MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU

CURS 2-3

AFECȚIUNI ALE APARATULUI RESPIRATOR

Bronșita acută
Bronșita acută este o inflamație acută a mucoasei bronșice, interesând de obicei bronhiile mari
și mijlocii și frecvent traheea.
Cauzele bronșitei acute
Poate fi provocată de:
 factori infecțioși (virusuri, bacterii, pneumococi, stafilococi, streptococi, Haemophilus
influenzae),
 factori alergici,
 inhalarea unor substanțe iritante (clor, amoniac, gaze, fum de tigară).
Cele mai importante cauze favorizante sunt:
 frigul, fumul, praful, umiditatea, excesul de tutun, eforturile vocale.
Forme clinice
1. Bronșita acută comună (forma descrisă)
2. Bronșita difuză (bronșiolită – care interesează bronhiile mici, periferice și produce dispnee
marcată și alterare a stării generale)
3. Bronșita hemoragică traheită ( care se manifestă prin dureri și arsură retrosternală continuă)
Specific bronșitei acute este edemul și hiperemia mucoasei (roșiatică), cu secreție mucoasă
sau muco-purulentă.
Semne și simptome
Aspectul clinic este de rino-bronșită cu evoluție în trei faze:
 o fază de coriză sau catar rino-faringian care durează 1-3 zile (ușoară ascensiune
termică, jenă la deglutiție, arsură sau înfundare a nasului);
 o fază de cruditate sau uscată care durează 2-3 zile, cu tuse uscată, spasmodică, durere
vie retrosternală, uneori febră moderată și voce răgușită.
 o fază productivă, cu tuse însoțită de expectorație mucoasă sau muco-purulentă.
Boala durează 1-2 săptămâni.
Bronșita cronică
Definiție. Bronșita cronică se definește prin hipersecreție cronică sau recurentă ale cărei
consecințe sunt tuse și expectorație cel puțin 3 luni pe an, continuu sau intermitent, doi ani
consecutiv.
Cauzele sunt:
− endogene: locale (deviatii de sept, vegetatii adenoide) si generale (mucoviscidoza);
− exogene: neprofesionale (fumatul, poluarea atmosferei, umiditatea), profesionale (pulberi,
minerale, etc.) si infectii bronsice bacteriene si virale;
− genetice, mai rar, când poate fi implicată deficiența de alpha-1 antitripsina.
Simptomatologie
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

1. Semne functionale:
− Tusea productiva , repetata în chinte în timpul zilei, este mai intensa dimineata la trezire
(„tusea fumatorilor”);
− Expectoratia, semnul cardinal al bolii, este muco-purulenta , în cantitate variabila , mai
mare dimineata („toaleta bronsiilor”);
− Edemul luetei în bronsita tabagica .
2. Semne generale apar numai în puseele de suprainfectie: stare subfebrila sau febra si astenie.
3. Semne fizice, decelate la auscultatie, ca raluri ronflante, sibilante si, mai rar, subcrepitante,
diseminate pe ambele arii pulmonare.
− Hipoxemia = scaderea presiunii si cantitatii oxigenului în sangele arterial;
− Hipercapnia = cresterea presiunii dioxidului de carbon în sange.
Diagnosticul medical de bronșită cronică se bazează pe baza simptomelor caracteristice: tuse
permanentă cu expectorație albă, vâscoasă și pe examenele paraclinice: analize de sânge,
spirometrie, radiografie pulmonară, electrocardiogramă.
Tratamentul impune:
− evitarea substanțelor toxice declanșatoare, a noxelor de mediu și renunțarea la fumat;
− administrarea de mucolitice (acetilcisteină, extract de iederă), administrarea de antalgice și
antipiretice (aspirină, metamizol, paracetamol), antitusive (codeină dacă tusea este seacă,
iritativă), antibiotice, în funcție de antibiogramă, în cazul în care apare suprainfecția,
bronhodilatatoare și antiinflamatoare nesteroidiene. Evoluția poate fi spre astm bronşic
infecţios, bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC), emfizem obstructiv sau cord
pulmonar cronic (CPC). Bronhopneumopatia cronică obstructivă este caracterizată de
dispneea continuă, exagerată de efort, fără crize de dispnee paroxistică.
Pneumoniile
Pneumonia este o afecțiune inflamatorie a plămânilor care afectează în primul rând micile
cavități cu aer cunoscute sub denumirea de alveole. Pneumonia umple alveolele plămânilor cu
fluid, împiedicând oxigenarea normală.
Este provocată de o infecție cu virusuri sau cu bacterii și mai rar, de alte microorganisme.
Manifestări de dependență pneumonie (Semne și simptome)
Simptomele tipice includ:
 tuse
 durere în piept
 febră
 dispnee
 frisoane
 durere în piept, ascuțită sau sub formă de junghi toracic în timpul inspirației
 o rată a respirației crescută
 cianoză
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

 sete diminuată
 convulsii
 vomă persistentă
 valori extreme ale temperaturii
 nivel diminuat al stării de conștiență.
Etiologie
Bacterii:
 Streptococcus pneumoniae (cunoscut și sub denumirea de pneumococ, în aproape
50% dintre cazuri; Vezi Pneumonia pneumococică)
 Haemophilus influenzae
 Chlamydophila pneumoniae
 Mycoplasma pneumoniae
 Staphylococcus aureus
 Legionella pneumophila și bacilii gram-negativi.
Virusuri
 rinovirusurile
 coronavirusurile
 virusul gripal
 virusul sincițial respirator (VSR)
 adenovirusul
 virusul paragripal
Factori de risc
Afecțiunile și factorii de risc care predispun la pneumonie includ:
 fumatul
 deficiența imunitară
 alcoolismul
 BPOC (boala pulmonară obstructivă cronică)
 boala renală cronică
 boala hepatică
 vârsta înaintată
Diagnostic
 radiografia
 cultura sputei.
Tratament
 Pneumonia bacteriană se tratează cu antibiotice.
 Poate fi necesară internarea în spital.
Complicații
Pneumonia poate provoca insuficiența respiratorie, declanșând sindromul de insuficiență
respiratorie acută (S.I.R.A.), care este rezultatul combinației dintre infecție și reacția
inflamatorie.
Septicemia reprezintă o posibilă complicație a pneumoniei.
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

Pneumonia pneumococică (pneumonia francă lobară) este un proces infecțios provocat

de pneumococ, care afectează un lob și debutează acut.
Boala este provocată de pneumococ, care poate fi găsit frecvent la indivizi sănătoși, ca
saprofit, în cavitatea bucală și în faringe. La bolnavi se găsește la nivelul plămânului, și
în spută.
Circumstanțe de apariție
Se pare că mucoasa căilor aeriene ar avea o imunitate naturală față de pneumococ, însă unele
infecții virotice pot slăbi această rezistență. Din acest motiv, pneumonia pneumococică este
aproape întotdeauna secundară unei gripe, corize, laringite etc.
Boala apare mai frecvent la barbați, în timpul iernii.
Cauze favorizante: frig, umiditate, alcoolism, oboseala fizica sau psihica, unele boli cronice
ca insuficienta cardiaca, ciroza, diabet zaharat.
Semne și simptome (manifestări de dependență) în pneumonia pneumococică
În zilele premergatoare, discretă infectie rinofaringiana, astenie, cefalee, sensibilitate la frig;
 debut brusc, brutal;
 frison unic, intens, generalizat, dureaza ½- 2 ore;
 febra în platou;
 ascensiune febrilă bruscă până la 40grade, după care se menține în platou
 fata vultuoasa (rosie, congestionata, mai intens pe partea bolnavă);
 buze usor cianotice;
 polipnee;
 junghi toracic submamelonar sau posterior;
 tuse,chinuitoare, la inceput uscata, apoi cu expectoratie
 tahicardie;
 transpiratii abundente;
 inapetenta;
 sete vie;
 limba alba, saburala, uscata si arsa in formele grave;
 mictiuni rare, urina in cantitate redusa, inchisa la culoare;
 sindrom de condensare pulmonara (vibratii vocale exagerate, matitate, raluri
crepitante, suflu tubar).
Examinări paraclinice
 radiografie toracică;
 examene de laborator: hemoleucograma( leucocitoza cu neutrofilie), VSH (crescut),
fibrinogen (hiperfibrinemie);
 examenul sputei: pneumococ.

Astmul bronșic
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

Astmul bronșic este o boală caracterizată prin reducerea generalizată, variabilă și reversibilă,
a calibrului bronhiilor, cu crize paroxistice de dispnee expiratorie și raluri sibilante.
Dispneea paroxistică este consecința a trei factori, care induc bronhostenoza: edemul
mucoasei bronșice, hipersecreția și spasmul. Primele componente sunt fixe, ultima – labilă.
Mecanism
Astmul bronșic este un sindrom, care durează toată viața, cu evoluție îndelungată,
discontinuă.
Are substrat alergic, intervenind două elemente: un factor general (terenul atopic) și un factor
local (sensibilitate bronșică).
Primul factor esențial este terenul atopic (alergic), de obicei predispus ereditar. Terenul atopic
presupune o reactivitate deosebită la alergene (polen, praf de cameră, păr, alergene alimentare,
medicamentoase etc). La contactul cu alergenul, se declanșează reacția alergică și apariția
crizei de astm.
Al doilea factor esențial pentru astm este hipersensibilitatea bronșică față de doze minime de
mediatori chimici, incapabili la individul normal să provoace o criză de astm.
Criza de astm apare mai ales noaptea, când domină tonusul vagal.
Forme de astm bronșic
Se deosebesc astmul bronșic extrinsec (alergic pur), care apare la tineri cu antecedente
alergice familiale și astmul bronșic intrinsec, care apare după 40 de ani și are factori infecțioși
(bronșite cronice, etc).
Factori favorizanți
 factori climaterici / expunere la umezeală, frig, ceață;
 trecerea brusca de la aer cald la aer rece;
 factori neuropsihici / emoții, stări conflictuale, traumatisme psihice, etc.
 alergeni (produse alimentare ca lapte , oua, carne, praful, parul, fulgi, pene fungi,
medicamente ca acid acetilsalicilic, peniciline, antiinflamatoare nesteroidiene,
detergent, spray-uri, coloranți);
 mediatori chimici;
 factori hormonali;
 factori infecțioși;
 profesia;
 suprasolicitarea la efort: sport de performanta, ascensiuni montane, activități
subacvatice, etc
 terenul genetic.
Semne și simptome în criza de astm bronșic
La început crizele sunt tipice, cu început și sfârșit brusc, cu intervale libere. Mai tarziu, în
intervalele dintre crize apar semnele bronșitei cronice și ale emfizemului. Criza apare în a
doua jumătate a nopții, de obicei brutal, cu dispnee, neliniște și hipersecreție. Alteori e
anunțată de prodroame (strănut, lăcrimare, cefalee).
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

Dispneea devine paroxistică, bradipneică cu expirație prelungită și șuierătoare. Sunt prezente

raluri bronșice, în special sibilante. La sfârșitul crizei , apare tusea uscată, chinuitoare, cu
spută vâscoasă, albicioasă (perlată), bogată în cristale Charcot-Leyden și sprale Curschman.
 uneori, stare prodomală: strănut, rinoree, tuse uscata, lacrimare, cefalee;
 dispnee cu caracter expirator;
 expirație zgomotoasa/ wheezing;
 bradipnee;
 ortopnee (=dificultate de a respira în poziţie culcată, bolnavul fiind obligat să rămână
în poziție șezândă sau în picioare, în poziţie dreaptă.);
 tuse cu expectoratie (sputa vascoasa, albicioasa/ perlata);
 hipersecreție bronșică;
 transpirații;
 prurit;
 senzație de tensiune in torace;
 torace imobil, globulos cu coaste orizontalizate, spatii intercostale marite;
 jugulare turgescente;
 ochi injectați;
Starea de rău astmatic – Status asthmaticus
Starea de rău astmatic (astmul acut grav, răul astmatic, status asthmaticus, starea de „mal”
astmatic) reprezintă atât o complicaţie a astmului, cât si o formă specială de prezentare: un
acces astmatic de o deosebită gravitate, de lungă durata, peste 24 ore care nu răspunde la
tratamentul bronhodilatator uzual, administrat în doze adecvate şi care este însoţit de tulburări
gazometrice, cardiocirculatorii și neurologice.
Semne și simptome în starea de rău astmatic
Starea de rău astmatic se caracterizează prin crize violente, cu durată de peste 24-48
ore, rezistente la tratament, de obicei fără tuse și expectorație, cu polipnee, tiraj, asfixie,
cianoză, colaps vascular, somnolență până la comă. Apare după administrarea în exces de
simpaticomimetice, sedative, opiacee, barbiturice, suprimarea bruscă a corticoterapiei,
suprainfecție bronșică.
Semne clinice de gravitate în starea de rău astmatic
 Frecvenţa respiratorie de peste 30/min
 Pulsul paradoxal
 Folosirea musculaturii respiratorii accesorii (contracţie permanentă a
sternocleidomastoidienilor)
 Gazele sanguine sunt perturbate, cu hipoxie în aproximativ de 60 mmHg, încă nu
apare hipercapnia, dar PaCO2 normală semnifică deja debutul hipoventilaţiei alveolare
 Epuizarea respiratorie
 Diaforeza
 Tulburările de conștientă
 Dispariție ralurilor bronşice (silenţium respirator)
 Bradicardie
 Acidoza respiratorie
Examene paraclinice – Diagnostic
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

Spirometria
Spirometria se recomandă pentru a ajuta la stabilirea diagnosticului și pentru gestionare. Este
cel mai bun test pentru astm. Dacă FEV1 (volumul expirator forțat) măsurat conform acestei
tehnici se îmbunătățește cu 12% în urma administrării unui bronhodilatator, de exemplu
salbutamol, acest lucru confirmă diagnosticul. Se recomandă efectuarea spirometriei o dată la
un an sau la doi ani, pentru a urmări cât de bine este ținut sub control astmul unei persoane.
 probe ventilatorii/ volum rezidual (crescut), V.E.M.S. C.P (scazute);
 hemoleucograma (eozinofilie);
 examen citologic al sputei(eozinofile, cristale Charcot-Leyden şi spirale Curschman);
 examen bacteriologic al sputei;
 teste cutanate (pozitive – in astmul extrinsec );
 examen radiologic pulmonar;
 teste inhalatorii de provocare;
 gazometrie sanguina.
Tratament
 Bronhodilatatoare
 Corticoterapie
 Antihistaminice
 Aerosoli
 Evitarea factorilor declanșatori
În concluzie, astmul bronșic este o reactivitate crescută a căilor aeriene inferioare la diferiți
stimuli, episodic, cu obstrucție reversibilă. Poate fi ușor, sever și potențial letal. Obstrucția
care durează câteva zile sau chiar săptămâni este denumită “status astmatiscus”.
Conduita de urgență în criza de astm bronşic
 verificarea stării de conștientă;
 eliminarea factorului declanșator dacă este vorba despre unul alergic;
 asistentul medical așază pacientul în poziție șezând pentru a-i favoriza respirația;
 oxigenoterapie – oxigenul se administrează umidificat cu debit de 6-8 l/min;
 verificarea funcțiilor vitale (respirație, circulație);
 administrarea medicației antiasmatice, cu durată scurtă de acțiune (spray, aerosol);
 abord venos și instituirea medicației.
Dacă criza durează mai mult de 1-2 ore, dacă simptomele nu cedează la medicația
antiasmatică sau dacă starea bolnavului se agravează pacientul va fi internat de urgență; în
cazuri extreme internare în terapie intensivă.
Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC)
BPOC sau bronhopneumopatia obstructivă cronică reprezintă obstrucția cronică a căilor
aeriene distale manifestată prin scăderea debitului expirator și expir forțat.
BPOC este o boală inflamatorie a bronhiilor mici cu obstrucție prin bronhospasm, o asociere
de bronșită cronică și emfizem pulmonar. Emfizemul reprezintă o distensie a alveolelor cu
distrugere a pereților acestora.
Etiologie
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

Ea apare după ani, la un bronșitic cronic. BPOC este o boală progresivă, și de obicei
simptomele se agravează cu trecerea timpului.
Factori favorizanți
Factorii care favorizează apariția bolii sunt factori iritanți. Fumatul este responsabil în
majoritatea cazurilor. Însă și alergiile sau infecțiile bacteriene și virale pot juca un rol.
Semne și simptome – manifestări de dependență în BPOC
Ca și semne și simptome principale care apar în manifestarea bolii BPOC: dispnee, tuse, spută
purulentă, tahipnee, wheezing expirator și cianoză în stadiile avansate.
Evoluție
BPOC are evoluție către insuficiență respiratorie și cord pulmonar cronic.
Diagnostic
Diagnosticul se pune prin examenul de spirometrie, anamneză amănunțită, radiografie
toracică.
Tratament
Ca și tratament se vor prescrie bronhodilatatoare, oxigen, aerosoli, corticoterapie,
antibioterapie (după caz), gimnastică respiratorie. Renunțarea la fumat este imperativă.
Abcesul pulmonar este o colecție unică localizată în parenchimul pulmonar care se
evacuează prin căile respiratorii, în urma deschiderii în bronhii. Abcesul pulmonar este de
obicei constituit din trei structuri: o cavitate cu puroi, un perete îngroșat și o zonă de reacție
inflamatorie.
Abcesul pulmonar este însoțit de expectorație muco-purulentă și imagine radiologică
hidroaerică.
Etiologie
Agenți patogeni, cum ar fi:
 pneumococ;
 streptococ;
 stafilococ;
 pneumobacili;
Germenii pătrund în parenchimul pulmonar pe cale aeriană, limfatică sau hematogenă sau de
la un focar din vecinătate. Cauzele cele mai frecvente pot fi:
 cancer pulmonar;
 dilatația bronșică;
 embolii septice;
 chist hidatic;
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

 traumatisme toracice;
 sinuzite, otite, infecții dentare.
Semne și simptome
Abcesul pulmonar are debut brutal, cu aspect de pneumonie francă lobară și este urmat de
vomică și semne de supurație deschisă:
 debut brutal;
 frisoane;
 febra (până la 40 grade);
 junghi toracic;
 tuse și expectorație mucoasă;
 facies palid;
 temperatura neregulată;
 hemoptizii minime repetate sau masive
 faza de deschidere în bronhii – cu evacuare brutală a secreției purulente (evacuare de
numită vomică);
 vomica apare între ziua 5 și 15 de evoluție;
 vomica poate fi precedată de hemoptizie;
 vomica poate fi unică, masivă și poate genera asfixie, sau poate fi fracționată;
 după vomică, febra scade și starea generală se ameliorează;
 ultima fază este cea de drenare bronșică cu expectorație muco purulentă abundentă
(100-400ml/zi).
 sputa are aspect caracteristic: puroi galben-verzui, omogen, acoperit cu un strat subţire
de serozitate spumoasă, purulentă intermitent sau constant hemoptoică. Fetiditatea
sputei este semn frecvent și caracteristic.
Diagnostic
 Examenul fizic relevă semne de sindrom cavitar (vibrații vocale, matitate, suflu
cavitar)
 Examenul de laborator: VSH mărit, anemie, leucocitoză, proteina C reactivă (CRP)
crescut, fibrinogen crescut.
 Radiologic: imagine caracteristică hidroaerică sau cavitate fără lichid.
Evoluție
 tratat corect, abcesul pulmonar se poate vindeca fără sechele;
 prognosticul este în general favorabil;
 uneori se poate vindeca spontan în 4-8 săptămâni;
 dacă în 8-12 săptămâni nu se vindecă, se intră în faza de cronicizare;
Complicații
 pneumotorax spontan;
 pleurezie;
 emfizem;
 cord pulmonar cronic;

 bronșiectazii;
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

 fibroza pleurală;
 insuficienţa respiratorie;
 fistula bronhopleurală;
 complicații la distanță;
Tratament
 repaus la pat;
 regim alimentar igieno-dietetic cu vitamine și lichide;
 tratament antiinfecțios (antibiotice în funcție de antibiogramă – în general penicilina
G);
 drenaj postural – se așază pacientul cu trunchiul înclinat și capul în jos pentru
favorizarea eliminării secrețiilor;
 aspirație prin bronhoscopie atunci când expectorația este abundentă;
 tratament chirurgical atunci când nu apare ameliorarea;

Bronșiectazia
-este o afecțiune cronică în care bronhiile mici și mijlocii se dilată și se infectează periodic.
Bronșiectazia poate fi congenitală (mai rar) sau dobândită (cele mai frecvente forme).
Dilatarea patologică este ireversibilă prin compromiterea structurii musculo-elastice a
peretelui bronşic. Musculatura este distrusă. Cel mai frecvent sunt afectate bronhiile mici și
mijlocii de la bazele plămânilor, în special din partea stângă.
Tipuri
 congenitale – malformații pulmonare;
 dobândite – consecutiv infecţiilor sau altor boli inflamatorii.
Etiologie
 cauza cea mai frecventă a bronșietaziilor o reprezintă infecțiile bronșice repetate, mai
ales la vârsta copilăriei.
 după procese bronșice, abcese pulmonare, TBC, sinuzite, rinite, boli infecto-
contagioase (rujeola, tusea convulsivă).
Semne și simptome
Distrugerea mucoasei bronhiilor, bronhiolelor și a alveolelor afectează grav funcționalitatea.
Sistemul bronșic nu se mai curăță de secreții și impurități, acestea stagnează la nivelul căilor
respiratorii terminale, cu risc de infecții:
 debut insidios;
 tuse, la început uscată apoi productivă, continuă;
 expectorație muco-purulentă, abundentă;
 cantitatea de spută depășește 100 ml/zi.
 febră;
 uneori hemoptizii;
 expectorație la trezire sau la schimbarea poziției;
 între puseurile infecțioase, starea este în general bună;
 raluri ronflante și sibilante difuze.
Diagnostic
 radiografia este necaracteristică;
 examenul clinic: tuse cronică, expectorație abundentă, hemoptizii și raluri bronșice;
 bronhografia pune diagnosticul, arată sediul, întinderea și forma;
 examenul de sânge arată creșterea reactanţiilor inflamaţiei: fibrinogenul, VSH, a2
globulina, proteina C reactivă şi leucocitoză cu neutrofilie.
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

Evoluție
 evoluția este lungă, cronică;
 episoadele infecțioase devin în timp tot mai frecvente;
 conduce la complicații: hemoptizii, complicații infecțioase locale
(bronhopneumonie, abces pulmonar, etc), septicemii, cord pulmonar cronic.
Profilaxie
 Renunțarea la fumat;
 Vaccinarea antigripală și antipneumococică;
 Tratarea corespunzătoare a infecțiile bronșice;
Tratament
 expectorante, drenaj postural;
 combaterea infecțiilor (antibiotice);
 corticoterapie;
 mucolitice;
 oxigenoterapie;
 gimnastică respiratorie;
 lobectomie (în bronșiectaziile limitate unilaterale sau atunci când apar complicații
severe, recidivante);
 în cazurile grave – transplant pulmonar.

Pleurezia
-este o afecțiune caracterizată de inflamația pleurei, o membrană care acoperă plămânii și
căptușește cavitatea toracică. Această inflamație determină acumularea de lichid și produce o
frecare în timpul respirației (semnul fizic principal care se aude cu stetoscopul denumit
“frecătură pleurală”).
Pleurezia apare atunci când pleura este inflamată, adică aceste două membrane se freacă una
de alta.
Etiologie
 anumite afecțiuni respiratorii precum pneumonia și tuberculoza sunt cauze frecvente
de pleurezie;
 pleurezia poate să apară și ca afecțiune de sine stătătoare, fără nici o cauză
declanșatoare;
 afecțiuni pulmonare frecvente: bronșita;
 embolism pulmonar; cancer pulmonar;
 lupus eritematos;
 artrita reumatoida (pacienții adoptă poziții cu scopul de a-si diminua durerea, iar
plămânii pot fi afectați);
 infecții parazitare, fungice;
 insuficiență cardiacă;
 fracturi de coaste;
Semne și simptome în pleurezie
 debut insidios sau brusc;
 febră și frisoane;
 durere toracică ascuțită, de obicei apărută în inspir;
 durere toracică accentuată de tuse sau respirație;
 junghi toracic cu iradiere în abdomen sau umăr
 bolnavul se poziționează pe partea afectată pentru a diminua durerea;
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

 durerea se calmează la imobilitatea toracelui

 tuse uscată și dureroasă;
 dispnee;
 transpirații;
 inapetență.
Evoluție
Evoluția depinde de afecțiunea cauzală. Pleurezia în general se vindecă în 2-3 săptămâni sau
evoluează de la pleurezie uscată (pleurită) la pleurezie sero-fibrinioasă. Pleura este edemațiată
și eritematoasă. Dacă procesul evoluează, apare exsudatul, un lichid clar sau gălbui. Pleurezia
sero-fibrinoasă este inflamația pleurei cu prezența unui exsudat. Cauza este de
obicei tuberculoza. Forma tuberculoasă se vindecă în 4-10 săptămâni.
Forme clinice
 Pleurezie uscată (pleurita)
 pleurezie sero-fibrinioasă tuberculoasă
 Pleurezie care însoțește pneumonia (pleurezii virale sau bacteriene)
 Pleurezie reumatismală
 Pleurezie neoplazică.
Factori favorizanți
 frig, umiditate;
 boli care scad imunitatea organismului.
Diagnostic
 examen radiologic;
 semne clinice.
Tratament
 repaus la pat;
 tratamentul bolii de fond (pneumonie, tuberculoză) cu antibiotice, tuberculostatice,
după caz;
 tratament simptomatic: combaterea tusei, febrei, dispneei, durerii prin analgezice,
antipiretice, corticosteroizi;
 infiltrații cu novocaină/xilină (în cazul durerilor intense);
 camera trebuie să fie încălzită potrivit și bine aerisită;
 regim alimentar bogat în vitamine, la început hidro-zaharat apoi progresiv îmbunătățit;
 se va asigura igiena bucală și a pielii;
 toracocenteză în revărsatele abundente ;
 tratament tonic general prin vitaminoterapie;
 gimnastică respiratorie;
 tratament chirurgical, după caz.

Tuberculoza (TBC) pulmonară

-este o boală infecto-contagioasă provocată de bacilul Koch, afectând organismul în
întregime, cu precădere plămânul și având de obicei evoluție cronică.
Pe parcursul bolii se deosebesc două etape: tuberculoza primară și tuberculoza secundară.
Contaminarea
Contaminarea se face:
 pe cale aeriană (aproape întotdeauna) prin contactul cu produsele patologice ale unui
bolnav; Infecția se face prin picaturile expulzate de persoanele contaminate atunci
când tușesc, strănută sau vorbesc. Nucleii de picătură expulzați de bolnav sunt atât de
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

mici, încât rămân suspendați timp îndelungat în aerul din încăpere. Contaminarea pe
cale aeriană este și motivul pentru care leziunea inițială apare în plămâni;
 pe cale digestivă (mai rar) prin ingerarea unor alimente
 pe cale cutanată, transplacentară (cazuri excepționale).
Perioada de incubație
Perioada de timp de la pătrunderea bacilului Koch în organism și până la apariția
modificărilor clinice variază de la câteva zile la 3-4 luni, în funcție de masivitatea infecției,
virulența germenilor și rezistența organismului.
Tuberculoza pulmonară – Primoinfecția
Pătrunderea în organism a bacilului Koch determină primoinfecția caracterizată prin:
Leziuni anatomice
 șancrul de inoculare (leziunea din parenchimul pulmonar)
 adenopatia satelită (infecția propagată la ganglionii hilari)
Modificări biologice
 reacție pozitivă la tuberculină.
Leziunea inițială este localizată aproape întotdeauna în plămâni, după care bacilul Koch se
răspândește pe cale limfatică, hematogenă în organism (oase, aparat uro-genital, seroase,
meninge, etc).
Factori favorizanți
 vârsta (copii, adolescenți și vârstnici)
 caracterul contaminării (prelungit, masiv)
 rezistența scăzută a organismului (organism tarat, diabet, alcoolism, sarcină,
suprasolicitare)
 tratamente, în special corticoterapia
 apărare naturală slabă
Semne și simptome în primoinfecție
 astenie
 inapetență
 pierdere ponderală
 amenoree
 stare subfebrilă
 poate evolua fără semne clinice
 eritem nodos*
*Eritemul nodos este un infiltrat dur, roșiatic-violaceu, dureros spontan, localizat pe fața
anterioară a gambelor. Acesta dispare în 10 zile. Poate să apară și în reumatismul articular
acut.
Tuberculoza secundară (Ftizia)
Este o tuberculoză de suprainfecție, fie prin reactivarea leziunilor primare (pe fondul scăderii
rezistenței organismului), fie prin contaminări noi (mai rar).
Debutează prin leziuni nodulare apicale sau infiltrate precoce (infiltrate în lobul superior).
Leziunea caracteristică este caverna.
Semne și simptome în TBC secundară
 inapetență;
 pierdere ponderală;
 astenie;
 amenoree;
 subfebrilitate, ulterior febră vesperală ridicată (peste 39 grade C);
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

 transpirații nocturne;
 expectorație mucopurulentă, verzuie, miros fad, aspect de monede (spută numulară);
 tuse inițial uscată, însoțită de vărsături;
 dureri toracice;
 dispnee;
 hemoptizie;
Prognostic
Prognosticul bolii depinde de natura și întinderea leziunilor pulmonare și de modul în care
tratamentul prescris este urmat.
Profilaxia
Profilaxia în TBC este foarte importantă și vizează:
 întărirea rezistenței organismului
 vaccinarea antituberculoasă (vaccinarea se face cu vaccinul BCG)
 limitarea focarelor de contaminare
Tuberculoza – Tratament
 tuberculostatice (antibiotice și chimioterapice)
 repaus
 regim alimentar bogat în proteine și vitamine
 tratament simptomatic (antitusive, antiemetice, antitermice)
 vitaminoterapie.

Insuficiența respiratorie acută

-este incapacitatea plămânilor de a face față schimbărilor fiziologice de gaze (O2, CO2), în
condiții de repaus și efort.
Tipuri
Fiziopatologic se descriu 2 tipuri:
 insuficienţă respiratorie fără hipercapnie* caracterizată prin hipoxemie şi PaCO2
normală sau scăzută;
 insuficienţă respiratorie cu hipercapnie caracterizată prin hipoxemie şi hipercapnie
(hipoventilaţie alveolară, creşterea PaCO2).
Întotdeauna, insuficiența respiratorie se caracterizează prin hipoxemie. 1
*hipercapnie – exces de dioxid de carbon în sânge. (< fr. hypercapnie)
Cauze de insuficienţă respiratorie acută
 Supradozaj de opioide, anestezice, barbiturice, benzodiazepine, antidepresive
triciclice, CO, etc
 Infecţii – meningite, encefalite;
 Afecţiuni pulmonare: bronşite, tomboze vasculare; cu bronhospasm: crize de astm
bronşic, BPOC acutizată, reducerea acută a câmpului
respirator, pneumotorax, tuberculoza;
 Afecțiuni cardiace: infarct miocardic acut, edem pulmonar acut, embolie
pulmonară, cord pulmonar acut;
 Traumatisme, malformaţii, accident vascular cerebral;
 Atrofia sau alterarea muşchilor și centrului respirator;
 Boli ale sistemului nervos: traumatisme cranio-cerebrale, leziuni cerebro-medulare;
 Obstrucţie de căi respiratorii: căderea limbii, corpi străini, tumori, aspirarea
conţinutului gastric;
 Acidoză metabolică – coma diabetică, uremică, alcaloză ;
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

 Modificări ale cutiei toracice: miastenia gravis, fracturi, scolioză, cifoză.

Semne și simptome
 Se instalează într-un interval scurt de timp (minute, ore, zile);
 Pe lângă hipoxemie se asociază și dezechilibre acido-bazice secundar modificării Pa
CO2 (acidoză sau alcaloză);
 În lipsa corecției terapeutice poate surveni decesul.
Hipoxemia acută
 tulburări respiratorii şi cardiovasculare: dispnee, tahipnee, aritmii cardiace,
tahicardie, hipertensiune arterială sau bradicardie cu hipotensiune arterială, colaps
cardio-vascular;
 tulburări neuro-psihice: instabilitate motorie, agitaţie, obnubilare, comă;
 semne fizice specifice: cianoza buzelor, mucoaselor şi a unghiilor.
Hipercapnia acută
 sindrom neurologic: encefalopatie hipercapnică caracterizată prin somnolenţă,
confuzie, dezorientare temporo-spaţială, insomnie, anxietate, tremurături involuntare,
coma sau narcoza prin CO2 (pericol – centrul respirator poate fi stimulat numai
de acidoza secundară hipoxemiei: administrarea de oxigen diminuă activitatea
centrului respirator şi agravează hipoventilaţia, ducând la creşterea PaCO2;
 tulburări vasculare: tahicardie, hipertensiune intracraniană, extremităţi calde, umede;
 respiratorii: dispnee, deprimarea respiraţiei;
 efecte metabolice: hiperpotasemie, creşterea reabsobţiei renale de bicarbonat.
Diagnostic
Examenul clinic:
 Poate fi dificil de efectuat la pacientul în IR pentru că: pacientul poate fi
agitat, comatos sau foarte dispneic.
 O apreciere rapidă a funcţiilor vitale se va face la primul contact cu pacientul şi dacă
ele sunt afectate se va începe tratamentul de urgenţă înainte de anamneză şi examenul
fizic complet;
 Examenul fizic al aparatului respirator va cuprinde: inspecţie, palpare, percuţie,
ascultaţie.
Analiza gazelor sangvine :
 Permite măsurarea valorilor Pa O2, Pa CO2, PH şi alţi parametrii utili în interpretarea
echilibrului acido – bazic;
 Analiza gazelor sangvine;
Radiologia:
 Oferă date asupra morfologiei aparatului respirator şi etiologiei disfuncţiei respiratorii;
Conduită de urgenţă în insuficienţă respiratorie acută
Obiective
 restabilirea homeostaziei gazelor sanguine : menţinerea unui aport adecvat de oxigen;
 corectarea tulburărilor echilibrului electolitic şi a pH-ului;
 tratamentul specific al bolii de bază care a produs insuficienţa respiratorie;

Cancerul bronhopulmonar sau carcinomul bronhopulmonar

-reprezintă una din principalele cauze de mortalitate datorată neoplaziilor. Mortalitatea prin
cancerul pulmonar nu este încă surclasată de nicio altă malignitate. Apare predominant la
bărbați, după vârsta de 40 de ani, fumători.
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

Cancerul bronhopulmonar este un proces tumoral localizat la nivelul unui plămân sau al
ambilor plămâni, la nivelul bronhilor sau al alveolelor pulmonare, produs prin transformarea
malignă a celulelor epiteliului bronşic.
Netratat, poate disemina pe cale hematogenă sau limfatică în țesuturile din apropiere
(regionale: la nivelul ganglionilor limfatici) sau al altor organe din corp, la distanță, proces
denumit metastazare.
Clasificare
Majoritatea cancerelor pulmonare sunt carcinoame– tumori cu caracter malign care rezultă din
celulele epiteliale.
Principalele tipuri de cancer pulmonar sunt:
 carcinomul cu celule mici (cancerul bronho-pulmonar microcelular sau CBPM),
supranumit și cancer cu celule „în bob de ovăz”,
 carcinomul pulmonar fără celule mici (cancerul bronho-pulmonar non-microcelular
sau CBPNM). Cele trei subtipuri principale ale cancerului bronho-pulmonar non-
microcelular sunt adenocarcinoamele, carcinoamele pulmonare cu celule scuamoase și
carcinoamele pulmonare cu celule mari.
Etiologie
Etiologia este insuficient cunoscută, dar apariția afecțiunii poate fi favorizată de următorii
factori:
 Fumatul; Cel mai important factor de risc în apariția cancerului pulmonar este
expunerea îndelungată la fumul de țigară.
 Contactul cu diverse substanțe toxice: gaz radioactiv radon, azbest și poluarea aerului,
inclusiv fumatul pasiv;
 Vârsta: apare după 40 de ani, iar media de vârstă este de 65 de ani;
 Ereditatea, factori genetici;
 Afecțiuni pulmonare: procese inflamatorii cronice, sechele de tuberculoză.
Semne și simptome
Simptomele cancerului bronhopulmonar sunt în raport cu reacțiile pe care le produce tumora
la nivelul bronhiei și la nivelul parenchimului pulmonar. Unele infecții pulmonare pot domina
tabloul clinic și pot masca neoplasmul. Din acest motiv, orice infecție pulmonară persistentă,
trebuie să fie investigată.
Cele mai frecvente simptome sunt tusea (inclusiv tusea cu sânge), pierderea în greutate și
dificultățile de respirație (dispneea).
 Debut: insidios cu tuse precoce, continuă, rezistentă la tratament, expectorație
mucoasă sau muco-purulentă, uneori hemoptizie, dispnee, dureri toracice.
 Manifestări sistemice: scădere în greutate, febră, hipocratism la unghiile de la mâini,
sau oboseală;
 Simptome datorate compresiei locale: dureri în piept, dureri ale oaselor,
obstrucționarea venei cave superioare, dificultăți de înghițire;
 Frecvent este mascat de simptomatologia unei pneumonii sau alte infecții recidivante
la nivel bronho-pulmonar și din acest motiv este diagnosticat relativ târziu;
 Perioada de stare: se accentuează simptomatologia de debut la care se asociază febra,
scădere în greutate, inapetență, paloare, oboseală.
 În stadiile avansate: pot apărea greață, cefalee, tulburări vizuale, tulburări de echilibru
sau paralizii care semnalează apariția metastazelor cerebrale.
Diagnostic
Cancerul pulmonar se poate depista în urma:
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

 unei radiografii toracice.

 a unei tomografii computerizate (tomografie CT).
 diagnosticul este confirmat cu ajutorul unei biopsii, realizată printr-o bronhoscopie sau
biopsie ghidată CT.
Evoluție
Diagnosticul se pune de obicei târziu deoarece faza silențioasă durează 5-6 ani. O dată stabilit
diagnosticul, evoluția este rapidă, iar speranța de viață se reduce la 1-2 ani.
Tratamentul chirurgical este singurul eficient (lobectomie), dar în lipsa simptomelor,
majoritatea pacienților ajung tarziu la intervenție.
Complicațiile sunt numeroase: procese inflamatorii, supurative, compresiuni ale organelor,
metastaze la distanță (osoase, cerebrale, hepatice, etc). Moartea se produce prin casexie,
hemoptizie, asfixie.
Investigații
 Examenul clinic
 Probe de laborator:
o examenul sputei (evidențiază celulele neoplazice) se efectuează 3 zile
consecutiv;
o examenul citologic al secreției bronșice prelevată prin bronhoscopie;
o probe sanguine: VSH (accelerată).
 Examene imagistice:
o radiografia toracică evidențiază: opacitate hilară, rotunjită, periferică sau
mediastinală, semne de extensie (atelectazie lobară sau zonală, pleurezie,
adenopatii mediastinale, paralizie frenică);
o computer tomografia precizează localizarea tumorii și aproximează gradul de
extindere;
o ecografia abdominală apreciază eventualele metastaze hepatice;
o scintigrafia osoasă cu substanță slab radioactivă (care se acumulează în oasele
afectate) pune în evidență metastazele osoase prin radiografie.
 Explorări endoscopice: bronhoscopia sau fibroscopia bronșică permite examinarea
macroscopică a arborelui bronșic aerian (modificări ale mucoasei, leziunea
endobronșică) și prelevarea de țesut (prin biopsie) și de secreții bronșice pentru
examenul anatomopatologic (examen esențial pentru stabilirea diagnosticului și a
conduitei terapeutice).
 Biopsia măduvei osoase este utilă pentru analiza histologică a acesteia și aprecierea
metastazelor la acest nivel.
 Examene complementare: spirometrie, electrocardiogramă, bilanț hepatic, examen
ORL, bilanț angiografic.
Tratament
Tratamentul și rezultatele pe termen lung depind de:
 tipul de cancer;
 de stadiu (gradul de diseminare);
 de starea de sănătate generală a persoanei (prezența sau absența comorbidităților).
Tratamentele standard includ:
 chirurgia (exereză chirurgicală) – pneumectomie sau lobectomie (cele mai mari șanse
de supraviețuire: 30% la 5 ani);
MEDICINA INTERNA SI NURSING SPECIFIC AS MED PRINC LIC CRISTINA IONASIU-REBREANU
CURS 2-3

 chimioterapie prin administrarea citostaticelor oral, parenteral sau local (direct în

tumoare),
 radioterapia și imunoterapia.
Se recomandă:
 repaus la pat; evitarea suprasolicitărilor fizice și psihice;
 regim: de cruțare, frecvent fără proteine animale (pacientul prezintă inapetență
selectivă pentru carne); dieta va fi bogată în legume și fructe și suplimentată cu lichide
în timpul chimioterapiei.
Profilaxie
 îndepărtarea factorilor de risc: fumat, substanțe cancerigene;
 depistare radiologică precoce;
 tratament corect al infecțiilor bronșice.