Ce urmează în ceea ce privește inegalitatea populației?

Compendiu

Întrebarea pusă în titlul acestei lucrări a luat naștere în recenta carte "Marea
diviziune" în care Joseph E. Stiglitz unde acesta susține că inegalitatea este o alegere -
rezultatul cumulat al politicilor nedrepte și prioritățile greșite.

În cadrul lucrării se propune o analiză profundă a riscului sărăciei în rândul

populației României și de excludere socială din în ultimul deceniu. De asemenea, este
prezentată situația inegalității economice și sociale în țările europene. Principalele
sure de date utilizate sunt studiul armonizat EU-SILC (sondaj privind veniturile și
condițiile de viață) realizat în toate țările Uniunii Europene.

Cuvinte cheie: sărăcie, excludere socială, AROPE, inegalitate

Clasificarea JEL: A13, D63, I32

Introducere

Criza financiară și economică a întețit inegalitatea veniturilor populației la nivel

mondial, întârziind redresarea economică și, mai ales, formarea de locuri de muncă la
nivel global. Cei mai bogați 10% din oamenii lumii câștigă în medie 30-40% din venitul
total, în timp ce cei mai săraci 10% câștigă aproximativ 2%. În plus, la nivel mondial,
progresele înregistrate în ceea ce privește reducerea sărăciei au încetinit, estimările
Organizației Internaționale a Muncii arătând că, la sfârșitul acestui deceniu, unul din 14
persoane, deși angajată, va trăi în sărăcie extremă. În România, putem vorbi și despre
inegalitatea veniturilor populației, în sensul că venitul unei cincimi din populație (cea cu
cel mai mare venit) în 2014 a fost de 7,2 ori mai mare decât venitul total al celor 20%
dintre cei mai săraci (cu cel mai mic venit). Aceste proporții se reflectă în segregarea
economică a populației și sunt transmise la nivel individual în fiecare etapă a vieții unei
persoane, chiar și în copilărie: copiii celor bogați primesc o educație mai bună decât
copiii care frecventează școli în zone mai sărace, în special în mediul rural, și prin
urmare, succesul școlar devine mai puțin probabil. În plus, inegalitatea economică se
reflectă și în sănătatea populației: persoanele cu venituri reduse sunt mai expuse
riscurilor de îmbolnăvire și au un acces mai slab la asistența medicală. Wilkinson și
Pickett au concluzionat din revizuirea completă a literaturii că majoritatea celor peste
150 de studii empirice sugerează că "sănătatea este mai puțin bună în societățile în care
diferențele de venit sunt mai mari" (Wilkinson, Pickett, 2006). Cu toate acestea,
tendințele accentuate ale inegalităților sociale nu sunt inevitabile, deoarece acest
fenomen este "un produs al forțelor politice, și nu doar al celor pur macroeconomice"
(Stiglitz, 2015).

În ultimele decenii, inegalitatea veniturilor populației s-a accentuat, ceea ce a

dus la inegalitatea socială, fenomen cu care se confruntă, de asemenea și guvernele cu
economii bine dezvoltate. Colocarea oameni bogați devin mai bogați – oamenii săraci
devin mai săraci a atras atenția asupra segregării sociale, atât la nivelul comunităților,
cât și la nivelul societății, punând în pericol creșterea economică generală.

În al doilea rând, există un spectru larg de inegalități: inegalitatea câștigurilor

populației; acestea sunt mai evidente decât inegalitatea veniturilor provenite ca urmare a
unor bunuri financiare care sunt distribuite inegal și care se acumulează în principal în
gospodăriile cu venituri ridicate, potrivit unui studiu recent al OECD (Murtin și
d'Ercole, 2015).

Ce urmează în ceea ce privește inegalitatea populației în întreaga lume? Având

în vedere creșterea unor noi generații de economii în dezvoltare, inegalitatea dintre
populații va continua să scadă, permițând intersectarea globală a condițiilor de viață. Pe
de altă parte, inegalitatea va avea, de asemenea, o componentă de creștere continuă,
generată de presiunea progresului tehnologic și a diferențelor educaționale.

1. Sărăcia sau excluziunea socială - cazul românesc pentru ultimul deceniu

Bunăstarea unei gospodării este determinată în principal de numărul de persoane

care generează venituri, mai ales de numărul de salariați prezenți și de tipul de muncă pe
care o desfășoară. Și, desigur, nivelul venitului gospodăriei depinde de poziția
membrilor săi activi în ierarhia veniturilor, acestea corespunzând tipului de activitate
desfășurată, și anume nivelul salariilor, al veniturilor din agricultură sau al activităților
neagricole independente.

În ceea ce privește situația din România privind riscurile sărăciei și excluziunii

sociale, țara noastră respectă obiectivele Strategiei Europene 2020 ce vizează
îndeplinirea anumitor indicatori, cum ar fi riscul sărăciei sau rata excluziunii sociale,
rata relativă de risc a sărăciei, rata severă de deprivare materială și rata persoanelor cu
vârste cuprinse între 0 și 59 ani în gospodăriile cu intensitate foarte scăzută a muncii.

O măsură a inegalității veniturilor este numărul gospodăriilor aflate în decilele

superioare ale distribuției gospodăriilor,în funcție de nivelul veniturilor.

Analiza nivelului mediu al veniturilor pe decile, în 2014, indică o diferență

semnificativă între venitul mediu al gospodăriilor din primul decil (care cuprinde
gospodăriile cu cel mai mic venit pe persoană) și venitul mediu al gospodăriilor în
ultimul decil (cuprinzând gospodăriile cu cel mai mare venit). Raportul dintre venitul
mediu pe persoană în gospodării care a format primul și ultimul decil a fost de 7,6.

În perioada 2001-2014, a fost observată o creștere a distanței între deciliul de top

și celelalte decile, datorită unui venit mult mai mare decât cel care caracterizează cea
mai mare parte a totalului. De exemplu, în raport cu anul 2001, raportul dintre venitul
mediu pe persoană în gospodăriile care formează primul și ultimul decil în 2013 a
crescut cu 0,7%. În anul 2014, raportul dintre venitul mediu pe persoană în gospodăriile
care formează primul și ultimul decil a fost de 1: 7,6.
 În general, pentru majoritatea gospodăriilor, nivelul veniturilor obținute și, în
special, al veniturilor disponibile rămase după efectuarea cheltuielilor pentru producția
de uz casnic și pentru plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor etc. este foarte scăzut în
comparație cu cheltuielile necesare pentru satisfacerea nevoilor. În 2014, conform
declarațiilor gospodăriilor, 61,3% din toate gospodăriile populației ar putea face față
cheltuielilor doar cu ajutorul venitului disponibil.

Posibilitatea de a face față necesităților consumului gospodăriilor variază de la o

gospodărie la alta, acestea fiind clasificate în funcție de statutul ocupațional al capului
gospodăriei. Gospodăriile angajaților sunt privilegiate în acest sens, rezultând că 71,1%
dintre aceștia își pot satisface nevoile cu venitul disponibil. Gospodăriile persoanelor
neangajate sunt cele mai afectate, întrucât doar 27,3% dintre acestea și-au putut
satisface nevoile de consum în 2014. Zona de reședință este, de asemenea, un factor
care influențează posibilitățile gospodăriilor de a satisface nevoile cu venitul disponibil.
Numărul gospodăriilor din mediul urban, care își pot satisface nevoile cu venitul
disponibil a fost în 2014 de 65,8% și cu 9% mai puțin în mediul rural.

În general, gospodăriile nu își pot permite alte cheltuieli de consum decât cele
pentru bunurile alimentare și nealimentare de necesitate strictă, cum ar fi înlocuirea
mobilierului învechit sau depășit, vizionarea spectacolelor de teatru sau de cinema,
achiziționarea de cărți, ziare și reviste sau achiziționarea de aparate de uz casnic. Cu
toate acestea, 23,7% dintre gospodării își permit haine noi și 12,9% reușesc să petreacă
o vacanță de o săptămână departe de casă, în fiecare an. Frecvența celor care își pot
permite, cu venitul disponibil, satisfacerea acestor nevoi, este mult mai mică, pentru
întreaga gamă de oameni și în cazul gospodăriilor cu șomeri și ale celor care desfășoară
activități independente în agricultură.

Lipsa resurselor financiare a dus la un număr ridicat al gospodăriilor care nu pot

plăti la timp pentru consumul de utilități. Astfel, 38,7% din toate aceste gospodării,
34,2% din gospodăriile din mediul urban și 43,2% din gospodăriile rurale nu pot plăti în
timp util serviciile legate de întreținerea locuinței.

În anul 2014, ponderea gospodăriilor care au utilizat economii pentru a face față
cheltuielilor curente a fost de 5,9%, cei care s-au împrumutat de la rude, prieteni sau alte
persoane au reprezentat 6,8% (12,8% în cazul gospodăriilor cu șomeri) în timp ce cei cu
nevoia de ajutor financiar, fără obligația de rambursare a rudelor, prietenilor sau altor
persoane, a reprezentat 12,2% (29,3% în cazul gospodăriilor șomere).

Principalii indicatori ai sărăciei și inegalității, estimați pe baza venitului

disponibil echivalent, sunt pragul de risc al sărăciei, rata de risc a sărăciei, rata ponderii
cvintetelor veniturilor (S80 / S20), indicatorul Pareto (20/80) și coeficientul Gini.

Dezvoltarea în timp a pragului de sărăcie a arătat o tendință ascendentă, atât

pentru pragul stabilit în cazul gospodăriilor cu o singură persoană, cât și a gospodăriilor
cu doi adulți și doi copii sub 14 ani.
 În 2014, pragul de sărăcie a fost de 5823 lei / an pentru gospodăriile individuale,
respectiv 12228 lei / an pentru gospodăriile din care doi adulți au doi copii sub 14 ani.

Rata sărăciei, bazată pe un prag de 60% din venitul disponibil mediu echivalent,
în 2014, a fost de 25,4%, o creștere cu 3% față de anul precedent și de peste 4 puncte
procentuale față de nivelul minim înregistrat în 2007 -2014 (21,1% în 2010). Analiza în
timp a ratei sărăciei indică o scădere a bunăstării populației din România, valorile
indicatorilor depășind cele înregistrate în 2010, indiferent de pragul de venit pentru care
au fost calculate (40%, 50%, 60% și 70% din venitul disponibil mediu echivalat).

Caracteristicile demo-socio-economice ale indivizilor, precum și tipul

gospodăriilor în care trăiesc, sunt factori de influență, adesea decisivi, legați de riscul de
dezvoltare și creștere a sărăciei. Existența unei ocupații și, în general, statutul
ocupațional, este o caracteristică de mare importanță în crearea unui cadru de viață care
să asigure bogăția sau sărăcia persoanelor în cauză. Astfel, există diferențe importante
între rata sărăciei din diferite categorii socio-ocupaționale.

Pentru 2014, analiza distribuției pe sexe arată că nu există diferențe

semnificative în rata sărăciei, care este de 25,5% pentru bărbați și de 25,2% pentru
femei. Trebuie remarcat faptul că, până în 2013, rata sărăciei a fost ușor mai ridicată
pentru femei, cea mai mare diferență fiind cea din 2009, când a fost cu 2%peste rata
sărăciei pentru bărbați.

Rata riscului de sărăcie crește odată cu mărimea gospodăriei, creșterea fiind mai
mare dacă gospodăria are mai mulți copii dependenți. Gospodăriile fără copii
dependenți se află în cea mai favorabilă categorie, rata sărăciei fiind de 15,7% (în
2014), totuși în creștere comparând cu anii precedenți (de exemplu, 14,1% în 2011 -
care este minimul perioadei). De cealaltă parte, gospodăriile sunt alcătuite din doi adulți
cu trei sau mai mulți copii dependenți, situația lor înregistrând o creștere accentuată în
ultimii ani și ajungând la 73,1% în 2014. Riscul sărăciei scade odată cu creșterea
vârstei, astfel încât cei mai afectați de sărăcie sunt copiii și tinerii (39,4% în grupa de
vârstă 0-17 ani, respectiv 33,2% din grupa de vârstă 18-24 ani).

Comparativ cu anul 2013, rata sărăciei relative crește pentru principalele

categorii de populație. De exemplu, persoanele cu studii scăzute au înregistrat o creștere
cu 6,5 puncte procentuale în 2014 față de anul precedent, în condițiile în care rata
sărăciei era deja ridicată în 2013 (43,0%). În mod similar, șomerii sunt afectați de
sărăcie, cu o rată a sărăciei relativă de peste 50%.

Cel mai mic risc de sărăcie a fost înregistrat în rândul populației din București și
Ilfov, regiune în care rata sărăciei relative în 2014 a fost de 5,5%. La celălalt capăt al
scalei se află nord-estul României unde peste 35% din populație este supusă sărăciei.
Comparat cu momentul de referință 2008, când România a înregistrat punctul culminant
al creșterii economice, rata sărăciei se ridică la 22,0%.
 Sistemul de protecție socială din România, prin toate metodele de protecție
deținute, asigură - prin intermediul transferurilor sociale - o plasă de siguranță pentru
populația defavorizată în ceea ce privește venitul disponibil. Astfel, în 2014, rata
riscului de sărăcie înainte de transferurile sociale către populație a fost de 48,6% la nivel
național, aproape dublu față de nivelul înregistrat după aceste transferuri. Cea mai
evidentă diferență poate fi observată în cazul populației aflată la vârsta de pensionare
(65 ani și mai mult), unde rata sărăciei înainte de transferurile sociale (inclusiv pensiile)
este de peste cinci ori mai mare decât cea calculată după transferurile sociale.

Riscul de sărăcie sau excluziunea socială (AROPE) este un indicator care

măsoară raportul procentual dintre numărul persoanelor în cel puțin una dintre
următoarele situații: venitul disponibil sub pragul sărăciei (60% din venitul disponibil
mediu echivalat) ; deprivarea materială severă; traiul într-o gospodărie cu o intensitate
foarte scăzută a muncii. AROPE este un indicator multidimensional compus de
promovare a incluziunii sociale și a reducerii sărăciei.

În România, 8,5 milioane de persoane sunt expuse riscului sărăciei sau

excluziunii sociale. Rata gravă de deprivare materială în 2014 este mai pronunțată în
cazul bărbaților (26,9%) decât în cazul femeilor (25,8%), însă în perioada 2007-2014 nu
există diferențe semnificative între valorile indicatorilor, pe sexe.

Rata gravă de deprivare materială, precum și rata sărăciei, au scăzut pentru

grupurile de vârstă care corespund populației cele mai active din punct de vedere
economic; astfel cei mai afectați sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 17 ani (31,5%)
și tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-24 ani (27,9%), dar și persoanele în vârstă de 65 ani
și peste (26,2%).

Cele mai afectate gospodării din punct de vedere al deprivării materiale grave
sunt cele din cea mai mică quintilă de venituri. Cu alte cuvinte, din 20% din
gospodăriile cu cele mai mici venituri, în 2014, 54,3% se află într-o stare de deprivare
materială gravă. Cu toate acestea, valoarea indicatorului sa îmbunătățit în timp,
deoarece, în 2007, rata gravă de deprivare materială a fost de 72,7% pentru gospodăriile
din prima quintilă.

Gospodăriile cu veniturile cele mai ridicate (quintila superioară) au o rată gravă

de deprivare materială de 6,2%.

Un indicator care reflectă distribuirea inegalității veniturilor este coeficientul

Gini, care măsoară cât de mult din veniturile totale ale populației ar trebui redistribuite
pentru a ajunge la o situație teoretică în care veniturile ar fi împărțite în mod egal între
toți membrii societății. Din punct de vedere teoretic, coeficientul Gini poate lua valori
între 0 și 1 (sau 0-100%). O valoare zero ar însemna egalitatea perfectă a distribuției,
adică toți cetățenii unei țări ar primi același nivel de venit. În cazul ipotetic, în care
coeficientul Gini ar lua valoarea 1 (100%), întregul venit dintr-o țară ar fi realizat de o
singură persoană.
 Pentru România, coeficientul Gini a fost estimat în 2014 la 34,7%, o creștere
față de anii anteriori (33,2% în 2011 și 2012, respectiv 34,0% în 2013), ceea ce
înseamnă că există o tendință de creștere a inegalității veniturilor gospodăriilor.

Indicele de inegalitate a venitului (cunoscut și ca raportul 80/20) este un alt

indicator care reflectă inegalitatea veniturilor unei populații, fiind definită ca fiind
raportul dintre veniturile celor mai bogați oameni cu ale celor mai săraci, din cadrul
distribuției veniturilor. În România, în 2014, venitul total al unei cincimi din populație
(cu cel mai mare venit) este de 7,2 ori mai mare decât venitul total al celor mai săraci
20% (cel mai mic venit).

Indicele de inegalitate a veniturilor se calculează, de asemenea, pentru diferite

segmente ale populației după vârstă. De exemplu, în cazul populației de 65 de ani și mai
mult, inegalitatea veniturilor este mai mică, raportul dintre cel mai înalt și cel mai scăzut
venit fiind mai mic decât cel calculat pentru întreaga populație (4,5 în 2014), în timp ce
pentru persoanele sub 65 de ani din vârstă, raportul este mai mare (7,7 în 2014).

2. Prezentare internațională

Eurostat, în baza datelor transmise de birourile de statistică ale statelor membre,

arată că, în 2014, 122 milioane de persoane din Uniunea Europeană (24,4%) s-au aflat
sub incidența sărăciei sau excluziunii sociale, în comparație cu 24,5% în 2013.
Indicatorul care măsoară rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) este
principalul indicator folosit pentru monitorizarea țintei sărăciei din Strategia Europa
2020.

În 2014, Bulgaria și România apar cu cele mai ridicate niveluri de risc de sărăcie
sau excluziune socială în rândul statelor membre ale UE; în România, 40,2% din
populație este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială și în Bulgaria 40,1%. În
sens opus, țările nordice au înregistrat cele mai scăzute valori pentru rata riscului de
sărăcie sau excludere socială între statele membre ale UE (Țările de Jos 16,5%, Suedia
16,9% și Finlanda 17,3%). În majoritatea țărilor europene, copiii și persoanele de vârstă
lucrătoare sunt mai expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială decât persoanele în
vârstă. Cele mai mari diferențe - înregistrate de AROPE - între grupa de vârstă 0-17 ani
și populația totală au fost observate în România, Ungaria și Regatul Unit. Situația este
relativ mai bună în ceea ce privește incidența sărăciei sau excluziunii sociale asupra
copiilor din Danemarca, Germania, Estonia, Croația, Slovenia și Finlanda. Din punct de
vedere al monitorizării protecției sociale, Eurostat, prin intermediul bazei sale de date,
oferă utilizatorilor informații detaliate, comparabile și actualizate periodic cu privire la
sistemele naționale de protecție socială din statele membre ale UE, Islanda, Norvegia,
Elveția, Serbia și Turcia. Există astfel tabele comparative diseminate privind protecția
socială care sunt însoțite de metadatele aferente. Ca atare, o abordare transnațională este
conferită principalelor date pentru fiecare ramură a protecției sociale.

Sumele cheltuite pentru beneficiile sociale reprezintă mai mult de 90% din
totalul cheltuielilor pentru protecția socială în toate statele membre ale UE. Dintre
acestea, o pondere ridicată este alocată pentru beneficiile persoanelor în vârstă, pentru
sistemul de îngrijire a sănătății, precum și pentru programele pentru copii și familii și
pentru șomaj. În anul 2012, beneficiile pentru vârstă înaintată au reprezentat 49,5% din
totalul beneficiilor sociale în România, dar cea mai mare pondere a fost în Letonia
(54,6%). În anul 2012, cheltuielile pentru sănătate finanțate prin sisteme de protecție
socială, au înregistrat cea mai mare pondere a cheltuielilor totale pentru beneficiile
sociale în Irlanda (48,7%), Țările de Jos (35,9%) și Croația (34,6%), în România
dispunând de cota de 26,6%.

Ponderea cheltuielilor cu șomajul în totalul cheltuielilor pentru prestațiile sociale

a fost de 5,6% în cele 28 de state membre ale UE. În România, nivelul acestor cheltuieli
este mult mai mic (1,1%), dar există și țări în care cheltuielile cu șomajul depășesc
media europeană, cum ar fi Spania (14,1%), Belgia (12,5%) și Irlanda (11,6%). În anul
2012, cheltuielile pentru protecția socială au atins 29,8% din PIB în cadrul UE28. Se
observă că ponderea cheltuielilor de protecție socială în PIB variază substanțial între
statele membre, de la o pondere de PIB mai mică de 20% în statele din Europa de Est la
o pondere de peste 30% din PIB în statele membre din vest și nord. În ceea ce privește
România, ponderea cheltuielilor pentru protecția socială în PIB a fost de 15,6% în 2012.
În ceea ce privește raportul cheltuielilor pentru protecția socială și PIB, dacă la nivel
național acestea reprezentau 15,4% în 2012, în UE 28 acestea reprezentau 28,6% din
PIB.

În 2014, rata riscului de sărăcie, bazată pe un prag de 60% din venitul disponibil
mediu mediu echivalent, a crescut ușor față de anul precedent, atât ca medie pentru toate
statele membre, cât și în majoritatea țărilor din Comunitatea Europeană. Cele mai mari
creșteri au fost înregistrate în România (3%), Spania și Letonia (1,8%) și Țările de Jos
(1,2%).

3. Descrierea surselor de date

La nivel european, principalul instrument statistic de colectare a datelor pentru a

furniza informații pentru măsurarea sărăciei și excluziunii sociale este studiul privind
veniturile și condițiile de viață (EU-SILC). Studiul românesc privind veniturile și
condițiile de trai, numit Studiul de calității vieții reprezintă implementarea sondajului
EU-SILC în sistemul statistic românesc.

Obiectivul principal al studiului este elaborarea de statistici pentru evaluarea

condițiilor de trai ale populației, punând accent pe interconectarea și
complementaritatea anumitor aspecte: sănătate, educație, ocuparea forței de muncă,
venituri, condiții de locuit, situația economică a gospodăriilor.

Ancheta statistică se efectuează în conformitate cu Regulamentul (EC) nr.

1177/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunității
privind venitul și condițiile de trai (EU-SILC).
 Sondajul se referă la toți membrii gospodăriilor selectate, inclusiv persoanele
care nu mai domiciliază pe o perioadă mai lungă (peste 6 luni), atât timp cât mențin
relațiile familiale cu gospodăria din care fac parte, cum ar fi: elevii și studenții la studii;
persoanele plecate la muncă; persoane încarcerate; persoanele aflate temporar în spital
sau sanatoriu pentru vindecare medicală și sunt chestionate prin intermediul rudelor care
locuiesc în gospodăriile selectate. Persoanele care trăiesc permanent în unități colective
(persoanele în vârstă, persoanele cu handicap, căminele de lucru, sanatoriile etc.) nu
sunt incluse în sondaj. Unitatea statistică a anchetei este gospodăria. Gospodăria este
reprezentată de un grup de două sau mai multe persoane, cu sau fără copii, care trăiesc
în mod obișnuit și care, în general, sunt legate și înființate împreună, participând
integral sau parțial la bugetul de venituri și cheltuieli al gospodăriei. Persoanele care nu
aparțin altor gospodării și trăiesc și înființează case singuri reprezintă gospodării cu o
singură persoană.

În funcție de specificitatea întrebărilor, au existat câteva perioade de referință:

săptămâna înainte de interviu la unele întrebări despre activitatea economică, 12 luni
pentru întrebări legate de necesitatea de a consulta un medic, anul calendaristic anterior
pentru venituri etc.

Metoda de colectare a datelor este reprezentată de interviurile personale față-în-

față, folosind chestionare de hârtie. Intervievatorii au vizitat adresele selectate în
eșantion și au realizat chestionarele pe baza interviurilor. Chestionarul a fost realizat
prin interviu cu capul gospodăriei și individual cu fiecare membru al gospodăriei de 16
ani și mai mult.

Cadrul de eșantionare pentru cercetările selective din gospodării este un

"eșantion maestru" numit EMZOT (eșantionul de zone teritoriale multifuncționale),
construit pe baza recensământului și actualizat la cinci ani. EMZOT a fost creat prin
includerea celor 780 de secții de recensământ, distribuite pe două zone (427 în mediul
urban și 353 în mediul rural).

Unitatea de eșantionare primară, corespunzătoare selecției primei etape de

eșantionare (eșantionul primar) a fost un grup de secțiuni de recensământ. Unitatea de
eșantionare secundară, corespunzătoare selecției eșantionului de studiu, a fost locuința.
Toate familiile din fiecare locuință sunt incluse. Stratificare se aplică numai la
eșantionarea în prima etapă. Au fost create 88 de straturi, criteriile de stratificare
utilizate fiind zona în care se află un anumit PSU (urban sau rural) și județ (nivelul
NUTS 3).

Studiul a fost realizat pe un eșantion de aproximativ 10.000 de locuințe în toate

județele. Aplicarea acestuia s-a desfășurat pe un design integrat cu un eșantion rotativ,
în care eșantionul este împărțit în subeșantioane, fiecare având dimensiune și așezare
similare și reprezentative pentru întreaga populație.

De la un an la altul, trei subeșantioane sunt reținute, unul este abandonat și un

nou subeșantion este inclus în sondaj. În acest fel, statisticile transversale și
longitudinale sunt produse din același set de observații de eșantion. Planul de
eșantionare este o anchetare de probabilitate în două etape a unităților de locuit
(cămine).

Conform metodologiei adoptate de Institutul Național de Statistică din România

pentru sondajele sale legate de gospodărie, o locuință poate conține una sau mai multe
gospodării (situație nu foarte frecventă, de obicei o locuință cuprinzând doar o
gospodărie). Astfel, în cazul EU-SILC, toate gospodăriile aparținând locuințelor
selectate, precum și toate persoanele de 15 ani și peste, care trăiesc în aceste gospodării,
sunt chestionate. Pentru a selecta unitatea primară, în cadrul fiecărui strat, a fost utilizată
metoda de balansare macro SAS CUBE. Pentru selecția locuințelor a fost utilizată
metoda de selecție sistematică. Ponderile finale, folosite pentru a obține estimări la nivel
de gospodărie și la nivel de persoană, se obțin, în principiu, printr-o procedură în 3
etape. Factorul de proiectare al gospodăriei este inversul probabilității de includere.
Factorul de proiectare pentru gospodării și pentru persoanele fizice este același,
deoarece în fiecare locuință selectată, toate persoanele sunt alese pentru studiu.

În cazul gospodăriilor din a doua, a treia și a celei de-a patra selecție, se

efectuează o eșantionare indirectă a gospodăriilor, prin intermediul grupului (de
persoane cu vârsta de peste 14 ani în momentul selectării grupului). În acest caz,
probabilitățile de includere nu pot fi calculate. Astfel, soluția constă în aplicarea
Metodei Împărțirii Greutății. Ajustări pentru lipsa de răspuns: pentru a contrabalansa
gospodăriile non-respondente, se inițiază recalcularea ponderii, ajustând ponderile
gospodăriilor respondente cu inversul ratei de răspuns. Lipsa răspunsurilor nu este
ajustată la global la nivelul întregului eșantion, dar separat, pe grupe de gospodării
generate de variabila considerată a fi explicativă lipsei de răspuns: regiune (nivelul
NUTS 2) și a zonelor rezidențiale (urban/rural). Aceasta corespunde metodei așa-
numitor "grupuri de răspuns omogene", care presupune că într-un anumit grup toate
unitățile au aceeași probabilitate.

Ajustări la date externe (nivel, variabile utilizate și surse). Calibrarea se

efectuează la nivelul gospodăriei utilizând variabilele casnice și variabilele individuale
în formă agregată ca variabile de calibrare. Această tehnică asigură că toți membrii din
aceeași gospodărie primesc aceeași pondere. Ajustările au fost făcute utilizând macro-ul
SAL CALMAR. Variabilele de calibrare au fost: "distribuția populației pe grupe de
vârstă, mediul de reședință (urban / rural) și genul" folosind estimările populației
românești la sfârșitul perioadei de referință a veniturilor și "totalului de gospodării pe
zonă". Chestionare statistice utilizate: MG – dosarul gospodăriei; CG - chestionar
pentru gospodării; CI - chestionar individual; LG - lista locuințelor și gospodăriilor
incluse în eșantion.

Concluzii

Preocuparea privind inegalitatea a devenit o chestiune de urgență la nivel global

și la nivelul societăților și comunităților. Chiar și persoanele aparținând grupurilor de
venituri foarte mari sunt conștiente că o creștere economică durabilă, de care depinde
prosperitatea lor, este exclusă atunci când o mare parte a populației este supusă sărăciei.

Bibliografie

Alber, J., Kohler, U., (2004), Sănătate și îngrijire într-o Europă extinsă. Fundația
Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă, Luxemburg: Oficiul
pentru Publicații Oficiale ale Comunităților Europene.

Caragea, N., 2015, Statistică - concepte și metode de analiză a datelor, Editura

Mustang, București, ISBN 978-606-652-063-8

Caragea, N. (și toți), 2015, Tendinte Sociale, INS Print

Leigh, A., Jencks, C. Smeeding, T.M., (2009). Sănătatea și inegalitatea

economică, în: Salverda, W., Nolan, B. și Smeeding, T.M. (eds.) Manualul Oxford de
inegalitate economică. Oxford: Oxford University Press, 384-405.

Molnar M. 2009, Veniturile gospodăriilor cu copii și sărăcia în rândul copiilor,

Jurnalul Român de Economie, Anul XIX, Vol. 28, Nr. 1 (37) / 2009, pp.168-194, ISSN
1220-5567

Murtin, F., d'Ercole, M., (2015), Inegalitatea de avere a populației în țările

OCDE: Dovezile OCDE noi, OECD, Statistics Brief, no.21

Murtin, F., Le Thi, C., Nozal, A. L., (2015), Cum se compară concentrarea
bogăției casnice între țări? în OCDE, în ea împreună: de ce beneficiază mai puțin de
inegalitate, Editura OECD, Paris. http://dx.doi.org/10.1787/9789264235120-9-en
Stigliz, JE, (2015), Marea divizare - Societățile inegale și ce putem face în privința lor,
Publica, / Marea diviziune - Societăți inegale și ce noi Poate face despre ei,

Coolerarea economiei

Tarud Aravena, C., Binstock, G., (2014), Harta familială mondială 2014 -
Cartografierea schimbării familiei și rezultatele binevenite ale copiilor, ISBN: 0-
932359-56-6, Institutul Internațional al Familiei

Torre, R., M. Myrskylä (2011), Insuficiența veniturilor și sănătatea populației: o

analiză a datelor din tabele privind 21 de țări dezvoltate. Documentul de lucru 2011-
006. Institutul Max pentru cercetare demografică. Rostock.
 Wilkinson, R.G., Pickett, K.E. (2006). Inegalitatea veniturilor și sănătatea
populației: revizuirea și explicarea dovezilor. Știința și Medicina Socială 62 (7): 1768-
1784.

* * * Comisia Europeană / EACEA / Eurydice / Cedefop, 2014. Abordarea

abandonării timpurii a educației și formării în Europa: strategii, politici și măsuri.
Raportul Eurydice și Cedefop. Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii
Europene

* * * Recomandarea Consiliului din 28 iunie 2011 privind politicile de reducere

a abandonului școlar timpuriu, JO C http: // eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2011:191:0001:0006 : eN: PDF

* * * http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62 /
Documente_Suport / Studii / 1_Studii_POR / 10_Romania_si_strategia_ue_2020.pdf

http://www.un.org/en/development/desa/population/commission/pdf/48/
CPD48ConciseRepor t.pdf

* * * OIM, TENDINȚE GLOBALE DE OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ

2014,

http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---dgreports/---dcomm/--- publ /
documents / publication / wcms_233953.pdf

* * * Eurostat, Raport privind demografia - ediția 2015,

http://ec.europa.eu/eurostat/web/products-statistical-books/-/KE-BM-15-003