MODERNIZÁRE- Acțiunea de a moderniza și rezultatul ei;

MODERNITÁTE - Ansamblul trăsăturilor care definesc epoca sau spiritul modern.

MODERNÍSM - Curent sau tendință din arta și literatura sec. XX, care neagă tradiția și
susține principii de creație noi.

Geneza epocii moderne a fost - tranziția de la Evul Mediu la Modernitate a fost

relaționată în mod convențional cu evenimente majore ca Reforma Protestantă, care promova
conștiința critică asupra religiei și bisericii, Descoperirea Americii, care a lărgit perspectivele
asupra lumii sau Umanismul, care a contribuit la formarea unei noi viziuni în multe domenii.

Marile descoperiri geografice din secolele XV-XVI realizate de Europa occidentală au

constituit o etapă decisivă în formarea unei imagini reale asupra globului pământesc și au avut
consecințe complexe, care au exercitat o profundă înrâurire asupra evoluției omenirii în
ansamblul său. Până în epoca marilor descoperiri geografice, cunoștințele asupra globului
pământesc erau zonale și incomplete și se formau datorită unor explorări realizate independent
unele de altele, în diferite regiuni ale lumii. Europenii cunoșteau foarte bine Orientul
Apropiat și nordul Africii și aveau cunoștințe vagi despre restul Asiei și Africii. Navigația în
nordul Oceanului Atlantic, până în Islanda și Groenlanda, inclusiv descoperirea fără urmări a
țărmului nord-estic al Americii de Nord, era practicată în secolele X-XV aproape numai de
popoarele scandinave.

Europenii au desfășurat expediții maritime și terestre de explorare, ceea ce a dus la

stabilirea unor contacte durabile și substanțiale între ariile de civilizație anterior-separate.
Progresul economic din Europa apuseană din sec.XV-XVI s-a manifestat prin creșterea
producției meșteșugărești și manufacturiere, intensificarea comerțului, circulației bănești și a
activității bancare, a asigurat baza materială necesară expedițiilor și efectuării schimburilor
comerciale de peste mări și totodată a impulsionat căutarea unor noi domenii de activitate
economică în afara Europei. Până în epoca marilor descoperiri geografice, Europa era tributară
Orientului pentru mărfuri răsăritene: mirodenii, mătase, bumbac, păr de cămilă, podoabe, pietre
scumpe etc. - care proveneau din ținuturi îndepărtate - Indonezia, China, India, Orientul
Apropiat, Africa. Cheltuielile și riscurile transportului pe uscat și pe mare, șirul de negustori care
efectuau tranzitul și își rețineau câștigurile mari, taxele vamale percepute care făceau că
vânzările în Europa ale acestor mărfuri să fie de zeci de ori mai mari decât prețurile de
cumpărare la locul de producție.

Au fost aduse îmbunătățiri și inovații în construcția, propulsarea și manevrarea navelor și

în orientarea lor pe mare și s-au realizat progrese în domeniul geografiei și cartografiei. Marile
descoperiri geografice au avut urmări complexe, în domeniile economico-social, demografic,
politic și științific. Descoperirea căii maritime spre India și America și formarea imperiilor
coloniale portughez, spaniol și olandez au avut că urmare lărgirea considerabilă a comerțului
internațional, europenii extinzându-și relațiile comerciale directe pe țărmurile apusene și
răsăritene ale Africii, în Asia de S-E și în America și impunându-și supremația maritimă și
comercială în aceste zone. Prin realizarea multiplelor contacte, s-au creat premisele trecerii de la
evoluția separată a Lumii Vechi și a Lumii Noi la evoluția unitară a umanității.