181.

Cerbul la iazul cu apă

Într-o zi de vară un cerb veni la un iaz cu apă ca să-şi astîmpere setea, şi

cum beia el, îşi văzu chipul reflectat în apă. "Ce frumoase şi puternice îmi
sunt coarnele!" remarcă el. "Dar ce slabe şi pricăjite îmi sunt picioarele!"

În timp ce analiza şi critica trăsăturile cu care l-a înzestrat natura, vînătorii

şi copoii se apropiară. Picioarele, pe care le dispreţuia aşa mult, îl ajutară s-
o ia la goană cînd veniră vînătorii, dar coarnele, care erau bucuria şi
mîndria lui, se prinseră într-un hăţiş, şi făcură să nu mai poată scăpa, aşa că
vînătorii îl prinseră şi-i luară viaţa.

Avem tendinţa să criticăm cele mai neînsemnate lucruri la noi înşine,

care sunt, de fapt cele mai bune trăsături ale noastre.
182. Lupul în blană de oaie

Crezînd că i-ar fi mai uşor să-şi ducă traiul prefăcîndu-se, un lup puse pe el
o piele de oaie. Nu după mult timp, reuşi să se strecoare în turma de oi şi
să pască printre ele, aşa încît şi ciobanul fu tras pe sforă de tertipul lui.
Cînd noaptea veni şi staulul se închise, lupul îşi găsi lăcaşul împreună cu
celalalte oi. Dar ciobanul voi ceva de mîncare pentru cina lui, şi cum se
duse să ia o oaie, el îl luă din greşeală pe lup şi îl omorî pe loc.
183. Drumeţul lăudăros

Un drumeţ care călători mult prin ţări străine se întoarse acasă şi

întotdeauna se lăuda şi se bătea cu pumnii în piept, despre ce lucruri făcuse
în diferite locuri. Printre altele, atunci cînd era în Rodos, făcu un salt
impresionant şi nimeni nu putu să-l întreacă. El mărturisi ca are are
martori care ar putea să dovedească lucrul acesta.

"Posibil," spuse unul dintre ascultători, "dar dacă asta-i adevărat, nu sunt
necesari martorii. Închipuieţi că asta-i Rodos şi sari din nou."

Cel mai bun mod ca să-i vii de hac unui lăudăros este să-i pui cuvintele
la încercare.