7.

Integritatea sau Onestitate academică

Integritatea academică se construiește printr-un comportament etic al membrilor
comunității fiecărei universități, care generează o cultură bazată pe onestitate academică și
rigoare intelectuală, în care actul educațional tinde spre excelență și este susținut de o evaluare
corectă și obiectivă, iar toți membrii contribuie la prevenirea, identificarea și raportarea
acțiunilor care pun în pericol acest deziderat, astfel încât universitatea să poată interveni și
sancționa faptele reprobabile.
În acest context, participanților la programele educaționale universitare li se cere în
mod special să dea dovadă de onestitate academică (intelectuală), evitând orice manieră în
care ar putea să obțină un avantaj academic pentru sine sau pentru altcineva prin mijloace
necinstite sau nedrepte.
De asemenea, în cazul integrității, se pune accent mai degrabă pe dezvoltarea
caracterului moral al membrilor unei universități, și nu pe dezvoltarea sistematică a unui cod
și a unei comisii care să monitorizeze respectarea codului. Prin dezvoltarea caracterului moral
se au în vedere valorile sau principiile morale dezirabile pe care membrii unei comunități și
le-ar însuși. Din perspectiva integrității, pentru a diminua fenomenul plagiatului, studenții și
profesorii trebuie să fie onești din punct de vedere intelectual (se mai utilizează și sintagma de
onestitate academică). Adică oamenii vor fi motivați să nu plagieze și să reacționeze
vehement împotriva acestui comportament dacă sunt onești intelectual.
Implementarea unei strategii instituționale care pune accentul pe integritate se face, de
regulă, din interior. Membrii comunității participă la traininguri de sensibilizare, dezbat
împreună problemele pe care le ridică fenomenul plagiatului și cad de acord asupra unor
soluții care să fie în acord cu valorile morale pe care și le și asumă.

7.1. Exemple de încălcare a onestității academice:

obține credite la alte cursuri;

parțial sau
complet scrise de altcineva (indiferent că au fost realizate gratuit de un prieten sau contra-cost
de o firmă specializată);
coleg (inclusiv
consultarea cu un alt coleg în timpul examenelor);
teriale interzise (telefon, notebook, cărți,
foi etc.);
accesa
informații.

7.2. Instrumente specifice abordării integrității

a. Trainingul de sensibilizare
În astfel de traininguri, membrii unei comunități sunt „sensibilizați” vizavi de o
anumită problemă de ordin moral, în cazul nostru, plagiatul. Le pot fi relatate participanților o
serie de întâmplări reale sau ficționale care pun în evidență dezavantajele practicii plagiatului.
De exemplu, un student care nu a scris niciodată un referat, a plagiat de fiecare dată, va găsi
cu greu un loc de muncă. Așadar, ar trebui evidențiat, de exemplu, că antrenamentul scrierii
cât mai clar și corect a unei lucrări facilitează accesul studentului pe piața muncii.
Pot fi sensibilizați și cei care, deși nu plagiază, aleg să nu reacționeaze atunci când știu
că un coleg a plagiat. Pe această temă, studenții pot fi informați de faptul că ei sunt în
competiție unii cu ceilalți, iar copierea este, din acest punct de vedere, echivalentul trișatului.
Dacă rămân pasivi, ei promovează în mod indirect acest comportament care distruge reputația
instituției de la care își vor obține o diplomă. O reputație negativă a instituției unde și-au
finalizat studiile îi poate dezavantaja atunci când vor vrea să se angajeze.
Tot în cadrul unor traininguri de sensibilizare, pot fi invitați o serie de idoli din
domeniul de interes al studenților, adică cercetători care s-au remarcat prin activitatea lor de
cercetare în comunitatea internațională sau care au făcut descoperiri remarcabile. Aceștia le
pot relata tinerilor studenți cât de importantă a fost perioada când erau studenți și cum au
reușit să realizeze atât de multe prin muncă și onestitate.
Onestitatea poate fi promovată ca parte a unei rețete de succes în orice carieră.

b. Dezbaterea unor probleme de natură morală

Dezbaterile academice reprezintă un alt mod prin care studenții ar putea să își
însușească anumite valori morale. Participanții pot fi îndemnați să argumenteze de ce cred că
plagiatul este greșit din punct de vedere moral. Ulterior, participanții pot fi rugați să realizeze
o ierarhie a acestor argumente, pornind de la cele pe care le cred ei ca fiind cele mai
importante.
În cadrul unor dezbateri, se pot folosi drept material de discuție și cazuri concrete. Le-
ar putea fi prezentate studenților diferite cazuri de impostură academică. Ei pot fi rugați să
evalueze, ca și în cazul de mai sus, de ce comportamentul cercetătorului este greșit, eventual
să identifice cine sunt responsabilii. Putem vorbi și despre o responsabilitate instituțională la
nivelul conducerii? Aceasta poate fi o altă temă de dezbatere.
În ultimă instanță, studenții pot relata propriile experiențe și pot apăra, cu argumente,
propriul punct de vedere.
Unul dintre dezavantajele abordării instituționale bazate pe integritate survine din
faptul că măsurile implementate nu oferă soluții clare și evidente. În plus, însușirea unor
valori morale poate dura destul de mult. În cazul personalului angajat pe termen lung în
Universitate, se poate implementa o strategie care să vizeze dezvoltarea unor caractere
morale, integre, dar în cazul studenților care fac parte din comunitatea Universității din
Oradea pentru trei sau cinci ani, la licență și la masterat, este foarte puțin probabil ca aceștia
să internalizeze anumite valori morale. În aceste cazuri, niște reguli simple sau anumite rute
etice specifice abordării conformității ar putea fi mult mai eficiente.
Pentru a realiza traininguri de sensibilizare și dezbateri, avem nevoie de reguli foarte
clare. Trebuie să știm ce forme de plagiat există și, dintre acestea, care sunt cele mai comune,
pentru a se construi trainingul în funcție de contextul dat. Cazul plagiatului poate fi înșelător
din acest punct de vedere, deoarece cineva ar putea spune că singura regulă necesară pentru
abordarea conformității este: „Copierea în lucrarea ta a unor pasaje din alte lucrări fără a
menționa sursa este strict interzisă”. În alte situații mai delicate, precum în cazurile de hărțuire
verbală, cineva se poate simți ofensat de simplul fapt că profesorul niciodată nu îi dă dreptate,
sau deoarece a discutat la curs mult prea în detaliu diferite pasaje ofensatoare din romanul
„Ion”. Câteva instrucțiuni, fie ele și convenționale, ar fi foarte utile în acest caz, dar și în altele
similare.
Pe de altă parte, construirea unui sistem de reguli și impunerea acestuia fără a-i face pe
studenți să înțeleagă de ce trebuie, de fapt, să acționeze într-un anumit fel, poate avea o forță
motivațională aproape nulă. Un student își poate încerca norocul, sperând că profesorul nu îi
va verifica lucrarea. Mai problematic ar fi în cazul celor care, pentru a evita regulile
respective reformulează secțiunile plagiate. În ultimul caz nu s-ar mai putea vorbi despre
plagiat propriu-zis, dar, din perspectiva abordării integrității, studenții care fac așa ceva nu pot
fi considerați onești intelectual. Ideea de a construi propriul eseu este contrară celei de a
reformula pasajele copiate.