Sunteți pe pagina 1din 3

Principalele diferente existente intre IAS 36 si OMFP 1802/2014

Valoarea activelor imobilizate corporale se consumă treptat, iar avantajele economice aferente acestora
sunt puse faţă în faţă cu cheltuielile privind consumul lor, respectiv cu amortizarea. La un moment dat, se poate
constata că avantajele economice asociate unui activ sunt mai mici decât cele estimate iniţial. În acest caz, o
firmă nu mai poate prezenta în bilanţ activele sale la valoarea netă contabilă (valoarea de intrare minus
amortizarea), ci trebuie să ţină seama şi de pierderea de valoare.
Obiectivul IAS 36 „Deprecierea activelor” este de a stabili procedurile pe care o entitate trebuie să le
aplice pentru a se asigura că activele sale nu sunt înregistrate la o valoare mai mare decât valoarea
recuperabilă. Mai exact, standardul are în vedere:
- situaţiile în care o entitate trebuie să calculeze valoarea recuperabilă a activelor, luând în calcul
indicatorii interni şi externi de depreciere;
- evaluarea valorii recuperabile pentru activele individuale, dar şi pentru unităţile generatoare de
trezorerie;
- recunoaşterea şi reluarea pierderilor din depreciere.
Standardul de faţă se aplică activelor pe termen lung (nu şi activelor deţinute pe termen scurt), cu
excepţia activelor financiare, a activelor pe termen lung deţinute în vederea vânzării şi a investiţiilor imobiliare
evaluate la valoarea justă. (imobilizări corporale şi necorporale; investiţii imobiliare evaluate la cost; investiţii
în filiale, societăţi asociate şi asocieri în participaţie).
Deprecierea se determină prin compararea valorii nete contabile cu valoarea recuperabilă (la nivel individual
sau la nivel de unitate generatoare de numerar). Pentru o unitate generatoare de numerar, o pierdere de valoare
trebuie să fie contabilizată dacă şi numai dacă valoarea sa recuperabilă este mai mică decât valoarea contabilă.
Pierderea de valoare trebuie să fie repartizată, pentru a reduce valoarea contabilă a activelor unităţii generatoare
de numerar, în următoarea ordine:
-mai întâi, fondului comercial afectat unităţii generatoare de numerar (dacă este cazul);
-apoi, celorlalte active ale unităţii, în funcţie de prorata valorii contabile a fiecăruia.

În OMFP 1802/2014 s-au preluat numeroase notiuni legate de indiciile de depreciere din IAS 36,
dar nu s-a preluat notiunea de Valoare Recuperabilă cu tot ce implică calculul acesteia si nici precizările
referitoare la unitătile generatoare de trezorerie. Conform IAS 36, există depreciere atunci când
Valoarea Contabilă a unui Activ este mai mare decat Valoarea Recuperabilă(VR). VR este considerată
valoarea maximă dintre Valoarea Justă (VJ) mai putin Cheltuielile estimate de Vânzare (Cv) si Valoarea
Utilă (Vu): ș VR= max. (VJ-Cv; Vu). Vu este valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de trezorerie, generată
de utilizarea continuă a activului si de iesirea acestuia din întreprindere. IAS 36 recomandă ca pentru perioadele
ce depăsesc 5 ani să se folosească rate stabile sau descrescătoare pentru estimarea fluxurilor de trezorerie. Se
efectuează test de depreciere doar pentru acele active pentru care există indicii că au pierdut din valoare, iar
deprecierile constatate reprezintă cheltuieli ale exercitiului curent. De asemenea, există active care nu
generează fluxuri de trezorerie în mod independent de alte active. Pentru acestea este necesar să se testeze

1
întreaga unitate generatoare de trezorerie (UGT) de care apar ine activul respectiv. Mai trebuie precizat faptul
că există anumite active, altele decât fondul comercial, care genereaza fluxuri de trezorerie pentru mai multe
grupuri de active.

VR= max. (VJ-Cv; Vu).

Conceptul Definiţia şi explicaţia


Suma cu care valoarea contabilă a unui activ depăşeşte valoarea sa recuperabilă. Pierderea apare,
Pierderea din depreciere
aşadar, atunci când valoarea recuperabilă este mai mică decât valoarea netă contabilă a activului.
Maximul dintre valoarea justă a activului minus costurile de vânzare (preţul net de vânzare) şi
Valoarea recuperabilă valoarea de utilizare. Dacă una din cele două valori este mai mare decât valoarea netă contabilă a
activului, atunci activul nu este depreciat.
Suma care se poate obţine din vânzarea unui activ în cadrul unei tranzacţii defăşurate în condiţii
Valoarea justă minus obiective, prin voinţa unor părţi aflate în cunoştinţă de cauză, mai puţin costurile cedării (costurile
costurile de vânzare1 suplimentare atribuibile direct cedării activului, cum sunt costurile de degajare a activului şi cele
ocazionate de aducerea activului în stare de vânzare).
Valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar estimate, care se aşteaptă să fie generate ca
Valoarea de utilizare urmare a utilizării activului în mod continuu, precum şi din cedarea acestuia la sfârşitul duratei de
viaţă utilă.
Cel mai mic grup identificabil de active care generează intrări de numerar din utilizarea continuă,
Unitatea generatoare de
intrări care sunt, în mare măsură, independente de intrările de numerar generate de alte active sau
trezorerie
grupuri de active. În plus, sunt deduse datoriile aferente activelor, dacă există.
Este o rată a rentabilităţii utilizată pentru a converti o sumă de bani, de plătit sau de încasat în viitor,
Rata de actualizare
în valoarea ei prezentă.

Exemple

A).Valoarea netă contabilă < Valoarea recuperabila (cu exemplu valoarea de utilizare)

O companie care activeaza in domeniul energiei ( extractie de gaze naturale) detine un echipament ( o sonda de
gaze) care are o valoare contabila net de 40.000.000 lei.
Pentru a determina valoarea de utilizare trebuie sa estimam beneficiile economice aduse de sonda.
- Presupunem ca sonda de gaze extrage lunar 2.000.000 mc de gaze naturale
- Anual prespunem ca sonda extrage 12 luni* 2.000.000 mc/ luna = 24.000.000 mc gaze
- Presupunem ca 1 mc gaze se vinde cu 5 lei
- Calcul: 24.000.000 mc * 5 lei = 120 mil lei
- Prespunem rata de actualizare de 10% / an
- Presupunem duarata de viata ramasa de 5 ani
- Calcul: Valoarea de utilizare = 120 mil ( 1+0.1) + 120 mil (1+0.1) 2 + 120 mil (1+0.1)3 + 120 mil
( 1+0.1)4 + 120 mil (1+0.1)5 = 132 mil + 145.2 mil + 159.72 mil + 175.69 mil + 193.26 mil = 805.87 mil

2
In acest caz valoarea de utilizare depaseste valoarea neta contabila, astfel, compania nu trebuie sa mai estimeze
pretul net de vanzare iar activul nu este depreciat.

B). Valoarea netă contabilă > valoarea recuperabila ( cu exemplu valoarea pretului de vanzare)
Aceeasi companie, presupunem ca valoarea de utilizare calculata este de 30.000.000 lei. In acest caz valoarea de
utilizare fiind mai mica decat valoarea neta contabila, este necesara estimarea valorii pretului de vanzare ( pretul
ce poate fi obtinut intr-o tranzactie libera intre doua parti aflate in cunostinta de cauza, din care se scad costurile
atribuibile acestei vanzari, cu exceptia cheltuielilor de finantare si a celor privind impozitul pe profit).
- Presupunem ca pretul de vanzare este de 38.000.000 lei
- Rezulta ca Valoarea neta contabila este mai mare decat valoarea recuperabila si activul trebuie
depreciat.
- Prin deprecierea valoarea activului trebuie adusa la nivelul valoarii maxime dintre cea de
utilizare si cea de vanzare ( 38.000.000 lei)
- Presupunem ca activul este evidentuiat in contabilitate la cost iar pierderea din depreciere se va
prelua in contul de profit si pierdere ca o cheltuiala a perioadei
- Nota contabila 6811 = 2812 2.000.000 lei
- Consecutiv acestei inregistrari, este evident ca valoarea ramasa a activului fix a descrescut si deci
si cota de amortizare care se va prelua in cheltuieli in perioadele viitoare trebuie revizuita in jos.

S-ar putea să vă placă și