Clasificarea întreprinderilor

Există mai multe criterii de clasificare a întreprinderilor, însă în limitele prezentului articol ne
vom rezuma la cele mai principale:

1. În dependență de forma de proprietate deosebim:

o întreprinderi de stat;
o întreprinderi private;
o întreprinderi cu proprietate mixtă;

Pentru întreprinderea de stat este caracteristic faptul că întregul său patrimoniu aparține statului
pe al cărui teritoriu se află. Înființarea și dezvoltarea acestor întreprinderi depinde în mare parte
de anumiți factori decizionali, potrivit reglementărilor ce există în fiecare țară.

Întreprinderile private se caracterizează prin aceea că patrimoniul lor se află în proprietatea

uneia sau a mai multor persoane. Este un tip de întreprindere veche, care își are rădăcinile în
sclavagism. Odată cu dezvoltarea și progresarea societății, numărul, diversitatea și mărimea
întreprinderilor private au crescut considerabil.

În dependență de numărul posesorilor de capital, întreprinderile private pot fi individuale sau de

grup. Întreprinderea individuală aparține unei singure persoane. Această formă este
caracteristică în special pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Întreprinderea de grup se caracterizează prin faptul că patrimoniul întreprinderii aparține a cel

puțin două persoane, și poate fi:
d. întreprindere familială, în situația în care patrimoniul se află în proprietatea
membrilor unei familii. De obicei, aceste întreprinderi sunt mici, iar membrii
familiei posedă integral competențele privind conducerea tuturor activităților. De
aceea, în majoritatea cazurilor, membrii familiei nu sunt numai proprietarii
întreprinderii, ci și lucrători efectivi în cadrul acesteia;
e. întreprindere asociativă, cea care este înființată prin dorința și participarea în
condiții egale a mai multor persoane, ce desfășurau anterior activități comerciale
similare în calitate de mici producători. Cât despre patrimoniul întreprinderii, prin
actul de constituire, mai multe persoane devin, sub anumite forme, coparticipanți
la administrarea întreprinderii. Fiecare membru are dreptul, pe lângă salariu, la o
parte din venitul final corespunzător cotei-părți din capital, conform unor
proceduri și reguli stabilite la înființarea întreprinderii;
f. întreprinderea cu proprietate mixtă, este cea al cărei patrimoniu aparține o parte
statului, iar cealaltă — persoanelor fizice sau juridice private;

1
2. În funcție de natura activității deosebim:
o întreprinderi agricole;
o întreprinderi industriale;
o întreprinderi prestatoare de servicii (bănci, asigurări, transport);
o întreprinderi de distribuție, care pun la dispoziția clienților diferite bunuri de
consum;

3. În dependență de obiectul muncii, întreprinderile se împart în extractive și prelucrătoare.

Cele extractive se ocupă cu extracția obiectelor muncii din natură (petrolifere,
carbonifere etc.), iar cele prelucrătoare — transformă materiile prime în produse finite.
4. În raport cu destinația economică deosebim întreprinderi producătoare de mijloace de
producție, iar după caracterul producției finite — întreprinderi producătoare de bunuri
de consum.
5. În dependență de continuitatea procesului tehnologic există:
o întreprinderi cu procese tehnologice continue;
o întreprinderi cu procese tehnologice discontinue;

6. După timpul de lucru în cadrul anului calendaristic deosebim:

o întreprinderi ce activează tot anul;
o întreprinderi sezoniere;

7. În funcție de nivelul de specializare se diferențiază:

o întreprinderi specializate;
o întreprinderi universale;
o întreprinderi mixte;

8. În raport cu metoda de organizare a producției există:

o întreprinderi cu producția organizată în flux;
o întreprinderi cu producția organizată pe obiecte;
o întreprinderi cu producția organizată în unicate;

2
 9. În raport cu statutul organizatorico-juridic există:
o societate cu răspundere limitată;
o societate pe acțiuni;
o societate în nume colectiv
o societate în comandită
o întreprindere individuală
o cooperativa de producție
o cooperativa de întreprinzători

10. După mărime (în raport cu numărul de angajați, cifra de afaceri și capitalul social) se
poate vorbi de:
o microîntreprinderi;
o întreprinderi mici;
o întreprinderi mijlocii;
o întreprinderi mari;

Conform Legii Nr. 179 din 21.07.2016 cu privire la întreprinderile

mici şi mijlocii
Articolul 4. Definirea întreprinderilor mici şi mijlocii
(1) Se definesc ca fiind întreprinderi mici şi mijlocii întreprinderile care îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
a) au un număr mediu anual de salariaţi (numărul mediu scriptic al personalului în perioada de
gestiune) de pînă la 250;
b) realizează o cifră anuală de afaceri (venituri din vînzări) de pînă la 50 de milioane de lei sau
deţin active totale (active imobilizate și active circulante) de pînă la 50 de milioane de lei, conform
ultimei situaţii financiare aprobate.
(2) Plafonul cifrei de afaceri și al activelor totale prevăzut la alin. (1) lit. b) poate fi modificat, în
funcție de evoluția indicatorilor macroeconomici, prin hotărîre de Guvern.
Articolul 5. Clasificarea întreprinderilor mici şi mijlocii
(1) În funcţie de numărul mediu anual de salariaţi, de cifra anuală de afaceri sau de totalul
activelor pe care le deţin, întreprinderile mici şi mijlocii se clasifică în următoarele categorii:
a) întreprindere micro – întreprindere care are cel mult 9 salariaţi, realizează o cifră anuală de
afaceri de pînă la 9 milioane de lei sau deţine active totale de pînă la 9 milioane de lei;
b) întreprindere mică – întreprindere care are de la 10 pînă la 49 de salariaţi, realizează o cifră
anuală de afaceri de pînă la 25 de milioane de lei sau deţine active totale de pînă la 25 de milioane
de lei;

3
 c) întreprindere mijlocie – întreprindere care are de la 50 pînă la 249 de salariaţi, realizează o
cifră anuală de afaceri de pînă la 50 de milioane de lei sau deţine active totale de pînă la 50 de
milioane de lei.
(2) Criteriul definitoriu constant folosit la clasificarea întreprinderilor mici şi mijlocii în scopuri
statistice este numărul mediu anual de salariaţi