Modernism

♣ Apariție:
Modernismul se definește ca un curent literar apărut în secolul al XX-lea, care implică
ideea de negare a tradiției. Astfel, modernismul poate fi pe deplin înțeles doar dacă e privit în
opoziție cu tradiționalismul, primul promovând nonconformismul, dinamismul, inovația, iar
cel de-al doilea respectând cu strictețe regulile impuse de tradiție.
Modernismul românesc s-a manifestat în perioada interbelică (începutul secolului XX,
în jurul anului 1918) în urma formulării ideilor lui Eugen Lovinescu referitoare la dezvoltarea
culturii. Acesta pornește de la ideea că există "un spirit al veacului", care impune procesul de
sincronizare a literaturii române cu literatura europeană, cunoscut și ca principiul
sincronismului. Ideea de la care pornește Eugen Lovinescu este aceea că civilizațiile, mai
puțin dezvoltate, sunt influențate de cele avansate, mai întâi prin imitația civilizației
superioare, iar după aceea, prin stimularea creării unui fond literar propriu.

♣ Context: Viața omului se dezintegrează, valorile trecutului se pierd, omul își pierde
credința în divinitate și în salvarea ființei, toate acestea imprimând în conștiința omului o
suferință existențială.

♣ Reprezentanți: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Ilarie Voronca

♣Trăsăturile modernismului:
În poezie:
 Poezia modernă își construiește viziunea poetică pe repere ale unui univers existențial
modern, pe simboluri cultural filozofice și științifice, ea se „rupe” se tradiție și
promovează lumea dezvoltată a orașului;
 eliberarea de versificația clasică prin: tehnica ingambamentului, strofe inegale, rimă
imperfectă, cezură (prozodie modernă);
 metafore inedite, revelatoare;
 Preferința pentru artele poetice, pentru poezia cu caracter autoreflexiv;
 Poezie de cunoaștere în care temele cunoscute, precum: iubirea, natura, moartea, timpul,
devin pretexte pentru cunoaștere și trăiri autentice reprezentative condiției umane;
 Mesajul poetic este încifrat, rezultat al metaforismului și al utilizării cuvintelor cu sens
figurat.
 Ambiguitate a exprimării;
 Vocabularul se îmbogățește cu termeni preluați din estetica urâtului, registrul neologic,
arhaic, argou, jargon, matematică.
 Îmbinarea în imagini a concretului cu abstractul (materializarea abstractului);
 Poezia comunică cu filozofia (în lirica lui Lucian Blaga) sau geometria (în lirica lui Ion
Barbu);
 Apare suferința omului modern care oscilează între credință și necredință;
 Inserarea ideilor expresioniste, care așază eul în centrul lumii;
 Negarea valorilor poetice;
 Refuzul capodoperei și al ideii de frumos, de perfecțiune;
 Ruptura de trecut;
 Originalitatea și tendința de a șoca.
În proză, modernismul constă în:
 negarea tradiţiei, contestarea, refuzul trecutului
 punerea accentului pe discontinuitatea eului și realității
 crearea romanului obiectiv și a romanului de analiza psihologică
 promovarea intelectualismului, descrierea mediului citadin, urban, construcția
personajului intelectual în opoziție cu țăranul