Moliere

Moliere, pseudonimul pentru Jean-Baptist Poquelin

(1622 – 1673) a fost unul dintre cei mai de seamă dramaturg
şi comic francez, ale cărui piese mai sunt încă jucate frecvent
în toată lumea.
Moliere s-a născut la Paris pe 15 ianuarie 1622, fiind
fiul unui tapiţer bogat. Încă de la o vârstă fragetă a remarcat
vocaţia sa pentru teatru. În 1643 s-a înscris într-o trupă de
teatru, întemeiată de familia Bejart, o familie de actori
profesionişti. S-a însurat cu una dintre fetele din acea familie,
Armande Bejart în 1662.

Trupa de teatru, pe care Moliere a denumit-o “Teatrul

Ilustru”, a jucat în Paris până în 1645, după care a plecat în
provincie timp de 13 ani. A revenit în Paris în 1658. La
întoarcerea lor regele Ludovic al XIV- lea şi-a manifestat
dorinţa de a ajuta trupa astfel că le-a oferit pentru o folosire
ocazională sala teatrului “Petit-Bourbon” şi în 1661 le-a
oferit accesul la una din sălile Palais-Royal. Având un post
asigurat la Palais-Royal, Moliere s-a dedicat tot restul vieţii
sale teatrului comic ca dramatist, actor, producător şi regizor.
În 1659 a avut loc premiera piesei “Les Précieuses
Ridicules”, piesă ce satirizează pretenţiile a două fete de la
ţară. De atunci în fiecare an era produsă câte o comedie de
Moliere.
Cât timp a stat la Paris, Moliere a scris peste 30 de
piese. În opera “şcoala pentru neveste” Moliere a surprins
aspecte din viaţa socială a timpului, acordându-le cinci acte şi
într-o mare comedie. În acelaşi timp a scris o serie de satire
cu privire la atitudinea bărbaţilor acelor vremuri faţă de
femei şi rolul lor în societate. Acesta era un semn că
dramatistul era în stare să şocheze lumea prin criticile sale
faţă de unele idei şi atitudini. La Tartuffe (prima versiune în
1664, iar a II-a versiune în 1669) i-a a şocat şi mai tare pe
contemporani. Protagonistul prncipal, Tartuffe este un ipocrit
religios care vrea să-I ia lui Orgon nevasta şi bogăţiile sale.
Autorităţile bisericeşti au făcut presiuni asupra regelui pentru
a interzice piesa, astfel Moliere a trebuit să o modifice
considerabil pentru a mai avea voie să o pună din nou în
scenă. Mizerabilii (1666) a introdus un nou concept, acela al
omului cu înalte standarde principiale, care critică mereu
slăbiciunile şi supunerea, insensibil la necazurile lui
Celimene, o tânără văduvă de care se îndrăgostise. Deşi piesa
are un foarte mare succes acum, îmbinând foarte bine scenele
de dialog cu scene de comedie, ea a fost primită cu o oarecare
reţinere de publicul contemporan. Printre alte piese de succes
ale lui Moliere se numără L’Avare(1668), care este o
adaptare în stilul “commedia dell'arte” a operei unui comic
Roman Plautuas şi “Le Médecin Malgré Lui”(1666) , o satiră
la adresa profesiei de medic. “Le Bourgeois Gentilhomme”
(1670) este un balet comic pe muzica lui “Jean-Baptiste
Lully”, muzicianul preferat al regelui. În acest balet este
vorba despre un negustor prosper de haine, dar cam naiv,
care aspiră să fie primit la curte. Lecţii de dans, muzică şi
filozofie pe care le ia sunt comice, iar piesa se termină fericit
cu un balet Turcesc.
Ultima comedie a lui Moliere “Le Malade Imaginaire”
(un invalid imaginar 1673). Culmea ironiei este că în prima
săptămână în care piesa rula, Moliere juca rolul principal,
dar la una dintr-e reprezentaţii boala l-a răpus, murind câteva
ore mai târziu.
Comediile satirice ale lui Moliere erau scrise pe
marginea slăbiciunii native a omului şi pe la adresa
convenţiilor sociale ale vremii. Ele reprezentau mai bine
socetatea contemporană Franceză decât operele
contemporanilor săi Pierre Corneille şi Jean-Baptiste Racine.
O parte din personajele sale comice şi din efectele
artistice sunt înprumutate din tradiţiile vechi din opera
scriitorului grec Aristophanes, din comedia Romană a lui
Terence and Plautus, din şi din commedia dell'arte Italiană.
El a evindenţiat moartea psihologică a demagogilor,
amantelor, ipocriţilor, escrocilor şi a celor care au dobândit
ilicit un statut social şi public înalt. Ca şi trupele cu actori
Italieni, cu una dintre ele a convieţuit în sala teatrului Palais-
Royal cânt s-a întors la Paris, compania lui Moliere s-a
străduit să exploateze la maxim personajele şi situaţiile din
piesele jucate. Această încercare de interpretare consta în
studierea amănunţită a expresiilor feţei, a gesturilor, mimicii
etc. Moliere însuşi ne-a lăsat un exemplu de tehnici folosite la
repetiţii în opera l'Impromptu de Versailles (1664).