178.

Măgarul şi pielea de leu

După ce-şi puse pe el o piele de leu, un măgar hoinărea pe ici pe colo şi se

distra speriindu-le pe toate animalele prostănace pe care le întîlnea.
Întîlnindu-se cu o vulpe, el încercă să o sperie şi pe ea, dar cum vulpea îi
auzi glasul, ea spuse, "M-aş fi speriat şi eu, dar mugetul tău te dă de gol."

Cei care vor s-o facă pe-a vedetele, dau cu bîta în baltă.
179. Corbul şi lebăda

Un corb era invidios că lebăda avea pene albe, şi se gîndi că frumuseţea ei e

datorită apei unde locuia. Aşa că părăsi altarele, pe unde obişnuia el să-şi
ducă traiul şi zbură spre heleştee şi rîuri. După ce ajunse acolo, începu să-şi
spele penajul, dar totul era în zadar. Penele îi rămaseră la fel de negre ca
înainte, şi el însuşi pieri pentru că nu îşi putea găsi hrana obişnuită.

Schimbarea decorului nu-ţi schimbă şi sufletul.