Raportul de cauzalitate este inerent răspunderii juridice în general, iar pentru a

înțelege mai bine acest concept este necesar de a cunoaște ce înseamnă legătura cauzală.
Astfel, legătura cauzală dintre fapta (acțiunea sau inacțiunea) prejudiciabilă a
făptuitorului și urmarea acesteia este o componentă a laturii obiective a infracțiunii. Altfel
spus, existența infracțiunii este condiționată de legătura de cauzalitate dintre actul de conduită
interzis și urmarea imediată, periculoasă pentru societate care este prevăzută de legea penală.
Pentru stabilirea raportului de cauzalitate, în toate situațiile în care prejudiciul a fost
precedat sau însoțit de mai multe fapte și împrejurări, au fost elaborate numeroase studii în
doctrina juridică străină, în special în cea germană.
Aceste cercetări au influențat și pe autorii francezi, de la care au fost preluate în
analizele unor doctrinari români. Rezultatele obținute se grupează în două mari teorii: teoria
sau sistemul echivalenței condițiilor sau sistemul cauzalității adecvate. Un al treilea sistem,
denumit al cauzei proxime, a fost elaborat în spațiul dreptului englez și dreptului american. În
doctrina noastră juridică a fost construit sistemul unității indivizibile dintre cauză și condiții
care, în linii generale, este validat de soluțiile jurisprudenței.
Teoriile referitoare la cauzalitate formulate în literatura de specialitate pot fi grupate,
convențional, în două curente: curentul monist și curentul pluralist.
Curentul ce susține teza monistă cuprinde mai multe teorii ce se referă la faptul că
dintre acțiunile care au precedat urmarea, doar una singură trebuie considerată drept cauză a
efectului, iar celelalte acțiuni fiind considerate ca niște condiții.

 Teoria cauzei preponderente, potrivit căreia trebuie considerată cauza energia care a
contribuit, cel mai mult la producerea rezultatului. De pildă, conform acestei
concepții, în cazul unor lovituri multiple aplicate victimei de către mai multe
persoane, va avea rol cauzal numai lovitura care a contribuit în cea mai mare măsură
la decesul victimei. Altfel spus, potrivit acestei teorii, numai condiția dominantă are
rol cauzal. Celelalte condiții trebuie să fie excluse din antecedența cauzală, deoarece
nu au legătură cauzală.
 Teoria cauzei eficiente sau a cauzei celei mai active , dintre toate condițiile existente în
antecedența cauzală, va fi reținută drept cauză a rezultatului numai aceea care a creat
pentru celelalte, condiții de a produce rezultatul.
 Teoria cauzei proxime, conform căreia este cauză energia care a precedat nemijlocit
rezultatul. De exemplu, în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni de omor, comisă prin mai
multe lovituri, va fi considerată ca având rol cauzal ultima lovitură. Această teorie
ignoră din antecedența cauzală orice altă energie, indiferent de intensitatea sa. Teoria
cauzei proxime este de fapt o variantă a teoriei cauzei preponderente, considerându-se
drept cauză a rezultatului acea care se află din punct de vedere temporal mai aproape
de rezultat.
 Teoria cauzei adecvate care este cea mai cunoscută teorie, care presupune că trebuie
să fie considerată drept cauză a unui rezultat acea condiție care este, prin natura ei,
proprie sau aptă să producă acel rezultat.
 Teoria cauzei relevante din punct de vedere juridic - se consideră cauză numai
acțiunea care, apreciată în raport de norma de incriminare, are relevanță juridică, spre
 exemplu, nu există infracțiunea de omor dacă o persoană este trimisă într-o zonă unde
există alunecări de teren sau avalanșe, iar aceasta moare din pricina acestor
împrejurări.

Dacă e să ne referim la teza pluralistă în raportul de cauzalitate, aceasta include teorii

potrivit cărora se admite pluralitatea de cauze care contribuie la producerea urmării.

o Teoria echivalenței condițiilor - sau condiției sine qua non este cea mai cunoscută și
are cea mai extinsă sferă de aplicare. Această teorie acordă rolul de cauze ale unei
urmări tuturor condițiilor care l-au precedat, dacă fără acesta rezultatul nu s-ar fi
produs deloc ori în configurația (anvergura) din speță. Astfel spus, toate condițiile
anterioare rezultatului, dacă au relație cu aceasta sunt cauze ale sale, fiind echivalente
cauzei.
o Teoria condiției necesare - cauza survenirii rezultatului este orice condiție care a fost
necesară pentru producerea lui. Reținerea energiei ca având legătură cauzală se face
prin izolarea temporară și artificială a cauzelor de natură neumană. După această
etapă urmează cea a stabilirii gradului de contribuție a fiecărei cauze umane la
producerea rezultatului
o Teoria indivizibilității cauzei cu condiția - Potrivit acestei teorii, stabilirea raportului
de cauzalitate trebuie să pornească de la premisa că în lanțul cauzal apar diverși
factori care favorizează, agravează ori asigură producerea acestui efect.

În practica juridică, procesul de evaluare a cauzalității în dreptul penal poate ridica

provocări semnificative. Este esențial să se țină cont de circumstanțe specifice, cum ar fi
gradul de previzibilitate a consecințelor, factorii de intervenție terță, și să se facă distincția
între acțiunea care a contribuit efectiv la consecință și alte elemente care au putut influența
rezultatul final.
Teoriile de cauzalitate joacă un rol crucial în asigurarea unei abordări juste și
echitabile în dreptul penal, unde stabilirea cu exactitate a legăturii dintre acțiuni și consecințe
este esențială pentru administrarea corectă a justiției.
Astfel, în problema legăturii de cauzalitate, teoria și practica dreptului penal ne oferă o
multitudine de teze care facilitează constatarea justă a raportului de cauzalitate. Când analizăm
diverse acțiuni, este esențial să identificăm pe cele care au avut un impact semnificativ în generarea
prejudiciului și a consecințelor, și să distingem cele cu un rol condițional, sprijinind producerea
rezultatului. Legătura cauzală persistă chiar și în cazul în care urmarea prejudiciabilă nu apare imediat
după fapta inițială. De asemenea, se constată o conexiune cauzală atunci când acțiunile făptuitorului
duc la consecințe prejudiciabile în asociere cu alte circumstanțe preexistente, concomitente sau
ulterioare, fără de care consecința nu ar fi survenit.