Inflația în România

Studiu de caz 2017 - 2019

Un proiect realizat de:

NICOLAE-CATALIN VASILE
CSIE ID - An: I - 2019 - Grupa: 1144

Academia de Studii Economice

Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica
Cuprins

Cuprins 1

Introducere 2
Definiția inflației 2
Ierarhizarea inflației 3
Repercusiunile inflației 3

Inflația în România în perioada 2017 - 2019 4

Situația inflației naționale în perioada 2017 - 2019 4
Prognoza macroeconomică a inflației în perioada 2019 - 2021 6

Concluzii 6

Bibliografie 8

1
Introducere

Acest articol analizează principalele aspecte ale schimbării prețurilor în economia

națională a României. Articolul se concentrează asupra celor trei grupui principale
(mărfuri nealimentare, alimentare sau servicii) pe baza cărora se calculează indicele
prețurilor de consum și rata medie lunară a inflației iar în același timp subliniază
creșterile unora dintre acestea.

Definiția inflației

Inflația este un dezechilibru structural monetaro material care reflectă existența în

circulație a unei mase monetare excedentare în raport cu nevoile economiei, ceea ce
determină creșterea durabilă și generalizată a prețurilor și deprecierea monedei
naționale. În scurt, inflația reprezintă o continuă creștere a prețului general, care de
obicei este atribuit unei creșteri de volum financiar sau credite în relație cu bunurile și
serviciile valabile.

Principalele motive care pot stimula inflația și ulterior creșterea prețurilor pe piață,
reprezintă creșterea sau scăderea ofertei de bunuri și servicii (factor nemonetar) sau
creșterea cantității de bani din economie (factor monetar).

Dificultatea acţiunii măsurilor de politică monetară asupra acestor preţuri, derivă din
faptul că, în cazul produselor alimentare, preţurile sunt de obicei influenţate de şocuri
de ofertă şi mai puţin de cerere, care este relativ constantă, iar preţurile administrative
sunt stabilite de către autorităţile de reglementare în domeniu, şi nu prin mecanisme
de piaţă.

În România procesul inflaţionist s-a declanşat odată cu prima liberalizare a preţurilor

ce a avut loc in noiembrie 1990. Acest lucru nu înseamnă insă că până atunci ţara
noastră nu a cunoscut inflaţie. Până in anul 1990 insa, economia a funcţionat pe bazele
unui sistem centralizat la maximum, cu subvenţionari şi efectuări de investiţii care nu
aveau legătură cu nici o logică economică. In acelaşi timp se practicau preţuri „dictate”,
rigide, care nu luau in calcul raportul dintre cererea şi oferta de pe piaţa, iar de multe
ori preţul era mai mic decât costul bunurilor.

În zilele noastre o altă idee asociată conceptului de "inflaţie" este aceea că inflaţia
alcătuie un fenomen dinamic, care apare în mişcare, în cazul în care echilibrul este
perturbat, pentru a fi regăsit din nou. Criteriile economice contemporane sunt foarte
sugestive în această privinţă, condinândț expresii ca "presiuni inflaţioniste", "tensiuni
inflaţioniste" (fenomene inflaţioniste minore şi parţiale) toate acestea sugerând că
inflaţia aparţine domeniului dinamicii economice.

2
Ierarhizarea inflației

In funcţie de amploarea procesului inflaţionist în teoria şi practica economică s-au

format mai multe tipologii ale inflaţiei clasificate după mai multe criterii:

În funcţie de gradul de intensitate al acesteia pot fi distinse:

1. Inflaţie târâtoare​, caracterizată prin faptul că, nivelul de creştere al preţurilor

nu depăşeşte o limită moderat , de circa 3-4% pe an.
2. Inflaţie deschisă​, caracterizată printr-o creşstere a preţurilor de 5-10% pe an.
3. Inflaţie galopantă​, care presupune o creştere a preţurilor cu peste 15% anual şi
care provoacă dezichilibre social-economice.

În funcţie de cauza principală care o generează distingem:

1. Inflaţie prin cerere​, generată de un anumit exces al cererii globale comparativ

cu oferta globală, decalaj la care economia nu poate răspunde prompt, ea
necesitând un timp de răspuns. În consecinţă, preţurile cresc, ceea ce determină
o intensificare şi mai mare a cererii, cumpărătorii anticipând noi majorări de
preţuri. Ca atare, fenomenul se autoîntreţine şi se autoamplifică.
2. Inflaţia prin costuri​, datorată creşterii preţurilor diferitilor factori de producţie
a materiilor prime, energiei, creditului, fenomen ce conduce la majorarea
costurilor de producţie şi de circulatie şi, în final, a nivelului general al preţurilor.
3. Inflaţia endogenă​, generată de dezechilibrele economice şi financiare proprii
ţării în cauză.
4. Inflaţia exogenă​, provocată de cauze localizate în exterior, dar care se
repercutează în interiorul ţării de referinţă prin intermediul preţurilor de import,
al balanţei de plăţi şi a cursurilor valutare, al importului de capital.

Repercusiunile inflației

Efectele inflaţiei sunt foarte numeroase şi vizează nu numai economia monetară, ci şi

pe cea reală în cele mai profunde şi semnificative aspecte şi interdependente ale
componentelor acesteia. În acest sens, se poate remarca interdependenţa
inflaţie-somaj care, dacă în anumite limite ale ratei inflaţiei se caracterizează prin
substituibilitatea adoptivă, coabitează de aceste limite, cele două fenomene negative
ale economiei, coabitează şi chiar se potenţează reciproc.

3
Inflația în România în perioada 2017 - 2019

Situația inflației naționale în perioada 2017 - 2019

Rata anuală a inflației IPC a revenit în teritoriu pozitiv la începutul anului 2017, atingând
0,18 la sută în luna martie și cunoscând o relativă accelerare față de luna decembrie
2016 (+0,72%). Tendința ascendentă a fost indusă, preponderent, de disiparea efectului
statistic asociat reducerii cotei standard a TVA în ianuarie 2016 (de la 24% la 20%), la
care s-au adăugat șocuri nefavorabile de natura ofertei, asociate unor evoluții externe,
cu efecte propagate rapid asupra dinamicii prețurilor combustibililor și ale preţurilor
volatile ale alimentelor.

Influențe de sens opus provin din eliminarea unor taxe și reduceri ale impozitelor
indirecte (taxe nefiscale, TVA, accize) care au continuat și în trimestrul I. Rata anuală a
inflației în luna martie a fost similară proiecției publicate în ediția din februarie a
raportului asupra inflației. În același timp, rata medie anuală a IAPC a continuat să își
restrângă valoarea negativă, până la -0,5% la finalul trimestrului I.

Referindu-ne la evoluția lunară a ratei inflației constatăm că prețurile de consum în

luna martie 2018, comparativ cu luna februarie 2018 au crescut cu 0,4%, iar rata medie
a inflației în ultimele 12 luni (Aprilie 2017 – Martie 2018) faţă de precedentele 12 luni
(Aprilie 2016 – Martie 2017), calculată pe baza IPC, este 2,5%, iar când este determinată
pe baza IAPC, rata medie este 1,9%.

Sursa: Institutul National de Statistica

4
În linie cu traiectoria anticipată, rata anuală a inflației IPC și-a accentuat parcursul
descendent în ultimul trimestru al anului 2018. Indicatorul a coborât la 3,4% în luna
Noiembrie și a decelerat ulterior la 3,3 la sută în luna Decembrie, consolidându-se
astfel în interiorul intervalului asociat țintei staționare de 2,5%.

În ambele luni, valorile înregistrate ale ratei anuale a inflației s-au plasat sub cele ale
prognozei benchmark din Raportul asupra inflației din Noiembrie, reflectând cu
precădere șocuri de natura ofertei, asociate scăderii cotațiilor internaționale ale
petrolului, precum și ieftinirii citricelor pe fondul producției abundente de la nivel
european.

Tendința descendentă a ratei anuale a inflației din trimestrul IV a fost rezultatul

evoluțiilor tuturor componentelor coșului, inclusiv al celei a indicelui CORE2 ajustat, a
cărui dinamică a atins 2,5 la sută în Decembrie 2018, în decelerare de la 2,8% în luna
Septembrie. În același timp, însă, rata medie anuală a inflației IPC a continuat să se
majoreze, de la 4,5% în luna Septembrie, până la 4,6% în luna Decembrie.

Un parcurs similar a cunoscut și rata medie anuală a inflației calculată folosind indicele
armonizat (IAPC), care a urcat cu 0,3%, de la 3,8% în Septembrie la 4,1% în Decembrie.
Ecartul indicatorului față de media europeană s-a menținut ridicat, la peste 2%.

Rata anuală a inflației IPC a revenit la limita superioară a intervalului de variație asociat
țintei staționare de 2,5%, încheind trimestrul III 2019 la nivelul de 3,49% (cu 0,35 puncte
procentuale sub cel consemnat în luna iunie și, respectiv, cu 0,2 puncte procentuale
sub nivelul prevăzut în cea mai recentă prognoză).

Determinante pentru tendința dezinflaționistă au fost ieftinirile înregistrate pe

segmentul legumelor, în contextul materializării unei recolte favorabile la nivel
european. Influențe de sens opus au provenit din partea prețurilor produselor din
tutun, respectiv a dinamizării ușoare a inflației de bază CORE2 ajustat, indicând
persistența presiunilor inflaționiste din partea factorilor fundamentali.

Rata anuală medie a inflației și-a continuat scăderea pe parcursul trimestrului III, până
la 3,8% în cazul indicelui determinat pe baza metodologiei naționale – IPC, și, respectiv,
3,9% pentru indicatorul calculat conform structurii armonizate – IAPC. Totodată,
indicatorul mediu anual a continuat să înregistreze cel mai ridicat nivel din rândul
statelor membre ale UE pentru a paisprezecea lună consecutiv, ecartul față de media
europeană menținându-se la peste 2 puncte procentuale.

5
Prognoza macroeconomică a inflației în perioada 2019 - 2021

În condițiile în care deciziile adoptate de banca centrală se propagă în economie cu

decalaje temporale specifice, prognozele macroeconomice joacă un rol esențial în
cadrul strategiei de țintire directă a inflației, în special prin impactul exercitat asupra
așteptărilor agenților economici și ale consumatorilor. Evaluarea erorilor de prognoză
reprezintă o practică obișnuită în cadrul băncilor centrale care au un astfel de regim de
politică monetară, acest tip de demers contribuind la îmbunătățirea cadrului de
previziune.

Sursa: Proiectie BNR

Concluzii

Inflaţia este un dezechilibru care afectează, în proporţii diferite, toate economiile

naţionale, şi care poate fi sesizat prin două tendinţe majore, şi anume: creşterea
generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Inflaţia ca orice
fenomen complex este explicat prin cauze multiple, cum sunt creşterea excesivă a
creditului, acoperirea deficitelor bugetare şi balanţelor de plăţi externe, creşterea
salarilor etc.. De asemenea, printre cauze este menţionată scăderea producţiei de
bunuri şi servicii, având ca rezultat formarea unui excedent de monedă.

6
Inflaţia în România se creează, pe latura de costuri, în mod semnificativ atât prin
creşterea mai rapidă a salariilor comparativ cu productivitatea muncii, cât şi prin
deprecierea leului. Inflaţia în România a fost ridicată şi variabilă în decursul ultimului
deceniu, datorită, în principal, eforturilor de stabilizare întrerupte, de tip "stop-and-go"
şi indisciplinei financiară pe scară largă. Această lipsă de disciplina financiară a luat
diferite forme de-a lungul timpului, inclusiv deficite fiscale şi cvasi-fiscale mari,
acumulare de arierate, şi explozii de creşteri salariale cu mult în exces fata de nivelul
productivităţii.

Costurile unitare ale forţei de munca au fost principalul factor determinant al inflaţiei,
indisciplina financiară adânc înrădăcinată la nivelul întreprinderilor fiind reflectată în
mare măsură în salarii mai ridicate decât ar fi justificat de productivitate sau chiar
decât ar putea fi plătite în multe întreprinderi în absenţa constrângerilor bugetare.
Influenţa cursului de schimb asupra inflaţiei a devenit, de asemenea, din ce în ce mai
clară în ultimii câţiva ani, în urma liberalizării depline a pieţei valutare.

Fenomenul inflaţionist care s-a manifestat cu deosebită intensitate în perioada de

tranziţie la economia de piaţă, are consecinţe nedorite asupra dezvoltării economice. În
combaterea acestui flagel, un mare rol revine băncilor centrale, responsabile pentru
alegera unei strategii adecvate a politicii monetare şi a celor mai eficace instrumente.
Condiţiile pentru îmbunătăţirea performanţelor monetare şi reducerea inflaţiei depind
însă de calitatea ancorei inflaţioniste pentru care se optează.

Există premisele ca, în perspectivă, prin consolidarea structurii instituţionale a pieţelor

financiare a ţărilor cu economii în tranziţie, acestea să acorde mai multă atenţie
ancorelor antiinflaţioniste cu un grad de agregare mai complex, în funcţie de stadiul lor
de dezvoltare şi experienţa acumulată.

Indiferent de ancoră nominală utilizată, experienţa de până acum a ţărilor în tranziţie a

arătat că în ultimă instanţă succesul macrostabilizării depinde de responsabilitatea
fiscală a guvernelor. Banca Naţională a României se află în faţă unor alternative privind
ţinta politicii monetare şi a unor situaţii de incertitudine pe care trebuie să le
depăşească în mod current. Masa monetară va constitui şi în viitor obiectivul
intermediar al politicii monetare, banca centrală exercitându-şi influenţă prin controlul
bazei monetare, care reprezintă obiectivul operaţional.

Stadiul actual al economiei Româneşti este rezultatul escaladării declinului economic şi

al decalajului în planul dezinflaţiei acumulat de România faţă de celelalte state din
regiune, candidate la Uniunea Europeană. Din perspectiva integrării, politica monetară
urmăreşte atingerea unei rate a inflaţiei cât mai scăzută, realizarea unei stabilităţi
relative a cursului de schimb şi asigurarea unui nivel scăzut al ratei dobânzii pe termen
lung.

7
Bibliografie
● http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date
● http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/ipc09r19.pdf
● https://www.bnr.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=3922
● https://www.bnr.ro/Proiectii-BNR-6152-Mobile.aspx
● https://www.bnr.ro/Raportul-asupra-inflatiei-3342-Mobile.aspx