Disparităţi inter-regionale

în România
 Politica de dezvoltare regională
Politica de dezvoltare regionala este un concept relativ nou pentru România.
Începând cu 1998, tara a fost structurata în 8 regiuni de dezvoltare (nivel
NUTS II), grupând cele 42 judeţe existente.
Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România stabileşte
obiectivele, cadrul instituţional, competenţele şi instrumentele specifice
necesare promovării politicii de dezvoltare regională. În baza acestei legi s-
au constituit, la sfârşitul anului 1998, prin asocierea liber consimţită a
judeţelor şi a Municipiului Bucureşti, 8 Regiuni de Dezvoltare
corespunzătoare nivelului statistic NUTS II. Stabilite pe o bază voluntară, ele
nu au statut de unităţi administrative. Aceste Regiuni reprezintă unităţi
teritoriale suficient de mari pentru a constitui o bună bază pentru elaborarea
şi implementarea strategiilor de dezvoltare regionale, permiţând utilizarea
eficientă a resurselor financiare şi umane.
 Politica de dezvoltare regională
Ministerul Integrării Europene, prin Direcţia Generală pentru Politici
şi Programe de Dezvoltare Regională răspunde de elaborarea
şi implementarea politicii de dezvoltare regională, coordonând
toate activităţile de planificare, programare, implementare. În
procesul de integrare europeană MIE este negociator naţional
în relaţia cu Comisia Europeană pentru capitolul 21 „Politica
Regională şi Coordonarea Instrumentelor Structurale”, scop în
care iniţiază şi elaborează, în cooperare cu ministerele şi
instituţiile relevante, propuneri pentru legislaţia în domeniul
dezvoltării regionale. MIE este responsabil şi de construcţia
instituţională pentru dezvoltarea regională şi implementarea
fondurilor Structurale.
 Politica de dezvoltare regională
Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regionala (CNDR) este
autoritatea deliberativă pentru politica şi programele de
dezvoltare regionala, avizând documente importante pentru
dezvoltarea regională cum sunt Planul Naţional de Dezvoltare
şi Strategia Naţională de Dezvoltare Regională.
CNDR este prezidat de Ministrul Integrării Europene şi este alcătuit
din preşedinţii şi vicepreşedinţii celor opt Consilii de Dezvoltare
Regională şi la paritate, secretari de stat din ministerele
implicate în dezvoltarea regională.
Consiliul de Dezvoltare Regională (CDR), creat la nivelul fiecăreia
din cele 8 Regiuni de Dezvoltare, are rol deliberativ privind
coordonarea la nivel regional a politicii naţionale de dezvoltare
regională. CDR decide la nivel regional, pe parcursul elaborării
PDR–urilor, obiectivele prioritare de dezvoltare regională şi
strategia pentru atingerea obiectivelor prioritare de dezvoltare
ale PDR.
 Politica de dezvoltare regională
CDR este alcătuit din preşedinţii Consiliilor Judeţene şi câte un
reprezentant al Consiliilor locale municipale, orăşeneşti, comunale ale
fiecărui judeţ component al Regiunii. CDR coordonează Agenţia de
Dezvoltare Regională (ADR) care activează în fiecare Regiune de
Dezvoltare.
Agenţiile de Dezvoltare Regională existente în fiecare regiune de
dezvoltare reprezintă organismul executiv al CDR. ADR-urile sunt
organizaţii non-guvernamentale, de utilitate publică, cu personalitate
juridică, care acţionează în domeniul specific dezvoltării regionale.
ADR–urile sunt partenerii Ministerului Integrării Europene,
responsabili cu elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regională, ca
bază pentru elaborarea PND, iar ulterior aprobării PND de către
Guvern, au rolul de autorităţi de implementare a măsurilor stabilite în
cadrul priorităţii PND privind dezvoltarea regională.
Politica de dezvoltare regională
 Disparităţi inter-regionale
Dezvoltarea regională a făcut necesar implementarea unui sistem
statistic de nivel NUTSII în nomenclatorul EUROSTAT pentru
analiza şi monitorizarea disparităţilor în dezvoltarea regională
care este încă în proces de îmbunătăţire.
Datele statistice arată că România a intrat în procesul de tranziţie
având un nivel relativ scăzut al disparităţilor regionale,
comparativ cu alte state membre sau ţări candidate. Aceste
disparităţi însă au crescut rapid şi în mod deosebit între
Bucureşti şi restul ţării. Disparităţile inter-regionale în termeni
absoluţi sunt relativ mici prin comparaţie cu Uniunea
Europeană. În termeni relativi însă, acestea au atins nivele
comparabile cu cele din Portugalia şi Olanda (după cum se
poate observa în tabelul numarul 1).
Disparităţi inter-regionale
 Disparităţi inter-regionale
Trebuie subliniat faptul că există încă disparităţi majore în
interiorul regiunilor, unde judeţele preponderent agricole
coexistă cu cele mai dezvoltate. Acest fenomen a luat amploare
din cauza impactului restructurării economice îndeosebi în
zonele monoindustriale, a căror populaţie a fost afectată de
şomaj ca urmare a închiderii întreprinderilor de stat
neprofitabile. Alţi factori cu impact asupra dezvoltării regionale
includ în mod obişnuit regiunile de graniţă – regiunile de la
graniţa cu Moldova şi Ucraina – şi regiunile mai puţin
dezvoltate de-a lungul Dunării.
În continuare sunt prezentate principalele probleme ale dezvoltării
regionale, care au fost luate în considerare la elaborarea
strategiei PND.
 Creşterea importanţei Bucureştiului
în contextul dezvoltării regionale
Una dintre cele mai izbitoare trăsături ale creşterii economice din
România în ultimii zece ani a fost creşterea importanţei dezvoltării
zonei Bucureştiului. Aceasta se aliniază tendinţei care afectează
toate economiile de tranziţie, dar în România este mult mai
evidentă datorită dimensiunilor mari ale ţării atât ca populaţie cât şi
ca teritoriu. Având 5,4% din populaţia ţării, Bucureştiul contribuie cu
21% la PIB naţional, iar 20% dintre IMM-urile româneşti sunt
înregistrate aici. În capitală au fost atrase 51,1% din totalul
investiţiilor străine. Bucureştiul este de asemenea una din ariile în
care se înregistrează o substanţială migraţie pozitivă.
Un lucru important de semnalat este faptul că Bucureştiul nu şi-a
extins aria de influenţă spre judeţele învecinate, în
împrejurimile capitalei aflându-se câteva dintre cele mai
subdezvoltate judeţe ale ţării.
 Dezechilibre în creşterea
economică regională
Exceptând Bucureştiul, a cărui situaţie în peisajul economic al ţării
este complet specială, creşterea economică a urmat o direcţie
vest-est, proximitatea pieţelor vestice acţionând ca factor de
difuzare a creşterii. Deşi datele statistice prezintă unele variaţii
în timp, datorită unor factori locali, se poate observa cum
creşterea economică a avut o componenţă geografică
semnificativă, zonele subdezvoltate fiind concentrate în NE, la
graniţa cu Moldova, şi în Sud, de-a lungul Dunării.
Subdezvoltarea apare ca fiind strict corelată cu şomajul şi cu
preponderenţa activităţilor rurale, precum şi cu incapacitatea de
atragere a investiţiilor străine directe. Tabelul de mai jos
prezintă o analiză a dezvoltării regionale, sintetizând informaţii
cheie privind dezvoltarea economică.
 Dezechilibre în creşterea
economică regională
Regiunea NE este afectată atât de dependenţa sa de
agricultură, cât şi de apropierea de graniţa cu Moldova
şi cu Ucraina. Acelaşi lucru este valabil, într-o anumită
măsură, pentru Regiunea Sud, de asemenea
dependentă de agricultură şi unde Dunarea
acţionează ca o barieră în comerţul transfrontalier.
Părţile vestice şi centrale ale ţării au fost avantajate de
poziţia lor mai apropiată de pieţele vestice şi de
dependenţa lor mai redusă de sectorul primar. Până
acum, ele au beneficiat mai mult de investiţii străine
directe.
 Dezechilibre în creşterea
economică regională
Această dezvoltare economică diferenţiată la nivelul regiunilor,
asociată cu mecanisme de politică fiscală, a condus la un
fenomen de intensificare a subdezvoltării şi la accentuarea
disparităţilor.
Investiţiile de capital în zonele defavorizate au scăzut substanţial
datorită unui declin masiv al cheltuielilor publice, generat de
probleme fiscale. Acest lucru, la rândul său, a afectat investiţiile
în infrastructura publică, împiedicând modernizarea şi
întreţinerea utilităţilor publice de bază.
După cum se poate observa din tabelele de mai jos, numărul
localităţilor cu acces la apa potabilă şi la canalizare nu a
înregistrat creşteri semnificative în ultimii ani. Dimpotrivă, există
oraşe mici şi mijlocii care au dificultăţi în furnizarea serviciilor
de bază de utilităţi publice, ceea ce reprezintă un impediment
în atragerea investitorilor.
 Disparităţi intraregionale şi între
reţelele urbane
O particularitate a dezvoltării regionale în
România este structura mozaicală a dezvoltării
economice la nivel sub-regional. Practic, în
toate regiunile există zone relativ dezvoltate,
care coexistă cu cele subdezvoltate. Harta de
mai jos indică nivelul actual al dependenţei de
agricultură a multor judeţe.
Disparităţi intraregionale şi între
reţelele urbane
Disparităţi intraregionale şi între
reţelele urbane
Aceste hărţi indică o integrare slabă a sistemelor economice la nivel regional.
Deşi România are o reţea urbană densă, multe centre urbane putând
reprezenta potenţiali poli de creştere economică la nivel regional, există
puţine legături economice între centrele urbane şi zonele înconjurătoare,
deoarece modul lor de dezvoltare a fost conceput independent unul de altul.
De asemenea, sistemul de transport urban nu este totdeauna propice întăririi
relaţiilor şi contactelor dintre judeţe. Ca rezultat, nici astăzi nu se poate
spune ca există o piaţă regională a forţei de muncă, ceea ce explică de ce
un şoc pe piaţa muncii într-un oraş monoindustrial a condus deseori la
migraţia forţei de muncă spre zonele rurale din acelaşi judeţ, unde
desfăşoară o activitate de subzistenţă în ferme, sau spre Bucureşti. Migraţia
spre alte centre urbane, de nivel superior, în cadrul aceleiaşi regiuni a fost
mult mai mică.
Abia în ultimul timp au început să apară sistemele locale ale pieţei forţei de
muncă, rezultat al specializării crescute a producţiei prelucrătoare. Creşterea
pieţelor locale ale forţei de muncă are drept consecinţă în afara creşterii
cerinţelor de training, o susţinută activitate de monitorizare pentru a putea
evalua posibilele efecte la nivel regional.
 Impactul geografic diferenţiat al
restructurării industriale
Cauzele diferite ale disparităţilor în dezvoltarea
economică şi socială la nivel intra-regional, face ca
evoluţiile viitoare să fie destul de imprevizibile. Există
încă un număr important de judeţe unde predomină un
singur tip de activitate economică, de regulă în
întreprinderi de stat, care ocupă o pondere foarte mare
a populaţiei ocupate în aceste activităţi neagricole.
Această situaţie va putea genera, în viitorul apropiat,
adevărate şocuri pe piaţa muncii.