Sunteți pe pagina 1din 3

Activitatea integrată – este activitatea specifică reformei curriculare propusă de noul

Curriculum pentru învăţământul preşcolar. Aceasta se desfăşoară atât ca activităţi în cadrul unui
proiect tematic, cât şi în cadrul proiectării pe teme săptămânale.
Procesul instructiv-educativ pe care îl desfăşurăm în grădiniţă, permite fiecărei educatoare, sau
echipe de educatoare, punerea în valoare a propriei experienţe didactice, prin activităţi educative
cu caracter integrat, şi cu o abordare complexă a conţinuturilor.

Prin activitate integrată înţelegem – demers global, în care graniţele dintre categoriile de
activităţi dispar, activitatea desfăşurându-se după un scenariu unitar în scopul investigării unei
teme.

Activităţile integrate sunt de patru feluri în funcţie de elementele de conţinut. Astfel, avem:
# activitate integrată care cuprinde toate activităţile din cadrul unei zile;
# activitate integrată care integrează ALA (activităţi liber alese) și ADE (activităţi pe domenii
experienţiale);
# activitate integrată care cuprinde ADE dintr-o zi;
# activitate integrată în care sunt înglobate mai multe domenii experienţiale, indiferent de
programul zilei.

Particularităţi ale învăţării integrate:


# interacţiunea obiectelor de studiu;
# centrarea pe activităţi integrate de tipul proiectelor;
# relaţii între concepte, fenomene şi procese din domenii diferite;
# corelarea rezultatelor învăţării cu situaţiile din viaţa cotidiană;
# unităţile tematice, conceptele sau problemele ca principii organizatoare ale curriculumului;
# flexibilitatea în gestionarea timpului şcolar şi în gruparea elevilor;
rezolvarea de „probleme” – cea mai importantă forţă motrice a integrării, datorită relevanţei sale
practice.
Caracteristici definitorii ale activităţii integrate:
# „Finalităţile activităţii integrate sunt selectate din listele de obiective – cadru şi de referinţă ale
domeniilor experienţiale, iar obiectivele operaţionale vor constitui un set unitar şi restrâns de
patru-cinci obiective, cu referire directă la experienţele de învăţare vizate;
# Conţinuturile abordate sunt selectate şi abordate în strânsă relaţie cu nucleul de integrare
curriculară (tema săptămânii, tema anuală de studiu...);
# Fiecare din situaţiile de învăţare proiectate şi desfăşurate în cadrul activităţii integrate
contribuie la explicitarea, analiza, rezolvarea temei activităţii;
# Activitatea integrată trebuie să vizeze antrenarea de abilităţi disciplinare şi/sau transferabile,
oferind copiilor ocazii de comunicare, cooperare, utilizare a unor surse variate de informaţii,
investigaţie, experimentare, identificare de soluţii, testare de ipoteze etc.”(Curriculum pentru
învăţământ preşcolar, 2009)
Avantajele activităţilor integrate în grădiniţă sunt reflectate în achiziţiile dobândite de copil,
care:
# „dobândeşte cunoştinţe profunde şi solide;
# identifică mai uşor relaţiile dintre idei şi concepte;
# face corelaţii între temele abordate în grădiniţă şi cele din afara ei;
# parcurge teme care-l interesează şi le studiază mai mult timp;
# se încurajează comunicarea;
# învaţă să rezolve sarcini prin cooperare;
# se formează sentimentul de apartenenţă la grup;
# devine mai responsabil în procesul învăţării.
# stimulează interesul pentru abordarea unor noi conţinuturi şi metode;
# îşi organizează mai bine planificarea;
# utilizează o varietate de activităţi pentru a prezenta tema în profunzime;
# încurajează copiii să producă idei originale pentru activităţi.”
Abordarea integrată a activităţilor promovează învăţarea centrată pe copil, acesta
beneficiind de:
# „posibilităţi de a se manifesta natural, fără a sesiza că această activitate este „impusă”;
# personalitatea copilului se dezvoltă;
# copilul învaţă lucrând;
# mai multă libertate în acţiune;
# oportunităţi de a se implica în pregătirea activităţilor căutând şi aducând diferite materiale de
acasă;
# sporirea încrederii în propriile posibilităţi, devenind capabili să îndeplinească sarcinile ce le-a
ales sau li s-au încredinţat;
# orice lucrare care se finalizează duce la dezvoltarea personalităţii copilului;
# educarea capacităţii de a lucra în grup, de a ajuta la îndeplinirea sarcinilor echipei;
# manifestarea creativităţii în toate domeniile;
# contribuie la formarea stimei de sine şi la dezvoltarea spiritului participativ;
De reținut este faptul că preșcolarii trebuie sa învețe într-o manieră integrată, fiecare etapă de
dezvoltare fiind strâns legată de cealaltă. Activitățile integrate sunt oportune în acest sens, prin
ele aducându-se un plus de lejeritate și mai multă coerență procesului de predare-învățare,
punând accent deosebit pe joc ca metodă de bază a acestui proces.

S-ar putea să vă placă și