BAZELE TEORETICE ALE ECONOMIEI REGIONALE

Obiectul economiei regionale

Definirea şi tipologia regiunilor

Obiectul economiei regionale

Economia regională - disciplină
mezoeconomică, axată pe problemele
specifice regiunilor:
 factorii care determină rezultatele activităţii
economice, gradul de ocupare într-o regiune;
 cauzele diferenţelor interregionale în
privinţa ritmului creşterii economice, a
nivelului de trai, a ratei şomajului;
 factorii migraţiei interregionale etc..
 Subiecte abordate (în care spaţiul exercită o
influenţă nemijlocită):

 localizarea (amplasarea ) obiectivelor

economice;
 echilibrul economic spaţial;
 creşterea economică regională;
 substituirea spaţială a factorilor de producţie şi
mobilitatea spaţială a acestora;
 determinarea ocupării şi veniturilor în plan
regional;
 eficienţa structurilor spaţiale;
 fundamentarea strategiilor şi politicilor regionale
ş.a..
Economiile regiunilor şi economia naţională – asemănări,
în special în termenii analizei rezultatelor activităţii
economice, veniturilor, ocupării etc..
Deosebiri:
 economiile regiunilor sunt mult mai deschise decât economiile
naţionale cărora le aparţin;
 gradul de mobilitate a forţei de muncă şi a capitalului este semnificativ
mai mare între regiunile unei ţări decât între ţări;
 migraţia interregională a factorilor de producţie este afectată într-o
măsură mult mai mică de barierele de legislaţie, limbă, politică etc.
decât migraţia internaţională;
 interdependenţele dintre regiuni în cadrul unui anumit stat sunt, ca
regulă generală, mult mai intense decât între ţări.

Economia regională analizează atât raporturile interregionale cât şi

raporturile intraregionale, existente între economiile locale. Distincţie
între:  economia regională  economia localităţilor.
Economia regională - disciplină fundamentală în
cadrul ştiinţei regionale, alături de: planificarea
regională prognoza regională  economia urbană
planificarea urbană economia rurală
planificarea utilizării terenurilor economia
infrastructurii dezvoltarea durabilă spaţială ş.a..

Stiinţa regională – pronunţat caracter

interdisciplinar (economie, geografie,
econometrie, matematică, sociologie,
politologie)
 Definirea şi tipologia regiunilor
Regiunea defineşte o suprafaţă în cadrul spaţiului economic naţional suficient de
cuprinzătoare din punct de vedere structural pentru a funcţiona independent, fără
a neglija, totuşi, faptul că ea are, în mod inevitabil, strânse legături cu restul
economiei.
(alti termeni: arie, zona)

Metoda clasică de conceptualizare a regiunilor - separarea în trei tipuri:

• regiuni omogene din punctul de vedere al unor criterii-cheie, unificatoare
(economic, geografic, social-politic);
• regiuni nodale (polarizate) – coeziunea este rezultatul fluxurilor interne, al
interdependenţelor, relaţiilor polarizate în jurul unui centru dominant (nod);
• regiuni pentru planificare (programare) – unitatea este dată de cadrul
administrativ-teritorial şi aplicarea unor politici şi programe de dezvoltare regională
destinate spaţiului respectiv.

De cele mai multe ori regiunea este tratată ca o unitate administrativ-teritorială având o
determinare geografică şi una administrativă , ce îi conferă o anumită autonomie
în raport cu autoritatea centrală.

Criteriul vecinătăţii – regiunile sistemului naţional trebuie să acopere întreaga suprafaţă,

fără a exista suprapuneri.
 Termenul de regiune în spaţiul internaţional

Regiunile se pot constitui:

 pe baza legăturilor dintre zonele de frontieră ale unor ţări

vecine (exemple: reg. transfrontaliere Romania-Bulgaria,
Romania – Ungaria)

 pe baza legaturilor de cooperare dintre regiuni apartinand

unor tari dintr-un anumit spatiu geografic (ex.: euroregiunile)
Euroregiuni in care sunt implicate judete din Romania – ex :
Trans-Carpatia, Mures-Dunare-Cris-Tisa, Dunarea de Jos,
Prutul Superior s.a.

  pe baza unor legături intense economice, comerciale,

culturale etc. conducând la constituirea unor regiuni formate
din grupuri de ţări situate într-un spaţiu geografic bine
delimitat (exemple: ţările scandinave (Danemarca, Suedia,
Norvegia, Finlanda)), ţările din regiunea Pacific/Asia de Sud-
Est (Coreea de Sud, Hong-Kong, Taiwan, Singapore).
Propuneri de structurare a a regiunilor din diverse spaţii
naţionale în unităţi relativ omogene. Exemplu:
“Nomenclatorul unităţilor teritoriale pentru statistică”
(NUTS), elaborat de EUROSTAT

NUTS 3: 150 - 800 mii locuitori; NUTS 2 – intre 800 mii si 3 milioane
locuitori; NUTS 1: intre 3 – 7 milioane.
NUTS 1 – problemele regionale de ansamblu ale UE
NUTS 2 – problemele regionale ale tarilor membre
NUTS 3 – problemele intraregionale, disparitati la acest nivel

Politica regionala a UE se aplica la

nivelul NUTS 2 al tarilor membre
In plus: LAU (Local Administrative Units) – localitati, grupari de
localitati
In România structura administrativ-teritorială cuprinde un
nivel regional (cele 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti),
corespunzător nivelului statistic NUTS 3, şi un nivel local
(320 de oraşe, din care 103 de municipii şi 2860 comune).

Prin Legea 151 / 1998 (in prezent: Legea 315/2004) au fost

create opt regiuni de dezvoltare, care constituie “cadrul de
concepere, implementare şi evaluare a politicii de
dezvoltare regională, precum şi de culegere a datelor
statistice specifice, în conformitate cu reglementările
europene emise de EUROSTAT pentru nivelul al doilea de
clasificare teritorială NUTS 2, existent în UE” (cf. Legii
151/1998). Ele au fost alcătuite prin cooperarea voluntară a
judeţelor, neavând personalitate juridică şi nefiind unităţi

administrativ-teritoriale.
Cele opt regiuni, cu judeţele componente sunt:

● Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava,

Vaslui)
● Regiunea Sud-Est ( Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea,
Vrancea)
● Regiunea Sud Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu,
Ialomiţa, Prahova, Teleorman)
● Regiunea Sud-Vest Oltenia ( Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea)
● Regiunea Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş)
● Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu
Mare, Sălaj)
● Regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu)
● Regiunea Bucureşti-Ilfov (Bucureşti, Ilfov).

Aceste regiuni au dimensiuni apropiate ca număr de locuitori şi, cu

excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, ca suprafaţă. Astfel, dacă nu se ia în
calcul suprafaţa regiunii Bucureşti-Ilfov, suprafaţa variază între 32.034
km2 (regiunea Sud-Vest Oltenia) şi 36.850 km2 (regiunea Nord-Est).
Populatia se situa, la recensământul din
2011, între 1.828 mii persoane (regiunea Vest) şi 3.302 mii persoane
(regiunea Nord-Est).
 Macroregiuni – NUTS 1
• Macroregiunea 1 – NV si C
• Macroregiunea 2 – NE si SE
• Macrorgiunea 3 – S-Muntenia si BI
• Macroregiunea 4 – SV si V
 Grupările tipologice de regiuni

Utilizează caracteristici fundamentale de dezvoltare

economico-socială pentru a reduce la câteva categorii
reprezentative marea varietate de regiuni din cadrul
teritoriului unei ţări.

Categoriile cu cea mai mare frecvenţă în cadrul

grupărilor tipologice din diferite ţări sunt:
● Regiunile agricole în dificultate
● Regiunile industriale în declin sau abandonate
● Regiunile care suportă presiunea unei creşteri rapide
● Regiunile agricole în dificultate - caracteristici:

• o poziţie periferică din punct de vedere economic în raport cu

o regiune centrală;
• suprafeţe relativ întinse, cu populaţie mai puţin numeroasă
sau dispersată;
• infrastructură necorespunzătoare;
• lipsa de resurse, condiţii mai puţin favorabile dezvoltării în
raport cu alte regiuni;
• nivelul scăzut al venitului pe locuitor, gradul de subocupare şi
rata şomajului ridicate, productivitatea muncii scăzută;
• surse sărace de venituri fiscale;
• emigraţie importantă;
• ajustare structurală dependentă de sectorul primar, care
reduce supleţea în adaptare etc.
Regiunile industriale în declin sau abandonate
- caracteristici:

• creşterea lentă a venitului pe locuitor;

• emigraţie ridicată;
• scăderea ratei de activitate;
• populaţie activă îmbătrânită;
• utilaje, infrastructuri învechite;
• grad ridicat de poluare;
• climat social nesatisfăcător;
• specializarea întreprinderilor din regiune ramuri
“în pierdere de viteză” în raport cu rezutatele pe
plan naţional sau internaţional.
Regiunile care suportă presiunea unei creşteri
rapide - caracteristici:

• exploatarea intensă a resurselor, a

infrastructurilor;
• cerere excesivă de forţă de muncă;
• congestie demografică, disfuncţionalităţi sociale;
• poluare puternică;
• o creştere economică ce antrenează
randamente descrescătoare, în final costurile
marginale devenind superioare avantajelor
marginale.
In România, în cadrul strategiei de dezvoltare regională, ca element de
susţinere a planului naţional de dezvoltare (PND, pre-aderare) au fost
identificate

● Zone tradiţional subdezvoltate:

• rată înaltă a şomajului structural;

• pondere ridicată a populaţiei ocupate în agricultură;
• rată a mortalităţii infantile mai mare decât media pe ţară;
• tendinţă semnificativă a emigrării, determinată de lipsa locurilor de
muncă;
• infrastructură de bază necorespunzătoare;
• un nivel scăzut al investiţiilor directe pe locuitor în raport cu media
pe ţară.
• Exemple: zone din judeţele Botoşani şi Vaslui (în cadrul regiunii de
dezvoltare Nord-Est), Giurgiu şi Teleorman (regiunea Sud-
Muntenia), Dolj şi Olt ( regiunea Sud-Vest Oltenia), Maramureş şi
Bistriţa-Năsăud (regiunea Nord-Vest) (cf. PND al ANDR).
● Zone în declin industrial:

zone în care procesul de tranziţie a condus la reducerea

considerabilă a numărului locurilor de muncă, în special în
industria prelucrătoare şi minieră. Totuşi, în comparaţie cu
zonele tradiţional subdezvoltate, ele aveau o situaţie
satisfăcătoare a infrastructurii şi un mediu de afaceri relativ
favorabil pentru buna funcţionare a mecanismelor pieţei.
Era însă necesară acordarea unei atenţii specialetratării
problemelor sociale generate de restructurarea industrială.
Exemple: zone din judeţele Botoşani şi Suceava (regiunea
Nord-Est), Brăila şi Buzău (regiunea Sud-Est), Giurgiu,
Teleorman, Călăraşi (regiunea Sud Muntenia), Hunedoara
(regiunea Vest), Maramureş şi Cluj (regiunea Nord-Vest),
Braşov (regiunea Centru) (cf. PND al ANDR).
● Zone fragile structural:

se caracterizează prin dependenţa populaţiei ocupate de o

singură ramură/subramură a industriei grele sau chiar de o
singură mare întreprindere generatoare de pierderi în
economie. Intensificarea procesului de restructurare,
retragerea subvenţiilor acordate de stat a facut ca aceste
zone să se transforme în zone în declin industrial.
Exemple: zone din judeţul Neamţ (regiunea Nord_Est),
Galaţi şi Brăila (regiunea Sud-Est), Prahova, Călăraşi,
Teleorman, Dâmboviţa (regiunea Sud Muntenia), Gorj
(regiunea Sud-Vest Oltenia), Hunedoara (regiunea Vest),
Satu Mare (regiunea Nord-Vest) (cf. PND al ANDR).
Studiile întreprinse în România au reliefat şi existenţa
multor zone vulnerabile (zone în care factorii ce
condiţionează dezvoltarea se situează sub anumite praguri
critice).

Criterii folosite:
● criterii geografice ( => condiţii dificile de relief, condiţii dificile de
climă, resurse de apă subterană necorespunzătoare, soluri slab
productive)
● criterii demografice ( => tendinţe de depopulare, spor natural puternic
negativ, fenomene de îmbătrânire demografică, număr mic de
persoane pe gospodărie)
● criterii economice ( => număr redus de locuri de muncă raport cu
cererea, o slabă dezvoltare a activităţilor neagricole)
● criterii sociale ( => disfuncţii ale vieţii comunitare, insatisfacţii privind
mediul construit al localităţii etc.).

Din cadrul acestora s-a desprins categoria zonelor defavorizate (ZD).

 Politica în domeniul ZD: revitalizarea lor prin atragerea de investiţii,
ca urmare a acordării unor importante facilităti fiscale (scutirea de la
plata impozitului pe profit, scutirea/restituirea de taxe vamale, scutirea
de TVA ş.a.) pe o perioadă între trei si zece ani.

Iniţial, ZD au fost definite ca arii geografice strict delimitate teritorial,

îndeplinind cel puţin una din următoarele condiţii (O.U.G. 24/1998):
• să aibă structuri productive monoindustriale, care, în activitatea zonei,
să mobilizeze mai mult de 50% din populatia salariată;
• să fie zone miniere unde personalul a fost disponibilizat prin concedieri
colective în urma aplicării programelor de restructurare;
• în urma lichidării, restructurării sau privatizării unui/unor agenţi
economici să apară concedieri colective care să afecteaze mai mult de
25% din numărul angajaţilor cu domiciliul stabil în zona respectivă;
• rata şomajului să depăşească cu 25% rata şomajului la nivel naţional;
• să fie lipsite de mijloace de comunicaţii şi infrastructura să fie slab
dezvoltată.
Ulterior, constatându-se că au fost declarate deja ZD ariile
care respectau aceste criterii (procesul de restructurare a
zonelor monoindustriale şi a celor miniere fiind considerat
încheiat în unele cazuri sau în curs de desfăşurare în
altele), criteriile au fost revizuite şi reduse la cel puţin una
din condiţiile (O.U.G. 75/2000):

● ponderea şomerilor în totalul resurselor de muncă ale

zonei să fie de cel puţin trei ori mai mare dacât ponderea
şomerilor în totalul resurselor de muncă la nivel naţional în
ultimele trei luni care preced luna întocmirii documentaţiei
de declarare a ZD;

● să fie zone izolate, lipsite de mijloace de comunicare, iar

infrastructura să fie slab dezvoltată.
Au beneficiat de statutul de ZD 35 de zone, 80%
dintre ele fiind localizate în regiunile de Vest, Nord-
Vest şi Nord-Est.

In ultima perioadă inaintea incheierii negocierilor

de aderare, facilităţile acordate ZD au cunoscut o
serie de modificări, impuse de legislaţia adoptată
în privinţa impozitului pe profit şi TVA precum şi de
negocierile cu Uniunea Europeană privind
concurenţa şi ajutorul de stat.

ZD si-au pierdut treptat statutul: cele mai multe in

2009, iar restul (Cugir, Zimnicea si Copsa Mica) in
2010.
Politica privind ZD - inclusă în cadrul mai larg al politicii zonelor
asistate, lansate în anul 2000 pentru elaborarea şi derularea de
programe susţinute prin Fondul National pentru Dezvoltare Regională.
Aceste programe de dezvoltare au fost orientate pe domenii de
activitate şi/sau comunităţi locale având ca obiectiv realizarea unei
creşteri economice durabile prin:
● identificarea şi punerea în valoare a punctelor forte pe care le
prezintă România şi transformarea lor în avantaje competitive pe plan
internaţional;
● concentrarea eforturilor de dezvoltare pe domenii generatoare de
bunăstare (ramuri ale industriei, servicii, turism ş.a.);
● stimularea procesului investiţional în domeniul public şi privat .

Exemple: programul « Avantaje », programul « Turism interregional »,

programul « Tehnologia secolului XXI », programul « Parcuri
industriale », programul « Dezvoltarea regiunii Nord-Est », programul
« Investiţii strategice în regiunile Nord-Vest şi Vest » ş.a.
Altă măsură: Hotărârea Guvernului României privind concentrarea fondurilor PHARE
2001 – componenta coeziune economică şi socială – şi a fondurilor de cofinanţare de la
bugetul de stat în zone de restructurare industrială cu potenţial de creştere
economică („concentrări geografice de localităţi cu întreprinderi aflate în dificultate, nivel
ridicat al şomajului, probleme de poluare a mediului şi care au totodată potenţial de
creştere economică“).

11 zone:
Zona industrială a Moldovei de Nord-Est;
Zona de industrie complexă a Moldovei Central-Vestice;
Zona industrială a Subcarpaţilor de curbură;
Zona industrială şi de servicii a Dunării de Jos;
Zona industrială a Subcarpaţilor Munteniei;
Zona industrială a Olteniei Centrale;
Zona industrială a Podişului Mehedinţi;
Zona industrială a Banatului de Sud şi a Bazinului Petroşani;
Zona industrial-extractivă a Munţilor Apuseni;
Zona de industrie extractivă a Maramureşului şi de industrie predominant uşoară a
Transilvaniei de Nord;
Zona de industrie complexă a Transilvaniei Centrale.

Dintre localităţile aparţinând acestor zone au fost selectate, urmând procedurile PHARE,
proiecte de de investiţii din sectorul public şi privat înscrise în priorităţile Planului Naţional
de Dezvoltare.
Post-aderare: polii de creştere şi polii de
dezvoltare urbană
Polii (nationali) de crestere (POR, axa 1): municipiile
Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi, Ploiesti si
Timisoara
Polii de dezvoltare urbana (propunere, HG - 21 sept.
2008): Arad, Baia-Mare, Bacau, Braila, Galati, Deva,
Oradea, Pitesti, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare, Sibiu,
Suceava, Târgu-Mures.
→ rolul de liant intre polii de crestere si celelalte orase mici si
mijlocii ale retelei urbane, pentru a atenua si preveni tendintele de
dezechilibrare a dezvoltarii in cadrul regiunii din care fac parte.
De asemenea, vor contribui la reducerea nivelului de concentrare a
populatiei si a fortei de munca din marile centre urbane si la crearea
unei structuri spatiale care sa impulsioneze dezvoltarea economica
echilibrata teritorial. Investitiile realizate in polii de dezvoltare urbana
vor diminua migratia fortei de munca catre marile aglomerari
urbane.
Criteriile de baza in stabilirea polilor de dezvoltare urbana
au fost:

- potentialul de dezvoltare economica

- capacitate de cercetare-dezvoltare si inovare (universitati,
institute de cercetari, centre de excelenta)
- infrastructura de afaceri adecvata
- accesibilitate (rutiera, feroviara, aeriana, maritima)
- servicii publice oferite
- capacitatea de asociere administrativa

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (in

momentul stabilirii polilor; actualmente Min. Lucrarilor
Publice, Dezvoltarii si Administratiei) - autoritate nationala
responsabila cu elaborarea si implementarea politicii in
domeniul polilor de crestere si ai polilor de dezvoltare
urbana.
Pentru finantarea polilor de dezvoltare urbana s-a
alocat un procent de pana la 20% din sursele
financiare aferente Axei Prioritare 1:
„Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor – poli
urbani de crestere” a Programului Operational
Regional 2007-2013.
(Finantarea asigurata din fonduri europene pentru
aceasta axa este de 1,4 miliarde euro).
In plus → 8 noiembrie 2008: cererea deschisa de proiecte pentru Axa
Prioritara 1, "Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - poli urbani de
crestere", a Programului Operational Regional, domeniul major de
interventie 1.1 "Planuri integrate de dezvoltare urbana", sub-domeniul
"Centre urbane".
- s-a adresat centrelor urbane cu mai mult 10.000 de locuitori, cu exceptia
polilor de crestere de nivel national (Iasi, Constanta, Ploiesti, Craiova,
Timisoara, Cluj-Napoca si Brasov) si a polilor de dezvoltare urbana regionali
(Arad, Baia Mare, Bacau, Braila, Galati, Deva, Oradea, Pitesti, Ramnicu-
Valcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Targu Mures), pentru care cererile
deschise de proiecte au fost lansate ulterior (8 decembrie, respectiv 20
noiembrie).
Operatiunile eligibile in cadrul proiectelor individuale componente ale Planului
integrat de dezvoltare urbana acopereau:
- Reabilitarea infrastructurii urbane si imbunatatirea serviciilor urbane, inclusiv
transportul urban
- Dezvoltarea durabila a mediului de afaceri
- Reabilitarea infrastructurii sociale, inclusiv a locuintelor sociale si
imbunatatirea serviciilor sociale
Categorii de beneficiari eligibili
Autoritati ale administratiei publice locale din mediul urban
Parteneriate intre autoritati ale administratiei publice locale
Asociatii de dezvoltare intercomunitara
Planul de amenajare a teritoriului national (L. 351/2001)

– Sect.IV, Reteaua de localitati – zonele metropolitane

• Municipiile Romaniei:
- rangul 0 – capitala, imp. europeana
- rangul 1 – municipii de imp. nationala si influenta
potentiala la nivel european
- rangul 2 – municipii de imp. interjud., jud. si cu rol de
echilibru in reteaua de localitati
Conform acestei legi, mun. de rang 0 si 1 si alte municipii
resedinta de judet – puteau constitui zone
metropolitane: raza de max. 30 km, asociere benevola
Ex.: ZM Iasi, Oradea, Constanta, Craiova, Brasov, Cluj,
Baia Mare, Satu Mare, Targu Mures; in faza de proiect:
Bucuresti, Arad-Timisoara, Dunarea de Jos (Braila +
Galati, Macin), Bacau, Ploiesti
In prezent : Legea 246 / 20 iulie 2022 privind zonele metropolitane
Extrase:
Articolul 2
(1) Politica de dezvoltare metropolitană reprezintă ansamblul
politicilor elaborate, cu consultarea partenerilor socioeconomici
interesați, în scopul dezvoltării coerente și durabile a unor arii
teritoriale urbane și rurale integrate din proximitatea capitalei
României, a municipiilor reședință de județ și a municipiilor, altele
decât cele reședință de județ.
(2) Aplicarea politicilor de dezvoltare metropolitană se realizează
în concordanță cu obiectivele și prioritățile generale de dezvoltare
a României, precum și cu obiectivele din domeniul dezvoltării
urbane și regionale și ale coeziunii economice și sociale asumate
de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
(3) Politica de dezvoltare metropolitană se întemeiază pe
principiile autonomiei locale, cooperării și parteneriatului.
Articolul 3
Obiectivele generale ale politicii de dezvoltare
metropolitană în România sunt următoarele:
a) reducerea disparităților economice, sociale și regionale
prin consolidarea legăturilor urban-rural și centru-periferie;
b) creșterea competitivității economice și capacitatea
regiunilor de a prospera într-o economie globală;
c) creșterea coerenței actului administrativ și asigurarea
unei mai bune guvernări locale;
d) asigurarea și îmbunătățirea accesului tuturor cetățenilor
la servicii de interes general.
 Articolul 5
1) Teritoriul metropolitan se delimitează după cum urmează:
a) pentru municipiul București – cel puțin teritoriul administrativ al
județului Ilfov;
b) pentru municipiile reședință de județ – primele două coroane urbane;
c) pentru municipii, altele decât cele reședință de județ – prima coroană
urbană.
2) În sensul prezentei legi, prin prima coroană urbană se înțelege
teritoriul cumulat al unităților administrativ-teritoriale din imediata
vecinătate a unui municipiu, cu care acesta are cel puțin un punct de
hotar comun.
3) Prin a doua coroană urbană se înțelege teritoriul cumulat al
unităților administrativ-teritoriale din imediata vecinătate a primei
coroane urbane, cu excepția municipiului reședință de județ, cu care
aceasta are cel puțin un punct de hotar comun.
4) Prin excepție de la alin. (1) lit. b), municipiile localizate în coroana a
doua din teritoriul metropolitan al unui municipiu reședință de județ pot
să își dezvolte propria zonă metropolitană cu unități administrativ
teritoriale ce se încadrează în prevederile alin (1), lit. c).
5) O zonă metropolitană nu poate depăși limita județului din care face
parte municipiul care o generează, cu excepția situației prevăzute la alin.
(1) lit. a).
Anexa nr. 2 (din lege) – Harta cu unitățile administrativ-teritoriale
cuprinse în teritoriul metropolitan al municipiilor reședință de
județ și al altor municipii
 Programul National pentru Dezvoltare Rurala 2007-
2013 – o noua politica a zonelor defavorizate

- Co-finantat prin Fondul European pentru

Agricultura si Dezvoltare Rurala – Politica Agricola
Comuna
- Axa 2: Imbunatatirea mediului si a spatiului rural
- 2.1.1. si 2.1.2. → zone defavorizate: zona
montană, zonele din Delta Dunării şi zonele cu
soluri nisipoase sau argiloase cu slabă
productivitate (HG 755/2010) –investitii prin care
se suplinesc dezavantaje naturale
Politicile cu impact regional din perioadele 2014-2020 si
2021-2027 vor fi abordate separat, in capitolele ce vor urma.