A.

Conceptul răspunderii juridice

Încalcarea legalitatii, indiferent din partea cui ar proveni, atrage în statul de drept
raspunderea juridica. Răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale constând în
complexul drepturilor şi obligaţiilor conexe, care, potrivit legii, se nasc ca urmare a
producerii unor fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat prin
aplicarea sancţiunilor juridice menite să asigure restabilirea ordinii de drept. Raspunderea
juridica constituie cadrul juridic de realizare a sanctiunilor juridice. Daca raspunderea juridica
este un raport juridic de constrângere, sanctiunea juridica constituie obiectul ei.

B. Principiile fundamentale ale răspunderii juridice

Aceste principii au legatura cu principiile generale ale dreptului și cu principiile unor ramuri
de drept si se deosebesc de acestea, având o serie de particularități proprii tuturor formelor de
răspundere juridică. Ele nu au un caracter exclusi juridic, conținând și aspect apolitice morale
Dintre principiile consacrate de literatura juridică menționăm:
1. Principiul legalităţii răspunderii potrivit căruia, răspunderea operează în condiţiile
şi cazurile prevăzute de normele juridice şi după o procedură stabilită. Astfel, organul
care a stabilit o formă a răspunderii juridice şi a pronunţat spre exemplu o sentinţă,
este obligat să procedeze după modul de reglementare a faptei şi a pedepsei .
2. Principiul răspunderii pentru fapta săvârşită cu vinovăţie are în vedere faptul că,
răspunderea poate fi atrasă numai în situaţia în care autorul a acţionat cu vinovăţie, a
avut posibilitatea de a decide asupra propriului comportament, precum şi conştiinţa
violării normei juridice prin comiterea faptei ilicite. Fără vinovăţie nu există
răspundere juridică, chiar dacă toate celelalte condiţii ale răspunderii ar fi întrunită
(faptă, prejudiciu, raport de cauzalitate). Cauzele de exonerare de răspundere
acţionează în mod diferit, în funcţie de ramura de drept în care este reglementată
respectiva formă de răspundere juridică. .
3. Principiul răspunderii personale: potrivit acestui principiu, răspunderea revine
aceluia care a încălcat norma juridică săvârşind o faptă ilicită. . În cazul răspunderii
solidare, aceasta operează faţă de mai mulţi subiecţi, persoana păgubită putându-se
dezdăuna de la oricare dintre aceştia urmând ca prin acţiunea în regres cel cea plătit să
se desocotească cu ceilalţi codebitori.
4. Principiul justeţei sancţiunii implică existenţa unei proporţii între pedeapsă,
sancţiune şi gravitatea faptei săvârşite. Acest principiu presupune o corectă şi concretă
individualizare sau proporţionalizare a sancţiunii sau pedepsei penale raportat şi la
pericolul social al acţiunii ilicite, a formei vinovăţiei sau a întinderii pagubei cauzate.
5. Principiul “non bis in idem”. Acest principiu presupune aplicarea unei singure
sancţiuni de aceeaşi natură pentru aceeaşi faptă. Cel ce a încălcat ordinea de drept o
singură dată, printr-o singură faptă ilicită, îi va fi aplicată o singură sancţiune juridică.
Acest principiu nu exclude posibilitatea intervenţiei simultane, concomitente, a mai
multor forme de răspundere juridică dacă, prin fapta sa autorul acţiunii ilicite a înfrânt
o pluritate de norme juridice.
6. Principiul celerităţii reclamă oportunitatea sancţionării celui vinovat. Dacă reacţia
socială la comiterea de acţiuni ilicite nu se realizează cu promptitudine, efectele
 urmărite nu se mai obţin nici în raport cu societatea şi nici cu făptuitorul. Tragerea la
răspundere nu poate suferi amânare, întrucât s-ar crea un sentiment de insecuritate şi o
stare de neîncredere în capacitatea organelor abilitate a restabili ordinea de drept.
7. Principiul umanismului răspunderii în conformitate cu care, sancţiunile aplicate
făptuitorului trebuie să exercite asupra acestora un rol educativ preventiv, să
contribuie la reintegrarea lui în societate ulterior ispăşirii ei şi nu să-i provoace
acestuia suferinţe inutile, sau să-i înjosească personalitatea şi demnitatea.

C. Subiectele răspunderii juridice

Subiectul raspunderii juridice este persoana fata de care se exercita constrângerea de
stat prin aplicarea de sanctiuni juridice. Producerea unei fapte ilicite antreneaza raspunderea
juridica a subiectului. Sunt si situatii cand anumite persoane raspund chiar daca ele nu au
savârsit. Fapte ilicite. Este cazul “raspunderii pentru fapta altuia”, pentru “fapta“ animalelor
sau pentru “fapta “lucrurilor .
Sunt subiecte ale raspunderii juridice atât persoana fizica, cât si persoana juridica.O
prima conditie pe care trebuia sa o îndeplineasca persoana fizica pentru a fi subiect al
raspunderii este aceea de a avea capacitate de raspundere. Aceasta reprezinta aptitudinea
persoanei fizice de a da seama în fata organelor jurisdictionale pentru faptele ei ilicite si de a
suporta efectele juridice, necesare si inevitabile, pentru care se aplica sanctiunea juridica ca
forma a constrângerii de stat.
Alte subiecte ale răspunderii juridice sunt
1. Angajați și agenți: Angajații pot fi ținuți responsabili pentru acțiunile lor în cadrul
sarcinilor de serviciu, iar angajatorul poate fi implicat în anumite circumstanțe.
2. Funcționari publici: Funcționarii publici pot fi supuși răspunderii pentru abuzuri în
exercitarea atribuțiilor lor oficiale.
3. Autorități publice: Guvernele și autoritățile publice pot fi ținute responsabile pentru
acțiuni sau omisiuni care cauzează prejudicii cetățenilor sau altor entități.
4. Organizații internaționale: organizațiile internaționale și organizațiile
neguvernamentale pot fi supuse răspunderii pentru acțiunile lor.

D. Condițiile răspunderii juridice

Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuiesc întrunite cumulativ următoarele condiţii:
A. conduita ilicită a făptuitorului şi inexistenţa unor cauze care să înlăture răspunderea sau
caracterul ilicit al faptei;
B. rezultatul păgubitor produs;
C. legătura de cauzalitate între conduita ilicită şi rezultatul produs;
D. vinovăţia autorului faptei ilicite.
Aceste patru condiţii sunt general valabile, suficiente şi necesare, iar inexistenţa vreuneia
duce la nedeclanşarea răspunderii juridice.
A. Conduita ilicită şi inexistenţa unor cauze care să înlăture răspunderea sau caracterul
ilicit al faptei Este o primă condiţie care trebuie îndeplinită şi constă în comportamentul -
fie acţiune, fie inacţiune, prin care s-a încălcat o normă juridică. Conduita ilicita este
împrejurarea care da nastere raportului juridic de aplicare a sanctiunii. Notiunea de fapt
juridic se raporteaza la doi factori: conduita unui subiect de drept în câmpul relatiilor
sociale si norma juridica care se nesocoteste prin conduita în cauza. Faptele ilicite sunt
acte de conduita umana. Un act este ilicit deoarece încalca normele dreptului antrenând
prin aceasta un grad mai mare sau mai mic de pericol social. Încalcarea unor norme de
drept poate însemna si nesocotirea unor drepturi subiective ori a unor raporturi juridice,
dar întotdeauna ea înseamna încalcarea ordinii juridice.
Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt:
a) legitima apărare Prin legitimă apărare înţelegem fapta comisă de o persoană pentru a
se apăra împotriva unui atac material, imediat, direct şi injust, îndreptat împotriva sa, sau
a altuia.
b) starea de necesitate reprezintă împrejurarea în care o persoană, pentru a scăpa de un
pericol grav, care ameninţă viaţa sau integritatea sa corporală sau a altora, ori pentru a
salva anumite bunuri, produce altuia un prejudiciu patrimonial
c) constrângerea fizică și morală Constrângerea fizică înlătură caracterul ilicit al faptei,
dacă persoana respectivă nu i-a putut rezista. Constrângerea morală înlătură caracterul
ilicit al faptei dacă persoana autorului sau o altă persoană, este ameninţată cu un pericol
grav care nu poate fi altfel înlăturat.
d) cazul fortuit forţa majoră există în cazul în care conduita ilicită este rezultatul unei
situaţii sau împrejurări care nu putea fi prevăzută, neaşteptată.
e) iresponsabilitatea este este starea psihică a unei persoane care, din diverse motive
(alienaţie mintală, debilitate, alte cauze) nu îşi dă seama de consecinţele faptelor sale.
f) beția involuntară se datorează influenţei pe care alcoolul sau alte substanţe narcotice o
au asupra făptuitorului şi care a ajuns în această stare de beţie completă independent de
voinţa sa.
g) minoritatea făptuitorului înlătură răspunderea juridică atunci când minorul până la o
anumită vârsta săvârşeşte o faptă ilicită, întrucât potrivit reglementărilor în vigoare acesta
nu are capacitatea legală de a răspunde.
h) eroarea de fapt înţelegem necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei situaţii,
împrejurări, legate de fapta care se săvârşeşte.
Alte cauze care înlătură răspunderea penală sau alte consecinţe ale condamnării sunt
reglementate de la art. 119 la 131 din Codul Penal. Acestea sunt: amnistiția, grațierea,
prescripția, lipsa sau retragerea plângerii prealabile, împăcarea părţilor și reabilitarea.
 B. Rezultatul păgubitor produs sau consecinţa faptei ilicite.
În dreptul civil sau în dreptul muncii, răspunderea civilă sau materială este direct legată
de existenţa prejudiciului produs. În dreptul penal nu se cere ca rezultatul faptei ilicite să
fie patrimonial, putând fi infracţiuni de pericol sau de punere în primejdie şi care să nu
aibă o astfel de consecinţă materială (cum ar fi exemplu cazul infracţiunilor de
ameninţare, de conducere a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare sau
neînmatriculat etc.). În cazul unor anume fapte ilicite, rezultatul păgubitor este tocmai
elementul probator prin care se ajunge la dovedirea săvârşirii ei. În cazul altor situaţii,
mărimea prejudiciului creat poate atrage o răspundere sporită prin reţinerea unor
circumstanţe agravante. Spre exemplu furtul, delapidarea etc. - care au avut consecinţe
peste două miliarde de lei sunt fapte (în lumina art. 146 Cod penal modificat) considerate
de legiuitor “cu consecinţe deosebit de grave” iar astfel de prejudicii atrag făptuitorului
sancţiuni cu pedepse mult sporite faţă de forma tip a infracţiunilor comise). Deci
rezultatul socialmente dăunător, este intrinsec legat de săvârşirea conduitei ilicite, cu care
se află într-o strânsă legătură de cauzalitate.

C. Legătura de cauzalitate între conduita ilicită şi rezultatul produs Pentru a se declanşa

răspunderea juridică unui subiect, acesta trebuie să fi acţionat cu vinovăţie, iar rezultatul
ilicit trebuie să fie consecinţa nemijlocită a conduitei sale sau, altfel spus, acţiunea sa să
fie cauza producerii efectului negativ pentru ordinea juridică. Cauzele pot fi asociate,
concurente ori succesive, principale sau secundare, directe ori indirecte, influenţate sau nu
de anumite condiţii - iar stabilirea răspunderii juridice faţă de toate aceste împrejurări,
este un proces deosebit de complex şi revine organului de stat însărcinat cu aplicarea legii
D. Vinovăţia autorului faptei ilicite Vinovăţia este o altă condiţie a răspunderii juridice şi
desemnează atitudinea psihică a persoanei care săvârşeşte o faptă ilicită faţă de acea faptă
şi consecinţele ei, având în momentul executării reprezentarea acestora sau deşi nu a avut-
o, putea să o aibă. Vinovăţia reprezintă latura subiectivă a încălcării dreptului, cunoscând
două forme: intenţia şi culpa.
 În dreptul penal spre exemplu, intenţia este definită ca fiind încălcarea dreptului
cunoscând caracterul ilicit al acţiunii sau inacţiunii, prevăzând consecinţele ilicite
ale faptei sale, consecinţe pe care le-a dorit sau le-a admis. Intenţia este de două
feluri: intenţie directă şi intenţie indirectă. Vorbim despre intenţie directă atunci
când subiectul a acţionat în cunoştinţă de cauză, cunoscând consecinţele ilicite ale
faptei sale, pe care le-a cunoscut şi dorit, iar intenţia este indirectă în situaţia în
care subiectul nu a urmărit aceste consecinţe, însă a admis sau a acceptat
posibilitatea producerii acestora.
.
 Culpa este forma mai puţin gravă a vinovăţie şi îmbracă în dreptul penal două forme:
culpa cu previziune sau imprudenţă şi culpa fără prevedere sau neglijenţă. Culpa cu
prevedere sau imprudenţă este acea formă a culpei când autorul acţiunii sau inacţiunii
ilicite a prevăzut posibilitatea survenirii consecinţelor ilicite, pe care însă nu le-a dorit, nu
le-a acceptat şi a crezut în mod uşurat că le-ar putea preveni. Culpa fără prevedere sau
neglijenţă este forma culpei în care persoana care a săvârşit acţiunea sau inacţiunea ilicită
nu a prevăzut posibilitatea survenirii consecinţelor ilicite, deşi putea şi trebuia să le
prevadă.