Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Până nu demult, mâncam pizza doar la pizzerie, și eram de părere că este foarte dificil să faci o
pizza bună acasă – încă am părerea asta, dar acum am învățat că este, totuși, posibil. Și mai
credeam că pizza cea mai bună este în Italia, și că există o întreagă tradiție pe care nu o pot
demola doar așa, că am eu chef să fac pizza odată, și nu țin cont de nicio regulă pentru care
oamenii ăia chiar s-au străduit, pentru a crea pizza perfectă.
Daaaar, m-am aventurat eu recent să fac pizza pentru întreaga familie, și în momentul în care
Rafa a zis „ok, îi chemăm pe toți duminică”, eu am scos lista de cumpărături: piatră pentru copt,
paletă specială, și o mulțime de alte lucruri, care însumat ar fi costat vreo 150 de euro, dar care
nici măcar nu le-am găsit la supermarket-urile din Timișoara – pentru că din cauza asta, am
recurs de fapt la o strategie mai puțin costisitoare.
Dar ca să vă explic din ce motiv aveam nevoie de atâtea ustensile, trebuie să detaliez puțin
procesul de coacere a pizzei – așa cum l-am înțeles eu, fiind vinovată, ca toți colegii de generație,
de recurgerea la documentarea pe internet în detrimentul solicitării unei păreri avizate (e foarte
greșit să faci asta în unele cazuri, de exemplu, în loc să mergi la medic; dar când faci pizza, să
zicem că e ok).
Ce să mai, nu putem concura cu un cuptor de pizza, asta e clar. Dar putem să îl imităm! Există
pietre speciale pentru copt, care, dacă sunt puse la încins cam cu o oră înainte, vor rumeni foarte
bine blatul pe dedesupt, și pizza se va coace mult mai rapid, fiind absorbită și umezeala. Am
găsit o astfel de piatră pe emag.ro, dar eu aveam nevoie de ea a doua zi, așa că am mers prin
magazine. Cum spuneam mai sus, nu am găsit așa ceva, așa că am mers la prietenul meu de
nădejde, Hornbach, care are mereu o soluție pentru orice idee de a mea. Inițial găsisem o placă
de travertin nelăcuită (atenție, dacă recurgeți la varianta de a vă face singuri piatra de copt,
alegeți una nelăcuită, pentru că lacul poate deveni toxic la temperaturi înalte, și oricum, o piatră
lăcuită are porii închiși și nu va mai absorbi umezeala din aer), dar citind pe diverse forum-uri
am descoperit că travertinul, prin natura lui, nu e prea bun pentru așa ceva. Așa că am continuat
căutările, și am găsit șamotă (prima oară când m-am întâlnit cu acest nume – poate profii mei de
materiale pentru construcții sunt de altă părere dar, oh well). Șamota este un material ceramic
folosit pentru cuptoarele pentru pâine, dar și pentru multe feluri de pietre pentru copt pizza. Așa
că am luat 4 astfel de plăci, cu 8 lei fiecare, și trebuie să spun că îsi fac treaba foarte bine.
În loc de paletă (pe care întinzi și prepari pizza, dar și cu care o introduci în cuptor), eu folosesc
dosul unei tăvi mai mari, peste care pun hârtie pentru copt – hârtia nu blochează porii pietrei,
pentru că este permeabilă și oricum, umezeala trebuie absorbită din aer, nu neapărat direct din
aluat.
15 g drojdie uscată
1 lingură de zahăr
375 ml apă călduță (trebuie să fie undeva între 41 și 44 de grade, dar dacă o simți mai
caldă decât încheietura mâinii, e ok)
500 g făină (aici este o întreagă teorie despre cea mai pură făină italiană, dar ne
descurcăm cu ceea ce găsim la Auchan)
4 linguri de ulei de măsline
1 lingură de sare
Drojdia trebuie amestecată cu zahărul, apoi puse în apă și lăsate aproximativ 5 minute. Între
timp, se pune făina într-un bol mediu, iar într-o groapă mică pe care o faci în mijloc, se pune
uleiul și sarea. După ce drojdia s-a activat (adică dacă arată ca în poză, cu mulți bulbuci), torni
toată compoziția peste făină, și amesteci – mai întâi cu o lingură, apoi o frămânți cu mâna, pe o
suprafața plană.
Dospitul este partea cea mai tricky, la care și eu lucrez încă. Dospirea la cald este rapidă (1 oră),
dar și oarecum forțată, și așa că dospirea perfectă se face în frigider (aprox. 12 ore), unde aluatul
nu e în niciun fel „obligat” să crească. Nu știu exact ce beneficii de gust sau textură ar aduce
această dospire îndelungată, pentru că nu am încercat. Eu am recurs la varianta rapidă, și confirm
că e ok! Aluatul pregătit pentru dospit
Ce pun pe pizza? În primul rând, ca să nu fie foarte uscată, primul lucru este să o ung cu puțin
ulei de măsline. Apoi, ingredientul minune: sosul de roșii. Eu folosesc o combinație între bulion
și ketchup de casă – ambele făcute de bunica mea cu ingrediente din producția proprie, la
producția cărora contribui și eu în ficare an (*feeling proud here*). Ca o paranteză, pentru unele
tipuri de pizza, de exemplu 4 formaggi sau altele similare, nu se folosește sos de roșii, ci un sos
alb, dar eu nu am ajuns încă la performanța asta, așa că în cazul acelor pizze, tot ce fac este să
pun o idee mai puțin sos de rosii. După ce pun aceste două ingrediente esențiale, poți încerca o
infinitate de combinații de ingrediente. Preferatele mele sunt:
mozarella, gorgonzola, parmezan, brânză dulce sau caș de casă (mai ușor de găsit la noi)
ton, ceapă verde, arpagic proaspăt
mozarella, rozmarin proaspăt
șuncă și ciuperci proaspete
anșoa și busuioc (adăugat după ce pizza e coaptă, pentru a nu îsi pierde textura)
prosciutto crudo și ruccola proaspătă (la fel, adăugată după coacere)
am făcut și ceva gen focaccia, care este în felul următor: peste blatul crud am pus doar
ulei de măsline și rozmarin
Raw 4 formaggi
Și cam așa arată ce a ieșit. În ceea ce privește gustul, trebuie să mă credeți pe cuvânt (sau să
încercați rețeta).