Corul Bisericii voievodale ștefaniene „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra-Neamț; Biserica în

care s-a nevoit Sfântul Gheorghe Pelerinul, în ultimii 24 de ani ai vieții sale pământești

-Cea mai veche corală bisericească de parohie din zona Neamțului, timp de 145 de ani-

Liceul Teologic Ortodox

„Sfinții Împărați Constantin și Elena”,
Piatra Neamț.
Elev Gorobivschii Dimitrie-clasa a X-a Coordonator: Prof.pr.Cojan Dan Ovidiu

ACROPOLA orașului ! Acesta este numele cel

mai potrivit ce se cuvine colinei urbei Piatra Neamț,
unde pitorescul reliefului se îmbină în mod armonios
cu arhitectura din timpul Sfântului domnitor Ștefan cel
Mare, și de mai târziu.

Biserica ce poartă hramul „Nașterea Sfântului

Ioan Botezătorul”, cunoscută sub denumirea de biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, a avut
puterea de a se regenera ca simbol spiritual pentru locuitorii oraşului dar și al celor din ținutul
sfânt al Neamțului, chiar dacă adesea a trecut prin momente grele pricinuite de prădarea
invadatorilor sau, în timp, a răuvoitorilor, rămânând până astăzi să mărturisească credința
ortodoxă, din neam în neam, în „curțile de pe Bistriţa”.

Un mare eveniment în viața noastră românească a fost apariția muzicii corale

bisericești. Faptul acesta, destul de îmbucurător a avut loc pe la sfârșitul primei jumătăți a
secolului al XIX-lea. Răspândirea acestor coruri s-a datorat unor oameni modești, numiți în
Italia și Franța „trubaduri”, în Germania, „menesangeri” și la noi „cântăreți”. Aceștia
cutreierau din loc în loc, câștigându-și traiul din arta lor. După 1825, acești cântăreți au ajuns
în Moldova și în Muntenia, fie că erau aduși de către tinerii români reîntorși de la studii din
Apus, fie că erau aduși de armatele ruse sau austriece. Influența lor a determinat pe boieri și
chiar pe domnitori să angajeze stagiuni de operă cu elemente străine, dând subvenții din
bugetul țării. Societatea noastră a scos la iveală elemente de valoare și bucurie de a vedea
realizări frumoase făcute de Anton Pann, Gheorghe Asachi , Vasile Alexandri.
În 1875, la tribunalul din Huși a fost numit grefier Zaharia Zapisescu; era trecut în
controalele școlii ca „Zaharia Zapis”. Născut în 1844, el a urmat cursurile Seminarului din
Huși, iar din lipsa posibilităților financiare nu a terminat studiile, primind un certificat de
patru clase seminariale, având calificativ „eminent”. Neavând studii speciale dar cu multă
dragoste de muncă, a luat decizia înființării unui cor la Catedrala din Piatra Neamț. În toamna
anului 1876, fiind obsedat de această idee, a studiat toate posibilitățile pentru a înființa corul,
cerând și ajutorul elevilor din gimnaziul local, înființat la anul 1869. Conlucrând cu directorul
gimnaziului, Calistrat Hogaș, în toamna aceluiași an a început activitățile corale cu elevii
gimnaziului.
În anul 1877, în Duminica Floriilor, a debutat prima formație corală, dând răspunsurile
liturgice în Biserica Catedrală din Piatra-Neamț. Stârnirea admirației și mulțumirea publicului
a motivat pe elevii gimnaziului dimpreună cu dirijorul lor a nu înceta a slăvi pe Dumnezeu. La
sărbătoarea Învierii Domnului din 1877, manifestarea de mulțumire din partea credincioșilor a
fost și mai mare. Acesta a fost primul cor înființat în orașul Piatra-Neamț. Pentru efortul
depus și succesul obținut, Zaharia Zapisescu este numit „maestru” de muzică la 1 aprilie
1878. Din interes religios, unii credincioși au binevoit a contribui cu câte ceva pentru a putea
acoperi unele cheltuieli pentru cele necesare corului, dar fondurile fiind totuşi insuficiente,
Zaharia Zapisescu, la 27 octombrie 1878, a apelat la primăria orașului, arătând că salariul său
de 72 lei lunar nu era destul pentru dezvoltarea corului, cerând un salariu de 150 lei lunar. De
la înființarea corului și până în anul 1882, corul nu a fost plătit și de aceea nu cânta în mod
regulat. În 1879, maestrul Zaharia Zapisescu s-a confruntat cu problema lipsei de cântăreți din
cauza nesusținerii financiare. Această perioadă a fost una încordată pentru corul Catedralei.
În 6 octombrie 1882, epitropia Bisericii Catedralei a intervenit la Primărie în legătură
cu problema neparticipării regulate a corului la Biserică. Primarul Dornescu l-a întrebat pe
Zapisescu din ce motiv corul nu cântă în mod regulat, iar el, în suplica sa, a menționat că era
numit profesor de muzică la gimnaziu și plătit pentru a preda muzica. Dacă Primăria ar fi dorit
participarea regulată a corului la Biserică, atunci ar fi trebuit să plătească suma de 700-800
lei, aşa cum se întâmpla în oraşe precum Iași şi București.
În noiembrie 1882, Primăria şi-a luat angajamentul de a achita necesitățile corale. Cei
16 coriști ai lui Zapisescu au primit suma de 600 lei lunar. În 1889, la salarizare a fost
menționat pentru prima oară personalul corului. Această situație a continuat până în 1896,
când Zapisescu a fost numit judecător la Hangu, iar locul lui de dirijor a fost ocupat de
Gheorghe Oancea. În 1896, directorul gimnaziului a intervenit către Primărie cu scopul de a
înlocui membrii corului cu elevii gimnaziului. Primarul a aranjat lucrurile în aşa fel încât
Zaharia Zapisescu să revină ca dirijor al corului şi să cânte împreună cu Gheorghe Oancea.
Până în 1897, femeile nu au fost admise în corurile bisericești, însă începând cu acel an,
alături de bărbați ele au cântat în coruri, formând ceea ce numim un „cor mixt”.
 Anul 1904 a adus unele greutăți pentru Zapisescu deoarece era să îl piardă din cor pe
Gheorghe Teofănescu, singurul bas în cor, fiind și profesor la Gura Văii, prin vicleșugurile și
eforturile zadarnice a lui Haret.
Din anul 1906, Zaharia Zapisescu nu a mai figurat în statele de salarii, fiind pensionar.
În anul 1911 corul a intrat într-o altă criză prin venirea Conservatorilor la putere.
Primăria orașului l-a înlocuit pe Zaharia Zapisescu cu Gheorghe Oancea. La 11 martie 1911
Primăria a cerut mitropoliei Moldovei confirmarea ca dirijor a lui Gheorghe Oancea, lucru ce
se va întâmpla la 6 aprilie 1912. Revenind liberalii la putere, Gheorghe Oancea înlocuitorul
temporar al lui Zaharia Zapisescu demisionează, iar Zapisescu se reîntoarce ca dirijor la corul
catedralei.
Cea mai mare criză pentru corul catedralei a fost moartea lui Zaharia Zapisescu la 14
noiembrie 1917; cu moartea lui Zapisescu se încheie prima fază a corului.
Șef al corului a devenit Alberto Cirillo, maestru de muzică la “Liceul Petru Rareș”, în
iunie 1918. În perioada activității lui Alberto Cirillo a crescut subvenția treptat. Dacă în 1921,
aceasta era de 712 lei lunar, în anul 1927, ea a ajuns la 3000 lei lunar. A fost confirmat ca
dirijor de către Mitropolia din Iași la 20 iunie 1918.

Activitatea extra bisericească a corului catedralei sub conducerea maestrului Alberto Cirillo
Cele mai însemnate concerte au fost: Primul concert dat în
catedrala din Piatra Neamț, sub conducerea lui Alberto
Cirillo, la data de 8 noiembrie 1918; Târgu Neamț, „Grădina
Publică” la 20 mai 1919; 6 septembrie 1919, la Bicaz; 9 aprilie
1924, Festivalul artistic și la data de 7 septembrie 1941, într-o
zi de duminică a avut loc concertul susținut de „Corul
Catedralei Sfântul Ioan Domnesc” în folosul refacerii
Catedralei Arhiepiscopale din Chișinău.
Din anul 1943 până în anul 1974, corul și-a sistat
activitatea din cauza unor condiții istorice. Din anul 1974,
dirijorul Nichi Crețulescu a adunat 16 cântăreți cu care a reluat activitatea corală. Din 1996
corul a fost dirijat de profesoara Costea Mariana până în decembrie 2010.
De la începutul activității sale -1877, corul a dus lipsă de o sală proprie pentru repetiții.
Activitatea corului s-a desfășurat în tot acest timp în Catedrala „Sfântului Ioan Domnesc” din
Piatra Neamț, vechi lăcaș de cult, construit între anii 1497-1498, spre Slava lui Dumnezeu,
dar și spre slava dreptei noastre credințe și a promovării muzicii corale bisericești, timp de
145 ani.

Întreg personalul corului în anul 1935

BIBLIOGRAFIE
UNGUREANU, T.V - „Corul Catedralei din Piatra – Neamţ”, Imprimeria jud.Neamţ