FUNDAMENTE TEORETICE ALE ECONOMIEI REGIONALE CURS 1

STRUCTURA CURSULUI : Obiectul economiei regionale

Regiunea - element fundamental în studierea spaţială a economiei

Regiunile în statele membre ale Uniunii Europene . Regiunile în România

Obiectul economiei regionale (1)

În teoria economică a existat de multe ori tendinţa unei separaţii între micro şi macroeconomic

Existenţa unei game importante de probleme între aceste extreme a solicitat o viziune integrată a celor două
abordări: problemele regiunilor

Obiectul economiei regionale (2) Economia regională are ca obiect abordarea din perspectivă economică a unor
subiecte cum sunt:

1. localizarea obiectivelor economice

2. echilibrul spaţial
3. creşterea economică regională
4. mobilitatea spaţială a factorilor de producţie
5. fundamentarea strategiilor şi politicilor regionale

Ce este regiunea? (1)

- O porţiune dintr-un teritoriu (stat sau continent) caracterizată de anumite particularităţi
- Elementul fundamental în economia regional
Ce este regiunea? (2) “aria” - termen generic pentru orice parte a spaţiului bidimensional, având sensul de spaţiu
geografic
“zona” - de obicei este utilizat ca un termen tehnic, pentru a defini o suprafaţă cu caracteristici diferite
în raport cu spaţiul înconjurător (de ex. o zonă administrativă şi de afaceri, zonă liberă)
“regiunea” - termen precis, o suprafaţă în cadrul spaţiului economic naţional suficient de cuprinzătoare structural
pentru a funcţiona independent
Ce este regiunea? (3) REGIUNEA - o zonă a unui teritoriu având un ansamblu de caracteristici interne (proprii)
distincte şi consistente (acestea putând fi fizice sau umane) care îi confer o anumită unitate semnificativă şi care o
distinge de alte zone învecinate.

Definirea regiunilor trebuie: să fie orientată în sensul identificării problemelor

 teritoriale; să fie astfel făcută încât să permită identificarea unor zone adecvate pentru anumite tipuri de
acţiuni:
- alocarea de fonduri,
- aplicarea diferenţiată a taxelor,
- cooperarea, parteneriatele etc.
 să fie realizată de către specialişti în dezvoltare regională, decidenţi şi cetăţeni la nivelul regiunilor

Delimitarea regiunilor - Criterii

Criteriul de omogenitate (elemente de natură economică: PIB/locuitor, industrie, şomaj uniform sau de natură
social-politică, zone istorice, identitate regională) - regiuni omogene
Criteriul funcţional (interacţiunea dintre arii) - regiuni nodale sau polarizate
Criteriul administrativ (zone administrative, teritoriale, de programare şi planificare) – regiuni pentru planificare
Tipuri de regiuni (prin prisma economiei regionale)
Regiuni ca părţi ale unui stat
Regiuni care cuprind mai multe state dintr-o zonă geografică (BENELUX, ţările din zona Mării Negre etc.)
Regiuni transfrontaliere (zone situate de o parte şi de alta a frontierei de stat, legate prin tradiţii, limbă, cultură,
religie etc.)
Tipuri de regiuni cu probleme
Regiuni agricole aflate în dificultate
Regiuni industriale aflate în declin sau “abandonate”
Regiuni care suportă “presiunea” unei creşteri rapide

Conceptul de regiune prin prisma politicilor comunitare

 Regiunea desemnează o diviziune teritorială a unei ţări, care poate fi administrată sau nu
 Cuvântul regiune semnifică o arie geografică în sens general (Tratatul de la Roma)

Două impedimente:
I. absenţa unei demarcaţii clare a regiunii din punct de vedere economic
II. Eterogenitate (diferenţe), structură unitară teritorial-administrativă a statelor membre ale UE

Unităţile de bază pentru politica regională (1)

 Regiunile de dezvoltare - “un teritoriu care formează, din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un
ansamblusimilar de teritorii în care există continuitate, în care populaţia posedă anumite elemente comune,
dorind să-şi păstreze specificitatea astfel rezultată, dar şi să se dezvolte cu scopul de a stimula progresul
cultural, social şi economic” (Parlamentul European).
 Constituite pentru a orienta politica regională a guvernului în sensul reducerii dezechilibrelor teritoriale
majore de dezvoltare
 Sunt cel mai bun cadru de implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regional

Unităţile de bază pentru politica regională (2)

Ariile prioritare – au 2 înţelesuri:
- Domenii care permit structurarea unor programe specifice de dezvoltare în domenii precum industria, agricultura,
şomajul, mediul înconjurător etc., având ca actori nu numai guvernul, ci şi autorităţile de la nivel teritorial sau local

- Subregiuni sau grupări de localităţi:

I. sunt utile pentru reducerea disparităţilor intra-regionale
II. au o compoziţie a populaţiei care este mai puţin favorabilă dezvoltării şi/sau prezintă disfuncţionalităţi grave

Regiunile în statele membre ale Uniunii Europene

Franţa
Italia
Germania
Spania
Irlanda şi Portugalia

FRANŢA
 Regiunile au fost create pentru rezolvarea unor probleme comune departamentelor
 Expresia concentrării departamentelor care o compun
 Nu reprezintă o unitate superioară departamentelor
 Există 18 regiuni continentale
 ITALIA
 Este împărţită în 20 de regiuni
 Au fost create în anul 1977 şi reprezintă cele mai mari subdiviziuni ale statului
 Fiecare regiune cuprinde 2-3 provincii, în total există 50 de provincii
 Gradul de descentralizare este mediu, mai ales în ceea ce priveşte puterea locală

GERMANIA
 Este un stat federal tipic, alcătuit din 19 landuri
 Fiecare land are propria constituţie şi propria legislaţie; au obligaţia de a respecta Constituţia şi legile
federale
 Autonomia regională este mult mai pregnantă în Germania faţă de celelalte state membre ale Uniunii
Europene

SPANIA
 Este caracterizată de supremaţia autonomiei regionale, alături de Germania
 Regiunile se află la limita maximă a descentralizării
 Descentralizarea priveşte mai puţin organizarea administrativă şi mai mult aspectele financiare
 Există 17 regiuni

IRLANDA şi PORTUGALIA
 Au cel mai mic grad de descentralizare la nivel regional
 Descentralizarea priveşte, într-o pondere oarecum redusă, organizarea administrativă
 Aspectele financiare – centralizare

REGIUNILE ÎN ROMÂNIA
 Regiunile de dezvoltare, conform Legii nr.151/1998, se definesc ca fiind zone ce corespund unor grupări de
judeţe.
 Sunt constituite prin asocierea voluntară a acestora pe bază de convenţie semnată de reprezentanţii
consiliilor judeţene
 Regiunile nu sunt unităţi administrativ-teritoriale şi nu au personalitate juridică.

Regiuni de dezvoltare
Regiunea de dezvoltare Nord-Est
Regiunea de dezvoltare Sud-Est
Regiunea de dezvoltare Sud
Regiunea de dezvoltare Sud-Vest
Regiunea de dezvoltare Vest
Regiunea de dezvoltare Nord-Vest
Regiunea de dezvoltare Centru
Regiunea de dezvoltare Bucureşti

ARIILE PRIORITARE
 Permit structurarea unor programe specifice de dezvoltare în domeniile industrie, agricultură, şomaj,
transporturi, mediu înconjurător etc.
 Sunt definite ca subregiuni sau grupuri de localităţi; utile pentru reducerea disparităţilor regionale
 Zonele defavorizate reprezintă arii geografice asimilate unor arii problem
NOMENCLATORUL UNITĂŢILOR TERITORIALE STATISTICE (NUTS) curs2
concept
 Anii ‘70 – Biroul de Statistică Eurostat împreună cu alte departamente ale Comisiei Europene au alcătuit
un nomenclator - NUTS - conform căruia fiecare stat membru este împărţit în zone administrative din ce
în ce mai mici.
 S-a realizat un sistem ierarhic care acoperă întregul teritoriu al unei ţări la fiecare nivel NUTS, iar fiecare
regiune NUTS reuneşte toate unităţile unui nivel inferior.
NUTS - “un sistem unic şi coerent de divizare a teritoriului UE cu scopul de a furniza statistici regionale pentru
Comunitatea Europeană
§ 1998 - regiunile care fac subiectul politicilor de dezvoltare sunt desemnate potrivit NUTS şi trebuie să
satisfacă criterii economice unitare în ceea ce priveşte PIB/locuitor şi rata şomajului
§ Până în 2001 - clasificarea NUTS nu a avut o bază legală şi nici o reglementare (ci numai prin negocieri între
statele membre şi Eurostat)
§ Criteriul general de împărţire a NUTS se bazează pe numărul populaţiei
Reglementarea din 2001-Structură
§ Clasificarea NUTS cuprinde pentru fiecare regiune un nume şi un cod specific - ea subdivide teritoriul
economic al Comunităţii în unităţi teritoriale, regiuni
§ Clasificarea NUTS este ierarhică - NUTS1, NUTS2, NUTS3
§ O regiune poate reprezenta mai multe niveluri NUTS
§ Două regiuni din acelaşi stat membru nu pot fi identificate prin acelaşi nume. Dacă două regiuni din state
membre diferite au acelaşi nume, se adaugă identificatorul de ţară la numele regiunii

Criteriile de clasificare NUTS

§ 1. Unităţile administrative existente în statele membre constituie primul criteriu folosit la definirea
regiunilor. Pentru Ro – județele
“Unitatea administrativă” - arie geografică care are puterea de a adopta decizii politice sau administrative pentru
aria în cauză în cadrul legal şi instituţional al statului membru.
§ 2. Stabilirea nivelului NUTS relevant de încadrare a unităţilor administrative dintr-o clasă dată a unui stat
membru se va face ţinând seama de mărimea medie a acestei clase a unităţilor administrative ale statului
membru care trebuie să se situeze între anumite limite ale populaţiei.
Limite ale populaţiei de încadrare a nivelurilor NUTS

Nivelul Minimum Maximum Max/min

NUTS 1 3.000.000 7.000.000 2,33
NUTS 2 800.000 3.000.000 3,75
NUTS 3 150.000 800.000 5,33
§ Nivelul I corespunde întregului teritoriu al unui stat membru

§ Nivelul II corespunde unei unităţi teritoriale mai mici decât statul, cu excepţia Danemarcei, Luxemburgului şi
Irlandei, unde nivelul II coincide cu nivelul I

§ În cele mai multe cazuri, un NUTS de nivel II echivalează cu o diviziune politică regională (Austria, Franţa,
Spania etc.).

§ În alte cazuri (de ex. în Germania) anumite NUTS de nivel II reprezintă subdiviziuni ale unei regiuni politice,
adică ale unui land.
§ Exemple de NUTS II: Andalucia (Spania), Lombardia (Italia) sau Burgenland (Austria). Pentru România – cele 8
regiuni

§ Nivelul III corespunde unei regiuni de nivel II având în multe cazuri o organizare teritorială proprie (o
provincie, o zonă metropolitană).
§ Exemple de NUTS de nivel III: Haut-Rhin (Franţa), Valle d’Aosta (Italia), județele în România

§ 3. Dacă pentru un anumit nivel NUTS nu există unităţi administrative de scară potrivită, acest nivel NUTS va fi
constituit prin însumarea unui număr adecvat de unităţi administrative mai mici existente.
§ Aceasta se face ţinând cont de caracteristicile geografice, socio-economice, istorice, culturale şi/sau alte
criterii relevante. Unitatile rezultate vor fi "unitati non-administrative".
§ 4. Dacă populaţia unui întreg stat membru este mai mică decât pragul maxim al unui nivel NUTS dat, atunci
întregul stat va fi o regiune NUTS de acel nivel.
Diviziunile NUTS au la bază două criterii, unul administrativ şi altul care priveşte numărul de locuitori.

§ Potrivit criteriului administrativ, regiunea reprezintă o arie geografică rezultată prin divizarea teritoriului
unui stat membru al UE într-un număr finit de unităţi spaţiale în funcţie de competenţele autorităţilor locale.
§ Mărimea medie a regiunilor situate la acest nivel este de cca. 13.000 kmp, iar populaţia este de aprox. 2 mil.
locuitori. Numărul mediu de unităţi NUTS II pe ţară este de 15 (Germania - 40 regiuni).
§ În cadrul UE, politica de dezvoltare regională se realizează la nivelul NUTS II.

Statistic, nivelul disparităţilor dintre aceste regiuni este urmărit la nivelul mai multor indicatori economici şi
sociali, dar cel mai important este valoarea PIB/locuitor. Evoluţia în timp a acestui indicator reflectă creşterea
sau descreşterea disparităţilor inter-regionale şi stă la baza deciziilor politice privitoare la modul de alocare a
fondurilor structurale şi a celorlalte instrumente financiare.

Politica de dezvoltare regională

Concepte de bază privind politica de dezvoltare regională

§ Politicile regionale - instrumente specifice, operaţionale, de realizare a obiectivelor strategice, respectiv

modalităţi de intervenţie a statului în serviciul soluţionării problemelor dezvoltării economice regionale.
Imperativele politicilor regionale
§ Realizarea unei distribuţii echilibrate a veniturilor şi a condiţiilor de viaţă pe plan regional;
§ Diminuarea, în anumite limite, a şomajului pe regiuni;
§ Micşorarea riscului scăderii populaţiei unei regiuni ca urmare a emigrării.
Planificarea regională

§ Conduce la activarea instrumentelor politicii regionale şi la organizarea obiectivelor şi mijloacelor acesteia pe

o perioadă determinată în viitor.
§ Este definită prin două componente:
l componenta economico-socială,
l componenta fizică.
§ Concretizarea activităţii de planificare regională se regăseşte în planurile/programele de dezvoltare
regională.
POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ

§ Ansamblul de măsuri pe care autorităţile guvernamentale centrale le iau în favoarea dezvoltării socio-
economice a regiunilor mai puţin favorizate.

§ Există trei considerente:

l concentrarea fondurilor disponibile acolo unde acestea sunt necesare,

 l “interesul comun” pentru asigurarea unităţii sociale în interiorul UE,

l UE - rol de coordonare

Obiectivele politicii regionale

§ Promovarea progresului economic şi social;

§ Dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor cu întârzieri în dezvoltare;
§ Reconversia regiunilor grav afectate de declinul industrial;
§ Dezvoltarea zonelor rurale;
§ Dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor ce au o densitate a populaţiei extrem de redusă
(sub 8 locuitori/kmp);
§ Solidaritatea între regiunile prospere şi cele mai puţin prospere din zonele aflate în declin;
§ Diminuarea dezechilibrelor regionale existente;
Preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre.

Tipuri de politici regionale

§ Politici iniţiate la nivel central
§ Politici iniţiate la nivel local sau regional
§ Politici ce susţin dezvoltarea întreprinderilor private
Caracteristicile politicii regionale
§ “Politica regională europeană este, înainte de toate, o politică de solidaritate” (Michel Barnier, fost comisar
european responsabil cu politica regională)
§ Este o politică bazată pe solidaritate financiară. Ea permite transferul bugetului UE, alimentat în mare parte
de către statele membre cele mai bogate spre regiunile defavorizate
POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ IN ROMANIA
§ Definiţie - măsuri planificate şi promovate de autorităţile publice locale şi centrale, în parteneriat cu diverşi
actori, care asigură o creştere economică şi socială a regiunii
§ Obiectivul principal - Diminuarea dezechilibrelor regionale
§ Principii de bază - descentralizarea, parteneriatul, planificarea şi cofinanţarea
Obiectivele dezvoltării regionale
§ Diminuarea dezechilibrelor regionale existente
§ Corelarea politicilor şi activităţilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor
§ Stimularea cooperării interregionale, interne şi externe
Structura de implementare a politicilor de dezvoltare regională
§ La nivel naţional
l Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională (CNDR)
l Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Regională (ANDR)
§ La nivel teritorial
§ Consiliile pentru Dezvoltare Regională (CDR)
§ Agenţiile pentru Dezvoltare Regională (ADR)
Instrumentele de planificare
§ Strategiile naţionale şi regionale
§ Planurile naţionale şi regionale, anuale şi multianuale
§ Programele regionale
Priorităţile pentru dezvoltarea regională
§ Dezvoltarea sectorului privat şi promovarea investiţiilor
§ Sprijinirea IMM-urilor din sectorul productiv
§ Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii regionale
§ Dezvoltarea resurselor umane
§ Dezvoltarea turismului
 § Sprijinirea cercetării ştiinţifice, a dezvoltării tehnologice şi inovării

Politica regională a Uniunii Europene Curs 3

• POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ESTE O POLITICĂ DE INVESTIȚII

Cadrul financiar 2007-2013
Fondurile Structurale
• Fondul european de dezvoltare regională (FEDR)
• Fondul de coeziune (FC)
• Fondul social european (FSE)
• Aspecte importante pentru coeziunea pe ansamblul UE, valabile pentru toate ţările membre:
competitivitate, dezvoltare durabilă şi restructurare economică şi socială.
• Comisia propune pentru programele regionale o listă de teme considerate esenţiale:
• inovaţie şi economie bazată pe cunoaştere;
• mediu şi prevenirea riscurilor;
• accesibilitate şi servicii de interes economic general.
• Pentru programele referitoare la ocuparea forţei de muncă se au în vedere:
• ocuparea “integrală” a forţei de muncă,
• ameliorarea calităţii şi productivităţii muncii,
• promovarea incluziunii sociale
• coeziunea
• Existenţa unui cadru simplificat şi transparent, cu trei
Obiective comunitare (pentru programe):
• 1. Convergenţa
• 2. Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă
• 3. Cooperare teritorială europeană
• Regiunile ar trebui să fie mult mai implicate în toate fazele politicii de coeziune (concepţie, implementare,
control şi evaluare), Comisia rămânând coordonatorul acestei politici.
Obiectiv 1. Convergenţa

• Programele din cadrul obiectivului “Convergenţă” vizează ţările şi regiunile mai puţin dezvoltate care,
conform Tratatului, reprezintă prima prioritate a politicii de coeziune.
• Atenţia cea mai mare este acordată regiunilor cu un PIB/locuitor mai mic de 75% din media comunitară.
• Comisia propune acordarea unui sprijin temporar regiunilor în care condiţiile obiective nu s-au schimbat, dar
care, din cauza lărgirii UE, au încetat să mai fie eligibile pentru acest obiectiv.
• Motivaţia acestei propuneri este dorinţa de a asigura un tratament echitabil şi de a permite regiunilor
respective să finalizeze procesul de convergenţă. Regiunile în cauză sunt sprijinite numai până în anul 2013.
• Programele sunt susţinute de FEDR, FSE şi Fondul de Coeziune.

FEDR finanţează:
• Modernizarea şi diversificarea structurii economice a regiunilor şi ţărilor membre eligibile pentru acest
obiectiv;
• Extinderea şi modernizarea infrastructurilor de bază;
• Protecţia mediului;
• Consolidarea capacităţii instituţionale a administraţiilor naţionale şi regionale în materie de management al
fondurilor structurale şi al Fondului de Coeziune.
• Ameliorarea calităţii şi capacităţii de reacţie a instituţiilor existente pe piaţa forţei de muncă, a sistemelor de
educaţie şi training şi a serviciilor de sociale şi de asigurări;
 • Sporirea investiţiilor în capital uman prin creşterea nivelului de educaţie, adaptarea calificării cetăţenilor şi
accesul tuturor pe piaţa forţei de muncă;
• Promovarea adaptării administraţiei publice la schimbare, prin dezvoltarea capacităţilor administrative.
Fondul de Coeziune
• Vizează ţările al căror PNB/locuitor este mai mic de 90% din media comunitară;
• Contribuţia sa se referă la dezvoltarea durabilă în transporturi şi protecţia mediului.
Obiectiv 2. Competitivitatea regională şi ocuparea forţei de muncă
• Comisia are o dublă abordare:
– Prin intermediul programelor regionale, politica de coeziune ajută regiunile şi autorităţile
regionale să anticipeze şi să promoveze schimbările economice în zonele industriale,
urbane şi rurale, prin consolidarea competitivităţii şi atractivităţii lor, ţinând cont de
disparităţile economice, sociale şi teritoriale existente. Sursa de finanţare este FEDR;
– Prin intermediul programelor naţionale, politica de coeziune ajută cetăţenii să anticipeze şi
să se adapteze la schimbarea economică, susţinând politicile ce vizează utilizarea integrală
a forţei de muncă (100%), calitatea şi productivitatea muncii şi includerea socială. Sursa de
finanţare este FSE. Întâlnim trei priorităţi:
• sporirea adaptabilităţii salariaţilor şi firmelor, prin investiţii în calificare şi training şi
prin “învăţarea de-a lungul întregii vieţi”;
• atragerea mai multor oameni spre angajare şi evitarea ieşirii premature de pe piaţa
forţei de muncă, prin politici care vizează îmbătrânirea activă şi prin măsuri de
susţinere a participării femeilor;
• creşterea potenţialului de angajare a persoanelor care întâmpină mari dificultăţi pe
linia accesului pe piaţa forţei de muncă şi a păstrării serviciului.
Obiectiv 3. Cooperarea teritorială europeană
• Contribuie la integrarea armonioasă şi echilibrată a teritoriului UE, prin sprijinirea cooperării între
diferitele sale componente, pe probleme de importanţă comunitară, la nivel transfrontalier,
transnaţional şi interregional;
• Acţiunile sunt finanţate din FEDR;
• În principiu, toate regiunile definite ca NUTS III, situate de-a lungul frontierelor, externe şi interne,
terestre şi maritime, sunt vizate de cooperarea transfrontalieră;
• Comisia a propus un nou instrument juridic sub forma unei structuri de cooperare europeană, şi
anume, Autoritatea Regională Transfrontalieră.
Reforma sistemului de implementare
• Modul de implementare a politicii de coeziune comune are o influenţă hotărâtoare asupra
eficienţei sale;
• Pentru cadrul financiar 2007-2013 Comisia urmărește simplificarea managementului politicii de
coeziune prin următoarele:
– la nivel politic: fiecare ţară membră elaborează un document privind strategia sa de
dezvoltare, care reprezintă cadrul pentru programele sectoriale şi regionale;
– la nivel operaţional: Comisia adoptă programe naţionale şi regionale pentru fiecare ţară
membră.
• Coordonarea şi coerenţa între Fonduri sunt asigurate atât la nivel politic, cât şi la nivel operaţional.

Reforma sistemului de implementare

• Partea majoritară a resurselor financiare se concentrează, la fel ca şi în trecut, asupra celor mai
sărace ţări membre şi regiuni, cu accentul pe noile ţări membre;
• În cadrul financiar 2000-2006, bugetul politicii regionale a deţinut o pondere de 0,46% din PIB
comunitar. Pentru cadrul financiar 2007-2013 se menţin aceleaşi ponderi (din PIB UE-27).
 • Repartiţia acestor resurse pe cele trei priorităţi comunitare:
– 78% - Convergenţă, cu accent pe ajutorul acordat noilor ţări;
– 18% - Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă;
– 4% - Cooperare teritorială.

Comitetul regiunilor
Creat prin Tratatul asupra Uniunii Europene, reflectă atât dorinţa statelor membre de a respecta
identitatea şi prerogativele regionale şi locale, cât şi participarea regiunilor la dezvoltarea şi punerea în
practică a politicilor UE.
- Reuneşte 222 de reprezentanţi ai colectivităţilor locale şi regionale şi un număr egal de
membri supleanţi, numiţi pentru patru ani de către Consiliul Uniunii Europene. Sediul acestei
organizaţii este la Bruxelles.
- Este un organism independent. Membrii săi nu se supun nici unor instrucţiuni obligatorii. Ei
acţionează independent pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, urmărind să realizeze o
“punte” de legătură între instituţiile europene şi regiunile, oraşele şi comunele UE. Membrii
Comitetului deţin mandate (administrative) pe plan regional sau local, nu funcţionează
permanent la Bruxelles şi, ca urmare, menţin constant legătura cu cetăţenii.

Funcţiile Comitetului regiunilor

- Apără principiul subsidiarităţii (deciziile trebuie adoptate la nivelul autorităţilor publice care se
află cel mai aproape de cetăţeni);
- Este organ consultativ. Tratatul de la Maastricht prevede obligativitatea consultării Comitetului
Regiunilor de către Comisia sau Consiliul UE în numeroase domenii care afectează interesele
regionale, îndeosebi în educaţie, tineret, cultură, sănătate publică, coeziune economică şi socială,
reţele transeuropene de transporturi, de telecomunicaţii şi energie;
- Joacă un rol important în procesul de integrare europeană. Unul din principalele sale obiective îl
reprezintă consolidarea coeziunii economice şi sociale a statelor membre;
- Emite avize din proprie iniţiativă asupra unor probleme ce vizează oraşele şi regiunile, precum
agricultura şi protecţia mediului.

Instituţiile de coordonare la nivel naţional

• Instituţiile de coordonare la nivel naţional a politicilor regionale sunt organizate după
modele diferite în ţările Uniunii Europene.
• a) Sistemul de abordare a conducerii politicilor de dezvoltare regională în interiorul unei singure
instituţii guvernamentale (minister).
• Astfel de abordări de tip “un singur minister” se întâlnesc în unele din ţările sud-europene, membre
ale UE, precum:
- Grecia – unde dezvoltarea regională este patronată de către Ministerul Economiei Naţionale, care
implementează asistenţa regională prin intermediul unei agenţii pentru politica de dezvoltare
regională şi servicii pentru dezvoltare şi a altor organisme administrative.
- Portugalia – Ministerul Planificării şi Dezvoltării Regionale.
• b) Sistemul dual, cu două ministere guvernamentale pe post de organisme conducătoare.
• În unele privinţe, acest mod de coordonare permite o abordare mai “strategică” a dezvoltării
regionale, deoarece elaborarea politicilor de dezvoltare regională nu este asociată doar unui singur
domeniu sectorial specific de politică.
• Acest tip de sistem se aplică, de ex, in Finlanda și Italia:
- Finlanda, unde Ministerul pentru Afaceri are o responsabilitate globală în ceea ce
priveşte elaborarea politicilor de dezvoltare, incluzând propunerile legislative, desemnarea hărţilor
 zonelor asistate, promovarea politicilor de dezvoltare regională în cadrul altor domenii ale politicii
guvernamentale şi coordonarea administrării politicilor regionale la nivel regional şi local.
• O a doua instituţie guvernamentală centrală, Ministerul Comerţului şi Industriei, este
răspunzătoare pentru implementarea politicilor de dezvoltare regională, printr-o reţea de 19 birouri
regionale de servicii pentru afaceri, răspândite în întreaga ţară.
• O diviziune similară a responsabilităţilor privind politicile regionale este evidentă şi în cazul Italiei.
• Ministerul pentru Buget îndeplineşte rolul conducător în raport cu formularea politicilor (inclusiv
desemnarea zonelor) şi în relaţiile europene, în timp ce Ministerul Industriei are responsabilitatea
generală pentru administrarea asistenţei regionale.

• c) Abordarea franceză este, poate, cel mai elocvent exemplu de autoritate administrativă delegată
din cadrul Europei.
• DATAR – Departamentul pentru amenajarea teritoriului şi acţiune regională – a fost creat în
scopul elaborării şi implementării politicilor de dezvoltare regională şi al coordonării obiectivelor
acestora cu cele ale “Planului Naţional”.
• DATAR are statut special, ceea ce facilitează rolul său în cadrul dezvoltării şi coordonării politicilor,
prin îndepărtarea multor restricţii ierarhice. În plus, DATAR se află sub autoritatea directă a
primului-ministru, deşi este răspunzător faţă de Ministerul Industriilor. El este responsabil pentru
înfiinţarea structurilor sau mecanismelor destinate a soluţiona probleme specifice dezvoltării
regionale, dar lasă conducerea operativă, ulterioară, în seama altor instituţii ale administraţiei
naţionale sau locale.
• 2014 – DATAR este desfiinţat şi este creat Comisariatul General pentru Egalitatea Teritoriilor care
continuă misiunea DATAR
• d) Modelul în care dezvoltarea regională este, în primul rând, atribuţia directă a regiunilor este
întâlnit frecvent în cadrul statelor federale – Austria, Germania şi Belgia.
•
 În Austria, fiecare dintre cele nouă provincii îşi dezvoltă propriul program de dezvoltare regională
care, după aprobarea de către guvernul federal, este implementat în mod autonom de către
districte.
Nivelul federal are un rol formal în cadrul aşa-numitelor acorduri federale pentru cofinanţarea
pachetelor de măsuri de dezvoltare regională.

•  Sistemul belgian este cel mai regionalizat din Europa occidentală.

• Guvernul belgian este responsabil de elaborarea cadrului legislativ de bază şi are rolul de asigurare
a încadrării în prevederile referitoare la acordarea de către stat a ajutoarelor, fără ca autorităţile
centrale să aibă vreun rol oficial în formularea obiectivelor şi strategiilor în domeniul politicilor de
dezvoltare regională (acesta poate, totuşi, influenţa dezvoltarea regională prin intermediul
politicilor sectoriale şi prin elaborarea de măsuri speciale, destinate numai unor anumite zone).
• Regiunile flamandă şi valonă au propriile lor politici de dezvoltare regional, în unele cazuri
implementate prin proceduri de reglementare proprii.
• Totuşi, trebuie menţionat faptul că politicile celor două regiuni sunt în mare măsură
complementare, contribuind, astfel, la o dezvoltare naţională echilibrată.

Agenţiile pentru dezvoltarea regională

• Definiţii
• Agenţiile de dezvoltare regională (ADR) sunt necesare pentru a evidenţia complementaritatea,
respectiv resursele endogene ale unei regiuni geografice.
• O agenţie de dezvoltare regională poate fi:
 • Orice fel de organizaţie ce îndeplineşte o misiune care este în interesul comun sau
general al unui anumit teritoriu.
• Din această perspectivă, o agenţie de dezvoltare trebuie să întreţină raporturi
semnificative cu autorităţile locale sau regionale în ceea ce priveşte conducerea,
finanţarea sau stabilirea sarcinilor.
• “Orice instituţie finanţată de la buget, din afara domeniului administraţiei centrale
şi locale şi care posedă atribuţii pe linia scopului specific al promovării dezvoltării
industriale în cadrul regiunilor care sunt, în general, desemnate drept zone
problemă sau prioritare” (Yuill şi Allen).
• Avantajul acestei definiţii este acela că restrânge atât domeniul/funcţiile ADR (în
afara celui al administraţiilor centrale şi locale de stat), cât şi scopul activităţii sale
(promovarea dezvoltării industriale).
• “O instituţie cu bază regională, cu finanţare bugetară în afara corpusului principal
al administraţiei centrale şi locale de stat, destinată promovării economiei”
demonstrează dinamica mediului economic şi social şi necesitatea susţinerii
dezvoltării în regiune, prin existenţa unei structuri coordonatoare
(Halkier şi Danson).
• Deşi această definiţie nu precizează care instituţii sunt şi care nu sunt incluse în
cadrul “corpusului principal al administraţiilor centrale şi locale de stat”, ea permite
examinarea unei varietăţi de astfel de organisme, care îndeplinesc sau pretind că
îndeplinesc un autentic rol de dezvoltare regională.
“Orice fel de organizaţie care îndeplineşte o misiune care este în interesul comun sau general al unui
anumit teritoriu. Din această perspectivă, o agenţie de dezvoltare trebuie să întreţină raporturi
semnificative cu autorităţile locale sau regionale, în ceea ce priveşte conducerea, finanţarea sau
stabilirea sarcinilor. Mai mult, aceasta trebuie să acţioneze într-o zonă suficient de mare, dar mai mică
decât cea a întregii ţări ”.
(EURADA – Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Dezvoltare)
• “O organizaţie independentă neguvernamentală, ale cărei scopuri includ în principal: dezvoltarea
regiunilor, susţinerea administraţiei de stat în implementarea sarcinilor legate de dezvoltarea
regională şi crearea unei infrastructuri pentru realizarea măsurilor de restructurare” (Polonia).
Scopul ADR-urilor
• Sunt create în scopul echilibrării diferenţelor de dezvoltare din cadrul unei regiuni şi susţin
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor care trăiesc în această regiune, prin aplicarea
politicilor de dezvoltare ce cuprind toate domeniile: cultural, social, economic şi de infrastructură
ale vieţii cotidiene.
Obiectivele ADR-urilor
• La începutul anilor ‘80, obiectivele ADR-urilor erau:
- încurajarea dezvoltării industriale ,
- îmbunătăţirea structurii sociale şi economice a regiunii.
• În prezent - se pune accent pe competitivitatea regiunii în ansamblu.
Activităţile Agenţiilor de Dezvoltare Regională
• Priorităţi:
– utilizarea potenţialului endogen;
– servicii pentru întreprinderi;
– servicii pentru autorităţile locale şi regionale;
– servicii de pregătire.
– Cele mai frecvente activităţi:
– consultanţă şi asistenţă pentru firme;
 – studiu privind dezvoltarea economică a regiunilor;
– consultanţă acordată comunităţilor regionale;
– bănci de date.
Instrumentele de acţiune ale agenţiilor
• Acordarea de consultanţă şi asistenţă informaţională
• Finanţare
• Crearea infrastructurii necesare

CADRUL FINANCIAR 2014-2020 STRATEGIA EUROPA 2020

• Europa 2020 este strategia pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică elaborată de UE
pentru o perioadă de zece ani.
• Lansată în 2010, ea viza să creeze condițiile necesare pentru o creștere inteligentă, durabilă și
favorabilă incluziunii.
• UE a propus ca până la sfârșitul anului 2020 să îndeplinească o serie de obiective în cinci domenii
esențiale: ocuparea forței de muncă, cercetare și dezvoltare, energie/climă, educație, incluziune
socială și reducerea sărăciei.
STRATEGIA EUROPA 2020
5 obiective pentru 2020
1. Ocuparea forţei de muncă
– O rată de ocupare a forţei de muncă de 75% în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20
şi 64 de ani
2. Cercetare şi dezvoltare 
– Alocarea a 3% din PIB-ul UE pentru cercetare şi dezvoltare
3. Schimbările climatice şi utilizarea durabilă a energiei
– Reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră  faţă de nivelurile înregistrate în 1990
(sau chiar cu 30%, în condiţii favorabile)  
– Creşterea ponderii surselor de energie regenerabile până la 20%
– Creşterea cu 20% a eficienţei energetice
4. Educaţie
– Reducerea sub 10% a ratei de părăsire timpurie a şcolii
– Creşterea la peste 40% a ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în
vârstă de 30-34 de ani
5. Lupta împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale
– Reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să
sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale
Fondurile Structurale și de Investiții Europene (FESI)
• Pentru perioada 2014-2020 fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI) reprezintă
principalul instrument de politică de investiții al Uniunii Europene.
• Până în 2023 utilizarea fondurilor ESI va genera investiții în principalele domenii prioritare ale UE
prin sprijinirea creării de locuri de muncă și prin readucerea economiei europene pe calea creșterii
durabile.
• Buget: 454 miliarde EUR
• Din 2014 acestea au un cadru de funcționare comun și urmăresc obiective politice complementare.
• Fondul european de dezvoltare regională (FEDR)
• Fondul de coeziune (FC)
• Fondul social european (FSE)
• Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)
 • Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM)
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)
• FEDR concentrează investiţiile asupra mai multor domenii prioritare cheie:
- Inovare şi cercetare;
- Agenda digitală;
- Sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri);
- Economie cu emisii reduse de carbon.
• FEDR vizează reducerea problemelor economice de mediu şi sociale în zonele urbane, punând un
accent special pe dezvoltarea urbană durabilă.
Fondul de Coeziune (FC)
• Este destinat statelor membre al căror venit naţional brut (VNB) pe cap de locuitor este mai mic de
90% din media UE.
• Vizează reducerea disparităţilor economice şi sociale şi promovarea dezvoltării durabile.
• Pune la dispoziţie fonduri pentru activităţi din următoarele categorii:
- proiectele de infrastructură, reţele transeuropene de transport, în special  proiecte prioritare de interes
european;
- mediu: în acest domeniu, FC poate sprijini proiecte legate de energie şi de transport, atât timp cât acestea
aduc beneficii vizibile mediului înconjurător în ceea ce priveşte eficienţa energetică, utilizarea surselor de
energie regenerabilă, dezvoltarea transportului feroviar, susţinerea intermodalităţii, consolidarea
transportului public etc.
Fondul Social European (FSE)
Obiectivele FSE pentru perioada 2014-2020
• Ocuparea forței de muncă:
- FSE sprijină organizațiile din întreaga UE să implementeze proiecte având drept obiectiv formarea
profesională și facilitarea angajării.
- sprijinirea companiilor care se confruntă cu restructurări sau cu un număr insuficient de lucrători
calificați. 
- Sprijinirea accesului tinerilor pe piața muncii este o prioritate pentru FSE în toate țările UE.
• Incluziunea socială:
- FSE finanțează proiecte care îi ajută pe cei aflați în dificultate și pe cei proveniți din grupuri
defavorizate să obțină competențe și locuri de muncă.
• Creșterea calității educației:
- FSE finanțează activități pentru creșterea calității învățământului și formării și pentru a se asigura că
tinerii își încheie studiile și dobândesc competențele de care au nevoie pentru a fi mai competitivi
pe piața muncii.
- Reducerea abandonului școlar este o prioritate în acest sens, alături de îmbunătățirea
oportunităților de învățământ vocațional și superior.
• O administrație publică mai puternică: FSE sprijină eforturile statelor membre de a spori calitatea
administrației și a guvernării publice, susținând astfel reformele structurale ale statelor prin
punerea la dispoziție a capacităților administrative și instituționale necesare.
Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)
• FEADR este un instrument al UE prin care ţărilor membre li se acordă fonduri pentru
implementarea Politicii Agricole Comune.
• FEADR dispune de un buget în valoare de 100 de miliarde EUR pentru perioada 2014-2020. Fiecare
stat membru primește un pachet financiar pentru această perioadă de 7ani. Pachetele financiare ar
urma să mobilizeze încă 61 de miliarde EUR din fonduri publice în statele membre.
Prin  FEADR  se acordă finanţare 50-70% din valoare eligibilă a proiectului. 
Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)
Cadrul UE pentru programele de dezvoltare rurală
Statele membre și regiunile își elaborează propriile programe de dezvoltare rurală în funcție de nevoile din
teritoriu. Acestea trebuie să vizeze cel puțin patru din următoarele șase priorități ale UE:
• să încurajeze transferul de cunoștințe și inovarea în agricultură, în silvicultură și în zonele rurale;
• să sporească competitivitatea tuturor ramurilor agriculturii și să promoveze tehnologiile agricole
inovatoare și gestionarea durabilă a fondului forestier;
• să promoveze organizarea lanțului de aprovizionare cu produse alimentare, bunăstarea animalelor
și gestionarea riscurilor în agricultură;
• să refacă, să conserve și să dezvolte ecosistemele care sunt legate de agricultură și silvicultură;
• să promoveze utilizarea eficientă a resurselor și să sprijine tranziția către o economie cu emisii
reduse de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările climatice în sectoarele agricol, alimentar și
silvic;
• să promoveze incluziunea socială, reducerea sărăciei și dezvoltarea economică în zonele rurale.
Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM)
• Sprijină operatorii în tranziția către un pescuit durabil
• Ajută comunitățile din zonele de coastă să își diversifice economiile
• Finanțează proiecte care creează noi locuri de muncă și îmbunătățesc calitatea vieții în regiunile de
coastă ale Europei
• Facilitează accesul la finanțare.
Politica de clusterizare – prioritate de dezvoltare economică regională a UE pentru cadrul financiar 2014
-2020
Alfred Marshall (1842 – 1924) – primul economist care a descris clusterele.
• Analizând aglomerările industriale din Anglia a constatat că aceste concentrări geografice de
întreprinderi dintr-un anumit sector creează efecte economice pozitive involuntare (aşa-numitele
externalităţi):
- efecte asupra forţei de muncă: faptul că un număr mare de întreprinderi se alimentează din acelaşi
bazin de forţă de muncă are drept consecinţă creşterea salariilor, pe de o parte, şi specializarea şi
creşterea nivelului de calificare a acesteia, pe de altă parte;
- efecte privind specializarea furnizorilor: pentru a evita concurenţa, întreprinderile dintr-o
aglomerare industrială tind să se specializeze pe un anumit segment al lanţului de creare a valorii
adăugate, conducând la creşterea calităţii produselor şi la reducerea costurilor;
- transferul tehnologic: Marshall a constatat că informaţia şi cunoştinţele „plutesc prin aer” între
întreprinderile existente în cadrul respectivelor aglomerări industriale.
Politica de clustere
Michael Porter - profesor la Harvard Business School. 
• Competenţe: management strategic, competitivitatea companiilor, regiunilor și a statelor.
• Studiază politicile economice bazate pe dezvoltarea clusterelor
• A definit clusterele astfel:
- Clusterele sunt concentrări geografice de instituţii şi companii interconectate, dintr-un anumit domeniu.
- Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite şi alte entităţi importante din punct de vedere al
concurenţei.
• Acestea includ, spre exemplu, furnizori de input-uri specializate, cum ar fi componente, maşini şi
servicii, sau furnizori de infrastructură specializată.
• De multe ori, clusterele se extind în aval către diverse canale de distribuţie şi clienţi şi lateral către
producători de produse complementare şi către industrii înrudite prin calificări, tehnologii sau
input-uri comune.
 • Unele clustere includ instituţii guvernamentale şi de alte tipuri – precum universităţi, agenţii de
standardizare, furnizori de instruire profesională şi patronate – ce asigură instruire specializată,
educaţie, informaţie, cercetare şi suport tehnic (Porter M., 1998).
Definiţia clusterului este întâlnită şi în legislaţia din România (HG 918:2006 ) conform căreia clusterul este o
grupare de producători, utilizatori şi /sau beneficiari, în scopul punerii în aplicare a bunelor practici din UE
în vederea creşterii competitivităţii operatorilor economici
• Definiţia UE (Comunicarea Comisiei Europene COM (2008) 652 /2008 Către clustere de talie
mondiala in Uniunea Europeana-implementarea strategiei bazata pe inovare):
- Clusterul este un grup de firme, actori economici şi instituţii localizate într-o proximitate geografică şi care
au ajuns la gradul de mărime necesar dezvoltării de expertiză specializată, servicii, abilităţi şi furnizori.
Modelul unanim acceptat pe plan internaţional este format din 3 actori („Triple helix”) ce reuneşte în
cadrul unui cluster:
• întreprinderi – care reprezintă latura economică a clusterului;
• universităţi şi institute de cercetare – reprezintă furnizorii de soluţii inovative pentru
întreprinderile din cluster;
• autorităţi publice locale, regionale etc.
• In România, experienţa a arătat că cei 3 parteneri naturali ai modelului „Triple helix” nu
cooperează, mai mult decât atât, aceştia nu se cunosc şi nu ajung să discute unul cu celalalt.
• Modelul a fost adaptat şi transformat într-un model „Four clover” („Trifoi cu patru foi”), cel de al
patrulea actor fiind reprezentat de organizaţii catalizatoare:
- firme de consultanţă specializate în domeniul transferului tehnologic şi al inovării,
- centre de transfer tehnologic,
- camere de comerţ şi industrie etc.

CADRUL FINANCIAR 2021-2027

 Fondurile europene sau fondurile structurale
- sunt instrumente financiare ce intră sub administrația Comisiei Europene, prin care Uniunea Europeană
acționează pentru eliminarea disparităților economice și sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii
economice și sociale. 
FONDURILE STRUCTURALE
Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene constituie baza de instituire a celor 8 fonduri reglementate de
Regulamentul privind Dispozițiile Comune:
 Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR),
 Fondul Social European (FSE),
 Fondul de Coeziune (FC),
 Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM),
 Fondul pentru Azil și Migrație (FAMI),
 Fondul pentru Securitate Internă (FSI)
 Fondul pentru Managementul Integrat al Frontierelor (FMIF),
 Fondul privind Tranziția Justă (FTJ).
2021-2027 - Statele Membre ale Uniunii Europene vor avea la dispoziție 1,8 trilioane euro prin:
 Cadrul financiar multianual (CFM)
2021-2027 = 1.074,3 miliarde euro
 Pachetul de relansare economică Next Generation EU = 750 miliarde euro
 Total = 1.824,3 miliarde euro
  Ca urmare a acordului Parlamentului European din 16 decembrie 2020, Consiliul UE a adoptat la 17
decembrie 2020 regulamentul privind noul Cadru Financiar Multianual (CFM) 2021-2027 și
pachetul de relansare economică Next Generation EU (NGEU).
 Regulamentul prevede un buget pe termen lung de 1 074,3 miliarde EUR pentru UE27 (cele 27 de
state membre rămăse ca urmare a Brexit-ului), inclusiv integrarea Fondului European de
Dezvoltare.
 Împreună cu NGEU, în valoare de 750 de miliarde EUR, va permite UE să furnizeze o finanțare fără
precedent de 1,8 trilioane EUR în următorii ani pentru a sprijini prioritățile UE pe termen lung în
diferite politici/zone.
 Cele 1 074,3 miliarde euro aferente Cadrului financiar 2021-2027 vor fi împărțite între 7 capitole de
buget:
Next Generation EU – 750 mld. Euro
NextGeneration EU este un instrument temporar de redresare în valoare de 750 de miliarde EUR, menit să
contribuie la repararea daunelor economice și sociale imediate provocate de pandemia de coronavirus.
Acesta are la bază trei piloni:
 instrumente de sprijinire a eforturilor depuse de statele membre pentru a se redresa, pentru a
remedia consecințele crizei și pentru a ieși mai puternice din această încercare;
 măsuri de stimulare a investițiilor private și de sprijinire a întreprinderilor aflate în dificultate;
 consolidarea principalelor programe ale UE pentru a valorifica învățămintele desprinse din criză,
pentru a spori soliditatea și reziliența pieței unice și pentru a accelera dubla tranziție verde și
digitală.
 Politica de coeziune
În cadrul bugetului pe termen lung al UE pentru 2021-2027, Comisia propune modernizarea Politicii
de Coeziune, principala politică de investiții a UE.
 Cinci priorități investiționale (5 Obiective):
1. O Europă mai inteligentă, prin inovare, digitalizare, transformare economică și sprijinirea
întreprinderilor mici și mijlocii
2. O Europă mai verde, fără emisii de carbon, punerea în aplicare a Acordului de la Paris și investiții în
tranziția energetică, energia din surse regenerabile și combaterea schimbărilor climatice
3. O Europă conectată, cu rețele strategice de transport și digitale
4. O Europă mai socială, pentru realizarea pilonului european al drepturilor sociale și sprijinirea calității
locurilor de muncă, a învățământului, a competențelor, a incluziunii sociale și a accesului egal la sistemul
de sănătate
5. O Europă mai apropiată de cetățenii săi, prin sprijinirea strategiilor de dezvoltare conduse la nivel local
și a dezvoltării urbane durabile în UE.
Investițiile în dezvoltare regională se vor axa mai ales pe obiectivele 1 și 2. Acestor priorități li se vor
aloca 65 % - 85 % din resursele FEDR și ale Fondului de coeziune (FC), în funcție de prosperitatea relativă a
statelor membre.
OBIECTIV 1. O Europă mai inteligentă
 Prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente
 Începând cu perioada de programare 2014-2020, abordarea
„Specializarea inteligentă” a devenit baza prioritară pentru investițiile în cercetare și inovare finanțate de
FEDR la nivel regional.
- Creșterea gradului de colaborare dintre organizațiile CDI și
întreprinderi, precum și susținerea capacității întreprinderilor de a inova.
- Consolidarea sectorului IMM prin facilitarea investițiilor
productive, transfer tehnologic, implementarea de tehnologii noi, operaționalizarea structurilor de afaceri
(incubatoare, acceleratoare, clustere etc.), consolidarea start-upurilor inovatoare.
FONDUL DE SUSȚINERE - FEDER

 OBIECTIV 2. O Europă mai verde

O Europă mai ecologică, cu emisii scăzute de carbon prin promovarea tranziției către o energie
nepoluantă, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a adaptării la schimbările climatice
și a prevenirii și gestionării riscurilor
 Obiectivul UE 2030 - eficiență energetică de 32,5%
 Gestionarea deșeurilor - o provocare majoră pentru România. Se înregistrează în continuare o rată
scăzută de reciclare a deșeurilor municipale (14%) și rate ridicate de depozitare a lor (70%)
 Termoficare inclusiv pe baza surselor alternative de energie
 Sectorul pescăresc - nevoia de investiții în domeniile pescuit, acvacultură, procesare și dezvoltarea
zonelor pescărești.
FONDURI DE SUSȚINERE : FEDER, FC, FEPAM
 OBIECTIV 3. O Europă conectată
Prin dezvoltarea mobilității și a conectivității TIC regionale
 Pentru a contribui la o Europă mai conectata, România trebuie să adreseze o serie de nevoi cu
scopul de a reduce decalajul de dezvoltare in domeniul infrastructurii de transport si pentru a
creste conectivitatea cu restul Europei.
 Rămâne prioritară rețeaua primară la nivelul României, urmată de rețeaua secundara de transport
care are rolul de a asigura accesibilitatea regională și urbană.
 Au fost identificate nevoi de investiții cu un rang ridicat de prioritate pentru a dezvolta rețele
transeuropene de transport rutier și feroviar, în special legăturile cu regiunile periferice de peste
Munții Carpați, de exemplu din nord-est, și cu Delta Dunării și pentru a facilita accesul la centrele
industriale.
 Imbunătățirea transportului naval de marfă și turistic.
 FONDURI: FEDER, FC
OBIECTIV 4. O Europă mai socială
In contextul schimbărilor structurale generate de globalizare și progresul tehnologic, România se
confruntă cu provocări majore în ceea ce privește relevanța educației și formării pentru piața forței de
muncă, utilizarea corespunzătoare a resurselor de muncă și productivitatea muncii.
 Creșterea ponderii absolvenților de studii superioare și a participării adulților la formare, cu impact
direct asupra accesului la piața muncii.
 Antreprenoriatul și economia socială - mecanisme prin care se urmărește stimularea participării pe
piața muncii a diferitelor categorii de persoane, prin oferirea pârghiilor necesare, atât creării și
dezvoltării acestora, cât și pentru creșterea șanselor de supraviețuire.
 Susținerea persoanele cele mai defavorizate.
FONDURI: FEDER, FSE
OBIECTIV 5. O Europă mai apropiată de cetățenii săi
Sprijinirea strategiilor de dezvoltare conduse la nivel local și a dezvoltării urbane durabile în UE.
 Promovarea dezvoltării durabile și integrate a zonelor
urbane, rurale și de coastă și a inițiativelor locale.
- Sprijin pentru :
- Dezvoltarea urbană,
- Potențialul turistic,
 - Patrimoniul cultural,
- Rezervațiile și monumentele naturale,
- Resursele balneare.
FONDURI: FEDER
Politica de coeziune
Politica de coeziune continuă investițiile în toate regiunile, pe baza a 3 categorii (mai puțin dezvoltate, în
tranziție, mai dezvoltate).
 Metoda de alocare a fondurile se bazează încă, în mare măsură, pe indicatorul PIB/cap de locuitor.
 Se introduc noi criterii: șomajul în rândul tinerilor, nivel scăzut de educație, schimbări climatice,
primirea și integrarea migranților.
 Politica de coeziune continuă să sprijine strategiile de dezvoltare conduse la nivel local și să
autonomizeze gestionarea fondurilor de către autoritățile locale.
 Crește și dimensiunea urbană a politicii de coeziune, prin alocarea a 6% din FEDR dezvoltării urbane
durabile și printr-un nou program de colaborare în rețea și de consolidare a capacităților dedicat
autorităților urbane, sub denumirea Inițiativa urbană europeană.
Implementarea politicii de coeziune 2021-2027 în România
 În propunerea Comisiei Europene pentru bugetul 2021-2027, România are alocate 27 miliarde de
euro prin politica de coeziune, ceea ce înseamnă cu 8% în plus față de cadrul financiar anterior.
NOUTĂȚI
 Conform Comisiei Europene, pentru întreprinderile și antreprenorii care beneficiază de sprijinul UE,
noul cadru oferă mai puțină birocrație și modalități mai simple de solicitare a plăților, prin utilizarea
opțiunilor simplificate în materie de costuri.
 Pentru facilitarea sinergiilor, un cadru unic de reglementare acoperă în prezent 7 fonduri UE
implementate în parteneriat cu statele membre.
 Cadrul de reglementare unic care acoperă fondurile politicii de coeziune și Fondul pentru Azil și
Migrație vor facilita crearea de strategii de integrare a migranților la nivel local sprijinite prin
resurse UE utilizate în sinergie.
 Fondul pentru Azil și Migrație se va concentra pe nevoile pe termen scurt ale migranților în
momentul sosirii, în timp ce politica de coeziune va sprijini integrarea lor socială și profesională.
 În afara cadrului unic de reglementare, vor fi facilitate sinergii cu alte instrumente UE, cum ar
fi politica agricolă comună, Orizont Europa, programul LIFE sau Erasmus +.
 Cooperarea interregională și transfrontalieră va fi facilitată de noua posibilitate ca o regiune să
utilizeze părți din propria alocare pentru a finanța proiecte în altă parte a Europei, împreună cu
alte regiuni.
 Noua generație a programelor de cooperare interregională și transfrontalieră („Interreg”) va ajuta
statele membre să depășească obstacolele transfrontaliere și să dezvolte servicii comune.
 Comisia propune un nou instrument pentru regiunile de frontieră și pentru țările dornice să-și
armonizeze cadrele juridice, denumit Mecanismul transfrontalier european.
 Comisia propune crearea Investițiilor interregionale pentru inovare.
 Regiunile cu active corespunzătoare de „specializare inteligentă” vor fi sprijinite mai mult pentru
alcătuirea clusterelor paneuropene în sectoare prioritare precum datele masive (big data),
economia circulară, sistemele avansate de fabricație sau securitatea cibernetică.
 În data de 14 ianuarie 2020 Comisia Europeană a publicat propunerea privind Fondul pentru o
tranziție justă (Just Transition Fund – JTF), ca parte componentă a unui pachet mai amplu legislativ
referitor la Pactul Ecologic European (European Green Deal).
 Fondul pentru o Tranziție Justă este complementar fondurilor Politicii de Coeziune.
  Regulamentul privind prevederile comune conține un set unic de norme pentru 7 fonduri UE
implementate în gestiune partajată, respectiv:
 Fondul European de Dezvoltare Regională,
 Fondul de Coeziune,
 Fondul Social European+,
 Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM),
 Fondul pentru Azil și Migrație (FAMI),
 Fondul pentru Securitate Internă (ISF),
 Instrumentul pentru Frontiere Externe și Vize (IBMF).
Comparativ cu perioada precedentă de programare, nu se mai acoperă  Fondul European pentru
Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR).
Orizont Europa
 Sinergia între fonduri și programul Orizont Europa va fi asigurată prin Strategia Națională de
Specializare Inteligentă 2021-2027.

Alocările pentru România

Conform pachetului legislativ 2021-2027 propus de Comisia Europeană, alocările dedicate României din
fondurile aferente Politicii de Coeziune însumează aprox. 31 miliarde euro și sunt distribuite pe fonduri
astfel:
 Fondul European de Dezvoltare Regională - 17,715 miliarde euro,
inclusiv 392 milioane euro pentru Cooperare Teritorială Europeană,
 Fondul Social European Plus - 8,385 miliarde euro,
 Fondul de Coeziune - 4,499 miliarde euro, inclusiv alocarea transferată către Mecanismul pentru
Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility - CEF) - 1,091 miliarde euro, din care doar 70%
la dispoziția Statului Membru,
 Fondul pentru o Tranziție Justă – 1,766 miliarde euro.
Concentrarea la nivel național, conform pachetului legislativ, presupune ca:
 25% din total alocare FEDR este pentru Obiectivul de Politică 1 (O Europă mai inteligentă)
 30% din total alocare FEDR este pentru Obiectivul de Politică 2 (O Europă mai ecologică)
 30% din total alocare FEDR este pentru intervenții care vor contribui la
îndeplinirea obiectivelor climatice
 37% din total alocare FC este pentru intervenții care vor contribui la
îndeplinirea obiectivelor climatice
 6% din total alocare FEDR este pentru intervenții care vor contribui la
dezvoltarea urbană durabilă
 25% din total alocare FSE+ este pentru obiectivele specifice privind incluziunea socială
 2% din total alocare FSE+ este pentru obiectivele specifice privind ajutorarea celor mai defavorizate
persoane
 10% din total alocare FSE+ este pentru sprijinirea ocupării tinerilor care nu au un loc de muncă.
Mecanismul de Redresare și Reziliență
Mecanismul European de Reziliență și Redresare este elementul central al
Instrumentului NextGenerationEU, cu împrumuturi și granturi în valoare de 672,5 miliarde de euro,
disponibile pentru sprijinirea reformelor și a investițiilor întreprinse de țările Uniunii Europene.
Mecanismul de Redresare și Reziliență
 Scopul - atenuarea impactului economic și social al pandemiei și de a face ca economiile și
societățile europene să devină mai durabile, mai reziliente și mai bine pregătite pentru provocările
și oportunitățile oferite de tranziția către o economie verde și de tranziția digitală.
Mecanismul are 6 direcții prioritare de finanțare:
 Tranziția verde, inclusiv biodiversitatea
 Transformarea digitală
 Coeziunea economică și competitivitatea
 Coeziunea socială și teritorială
 Reacția la criză instituțională și pregătirea pentru criză
 Politici pentru următoarea generație, copii și tineri, inclusiv educație și abilități
 Statele membre lucrează la planurile lor de redresare și reziliență pentru a accesa fonduri din cadrul
Mecanismului European de Reziliență și Redresare.
 În data de 18 decembrie 2020, negociatorii Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene
au ajuns la un acord privind forma finală a mecanismului. 
 Alocarea pentru România este în valoare de 30,5 miliarde de euro.
 Comisia Europeană a publicat în data de 21 decembrie 2020 modelele orientative menite să ajute
statele membre să elaboreze planuri naționale de redresare și reziliență care să fie conforme cu
normele UE privind ajutoarele de stat.
Planul Național de Redresare și Reziliență

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un document strategic, elaborat în cadrul
Mecanismului de Redresare și Reziliență, parte a pachetului de relansare economică Next Generation EU.
Planul urmărește 3 obiective strategice:
 Ameliorarea stării economice a României urmare a crizei pandemice,
 Consolidarea capacității de reziliență,
 Asigurarea unei creșteri economice pe termen lung.
 Principalele particularități ale PNRR:
 Reprezintă un plan strategic complementar cu Politica de Coeziune,
 Promovează investițiile în infrastructură,
 Respectă viziunea de tranziție verde și digitalizare,
 Promovează investiții în mediul de afaceri,
 Alocă investiții în capacitatea de reziliență în criză,
 Este complementar cu măsurile și politicile de coeziune socială (educație și ocupare, incluziune și
demnitate socială).
 Cu un total alocat de 30,44 miliarde euro, respectiv de 33,009 miliarde euro, planul este structurat
pe trei piloni și 12 domenii prioritare pentru dezvoltarea României:
Cerința actuală din propunerea de Regulament aplicabil PNRR este ca, din suma aferentă granturilor, 70%
să fie disponibilă până în 2022, iar restul de 30% să se aloce, pe baza unei formule prestabilite, în funcție de
evoluțiile macroeconomice de la nivelul fiecărei țări.
În ceea ce privește mediul de afaceri, principalele reforme propuse sunt:
 Acces la inovare și transfer tehnologic
 Digitalizare
 Tranziție verde
 Consolidarea poziției competițională pe piața unică europeană
 Flexibilizarea accesului la surse de finanțare nebancare