Copacinschi Remus

RU II, Grupa 2

SOCIOLOGIA CRITICĂ (RADICALA).

Sociologia lui Charles Wright Mills

Teoria critică în general a apărut în ceea ce s-a numit Școala de la Frankfurt (găzduit de
Institutul de Cercetări sociale, institut carte s-a mutat în SUA pentru a reveni în Germania după
război) cu reprezentanții: Max Horkheimer, Herbert Marcuse, Theodor Adorno, Walter
Benjamin, Erich Fromm. Teoria critică este o teorie socială care se ocupă cu critica şi
schimbarea societății ca întreg. Această schimbare nu trebuie înțeleasă în cheie revoluționara, ci
o evaluare normativă şi o înțelegere profundă a vieții sociale prin apelul la geografie, economie,
sociologie, istorie, şt. politice, antropologie, psihologie. Toate acestea trebuie să aibă consecința
„eliberării oamenilor de circumstanțele care îi înrobesc‟. In anii 60 s-a instituit ceea ce s-a numit
sociologia radicală. După V. C. Galian şi I. Ungureanu, Teorii sociologice contemporane, (Ed.
Didactică şi pedagogică, 1985) caracteristicile unei sociologii radicale ar rezida în următoarele:

 Respingerea unei ideologii autoritare (dominația unei anumite teorii);

 Respingerea utilitarismului;
 Acceptarea spontaneității acţiunii sociale dincolo de organizarea social -politică
acceptată;
 Cultivarea unei mentalități elitiste.

Cei doi autori desemnează sociologia radicală ca suport teoretic şi ideatic pentru ceea ce
s-a numit „noua stânga” – mișcare politico-socială majoră, apărută în timpul evenimentelor din
Paris, mai 1968. Această mişcare ar fi o consecință a capitalismului modern şi a caracteristicilor
sale: conservatorism, reificare si alienare.

Sociologia lui Charles Wright Mills

 În SUA s-a impus ca sociolog radical C. W. Mills (1917 - 1962). Pentru C. W. M. omul
contemporan este omul pulverizat în societatea de masă, angajat în cursa pentru prestigiu social,
marcat de obsesia de a fi un robot vesel, de obsesia de a nu-şi pierde statusul şi dispus de a
accepta orice afiliere care să îi garanteze prezervarea acestui status. C. W. M. credea în
deservirea sociologiei de către puterea politică şi atrăgea atenţia că sociologia, ca disciplină, riscă
să devină o știință academică, de bibliotecă, fără legătură cu realitatea. În acest context s-ar
impune revenirea în forță a sociologiei ca vocație istorică, critică, angajată şi independentă
ideologic. C.W.M. a rămas în istoria sociologiei printr-o serie de opere importante: White Collar
(1951), The Power Elite (1956), The Sociological Imagination (1959). In ultima dintre ele
(publicată şi în limba română cu titlul Imaginația sociologică, Ed. Politică, 1985) CWM
consideră IS ca fiind „conștientizarea relației dintre experiența personală și societatea mai largă”.
I. S. desemnează aplicarea gândirii imaginative pentru a răspunde la întrebările sociologiei.
Cineva care folosește imaginația sociologică „se crede departe” de rutinele familiare din viața de
zi cu zi. Un alt mod de a descrie imaginația sociologică este înțelegerea faptului că rezultatele
sociale se bazează pe ceea ce facem, iar lucrurile pe care le facem sunt modelate de: situația în
care ne aflăm, valorile pe care le avem și modul în care acționează oamenii din jurul nostru.
Imaginația sociologică poate fi, de asemenea, considerată ca o calitate a minții care înțelege
interacțiunea dintre individ și societate. Imaginația sociologică este capacitatea de a trece de la o
perspectivă la alta. Pentru a avea o imaginație sociologică, o persoană trebuie să fie capabilă să
se îndepărteze de situație și să gândească dintr-un punct de vedere alternativ. IS ne cere să „ne
gândim departe de rutinele noastre zilnice și să le privim din nou”. Pentru a dobândi cunoștințe,
este important să te eliberezi de imediatul circumstanțelor personale și să pui lucrurile într-un
context mai larg, decât să urmezi o rutină. Ca o concluzie imaginația sociologică îi permite celui
care o are:

1. să înțeleagă istoria, semnificațiile ei;

2. să vadă că mulți au o conștiință falsă a pozițiilor sociale pe care le ocupă;

3. să conștientizeze că omul nu se poate împlini decât plasându-se bine în epoca în care

trăiește;

4. să-i înțeleagă pe ceilalți.

 C. W. M. vorbește şi despre diferența dintre analiza sociologică clasică şi cea modernă.
Sociologia clasică era preocupată de: tradiții, structuri sociale istorice, conflicte sociale prezente.
Sociologia modernă evoluează spre trei direcții:

-Spre o teorie a istoriei – sociologia tinde să cuprindă sistematic întreaga viaţa socială;

-Spre o teorie sistematică a naturii omului şi a societăţii – formalizarea, clasificarea

tuturor relațiilor sociale;

-Spre studiul empiric al faptelor şi problemelor sociale contemporane.

Din păcate apar şi multe deformări cum ar fi:

-I. Superteoria: CWM critică de exemplu lucrarea lui T. Parsons The Social System din
1951 spunând despre ea că 50% este vorbărie, 40% este sociologie elementară, 10% altele.

II. Empirismul abstract - C. W. M. este un critic al schemei conceptuale de tip: interviu

→ operaţii statistice → concluzii. Prin astfel de scheme cădem într-o inhibiţie metodologică. C.
W. M. conchide că nu există o metodă ştiinţifică decît pentru probleme foarte simple.