Școala Postliceală Sanitară ``Grigore Ghica Vodă`` Iași

Proiect

Examenul de absolvire a școlii postliceale sanitare

Calificarea profesională: asistent medical generalist

Îngrijirea bolnavului cu splenomegalie

Îndrumător,
Păduraru Oana
Candidat,
Condria Elena-Ancuța

Promoția 2014

1
 Îngrijirea
bolnavului
cu
splenomegalie

2
 CUPRINS

I. Argument………………………………………………………………..4
II. Îngrijirea bolnavului cu splenomegalie……………………………7
Obiectiv 1:...............................................................................6
Noțiuni generale de anatomie și fiziologie.
Obiectiv2:..............................................................................12
Prezentarea generală a splenomegaliei.
a.Definiție
b.Clasificare
c.Etiologie
d.Fiziopatologie
e. Simptomatologie
f.Evoluție
g.Tratament
i. Complicații
Obiectiv 3:
Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea
bolnavului cu splenomegalie........................................................19
a.Fișa tenhică nr. 1
b.Fișa tenhică nr. 2
c.Fișa tehnică nr. 3
d.Fișa tehnică nr. 4
Obiectiv 4:
Procesul de îngrijire al unui pacient cu splenomegalie...............29
a.Interviu (culegerea datelor)
b.Nevoi fundamentale după V. Henderson
c.Plan de îngrijire
Obiectiv5:..............................................................................35
Educația pentru sănătate la un pacient cu splenomegalie
III.Bibliografie...............................................................................36
IV.Anexe.........................................................................................37

3
 I. Argument:

Splenomegalia se definește prin creșterea în dimensiuni a splinei.

Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire
specifice pentru un pacient cu splenomegalie.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu splenomegalie și
de care trebuie sa țină seama asistentul medical la întocmirea planului de
îngrijire sunt: durere/ jenă în zona splinei, oboseală, amețeli, sughiț și
sațietate rapidă.
Obiectivele prezentului proiect sunt:
1.Analizează semnele și simptomele specifice afecţiunilor hematologice.
2.Identifică problemele de dependenţă şi stabileşte diagnosticele de îngrijire
(nursing) la pacienţi cu afeţiuni hematologice.
3.Elaborează planul de îngrijire (nursing).
4.Aplică intervenţii proprii și delegate planificate.
5.Evaluează rezultatele îngrijirilor aplicate.
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele
competențe profesionale:
1. Urmărirea și notarea în foaia de observaţie a funcţiilor vitale și vegetative.
2. Cunoaşterea și aplicarea regimurilor dietetice în diferite boli.
3. Utilizarea rezultatelor evaluării pentru identificarea priorităţilor în
îngrijirea pacientului și clasificarea unui plan al tuturor activităţilor de
îngrijire.
4. Cunoaşterea stilului de viață, a condiţiilor de trai și de muncă, a efectelor
asupra stării de sănătate.
5. Asigurarea mediului adecvat odihnei și supravegherea bolnavului.
6. Cunoaşterea metodelor de administrare a medicamentelor.
7. Acordarea de îngrijiri pentru prevenirea complicaţiilor în diferite afecţiuni.
8. Cunoaşterea pregătirii bolnavilor și a materialelor necesare pentru recoltări
de produse biologice, patologice. Explorări funcţionale, examen radiologie
etc.
9. Acordarea de îngrijiri în situaţii de urgență.
10. Realizarea educaţiei în scopul prevenirii complicaţiilor și menţinerea
unui grad ridicat de sănătate.

Aplicarea procesului de îngrijire la pacienți cu splenomegalie s-a

finalizat prin analiza unui caz cu un pacient cu splenomegalie– caz pentru
care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidențiat

4
problemele de dependență specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale –
conform principiului Virginiei Henderson.
În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu
splenomegalie respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost
evidențiate problemele de dependență, obiectivele de îngrijire, intervențiile
autonome și delegate, precum și evaluarea intervențiilor aplicate.

5
II. Îngrijirea bolnavului cu splenomegalie
Obiectiv 1:
Noțiuni generale de anatomie și fiziologie ale sistemului limfatic
Splina.
Anatomia:
Splina este un organ limfatic specializat cu atribuții care se datorează
atât arhitecturii sale limforeticulare cât și condițiilor particulare de circulație
sanguină. Splina îndeplinește funcții importante în hematopoieză la embrion
și în limfopoieza la persoanele adulte, având în același timp rol de depozitare
și distrugere a celulelor sanguine senescente sau alterate.
ANATOMIA SPLINEI

Splina este situată în compartimentul superior al cavității peritoneale,

delimitat superior de diafragmă și inferior de mezocolonul transvers, în
profunzimea hipocondrului stâng, posterior de stomac, ocupând la acest nivel
spațiul care ia denumirea de loja splenică.
În această poziție este menținută prin intermediul formațiunilor
peritoneale constituite din ligamentele prin care splina se leagă de organele
din vecinătate, ligamentul gastrolienal, continuat superior cu ligamentul
gastrofrenic, ligamentul frenocolic stâng și ligamentul renolienal, care se
continuă cu peritoneul de pe fața anterioară a rinichiului stâng și superior cu
ligamentul gastrofrenic. Aspirația toracică și presiunea abdominală sunt alți
factori care contribuie la menținerea în poziție a splinei.
În medie, splina măsoară 12 cm lungime, 8 cm lățime și 3 cm grosime,
iar masa organului diferă în funcție de cantitatea de sânge depozitat, fiind în
general de 200 g.
Datorită formei sale și raporturilor pe care le întreprinde, splinei i se
descriu 2 fețe, 2 margini și extremități. Fața diafragmatică este acoperită de
diafragma, iar cea viscerală este împărțită la rândul sau într-o față renală,
gastrică și colica, prin care splina vine în raport cu viscerele corespunzătoare.

6
Marginea superioară se conturează între fața diafragmatică și cea gastrică,
iar cea posterioară separă fața diafragmatică de cea renală. Extremitatea
anterioară privește către peretele abdominal anterior, iar cea posterioară este
orientată oblic, către coloana vertebrală, astfel încât axul lung al splinei se
apropie mai mult de orizontală decât de verticală, ocupând o poziție relativ
medie între cele două planuri. Între fața gastrică și renală se constată
prezența hilului splenic, pe unde trec vasele și nervii splinei, care în
ansamblu alcătuiesc pediculul splenic. Acest pedicul este cuprins în
ligamentul renolienal, alături de coada pancreasului care poate ajunge până
la splina, ridicând probleme în cazul unor intervenții chirurgicale la acest
nivel.

FIZIOLOGIA SPLINEI
Deși există posibilitatea ca splina să își exercite influența asupra altor
organe sau țesuturi, relația sa cu sângele periferic este cea mai cunoscută.
Totuși, rolul splinei în organism nu pare a fi esențial, existând viață normală
și în urma unei splenectomii.
Funcție în apărarea organismului
Splina conține aproximativ o treime din țesutul limfatic și un sfert din
elementele reticulo-histiocitare din întreg organismul, având astfel o
contribuție însemnată în desfășurarea mecanismelor de apărare. Participarea
splinei la procesele de apărare poate fi argumentată și prin creșterea în volum
a acesteia în cursul unor boli infecțioase precum tuberculoza sau
leishmanioza viscerală. Etapele splenice ale răspunsului imunologic
debutează cu captarea antigenului, de către macrofagele de la acest nivel,
adaptate morfo-funcțional pentru fagocitarea și liza macromoleculelor
străine. Enzimele litice, care acționează în acest sens, clivează fragmentele
moleculare înglobate și selectează determinantele lor antigenice, informațiile
structurale fiind transmise ulterior celulelor responsabile cu elaborarea
anticorpilor.
Rol în formarea de celule sanguine
În perioada embrionară, splina reprezintă organul principal de formare
a hematiilor, leucocitelor și plachetelor sanguine. Ulterior, la adultul normal,
splina funcționează ca orice alt organ limfatic, având rol doar în
limfocitopoieză. Totuși, în cazul unui stimul mai puternic ce acționează într-
un mod prelungit, precum în anemiile cronice, celulele reticulare
nediferentiate din splina încep să producă eritroblași și eritrocite, iar la
nivelul său se identifică, în astfel de situații, primele focare de hemopoieză
extramedulară, splina redevenind uneori hemopoietică, în totalitate, precum a

7
fost în viața intrauterină.

Splina are următoarele funcții:

 Functia de distrugere a hematiilor (hemoliza)
 Functia de epurare a hematiilor
 Functia de rezervor
 Functia antiblastica a splinei

Obiectiv 2:

8
 Prezentarea generală a splenomegaliei
a. Definiția
Splenomegalia se definește prin creșterea în dimensiuni a splinei.
b. Clasificare
Splenomegalia inflamatorie
Reprezintă lărgirea acută a splinei care se dezvoltă în asociere cu
diferite infecții sau procese inflamatorii și apare datorită creșterii activitatilor
defensive ale organului. Cererea pentru curățarea crescută a serului de
antigene conduce la creșterea numărului celulelor sistemului reticolo-
endotelial din splină și stimulează producția accelerată de anticorpi ca
rezultat al hiperplaziei limfoide. Exemplele includ splenomegalia din lupus,
sindrom Felty, infecții virale-mononucleoză cu virus Epstein-Barr.
Splenomegalia hiperplazică
Splenomegalia arată hipertrofia de suprafuncție rezultată prin
înlăturarea celulelor sanguine anormale din circulație sau în unele cazuri ca
rezultat al hematopoiezei extramedulare din bolile mieloproliferative.
Splenomegalia congestivă
Este o condiție care se dezvoltă ca rezultat al cirozei cu hipertensiune
portală, tromboza venei splenice sau insuficiența cardiacă congestivă cu
creșterea presiunii venoase.
Splenomegalia infiltrativă
În acest caz splenomegalia este rezultatul acumulării în macrofage a
materialelor nedigerabile: sarcoidoza, boala Gaucher, amiloidoza, neoplazia
metastatică.
Splenomegalia infecțioasă
Filtrarea splenică a patogenilor din curentul sanguin, mai ales a
organismelor incapsulate poate conduce la formare de abces. Deoarece
numeroase abcese splenice pot fi indolente ca prezentare, dimensiunea
splenică poate fi crescută pe măsură ce abcesul se mărește.

c. Etiologie
Exista 6 etiologii ale splenomegaliei care sunt considerate
principale:
 răspuns imun la hipertrofie din endocardita bacteriană subacută sau
mononucleoza infecțioasă.
 Distrucția eritrocitelor cu hipertrofie prin suprafuncție din
sferocitoza ereditaraă sau talasemia
 congestivă din tromboza de venă splenică sau hipertensiunea portală
 mieloproliferativă din metaplazia mieloidă

9
 infiltrativă din sarcoidoza și unele neoplasme
 neoplazică din leucemia limfocitică cronică și limfoame.

d. Semne și simptome
Anamneza la pacienții cu splenomegalie cuprinde durere
abdominală ușoară de natură vagă. Durerea poate iradia în umărul stâng.
Creșterea circumferinței abdominale este neobișnuită. Sațietatea precoce
prin deplasare gastrică apare în splenomegalia masivă.
Simptomele și semnele asociate sunt legate de boala de bază și pot
include:
 febră și frisoane în infecții
 paloare, dispnee, echimoze, peteșii în procese hemolitice
 istoric de boală hepatică în congestie
 scădere în greutate, simptome constituționale în neoplazii
 pancreatita în tromboza de venă splenică
 alcoolism, hepatită în ciroză.

Semnele adiționale care identifică posibile etiologii ale

splenomegaliei includ:
 semne de ciroză - asterix, icter, teleangiectazii, ginecomastie, cap de
meduză, ascită
 murmur cardiac - endocardită, insuficiență cardiacă congestivă
 icter, icter scleral în sferocitoză, ciroză
 peteșii în trombocitopenie de diferite etiologii.

e. Diagnostic
Studii de laborator
 hemoleucograma completă cu numărătoare diferentială a
trombocitelor, eritrocitelor și teste periferice
 termenul hipersplenism descrie unele sechele observate în
splenomegalie, hipersplenismul poate fi diagnosticat prin prezența anemiei,
leucopeniei, trombocitopeniei, splenomegaliei
 anemia este consecința sechestrării excesive a eritrocitelor și a
hemodiluției
 leucopenia este rezultatul sechestrării sau distrugerii excesive a
leucocitelor, este strâns legată de neutropenie
 trombocitopenia este determinată de hipersplenism și sechestrare
excesivă.

10
 Studii imagistice
Tomografia computerizată descrie caracteristicele splinei, splina
prezintă atenuare similară cu cea a ficatului. În general splina poate fi
considerată marită când dimensiunea craniocaudală este peste 10 cm. O
splină care se extinde sub polul inferior renal indică de asemenea
splenomegalie. Acest studiu este de elecție pentru a determina modificările
inflamatorii ale splinei. Este sensibilă și la detectarea maselor lezionale,
calcificărilor, infarctelor și chisturilor.
Splenoportografia este o modalitate de a evalua patenta venei porte și
distributia colateralelor înainte de operatia de sunt pentru ciroza. Ajuta la
identificarea splenomegaliei idiopatice la copii.
Angiografia este utilă pentru a diferenția chisturile splenice de alte
tumori splenice.
Ultrasonografia este un studiu neinvaziv, înalt sensibil și specific
pentru evaluarea splinei.
Examen histologic. Splina mărita prin hipertrofie prezintă hipertrofia
sau hiperplazia individuală a celulelor. În anumite boli arhitectura splenică
este remodelată. În amiloidoza splina cuprinde mase mari de amiloid care
ocupă pulpa albă.
Diagnosticul diferential se face cu următoarele afecțiuni: berilioza,
sindrom Budd-Chiari, ciroză, hepatita virală, histoplasmoza, boala Hodgkin,
mononucleoza infecțioasă, endocardita infecțioasă, anemia feriprivă,
leishmanioză, malaria, bolile mieloproliferative, obstrucția venei portale,
sepsis bacterian, siclemia, sferocitoza, lupus eritematos, talasemia alfa și
beta, boala Gaucher.

f. Evoluția bolii și prognosti

Morbiditatea și mortalitatea în cazurile de splenomegalie derivă mai
degrabă din bolile asociate și procedurile chirurgicale decât din
splenomegalie însăși. Rata de morbiditate și mortalitate este foarte variabilă
și se asociază cu prezența sau absența comorbidităților, hemoragiei și
insuficienței de organ. Pacienții cu splină voluminoasă sunt predispuși la
ruptura splinei prin plăgi abdominale sau traumă toracică inferioară. Acești
pacienți necesită terapie chirurgicală sau manevre de salvare splenică,
deoarece splina acestora nu funcționează normal.
Splenomegalia poate fi inflamatorie în asociere cu diferite afecțiuni
precum lupus și sindrom Felty, mononucleoza. Splenomegalia poate fi
evidentă în boli limfoproliferative ca rezultat al hematopoiezei

11
mieloproliferative, în ciroza și hipertensiune portală apare splenomegalia
congestivă, iar în bolile infiltrative precum sarcoidoza, metastazele
neoplazice sau amiloidoza apare splenomegalia infiltrativă.
Sindromul de splenomegalie tropicală
Este specific pentru nativii zonelor unde malaria este endemică.
Factorii genetici, sarcina și malnutriția joacă un rol în etiologie. Deși
mecanismul exact al bolii este nesigur, se sugerează rolul important al
expunerii la malarie care declanșează stimularea exagerată a limfocitelor B
policlonale, conducând la producție excesivă și necrontrolată parțial de
imunoglobulina M. Splina are suprafața netedă, consistență moale și margini
bine definite. Splina mărită protruzionează în peretele abdominal. Pacienții
sunt afebrili. În ciuda dimensiunii ruptura de splină este rară. Hepatomegalia
este comună. Limfadenopatia este absentă.
Terapia de baza sunt medicamentele antimalarice. Splenectomia nu
joaca nici un rol în terapie. Sindromul splenomegaliei tropicale este o boală
cronică care poate fi fatală datorită infecțiilor și complicațiilor hemoragice.
Tratamentul adecvat cu antimalarice rezervă un prognostic bun pacientului.
Hipersplenismul
Reprezintă citopenia cauzată de splenomegalie. Este un proces
secundar care rezultă prin splenomegalia de diferite etiologii. Splenomegalia
crește filtrarea mecanică a splinei și distrucția celulelor sanguine.
Compensator apare hiperplazia măduvei osoase în liniile celulare medulare
care sunt reduse în circulație.
Prognostic
Pacienții cu splenomegalie sunt predispuși la ruptura splinei prin plăgi
abdominale sau traumă toracică inferioară. Acești pacienți necesită terapie
chirurgicală sau manevre de salvare splenică, deoarece splina acestora nu
funcționează normal.
Morbiditatea și mortalitatea în cazurile de splenomegalie derivă mai
degrabă din bolile asociate și procedurile chirurgicale decât din
splenomegalie însăși. Rata de morbiditate și mortalitate este foarte variabilă
și se asociază cu prezența sau absența comorbidităților, hemoragiei și
insuficienței de organ.

g.Tratament
Terapia bolii de fond conduce la remiterea splenomegaliei.

12
Chimioterapia este folosită pentru neoplasmele hematologice, antibioticele
pentru infecții, cu excepția abcesului splenic care necesită intervenție
chirurgicală. Imunosupresia este folosită pentru bolile autoimune și
inflamatorii, tratamentul cirozei și a hipertensiunii portale. Toți pacienții
propuși pentru splenectomie diagnostică sau terapeutică necesită vaccinarea
antipneumococica și profilaxie împotriva Haemophilus influenzae și
Neisseria mengitidis.
Splenectomia
Splenectomia este indicata în controlul bolii de fond: sferozitoza
ereditară, trombocitopenia autoimună sau hemoliza, limfom Hodgkin,
hipersplenismul cronic sever. În cazuri rare splenectomia poate fi folosită
pentru a trata purpura trombotică trombocitopenică. Este utilă și în tratarea
hipersplenismului cronic, leucemiei cu celule paroase, sindromului Felty,
talasemiei, bolii Gaucher, splenomegaliei de hemodializă, splenectomia se
efectueaza prin laparoscopie. Procedura are avantajul supraviețuirii
postoperative comparată cu tehnica deschisă. Ocazional după splenectomie
apare o trombocitozaă, care rar necesită tratament. Este mai frecventă după
cazurile din bolile mieloproliferative.
Vaccinoterapia
Reduce mortalitatea și previne complicațiile. În absența unei spline
funcționale pacienții prezintă defecte în clearance-ul bacterian prin lipsa
opsonizării. Acești pacienți prezintă risc de sepsis prin infecție cu bacterii
incapsulate cum sunt Neisseria meningitidis, Haemophilus influenzae și
Streptococcus pneumonie.

h.Complicații:
Orice manevră prin care se tulbură funcția unui organ sau scoaterea unui
organ poate fi însoțită de efecte secundare.

Scoaterea splinei se poate însoți de următoarele efecte secundare:

- Risc crescut de infecții;
- Creșterea numărului de leucocite;
- Creșterea riscului de formare de cheaguri (tromboze);
- Creșterea numărului de trombocite.

Obiectiv 3:
Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea

13
bolnavului cu splenomegalie
Rolul autonom al asistentului medical este de a:
-participă la examenul general al pacientului ajutând medicul;
-planificarea şi promovarea măsurilor de menţinere a igienei personale a
pacientului;
-asigurarea confortului fizic şi psihic atunci când pacienta nu îşi poate
îndeplini independent anumite funcţii;
-stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi cu familia
acesteia;
-le transmite informaţii
-ascultă pacientul şi îl susţine;
-recomandă să nu ia medicamente fără recomandarea medicului;
-pregătirea fizică şi psihică a pacientei;
-comunică permanent cu pacienta în scopul menţinerii unui moral
ridicat;
-asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor;
-trebuie să urmărească o serie de obiective în realizarea instruirii
pacientei: cum trebuie să folosească: lenjeria de corp, lenjeria de pat,
obiectele personale de toaletă, scuipătoarele, bazinetele.
-se explică pacientei importanţa fiecărui medicament, orarul de administrare
şi efectele medicamentului respective precum şi pericolul transmiterii lor
de la un pacient la altul sau a celor introduse în mod fraudulos de
aparţinători;
-se va explica cum trebuie respectat circuitul unor produse patologice
eliminate;
-alimentaţia se va face la ore regulat e cu mese mici fracţionate, ultima
masă va fi luată cu 2 ore înainte de culcare.
Rolul delegat este o activitate efectuată la indicaţia medicului.
Cum ar fi:
-pregăteşte şi administrează medicamente animitotice la indicaţia
medicului;
-observă la pacientă modificările provocate de tratament şi le transmit e
medicului;
-la indicaţiile medicului aplică metodele de observaţie, de tratament sau
de readaptare;
-pregătirea pacientului pentru investigaţii;

a. Fișa tehnică 1

14
Măsurarea și notarea respirației

1.Definiție
Respirația reprezintă realizarea aportului de oxigen necesar proceselor
vitale, în paralel cu eliminarea în atmosferă, a dioxidului de carbon rezultat
din acestea.

2.Scop
 Stabilirea diagnosticului
 Aprecierea evoluției bolii
 Recunoașterea complicațiilor
 Prognosticul bolii

3.Materiale necesare
 Ceas cu secundar/ cronometru
 Pix cu pastă de culoare albastră
 Foaie de temperatură (F.T.)
 Carnet de notări personale

4.Pregătirea pacientului
 Așezarea pacientului în decubit dorsal
 Evitați pregătirea psihică a pacientului pentru a nu-și modifica ritmul
obișnuit al respirației
 Se preferă perioadele de somn ale pacientului

5.Efectuarea tehnicii
 Observați mișcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare
inspirație sau expirație
 Așezați fața palmară a mâinii pe toracele pacientului
 Numărați mișcările de ridicare a toracelui (inspirațiile), timp de 1
minut.
 Evitați măsurarea respirației la sugar sau copil în timpul plânsului.

6.Notarea grafică a respirației

 Notați grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră și
uniți printr-o linie cu valoarea anterioară pentru a obține curba
respirației.

15
 Pentru fiecare linie orizontală a foii, se socotesc 2 respirații.

7.Interpretarea rezultatelor
 Frecvența respirației variază în funcție de vârstă, sex, poziție,
temperatura mediului ambiant.
 Modificări ale respirației: zgomote respiratorii anormale
(dispnee,tahipnee, polipnee, bradipnee), efort respirator, ortopnee,
piele palidă sau cianotică, piederea stării de conștiență.
 Dispnee Cheyne-Stockes
 Dispnee Kussmaul

8.Educarea pacientului
 Informați pacientul/ familia despre valorile normale caracteristice
vârstei:
 Nou-născut 30-80 resp/min
 Copil mic 20-40 resp/min
 Copil mare 15-25 resp/min
 Adult 14-20 resp/min
 Bărbat 14-15 resp/min
 Femeie 16-20 resp/min

9.Observații
 Rata respirației, în repaus, este în limitele normale caracteristice
vârstei.
 Respirația se face pe nas, este liniștită, fără zgomote și fără efort.
 Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul este
conștient și orientat în timp și spațiu.

b.Fișa tehnică 2

16
 Măsurarea pulsului

1.Definiţie ‫׃‬
Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut.
2.Materiale şi instrumente necesare ‫׃‬
-ceas de mână cu secundar sau cronometru.
-culoare roşie ( creion, pix, sau cariocă)
-carnet de notiţe personal
3.Respectarea normelor de protecţie a muncii ‫׃‬
4.Pregătirea psihică a bolnavului ‫׃‬
-se informează pacientul, i se explică tehnica şi necesitatea ei
pentru a reduce emoţiile, teama.
-obținem consimţământul pacientului
-asigurăm un repaos psihic de cel puţin 5 minute înainte de
măsurare
5.Pregatirea fizică a pacientului ‫׃‬
-asigurăm un repaos fizic de cel putin 5 minute înaintea
măsurării
-aşezăm pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea sa
generală
-în poziţie decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă
corp, articulţia mâinii în extensie, palma să fie orientată în sus
6.Execuţie
-spălăm mâinile cu apă şi săpun
-plasăm degetele, index, mediu şi inelar deasupra
-exercităm o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel
încât să percepem sub degete pulsaţiile sângelui
-fixăm un punct de reper pe cadranul ceasului de mână
-numărăm timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degetele, sau
timp de 30 de secunde înmulţit cu 2 pentru a obţine rata pulsului pe
minut
-apreciem ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în
timp ce măsurăm fregvenţa
-înregistrăm fregvenţa pulsului în carnetul personal şi în foaia de
observaţie notând, numele, pacientului , salonul, data înregistrării, rata
7.Incidente și accidente
8.Îngrijire după tehnică, notare, interpretare
-aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate, stres
Notare ‫׃‬

17
 -notăm grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare
roşie aşezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare
pentru valorile care cresc din 4 în 4 (dimineaţa sau seara)
-notăm grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare
roşie aşezat în mijlocul pătratului pentru valorile ce cresc din 2 în 2
Interpretare
-nou născut 120-160 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
-1-2 luni (sugar) 100-140‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
-12 luni-2 ani 80-130 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
-2 ani-6 ani 75-120 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
-6 ani-12 ani 75-110 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
-adolescent 60-100 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
Adult 60-100 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
9.Reorganizarea la locul de muncă
-spălăm mâinile cu apă şi săpun
-dezinfectăm termometrul
10.Observaţii
-anunţăm medicul pentru orice modificare anormală

c.Fișa tehnică 3

18
 Puncția venoasă
1. Definiție:
Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o vena prin
intermediul unui ac de puncție.
2. Scopul:
-explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator, biochimie,
hematologice, serologice și bacteriologice.
-terapeutic: administrarea unor medicamente sub formă injecției și perfuziei
intravenoase; recoltarea sângelui în vederea transfuziei; executarea
transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui; sângerare 300-500 ml în
edemul pulmonar acut, hipertensiune arterială.
3. Locul puncției:
-venele de la plica cotului (bazilica și cefalica) unde se formeaza un “M”
venos prin anastomozarea lor;
-venele antebrațului;
-venele de pe fața dorsală a mâinii;
-venele subclaviculare;
-venele femurale;
-venele maleolare interne;
-venele jugulare și epicraniene – mai ales la copilul mic;
4. Materiale necesare:
-garou;
-mănuși;
-seringă sau eprubete speciale cu aditivi specifici în funcție de analiza cerută;
-holder cu acul atașat sau ac pentru holder și holder;
-paduri cu alcool;
-etichete;
-formular de cerere analize;
-recipient special de colectare și transportare a probelor de laborator;
-bandaj adeziv pentru locul puncției;

Pregătirea materialelor:
 Formularul de cerere analize trebuie completat corect și clar cu datele
pacientului, analizele cerute, data și ora recoltării, numele medicului
care indică analizele;
 Eprubetele trebuie alese cu grijă în funcție de analizele care se cer și

19
 de aditivii pe care îi conțin;
 Fiecare eprubetă trebuie completată corect și clar cu datele
pacientului/ei;
5. Pregătirea psihică:
Înainte de a începe efectuarea puncției asistenta îi explică pacientei
cum se face aceasta. Asistenta arată pacientei instrumentele care se folosesc
îi explica de ce este nevoie de ele. Asistenta îi explică pacientei că puncția nu
este dureroasă și îi poate produce un ușor discomfort.
6. Pregătirea fizică:
-se așează într-o poziție confortabilă atât pentru pacientă cât și pentru
asistentă.
-se examinează calitatea și starea venelor.
-se așează brațul pe perniță și mușama în abducție și extensie maximă.
-se dezinfectează tegumentul.
-se aplică garoul la o distanță de 7-8 cm deasupra locului puncției.
-se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel
turgescente.
7. Execuția puncției:
 Se spală bine mâinile și se pun mănuși.
 Confirmarea identitații pacientului (pentru a se evita confuzia și a nu
se lua analize la un alt pacient).
 Se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica procedura
pentru a-i reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa.
 Se face o scurtă anamneză referitor la ce a simțit pacientul și la
eventualele incidente în cazul unor recoltări anterioare (lipotimii,
amețeli).
 Recoltarea se face cu pacientul întins în pat sau stând în scaun, cu
mâna sprijinită pe suportul special al scaunului sau de o masă.
 Evaluarea celui mai bun loc de puncție venoasă.
 Se observă și se palpează vena pentru o mai precisă localizare.
 Se montează garoul proximal față de zona aleasă pentru puncție. Dacă
venele nu s-au dilatat corespunzător se cere pacientului să inchidă și
să deschidă pumnul de câteva ori. (pacientul trebuie să țină pumnul
strâns în timp ce se puncționează vena și să-l deschidă după ce se
introduce acul în venă).
 Se dezinfectează zona aleasă pentru puncție cu paduri cu alcool până
acesta rămîne curat. Curătarea zonei se face dinăuntru spre înafară
pentru a se preveni contaminarea zonei puncționate cu flora existentă

20
 pe pielea din jur.
 Nu se combină folosirea padurilor cu alcool cu cele pe baza de iod,
deoarece alcoolul neutralizează efectul deinfectantelor pe bază de iod.
 După dezinfectarea zonei se asteaptă să se usuce înaine de puncționare
.
 Se imobilizează vena presând cu policele exact sub locul ales pentru
puncție și se întinde de piele.
 Se puncționează vena sub un unghi de 30 de grade. Dacă se folosește
eprubeta, ea se va umple automat până la nivelul la care este marcată.
Dacă se folosește seringa, se va evita aspirarea bruscă și rapidă,
deoarece se va colaba vena.
 Holderul trebuie menținut într-o poziție sigură pentru a evita ieșirea lui
din venă.
 Se va îndepărta garoul imediat ce sângele începe să curgă adecvat,
pentru a preveni staza și hemoconcentrația sângelui ce pot afecta
rezultatele probelor recoltate.
 Se va evita să se țină garoul mai mult de 3 minute.
 Se schimbă cu atenție eprubetele care trebuie umplute pentru a nu se
scoate accidental acul din vena sau a se perfora vena.
 După umplere, fiecare eprubetă se va agita cu blândețe pentru
amestecarea aditivilor cu sângele.
 Se desface garoul întotdeauna înainte de scoaterea acului.
 Se pune o compresă sterilă deasupra acului la nivelul locului de
puncție și se scoate cu blândețe acul din venă. Întotdeauna se scoate
întâi eprubeta din holder si apoi se scoate acul.
 Se presează locul puncției pentru 2-3 minute sau până când se oprește
sângerarea dacă aceasta durează mai mult de atât. Aceasta previne
extravazarea sângelui în țesutul din jur și formarea hematomului.
8.Notarea/ interpretarea:
Asistenta notează efectuarea tehnicii.
9.Îngrijirea/ intervenții după tehnică:
 După oprirea sângerării se aplică un bandaj adeziv.
 A se evita agitarea puternică și bruscă a eprubetelor deoarece se
poate produce hemoliză.
 Se reverifică locul puncției pentru a se vedea dacă s-a produs
hematom. În cazul în care s-a produs hematom se va presa
energic timp de 5 minute, după care se aplică comprese calde.
 Se descarcă materialele folosite în containerele speciale,

21
 separate.

10. Incidente si accidente:

 Nu se va recolta niciodata de pe brațul sau piciorul care au fost folosite
deja pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deoarece
rezultatul analizelor poate fi afectat.
 De asemenea, se va evita recoltarea de sânge din zone edemațiate,
zone cu hematoame sau răni vasculare.
 Dacă pacientul are vene vizibile, pronunțate, se va recolta evitând
folosirea garoului, prevenindu-se astfel formarea de hematoame.
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau este sub tratament cu
anticoagulante, se va presa ferm locul puncției cel puțin 5 minute
pentru prevenirea formării hematomului și se va specifica tratamentul
anticoagulant pe cererea de analize ce se trimite la laborator.
 Se va evita puncția venoasă din picior deoarece poate crește riscul
apariției tromboflebitei.

d. Fisa tehnica 4

22
 Administrarea medicamentelor pe cale orală
1.Definiție
Calea orala este calea naturală de administrare a medicamentelor,
acestea putandu-se resorbi la nivelul mucoasei bucale și a intestinului subțire
sau gros.
2.Scop
Obținerea efectelor locale și generale ale medicamentelor:
*efecte locale:
-favorizează cicatrizarea ulcerațiilor mucoasei digestive;
-protejează mucoasa gastrointestinală;
-înlocuiește fermenții digestivi, secreția gastrică, în cazul lipsei
acestora;
-dezinfectează tubul digestiv;
*efecte generale:
-medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul
mucoasei digestive, pătrund în sânge și apoi acționează asupra unor organe,
sisteme, aparate (antibiotice, vasodilatatoare, cardiotonice, sedative).
3.Materiale necesare:
-medicația prescrisă;
-recipient pentru medicamente;
-pahar apa sau suc pentru copii;
4.Pregătirea psihică
Pacientul este informat asupra efectelor urmărite prin administrarea
medicamentului respectiv și a eventualelor efecte secundare.
5.Pregătirea fizică
-I se dă în poziție șezând dacă starea pacientului o permite.
6.Execuția
Administrare:
 Se verifică cu atenție medicația prescrisă de medic și se compară cu
cea primită de la farmacie;
 Se spală mâinile;
 Se verifică data expirării medicamentelor;
 Se confirmă identitatea pacientului;
 Se verifică starea pacientului (conștientă) și semnele vitale. O
schimbare în starea acestuia poate justifica schimbarea sau anularea
medicatiei (de exemplu, nu se vor mai administra antihipertensive la
un pacient care prezintă hipotensiune);
 Se administrează medicația împreună cu apa sau alt lichid adecvat;

23
  Siropul nu se administrează cu apa pentru a nu-i diminua efectul;
 Dacă este necesar, se vor sfărama tabletele pentu a facilita înghițirea
lor;
 Se va sta lângă pacient până când acesta va înghiți medicamentul și
dacă este nevoie, se va verifica deschizându-i gura;
7. Notarea/ Interpretarea:
Se va nota efectuarea tehnicii.
8. Îngrijire/ Intervenții dupa tehnică:
-se va reveni pentru verificarea stării pacientului în maxim o oră.
9. Incidente și accidente:
 Nu se va administra niciodată un medicament dintr-un flacon
neetichetat;
 Nu se va eticheta niciodată un flacon decât de către farmacist;
 Medicația nu se va lăsa niciodată la îndemâna nimanui. Pacientul
poate lua din greseală altceva sau un alt coleg le poate aranja altfel
cauzând confuzii și greșeli;
 Dacă pacientul nu poate înghiți o tabletă sau o capsulă, fie aceasta se
va sfărma daca este posibil, fie se va cere medicului și farmacistului să
ofere o varianta lichidă a aceluiași medicament. Capsulele se pot
deschide și administra pulberea dinauntru;
10. Observații:
 Asistenta se va asigura ca are medicație scrisă de medic, cerând
indicații necesare timpului și modului de administrare dacă este
necesar. Nu se va administra niciodată medicație prin indicație
verbală;
 Se va anunța medicul pentru orice medicație neadministrată din
diverse motive sau efecte adverse;
 Medicamentele lichide necesită atenție sporită la dozare;
 Medicația opioida trebuie supervizată de doua nurse și trebuie avut în
vedere atât specificul spitalului cu privire la circuitul acestora cât și
legile general valabile referitoare la acestea;
 Dacă pacientul cere detalii despre medicația sa, se va verifica din nou
prescripția medicului și i se vor oferi detaliile cerute. Pacientul va
trebui să fie informat despre orice schimbare survenită în schema sa de
tratament;
 Pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse si i se va cere
să anunțe echipa de îngrijire despre schimbare în starea sa;
 Se vor administra preparatele lichide pe baza de fier, de exemplu cu

24
 ajutorul unui pai, pentru a preveni afectarea dentară;
 Tot cu un pai se pot administra și lichidele cu gust neplacut, deoarece
în acest fel vor intra în contact cu acesta mult mai puține papile
gustative;

Obiectiv 4 : Procesul de îngrijire al unui pacient cu splenomegalie

25
a. Interviu.
I. Date generale:
Iniţialele : C.F. Vârsta : 53 ani Sex : feminin Stare civilă : căsătorită
Nr. copii : 3 copii Religie : ortodox Naţionalitate : roman
Limba vorbită : română Profesia : educatoare Statut social : bugetar
Ocupaţia : educatoare
Domiciliu : localitate Iaşi Nivel de educaţie/studii : superioare
Greutate : 72 kg. Înălţime : 1,64 m. Semne particulare : nu are
II. Obişnuinţe de viaţă:
Alcool : ocazional
Tutun : nu
Drog : nu
Cafea : da Nr. ceşti : 2/zi
Dieta : nu
Alergii conoscute : nu se ştie alergică

III. Starea de sănătate:

TA : 115/80 mmHg, Puls : 68 b/min Semidependent : da Proteze : nu
Lentile de contact : nu Ochelari : da Nr dioptrii : -1
Afecţiuni care limitează activitatea : epuizare și oboseală, depresie, durere
abdominală, durere toracică, durere de spate, sațietate precoce.

IV. Antecedente personale:

Spitalizări : nu
Operaţii / intervenţii : nu
Tratamente prescrise : -
Tratamente urmate : -

V. Probleme actuale de sănătate:

Data apriţiei : 12.01.2014
Motivele internării : investigații
Probleme şi manifestări de dependenţă : hipertermie, bradicardie,
dureri de cap, constipații, durere abdominală, durere de spate, sațietate precoce,
paloare, dispnee.
Formularea obiectivelor de îngrijire : corectarea temperaturii,
stimularea ritmului cardiac, reglerea tranzitului intestinal, cambaterea durerilor,
înlăturarea cauzei.

26
 Stabilirea intervenţiilor şi investigaţiilor : hemoleucograma completă,
CT., splenoportografia, angiogarfie, ultrasonografie, examen sumar de urină,
măsurarea funcțiilor vitale.
Evaluarea rezultatelor îngrijirilor aplicate : funcții vitale diminuate
T=39,5-41˚ ; P=40-50 b/` ; TA=90/60 mmHg; Pacienta în continuare o stare
critică.
Epicriza
Pacienta P.F., în vârstă de 53 ani, s-a internat în secţie din cauza
durerilor de cap, hipertermie, constipații, bradicardie, febră, frisoane. În urma
investigaţiilor clinice şi paraclinice se stabileşte diagnosticul medical de
splenomegalie.
Pacienta prezintă la internare dureri de cap, dureri musculare,
hipertermie, febră, frison, dureri abdominal, scădere în greutate, bradicardie,
semne care se diminuează în urma îngrijirilor de nursing a tratamentului cu
antalgice antiinflamatoare.
Pacienta se externează cu recomndarea de a respecta regimul alimentar
bogat în proteine de calitate şi vitamine.

b. Nevoile fundamentale după Virginia Henderson

Nevoile Manifestări deManifestări de Sursa de

fundamentale independenţă dependenţă dificultate
1. A respira şi a - respirație zgomotoasă-Dificultate în -anxietate
avea o bună -colorație anormală a capacitatea de a -inflamația
circulaţie. tegumentelor respira mucoasei
2. A bea şi a -obiceiuri nesănatoase,-alimentaţie slăbiciune,obo
mânca. refex de deglutiție neadecvată-deficit; seală;
prezent. -dificultate în a se -diminuarea
hidrata; mobilităţii;
3. A elimina. -evaluări fiziologice în -constipația -diminuarea
limite normale. mobilităţii
4. A se mişca şi a -mișcări ample, -dificultate în a se -durere;
păstra o bună dureroase. mişca; -oboseală;
postură. -slăbiciune;
5. A dormi, a se -număr de ore de somn -dificultate în a se -anxietate şi
odihni. necorespunzătoare. odihni; durere;
6. A se îmbrăca şi -deprinderi corecte, -dificultate în a se -diminuarea
dezbrăca. îmbrăcăminte curată. îmbrăca şi a se mobilităţii;

27
 dezbrăca; -slăbiciune;
-oboseală;
7. A menţine -piele curată, îngrijită, -dificultate de a -diminuarea
tegumente fanere curate. face îngrijiri de motricităţii
curate şi igienă; membrelor
îngrijite. superioare;
8. A păstra temp. -temperatura corporală -hipertemie; -lipsa de
corpului în crescută peste 38˚C. conoaştere a
limite normale. -transpirații. mijloacelor de
prevenire a
efectelor
căldurii;
9. A evita -predispoziție la -anxietate Neaccesibilita
pericolele. accidente, la infecții. moderată; -te la
informaţii;
10.A comunica. -debit verbal facil, ritm -comunicare -anxietate;
moderat, limbaj clar și ineficace la nivel -lipsa de
precis. afectiv; cunoaştere a
mijloacelor
eficace de a
comunica;
11.A se realiza. -stimă de sine, -sentiment de -lipsa de
manifestări de neputinţă; conoaştere a
satisfacție. stării sale de
sănătate şi a
medicamentel
or;
12.A se recrea. -relaxare, dificultate în a -durere;
divertisment. îndeplini activităţi -slăbiciune;
recreative;- -oboseală;
13.A învăţa. -dorință și interes de a Lipsa cunoștințelor Deficit de
învața. despre boală cunoștințe
14.A-şi practica -acţionează după
religia. propriile credinţe şi
valori;
-îşi respectă religia în
care s-a născut

28
 c. PLAN DE ÎNGRIJIRE ÎN SPLENOMEGALIE

Data Problema Obiective de Intervenții Investigații Evaluare

îngrijire
12.01 -hipertermie -corecterea -îmbrăcăminte -Ex. Sumar utină -funcții vitale
temperaturii adecvata -măsurarea funcțiilor diminuate
-bradicardie -stimularea vitale T=37,5-38˚ C
-dureri de cap ritmului cardiac -hemoleucograma P=40-50b/`
-dificultate în a -oferirea TA=90/60mmHg
se îmbrăca şi a ajutorului; - Ex. sânge:
se dezbrăca; -Hb., GA., Ht.,
-Glicemie, -83mg/dl
-colesterol -163 mg/dl
-înlăturarea -trigliceride -151mg/dl
-febră și frison cauzei -Ca -9,62mg/dl
-Mg -2,17mg/dl
-proteine -716/L
-echimoze -hidratarea -uree - 1,9mg/dl
-peteșii -înlăturarea pacientului -creatinină -0,52 mg/dl
-transpirații cauzei parenteral și oral -Na -139 mmol/L
-dificultate în -K -3,9 mmol/L
a se hidrata; -Cl -105 mmol/L
-R Alc -25 mmol/L
-F. Alc. -169
-proteine -71G/L

29
13.01 -durere -combaterea -antialgice, -CT. Bolnavul este
musculară durerilor antiinflamatoare -examen histologic somnolent.
-durere -înlăturarea -regim alimentar -angiografie
abdominală cauzei bogat în proteine de -ultrasonografie
calitate și vitamine -examen histologic

-paloare -înlăturarea
cauzei

-sete -înlăturarea -hidratarea

cauzei pacientului oral și
-alimentaţie parenteral
neadecvată

14.01 -incapacitatea -asigurarea -crearea unui climat -monitorizarea -pacienta nu doarme

de a se odihni odihnei corespunzător. funcțiilor vitale datorită anxietății,
-odihnă suficiente. -psihoterapie necesită îngrijiri pt.
insuficientă -administrarea de satisfacerea nevoii de
-slăbiciune, sedative la indicația a dormi.
oboseală. medicului -bolnava parțial
-dificultate în a -asistenta crează dependentă în ceea ce
îndeplini -educație activități recreative privește nevoia de a
activităţi sanitară la care să participle se recrea.
recreative și bolnava.

30
 -diminuarea
ariei de interes

15.01 -epistaxis -psihoterapie -tamponament nazal -măsurarea funcțiilor -bolnava parțial

-astenie fizică -repaos la pat vitale. dependent privind
-dispnee -combaterea -urmărirea respirației nevoia de a respire.
epistaxixului și -ajutor în -administrarea După tratamentul
a asteniei dezobstruarea căilor tratamentului cu hormonal STH
-aerisirea respiratorii de hormoni STH la bolnavul devine vioi,
salonului. cheaguri. indicația medicului valorile funcțiilor
-constipații -reglarea -administrarea vitale apropiate de
tranzitului medicației prescrise normal.
intestinal. de medic (glucoză
pul.viz.10 g, vitamina
C 200 3tb, triferment
-Dificultate în -înlăturarea 3tb.)
capacitatea de cauzei - crearea condițiilor
a respire optime și punerea la
dispoziție a
aparatelor necesare
în vederea obținerii
obiectivului urmărit.

31
Obiectiv 5
Educația pentru sănătate la un pacient cu splenomegalie

Prevenirea accidentelor și a comportamentelor de risc pentru sănătate,

prevenirea atitudinilor negative faţă de sine şi viaţă, prevenirea conflictelor
interpersonale.
A se evita traumele psihice, stările tensionale, asigurarea unui climat
familial cald, afectuos, echilibrat, pentru o buna dezvoltare, abordarea
adolescentului cu înţelegere şi sfaturi competente în timp util, pentru a se putea
evita eventualele pericole şi situații neplăcute.
Asigurarea unei atmosfere de înţelegere şi respect în familie şi la locul
de muncă, evitarea conflictelor relaţionale, a stărilor tensionale, informarea
tinerilor căsătoriţi asupra cerinţelor vieţii de familie, pentru a evita traumele
psihice ulterioare (divorţ).
Orientarea profesională conform aptitudinilor şi dorinţelor individului,
pentru a evita traumele legate de schimbarea locului de muncă sau recalificare;
Pregatirea pentru schimbari fiziologice sau evenimente de viaţă
(pensionare, menopauză), pentru a evita stările depresive(sentiment de
inutilitate, nervozitate).
Evitarea surmenajului psihic, evitarea consumului de alcool, droguri,
cafea în exces, condiment, regim de viaţă echilibrat: alternarea perioadelor de
activitate cu perioade de repaos, activitate reconfortantă, recreativă;
Tratarea precoce a afectiunilor organice (endocrine, metabolice, renale,
cardiace, neurologice).
Pentru profilaxia tumorilor, benigne și maligne ale glandelor populația
este sfătuită să facă periodic examinare prin autopalpare și prezentarea la
medic când se decelează o formațiune cât de mică.
Alimentația corectă după vârstă, sex și activitate, cât și mișcarea în aer
liber presupun o funcționare normală a glandelor și o dezvoltare armonioasă a
organismului.
Prevenirea și tratarea corectă a bolilor infecțioase cronice (TBC, sifilis)
care sunt incriminate în etiologia unor afecțiuni endocrine.
Tratarea și supravegherea persoanelor care au suferit TCC deoarece
acestea pot interesa hipotalamus și glanda hipofiză.

32
 Sfatul genetic adresat cuplurilor cu afecțiuni endocrine și cu posibilitatea
transmiterii ereditare (diabetul zaharat, diabetul insipid, hiperparatiroidismul).
Evitarea surmenajului, stresului, traume psihice, emoții intense și
prelungite.
Supravegherea medicală a bolnavilor cu afecțiuni endocrine, educarea
lor și a familiilor acestora în vederea respectării tratamentului, regimului de
viață și reintegrarea socio-profesionale.

33
 BIBLIOGRAFIE

1. Scorţeanu E.- ,,Îngrijiri în boli interne şi speciale înrudite’’2008

2. Titircă L.- ,,Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor’’, Ed. Didactică

şi Pedagogică 1994.
3. Titircă L.- ,,Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de
asistenţi medicali, Ed. Viaţa medicală românească 1995.
4.Toma E.-„Manual de practică standardizat conținând tehnici pentru stagiul de
pregătire practică a elevilor din școlile sanitare-specializarea ASISTENT
MEDICAL GENERALIST”, Ed. Conphys 2013.

5.Lupa Gh. –„Medicină internă” vol VI, Ed. Medicală.

6. Enescu Loginus: “Farmacologie”, Ed. Dimitrie Cantemir Tg. Mureş 1998.

7. Titircă L.: “Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali”,

Ed. Viaţa Medicală Românească 2003.

8. Titircă L.: “Manual de îngrijiri specifice acordate de către asistenta

medicală”, Ed. Medicală Bucureşti 1998.

9. Borundel C.: “Manual de medicină internă”, Ed. All, Bucureşti 1999

10. www.scribd.ro

11. www.sfatulmedicului.ro

12. www.medicdefamilie.ro

34
ANEXE

35
36
37