Cazul Tadic

În luna mai a anului 1993 Consiliul de Securitate a Organizaţiei Naţiunilor Unite a instituit
Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie. În anul 1994 Tribunalul, în conformitate
cu articolul 9 al Statutului său, s-a adresat Germaniei cu cererea de a extrăda pe Duşco Tadici,
sârb de naţionalitate, care a luptat de partea sârbilor bosniaci şi este acuzat de violări grave a
dreptului internaţional în Serbia şi Herţegovina.
Acuzatul în timpul examinării cazului a depus plângere în Camera de Apel a Tribunalului,
solicitând examinarea contestării sale a jurisdicţiei Tribunalului. Camera de Apel a purces la
examinarea cererii.
Argumentele acuzatului se rezumau la următoarele:
La elaborarea Cartei ONU nu s-a preconizat crearea de către Consiliul de Securitate a ONU în
baza capitolului VII a astfel de organe jurisdicţionale. Violări grave a dreptului internaţional au
avut loc întotdeauna, însă la acel moment n-au fost create careva organe asemănătoare;
Tadici afirma, de asemenea, că Tribunalul a fost instituit ilegal, deoarece conform principiului
general de drept instanţa trebuie instituită în baza legii sau tratatului internaţional.
Care este opinia Dvs. în privinţa argumentelor ce ţin de contestarea jurisdicţiei Tribunalului
penal internaţional pentru Iugoslavia, după cum au fost expuse de către D. Tadic?

Rezolvare speță:
Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) a fost înființat prin
hotărârea (Rezoluția) 827 a Consiliul de Securitate al ONU. Această hotărâre a fost aprobată
la 23 mai 1993 în urma gravelor încălcări ale drepturilor omului comise pe teritoriul
fostei Iugoslavii încă din anul 1991, și ca răspuns la amenințările la adresa păcii și a securității
internaționale cauzate de aceste încălcări.
Tribunalul a acuzat persoane de provenienţă etnică diversă, sârbii fiind majoritari, croaţi,
bosniaci şi albanezi. Prima hotărâre de condamnare a fost pronunţată în anul 1996 în cazul
Erdemovici, iar prima hotărâre a Camerei de Apeluri în 1997, în cazul Tadic.
În 1994, Procurorul Tribunalului Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie (TPI) a
depus acuzări împotriva lui Dusan Tadič, membru al forţelor sârbilor bosniaci în
perioada conflictului din Bosnia şi Herţegovina, pentru comiterea următoarelor fapte:
1)Încălcări grave ale Convenţiilor de la Geneva din 1949;
2)Încălcarea legilor şi cutumelor războiului;
3)Crime împotriva umanităţii.
Rezultate din uciderea şi supunerea la tratamente inumane şi degradante a
unorprizonieri şi a populaţiilor musulmane bosniace în timpul conflictului (faptele
erau probate, în principal prin martori). Faptele au fost comise între 1992 şi 1994.
Apărarea a prezentat o moţiune prin care a contestat jurisdicţia Tribunalului asupra
faptelor comise de Tadič, pentru următoarele motive:
a)Tribunalul nu este creat în mod legitim, deoarece actul său constitutiv nu
este reprezentat de un tratat internaţional, prin care statele să-şi exprime
consimţământul pentru crearea sa. Consiliul de Securitate nu avea competenţa, în conformitate
cu Carta O.N.U., să dispună crearea unui tribunal în condiţiile din fosta Iugoslavie. În plus, se
încalcă un drept fundamental al omului, recunoscut de dreptul internaţional cutumiar –
dreptul la un proces echitabil, care impune ca tribunalul să fie independent, imparţial şi stabilit
prin lege. Rezoluţia 827 a Consiliului de Securitate nu poate fi considerată „lege”;
b) Prioritatea jurisdicţiei Tribunalului, reglementată prin articolul 9 (2) din Statut, nu are
nici o bază în dreptul internaţional, deoarece instanţele naţionale din Bosnia şi
Herţegovina sau din Republica Srpska au prioritate în judecarea faptelor, în temeiul
suveranităţii naţionale, în special în contextul în care aceste state nu şi-au
exprimat consimţământul cu privire la Tribunal.
 c) Faptele prezentate nu intră în competenţa materială a Tribunalului (încălcări ale
Convenţiilor de la Geneva, încălcări ale legilor şi cutumelor războiului, crime împotriva
umanităţii), deoarece Convenţiile de la Geneva şi Convenţiile de la Haga din 1907
privind legile şi cutumele războiului impun condiţia existenţei unui conflict armat
internaţional, condiţie care nu este îndeplinită în speţă.

În opinia mea argumentele aduse de Duşco Tadici în contestarea jurisdicției Tribunalului

Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) sunt în mare parte speculative și nu par să aibă
temei legal solid. Acestea par a fi mai degrabă axate pe aspecte legale și procedural-tehnice, fără
a atinge substanța problemelor legate de acuzațiile împotriva sa. În analiza acestor argumente,
este important să se țină cont de contextul și de necesitatea de a aduce în fața justiției persoanele
responsabile pentru gravele încălcări ale dreptului internațional în timpul conflictului din fosta
Iugoslavie. Analizând punctele sale din punct de vedere legislativ, menționăm următoarele:
Crearea Tribunalului în baza Capitolului VII al Cartei ONU:
Argumentul lui Tadici că Carta ONU nu prevedea crearea unor astfel de organe
jurisdicționale în baza Capitolului VII nu pare să fie un motiv legal valid pentru
contestarea jurisdicției. Consiliul de Securitate al ONU are autoritatea de a lua măsuri în
conformitate cu Capitolul VII în situații de amenințare la adresa păcii și securității
internaționale. Instituirea unui tribunal pentru a aduce în justiție persoane responsabile de
grave încălcări ale dreptului internațional în contextul conflictului din fosta Iugoslavie era
în concordanță cu această autoritate.
Instituirea ilegală a Tribunalului:
Tadici susține că Tribunalul a fost instituit ilegal, deoarece, conform principiului general
de drept, o instanță trebuie să fie instituită în baza legii sau tratatului internațional. Cu
toate acestea, crearea TPII a fost rezultatul unei rezoluții a Consiliului de Securitate al
ONU, care are puterea de a lua astfel de măsuri în conformitate cu Carta ONU. Prin
urmare, instituirea Tribunalului a fost legală în lumina dreptului internațional și a
principiilor consacrate în Carta ONU.
Conformitatea cu dreptul internațional
Este important să subliniem că TPII a fost creat în conformitate cu rezoluțiile Consiliului
de Securitate al ONU, și, prin urmare, acțiunile sale au fost legitime din perspectiva
dreptului internațional. A fost recunoscut că în absența unor instanțe naționale capabile să
judece astfel de infracțiuni, comunitatea internațională avea dreptul și responsabilitatea de
a institui un tribunal internațional pentru a face față acestor cazuri.
În ansamblu, contestațiile lui Duşco Tadici par să fie mai degrabă îndreptate către
fundamentul legal al instituirii Tribunalului decât către jurisdicția în sine. Totuși, Tribunalul
Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie a fost recunoscut la nivel internațional ca o instanță
competentă pentru a judeca crimele grave comise în timpul conflictului din fosta Iugoslavie, iar
contestațiile lui Tadici nu par să submineze această recunoaștere în mod semnificativ.