ELEMENTE DE CAUZALITATE ÎN

ACTIVITATEA DE MEDICINĂ
LEGALĂ

Student: Mihăilă Larisa

Specializare: CEPA
AN: IV
 CUPRINS
 Cauzalitatea în medicina legală – generalități;
 Legătura de cauzalitate;
 Raportul de cauzalitate;
 CAUZALITATEA ÎN MEDICINA LEGALĂ

"În activitatea practică medico-legală, cauzalitatea

exprimă relația dintre un eveniment cu valoare de cauză și un
eveniment cu valoare de efect, prin raportare din persperctiva dreptului
penal în general și a traumatologiei în special la cei patru factori
esențiali: victimă, făptuitor, agent vulnerant (traumatic) și locul faptei.„
Ca o particularitate în interpretarea cauzalității medico-legale,
atât în cazul traumatogenezei mortale (tanatogeneză) cât și a celei
nemortale (prin care se produc leziunile traumatice persoanei), medicul
legist pornește de la analiza efectelor (constatate cu ocazia examinării
medico-legale efectuate asupra cadavrului sau a persoanei), pentru a
putea formula aprecieri legate de cauze, condiții și circumstanțe în
vederea constituirii unui lanț cauzal cât mai veridic și în concordanță cu
datele stabilite prin ancheta judiciară.
 Cauza – fenomen sau complex de fenomene care precede şi
produce un alt fenomen; în lipsa cauzei nu se poate produce efectul, chiar
dacă condiţiile sau circumstanţele sunt favorabile;
1. În funcție de natura cauzelor se deosebesc:
 cauze externe (exogene) și
 cauze interne (endogene);
În lumea vie factorii externi acționează prin intermediul celor interni,
astfel încât cauzalitatea determinată de agenții externi ai organismului uman
poate fi:
 0% = imposibil – când factorii interni anulează acțiunea factorilor externi;
 100% = cert – când factorii interni sunt reduși la zero de acțiunea factorilor
externi.
2. În funcție de durata de timp a acțiunii:
 cauze permanente;
 cauze episodice (temporare).
3. În funcție de modul de acțiune:
 cauze univoce – care sunt necesare și suficiente realizării efectului;
 cauze neunivoce sau probabile care, la randul lor, pot fi:
 previzibile;
 imprevizibile sau intamplatoare.
 4. În funcție de numărul cauzelor:
 cauze unice, ce declanșează un lanț monocauzal simplu;

 cauze multiple ce declanseaza un lanț complex, policauzal, în

care cauzele pot avea o actiune:
• convergentă (pozitivă sau negativă) - cauze concuratoare, care se
potențează reciproc;
• divergentă, caz în care efectul este consecința cauzei mai puternică
și va fi influențat de condiții sau circumstanțe.
Cauza poate acționa prin:
 Impulsiune, după modelul bilelor de biliard;

 Declanșare, așa cum scânteia aprinde praful de pușcă

generând explozia;
 Desfășurare, așa cum se derulează o melodie după disc.
 Condiţia - situaţia sau împrejurarea cu acţiune prelungită în
timp, cvasipermanentă de care depinde apariţia efectului.
Condiţia poate influența atât acţiunea cauzei, în sens pozitiv
(stimulator) sau negativ (drenator), cât și efectul, dar nu poate genera
efectul în lipsa cauzei.
a) În funcţie de origine se deosebesc:
 condiţii interne: vârsta, sexul, starea de ebrietate, anemia, diverse
boli preexistente (locale sau generale);
 condiţii externe (care de cele mai multe ori sunt confundate cu
cauzele):factori de mediu, tratamentul medical aplicat etc.
b) În funcţie de modul în care pot influența cauza, condiţiile pot fi:
 dominante;
 recesive;
 codominante;
c) În funcţie de intensitate:
 condiţii minime, fără de care efectul nu s-ar fi produs;
 condiţii suficiente;
 condiţii excesive, caz în care efectul este nu numai realizat dar și
întreţinut.
 Circumstanțele - împrejurările sau conjuncturile cu acțiune
episodică, mai mult sau mai puțin prelungită în timp, care însoțesc un
fenomen/fapt/situație și care pot fi favorizante sau inhibitorii.
Din acțiunea cauzelor, condițiilor și circumstanțelor se conturează
efectul.
Efectele (reprezentate în medicina legală în principal prin leziuni
traumatice decelate cu ocazia consultului persoanei sau a examinării
cadavrului) pot fi clasificate:
1. în funcție de natura lor:
- efecte specifice;
- efecte nespecifice.
2. în funcție de importanță:
- efecte principale;
- efecte secundare.
3. în funcție de momentul aparitiei:
- efecte imediate;
- efecte tardive.
 4. în funcție de calitate:
- efecte pozitive;
- efecte negative.
5. în funcție de număr și localizare:
- efecte unice;
- efecte multiple ce pot fi locale sau generale.
Până în prezent au fost vehiculate 3 teorii care încearcă să explice
cauzalitatea social-juridică prin prisma cauzalității biomedicale, și anume:
- teoria referitoare la „proxima cauză” - dintr-o pluralitate de cauze ce
concură la realizarea unui eveniment, cea mai apropiată este considerată
cauza evenimentului respectiv;
- teoria „echivalenței condițiilor” - toate circumstanțele, evenimentele,
împrejurările etc. care sunt implicate în realizarea efectului sunt considerate
cauze echivalente;
- teoria „cauzalității adecvate” - nu pot fi considerate drept cauze decât
evenimentele care, în desfășurarea naturală a faptelor, ar putea produce
efectul respectiv.
În medicina legală cauzalitatea presupune folosirea, de
regulă, a două noțiuni (de cele mai multe ori confundate între ele
de către juriști, cât și de medicii legiști): legătura de cauzalitate și
raportul de cauzalitate.
 LEGĂTURA DE CAUZALITATE
Legătura de cauzalitate exprimă corelaţia (dependenţa) dintre traumatism şi prejudiciul
generat (leziune traumatică sau deces); cu alte cuvinte, defineşte relaţia ce se poate stabili între
acţiunea traumatică şi efectul (posttraumatic) constatat, implicând o anterioritate în timp a cauzei
față de efect, privită în sens unic.
Legătura de cauzalitate poate fi:
A. Directă sau primară:
 imediată/necondiționată, calificată ca atare ori de cate ori între traumatism și
efect nu se interpune nimic (exemplu: aplicarea unei lovituri cu toporul in cap
=>deces.
 mediată/condiționată, ce se stabileste atunci când între traumatism și
consecințele posttraumatice acționeaza/se interpun factori preexistenți cu rol
favorizant; în lipsa acestor factori preexistenți elementul traumatic nu ar fi fost
suficient să genereze efectul.
Rezultă două posibilități:
 factorii preexistenți agravează efectele traumatismului (exemplu: o plagă minoră
la un pacient hemofilic, urmată de sângerare masivă și deces sau suprainfecția
unei plăgi minore la un pacient diabetic, urmată de asemenea de deces);
 traumatismul agravează patologia preexistentă (exemplu: pacient cu fractură în
curs de consolidare la nivelul coloanei vertebrale suferă un nou traumatism, care
generează o nouă fractură, de această dată cu transecție medulară urmată de
paralizie).
B. Indirectă sau secundară
Se consideră legatură de cauzalitate indirectă atunci când între
traumatism și efect se interpune o complicație care agravează evoluția,
generând o consecință post traumatică mult mai severă sau chiar
moartea victimei.
C. Conjugată sau complexă
Acest tip de legatură ar putea fi stabilit atunci când la realizarea
efectului participă atât patologia preexistentă cât și o complicație
(apărută posttraumatic) a cărei etiopatogenie este greu sau chiar
imposibil de apreciat în ce măsură ține de fondul patologic preexistent
(spre exemplu diabet zaharat, unde pe fondul arteriopatiei diabetice
apar complicații infecțioase) sau de efectele traumatismului în sine.
În concluziile expertizărilor medico-legale este necesar să se
precizeze nu numai dacă există sau nu legătura de cauzalitate între
traumatism și efectul constatat, ci și tipul legăturii de cauzalitate
respective, pentru a putea oferi juristului posibilitatea gradării
sancțiunii pe care o decide pentru fapta agresorului în limitele stabilite
de codul penal.
 Pentru a se putea afirma din punct de vedere medico-legal
existența legăturii de cauzalitate este necesar:
 să existe o continuitate în timp a tulburărilor morfo-funcționale,
o înlănțuire simptomatologică, morfo-patologică și fizio-
patologică obiectivă, neîntreruptă, între traumatism si
consecințele lui, de la data traumatismului incriminat la data
examinării persoanei;
 să existe concordanță de sediu între traumatism și leziunea
constatată (spre exemplu mici echimoze la nivelul buzelor nu
pot constitui argumentul traumatic în etiologia unei fracturi a
dinților laterali);
 să se poată exclude orice altă cauză posibilă a leziunii
respective;
 să se interpreteze corect și obiectiv fondul patologic preexistent,
pentru a se putea face referiri ulterioare legate de gravitatea
traumatismului suferit.
 Există legătură de cauzalitate:
 ori de cate ori cauza generează direct efectul (imediat sau
mediat);
 ori de câte ori cauza generează tardiv efectul (prin complicații);
 când cauza acționează într-un complex de condiții;
 când efectul s-ar fi produs și datorită altor cauze;
 când efectul nu se produce fără existența unor condiții;
 când condițiile modifică acțiunea cauzei producând efecte
paradoxale – disproporționate.
Nu există legătura de cauzalitate atunci când elementul
traumatic nu poate fi interpretat ca o cauză, condiție sau
circumstanță.
Spre exemplu un traumatism de mică intensitate (obiectivat
prin legături traumatice elementare: echimoze sau excoriații puțin
întinse în suprafață și de mici dimensiuni), la un bolnav de cancer
în ultima fază, cu decesul acestuia la câteva zile posttraumatic.
 RAPORTUL DE CAUZALITATE
Raportul de cauzalitate este o noţiune ce presupune
compararea leziunilor traumatice decelate şi a obiectelor traumatice
care le-au generat, pentru ierarhizarea lor, deci se realizează o
discriminare între cauzele concuratoare;
- această noţiune are aplicabilitate în cazul existenţei mai multor
făptuitori, pentru a se putea stabili, prin prisma leziunilor traumatice
produse victimei, gravitatea faptei fiecăruia şi implicit sancţiunea
juridica adecvată.
Astfel o plagă perforată a obrazului produsă cu un obiect dur
de tip înțepător conferă o anumită gravitate faptei agresorului, spre
deosebire de lovirea cu pumnul în regiunea mandibulara și fractură
dublă de mandibulă, de care este învinuit un alt agresor.
Deci, raportul de cauzalitate va folosi juristului pentru
încadrarea diferențiată a faptelor mai multor agresori, în conformitate
cu prevederile codului penal, în funcție de gravitatea leziunii
posttraumatice a cărui responsabilitate se atribuie fiecăruia în parte.
 BIBLIOGRAFIE
1. Iftenie C., 2012. Medicină legală, Editura Pro
Universitaria,București.
***https://www.scribd.com/document/24914745/Curs-1-
Medicina-Legala
Vă mulțumesc pentru atenție!