Nr.

1) Care sunt responsabilităţile managerilor entităţilor auditate?

- pregătirea şi prezentarea fidelă a situaţiilor financiare în conformitate cu standardele de
raportare financiară;
- oferirea accesului la toate informaţiile despre care conducerea ştie că sunt relevante pentru
pregătirea situaţiilor financiare, ca de exemplu, înregistrări, documentaţie şi alte aspecte;
- informaţii adiacente pe care auditul le-ar putea solicita din partea conducerii în scopul
auditului;
- acces nerestricţionat la persoanele din entitate necesare obţinerii probelor de audit.

2. Ce este riscul de control?

Riscul de control este riscul ca o denaturare care ar putea să apară la nivelul unei
afirmații cu privire la o clasă de tranzacții, sold de cont sau prezentare care ar putea fi
semnificativă, fie individual sau în mod agregat împreună cu alte denaturări, să nu
poată fi prevenită, sau detectată și corectată la timp de controlul intern al entității.

3. Prezentați noțiunea de „populație“ folosit în audit. Ce caracteristici

urmărește auditorul la populația care formează obiectul cercetării?
Populaţia reprezintă totalitatea unităţilor simple şi complexe care fac obiectul
cercetării concrete. Pentru a se putea realiza cercetarea este esenţial să se fixeze
frontierele populaţiei supuse efectiv observării. Frontierele populaţiei sunt definite
când i se cunoaşteconţinutulşi când aceasta este delimitată în timp şispaţiu. Aceste
elemente trebuie stabilite indiferent de forma de observare folosită pentru culegerea
datelor individuale.

4. În ce condiții auditorul emite o opinie cu rezerve?

O opinie cu rezerve (calificată) trebuie exprimată atunci când auditorul
ajunge la concluzia că nu poate fi exprimată o opinie fără rezerve
(necalificată), dar că efectul acestui dezacord cu conducerea sau limitarea ariei
de aplicabilitate nu este atât de semnificativ şi de profund, încât să necesite o
opinie contrară sau să nu să se poată exprima o opinie (imposibilitatea
exprimării unei opinii).
Auditorul trebuie să exprime o opinie cu rezerve atunci când1:
(a) În urma obținerii de probe de audit suficiente și adecvate, auditorul
concluzionează să denaturările, individuale sau cumulate, sunt semnificative,
dar nu permanente, pentru situațiile financiare; sau
(b) Auditorul nu este capabil să obțină probe de audit suficiente și adecvate pe
care să fundamenteze opinia, dar auditorul concluzionează că efectele posibile
asupra situațiilor financiare ale denaturărilor nedectate, în cazul în care există,
ar putea fi semnificative, dar nu omniprezente.

1 ISA 705, 2009, p. 7