Sunteți pe pagina 1din 2

Moara cu noroc

De I. Slavici

 Ca în orice nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea pers.


 Naratorul obiectiv își lasă pers. să își dezvăluie trăsăturile în momente de încordare,
consemnându-le atent gesturile, limbajul și prezentând relațiile dintre ele, astfel
alcătuind caracterizarea indirectă.
 De asemenea, realizează portrete sugestive prin caracterizare directă, relevând
detaliile fizice aflate în strânsă legătură cu trăsăturile morale / cu statutul social.
 Ghiță este:

 cel mai elaborat pers. din scrierile nuvelistice ale lui Slavici. Destinul său ilustrează toate
cele trei paliere tematice ale nuvelei: social, psihologic și moral.

 construit cf. esteticii realiste, de astfel întreaga creație a prozatorului transilvănean


remarcându-se prin preocuparea pentru principiul verosimilității, prin apelul la tipologie
ca mijloc de construcție a personajelor și prin folosirea detaliului semnificativ.

 Pe parcursul textului, protagonistul este surprins în 3 ipostaze.


 Prima este cea de pater familias, care manifestă afecțiune pt. soție și copii. Situația se
schimbă atunci când apare Lică Sămădăul, manifestându-și un orgoliu de stăpân.

 A doua ipostază a pers. este cea dilematică, deoarece cârciumarul simte cum își fac loc în
sufletul său frământările și zbaterea între două dorințe contradictorii: aceea de a rămâne
om cinstit și cea de a se îmbogăți ușor alături de Lică.

 Sfâșiat de trăiri contradictorii, acesta se înstrăinează treptat de Ana, se închide în sine,


devine mohorât.
 Își iese din fire, are gesturi brutale față de soție, pe care până atunci o ocrotise, este
dur și cu copiii.
 La un moment dat, chiar ajunge să regrete că are familie și copii, pt că nu poate risca
îndeajuns ca să se îmbogățească alături de Lică.
 Două secvențe semnificative pt. construcția pers., pt. firea slabă și pt. degradarea sa
morală severă sunt:
 mărturia de la proces;
 uciderea Anei.

o altă ipostază, atingând suprema imoralitate, apare când Ghiță este dispus să-și
sacrifice soția pt. a-l da pe Lică pe mâinile lui Pintea, la sărbătorile Paștelui.
 Nuvela ilustrează în acest sens teza cf. căreia încălcarea normelor atrage pedeapsa
destinului.
 În concluzie, nuvela Moara cu noroc de I. Slavici este o scriere realistă al cărei
protagonist are o condiție dramatică, determinată de slăbiciuni și de iluzii, de alegeri
incorecte și de înfruntarea destinului.
 Slavici se folosește de acest pers. masculin pt. a transmite și proba teza morală a
cumpătării.

S-ar putea să vă placă și