca desfășurare și ritm narativ, romanul

Spirala și chiparosul amestecă, într-un creuzet miraculos, într-un
malaxor polifonic, percepţii fugitive, conjugate, nu rareori, cu
impresii fugoase, abia developate din geana unei antilope
dezlănţuite , a unui stroboscop care fulgeră fără încetare, cu
înfiorări și scânteieri de spirit înalt, cultivat cu acurateţe, rigoare și
delicateţe, hrănit permanent cu dorul de obârșii, cu iubirea
fierbinte faţă de limba strămoșească, faţă de glia străbună și de
acel spirit al locului/ Spiritus Loci, luminând straniu din
concentratul aurifer numit patriotism, cuvânt pentru care ne tot
sfădesc să ne rușinăm mai marii asasini ai lumii de azi.

f Share

Detalii
Scris de Dan LUPESCU
Publicat: 04 Noiembrie 2017

Prec Următor

Copyright © 2015-2023 ecreator.ro. Toate drepturile rezervate.

Design by JoomlaSaver. Supported by Terrabit Solutions