Cuprins

Unitatea de învăţare 4 – Interviul sociologic: specific;

tipuri; interviul liber şi interviul formalizat sau
standardizat
4.1. Specificul şi exigenţele interviului sociologic
4.2 Tipuri de interviu
4.2.1 Interviul liber, neformalizat sau
nestandardizat
4.2.2 Interviul formalizat sau standardizat
4.3. Teme de referat

 Înţelegerea specificului interviului sociologic şi a valorii sale cognitive

 Cunoaşterea particularităţilor interviului liber şi a valorii cognitive a
acestuia
 Surprinderea caracteristicilor definitorii ale interviului formalizat şi a
caracteristicilor specifice ale acestuia

4.1. Specificul şi exigenţele interviului sociologic 00:00

 Este una dintre metodele de investigaţie cel mai
larg utilizate dar, în acelaşi timp şi foarte
controversată. Diferenţele de puncte de vedere
exprimate vizează, în esenţă, legitimitatea sa ca
metodă de investigaţie sociologică şi rolul său în
ansamblul metodelor sociologice.

Ce este interviul şi care este valoarea sa

cognitivă?
Interviul este acea metodă de investigaţie
care permite obţinerea de date, informaţii necesare
atingerii obiectivelor unei cercetări sociologice prin
intermediul întrebărilor adresate unui număr
Timp necesar: 120 minute
După parcurgerea unităţii veţi fi în oarecare de subiecţi şi al răspunsurilor furnizate la
măsură să răspundeţi la
întrebările:
aceştia. Prin urmare, interviul presupune stabilirea
Ce este interviul ca metodă de unei relaţii psihosociale ai cărei termeni (operatorul
investigaţie sociologică?
În ce constă interviul liber şi cum de interviu şi intervievatul) nu sunt interşanjabili,
se realizează acesta?
Care sunt modalităţile posibile de
nu-şi pot schimba statutul şi rolul în cursul derulării
înregistrare a informaţiilor interviului. În orice situaţie, rolul operatorului de
furnizate de intervievat şi care
sunt avantajele şi inconvenientele interviu este acela de a adresa întrebările, de a
acestora?
În ce constau valoarea şi limitele
încuraja subiectul în formularea unor răspunsuri
interviului liber sau neformalizat? sincere, complete şi la obiect şi de a consemna
Ce este interviul formalizat?
răspunsurile cu maximă fidelitate posibilă. Rolul
subiectului este acela de a recepta corect întrebările
şi de a răspunde sincer şi complet la acestea.
Valoarea cognitivă a metodei interviului
poate fi apreciată numai dacă luăm în consideraţie
ce anume poate realiza interviul, ce anume tipuri de
date, informaţii se pot culege cu ajutorul lui.
Specific pentru interviu este că, realizându-se prin întrebări şi răspunsuri,
permite accesul nu la realitatea obiectivă ca atare, ci la modul în care aceasta îşi
găseşte reflectarea în conştiinţa oamenilor, în cunoştinţele şi opiniile acestora.
Această reflectare poate fi corectă sau nu, completă sau nu. Stabilirea gradului
de completitudine, a nivelului de adevăr, de corectitudine al acestor reflectări
subiective depăşeşte însă atât posibilităţile, cât şi intenţiile şi pretenţiile
interviului. Se şi spune că, într-un interviu, nu există răspunsuri bune sau
răspunsuri proaste, răspunsuri corecte sau incorecte, ci numai răspunsuri sincere
sau nesincere, complete sau incomplete. În consecinţă, interviul poate fi apreciat
ca o metodă foarte valoroasă şi foarte utilă, cu condiţia să nu i se ceară mai mult
decât, prin specificul său, poate realiza.
Ca atare, în aprecierea legitimităţii şi valorii interviului ca metodă de
investigaţie sociologică, trebuie respinse două exagerări:
 a) Considerarea interviului ca, dacă nu singura, oricum cea mai importantă
metodă sociologică, „calea regală a sociologiei”, cum afirma un cunoscut
sociolog (acceptarea unui asemenea punct de vedere ar însemna, implicit,
acceptarea reducţionsimului psihologic, a reducerii întregii vieţi sociale la
dimensiunea subiectiv, psihologică a acesteia).
b) Contestarea oricărei legitimităţi a interviului ca metodă de investigaţie
sociologică pe motiv că, permiţând accesul doar la nivelul opiniilor despre
realitate, deci la fenomenele de psihologie socială, poate fi acceptat ca
metodă de cercetare doar a acestei ştiinţe particulare specializate –
psihologia socială (se neagă în acest fel, sau cel puţin se omite faptul că
sociologia, în calitatea ei de ştiinţă a ansamblului social, în toată
complexitatea, diversitatea şi dinamica acestuia, nu are cum să ignore
dimensiunea sa psihologică, subiectivă şi să nu utilizeze metode adecvate
de investigare a acestuia).

Concluzia de ordin practic ce se poate degaja este că, deşi interviul

constituie o metodă de investigaţie sociologică cu o valoare cognitivă
incontestabilă, el nu poate fi niciodată folosit ca unica metodă de investigaţie
(nici măcar în cercetarea sociologică a opiniei publice) ci doar însoţit,
acompaniat de alte metode care, asigurând accesul mai direct la realitatea ca
atare, facilitează o cunoaştere mai completă şi mai adecvată a realităţii sociale în
complexitatea şi diversitatea sa.

4.2. Tipuri de interviu

Dintre multiplele încercări de tipologizare a interviurilor, reţinem doar pe

cea în funcţie de instrumentul de investigaţie utilizat şi în consecinţă, de modul
de realizare a interviului.

4.2.1. Interviul liber, neformalizat sau nestandardizat

Acesta se realizează cu un numaăr redus de persoane, în mod obişnuit cu
persoane care, prin poziţia lor în grup, în colectivitate sau comunitate, sunt în
măsură să furnizeze informaţii utile, relevante, valabile pentru întregul grup sau,
cel puţin, pentru o mare parte a acestuia.
Acesta se desfăşoară ca o discuţie liberă între operatorul de interviu şi
intervievat pe o temă dată şi utilizează drept instrument de investigaţie ghidul
sau îndrumătorul de interviu. Un asemenea ghid de interviu nu este altceva
decât o listă mnemotehnică de probleme, alcătuită în aşa fel încât să permită
culegerea informaţiilor necesare pentru atingerea obiectivului stabilit al
cercetării. Operatorul de interviu are libertatea de a aborda problemele
respective în modalitatea pe care o crede mai adecvată condiţiilor concrete în
care se desfăşoară interviul, singura lui obligaţie fiind de a aborda toate
problemele stabilite, pentru a obţine toate datele, informaţiile necesare.
Realizarea unui asemenea interviu presupune măiestrie profesională din partea
operatorului de interviu, capacitate de adaptare la oameni foarte diferiţi şi la
situaţii de interviu foarte diferite. După cum spunea H. H. Stahl, un asemenea
interviu se poate desfăşura în două faze:
a) discuţie liberă centrată pe temă, în care se formulează tema şi se solicită
subiectului a spune tot ce doreşte în legătură cu aceasta;
b) discuţie centrată pe problemă, operatorul de interviu încercând, cu tact şi
hotărâre în acelaşi timp, să-l determine pe subiect să-şi spună părerea în
problemele menţionate în ghidul de interviu, să furnizeze informaţiile
solicitate, evitându-se divagaţiile inutile şi consumatoare de timp.

Una dintre problemele dificile pe care le ridică interviul liber este cea a
modalităţilor posibile de înregistrare de către operatorul de interviu a
desfăşurării interviului şi, în mod special, a răspunsurilor furnizate de
intervievat. Există, în principal, patru modalităţi de înregistrare:
a) consemnarea în scris a răspunsurilor intervievatului, pe măsură ce acestea
sunt date. Avantajul acesteia este că este accesibilă oricărui operator de
interviu. Ea însă are şi câteva inconveniente:
- este destul de greoaie, lungeşte exagerat durata interviului şi-l
poate plictisi pe intervievat, scăzând interesul acestuia şi
disponibilitatea de a da răspunsuri cât mai complete posibil;
- operatorul de interviu, preocupat fiind să consemneze cât mai
corect cele spuse de intervievat, nu mai poate acorda atenţia
necesară modului în care conduce interviul, modului în care
reacţionează intervievatul la problemele puse în discuţie etc. (Or,
important este nu numai ce spune intervievatul, ci şi cum spune,
cum se comportă în cadrul interviului);
- există riscul distorsionării răspunsurilor subiectului de către
operatorul de interviu prin comiterea unor erori în ce priveşte
consemnarea cu maximă fidelitate a răspunsurilor primite (mai
ales atunci când acestea nu excelează prin coerenţă, claritate,
consistenţă şi inteligibilitate).
b) stenografierea răspunsurilor intervievatului. Este o modalitate ce asigură
mai multă cursivitate interviului, dând, în acelaşi timp, mai multă libertate
de mişcare operatorului de interviu şi făcând posibilă înregistrarea cu mai
multă exactitate şi în timp real a răspunsurilor primite. Neajunsurile
acestei modalităţi ar putea fi considerate următoarele:
- presupune stăpânirea la perfecţie de către operator a tehnicii
stenografierii rapide, lucru ce nu este la îndemâna oricui;
- prezintă riscul unei oarecare inhibări a intervievatului, acesta
putând avea dubii că ceea ce consemnează operatorul reprezintă
întocmai ceea ce el spune;
 - presupune o operaţiune laborioasă ulterioară de transcriere „în
clar” a stenogramei, pentru ca informaţiile culese să poată fi
utilizate.
c) recurgerea la aşa-numitele cuvinte sau propoziţii-cheie, respectiv cuvinte
sau propoziţii care să sintetizeze cu o precizie adecvată spusele
intervievatului şi să permită reconstituirea ulterioară, cu un grad
acceptabil de acurateţe, a desfăşurării de ansamblu a interviului. Este o
modalitate care dă o largă libertate de mişcare operatorului prezentând
însă dificultatea găsirii celor mai potrivite cuvinte sau propoziţii cheie.
Este de menţionat faptul că, atunci când se recurge la o asemenea
modalitate, este absolut obligatoriu ca operatorul să reconstituie, pe baza
acestor cuvinte sau propoziţii-cheie, desfăşurarea de ansamblu a
interviului, cât mai curând posibil după încheierea acestuia.
d) utilizarea unor mijloace moderne de înregistrare audio sau, şi mai bine,
audiovizuală. Această modalitate prezintă trei mari avantaje:
- asigură o maximă fidelitate înregistrării răspunsurilor date de
către subiect (se înregistrează fidel nu numai ce spune subiectul,
ci şi cum face acest lucru);
- dă libertate de mişcare totală operatorului de interviu, acesta
putându-se concentra în exclusivitate asupra conducerii în cele
mai bune condiţii a interviului;
- este singura modalitate ce permite realizarea de către operator a
autocontrolului în privinţa modului în care a procedat în cadrul
interviului, cât şi, dacă este cazul, a controlării de către
supervizor a modului în care a acţionat operatorul.

Arătaţi care sunt modalităţile posibile de înregistrare a

informaţiilor furnizate de intervievat în cadrul interviului
liber
01:00

Inconvenientele acestei modalităţi ar fi, în esenţă, următoarele:

- presupune existenţa unei tehnici performante de înregistrare
aflată în perfectă stare de funcţionare;
- prezintă riscul unei anumite timorări a intervievatului şi al unui
autocontrol excesiv în privinţa a tot ceea ce el spune, care poate
altera sinceritatea necesară a răspunsurilor. Este necesar, în acest
caz, un efort considerabil mai mare din partea operatorului de a-l
convinge pe intervievat de confidenţialitatea răspunsurilor pe
care acesta le dă.
 Este important de reţinut că la această modalitate de înregistrare se poate
recurge doar cu înştiinţarea şi cu acordul intervievatului.
Acest tip de interviu prezintă, în principal, avantajul unei valori cognitive
considerabil mai mari. Într-adevăr, un asemenea interviu permite obţinerea unei
cantităţi de informaţii în problemele ce interesează incomparabil mai mari decât
s-ar obţine ca răspuns la unele întrebări din chestionar; creează chiar
posibilitatea relevării unor aspecte semnificative ale tematicii abordate neluate
sau luate necorespunzător în considerare în faza de proiectare a cercetării.
În acelaşi timp, acest tip de interviu are şi câteva inconveniente:
- succesul lui depinde în prea mare măsură de personalitatea
operatorului de interviu, de măiestria profesională şi experienţa
de cercetare a acestuia;
- necesită timp relativ îndelungat pentru realizarea lui, timp pe
care nu întotdeauna cei selectaţi pentru a fi subiecţi sunt dispuşi
să-l aloce;
- răspunsurile subiecţilor sunt dificil de reţinut şi consemnat cu
exactitate (cu excepţia cazului în care subiectul este de acord cu
înregistrarea lor pe bandă magnetică), ceea ce poate genera
distorsionarea acestora;
- informaţiile culese prin acest tip de interviu sunt dificil de
prelucrat statistic, ele pretându-se mai ales unei analize
calitative.
Dat fiind specificul său, un asemenea tip de interviu este utilizat, de regulă
la intervievarea unui număr redus de indivizi, rezultatele obţinute neavând, în
consecinţă, relevanţă statistică.

Explicaţi în ce constau valoarea şi limitele interviului

neformalizat

01:15

4.2.2. Interviul formalizat, standardizat

Se aplică unui număr mare de subiecţi, în majoritatea cazurilor, unui
eşantion reprezentativ pentru populaţia din care este selectat şi se desfăşoară sub
forma unei serii de întrebări standardizate, anterior formulate, adresate tuturor
subiecţilor selecţionaţi şi a consemnării răspunsurilor date de către aceşti
subiecţi la respectivele întrebări. Instrumentul de lucru utilizat în cadrul acestui
tip de interviu este chestionarul sociologic. Un chestionar nu este altceva decât o
listă de întrebări anterior formulate (stabilite în aşa fel încât răspunsurile primite
la ele să permită culegerea informaţiilor, datelor necesare pentru atingerea
obiectivelor cercetării), puse într-o anumită ordine şi a căror formulare, număr şi
ordine nu pot fi modificate de către operatorul de interviu. Rolul acestuia este de
a pune tuturor subiecţilor intervievaţi exact aceleaşi întrebări (fără a schimba
frazarea şi, dacă este posibil, cu aceeaşi intonaţie), fără a omite sau a adăuga
vreun amănunt în ordinea în care ele sunt puse în chestionar. Ideea de la care se
pleacă este că, pentru a fi comparabile şi prelucrabile statistic, răspunsurile
subiecţilor trebuie să fie o reacţie (diferită în funcţie de caracteristicile acestora)
la exact aceiaşi stimuli (reprezentaţi de întrebările cuprinse în chestionar).
Interviul formalizat are, în esenţă, următoarele avantaje:
- realizându-se cu un număr mare de persoane care formează, de
regulă, un eşantion reprezentativ, datele culese au relevanţă
pentru întreaga populaţie supusă anchetei;
- durata unui asemenea interviu este mult mai mică decât a unui
interviu liber;
- răspunsurile intervievaţilor sunt mai uşor de consemnat, existând
mai puţine riscuri de distorsionare a lor de către operatorii de
interviu;
- rezultatele unui asemenea interviu sunt relativ puţin dependente
de personalitatea operatorului de interviu.
Principalul inconvenient al acestui tip de interviu îl reprezintă valoarea
cognitivă considerabil mai redusă a informaţiilor culese cu ajutorul său,
comparativ cu cele culese prin interviul liber.
Întrucât interviul pe bază de chestionar este cel mai larg utilizat în
cunoaşterea sociologică, ne vom referi mai în detaliu la acesta.
Se poate aprecia că, în proiectarea unui chestionar trebuie urmărită
atingerea a două obiective fundamentale:
1. obţinerea de informaţii relevante pentru scopul cercetării;
2. colectarea acestor informaţii cu maximă reliabilitate şi validitate.

Aceste obiective pot fi denumite relevanţă şi acurateţe. Pentru a asigura

relevanţa este necesar să se stabilească exact ce fel de date sunt cerute de
respectivul studiu. Trebuie, prin urmare, să existe o explicaţie raţională pentru
fiecare item (întrebare) din chestionar, vizând nu numai ce întrebare va fi pusă,
ci şi ce se va face cu informaţia obţinută. Acurateţea este obţinută atunci când
frazarea şi succesiunea întrebărilor sunt în măsură să motiveze subiectul să
răspundă şi să faciliteze reamintirea.
Cooperarea s-a dovedit a fi cea mai înaltă şi distorsiunea cea mai scăzută
atunci când sunt evitaţi itemii la care este dificil să se răspundă, sunt
consumatori inutili de timp, îl pun pe subiect în situaţii neplăcute sau sunt
resimţiţi de acesta ca ameninţări personale.
Fundamentală pare a fi obligaţia cercetătorului, ca profesionist, de a
respecta drepturile celor cu care are de-a face în cursul investigaţiei sociologice.
După aprecierea majorităţii specialiştilor, o mare parte din cercetările de
opinie se bazează pe amabilitate şi încredere. Amabilitate în acceptarea de către
subiect de a acorda timp pentru interviu, de a face ceea ce i se cere, iar încredere
în acceptarea asigurării implicite sau explicite a operatorului de interviu că, ceea
ce va supune subiectul nu va fi folosit împotriva lui, că interviul nu îi va afecta
în nici un fel interesele. În mod obişnuit, subiectului nu i se oferă nimic altceva
decât posibilitatea de a ajuta un străin şi organizaţia (instituţia) pe care o
reprezintă de a face un studiu ce este important pentru ei şi, în anumite privinţe,
pentru comunitatea mai largă.
Aceste obiective trebuie urmărite atât în faza constituirii chestionarului,
cât şi în cea a aplicării acestuia.
4.3. Teme de referate 01:30

1. Valoarea şi limitele interviului ca metodă de investigaţie sociologică

2. Specificul interviului liber şi modalităţile de realizare a acestuia
3. Natura şi particularităţile interviului standardizat

Care este specificul interviului ca metodă de investigaţie sociologică?

Care sunt valoarea şi limitele interviului?
În ce constă interviul liber şi care sunt problemele pe care le ridică acesta?
Care sunt caracteristicile definitorii ale interviului standardizat?

BIBLIOGRAFIE
1. Chelcea Septimiu, Mărginean Ion, Cauc Ion – Cercetarea sociologică.
Metode şi tehnici, Deva, Ed. Destin, 1998.
2. Chelcea Septimiu – Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi
calitative, Bucureşti, Ed.Economică, 2004.
3. Miftode V. – Metodologia sociologică. Metode şi tehnici de cercetare
sociologică, Galaţi, Ed. Porto-Franco, 1995.
4. Rotariu T., Iluţ P. – Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, Editia a 2-a,
Iaşi, Ed. Polirom, 2006.
5. Stănoiu Andrei – Sociologie juridică, Bucureşti, Ed. Cartea Studenţească,
2009.