SENTINTE AUTORITATEA

PARINTEASCA
 Minori- exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti

Sentinţă civilă 3917 din 07.10.2019

Data publicare portal: 13.02.2020

Prin Sentinta civila nr. …. din data de … pronuntata de Judecatoria …. s-a admis cererea formulată de
reclamanta ..., CNP-...,,cu domiciliul procesual ales la ..., în contradictoriu cu pârâtul ...,, CNP- ...,, cu
ultim domiciliu cunoscut in ...,, ca întemeiată. S-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de
către reclamantă asupra minorului ...,, născut la data de .... S-a stabilit locuinţa minorului ..., născut la
data de ..., la mama reclamantă. A fost obligat tatăl pârât la plata lunară a unei pensii de întreţinere în
favoarea minorului ..., născut la data de ..., în procent de ...din venitul minim net pe economie, cu
începere de la data formulării cererii (...) şi până la majoratul minorului. S-a luat act că reclamanta nu a
solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ... sub nr. ..., la data de ..., reclamanta ...a chemat în
judecată pe pârâtul ..., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va da să se dispună exercitarea
autoritatii parintesti exclusiv de catre reclamanta asupra minorului ..., născut la data de ...si sa fie stabilit
domiciliul minorului la mamă.

A mai solicitat obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului.

In motivare a aratat ca din relatia de concubinaj pe care a avut-o cu paratul a rezultat minorul ..., născut
la data de .... A mai aratat ca la cateva luni de la nasterea minorului, paratul a devenit agresiv cu ea si cu
minorul, motiv pentru care a obtinut si un ordin de protectie impotriva paratului de la organele de
politie din ..., unde se aflau impreuna cu minorul. A mai aratat ca paratul a rama sfara serviciu si
obisnuieste sa consume alcool si droguri, fiind si arestat pentru infractiuni de furt.

In drept, cererea a fost intemeiata pe dispoz. art. 398 si urmat. Cod civil.

In scop probatoriu, a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriu şi martori.

A depus în xerocopie un set de inscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Legal citat prin curator special, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea in parte a
cererii cu stabilirea domiciliului minorului la reclamanta si obligarea sa la pensie de intretinere, insa cu
pastrarea autoritatii parintesti pentru ambii parinti, nefiind intrunite conditiile art. 507 Cod civil.
In scop probatoriu s-a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul părţilor, fiind depus la dosar
referatul de anchetă socială nr. ...efectuat de Serviciul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei ....

Tot in scop probator, a fost audiat martorul ..., propus de reclamanta, declaratia acestuia fiind
consemnata si atasata la dosar.

Analizând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, instanţa va reţine următoarele:

Art. 400 alin. 1 din Codul civil, modificând dispoziţiile referitoare la încredinţarea copilului minor,
prevede că instanţa stabileşte locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic,
motiv pentru care instanta va admite acest capăt al cererii şi va stabili locuinţa minorului ..., născut la
data de ..., la mamă.

Pentru a stabili astfel, instanţa a avut în vedere situatia de fapt, mama ajutata de bunicii materni fiind
cea care se ocupă de creşterea şi educarea minorului inca de la nastere; unul din principiile prin care se
realizează respectarea şi garantarea drepturilor copilului fiind asigurarea stabilităţii şi continuităţii în
îngrijirea, creşterea şi educarea copiilor.

În vederea asigurării unei continuităţi în mediul familial şi a unui climat familial stabil, instanţa apreciază
că se impune ca minorul să locuiască in continuare cu mama, aceasta ocupându-se foarte bine de
creşterea şi educarea lui, măsura venind în întâmpinarea principiilor stabilite în legislaţia privind
protecţia minorilor.

In acest sens sens si concluziile anchetei sociale care a stabilit ca reclamanta este ajutata de bunicii
materni in cresterea minorului, reclamanta trimitand bani pentru intretinerea acestuia.

Martorul audiat in cauza a precizat ca reclamanta a fost nevoita sa-l lasa pe minor la bunicii materni
dupa despartirea de parat si episoadele violente ale acestuia, unele petrecandu-se in prezenta
minorului. Tot martorul a mai mentionat ca minorul este atasat de bunici si este inscris la gradinita in ...,
mama venind periodic in tara in domiciliul bunicilor.

Condiţia determinantă în funcţie de care se va dispune stabilirea locuinţei este aceea de a fi asigurate
interesele minorului, ce urmează a fi stabilite cu luarea în considerare a tuturor criteriilor de apreciere.
Corelativ, potrivit art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:
„Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie …”, iar exercitarea drepturilor
părinteşti reprezintă un element al vieţi de familie (cauza Nielsen c. Danemarcei).

În concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi cu prevederile noului Cod
civil, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc
copiii, inclusiv în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Art. 397 din Codul civil dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti revine în comun ambilor părinţi; în
completare, art. 398 Cod civil dispune că, numai pentru motive întemeiate, având in vedere interesul
superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către unul
dintre părinţi.
„Autoritatea părintească” este o instituţie juridică nouă şi nu poate fi asemănată sau echivalată cu
“încredinţarea minorului” care opera în vechiul Cod al Familiei. Autoritatea părintească este un drept şi
o responsabilitate a părinţilor, iar regula generală (adică 99% din cazuri) este de păstrare a autorităţii
părinteşti neştirbite în urma divorţului (cu excepţii legate strict de eventuale riscuri asupra minorului
care ar apărea dacă nu s-ar retrage autoritatea părintească unuia dintre părinţi – părinte violent, drogat,
abuzator etc.).

În speţă, instanţa va reţine că există una din excepţiile legate strict de eventualele riscuri asupra
minorului, care să conducă la exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi – la
dosar existand inscrisuri (filele 45-54 la dosar) care probeaza violentele paratului, fiind sesizate
autoritatile italiene, din ancheta efectuata reiesind ca paratul a amenintat-o cu cutitul pe reclamanta in
prezenta minorului.

Asadar, instanţa consideră că situaţia specială din cauza este suficientă pentru a determina luarea unei
astfel de măsuri, aşa încât va admite şi acest capăt al cererii şi va dispune ca autoritatea parinteasca să
fie exercitată exclusiv de reclamanta.

Din intreg probatoriu administrat, instanta retine ca reclamanta se ocupa de minor si de situatia
acestuia, paratul neinteresandu-se in nici un fel de minor, aspect confirmat si de martor, care a
mentionat ca reclamanta nu mai stie nimic de acesta, paratul avand probleme cu legea si a facut si
inchisoare.

Ori, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor este un drept şi o obligaţie care presupune, printre
altele, acordul expres al părinţilor cu privire la instituţiile de învăţământ pe care să le frecventeze
minorii, activităţile extracurriculare ale acestora, o eventuală problemă de sănătate ce presupune un
acord urgent etc.; toate acestea presupun măsuri pentru care este necesar acordul ambilor părinţi, ori,
dincolo de aplicarea regulii generale prev. de art. 397 Cod civil, urmărind doar interesul superior al
minorilor, instanţa apreciază că este mai bine ca deciziile de acest fel legate de minor să fie doar în
sarcina reclamantei care se îngrijeşte de el.

Ar fi o sarcină mult prea împovărătoare pentru reclamanta şi în nici un caz în interesul minorului dacă nu
s-ar acorda autoritate exclusivă, câtă vreme pârâtul nu se interesează de minor şi nu poate fi gasit, iar
reclamanta ar avea nevoie de acordul său în situaţii impetuos necesare într-un caz grabnic şi de maximă
urgenţă.

Potrivit. disp. art. 499 alin. 1 din Cod civil, tatăl şi mama sunt obligaţi, in solidar, să dea întreţinere
copiilor lor minori, asigurându-le cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa
profesională.

În ceea ce priveşte cuantumul obligaţiei de întreţinere, instanţa are în vedere prevederile art. 529 alin. 2
din Codul civil, potrivit cărora, când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o
patrime din venitul realizat pentru un copil.
Pentru aceste considerente, instanţa va admite acţiunea şi va dispune exercitarea autorităţii părinteşti
exclusiv de reclamanta asupra minorului, va stabili domiciliul acestuia la mama şi va obliga pe tatal parat
la plata lunară a unei pensii de întreţinere în favoarea minorului în procent de ... procent ce va fi calculat
din venitul minim net pe economie, cu începere de la data introducerii cererii (...) şi până la majoratul
minorului, instanţa acordând pensia în procent şi nu în sumă fixă pentru a putea fi calculată şi indexată
periodic fără a fi nevoie de a solicita majorarea pensiei în instanţă.

Va lua act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Divorţ cu minori. Exercitarea autoritate părintească exclusiva admisă

Sentinţă civilă 7476/30 mai 2017 din 09.01.2018

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.01.2016 sub nr. 2248/245/2016,
reclamanta X a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Y, desfacerea căsătoriei având în vedere că părţile
sunt separate din anul 2011.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de data de ,
căsătoria fiind înregistrată în Registrul de stare civilă a Primăriei comunei , sub nr. , din relaţie rezultând
minorul Z, născut la data de .

Conform prevederilor art. 6 alin. 6 C.civ., dispoziţiile legii noi sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale
situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea
persoanelor, din căsătorie, filiaţie, obligaţia legală de întreţinere. În acord cu dispoziţiilor art. 39 alin. 1
din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile
Codului civil privind divorţul se aplică fără a deosebi între căsătoriile încheiate înainte sau după intrarea
sa în vigoare.

Instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 373 lit. b Cod civil, divorţul poate avea loc: b)
atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă iar potrivit prevederilor art. 379 alin. 1 din acelaşi act normativ, în cazul
prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în
destrămarea căsătoriei, dispoziţii care se coroborează cu cele ale art. 934 C. pr. Civ., care prevăd că
instanţa va pronunţa divorţul din culpa soţului pârât atunci când, din cauza unor motive temeinice,
imputabile acestuia, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este
posibilă.
Instanţa a constatat întemeiată cererea reclamantei, din probele administrate în cauză reieşind vina
exclusivă a pârâtului în destrămarea căsătoriei, instanţa având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 309
alin. 1 C.civ., soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral.

Aşa cum a reieşit din declaraţia martorului PCD, părţile nu se mai înţeleg, pârâtul era violent verbal cu
reclamanta şi minorii, acestea s-au despărţit în fapt de aproximativ 8 ani de zile, deşi, din cauza situaţiei
financiare, continuă să locuiască în acelaşi imobil. A declarat martorul că pârâtul este un consumator de
băuturi alcoolice, că nu se ocupa de copii.

Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă aşadar că pârâtul avea un comportament agresiv
fizic, verbal şi psihic împotriva reclamantei, că această atitudine nu era una întâmplătoare, că, datorită
atitudinii culpabile a pârâtului, care din cauza consumului de alcool îşi neglija îndatoririle zilnice pe care
le are faţă de soţie şi copii, raporturile existente în prezent între cei doi soţi nu mai sunt conforme
relaţiilor ce trebuie să caracterizeze viaţa de familie, în care buna înţelegere şi afecţiunea reciprocă
trebuie să se afle pe primul plan.

Instanţa constată că ruptura apărută în relaţia părţilor s-a produs şi datorită separaţiei părţilor, relaţia
acestora nu a supravieţuit, părţile înstrăinându-se unul de celălalt iar sentimentele de afecţiune,
estompându-se.

În cauza de faţă, este evident că relaţiile dintre soţi nu mai corespund celor definite de articolul de lege
menţionat anterior iar instanţa, constatând ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, în temeiul
art. 373 lit. c C. civ., ale art. 379 alin. 2 C. civ. şi art. 934 C. proc. civ., va admite cererea şi va dispune
desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului.

Sub aspectul capătului de cerere referitor la nume, instanţa va da efect dispoziţiilor art. 383 alin. 1 C.civ.,
care stipulează că la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în
timpul căsătoriei, instanţa urmând a lua act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ. Pentru
motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa
poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri
între ei iar dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii
soţi vor purta numele dinaintea căsătoriei, potrivit alin. 2 şi 3 ale aceluiaşi articol. Având în vedere
manifestarea de voinţă a reclamantei în sensul revenirii acesteia la numele purtat anterior căsătoriei,
instanţa urmează a dispune ca aceasta să revină la numele anterior, acela de C.

În conformitate cu dispoziţiile art. 919 C. pr. Civ., la cerere, instanţa de divorţ se pronunţă şi cu privire la:
a) exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor,
locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta; b) numele soţilor după
divorţ; c) locuinţa familiei; d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca
urmare a desfacerii căsătoriei; e) obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi; f)
încetarea regimului matrimonial şi, după caz, lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul acestora.

De asemenea, când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa
se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la
cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de
divorţ. Potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra numelui pe care îl
vor purta soţii după divorţ, potrivit prevederilor Codului civil.

Potrivit anchetei sociale efectuate în cauză, minora locuieşte împreună cu mama într-un imobil din sat V,
că minora urmează cursurile şcolare ale şcolii din localitate.

Instanţa va avea în vedere măsurile ce urmează a fi luate cu privire la copiii minori prin prisma
principiului interesului minorilor, astfel cum este consacrat prin prevederile art. 2 din Legea nr. 272 din
2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care stabilesc că orice act juridic emis sau
încheiat în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate
principiului interesului superior al copilului şi ale art. 263 alin. 1 Cod civil, care prevăd că orice măsură
privitoare la copil trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 6 din acelaşi act normativ, în determinarea interesului superior al
copilului se au în vedere cel puţin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi
sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi
gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare,
exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care
pot interveni în viitor; d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea
şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menţinerea relaţiilor personale cu
persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.

Potrivit dispozițiilor art. 483 Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri
care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi. Părinţii
exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei
acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de
maturitate. Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.

Conform dispozițiilor art. 397 din Noul Cod Civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun
ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel iar dacă există motive întemeiate, având în
vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată
numai de către unul dintre părinți.

Dispoziţiile art. 36 din Legea 272/2004 stabilesc că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea
copiilor lor, exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior
al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia,
prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și
prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său. Se consideră motive întemeiate pentru
ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul,
boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de
persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice
alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității
părintești.
Instanţa a apreciat că cererea de exercitare exclusiva a autoritatii parintesti este întemeiată, dat fiind ca
dezinteresul si lipsa de implicare a paratului în creşterea şi educarea minorului şi perioada lunga de timp
in care această stare s-a perpetuat a dus la întreruperea comunicării intre părinţi in ceea ce priveşte
deciziile importante din viaţa copilului, mama asumându-şi in fapt toate drepturile si obligaţiile cu privire
la copil, astfel că o eventuala autoritate părintească comuna este de natura a aduce atingere interesului
superior al minorilor. Instanţa are în vedere şi dezinteresul pârâtului la soluţionarea cererii, pârâtul
neînţelegând să îşi prezinte poziţia procesuală ori să combată în vreun fel susţinerile reclamantei. De
asemenea, instanţa reţine din probatoriul administrat că pârâtul este un consumator de băuturi
alcoolice şi că acesta se manifestă violent fizic şi verbal faţă de reclamantă.

De asemenea, în ceea ce priveşte locuinţa minorilor, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 496 C.
civil, copilul minor locuieşte la părinţii săi iar dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de
comun acord, locuinţa copilului.

În temeiul art. 400 alin. 1 C.civ., instanta va stabili locuinta minorului la domiciliul mamei, având în
vedere principiul interesului superior al copilului, nevoia de stabilitate şi echilibru a acestora, vârsta
minorelor, nevoile emoţionale şi psihologice specifice vârstei, faptul că reclamanta le poate oferi
copilului condiţii materiale şi spirituale bune, precum şi concluziile raportului de anchetă psihosocială.

Referitor la plata pensiei de întreţinere, instanţa reţine că, în conformitate cu prevederile art. 402 C.
civil, instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de
creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, dispoziţiile titlului V privind obligaţia de
întreţinere aplicându-se în mod corespunzător. Potrivit art. 499 Cod civil, tatăl şi mama sunt obligaţi, în
solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia,
învăţătura şi pregătirea sa profesională. Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător,
părinţii au obligaţia de a-i asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa
profesională. Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea
studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani. Întreţinerea este datorată
de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2
copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii (art. 529 C. civil).

Întrucât legea prezumă starea de nevoie a minorului (art. 499 si 525 C.civ.), va obliga pârâtul să achite
pensie de întreţinere lunară în favoarea minorului BMA, născut la data de 2006, în cota procentuală de
1/4 raportată la veniturile lunare nete ale pârâtului dar nu mai puţin de 1/4 din cuantumul net raportat
la salariul de bază minim brut pe ţară garantat începând cu data introducerii cererii de chemare în
judecată (28.01.2016) şi până la majoratul minorului.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. 1 C. pr.
Civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia
cheltuieli de judecată, însă, ţinând cont de principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil,
instanţa urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Conform prevederilor art. 18 din OUG 51/2008, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau
reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a
căzut în pretenţiile sale iar partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Având în vedere că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei
judiciare de timbru precum şi sub forma asigurării unui apărător din oficiu, şi, ţinând cont că acţiunea a
fost admisă şi căsătoria desfăcută din culpă exclusivă a pârâtului, instanţa urmează a obliga pârâtul la
plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru
şi la plata sumei de 520 lei cu titlu de onorariu apărător din oficiu.

DECIZIA CIVILĂ NR.152/A

Ședința publică din 28 iunie 2013 Instanța

Pe rol fiind pronunțarea soluției la apelul civil formulat de apelantul B.

A., domiciliat în B. M., str. Țibleșului nr. 5, județul M., împotriva sentinței civile nr. 376/_ pronunțată de
Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, având ca obiect exercitarea autorității părintești.

Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 27 iunie 2013, fiind
consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când
instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, 260 raportat la art. 298 Cod procedură civilă a amânat
pronunțarea soluției la data de 28 iunie 2013, ora 15,00, când a decis următoarele:

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr.376/17 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ a fost
admisă acțiunea formulată de reclamanta K. S. E. în contradictoriu cu pârâtul B. A. .

S-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minorul B. A. B. născut la data de 11 iulie 2002 să fie
exercitată exclusiv de reclamanta K. S.

A fost stabilit domiciliul minorului B. A. B. la domiciliul reclamantei K. S. E. .

S-a majorat pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului B. A.

B. prin sentința civilă nr 4316 din data de 20 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr
4993/2006.

A fost obligat pârâtul B. A. să plătească în favoarea minorului B.

A. B. născut la data de 11 iulie 2002 o pensie de întreținere lunară în cuantum de ¼ raportat la venitul
minim net pe economie de la data de 29 iunie 2012 și până la majoratul minorului sau noi dispoziții ale
instanței.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Minorul B. A. B. născut la data de 11 iulie 2002 are stabilită filiația față de ambii părinți, părțile din
prezenta cauză conform certificatului de naștere seria NZ nr 8. (f. 5). Minorul provine din relația liber
consimțită a părților.

Potrivit art 505 alin 1 și 2 cod civil în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită
concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și
în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu
conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind
aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.

În cazul dedus judecății exercitarea autorității părintești se va dispune conform art 397 și art 398 cod
civil.

Din probatoriul administrat - proba testimonială - a rezultat că de la nașterea minorului, de 10 ani,

pârâtul l-a vizitat pe minor de 2 - 3 ori. Relația cu minorul este o relație distantă, pârâtul nu s-a interesat
de minor, nu s-a preocupat de creșterea și educarea acestuia. Martora audiată a arătat că datorită
consumului excesiv de alcool al pârâtului, reclamanta nu poate comunica cu pârâtul (f. 22).

Din raportul de anchetă socială rezultă că minorul locuiește numai cu reclamanta din anul 2003.
Reclamanta asigură condițiile de locuit pentru minor și toate cele necesare creșterii și educării acestuia.

Ascultat în camera de consiliu, minorul A. B. a confirmat relația distantă pe care o are cu tatăl lui. Și-a
manifestat însă, interesul de a-l cunoaște mai bine (f. 23).

Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii,
întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate
de instanțele judecătorești (art. 1 alin 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor
copilului).

În temeiul art 505 alin 2 raportat la art 398 cod civil s-a dispus ca autoritatea părintească asupra
minorului să fie exercitată exclusiv de reclamantă. Din probele administrate a rezultat că există motive
întemeiate pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată de către un singur părinte. Independent
de faptul că pârâtul nu s-a implicat în creșterea și educarea minorului vreme îndelungată, s-a reținut că
între părți nu există o relație de comunicare cu privire la copilul minor astfel încât interesul superior al
minorului este protejat prin stabilirea exercitării autorității părintești exclusiv de reclamantă.

În temeiul art 400 cod civil având în vedere condițiile concrete în care a crescut minorul a fost stabilită
locuința acestuia la domiciliul reclamantei.
Potrivit art 499 alin 1 cod civil tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copiilor lor
minori, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a
cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională (art. 530 alin 1 Cod civil).

Are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din
bunurile sale (art 524 cod civil), iar potrivit art. 525 alin 1 cod civil minorul care cere întreținere de la
părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o
plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar
net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii (art. 529 alin 1 și 2
cod civil).

Prin sentința civilă nr 4316 din data de 20 iunie 2006 pronunțată de J. ecătoria B. mare în dosar nr
4993/2006 pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea minorului o pensie de întreținere în cuantum
lunar de 60 lei (f. 6).

Din declarația martorului audiat și din raportul de anchetă socială rezultă că pârâtul nu a contribuit la
cheltuielile de creștere și educare a minorului.

Pârâtul a arătat că în prezent nu obține venituri. În raport de dispozițiile art 527 alin 2 și art 530 alin 3
cod civil s-a stabilit obligația de plată a pensiei de întreținere raportat la venitul minim net pe economie.

În temeiul art 529 alin 2 cod civil a fostmajorată pensia de întreținere și pârâtul a fost obligat să
plătească în favoarea minorului o pensie de întreținere de ¼ din venitul minim pe economie.

În acord cu dispozițiile art 532 cod civil a fost stabilită obligația de a plăti pensia de întreținere de la data
de 29 iunie 2012 (data cererii de chemare în judecată) și până la majoratul minorilor sau noi dispoziții.

Împotriva sentinței civile nr.376/_ a Judecătoriei B. M., în termenul prevăzut de art.284 Cod procedură
civilă, a formulat apel apelantul pârât B. A., solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a
sentinței atacate, în sensul de a se dispune exercitarea autorității părintești în comun de către ambii
părinți ai minorului B. A. -B., născut la data de 11 iulie 2002.

În motivele de apel, apelantul a arătat că, în opinia sa, hotărârea atacată este nelegală și netemeinică în
ceea ce privește măsura dispusă vizând exercitarea autorității părintești.

Prin sentința atacată, prima instanță a admis în totalitate acțiunea reclamantei K. S. E. și a dispus
obligarea apelantului la plata unei pensii de întreținere față de minorul B. A. -B. și totodată a dispus ca
autoritatea părintească cu privire la minor să fie exercitată în exclusivitate de către reclamantă,
desființându-i apelantului principalul drept al unui părinte cu privire la copilul său minor. Pentru a hotărî
astfel, prima instanță, în mod superficial, s-a bazat numai pe o declarație a singurului martor prezentat
fără a administra și alte probe și fără a-l asculta pe apelant, în calitate de părinte al minorului.

Prin aceasta, prima instanță, judecând superficial acest caz, a dat o sentință nelegală și netemeinică,
motiv pentru care solicită să i se redea drepturile părintești față de minor, drepturi pe care le-a
respectat și nu a comis nici un fel de faptă care să atragă după sine anularea principalului drept al unui
părinte față de copilul său minor, așa cum nelegal și netemeinic a procedat cu ușurință prima instanță.

Cererea de apel este legal timbrată conform art.11 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de
timbru.

Intimata K. S. E. a depus, la data de_, întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca
nefondat.

În motivare, intimata a invocat dispozițiile art.397 Cod civil, arătând că acestea au fost aplicate exclusiv
în interesul minorului de către prima instanță.

În speță, minorul este rezultat din relația liber consimțită dintre apelant și intimată. Niciodată apelantul
nu a fost un tată responsabil care să fie sprijin pentru fiul său sau un model demn de urmat, apelantul nu
s-a implicat deloc în creșterea și educarea copilului manifestând un dezinteres total față de acesta
probabil nici nu știe școala pe care copilul o frecventează. Solicită a i se stabili un drept, dar omite să-și
achite obligațiile pe care tot legea le stabilește privitoare la întreținerea minorului. După separarea în
fapt dintre intimată și apelant, deși printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă(sentința
civilă nr.4316/_ dată în dosar nr.4993/2006 a Judecătoriei B. M. ) s-a stabilit plata de către apelant a
unei pensii de întreținere, din 2006 și până în prezent acesta a achitat doar 4 luni pensia de întreținere
datorată minorului. Aceasta este grija pe care apelantul o poartă copilului său și asupra căruia dorește
să-și exercite autoritatea părintească.

În cauză s-au administrat probe care au determinat instanța de fond să pronunțe o hotărâre temeinică și
legală.

Apelantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, reiterând, în esență, susținerile formulate prin
memoriul de apel.

Analizând sentința civilă nr.376/_ a Judecătoriei B. M., pe baza motivelor de apel formulate și în
considerarea dispozițiilor art.295 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este fondat
pentru următoarele considerente:

Analizând actele și lucrările dosarului primei instanțe, se constată că din probele administrate, din
ancheta socială efectuată de Serviciul Public de Asistență Socială B. M., rezultă că minorul B. A. -B.
născut la_, este fiul apelantului B. A. și al intimatei K. S. E. .

Apelantul își dorește să se implice în creșterea și educarea fiului său -fila

În ședința publică din_, pârâtul-apelant a învederat primei instanțe că a întreprins demersuri și la
Autoritatea tutelară pentru a putea avea legături personale cu fiul său, pârâtul arătând că a fost la
Autoritatea Tutelară și a cerut drept de vizită pentru minor.

Prima instanță l-a audiat pe minorul B. A. -B., născut la data de_ . Acesta a învederat instanței că se
înțelege bine cu tatăl său, că ar dori ca tatăl său să-l viziteze, ar dori să aibă un program de vizitare a
tatălui său.Tatăl său s-a comportat frumos cu copilul.

Minorul A. -B. a învederat instanței că dorește să îl cunoască mai bine pe tatăl său, aspecte consemnate
de către prima instanță în procesul-verbal întocmit cu prilejul audierii minorului în camera de consiliu -
fila 23 din dosarul primei instanțe.

Codul civil arată în art.397 că după divorț, autoritatea părintească revine de comun acord ambilor
părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.

Art.398 Cod civil prevede că, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al
copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre
părinți(alin.1).Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a
copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.

Norma din art.397 Cod civil consacră regula generală, potrivit căreia autoritatea părintească se exercită
de ambii părinți în comun.

Autoritatea părintească este definită în art.483 alin.1 Cod civil ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri
care privesc atât persoana cât și bunurile copilului.

În speță, poziția părinților cu privire la exercitarea autorității părintești nu concordă. Ceea ce primează
însă nu este interesul părinților, ci interesul superior al copilului, interes care trebuie analizat din
perspectiva ansamblului materialului probator administrat în cauză.

Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți este un drept al copilului, de care acesta nu poate
fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.

Autoritatea părintească comună nu presupune ca ambii părinți să se ocupe de copil zi de zi, ci înseamnă
luarea de decizii comune, consultarea părinților în problemele esențiale privitoare la copil, cum ar fi:
alegerea școlii unde urmează să învețe, orientarea religioasă sau filosofică a copilului, administrarea
bunurilor copilului. Actele cu caracter curent, cad în sarcina părintelui la care s-a stabilit locuința
copilului.

Ca atare, trebuie făcută distincție între autoritatea părintească și, îngrijirea cotidiană.

Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte se dispune numai cu titlu excepțional,
derogatoriu de la regula autorității părintești comune atunci când, ținându-se seama de interesul
copilului, se constată de instanța de tutelă că exercițiul comun al autorității părintești nu este în
beneficiul copilului.
Textul art.398 Cod civil trebuie coroborat cu prevederile art.507 Cod civil, care indică situațiile de
excepție în care autoritatea părintească poate fi exercitată de un singur părinte, și anume: dacă unul
dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din
exercițiul drepturilor părintești sau dacă din orice motiv se află în neputință de a-și exprima voința.

Corelarea nu înseamnă însă faptul că exercitarea autorității părintești de un singur părinte ar fi limitată
doar la situațiile prevăzute de art.507 Cod civil, acesta din urmă prevăzând situațiile obiective în care un
părinte este împiedicat să exercite autoritatea părintească.

Art.398 Cod civil deschide posibilitatea stabilirii exercitării autorității părintești de către un singur
părinte și în alte situații decât cele enunțate de art.507 Cod civil, chiar subiective, respectiv ori de câte
ori interesul copilului impune o asemenea măsură și există motive întemeiate care să justifice scindarea
autorității părintești, dovedite din probele administrate.

Doar atunci când din probe rezultă că există riscul ca minorul să sufere de pe urma autorității părintești
comune, instanța de tutelă poate adopta măsura autorității părintești unice.

Condiția "motivelor temeinice"; este de analizat și de evaluat de la caz la caz, în raport de toate
elementele stării de fapt revelatoare pentru relația dintre copil și fiecare dintre părinți, calitatea acestor
relații, analiza profilului moral și caracterial al părinților, respectiv a acelor împrejurări de natură a-l
descalifica pe un părinte din cotitularitatea autorității părintești precum și a acelor posibile împrejurări
obiective, neimputabile părintelui, care ar putea duce la scindarea autorității părintești.

În jurisprudența olandeză s-a arătat, de exemplu, că autoritatea părintească unică s-ar justifica atunci
când unul din părinți are un comportament imoral sau abuziv, suferă de o boală psihică gravă, se
manifestă violent, este toxicoman, manifestă neglijență în relațiile cu copilul ori exploatează
copilul(Curtea Supremă a Olandei, 18 martie 2005, JNAS8525, 15 februarie 2008, LJN BB 9669).

Jurisprudența olandeză citată a evidențiat faptul că pentru exercitarea autorității părintești de un singur
părinte, instanța trebuie să fie convinsă că problemele dintre părinți sunt atât de serioase încât există
riscul ca minorul să sufere ca urmare a acordării autorității părintești comune.Mai mult, nu trebuie să
existe speranța ca problemele părinților să poată fi rezolvate în viitorul apropiat.

În situația părinților aflați în țări diferite, atâta timp cât între aceștia comunicarea nu a fost întreruptă ,în
mod iremediabil, singurul fapt al distanței dintre părinți nu poate constitui motiv temeinic care să
justifice derogarea de la regula exercitării autorității părintești de ambii părinți.

În cazuri urgente, când un părinte nu poate obține acordul celuilalt în luarea unor decizii importante cu
privire la copilul său, se poate adresa instanței de tutelă, respectiv judecătoriei de la locuința, domiciliul
sau

reședința minorului, potrivit art.229 indice 1 alin.1 din Legea nr.71/2011, pentru ca aceasta să
suplinească consimțământul părintelui.
În speță, nu s-a dovedit existența vreuneia dintre situațiile de excepție care ar reclama scindarea
autorității părintești.

Depoziția unicei martore audiate, care reprezintă un mijloc de probă indirect, relatările martorei
reprezentând informații aflate de la intimata- prietena sa, nu putea fi de natură a conduce prima
instanță la concluzia eronată că ar exista motive întemeiate pentru ca autoritatea părintească să fie
exercitată doar de intimată.

Nici susținerea intimatei potrivit căreia apelantul nu s-a implicat vreme îndelungată în creșterea și
educarea minorului, reținută de prima instanță în considerente, susținere ce nu se coroborează însă cu
concluziile raportului de anchetă socială și nici cu cele ce rezultă din procesul-verbal de audiere a
minorului, nu fundamentează măsura dispusă de instanță.

În mod eronat afirmă intimata, în combaterea apelului, că apelantul, nesolicitând prin cerere
reconvențională ca prima instanță să dispună exercitarea autorității părintești în comun, nu poate să
critice măsura dispusă de instanță în sensul scindării autorității părintești.

Instanța de tutelă se pronunță în mod obligatoriu cu privire la exercitarea autorității părintești și această
măsură trebuie să respecte interesul superior al copilului.

Reclamanta a solicitat exercitarea exclusivă a autorității părintești.Chiar în lipsa unei cereri

reconvenționale prin care să se fi solicitat exercitarea în comun a autorității părintești, instanța de tutelă
trebuia să se pronunțe cu privire la exercitarea autorității părintești conform art.397-398, 505 Cod civil,
respectând interesul superior al minorului.

Pârâtul, prin întâmpinare, s-a opus admiterii acțiunii, deci și capătului de cerere prin care reclamanta
solicită exercitarea exclusivă a autorității părintești.

Pârâtul a arătat că își va da silința să contribuie mai mult la creșterea și întreținerea minorului, de îndată
ce va avea un loc de muncă.

La termenul de judecată din_, pârâtul a arătat că pentru programul de vizitare a ajuns la o înțelegere cu
reclamanta.

Potrivit art.505 alin.2 Cod civil, dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de
exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare
dispozițiile privitoare la divorț, respectiv regula potrivit căreia autoritatea părintească revine în comun
ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.

În speță, interesul superior al copilului reclamă prezența tatălui în viața sa, prezență pe care copilul o
dorește, așa cum a învederat instanței cu prilejul audierii.

În cauză nu s-a dovedit că ar exista vreun motiv întemeiat pentru scindarea autorității părintești.

Domiciliul minorului a fost stabilit la intimată, aceasta fiind cea care va lua toate măsurile pentru
îngrijirea de zi cu zi a copilului.
În cauză, neidentificându-se niciuna din acele împrejurări de natură a-l descalifica pe tatăl minorului din
cotitularitatea autorității părintești, prima instanță în mod greșit a dispus ca exercitarea autorității
părintești să fie exercitată în mod exclusiv de către reclamantă.

Raportat la considerentele ce preced, în baza art.296 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și
va schimba în parte sentința, în sensul că va dispune exercitarea autorității părintești în comun de ambii
părinți.

Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute. Apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite apelul declarat de către apelantul B. A., domiciliat în B. M.

, str. Țibleșului nr. 5, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 376/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în
dosarul nr._, pe care o schimbă în parte în sensul că dispune ca autoritatea părintească cu privire la
minorul B. A. -B., născut la data de 11 iulie 2002, să fie exercitată în comun de către ambii părinți.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr. 376/17 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Baia
Mare, care nu contravin prezentei decizii.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

6875/2016 12-07-2016

Exercitarea autoritatii parintesti

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile înaintată de reclamanta M_______ V______ M______ în
contradictoriu cu pârâtul M_______ F_______, având ca obiect exercitarea autorității părintești.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință după care, se constată că dezbaterile asupra
fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.07.2016, când părțile prezente au pus concluzii pe
fondul cauzei, conform încheierii de ședință de la acea dată, și când din lipsă de timp pentru deliberare,
dar și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, Instanța a amânat pronunțarea
pentru data de 12.07.2016, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din prezenta
sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberand constata :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 22.03.2016,
reclamanta M_______ V______ M______ în contradictoriu cu pârâtul M_______ F_______ a solicitat
exercitarea autorității părintești cu privire la minorii M_______ R_____-Forin născut la data de
16.07.2002 si M_______ R___-S____ nascut la data de 23.05.2009, de către reclamanta in exclusivitate ,
cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii s-a arătat că partile au convenit in fata notarului desfacerea casatoriei, stabilirea
domici liului minorilor la mama si autoritate parinteasca ________________________ este total
dezinteresat fata de copii sub toate aspectele (f.1 -3) .

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

Analizând cererea de chemare în judecată, instanta retine următoarele:

Reclaman ta a fost căsătorit a cu pârâtul , iar din căsătoria acestora a u rezultat minorii M_______
R_____-Forin născut la data de 16.07.2002 si M_______ R___-S____ nascut la data de 23.05.2009 . P
artile au convenit in fata notarului desfacerea casatoriei, stabilirea domiciliului minorilor la mama si
autoritate parinteasca ______________________>

Conform art. 403 C .civ. în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu
privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre
părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice
specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.

ART. 36 din Legea 272/2004 privind protectia si promova rea drepturilor copilului prevede
urmatoarele:”(1) Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.(2) Exercitarea drepturilor
și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure
bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor
personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa
legală și administrarea patrimoniului său.(3) În situația în care ambii părinți exercită autoritatea
părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului
învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale,
reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți.(4) În situația în
care, din orice motiv, un părinte nu își exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3),
acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru
contravine interesului superior al copilului.(5) Ambii părinți, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea
părintească, au dreptul de a solicita și de a primi informații despre copil din partea unităților școlare,
unităților sanitare sau a oricăror altor instituții ce ___________________ copilul.(6) Un părinte nu poate
renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de
exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil.

(7) Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite
de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a cel uilalt părinte, violența
față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de
droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de
riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

(8) În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea
obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit
interesului superior al copilului”. Conform ART. 37 din aceeasi lege ”Copilul are dreptul să fie crescut în
condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. În acest scop părinții
sunt obligați: a) să supravegheze copilul; b) să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată
și demnitatea; c) să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în
considerare opinia acestuia; d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor
copilului lor; e) să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice care exercită atribuții în
domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului ” .

Instanta apreciaza ca fiind intemeiata cererea reclamantei raportat la probele administrate in prezenta
cauza. Astfel, din actele medicale de la dosar rezulta ca minorii au probleme de sanatate (f.20, 29)
pentru rezolvarea carora reclamanta doreste sa mearga la controale medicale in strainatate. Dupa ce
initial paratul si-a dat consimtamantul la eliberarea pasaportului pentru minori, l-a retras ulterior fara
motiv (f.26,27).

Declaratia martorei M_____ A_____ se coroboreaza cu lipsa paratului la interogatoriu si cu inscrisurile

de la dosar din care rezulta ca paratul nu viziteaza minorii, nu contribuie la cheltuielile pentru cresterea
acestora si nu se intereseaza de situatia lor scolara sau de starea de sanatate a copiilor, existand riscul
pe ntru minori ca sa aiba nevoie de interventii medicale in strainatate, iar paratul sa nu colaboreze
pentru acordul de iesire din tara , de exemplu .

Prin urmare, in baza art. 398 C .civ. raportat la art. 403 C .civ., având în vedere faptul că există motive
întemeiate pentru care autoritatea părintească să se exercite doar de către un părinte, instanta va stabili
ca autoritatea parinteasca asupra minorilor M_______ R_____-Forin născut la data de 16.07.2002 si
M_______ R___-S____ nascut la data de 23.05.2009 sa se exercite in exclusivitate de mam a, apreciind
ca ac easta este in interesul minor i lor , asa cum este el reglementat în art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004
privind protectia si promovarea drepturilor copilului („ Principiul interesului superior al copilului va
prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de
organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești ” ).

Văzând dispozițiile art. 453 C .pr.civ. si re tinand culpa procesuala a paratului, va dispune obligarea
acestu ia la plata catre reclamant a a sumei de 11 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, 20 lei
reprezenta nd taxa judiciara de timbru (f.35 ) si 1100 lei onorariu de avocat (f.71) .
PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea înaintată de reclamanta M_______ V______ M______, domiciliată în Cluj-N_____

_____________________.9, ________________ în contradictoriu cu pârâtul M_______ F_______,
domiciliat în Cluj-N_____ _____________________.9, ________________, cu locuința efectivă în Cluj-
N_____ __________________-90, ___________, jud. Cluj.

Dispune exercitarea autorității părintești cu privire la minorii M_______ R_____-Forin născut la data de
16.07.2002 si M_______ R___-S____ nascut la data de 23.05.2009, de către reclamanta in exclusivitate.

Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 1120 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N_____ , sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.07.2016.

COMENTARII:

1 Ce înseamnă în termeni practici termenul juridic „răspundere părintească”? Care sunt drepturile şi
obligaţiile titularului răspunderii părinteşti?

În Codul civil român se folosește noțiunea de autoritatea părintească. Prin autoritate părintească se
înțelege ansamblul de drepturi şi obligații care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului. Drepturile
şi obligațiile aparţin, în mod egal, ambilor părinţi și se exercită în interesul superior al copilului.
Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de
exerciţiu.

Printre drepturile și obligațiile părintești (prevăzute la art. 487-499 din Codul civil și Legea nr. 272/2004
privind protecția și promovarea drepturilor copilului) cu privire la persoana copilului pot fi amintite:
dreptul și obligația de a stabili și păstra identitatea copilului. Copilul este înregistrat imediat după
naștere și are dreptul la nume, dreptul de a dobândi o cetățenie. Părinţii aleg prenumele şi numele de
familie al copilului.

dreptul și obligația de a crește copilul. Părinţii au dreptul și obligația de a creşte copilul, îngrijind de
sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea
profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului.

dreptul și obligația de a asigura supravegherea copilului.

dreptul și obligația de a asigura întreținerea copilului. Părinții sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere
copilului lor minor. Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în
continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

dreptul de a lua anumite măsuri disciplinare față de copil. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum şi
aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a
copilului.

dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl deţine fără drept.

dreptul părinților la reunire cu copilul lor. Acest drept este corelativ dreptului copilului de a nu fi separat
de părinții săi, decât pentru motive excepționale și temporare (de exemplu, măsurile de plasament).

dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul.Modalităţile de a avea legături personale cu

copilul sunt, e.g.: vizitarea copilului la locuinţa lui, vizitarea copilului în timpul în care el se găseşte la
şcoală, petrecerea vacanţei de către copil cu fiecare dintre părinţii lui.

dreptul de a stabili locuința copilului. Copilul minor locuieşte la părinţii săi. Dacă părinţii nu locuiesc
împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. În caz de neînţelegere între părinţi,
instanţa de tutelă hotărăşte.

dreptul de a consimți la logodna și căsătoria copilului în cazul minorilor care au împlinit 16 ani; dreptul
de a consimți la adopția copilului.

dreptul de a contesta măsurile dispuse de autorități cu privire la copil și a formula cereri și acțiuni în
nume propriu și în numele copilului

Printre drepturile și obligațiile părintești (prevăzute la art. 500-502 din Codul civil) cu privire la bunurile
copilului pot fi amintite:

administrarea bunurilor copilului. Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul
asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere. Părinţii au dreptul şi
obligația de a administra bunurile copilului lor minor, precum şi de a-l reprezenta în actele juridice civile
ori de a-i încuviinţa aceste acte. După împlinirea vârstei de 14 ani minorul îşi exercită drepturile şi îşi
execută obligaţiile singur, dar cu încuviinţarea părinţilor şi, după caz, a instanţei de tutelă.
dreptul şi obligația de a reprezenta pe minor în actele civile ori de a-i încuviinţa aceste acte. Până la
vârsta de 14 ani, copilul, fiind lipsit în întregime de capacitatea de exerciţiu, este reprezentat de părinţi
în actele civile. Între 14-18 ani, copilul, având capacitate restrânsă de exerciţiu, îşi exercită singur
drepturile şi îşi execută obligaţiile, dar cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor.

2 Ca regulă generală, cine are răspundere părintească asupra unui copil?

Drepturile şi obligațiile aparţin, în mod egal, ambilor părinţi (art. 503 alin. 1 din Codul civil): în cazul în
care părinții sunt căsătoriți; după divorț (art. 397 din Codul civil); în cazul copilului din afara căsătoriei a
cărui filiaţie a fost stabilită faţă de ambii părinţi și dacă părinții convieţuiesc (art. 505 alin. 1 din Codul
civil).

Autoritatea părintească se exercită în mod inegal de către părinți (scindat): în cazul desfacerii căsătoriei
prin divorț dacă instanța apreciază ca fiind în interesul copilului exercitarea autorității părintești doar de
către un singur părinte (art. 398 din Codul civil); în cazul desființării căsătoriei (art. 305 alin. 2 din Codul
civil); în cazul copilului din afara căsătoriei, dacă părinții nu convieţuiesc (art. 505 alin. 2 din Codul civil).

Autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte, conform art. 507 din Codul civil, atunci
când celălalt părinte este decedat, decăzut din drepturile părintești, pus sub interdicție etc.

Autoritatea părintească se exercită, în parte, prin părinți, atunci când drepturile şi obligațiile revin unei
terţe persoane sau unei instituții de ocrotire (art. 399 din Codul civil).

3 Dacă părinţii nu sunt capabili sau nu vor să-şi exercite răspunderea părintească asupra copiilor lor,
poate fi numită o altă persoană în locul lor ?

Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la
persoana copilului. Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau altei
persoane.

Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul
drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub
interdicţie judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, și în cazul în care, la încetarea
adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele.

În cazul în care, după decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, copilul se află în situaţia de a fi lipsit
de îngrijirea ambilor părinţi, se instituie tutela.

În mod excepțional, instanța de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie
ori persoană, cu consimțământul acestora, sau într-o instituție de ocrotire.
4 Dacă părinţii divorţează sau se despart, cum se stabileşte chestiunea răspunderii părinteşti pe viitor?

După divorţ, autoritatea părintească revine, în principiu, în comun, ambilor părinţi sau, dacă există
motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, numai unui părinte. Celălalt părinte
păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a
consimţi la adopţia acestuia.

În mod excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie
ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi
îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului (art. 399 din Codul civil).

În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită faţă de ambii părinţi, autoritatea
părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc. Dacă părinţii
copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, autoritatea părintească se exercită doar de unul dintre
părinți.

Divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care există copii minori
născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor
referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de
către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor
personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la
cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Dacă din raportul de
anchetă socială rezultă că acordul soţilor privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel
privind stabilirea locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, notarul public emite o dispoziţie de
respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată.

5 Dacă părinţii încheie un acord privind răspunderea părintească, ce formalităţi trebuie respectate
pentru a face ca acordul să fie executoriu?

Cu încuviinţarea instanţei de tutelă părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti
sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al
acestuia.(art. 506 din Codul civil)

Părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o
hotărâre care să consfinţească tranzacţia lor, pronunţând o hotărâre de expedient. Hotărârea de
expedient este definitivă şi constituie titlu executoriu.

6 Dacă părinţii nu pot ajunge la un acord privind chestiunea răspunderii părinteşti, care sunt căile
alternative de rezolvare a conflictului fără prezentarea în instanţă?
Medierea este facultativă înainte de sesizarea instanței de judecată. În timpul soluționării procesului
autoritățile judiciare au obligația de a informa părțile cu privire la posibilitatea și avantajele folosirii
medierii. Dacă medierea nu conduce la o înţelegere, problemele litigioase se soluţionează în faţa
instanţei.

7 Dacă părinţii se prezintă în instanţă, asupra căror chestiuni legate de copil poate judecătorul să
decidă?

A se vedea răspunsul de la întrebarea 1.

8 Dacă instanţa hotărăşte că un părinte va avea custodia exclusivă a unui copil, aceasta înseamnă că el
sau ea poate decide asupra tuturor chestiunilor legate de copil fără îl consulte pe celălalt părinte în
prealabil?

Dacă instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți,
acesta va decide singur asupra tuturor chestiunilor legate de copil. Celălalt părinte păstrează dreptul de
a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum şi dreptul de a consimți la adopția
acestuia.

9 Dacă instanţa hotărăşte că părinţii vor avea custodia comună a unui copil, ce înseamnă aceasta în
practică?

Părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. Faţă de terţii de bună-credinţă, oricare
dintre părinţi, care îndeplineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi consimţământul celuilalt părinte.

10 Cărei instanţe sau autorităţi ar trebui să mă adresez dacă vreau să depun o cerere privind
răspunderea părintească? Ce formalităţi trebuie respectate şi ce acte trebuie să ataşez la cererea mea?

Cererile privind ocrotirea persoanei fizice în competenţa instanţei de tutelă şi de familie (judecătoria
sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie) se soluţionează de instanţa
în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită (art. 94 din Codul de
procedură civilă).

Este competentă instanţa de la domiciliul reclamantului pentru cererile privind stabilirea filiaţiei,
instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant pentru cererile referitoare la obligaţia
de întreţinere (inclusiv alocaţiile de stat pentru copii).
Actele necesare care trebuie anexate cererii de chemare în judecată sunt copia certificatului de naștere
al copilului minor, copia cărții de identitate, copia hotărârii de divorț, acord de mediere (dacă există),
precum şi orice alte înscrisuri considerate utile în soluţionarea cazului. Cererea este scutită de taxa de
timbru.

11 Ce procedură se aplică în aceste cazuri? Este disponibilă o procedură de urgenţă?

Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanţă preşedinţială (procedură specială,
cu termene de soluționare mai scurte), măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori,
obligaţia de întreţinere, încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi folosirea locuinţei familiei (art. 919 din
Codul de procedură civilă).

12 Pot obţine asistenţă juridică pentru a acoperi costurile procedurii?

Asistenţa judiciară se poate obţine în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul
public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu
modificările ulterioare.

Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, sub forma asistenţei prin avocat; plăţii
expertului, traducătorului sau interpretului; plăţii onorariului executorului judecătoresc; scutirilor,
reducerilor, eşalonărilor sau amânărilor de la plata taxelor judiciare.

Beneficiază în întregime de ajutor public judiciar persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru
de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. Dacă
venitul se situează sub nivelul de 600 lei, ajutor public judiciar se suportă în proporţie de 50%. Cu toate
acestea, condiţiile stabilite nu împiedică solicitanţii ale căror resurse depăşesc cotele să beneficieze de
asistenţă juridică dacă dovedesc că nu pot face faţă cheltuielilor de judecată, din cauza diferenţei între
nivelul de trai al statului de domiciliu sau de reşedinţă obişnuită şi statul forului.

13 Este posibilă atacarea unei hotărâri privind răspunderea părintească?

Hotărârea pronunțată în cauzele referitoare la exercitarea autorității părintești (accesorie divorțului sau
pe cale principală) este supusă numai apelului, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, sau
numai recursului în cazul hotărârii de expedient care consfințește înțelegerea părților.

14 În anumite cazuri, poate fi necesară adresarea către o instanţă sau către o altă autoritate pentru a
face executorie o hotărâre privind răspunderea părintească. Care procedură se aplică în asemenea
cazuri?
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, creditorul trebuie să sesizeze executorul
judecătoresc. Executorul judecătoresc va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării. Aceasta
se soluţionează prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

Dacă cererea de executare a fost încuviinţată, executorul judecătoresc trimite părintelui sau persoanei la
care se află minorul încheierea și o somaţie în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte
împreună cu minorul, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau îi va pune în vedere să permită
celuilalt părinte să îşi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul.

Dacă debitorul nu execută obligaţia sa, executorul judecătoresc va proceda la executarea silită, în
prezenţa unui reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi, dacă e
necesar, a unui psiholog și agenţilor forţei publice. Nu este permis niciunei persoane să bruscheze
minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea.

Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, penalitatea stabilită de instanţă curge până la momentul
executării, iar executorul judecătoresc va sesiza parchetul în vederea începerii urmăririi penale.

Dacă minorul refuză, executorul va comunica reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului procesul verbal, iar, instanţa competentă va dispune ca minorul să urmeze un
program de consiliere psihologică, finalizat printr-un raport al unui psiholog. Dacă, după reluarea
executării silite, minorul refuză creditorul poate sesiza instanţa pentru aplicarea unei penalităţi.

15 Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre în materia răspunderii părintești pronunțată de o instanță

dintr-un alt stat membru să fie recunoscută și executată în acest stat membru?

Pentru recunoaşterea unei hotărâri privind autoritatea părintească sunt aplicabile dispoziţiile
Regulamentului (CE) nr. 2201/2003. Cererea se adresează tribunalului de la domiciliul pârâtului sau de la
reşedinţa acestuia din România. Recunoaşterea poate fi atacată cu apel la curtea de apel competentă
teritorial, respectiv recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

16 Ce instanță din acest stat membru trebuie să sesizez pentru a mă opune recunoașterii unei hotărâri în
materia răspunderii părintești pronunțate de o instanță dintr-un alt stat membru? Ce procedură se
aplică în acest caz?

Pentru a se opune recunoaşterii unei hotărâri privind autoritatea părintească persoana interesată se
poate adresa tribunalului de la domiciliul pârâtului sau de la reşedinţa acestuia din România.

17 Ce legislație se aplică în acțiunile privind răspunderea părintești în cazul în care copilul sau părțile nu
locuiesc în acest stat membru sau au cetățenii diferite?
Art. 2611 din Codul civil stabilește că legea aplicabilă autorității părintești și protecției copiilor se
determină potrivit Convenției privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și
cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecția copiilor, adoptată la Haga
la 19 octombrie 1996, ratificată prin Legea nr. 361/2007.