Riga Crypto si lapona Enigel

In perioada interbelica, in poezia romaneasca au existat doua curente: modernismul

(reprezentat de Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu) si traditionalismul (
reprezentat, la randul sau, de Vasile Voiculescu, Ion Pillat).

Modernismul are la baza „Teoria Sincronismului”, lansata de Eugen Lovinescu, si

porneste de la necesitatea aducerii poeziei romanesti la nivelul celei europene.
Acest curent aduce o serie de inovatii precum aria tematica filosofica (conditia
umana, creatia, trecerea timpului, cunoasterea), ambiguitatea limbajului, prezenta
metaforei-cheie, iar versificatia traditionala este abandonata in favoarea
ingambamentului, versului alb sau versului liber, organizarii astrofice si masurii
variabile.

Alaturi de T. Arghezi, L. Blaga, Ion barbu da conceptului de poezie noi valori,

impunand o viziune poetica originala. Fiind matematician, Barbu recunoaste ca
pentru el poezia e prelungirea domeniului divin al geometriei. Opera poetica a lui
Ion Barbu reprezinta, intr-un fel, o diagrama a trecerii liricii romanesti de la
romantism la modernism.

Poezia “Riga Crypto si lapona Enigel” face parte din etapa baladica si orientala,
etapa caracterizata prin atractia spre spatiul policrom, eterogen al Orientului si prin
aspectul specific baladei al expunerii lirice. Poezia a aparut in volumul “Joc
second”, din 1930.

Poezia apartine modernismului interbelic prin:intelectualizarea emotiei,

imaginarul poetic inedit,ambiguitatea si reflexivitatea limbajului.

Opera este subintitulata “balada”, prezentand o intamplare neobisnuita la care

participa personaje care impresioneaza, care devin memorabile. Orice balada
impleteste epicul cu liricul si dramaticul si presupune solemnitate, poezia se
realizeaza in viziunea moderna ca un amplu poem de cunoastere si poem alegoric,
fiind o poveste de iubire in lumea vegetala.
Balada este realizata artistic prin fluenta versului de factura mai curand populara,
incrustat de metafore,cu o mare intensitate de continut(“lama de blestem”,”suflet-
fantana-n piept”)si prin insasi modalitatea desfasurarii mitice ca intr-un scenariu
epico-dramatic de”mister”medieval.
Titlul baladei trimite cu gândul la marile poveşti de dragoste din literatura
universală, Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda. însă la Ion Barbu, membrii cuplu-lui
sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite), per­sonaje romantice cu calităţi
excepţionale, dar negative, în raport cu norma comună (Crypto e „sterp? şi
„nărăvaş/ Că nu voia să înflorească", iar Enigel e „prea-cuminte").

La nivel formal, poezia este alcătuită din două părţi, fiecare dintre ele prezentând
câte o nuntă: una consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunţi, povestită,
iniţiatică, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măselariţa. Formula
compoziţională este aceea a povestirii în ramă, a poveştii în poveste (nuntă în
nuntă). Timpul este proiectat în trecut, în illo tempore (timp mitic), prin invocarea
“menestrelului” – apariţie de ev mediu – şi prin folosirea imperfectului – timp al
evocării. „Menestrelul” pune in scena o „poveste” cu iz alegoric si fantastic, a unei
„nuntiri” imposibile. Invocatiile adresate menestrelului ne introduc intr-o lume de
vechime si ceremonial ancestral, iar cantecul sau „larg” reactualizeaza „povestea”
in cod estetic, „la spartul nuntii” si intr-un spatiu al recluziunii si tihnei.

Partea a 2-a este realizata din mai multe tablouri poetice.

In expozitiune sunt prezentate antitetic portretele si locurile natale al
protagonistilor, iar deosebirea dintre ei genereaza intriga. Dialogul lor are loc in
spatiul oniric deoarece in spatiul comun nu isi pot depasi conditiile, ca in luceafar.
Riga rosteste descantecul-chemare de 3 ori, iar lapona il respinge. Finalul este trist,
riga se transforma intr-o ciuperca otravitoare, obligat sa nunteasca cu ipostaze
degradate ale propriului regn Laurul balaurul si Maselarita –mireasa, incercarea
fiintei inferioare de a-si depasi limitele este pedepsita cu nebunia.

Masculinul e asezat de poet sub semnul demonicului si al stagnarii. El este

stapanul lumii vegetale, derizorii si imunde. Crypto apartine mai mult increatului,
naturilor embrionare, refuza perpetuarea si nu infloreste. El poarta in sine toxinele
intunericului si ale umezelii – „Des cercetat de padureti/ In pat de rau si-n huma
unsa,/ Imparatea peste bureti/ Crai Crypto, inima ascunsa.// La vecinic tron, de
roua parca!/ - Dar printre ei barfeau buretii/ De-o vrajitoare manatarca,/ De la
fantana tineretii.// Si rai ghioci si toporasi/ Din gropi ieseau sa-l ocarasca,/ Sterp il
faceau si naravas,/ Ca nu voia sa infloreasca”. Elementul feminin e, spre deosebire
de Luceafarul eminescian, pus sub emblema solaritatii si a aspiratiei spre
spiritualitate. Pornita de la pol, din tinuturile gheturilor vesnice, unde frigul
tinuturilor polare, perfectiunea geometrica a apei cristalizate, configureaza treapta
ratiunii pure, lapona Enigel parcurge treptele unei deveniri initiatice, ale unui drum
sacrificial spre cunoastere. Pendularea ei în spaţiul geografic este un proces de
transhumanţă, o înscriere într-un ritm repetabil de existenţă: “De la iernat la
păşunat,/ În noul an să-şi ducă renii,/ Prin aer ud, tot mai la sud,/ Ea poposi pe
muşchiul crud/ La Crypto, mirele poienii.” In acest traseu al implinirii de sine,
lapona trece si prin taramul de umbra si racoare al regelui Crypto, care o
ademeneste in universul sau de stagnare si refuz al implinirii, al rodului. Invocatiile
lui Riga au rezonante folclorice si valente incantatorii; ele o imbie pe lapona la
somn si racoare, la un regim al vegetarii si al incremenirii in tiparele fiintei.
Popasul in tinutul Rigai este o proba. Exista 3 etape ale initieri: cercul Venerii
(iubirea/fiinta instinctuala-Crypto) care reduce omul la ipostaza finite instinctive,
cercul lui Mercur (cunoasterea rationala-Enigel) dorinta de cunoasterea a
absolutului denota faptul ca Enigel se afla in acest cerc; Soare (cunoasterea
absoluta), unde ritualul initierii este finalizat. Enigel şi Crypto sunt exponentii unui
sistem polarizat, în care contrariile se atrag, dar implinirea este imposibilă.

Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere, lapona refuză descântecul
rigăi, ce se în­toarce în mod brutal asupra celui care 1-a rostit şi-1 distruge. Făptura
firavă e distrusă de propriul vis, cade victimă neputinţei şi îndrăznelii de a-şi
depăşi limitele, de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă. Atributele
luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto.
Oglindi­rea ritualică produce degradarea: „De zece ori, fără sfială,/ Se oglindi în
pielea-i chială". Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupearcă
otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale pro­priului regn: „Cu
Laurul-Balaurul/ Să toame-n lume aurul,/ Să-l toace, gol la drum să iasă,/ Cu
măsălariţa-mireasă,/ Să-i ţie de împărăteasă". încercarea fiinţei inferioare de a-şi
depăşi limitele este pedepsită cu nebunia.
Poezia reprezinta, o pura rasfrangere a lumii, in oglinda inefabila a versului, o
negare a materialitatii. Lumea e un produs purificat de „geometrie”. La esentele
ideale se accede prin tulburatoare simboluri, nu prin simple alegorii, ci prin
„imagini ce exprima in acelasi timp ordinea in microcosmos si ordinea in
macrocosmos.

Poezia poate fi rezumata ca un “Luceafar intors” se releva rasturnarea

cliseelor,astfel incat axa uman-feminin-comun devine superioara axei nonuman-
masculin-regal.Accentul cade pe antagonismul slab-puternic, pe drama
incompatibilitatii si pe legea nemiloasa a iubirii.
Poem al confruntarii a doua principii – demonic si solar –, Riga Crypto si lapona
Enigel are o structura armonioasa, coerenta si e scris intr-un limbaj ce imbina
sonoritati folclorice cu valente estetice ale cuvantului, de o incontestabila
modernitate.