Tipuri de adăposturi

1)Grajduri
a)Amplasare
-alegerea terenului trebuie să permită extinderea fermei;
-să fie lipsit de factori nocivi;
-să fie aproape de terenuri agricole
-să permită racordarea la rețeaua electrică;
-să permită racordarea la apă potabilă.
Tipuri de stabulație
Vacile în stabulație liberă sunt întreținute în grup, adăpostul fiind delimitat pe zone. De regulă, se amenajează o zonă de bază, pentru
vacile lactante, una pentru cele gestante, maternitatea, creșa pentru vițeii nou născuți și zona pentru animalele tinere.
Avantajele stabulației libere
Vacile duc un mod mai activ de viață, ceea ce le îmbunătățește starea de sănătate și imunitatea;
Mișcarea mai activă are efect benefic și asupra productivității;
Animalele pot socializa cu semenii săi;
Libertatea le permite să-și aleagă locuri mai bune pentru odihnă, dar și poziții mai comode;
Se dezvoltă mai bine sistemul osos as animalului.
Dezavantajele stabulației libere
Pentru animale:
 Nu este posibil controlul individual al rației fiecărui animal;
 Accesul liber la hrană poate duce la suprafurajare;
 Lipsa personalului calificat pentru deservirea automatizată duce la scăderea calității condițiilor de întreținere, mărirea
umidității aerului, acumularea excesivă a dejecțiilor, cu creșterea ratei afecțiunilor podale și a altor boli infecțioase;
 Stabulația liberă nu este potrivită pentru vacile agresive. Acest factor mărește nivelul de stres al efectivului și scade
productivitatea. În general, vacile sunt animale cu o ierarhie socială, ceea ce presupune conflicte periodice pentru menținerea
poziției dominante.
Întreținerea legată:
Avantaje:
-tratarea individuală a fiecărui animal-alimentația poate fi dirijată în raport cu nivelul productiv individual și starea fiziologică;
-igiena corporală și executarea diferitelor tratamente se execută mai ușor;
-consumul de substanțe nutritive necesare pentru întreținerea funcțiilor vitale este mai redus.
Dezavantaje:
-limitarea mișcării vacilor influențează negativ sănătatea acestora;
-igienizarea se realizează mai greu.
Componente:
-fundația
-pereții exteriori
-pardoseala
-zona de odihnă
-zona de furajare
-zona de muls
Fundația:
-se construiește de obicei din beton
Pereții exteriori:
-delimitează pe verticala adăpostului și realizează închiderea spațiului în zonele în care acest lucru este necesar;
-aceștia pot fi construiți din diferite materiale ușoare și satisfac anumite cerințe referitoare la: rezistența fizică, rezistența la foc, agenți
chimici și fizici. Se utilizează pereți din scândură tratată cu pereți ignifugi.
Acoperișul constituie în același timp și tavanul. Acoperișul poate fi alcătuit din șarpantă de lemn(elementul de susținere și rezistență al
acoperișului) și învelitoarea propriu-zisă(partea hidroizolantă care trebuie să fie continuă și impermeabilă) din țiglă. O altă variantă
acoperiș din ferme metalice și stâlpii de susținere sunt din țeavă de oțel, iar învelitoarea din tablă ondulată.
Pardoseala:
-elementul de închidere care delimitează partea inferioară a adăposturilor. Aceasta constituie suprafața de sprijin pentru fermier și
animale, instalații tehnologice și mijloace de transport.
Ușile -elemente de închidere, concepute pentru a asigura circulația personalului și animalelor, trebuie să aibă dimensiuni de cel puțin
1,0 m lățime și 2,1 m înălțime.
Zona de circulație și furajare:
-are lățimea de 3,6 m și este confecționată din beton.
-pardoseala are o pantă de 1,5-2%;
-la capătul spre care este orientată panta(capătul situat mai jos) se recomandă plasarea bazinului pentru purin și a platformei de
depozitare a gunoiului.
Zona de odihnă:
-este mai înaltă cu 15 cm față de pardoseala zonei de circulație și este, în fapt, un pat pentru odihnă confecționat din cărămidă cu
goluri, acoperit cu un strat de beton cald.
-este delimitată în cușete individuale, prin intermediul unor țevi metalice. Anterior, delimitarea cușetei se realizează prin intermediul
unor țevi, iar în partea superioară prin limitatorul de greabăn.
Zona de furaje:
-grilajul de furajare-poate avea forme diferite;
-ieslea este mai înaltă cu 5-10 cm decât pardoseala zonei de circulație; lărgimea este de 80-90 cm, iar suprafața este netedă;
-zona de acumulare și depozitare a furajului continuă ieslea și are o lățime de 1,5-1,6 m,

Sala de muls:
-lățimea unui stand de muls este de 0,9-1m.
-pardoseala este din beton,
-pereții sunt fie faianțați, fie tencuiți și gletuiți, astfel încât suprafața să fie netedă.
-adâncimea gropii de serviciu din sala de muls este de 70-80 cm;
-pereții gropii de serviciu au prevăzută la nivelul pardoselii o degajare, astfel încât vârful încălțămintei mulgătorului să intre în acel
locaș.
-groapa și sala de muls sunt prevăzute cu sifoane de pardosea care colectează lichidele și le dirijează spre o fosă septică.

Evacuarea gunoiului
-se poate face cu ajutorul unui transportator de tip delta sau cu ajutorul unui tractor prevăzut cu lamă sau cu o piesă din cauciuc.
Dejecțiile solide se depozitează pe o platformă, iar purinul într-o fosă.
Administrarea furajelor:
-se face zilnic la iesle. Furajele pot fi împinse manual, în cazul depozitării acestora în fața ieslei sau distribuite cu ajutorul unei remorci
tehnologice.
Fătarea și izolarea se realizează în una sau ambele boxe individualizate la capătul adăpostului sau de o parte și alta a sălii de muls.
Ventilația se realizează natural, deoarece adăpostul are partea frontală deschisă. În partea superioară a peretelui din spate se găsește un
oblon de ventilație care, pe durata verii, se deschide și orientează aerul spre tavanul adăpostului. Așadar acest element nu permite
direcționarea curenților de aer spre animale, ci spre tavanul adăpostului.