III.

REALIZAREA CERCETĂRII CALITATIVE

INTERVIUL

Interviul se foloseşte când se studiază comportamente dificil de observat

pentru că se desfăşoară în locuri private; se cercetează credinţele şi atitudinile
pentru care nu există documente scrise. În raport cu observaţia, prin interviu se
ajunge la motivaţie, la definiţia şi semnificaţia pe care actorii sociali le acordă
acţiunilor lor.
Interviul este structurat atunci când întrebările şi ordinea lor sunt dinainte
stabilite.
Clasificarea interviurilor se face potrivit mai multor criterii, obținându-se
mai multe tipuri, dintre care cele mai importante sunt: interviurile structurate,
semistructurate și nestructurate(după gradul de libertate în formularea întrebărilor
de către cercetător în cursul convorbirii); individual și de grup(după numărul de
participanți).
Interviul structurat este acela când întrebările și ordinea lor sunt dinainte
stabilite, de obicei sunt date și alternativele de răspunsuri, subiectul având sarcina
de a alege varianta sau variantele de răspuns ce i se par potrivite.
Dacă în cazul interviului structurat întrebările și ordinea lor sunt dinainte
stabilite, în interviul semistructurat prestabilite sunt doar temele în jurul cărora se
va purta discuția. Este posibil să fie predefinite şi câteva întrebări, însă
intervievatorul poate oricând să devieze de la plan şi să pună alte întrebări
relevante.
Interviul nestructurat presupune că cercetătorul poartă discuţii total libere
cu anumiţi membri ai comunităţii vizate, pe una sau mai multe probleme.
Conţinutul şi forma interviului individual diferă în funcţie de problemele discutate,
de caracteristicile comunității, intervievarea copiilor, de exemplu, reclamă anumite
procedee şi comportamente ale intervievatorului, de locurile în care se desfăşoară,
şcoală sau acasă.
 În cercetarea calitativă se aplică mai ales interviurile semistructurate şi
nestructurate. o caracteristică a interviului de tip calitativ ar fi aceea ca cercetătorul
nu are o atitudine neutră sau distantă, el răspunde la întrebările puse de participanți,
permite emoțiilor și sentimentelor proprii să se manifeste în timpul cercetării.
În literatura de specialitate sunt descrise numeroase alte tehnici de
aplicare a interviului, spre exemplu: J. Douglas (1985), dorind să sublinieze
caracterul deschis al interviului nestructurat, necesitatea adaptării lui la situaţii şi
persoane diverse, propune expresia de interviu creativ. Se recomandă ca deopotrivă
intervievatorul şi intervievatul să renunţe la orice regulă de găndire şi conduită
formală, să uite toate convenienţele, să se exprime căt mai Iiber şi creativ.
Depăşind interviul nestructurat obişnuit, interviul creativ se apropie de metoda
istorisirii vietii personale (life histoty), precum și preocupările postmoderniste în
legătură cu interviul, merg pe linia de a prezenta căt mai autentic, fără intervenţia
subiecţilor investigaţi. Astfel, se urmăreşte ca spusele fiecărui subiect să fie
înregistrate cât mai fidel şi perspectivele distincte ale oricărui intervievat să se
regăsească în raportul final de cercetare.
Interviurile de grup. Ca şi interviul individual, interviul de grup se poate
realiza în cele trei forme: structurat, semistructurat şi nestructurat. Dar dacă în
cazul celui individual, structurat înseamnă aplicarea chestionarului, situându-ne în
perimetrul anchetei ca metodă cantitativă, interviul de grup, chiar în versiunea lui
structurată, cu întrebări specifice dinainte formulate, este o metodă calitativă,
pentru că presupune interacţiunea participanţilor, schimbul de replici, de opinii şi
idei.
Cea mai cunoscută tehnică a interviului de grup este focus grupul. El
presupune o „discuţie planificată cu atenţie, menită să adune păreri în legătură cu o
arie de interes bine definită, într-un mediu primitor, neameninţător”. Indiferent de
tehnica folosită, interviul este metoda fundamentală de culegere a datelor în
cercetarea calitativă.
 CULEGEREA DOCUMENTELOR SOCIALE

Sub denumirea de documente sociale intră orice obiect sau text care oferă
informaţii cu privire la persoane sau fenomene sociale studiate. Sunt informaţii pe
care nu le putem culege prin observaţii sau mărturii directe, sau informaţiile
obţinute din documentele sociale completează mărturiile şi observaţiile directe
atunci când acestea nu sunt suficiente pentru cercetare.
Documentele sociale existente se realizează la solicitarea cercetătorului. În
cazul în care “interviurile de cercetare și observațiile presupun un anumit proces de
creare activă a datelor, care n-ar fi posibil fără intervenția cercetătorului”.
(Silverman, 2004), colectarea documentelor sociale exclude intervenția activă a
cercetătorului în producerea datelor.
Folosirea fotografiilor se poate face și ca instrument ajutător în stimularea
producerii de narațiuni(amintiri) , întruât se poate face mai ușoară amintirea, pentru
a stimula subiectul și pentru formula întrebări prin acest intermediu al folosirii
fotografiilor. Silverman (2004) menţionează şi alte tipuri de date vizuale care au
stat la baza unor cercetări: înregistrări video ale unor staţii de autobuz sau
caricaturile.