A crede ca mai credem

E cu putinta sa fim crestini in afara Bisericii?

-Gianni Vattimo-
-Rezumat Pe scurt-

1
Crestinism si modernitate

La inceputul secolului 20 a avut loc o reorganizare a societatii, reorganizare

care s-a conturat in jurul stiintei si tehnicii gandirea umanista de atunci s-a
opus deoarece considera ca efectul ei va fi unul daunator, ea ducand spre
nihilismreorganizarea a fost posibila datorita complicitatii omului cu
metafizica obiectiva(cu stiinta si tehnica) a fost luat in considerare ca miscarea
va duce la pierderea individualitatii dar s-a avut in vedere acest sacrificiu va duce
la dobandirea a ceva mai mare

Ideea promovata care spune ca secularizarea este esenta modernitatii si

crestinismului, este vazuta de catre partea religioasa ca un atac al societatii
materialiste, consumiste etc. la valorile sacre ale societatii de pana
atunciautorul considera aceasta dizolvare a structurilor traditionale ca ar avea un
caracter kenotic in care se manifesta istoria manturii afirmatie necesara spune el
deoarece in istorie numai asa s-au produs schimbarii in doctrina rigida a ei
rigiditatea Bisericii observata in momentul coliziunii doctrinei sale cu civilizatia
si cu cultura pe care dorea sa o aduca la sinesolutie: o secularizare a ei care va
opri separarea sa si a doctrine sale de lume si istorie si o va identifica cu lumea si
istoria rezultand demitizarea ei

Autorul considera ca este necesara o demitizare a textului evnaghelic pentru

ca el sa fie inteles mai bine in lumea si de catre omul de astazi si pentru ai fi
mai usoara aderarea la o credinta care ii era inchisa pana atunci din cauza
doctrinelor si pozitiilor morale numeroase, care spune el sunt defapt niste forme
de autoritarism ale Bisericii considerate a fi transcendente asemenea evenimentului
intruparii si prin urmare catalogate ca fiind cu neputinta a fi intelese de mintea

2
umana si fiind astfel obligatii sa respectam ceea ce nu intelegempe scurt
Biserica spune ca prin toate dogmele sale il mentine pe om ca rob al Domnului
si nu ca pe un prieten al Lui, cum El a vrut sa ii fim

Demitizarea moralei

Astazi spune autorul ca desi lumea e receptive mesajului credincios prin

nenumarate miscarii umanitare rezultate din acesta, totusi nu dovedeste
cresterea acesteia in bunatateBiserica catolica spune autorul actioneaza spre a
apara nu morala in adevaratul ei sens ci mai degraba Biserica si imaginea ei de
cetate foarte bine inchisa ermetic fata de lumea din afara care dupa parerea lui
foloseste morala sau adevatul credincios ca si un zid ce separa intre cele doua partii
dar fara ca el sa fie necesar avand in vedere ca lumea a devenit un loc mult mai
rezonabil, Biserica ramand singurul loc care a ramas un loc rigid, si astfel
izolandu-se de lume Mai departe autorul spune ca prin secularizarea credintei
nu va avea ca efect slabirea moralei si va actiona spre ,,simplificarea ei,, actiune
insa ce nu se va reduce doar la atat, ci ea va duce si la un fenomen al disparitie
aureolelor artificial zugravite de catre societatile aflate intr-un anumit timp in
istorie, aureola precum cea a sexualitatii care a fost incarcata de moralitate, aspect
ce va disparea odata cu venirea modernitatii ce va banaliza acest act, care va duce
la pierderea aureolei date de secolul trecut, aureola fiind astfel un lucru subiectiv

A demitiza dogmele

Secularizarea moralei religioase traditionale este insotita mai apoi de

secularizare dogmelor, a viziunii crestine despre Dumnezeu si despre
3
omdemitizarea nu va afecta esenta celor douapentru realizarea acestui lucru
autorul aduce in discutie kenoza (conditie de smerenie in crestinsim) in relatia
dintre lume si Dumnezeu pe care el o vede ca o reducere, slabire, dezmintire a ceea
ce mentalitatea naturala religioasa credea ca trebuie sa gandeasca despre
divinitate demersul este inteles nu ca avand scop distrugerea crestinismului
si a invataturilor sale ci readucerea lui la nucleul sau neeliminabil de adevar
care inseamna adevarul vesnic si nu adevarul vazut din punctul de vedere al
unei institutii precum Biserica Mai departe el vorbeste despre religia moderna
(de dupa secularizare) care nu trebuie sa fie lipsita de o ivatatura a lui Luther care
indemna la libera examincare a Scripturii dar care sa ramana legata intr-o
oarecare masura si de Biserica dar nu ca autoritate ecleziastica-Aceasta
intepretare este nascuta spre a definii in mod personal pentru fiecare individ ce
inseamna crestinismul sau credinta pentru el si nu vreo imagine preconceputa de
Biserica despre cum ar trebui sa vada toata lumea crestinismul sau credinta El
spune ca impunerea de catre Biserica a adevarului prin dogme si disciplina este
gresita deoarece fiecare poate avea o perceptie proprie despre credinta care nu ar
trebui sa se supune unei autoritatiscopul acestei afirmatii este demontarea
supozitie ca Biserica ar fi depozitarul adevarului credintei si mesagerul ei si
aducerea la cunostinta a faptului ca adevarul ei care nu este adevarul tuturor

Secularizarea-limita caritatii

Autorul obseva un fenomen in credinta oamenilor care spune el cauta

raspunsuri de la Biserica dar sunt dezamagiti de ce primesc din cauza viziunii
rigide a ei fata de natura omului si a moralei care decurg din ea Autorul continua
prin a spune ca regasirea crestinismului se poate face printr-un proces de incheiere,
de indepartare, dizolvare a filosofiilor obiective, dogmatice, prin indepartarea
4
pretentiilor culturilor Crestinimul regasit ca doctrina a salvarii (adica a kenozei
si a secularizarii) nu este un patrimoniu de doctrine definite o data pentru
totdeauna, careia sa i te adresezi ca sa gasesti in sfarsit un teren solid in haosul
lumii post-metafizice, ofera insa un principiu suficient de limpede spre a te orienta
in lume, in ceea ce inseamna Biserica dar si in procesul de secularizare insusi. 
Principiul devine mai clar odata ce vedem care este limita secularizarii. - Astfel,
Kenoza nu poate fi gandita nici ca indefinita negare a lui Dumnezeu nici ca
justificare pentru orice interpretare a Scripturii. In aceasta situatie trebuie sa ne
referim aici la paralelismul dintre o teologie a secularizarii si ontologia slabirii.
Referitor la cel din urma, acest este un proces nedeterminat de consumare si
destramare ale fiintei si trăsăturile generale ale existenței care o formeaza, care nu
da nastere la final unei iesiri in acel nimic complet realizat.

Nihilismul care promoveaza o astfel de ontologie a slabirii este un concept

istoric care incearca a fi impus ca fiind o istorie infinita. Aceasta impunere da
nastere intrebarii daca filosofia aceasta este influentata de crestinism dar nu in
sensul ca daca am accepta o astfel de conctiune intre ontologia slab si mesajul
crestin ar trebui sa admitem ca defapt nihilismul ar fi ca filosofie un discurs
teologic care desi se prezinta ca fiind ceva diferit, original, el ramane o ramificatie
influentata de crestinism. Raportul acestei filosofii cu teologia crestina este
recunoscut in cadrul unei conceperi a secularizarii care prevede tocmai o astfel de
transcriere filosofica a mesajului biblic, dar fara a considera transcrierea una care
poate fi interpretata in mai multe moduri, care trebuie dezasamblata pentru a gasi
adevarul originar, ci ca pe o interpretare, legitima de doctrina intruparii lui
Dumnezeu.

Daca se formuleaza ideea nihilismului ca istorie infinita in termenii textului

religios care, putem admite, ii sta la baza si o inspira, acesta ne va vorbi despre

5
kenosis ca orientata, si deci si limitata si doatata cu sens, de catre iubirea de
Dumnezeu. Interpretatea pe care Iisus o da la profetiile Vechiului Testament, le
dezvaluie adevaratul sens, fiind unul singur totodata, anume iubirea lui Dumnezeu
pentru creaturile sale. Acest sens ,,ultim,, fiind caritas nu e niciodata cu adevarat
ultimul deoarece nu aduce cu sine finalitate si ca rezultat epuizarea oricarei posible
intrebarii viitoare. Infinitatea nesfarsita a cursului nihilismului e poate motivate
numai de faptul ca iubirea ca sens ultim al revelatiei nu are finalitate propriu-zisa si
pentru descoperirea pierderii credintei in temei, datorita descopeirii faptuli ca orice
ultimitate este marcata de violente care sunt menite a reduce la tacere orice fel de
intrebarii puse ulterior.

Ceea ce se intampla in urma tuturor acestor demistificari-are

loc o minimalizare treptata a pacatului pana in momentul in care el
dispare.