IMUNOLOGIA

Este ştiinţa care se ocupă cu studiul mecanismelor

prin care efectorii sistemului imun realizează
recunoaşterea, neutralizarea şi eliminarea
structurilor străine faţă de organism şi acceptă
structurile proprii acestuia.
 IMUNITATEA

• Reprezintă capacitatea de apărare a

organismului faţă de agresori
străini(virusuri, bacterii, fungi,
paraziţi) şi faţă de propriile
molecule şi celule degradate sau
modificate.
 DICȚIONAR MINIMAL

● SELF(PROPRIU) Structură moleculară ce aparține unui

organism și se încadrează în arhitectura,
funcționalitatea și carac. de organizare ale
acestuia

● NON-SELF (NON-PROPRIU) Structură moleculară ce nu aparține unui

● ANTIGEN (Ag)
Loading…organism și nu respectă carac. sale de organizare
Structură moleculară non-self ce intră în contact
cu sist. imun și este recunoscută ca atare de
acesta

● RĂSPUNS IMUN Desfășurarea secvențială a rețelei de mecanisme

prin care răspunsul imun recunoaște și distruge
un antigen

● RECUNOAȘTERE IMUNĂ Identificarea unui Ag de către sist.imun

● RECEPTOR ● Structură de recunoaștere ce se cuplează
numai cu o alta, complementară acesteia
(ligand)

● SPECIFIC ● Component molecular sau celular al sistemului

imun, ce exprimă un receptor pt. Ag

● NESPECIFIC ● Component molecular sau celular al sist. imun,

ce nu exprimă receptor pentru Ag, ci numai
receptori pentru molecule self. Contactul cu Ag se
realizează prin interacțiuni fizico-chimice

● MEMORIE ● Răspuns imun împotriva unui antigen întâlnit

IMUNOLOGICĂ anterior de sistemul imun

● IMUNITATE ● Mijloace de apărare prezente în organism de la

ÎNNĂSCUTĂ naștere

● IMUNITATE ● Mijloace de apărare pe care un organism le

DOBÂNDITĂ mobilizează sau le primește în cursul vieții
● IMUNITATE Mijloace de apărare cu care un organism se naște sau pe
NATURALĂ care le mobilizează singur în cursul vieții

● IMUNITATE Mijloace de apărare pe care un organism le primește sau le

ARTIFICIALĂ mobilizează controlat din exterior

● VACCINURI Complexe de antigene aparținând moleculelor biologice, de

origine microbiană sau animală care, odată introduse în

Loading…
organism, activează acele clone de limfocite cu receptori
predestinați să le recunoască specific

● IMUNOMODU Substanțe de origine biologică sau chimică care nu stimulează

LATORI specific efectorii imunității, dar care îi pot aduce în limite
funcționale normale
ANTIGEN SISTEM IMUN

RĂSPUNS IMUN

NORMAL DEVIAT

● DIMINUAT
(imunodeficienţă)
SINDROAME ● AMPLIFICAT
IMUNOPATOLOGICE (hipersensibilitate)
● DENATURAT
(autoimunitate)
IMUNITATE ÎNNĂSCUTA/NESPECIFICĂ
1. răspuns independent de antigen
2. răspuns imediat
3. lipsă memorie
4. conservată filogenetic
5. prezentă la toate organismele pluricelulare

IMUNITATE DOBÂNDITĂ / SPECIFICĂ

1. răspuns dependent de antigen (specific)
2. memorie imunologica (expansiune clonală limfocitara)
3. prezentă doar la vertebrate
Natural immunity occurs through contact with a disease causing agent, when the contact was not
deliberate, where as artificial immunity develops only through deliberate actions of exposure.
Both natural and artificial immunity can be further subdivided, depending on the amount of time
the protection lasts. Passive immunity is short lived, and usually lasts only a few months, whereas
protection via active immunity lasts much longer, and is sometimes life-long.
9
 ORGANIZAREA SISTEMULUI
IMUN
SISTEMUL
IMUN

ORGANE
Loading…
CELULE MOLECU
LIMFOIDE LE

PRIMARE SECUNDA
RE
SISTEMUL IMUN
1. are o structura in retea , ai carei constituenti sunt situati mai ales la zonele de
contact cu subst straine, la portile de intrare in organism
2. receptioneaza inform.din mediul extern, le recunoaste si reactioneaza fata de
acestea
3. limfocitelele poarta pe suprafata lor un numar mare de receptori membranari
pentru substantele straine
4. capacitatea SI de a raspunde la toate Ag-le pe care virtual le poate intalni in
natura, datorita repertoriului imens de subpopulatii sau clone de Lf diferite,
fiecare purtand receptori pt. Ag
5. Activitatea de supraveghere a SI si detectare a subst. nonself este facilitata de
capacitatea de circulare si recirculare la Lf, din sange in organele limfoide
secundare , care preprezinta locul de intalnire dintre limfocite si Ag si invers
6. Memoria imunologica, NETRANSMISIBILA EREDITAR, det. un raspuns
imun mai rapid, mai intens, mai durabil, la a doua intalnire si urmatoarele cu
acelasi Ag → raspuns ANAMNESTIC sau fara uitare
7. Poate fi asimilat celorlate sisteme si poate fi integrat acestora, sistemului
nervos in primul rand ,orice disfunctie a sist. Imunperturba functiile celorlate
sisteme
ORGANE LIMFOIDE
 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE
ORGANELOR LIMFOIDE
CARACTERISTICA ORGAN LIMFOID ORGAN LIMFOID
PRIMAR SECUNDAR

MOMENTUL DEZVOLTĂRII ÎN TIMPURIU TARDIV

ONTOGENIE

POPULAT CU CELULE PRE- ŞI PERINATAL POSTNATAL

LIMFOIDE

PROVENIENŢA CEL. LIMFOIDE PRECURSORI NEINSTRUŢI DIN CELULE ADULTE IMUNOCOMPETENTE

CELULA MATCĂ

PROLIFERAREA CELULARĂ ÎN LIPSA STIMULULUI ANTIGENIC CONSECUTIV STIMULULUI ANTIGENIC

ARE LOC

CIRCULAŢIA LIMFOCITELOR ÎNTR-UN SINGUR SENS (CEL. ÎN AMBELE SENSURI

CARE PĂRĂSESC ORGANUL NU
MAI REVIN)

ÎN RELAŢIA CU VÂRSTA INVOLUEAZĂ O DATĂ CU NU INVOLUEAZĂ

ÎNAINTAREA ÎN VÂRSTĂ

EFECTUL EXTIRPĂRII INCOMPATIBIL CU VIAŢA COMPATIBIL CU VIAŢA

ORGANE LIMFOIDE PRIMARE

MĂDUVA OSOASĂ

TIMUSUL

L
TIMUSUL
organ limfoid primar- lipsit de vase limfatice, vascularizația fiind cea sanguină,
la nivelul căruia are loc procesul de maturare al lf.T
(celulă stem – pretimocit – timocit – cel.Tmatură)

Pentru "școlarizarea „ și maturizarea lor funcțională, precursorii lf. T descinși

din celula matcă sunt supuși unei selecții pozitive si negative . Contactele directe
cu cel. epiteliului timic și cel. dendritice (bogate În MHC) influențează procesul
de maturizare al lf.T
MĂDUVA OSOASĂ
ARE O FUNCȚIE DUBLĂ- ORGAN LIMFOID GENERATOR DE CELULE
MATCĂ
-ORGAN LIMFOID CENTRAL, DE DIFERENȚIERE
ȘI DOBÂNDIRE A IMUNOCOMPETENȚEI PENTRU LF. B

aRE
ORGANE LIMFOIDE SECUNDARE

GANGLIONI LIMFATICI
SPLINA
SISTEMUL LIMFOID ASOCIAT
MUCOASELOR MALT (MUCOSA
ASSOCIATED LYMPHOID TISSUE)

GALT (GASTRIC ASSOCIATED LYMPHOID TISSUE) BALT

(BRONCHUS ASSOCIATED LYMPHOID TISSUE)
ORGANE ASOCIATE CU MUCOASA TUBULUI DIGESTIV ORGANE
ASOCIATE CU TRACTUL RESPIRATOR (1 TONSILĂ NAZO-FARING., 2 TONSILE L
LINGUALE, 2 TONSILE PALATINE)

GANGLIONI LIMFATICI
ORGANE LIMFOIDE SECUNDARE, IZOLATE SAU GRUPATE DE-ALUNGUL
VASELOR LIMFATICE

ACOPERIȚI DE O CAPSULĂ NETEDĂ ; PREZINTĂ MAI MULTE ZONE: ZONA

CORTICALĂ LA EXT- ZONA B DEPENDENTĂ, ZONA PARACORTICALĂ –
ZONA T DEPENDENTĂ, ZONA MEDULARĂ - MIXTĂ

aRE
SPLINA
CEL MAI MARE ORGAN LIMFOID SECUNDAR; LIPSIT DE VASE LIMFATICE,
CIRCULAȚIA REALIZÂNDU-SE EXCLUSIV PRIN CIRC. SANGUINĂ
LA PERIFERIE PREZINTĂ O CAPSULĂ FIBROASĂ DIN CARE PORNESC TRABECULE
SPRE INT. CARE DELIMITEAZĂ COMPARTIMENTELE COMUNICANTE;
PARENCHIMUL ESTE NEOMOGEN, EXISTĂ ZONE ÎN CARE PREDOMINĂ CELULE
ALBE (PULPA ALBĂ) ȘI ZONE ÎN CARE PREDOMINĂ HEMATIILE (PULPA ROȘIE)
PULPA ALBĂ ESTE LOCUL UNDE ÎȘI ARE SEDIUL COMPATIMENTUL FUNCȚIONAL
CU ROL DE ORGAN LIMFOID ( ARIA T-DEPENDENTĂ ȘI ARIA B-DEPENDENTĂ LA
EXTERIOR)
!ORGAN LIMFOID SEC. LA NIVELUL CĂRUIA SE SINTETIZEAZĂ
ANTICORPII
MALT
SISTEMUL IMUNITAR AL MUCOASELOR ARE O FUNCȚIONALITATE PRECISĂ – SĂ
EXCLUDĂ AG EXOGENE ÎNAINTE CA ELE SĂ PĂTRUNNDĂ ÎN MEDIUL INTERN ȘI
SĂ EVITE EXPUNEREA APARATULUI IMUNITAR SISTEMIC LA AG MOLECULARE
SAU CELULARE CARE TIND ȘĂ PĂTRUNDĂ ÎN MEDIUL INTERN.
- MALT TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ INSENSIBIL LA MICROBIOTA NORMALĂ A
MUCOASELOR ȘI ARE CALITATEA DE "ZONĂ DE CONTROL„ A ORGANISMULUI LA
CONTACTUL CU ANTIGENELE
 ANTIGENUL(Ag)

Antigenul ( J.F.Bach 1976) este orice moleculă

(substanţă de natură endogenă sau exogenă) care,
consecutiv introducerii ei în organism determină un
răspuns imun (proliferarea cel.limfoide și sinteza
moleculelor de recunoaștere antigenică respectiv
Ac si receptori celulari pentru Ag).
 ANTIGENUL(Ag)

1.Ag EXOGENE dupa provenienta lor se clasifica in : naturale,

artificiale, sintetice.
ANTIGENE NATURALE
Aceste Ag pot fi : - corpusculare ( virusuri, microorganimse, cel.
eucariote si componente ale acestora)
- macromolecule solubile ( proteine – proteine
structurale, enzime, hormoni proteici, exotoxine bacteriene,
proteine tisulare provenite de la un individ diferit dpdv genetic sau
alte macromolecule :polizaharide, lipide, LPS- lipopolizaharidele
din structura peretelui celular al bacteriilor Gram negative, acizi
nucleicei)
 ANTIGENUL(Ag)

2.Ag ENDOGENE: a. Ag alterate – transform.selfului poate fi o

consecinta a uzurii celulelor, a iradierii, a actiunii unor

Loading…
sust.chimice sau chemoterapeutice, a unor agenti inf. paraziti
intracelular care exprima Ag proprii pe membrana celulelor gazda

b. Ag sechestrate sau mascate reprezentate de subst. care

in mod normal sunt inchise in anumite structuri anatomice,
tesuturi si care pot fi eliberate daca in anumite conditii barierele
care le separa sunt indepartate (proteinele din cristalin)
PROPRIETĂȚI DEFINITORII ȘI STRUCTURA
ANTIGENELOR
1. IMUNOGENITATEA – propr. unui antigen complet de a induce
un răspuns imun (umoral și/sau celular) ce constă în stimularea și
proliferarea limfocitelor antigen specifice + sinteza unor molecule de
recunoaștere antigenică (Ac și R celulari)

2. ANTIGENITATEA /REACTIVITATEA ANTIGENICĂ/

SPECIFICITATEA – capacitatea antigenului întreg (epitopi+
carrier) sau numai a epitopilor săi de a se combina specific cu Ac
sau R celulari a căror sinteză a fost indusă de catre acesta.
●ANTIGENE COMPLETE – imunogene şi reactive antigenic

Antigene timodependente
(T-dependente)

Loading…
Antigene timoindependente
(T-independente)

●ANTIGENE INCOMPLETE !!!! doar reactive antigenic (nu pot

declanșa un răspuns imun, dar pot reac. in vitro cu prod. acestui
răspuns; sunt de fapt epitopi izolați)
 purtătoare STRUCTURALĂ
ORGANIZAREA = CARRIER(Ade regulă
MOLECULEI
din punct de DE
vedere structural este
ANTIGEN
un lanț polipeptidic).

EPITOPI

GRUPARE
PURTĂTOARE
 HAPTENE

Molecule de dimensiuni mici (substanțe chimice sau de sinteză)care sunt doar

reactive antigenic.Devin imunogene după cuplarea cu o gr. CARRIER, formând
un conjugat în care haptena are rol de epitop

!!!! Haptenele sunt echivalenți moleculari și funcționali ai epitopilor

 DETERMINANŢII ANTIGENICI

1. DETERMINANŢII
ANTIGENICI LINIARI
(SECVENȚIALI/CONTINUI)

2. DETERMINANŢII
ANTIGENICI
CONFORMAȚIONALI(DISCONT
INUI)
Determinanți
conformaționali,
situați la ext. Ag

Determinanți
liniari, situați în
int. Ag
 CONDIŢII DE IMUNOGENITATE
(ANTIGENITATE)
- GREUTATEA MOLECULARĂ
- CARACTERUL STRĂIN (NON-SELF) AL MOLECULEI DE
ANTIGEN

Loading…
- RIGIDITATEA MOLECULEI
- PERSISTENŢA ANTIGENULUI ÎN ORGANISM
- STRUCTURA CHIMICĂ A ANTIGENELOR
- MODUL DE EXPRIMARE A DETERMINANTULUI
ANTIGENIC PE SUPRAFAŢA MOLECULEI
- IZOMERISMUL OPTIC
 TIPURI DE ANTIGENE ŞI CRITERII DE
CLASIFICARE

1. După
capacitatea de a
 induce
3. După gradul de înrudire gentică
- Ag autohtone (autologe)
- Ag singene (izologe)
- Ag allogene (omologe) - MHC
- Ag xenogene (heterologe)

4. În raport cu condiţia de “normal”

5. După modul de reacţie cu Ac
6. După intensitatea răspunsului imun
7. După capacitatea de multiplicare
8. În funcţie de necesitatea prezenţei limfocitelor T
 ANTIGENE
DE HISTOCOMPATIBILITATE
 Organizarea genetică a complexului major de
histocompatibilitate (MHC) la om

Complexul major de histocompatibilitate MHC defineşte un

complex de gene foarte polimorfe, strâns legate între ele, al căror
produşi sunt exprimaţi pe suprafaţa unor celule foarte variate.
MHC - CLASA I
Moleculele MHC I sunt alcătuite:
- dintr-un lanţ specific A, B sau
C cu multiple variante
allelice format din 338 aa

- dintr-un lanţ de dimensiuni mici

β2 microglobulina fără de
variante allelice codificată de o
proteină de pe cromozomul 15.
 MHC - CLASA II
Moleculele MHC II sunt heterodimeri
alcatuite din două lanţuri
polipeptidice:

- dintr-un lanţ α (34kD) format din

229 aa
- dintr-un lanţ β (29 kD) format din
237 aa
MHC – CLASA III
• nu sunt implicate în reacţiile de histocompatibilitate
• încadrate aici deoarece genele care le controlează sinteza sunt
înglobate în complexul de gene MHC de pe cromozomul 6
• prot. C (C2, C4), TNF α și β
 ROLURILE BIOLOGICE ALE MHC

• Conferă (MHC I) o individualitate absolută ţesuturilor fiecărui

individ, făcînd din acesta un unicat în natură sub raport genetic şi
comportamental
• Preluare şi prezentare a fragmentelor polipeptidice şi uneori
poli/oligozaharidice cu potenţial antigenic celulelor T. Răspunsul
imun al limfocitelor T se face numai sub restricţie MHC.
● Rol de receptor pentru Ag (cu posibilităţi reduse de recunoaştere
specifică)
 COMPONENTA UMORALA A
SISTEMULUI IMUN
Reprezentata de molecule solubile prezente in umorile organismului:

- componente NESPECIFICE : proteinele de faza acuta, sistemul complement (C), citokine, defensine
etc

- componente SPECIFICE : Ig cu functie de Ac

COMPONENTA SPECIFICA UMORALA A
SISTEMULUI IMUNITAR

IMUNOGLOBULINELE CU FUNCTIE DE ANTICORPI

• IMUNOGLOBULINELE - componenta umorala specifica a sistemului imunitar
-glicoproteine serice a caror sinteza este indusa de prezenta in
organism a unor substane antigenice
- se gasesc in plasma, reprezentand 18-20% din proteinele plasmatice, precum si in
diferite lichide extravasculare si in diferite secretii exocrine
- reprezinta o grupa de proteine inrudite cu functie de anticorp (Ac) ,

Loading…
care exista sub forma de molecule libere sau de receptori (R) membranari pentru Ag,
prezenti pe suprafata limfocitelor B, care sunt celule secretoare de Ac in faza lor finala de
difereniere, numita PLASMOCIT. O parte din molecule se fixeaza pe receptorii Fc de pe
membrana macrofagelor, limfocitelor B, granulocitelor neutrofile, bazofile si mastocite,
celule NK, constItuind asa numitii Ac citofili

- migreaza electroforetic in zona γ-globulinelor si mai putin in zona β- globulinelor

Fig. Reprezentare schematica a principalelor fractii ale proteinelor
serice separate electroforetic
 MODELUL GENERAL DE STRUCTURA AL IMUNOGLOBULINELOR

• Ac constituie cele mai heterogene

proteine cunoscute, dar, in ciuda
diversitatii lor, unitatea de structura
moleculara este
Loading…
caracteristica,
tipica. Diversitatea se manifesta mai
ales la nivelul unor situsuri cu
structura diferita de la un Ac la altul,
care determina specificitatea de
reactie cu Ag-ul care le-a determinat
sinteza. Modelul general de strucura
al Ig-lor a fost descifrat pe clasa
IgG.
 CLASE SI SUBCLASE DE IMUNOGLOBUINE
STRUCTURI SI FUNCTII
Clasele si subclasele de Ig au proprietati strucurale, antigenice, dar si
functionale diferite. La mamifere se cunosc 5 clase de Ig, unele diferentiindu-se
in subclase:
● IgG
● IgM
● IgA
● IgD
● IgE
 CLASA IgG
- Ig-le din aceasta clasa constituie tipul reprezentativ de Ig
- 75% din totalul Ig-lor serice, concentratia serica variind intre 800 si 2000 mg%
- reprezinta anticorpii raspunsului secundar sau care apar in cursul raspunsului
primar, dupa comutarea clasei.
- Ac tipic precipitanti, fiind principalii Ac cu rol in neutralizarea toxinelor
bacteriene si a infectiozitatii virusurilo/virionilor
- mediaza citotoxicitatea anticopro-dependenta (ADCC), fagocitoza opsonica
dupa interactiunea cu receptorii Fc de pe suprafata fagocitelor, activeaza sist. C
pe calea clasica (cu exceptia IgG4)
- sunt singurii Ac care pot travesa placenta, asigurand IMUNIZAREA
DOBANDITA PASIV a nou-nascutului (Ac materni persista pana la varsta de 3-6
luni, sinteza proprie incepe in jurul varstei de 3 luni, iar nivelul normal este atins
la 3-6 ani)
 CLASA IgM
Ig-le din aceasta clasa
-

au cea mai mare

greutate moleculara
datorita structurii
pentamerice
- 3%-10% din totalul Ig-
lor serice, concentratia
 DINAMICA SINTZEI AC-lor CONSECUTIV
STIMULUI ANTIGENIC PRIMAR SI SECUNDAR
 CLASA IgA
IgA exista sub 2 forme, IgA seric si IgA secretorie. Sinteza proprie incepe dupa
primele 30 zile de la nastere.
IgA serica -15-20% din totalul imunogloulinelor cu valori normale cuprinse intre
90-450 mg/dl. Desi este in cantitate mare in ser, IgA serice au o activitate slaba

Loading…
de Ac. Nivelul seric normal este atins la 1 an. Rolul lor este de a indeparta Ag-
ele provenite din alimente sau Ag solubile ale bacteriilor din microbiota
normala patrunse in circulatie. In toate lichidele biologice (LCR sange, lichi
pleueral etc.) predomina IgG raportul IgG:IgA este in jur de 1 :5, abaterile de la
acest raport normal sunt insotite in general de o inflamatie sistemica ( diabet
zaharat, obezitate etc)
Ig A secretorie sunt prezente in toate tipurile de secretii ( sinteza proprie este
indusa la nou nascut ca raspuns la colonizarea cu bacterii comensale si
contribuie la starea de echilibru gazda -microbiota)cu rol important in
homeostazia epiteliilor mucoasei ca si in apararea locala antivirala si
 CLASA IgD
- 0,25 % din totalul Ig serice, nivelul fiziologic in ser fiind foarte scazut de cca 40
mg/l; concentratia serica la om creste de la nastere pana in jurul varstei de 15
ani
- rol biologic aparent minor, insuficient cunoscut. Se pare ca are rolul de a ‘
arma’ mastocitele si bazofilele, cu rol in imunitatatea innascuta
- au rol important la nivel celular ca receptor pentru Ag pe membrana limfocitul
B (BCR- B cell receptor)
 CLASA IgE
- concentratia serica este redusa de aproxim. 250 ng/ml . Reprezinta 0,004% din
totalul Ig-lor), sinteza proprie incepand inca din perioada intrauterina, nivelul
seric normal fiind atins in jurul varstei de 1 ani.
- Ac citofili pentru ca se leaga de receptorii FcRε de pe membrana mastocitelor,
bazofilelor eozinofilelor
- participa la instalarea HS I (de tip alergic), din acest motiv sinteza acestui tip
de Ig se face sub controlul strict al limfocitelor Th si T reg
- implicate in apararea antiparazitara/antihelmintica
 COMPONENTA NESPECIFICA
UMORALA A SISTEMULUI IMUNITAR
Reprezentata de molecule solubile prezente in umorile organismului:

- componente NESPECIFICE : proteinele de faza acuta, sistemul complement (C), citokine, defensine
etc
PROTEINELE DE FAZA
ACUTA
• Componentele nespecifice ale sistemului imunitar actioneaza chiar de la debutul unei
infectii/agresiuni si dezvolta un raspuns nespecific (innascut), care este independent de
activarea sistemelor specifice (proliferare si diferentiere a limfocitelor Ag specifice).
• Aceasta prima reactie a componentele nespecifice ale SI este urmata dupa cateva ore
de la debutul unei agresiuni de un raspuns indus timpuriu denumit RASPUNS DE TIP
INFLAMATOR. Tipul de raspuns inflamator, intensitatea si evolutia lui depind de:
- natura agentulul declansator (viu sau neanimat ,toxic sau inert, imunogen sau
neimunogen)
- durata expunerii
-persistenta cronica in organism
- natura tesutului afectat
- starea de imunocompetenta a gazdei
Zona anatomica a unei reactii inflamatorii este reprezentata de TERITORIUL
MICROCIRCULATIEI: arteriole, capilare, venule post capilare, sunturi arterio-venoase.
Sub aspect functional , inflamatia este definita ca procesul prin care leucocitele si anumite
INFLAMATIA este unul dintre cele mai importante mecanisme nespecifice de apararea a
organismelor animale si reprezinta o reactie complexa de aparare locala. Se produce in
TESUTUL VASCULARIZAT, care contracareaza actiunea agentilor patogeni de ex. si participa
la repararea tesutului lezat
Inducerea procesului inflamator de catre agenti patogeni se poate realiza:
DIRECT prin contactul cu tesutul expus, caz in care declansarea infectiei este
conditionta de depasirea mecanismelor rezistentei naturale a organismului gazda si de
rezistenta fata de mecanismele efectoare specifice, iar evolutia reactiilor inflamatorii
reflecta aproape exclusiv proprietatile agentului patogen
INDIRECT prin declansarea sintezei si /sau activarea unor mediatori endogeni
In functie de particularitatile de evolutie clinica si de modificarile morfologice si biochimice
s-au descris 2 tipuri de reactii inflamatorii:
- inflamatia acuta
- inflamatia cronica
 RASPUNSUL DE FAZA ACUTA
Diferitele reactii ale gazdei produse in cursul inflamatiei post-infectioase sau post-
traumatice sunt cunoscute sub denumirea de RASPUNS DE FAZA ACUTA, insotit de
modificari fiziopatologice (febra, leucocitoza, modif.hormonale, pierdere de proteine
musculare, ce tind sa limiteze daunele asupra tesuturilor si sa favorizeze procesul de
vindecare. Persitenta de ex., a patogenilor in tesutul inflamat presupune recrutarea si
stimularea continua a macrofagelor si neutrofilelor→cresterea concentratiei
plasmatice a citokinelor eliberate de acestea (IL-1, IL-6, IFN –γ, TNF-α), care la randul
lor actioneaza asupra organelor si mai ales asupra ficatului, conducand la aparita
unui raspuns imun sistemic sau RASPUNSUL DE FAZA ACUTA in cursul caruia se
sintetizeaza PROTEINE DE FAZA ACUTA sau REACTANTI DE FAZA ACUTA. Acest
raspuns se caracterizeaza prin: febra, cresterea rapida a numarului de leucocite si
descarcarea din rezerva medulara inclusiv a precursorilor celualri.
IL-6 actioneaza asupra hepatocitelor prin stimularea sintezei prot. de faza acuta, care
la indivizii sanatosi sunt prezente intr-o concentratie serica minima (bazala).
SYSTEMIC INFLAMMATION

During the acute inflammatory

response, pro-inflammatory
cytokines (IL-1, IL-6 and TNF-
α ) are produced. These
cytokines have systemic effects
on the tissues, including fever,
production of acute phase
proteins and leukocytosis.
 PROTEINE DE FAZA ACUTA - ROLURI
• pot neutraliza direct unii agenti patogeni (CRP)
• participa la atenuarea leziunilor locale, stimuleaza regenerarea si repararea
tisulara (mobilizare de factori ai coagularii)
• participa la eliminarea detritusurilor celulare
• favorizeaza acumularea de polimorfonucleare neutrofile si macrofage la sediul
focarului inflamator prin inducerea cascadei de activare a sistemului C
• neutralizeaa hidrolazele lizozomale in exces eliberate de celule cu potential
fagocitar
• concentreaza partial efectul nefavorabil al RLO (radicali liberi de oxigen)
eliberati in exces in etapa bactericida a fagocitozei
 Grupul Nivelul proteina Functia
cresterii biologica

I 0.25-1.5 ori SC (C3,C4) -Opsonina,

Proteinele de faza anafilatoxina
acuta sunt grupate pe CERULOPLASMINA - elimina RLO,
transport
baza schimbarilor
pozitive sau negative II 2-5 ori Alfa 1- antitripsina - inhibitor la
proteazelor
in sange, dar si in FIBRINOGEN - formarea
functie de cresterea cheagului
HAPTOGLOBINA - leaga Hb
concentratiei lor in 24
Alfa 2- macroglobulina -legare, inhibitor
h dupa declansarea al proteazelor
procesului inflamator III 100-1000 ori Alfa 1- glicoproteina - transport
in: acida
- amilodul seric A - reglare
- indicatori pozitivi de -proteina C reactiva - opsonina,
faza acuta (cresc (CRP) activare sist.C,,
activare
valorile lor in sange)
macrofage
- indicatori negativi de Indicator NIVELUL Transferina - transport
faza acuta (scad negativ SCADE <50% (siderofilina)
valorile lor in sange) de faza

SITEMUL COMPLEMENT
 SISTEMUL COMPLEMENT

DEFINIŢIE :
- Sistem multienzimatic format din 40 de componente proteice (si
complexe moleculare)organizate in 9 grupe care în ser se găsesc
în stare inactiva;
- Îndeplineşte 2 funcţii majore:
1.definitivează acţiunea ANTICORPILOR asupra ANTIGENELOR
2.realizează o recunoaştere imunologică nespecifică a
structurilor non self
• Poteinele sist. C reprezinta 10-15% din globulinele
serice normale, a caror concentratie nu este
influnetata de stimularea antigenica (imunizare),
nici de gradul de activare al celulelor SI, ci de
starea de nutritie (mai ales de aportul proteic) si de
factorii genetici.
• Sinteza sist.C este efectuată de:
- ficat
- macrofage, monocite
- fibroblaste
- celule endoteliale
 COMPONENTELE
SISTEMULUI COMPLEMENT

• sunt organizate în 9 grupe. Componentele sunt numerotate în

ordinea activării lor cu excepţia C4

• C1-C4-C2-C3-C5-C6-C7-C8-C9

• Primul component odată activat declanşează o reacţie în

“cascadă” inducând activarea următorului component.
COMPONENTELE SITEMULUI COMPLEMENT SE GĂSESC SUB FORMĂ DE PRECURSORI INACTIVI CARE DUPĂ
CLIVAJ PROTEOLITIC LIMITAT SE DESFAC ÎN 2 SAU MAI MULTE FRAGMENTE ACTIVE, DINTRE CARE UN
FAGMENT MINOR(a) NEIMPLICAT ÎN PROCESUL DE CITOLIZĂ (INACTIV ENZIMATIC) ŞI UN FRAGMENT
MAJOR(b) IMPLICAT ÎN PROCESUL DE CITOLIZĂ (ACTIV ENZIMATIC)

“a” “b”
 ACTIVAREA SIST.COMPLEMENT

Activarea sistemului complement se realizează pe 3 căi:

• calea clasică (mai rapida, mai eficienta si este expresia unor mecanisme
specifice de activare fiind dependenta de prezenta Ac-lor specifici)
• calea alternativă ( properdinică)
• calea lectinica
 CALEA CLASICĂ
ACTIVAREA PE CALEA CLASICĂ ESTE RAPIDĂ ŞI EFICIENTĂ.
MOLECULELE ACTIVATOARE ALE SISTEMULUI COMPLEMENT
PE CALEA CLASICĂ SUNT REPREZENTATE DE IgM, IgG (
IgG1,IgG2, IgG3) , CRP.

IgM Ig
pentamer G

Loading…
 STRUCTURA COMPLEXULUI PROTEIC C1

Componenta C1 este un complex trimolecular format din 3

componente: C1q(componenta de recunoaştere a C1); C1r
şi C1s.Molecula C1q este un hexamer alcătuit din
subunităţi formate fiecare din 3 lanţuri polipeptidice (18
lanţuri). Tot complexul C1q are aspectul unui buchet de
lalele.
Aspectul electronomicroscopic al
moleculei C1q
(tija şi cele şase capete globulare).
[H. R. Knobel et al., 1975, Euro. J. Immunol.
5:78.]
CALEA CLASICĂ
 CALEA ALTERNATIVĂ (PROPERDINICĂ)
Activarea sistemului complement pe calea alternativă este mai lentă
şi mai puţin eficientă și reprezintă un mijloc de rezistență nespecifică
fără participarea Ac.Activarea pe calea alternativă este o activare
primitivă, nespecifică, căreia la vertebratele inferioare în special îi
revine un rol major în apărarea antibacteriană. Are un rol important
la vertebratele superioare, mai ales la inceputul infectiei, inainte de
sinteza Ac-lor specifici, asa zisa cale de 'scurtcircutare' a caii clasice
de activare
Factori activatori:
• proteine polimerizate
• endotoxine bacteriene
• molecule agregate de Ac (IgA, IgG4)
• proteaze
CALEA
ALTERNATIVĂ
 CALEA LECTINICA

• Cea de-a treia cale de activare, relativ recent descrisă, este

calea lectinelor (MBL- mannan binding lectin)
• MBL – lectina care leagă grupările de manoză de pe
suprafaţa bacteriană
• - este similar cu C1q
• MASP-1 (similar cu C1r)- mannan binding lectin associated
serin poteases
• MASP-2 (similar cu C1s)
 MBL(MANNOSE-BINDING-LECTIN)
• glicoproteină cu afinitate crescută pt. structuri repetitive de
carbohidrați ce conțin manoză
• reacționează cu o varietate crescută de bacterii gram + și gram -
acapsulare, virusuri, levuri, mycobacterii, paraziți, protozoare
• induce și fagocitoza mat.celular apoptotic și a complexelor imune
 CALEA LECTINICĂ

C3a
 FUNCŢIILE BIOLOGICE
ALE SISTEMULUI COMPLEMENT

• funcţie citolitică (liza celulelor) –liza de tip osmotic(toate

caile genereaza MAC) a celulelor straine (bacterii in
special cele Gram negative), microfungi, hematii si chiar
virusuri anvelopate

• IMUNOADERENTA/OPSONIZAREA determinata de frag.

C3b care se depune ca o pelicula subtire pe suprafata
celulelor tinta si permite interactiunea cu receptori
specifici de pe suprafata fagocitelor→ fagocitoza imuna
(opsoninica)

• CHEMOTAXIA –urmata de intensificarea fagocitozei

determinate de C3b, C5a. Aceste comp.ale SC determina
un aflux masiv de neutrofile in special si activeaza
fagocitoza opsoninica

• ACTIUNEA ANAFILATOXINELOR -declanşarea

fenomenelor inflamatorii (anafilatoxinele C4a, C3a, C5a)
 TESTE DE LABORATOR PT. IDENTIFICAREA SIST. C
C3 (50-120 mg/dl)
Indicații; suspiciune de deficit ereditar sau dobândit asociat
cu afecțiuni imunologice ce induc o rată crescută de consum a
C (LES, hepatită cr. acută, inf. cronice, poliartrită reumatoidă,
boli inflamatorii)
C4 (9-36 mg/dl)
deficit congenital de C4, boli autoimune (LES), inflamții sau
edeme inexplicabile (angioedem ereditar); metoda de testare
imunoturbidimetrică
CITOKINE
 ● existenţa citokinelor a fost descoperită cu aproximativ trei decenii în urmă
●Citokinele – ansamblu de molecule ~200 (mediatori) ce formează o reţea
complexă, la nivelul căreia coexistă efecte sinergice sau antagoniste capabile să
orienteze funcţiile celulelor sau organelor limfoide spre direcţii normale sau
patologice
●Unele citokine au efecte multiple (pleiotrope) asupra organismului, altele au acţiune
limitată la o singură celulă ţintă.
●Grupate
- interleukine (IL)
- factori de necroză tumorală (TNF)
- factori de creştere celulară
- interferoni IFN
- chemokine
● sunt active la concentratii mici (de ordinul picogramelor) si actioneaza prin
intermediul receptorilor specifici pentru acestea
PROPERTIES OF CYTOKINES
 CYTOKINE EFFECTS
● Cytokines can be pleiotropic, redundant, synergistic,
antagonistic, and/or inducers of cascades.

● This array of attributes allow them to regulate cellular

activity in a coordinated and interactive manner.
CYTOKINES CAN BE PLEIOTROPIC
CYTOKINES CAN BE SYNERGISTIC
CYTOKINES CAN BE ANTAGONISTIC
CYTOKINES CAN BE REDUNDANT
CYTOKINE CASCADE INDUCTION
 COMPONENTA CELULARA
NESPECIFICA A SISTEMULUI
IMUNITAR
Reprezentata de – sistemul fagocitar polimorfonuclear (PMN) = GRANULOCITE (neutrofile,eozinofile,
bazofile)

- sistemul fagocitar mononuclear (monocite, macrofage)

- cel.cu origine necunoscuta: cel.mastocit, cel.dendritica

- cel. NK (celule situate la granita dintre imunitatea cel. nespecifica si cea specifica;
sunt selective in alegerea tintelor celulare pe care sunt capabile sa le distruga intr-o maniera
nespecifica, pe cale nefagocitara)
 Sistemul imunitar înnăscut acționează asupra agenților patogeni în 2 moduri generale

Loading…
Dacă barierele fizice sunt încălcate,
agenții patogeni pot avea acces la
țesuturi. În
țesuturi, aceștia vin în contact cu
celulele fagocitare, cum ar fi
neutrofilele, macrofagele
și celule dendritice, care vor
produce mesageri chimici numiți
CITOKINE care pot iniția un răspuns
inflamator.
De multe ori componentele
imunității înnăscute sunt suficiente
pentru a elimina agentul patogen ,
dar nu in totdeauna. Agenții
patogeni pot avea acces la sânge,
unde calea alternativă de activare a
complementului poate oferi un
 ajutor suplimentar. Acesta este
Celulele fagocitare (monocite / macrofage, neutrofile și celule dendritice)
sunt
parte a primei linii de apărare împotriva agenților patogeni invadatori. Ele
recunosc agenții patogeni și controlează infecțiile și uneori sunt chiar
capabile să le eradicheze.
O infecție poate fi intracelulară sau extracelulară, în funcție de agentul

Loading…
patogen. Toate virusurile infectează celulele și se reproduc în interiorul
acestor celule (intracelular), în timp ce bacteriile și alți paraziți se pot
reproduce intracelular sau extracelular, în funcție de specie. Sistemul
imunitar înnăscut trebuie să răspundă în consecință: prin identificarea
agentului patogen extracelular și/sau prin identificarea celulelor gazdă care
au fost deja infectate. Când un agent patogen intră în corp, celulele din
sânge și limfa detectează TIPARELE MOLECULARE SPECIFICE ASOCIATE
CU AGENTUL PATOGEN (PAMPs) DE PE SUPRAFAȚA AGENTULUI
PATOGEN.
Tiparul molecular asociat agenților infecțioși este cunoscut sub
denumirea generică de TABLOU MOLECULAR ASOCIAT
PATOGENILOR = PAMPs (PATHOGEN ASSOCIATED
MOLECULAR PATTERNS), iar moleculele ce recunosc tiparul
molecular asociate patogenilor (PAMPs) formează TABLOUL
RECEPTORILOR DE RECUNOAȘTERE = PRR (PATTERN
RECOGNITION RECEPTORS).
Leucocitele recunosc, de asemenea, moleculele eliberate de celulele
vătămate și necrotice, care sunt uneori numite DAMPs ( DANGER
ASSOCIATED MOLECULAR PATTERNS).
Acești receptori sunt prezenți intrinsec, codificați în genele liniei
germinale și nu sunt generați prin recombinarea somatică cum este
cazul receptorilor limfocitelor.
Sistemul imunitar înnăscut poate recunoaște <1.000 tipare pe diferiți
agenți patogeni, în comparație cu sistemul imunitar adaptiv (celulele
B și T) care pot recunoaște 1 miliard de secvențe specifice pe agenții
patogeni.
!!!!!PRR RECUNOSC PAMPS
TABLOUL →
RECEPTORILO
R DE
RECUNOAȘTER
E = PRR
Acești receptori
sunt un element
cheie al
sistemului
imunitar
înnăscut și sunt
localizați
strategic în
 celulă. Ei sunt

SYSTEMIC INFLAMMATION

During the acute inflammatory

response, pro-inflammatory
cytokines (IL-1, IL-6 and TNF-
α ) are produced. These
cytokines have systemic effects
on the tissues, including fever,
production of acute phase
proteins and leukocytosis.
 NEUTROFILELE (PMNN)
PMNN mature sunt repartizate in cele trei compartimente:
- rezerva medulara
- neutrofilele marginate (nu circula prin fluxul central si se misca incet de-a lungul
endoteliului vascular)
- neutrofilele circulante – constituie majoritatea leucocitelor sanguine (aprox.60-
70%). Se considera ca neutrofilele circulante reprezinta o mica proportie, cele mai
multe fiind stocate in maduva osoasa – aprox. 90% ) . In timpul proceselor
inflamatorii, numarul de PMN N creste atat prin mobilizarea celulelor din rezerva
medulara, cat si prin intensificarea producerii lor.
Una dintre proprietatile
cele mai evidente ale
neutrofilelor este
mobilitatea, care le
permite deplasarea
activa in tesutul
interstitial perivascular,
pe endoteliul vaselor
sanguine sau pe diferite
suporturi in vitro (plastic,
sticla). Intr-un mediu
neutru, PMNN se
Rolul conventional al PMNN
este acela de celule ale
imunitatii nespecifice, cu
proprietati anti-
infectioase(prima linie de
aparare celulara antiinfectioasa)
si proinflamatorii datorita
capacitatilor de : Loading…
- a fagocita
- a produce peptide
antimicrobiene puternice,
enzime si radicali liberi de
oxigen
• NEUTROPENIA (scaderea numarului PMNN circulante). Neutropeniile
sunt de de diferite grade. Atunci cand nr. PMNN scade sub 1000
cel/mmc sange, riscul infectiilor creste mult, iar in cazul scaderii
accentuate (200 neutrofile/mmc sange) dispare posibilitatea unui
raspuns inflamator eficient. Neutropenia se datoreaz fie unei scaderi a
productiei medulare, fie distrugerii periferice a PMNN.
• NEUTROFILIA (creste nr de PMNN circulante) –indica o infectie acuta
sau cronica, ori chiar o leucemie granulocitara cand numarul absolut al
leucocitelor si proportia PMN sunt mult crescute (leucocitoza cu
neutrofilie).
• DEFICIENTELE FUNCTIONALE ale PMNN sunt numeroase si diverese
:- deficiente de aderenta, de chemotaxie, de fagocitoza, de activitate
bactericida (maladia cronica granulomatoasa in care creste incidenta
inf.., cu bacterii aerobe catalazo-pozitive, care inactiveaza H2O2
rezultat din propria activitate metabolica)
 EOZINOFILELE (PMNE)
● celule relativ mari, nucleu bilobat, granulații corpusculare ce conțin o
gamă largă de proteine și enzime (MBP, ECP, EDN, PEO, elastaze,
colagenaze, fosfataze, fosfolipaze, catalaze, esteraze
nespecifice,histaminază)
● în circulație doar 1-3%
● se modifică numeric (în circulație și în țesuturi) în parazitoze si in
procesul inflamator consecutiv (parazitii contin in structura lor Ag
alergenice) ; in reactii alergice (HSI)
● lf.T controlează generarea, maturarea și localizarea tisulară a Eo prin
eliberare de mediatori:
- Eo-GSF (factorul de stimulare a creșterii eozinofilelor)
- EDF(factorul de diferențiere a Eo)
- Eo-CSF(factorul de simulare a coloniilor de Eo)
 BAZOFILELE (PMNB)

● nucleu bilobat, în citoplasmă

granule mari ce maschează nucleul
● au funcții fagocitare reduse, dar
intervin în apărarea nespecifică
datorită existenței în membrană a
unui nr. mare de FcεR-I. Persoanele
normale au cca 3000-60000 de FcεR-I
/celulă, pe când cei alergici au până
la 600.000 FcεR-I/celulă
● participă alături de mastocite la
declanșarea reacțiilor anafilactice
● prin degranulare eliberează –
 histamină, serotonină,

MASTOCITELE
● sunt celule prezente in tesutul
conjunctiv, mai numeroase in
imediata vecinatate a vaselor
sanguine
● bazofilele din sângele circulant
sunt similare celulelor tisulare
mari numite mastocite, localizate
în imediata vecinătate a multor
capilare din organism
● celule mononucleare, ovoide
sau alungite,cu granulații mari
 CELULE DENDRITICE
● Au formă neregulată, uneori de stea, cu proeminețe ascuțite, cu
un nucleu oval sau neregulat, cu citoplasmă bogată în
mitocondrii și granule Birbeck, cu RE rugos

● Foarte bogate în antigene de histocompatibilitate MHCI, MHCII

(cel. imature au doar MHC II). Datorită bogăției în MHCI, celulele
mature joacă un rol important în maturizarea precursorilor
limfocitari ajunși în timus. Aceștia sunt informați asupra
structurii MHCI, devenind limfocite T imunocompetente, care vor
recunoaște ca proprii numai acele APC care le vor prezenta
antigenul în asociere cu astfel de molecule MHC.
Granulele Birbeck
● Au capacități↓ de fagocitoză, pinocitoză
sunt specifice
● Ele sunt amplasate strategic în țesuturile limfoide și nelimfoide, celulelor
Langerhans. Acestea
specializate funcțional pentru a capta antigenele care intră pe
sunt granule
cale limfoidă în ganglionii limfatici și pe cale sanguină în splină. aplatizate, cu aspect
Au capacitatea de a capta Ag, de a le prelucra și ulterior prezenta de rachetă de tenis.
limfocitelor T → celula dendtrica este o celula prezentatoare de
 Ag = APC (antigen presenting cell)

SISTEMUL FAGOCITAR MONONUCLEAR

●
(MONOCITE SI MACROFAGE)
Monocitul – in contrast cu neutrofilele, rezerva medulara de monocite preformate este
mica. La om, monocitele sunt eliberate in circ. la aproxim. 2 zile de la formarea lor unde
circula aproximativ o zi, migrand, la intamplare, din circ.sanguina in spatiul
extravascular devenind macrofage. In general odata trecute in tesuturi, ele nu reintra in
circulatia sanguina. In timpul inflamatiilor, productia de monocite se intensifica.
Monocitele din sange refac continuu populatiile rezidente de macrofage din tesuturi;un
numar mai mare de monocite este recrutat dupa ranire, infectii si inflamatie
noninfectioasa. Macrofagele recrutate joaca un rol important in LIMITAREA
RASPUNSULUI INFLAMATOR, AU FUNCTII ANTIPARAZITARE SI FAVORIZEAZA
VINDECAREA PLAGILOR/CICATRIZAREA.
● Macrofagele tisulare rezulta din maturarea monocitelor care trec in circulatie in tesuturi,
atrase fiind de un stimul chemotactic precum si prin proliferarea macrofagelor
rezidente, care au cap. de raspunde la mitogeni cat si la factorul stimultor al coloniilor
(M-CSF). In functie de localizare, macrofageel pot prezenta aspecte structurale si functii
particulare
 SISTEMUL FAGOCITAR MONONUCLEAR
(MONOCITE SI MACROFAGE)
• Macrofagele reprezintă celule cheie ale inflamației și care intervin cu precădere în faza
tardivă a inflamației( intervin atunci când mecanismele de apărare locale sunt depășite).
Factorii chemotactici, vasodilatația și permeabilitatea vasculară mărită atrag și favorizează
migrarea macrofagelor la nivelul focarului inflamator, unde devin predominant numeric
după o zi.

• Macrofagele( monocitele când ajung în țesuturi își măresc volumul de 2 până la 5 ori, până la
dimensiunea de 60- 80 de microni). Ele sunt capabile să fagociteze până la 100 de bacterii
simultan, în timp ce neutrofilul poate îngloba între 3 și 20 de bacterii. Macrofagele sunt de
asemenea capabile să înglobeze particule mari, precum hematii sau paraziți (de exemplu
paraziții malariei), pe când neutrofilele nu pot fagocita particule mai mari decât bacteriile.
Macrofagele, după digerarea antigenului vor trimite produsele reziduale în afara celulei.
Majoritatea fagocitelor supraviețuiesc acestui proces de expulzie și își păstrează
funcționalitatea pentru încă câteva săptămâni sau luni.

• În faza finală a inflamației ele contribuie și la repararea și vindecarea procesului infecțios.

Aceata se realizează prin producerea de elastaze, colagenaze, activatori ai plasminogenului,
prin curățarea leziunilor de de detritusuri celulare și activarea fibroblaștilor, cu rol în
remodelarea arhitecturii țesutului lezat.

SISTEMUL FAGOCITAR MONONUCLEAR

(MONOCITE SI MACROFAGE)
• Dupa perceperea semnalului de stres
inflamator, monocitele migreaza in
tesuturi unde de diferentieza polarizeaza
soe fenotiul inflamator sau
antiimflamator

• FUNCȚIILE MACROFAGELOR:

• antixenică
• citotoxică și citostatică
• secretorie
• reglatoare a reacțiilor imune
 SISTEMUL FAGOCITAR MONONUCLEAR
(MONOCITE SI MACROFAGE)
FUNCȚIILE ANTIXENICE (fagocitoza simplă și fagocitoza opsoninică)

• Sunt expresia unor procese nespecifice, dar foarte selective a capacității lor de a îngloba intracitoplasmatic orice
material străin sau înstrăinat de organism. Fagocitoza realizată de macrofage nu se deosebește esențial de cea
realizată de PMN, doar ca macrofagele au capacitatea de DISTRUGERE SELECTIVĂ A ANTIGENULUI CU
CONSERVAREA GRUPARILOR DETERMINANTE (se conservă epitopii)

• !!!!MACROFAGUL ESTE O CELULĂ PREZENTATOARE DE ANTIGEN (APC)

• O funcție extrem de importantă a macrofagelor este reprezentată de prezentarea antigenului. Celulele prezentatoare
de antigen(APC) sunt celule care joacă un rol crucial în declanșarea sau inițierea răspunsului imun față de
antigenele timo-dependente. Declanșarea acestui răspuns imun se face în organele limfoide secundare
precum splina și ganglionii limfatici. Antigenele timo-dependente implicate sunt majoritare și ajung intratisular
fiind captate de către macrofagele aflate deja acolo. Fără existența celulelor prezentatoare de antigen declanșarea
răspunsului imun nu poate fi posibilă. Aceste celule captează cantități foarte mari de antigene, transportă aceste
antigene până în organele limfoide secundare și prezintă antigenele către celulele sistemului imun determinând o
cooperare celulară locală fie cu limfocitele T helper și cu limfocitele B declanșând răspunsul imun umoral, fie
cu limfocitele T helper și cu limfocitele T citotoxice declanșând răspunsul imun celular.
 CELULA NATURAL KILLER (NK)
Reprezintă 15% din totalul limfocitelor sangiune, non-T și non-B. Morfologic aparțin clasei de limfocite LGL (Large
Granular Lymphocytes), celule cu diametru mare și raport nucleo-citoplasmatic mare, conțin in citoplasmă numeroare
granulații azurofile. Celulele NK au un precursor comun cu celulele T, dar nu se dezvoltă în timus.

• Rol important în apărarea antivirală și antitumorală

Populația NK (linie importantă și primordială de apărare a organismului) recunoaște și leagă spontan ținta pe care o
ucide în câteva ore. !!!!Recunoașterea nu este specifică (nu operează sub restricție MHC ca și limfocitele T), dar
este o recunoaștere selectivă , în sensul că numai anumite ținte celulare sunt distruse. Celulele NK apelează la
mecanisme distructive asemănător limfocitelor T citotoxice, dar în absența MHC . Prezența MHC sunt inhibitoare
pentru cel. NK (multe celule tumorale își reduc expresia de MHC pentru a evita atacul limfocitelor Tc, dar cad
victime celulelor NK), dar activitatea lor este potențată de nivele crescute de IFN. O diferență esențială între
funcțiile citotoxice ale Lf TC și cele ale NK este absența răspunsului secundar în cazul cel. NK. După un prim
contact cu Ag, limfocitele păstrează în memorie acest eveniment astfel încât la un nou contact al acestora cu același
Ag, răspunsul acestora va fi prompt și mult mai violent. Cel. NK nu păstrează în memorie contactele cu Ag asupra
cărora acționează (nu sunt limfocite cu memorie).
CELULA NATURAL KILLER (NK)
 COMPONENTA CELULARA
SPECIFICA A SISTEMULUI IMUNITAR
Reprezentata de : - limfocitele B
- limfocitele T
 LIMFOCITELE
Limfocitele reprezintă cea mai importantă verigă a protecției specifice a organismului, stând la
baza diversității și specificității răspunsului imun. La jumătatea secolului XX, limfocitele erau
considerate celule "spectator", fără de importanță și funcții speciale. În realitate, limfocitele
sunt în proporție foarte mare în repaus, inactive dpdv metabolic. Sunt răspândite în tot
organismul, în organele limfoide primare și secundare(arii T-dependente și arii T-
independente), deplasându-se liber în circulația limfatică și sanguină.

o Arii T dependente ( populate de lf. T)- zona paracorticală a ganglionilor limfatici, manșonul
periarteriolar limfatic din pulpa albă a splinei, zonele inter- și suprafoliculare ale plăcilor
Peyer

o Arii T independente (populate de limfocite B)- cortexul ganglionilor limfatici și al plăcilor

Peyer, foliculii și zona periferică a pulpei albe a splinei

o Teritorii mixte – zona medulară a ganglionilor, zona marginală și pulpa roșie a splinei

Capacitatea lf T și B de a popula regiuni distincte, de a migra și de a se reîntoarce în aceste

locuri privilegiate de la nivelul organelor limfoide secundare, a fost denumită ECOTAXIE și
 LIMFOCITELE
Diferențierea și maturarea limfocitelor se realizează în două
etape:

• ETAPA ANTIGEN- INDEPENDENTĂ

• ETAPA ANTIGEN- DEPENDENTĂ
ETAPA ANTIGEN- INDEPENDENTĂ – etapă care se realizează la
nivelul organelor limfoide primare, în care limfocitele își
dobândesc imunocompetența (modulație antigenică – precursorii
limfocitari tineri câștigă diferiți markeri și receptori pentru Ag) și
sunt considerate celule virgine, pentru nu au venit în contact încă
cu Ag-ul. Pocesul se realizează prin rearanjări genetice și este
explicat prin două teorii care nu se exclud:

1. Teroria influnței ambientale – acordă un rol esențial celulelor

70- 80% din totalul
limfocitelor circulante
 LIMFOCITE B
-isi au originea in celule stem din maduva osoasa
- etapa initiala de diferentiere, INDEPENDENTA DE ANTIGEN, trec prin stadiile de celule B medulare,
CELULE PRO-B,CELULE PRE-B, CELULE B MATURE IMUNCOMPETENTE

- in etpa a II-a, ca urmare a intalnirii cu Ag specific ETAPA DEPENDENTA DE ANTIGEN limfocitele

mature sunt activate si sufera un proces de proliferare intensa de expansiune clonala Acaesta etapa este
stimulata de limf. Th si reglata de limf T reg. Urmare a procesului II de diferentiere, limfcitele B ajung in
stadiul de celule B terminale

PLASMOCITE (celule B secretoare de Ac)

LIMFOCITE B de memorie , cu
Capacitate de sinteza e f mare -de la cateva sute,
viata lunga
pana la 1000 moleculede Ig/sec

- fiecare limf. B matur, in repaus (inainte de intalinirea cu Ag) sint. cantitati mici
dintr-un tip de Ig caracteristice, care raman legate de membrana limf B (IgM, IgD)
ca molecule receptor pentru Ag (BCR), asemantoare unor antene de detectate a Ag-
lor. Fiecare clona de limf B este programata genetic sa produca un numit tip de Ig si
 FUNCTIILE LIMFOCITELOR B
• Interacționează cu epitopii antigenici folosindu-și R imoglobulinici de pe suprafață
(idem ca la reactia Ag-Ac/epitop-paratop)
• Prezintă fragmente antigenice (de regulă fragmente peptidice) Lf T, urmare a
interiorizării și procesării antigenice realizate de către acestea .
• Lf B este APC (celula prezentatoare de antigen)

Loading…
Lf B este responsabil de apărarea nespecifică umorală, datorită Ac-lor pe care îi
produce și care au rolul de a neutraliza Ag!!!!! Ac au acțiune asupra germenilor
extracelulari
 LIMFOCITE T

- 70- 80% din totalul limfocitelor circulante

- se dezvoltă în 3 stadii succesive (stadiul pretimic,

intratimic și posttimic):

1. stadiul pretimic – în măduva osoasă

2. stadiul intratimic – în timus
3. stadiul posttimic - la nivelul organelor limfoide
secundare, după migrarea limfocitelor educate în timus și
întâlnirea cu Ag
 LIMFOCITE T- ROLURI
• îndeplinesc funcții complexe, atât EFECTOARE ale
răspunsului mediat celular, cât și REGLATOARE
prin intermediul unor factori umorali pe care-i secretă
(CITOKINE/LIMFOKINE)
• Limfocitele T recunosc Ag (Ag timo-dependente)
după structura primară a determinanților antigenici și
nu după structura lor tridimensională( limfocite B)
• Lf T recunosc numai fragmente antigenice cuplate cu
MHC, realizând o recunoaștere antigenică asociativă
sau recunosc Ag doar sub forma unei imagini relevate
(tradusă ) de MHC
SUPOPULATII FUNCTIONALE DE LIMFOCITE T

Th
 LIMFOCITELE T HELPER (TCD4)
cele mai numeroase, 55-65% din totalul limfocitelor T
Valori normale Lf. T CD4 600-1700 lf./mmc (media
1050)
Valori normale Lt .T CD8 500+/- 200 lf./mmc
Raportul TCD4 /CD8 sănătoși este supraunitar, în jurul
valorii de 1.2-2.5

• Inf HIV modifică valorile Lf Th și raportul CD4/CD8

• reglează RI față de microorganisme patogene și

virusuri (scăderea numerică a acestora sub pragul de
200 Lf/mmc sau pierderea funcțiilor lor cum este
cazul inf.HIV duce la o situație incompatibilă cu viața
- Au funcții REGLATOARE cu rol esențial în
funcționarea sistemului imun și derularea
răspunsului imun
 LIMFOCITE T CITOTOXICE (TCD8)

- Celule de tip efector, care determină liza celulelor străine acționând specific și direct asupra celulelor non-self
- Sunt funcționale doar sub restricție MHC, LfTc recunosc fragmente antigenice în contextul MHC I (mecanism
citotoxic IDEM ca la NK)
• The death of the target may be mediated in distinct fashions. First, perforin present in the CTL
granules creates pores in the membrane of the target cell through which granzymes (serine proteases)
enter the target, inducing the activation of caspases,which activate the "death domain''. Second,
cytokines such as IFN-y with TNF-a or TNF-13 can induce apoptosis.
- Se diferențiază în limfocite de memorie după contactul cu antigenul, păstrând în memorie respectivul
eveniment
 LIMFOCITE T REGLATOARE (TREG/TCD4)

• au un rol reglator (suprimă RI atunci când este cazul) pt. că mențin în limite normale intenstitatea reacțiilor
imune și proliferarea clonelor care recunosc specific un anumit tip de antigen. Dacă nu ar exista acest gen de
celule, un simplu stimul antigenic ar fi urmat de proliferarea nestingherită a clonei cu R pt. Ag respectiv.

• -contribuie important la inducerea toleranței față de self. Deficitul acestui tip celular duce la apariția bolilor de
tip autoimun. (! Toleranța față de self se câștigă în timus în principal)

• Diferentierea limf. T reg este indusa in infectiile parazitare (helminiti) in cursul carora aceste
limfocite au un dublu rol. Protejeaza gazda de un raspuns inflamator excesiv, dar pot reduce
imunitatea gazdei favorizand cronicizarea infectiei. Supravietuirea unor paraziti depinde de aceste
mecanism de reglare/supresie dependent de diferentierea Treg, ceea ce le favorizeaza mentinerea in
organismul gazda.
ANOMALIILE RĂSPUNSULUI
IMUN
ANTIGEN SISTEM IMUN

RĂSPUNS IMUN

NORMAL DEVIAT

●DIMINUAT
(imunodeficienţă)
SINDROAME ●AMPLIFICAT
IMUNOPATOLOGICE (hipersensibilitate)
●DENATURAT
(autoimunitate)
 REACȚIILE DE HIPERSENSIBILITATE

● Reprezintă reacții imunobiologice caracterizate printr-un răspuns

exagerat al organismului față de un Ag cu care organismul a mai venit
în contact
● Reacții imune care respectă principiile de bază al imunității, adică de

● Loading…
recunoaștere, eliminare și instalare/păstrare a memoriei imunologice
Clasificarea acestora, unanim acceptată (cu toate lacunele ei) este
cea a lui GELL și COMBS: HS I, HS II, HSIII, HS IV. Primele 3 tipuri de
reacții de HS sunt mediate de Ac și se instalează rapid, iar cea de tip
IV e mediată de celule și se instalează după cîteva zile
 TIPUL REACŢIEI VITEZA AG. MECANISME MANIFEST.
DE REACŢIEI DECLAN- DE CLINICE
HIPERSENSIBILITA DE ŞATOR PRODUCERE
-TE APARIŢIE

Hipersensibilitatea de Imediat(sec- Alergene şi Degranulare •şoc

TIP I min) Ac de tip Ig bazofile, anafilactic
(reacţii anafilactice sau E mastocite •astm bronşic
de tip reaginic) •rinite
alergice
•urticarie

Hipersensibilitatea de Rapidă Ac de tip •Citotoxicitate •Accidente

TIP II (zeci de IgG şi IgM mediată de C după
(reacţii citotoxice şi minute) •Fagocitoză transfuzii
citolitice) opsoninică (ABO)
•ADCC •Bola
hemolitică
nou născut
(Rh)
•sindromul
GOODPAST
URE
•AHAI
 TIPUL REACŢIEI VITEZA AG. MECANISME MANIFEST.
DE REACŢIEI DECLAN- DE CLINICE
HIPERSENSIBILITA DE ŞATOR PRODUCERE
-TE APARIŢIE

Hipersensibilitatea de Semi- CI formate •Depunere •Bola serului

TIP III întârziat (3- din IgG/IgM masivă de CI în •Fenomen
(complexe imune) 6 ore) şi antigene ţesuturi Arthus
solubile •Activare C •Astm
bronşic
•Plămânul de
Loading… fermier

Hipersensibilitatea de întârziată Limfocitele •Infiltrate •Dermatită

TIP IV (48-72 ore T locale din de contact
(reacţii mediate celular sau mai limfocite, •IDR
de tip tuberculinic) mult) macrofage tuberculină
•Secreţie de •Rejet de
citokine şi de grefă
enzime •Astm
citotoxice bronşic
 HIPERSENSIBILITATEA DE TIP I
● Se mai numește REAGENICĂ sau ANAFILACTICĂ
● ATOPIA = starea de HSI cu substrat ereditar
● Provocată de ALERGENI ( Ag care nu produc nici un fel de reacție la o
persoană sănătoasă); sunt inhalanți, orali, de contact, injectabili
● În evoluția ei parcurge două etape distincte:
. Etapa contactului antigenic sensibilizant (clinic asimptomatică, caracterizat
de o hiperproducție de IgE)
. Etapa contactului antigenic declanșator (clinic simptomatică; tipul
manifestărilor clinice depinde de poarta de intrare a alergenului, de țesutul în
care sunt eliberați mediatorii)
MECANISMUL DECLANȘĂRII HIPERSENSIBILITĂȚII TIP
I
 HIPERSENSIBILITATEA DE TIP II
(mediată de Ac sau citotoxic-citolitică)

● Mediatorii acestul tip de HS sunt reprezentați de :Ac citotoxici (

IgG, IgM), proteinele sistemului C (C3), Ag situate pe suprafața
hematiilor sau pe unele țesuturi
● Este o reacție de tip citotoxic, consecința acțiunii fagocitelor
asupra hematiilor sau a unor componente tisulare, după
opsonizarea lor prealabilă cu Ac sau C3
● Mecanismele prin care celulele efectoare atacă cel. țintă este
același prin care sunt active față de agenți infecțioși, doar că ținta
celulară este prea mare pentru a putea fi fagocitată, astfel că
conținutul granulațiilor și al lizozomilor este eliberat la contactul
cu celula sensibilizată, prin exocitoză
MECANISMUL DECLANȘĂRII HIPERSENSIBILITĂȚII
DE TIP II

Loading…
 HIPERSENSIBILITATEA DE TIP III
(HS intermediară)
● Dependentă de formarea
complexelor imune (CI) și
este consecința formării și
persistenței acestora în
organism
● Este mediată de CI în care
de regulă Ac implicați sunt
de tip IgG, deși pot fi
implicați și cei de tip IgM
● Manifestările acestui tip HS
sunt evidente cam la 3-6 ore
și de aceea acest tip de
reacție se mai numește HS
intermediară
 HIPERSENSIBILITATEA DE TIP IV
(ÎNTÂRZIATĂ)
● Răspuns imun de tip celular care se desfășoară trecând prin aceleași
faze ca cel normal și este declanșat în principal de aceleași Ag care
activează răspunsurile celulare normale, doar că este de intensitate
foarte mare
● Este o reacție lentă, cu un răspuns sistemic, în care sunt implicate
important limfocitele T
● RIC (răspuns imun de tip celular ) riscă să devină o HS IV atunci când
Ag –ele declanșatoare sunt structuri complexe, când celulele
implicate sunt colonizate de microorganimse cu habitat sau
dezvoltare intracelulară sau când răspunsul se desfășoară în țesuturi
în care principala modalitate de răspuns natural o reprezintă RIC
● Parcurge două etape distincte:
1. Etapa de inducție, care se realizează predominant intraganglionar
2. Etapa de desfășurare propriu-zisă care are loc intratisular, adică
chiar la locul contactului antigenic
MECANISMUL DECLANȘĂRII HIPERSENSIBILITĂȚII
DE TIP IV
MECANISMUL DECLANȘĂRII HIPERSENSIBILITĂȚII
DE TIP IV
MECANISMELE DE APĂRARE SPECIFICĂ ŞI NESPECIFICĂ LA NIVELUL
CAVITĂŢII BUCALE

Cavitatea bucală este primul

segment al tractului digestiv,
dar este şi o cale de acces
spre aparatul respirator,
 MUCOASA BUCALA
• 1

Apărarea cavităţii bucale

depinde în primul rând de

integritatea mucoasei. Mucoasa

bucală este una
ORGANIZAREA ŢESUTULUI LIMFOID LA NIVELUL CAVITĂŢII
BUCALE

• 1
Ţesutul limfoid la nivelul cavitatii bucale este organizat sub două forme:

• Ganglionii limfatici extraorali drenează limfa din mucoasă, gingii şi dinţi.

Loading…
• Agregările limfoide intraorale cu funcţii imunologice incomplet înţelese.
 GANGLIONII LIMFATICI EXTRAORALI

• Limfaticele se formează în zonele superficiale ale mucoasei limbii, planşeului bucal,

palatului, obrajilor, buzelor, gingiilor şi în pulpa dentară. Ele confluează şi formează
vase mai mari, care se unesc cu limfaticele care drenează muşchii limbii, ai obrajilor şi
alte structuri submucoase.
• Limfaticele drenează în funcţie de regiune în ganglionii submandibulari, submentali,
cervicali superiori profunzi şi retrofaringieni. Antigenele microbiene care au pătruns
prin epiteliul bucal ajung în limfă direct, sau sunt captate şi transportate de către celulele
Langerhans. Ajunse în ganglionii limfatici, antigenele declanşează RIU corespunzător.
 ŢESUTUL LIMFOID INTRAORAL

Celulele implicate în răspunsul imun situate în cavitatea bucală se găsesc sub forma unor
agregări limfoide situate:
• la nivelul amigdalelor palatine şi linguale
• la nivelul glandelor salivare - atât glandele salivare majore (parotide, submandibulare,
sublinguale) cât şi glandele salivare minore,răspândite difuz sub mucoasa bucală, conţin
limfocite şi plasmocite. Celulele limfoide sunt dispuse în mici noduli dispuşi lângă ductele
Loading…
salivare sau răspândiţi printre acinii glandulari. Majoritatea plasmocitelor produc IgA, iar
un număr mic secretă IgG şi IgM. Plasmocitele dispuse la nivelul glandelor salivare
secretă cea mai mare parte din IgA salivare (IgA secretoare). Aceste molecule de IgA sunt
secretate sub formă dimerică, spre deosebire de moleculele de IgA serice, care sunt
monomeri.
• la nivelul gingiilor
• difuz în submucoasa cavităţii bucale
 ŢESUTUL LIMFOID DE LA NIVELUL GINGIILOR
Datorită existenţei plăcii bacteriene, leucocitele se găsesc în număr mare în ţesutul gingival. Când
placa bacteriană este puţin dezvoltată predomină limfocitele, mai ales limf B, dar dacă apare gingivita celulele
predominante devin plasmocitele.
Sunt două explicaţii pentru formarea infiltratului limfoplasmocitar gingival:

1.Limfocitele din gingie se activează şi proliferează local, apoi se transformă în plasmocite, datorită contactului
persistent cu antigenele şi cu substanţele mitogene din placa bacteriană.

2 Stimularea antigenică se produce în ganglionii limfatici regionali. Acolo se formează limfoblaşti care migrează şi
proliferează în gingie, unde se transformă în plasmocite.
Plasmocitele se grupează iniţial în vecinătatea epiteliului joncţional şi a vaselor sanguine, apoi infiltrează difuz
ţesutul conjunctiv gingival. Plasmocitele produc predominent IgG, mai puţin IgA (cu un raport IgG: IgA între 4/1-
7/1). Sub 1% dintre plasmocite produc IgM. Unele plasmocite produc un RIU specific îndreptat contra antigenelor din
placa bacteriană, pe când altele sunt stimulate nespecific de antigene ca lipopolizaharidele (LPS) bacteriene.
Stimularea nespecifică şi numărul mare de antigene din placa bacteriană fac ca producţia de anticorpi specifici să fie
scăzută, probabil insuficientă pentru un RIU eficient.

În gingie se găsesc macrofage cu rol de APC, care fagocitează bacterii din placa bacteriană şi prezintă antigenele
spre limfocitele din vecinătate. PMN ies din vasele sanguine gingivale, trec prin epiteliul joncţional dento-gingival şi
au rol bactericid, menţinând sub control populaţia bacteriană din placa dentară.

La nivelul gingiilor sistemele de apărare au şi efecte negative : activarea complementului, eliberarea enzimelor
 SALIVA
Saliva din cavitatea bucală este un amestec al secreţiilor provenite din cele trei perechi de glande salivare mari tubuloacinoase şi din numeroasele
glande mucoase accesorii diseminate în mucoasa bucală, la care se adaugă lichidul gingival. Volumul secretat zilnic este de 1000
-1500 ml. Secreţia salivară este continuă şi diferă în funcţie de stimulare. Saliva conţine apă (99,4%) şi reziduu uscat (0,6%), din care 0,4% sunt
substanţe organice, iar 0,2% sunt substanţe anorganice. Printre substanţele organice se numără o serie de componente implicate în apărarea
nespecifică şi specifică de la nivelul cavităţii bucale.

LIZOZIMUL
Lizozimul este o mucoproteină formată din 129 de aminoacizi. Lizozimul este produs de glandele salivare, mai ales de glandele submandibulare,
dar şi de unele leucocite (monocite, granulocite), de MF şi de celulele Paneth din tubul digestiv .El se găseşte în diverse umori ale organismului,
mai ales în salivă şi lacrimi.

Lizozimul este o enzimă care distruge peretele bacterian, prin hidroliza specifică a legăturilor glucidice dintre radicalii N-acetilglucozamină şi
acidul N-acetilmuramic. Acestea sunt zaharuri aminate care intră în structura lanţurilor polizaharidice din membrana unor bacterii. De aceea
lizozimul are efect bactericid asupra multor bacterii gram pozitive : streptococi (inclusiv Streptococcus mutans, implicat în cariogeneză),
stafilococi,Proteus, Brucella. Alte bacterii sunt rezistente. Este posibil ca lizozimul să coopereze cu IgA secretor pentru efectul bactericid.

PEROXIDAZA
Peroxidaza este o enzimă produsă de mai multe tipuri de celule din organism, inclusiv de celulele glandelor salivare. Ea catalizează reacţiile de
reducere a peroxidului de hidrogen (apa oxigenată) şi a peroxizilor organici.Acţiunea antibacteriană a peroxidazei se manifestă în cavitatea
bucală în special prin efectul bacteriostatic asupra luiStreptococcus mutansşi prin efectul bactericid asupra lui Lactobacillus acidophilus
, bacterie cunoscută de asemenea cu efect cariogenic. Unii streptococi eliberează în salivă inhibitori ai peroxidazei.
LACTOFERINA SALIVA
Lactoferina este o proteină care captează fierul şi inhibă astfel înmulţirea bacteriilor. Ea este prezentă în lapte şi în salivă, având efect
bacteriostatic asupra multor specii bacteriene

AGLUTININELE SALIVARE
Aglutininele sunt o serie de glicoproteine salivare care aderă de peretele celular al bacteriilor din cavitatea bucală. Legarea se face prin
receptori de tip lectinic, care au afinitate pentru adezinele bacteriene, care sunt molecule polizaharidice de pe suprafaţa unor bacterii.
Aglutinarea bacteriilor contribuie la formarea plăcii dentare bacteriene, dar are şi efecte de apărare antibacteriană: favorizează îndepărtarea
mecanică a bacteriilor şi creşte eficienţa altor factori de apărare din cavitatea bucală, de exemplu fagocitoza bacteriilor de către PMN.
S-au identificat aglutinine care aderă de radicalii de acid sialic din peretele bacteriei Streptococcus sanguis.

COMPLEMENTUL
În salivă s-au identificat mai multe dintre componentele sistemului complement. Cantitativ cel mai important este factorul C3, care este
eliminat mai ales în secreţia parotidelor, a glandelor submandibulare şi în lichidul gingival.
Concentraţia C3 în saliva mixtă este de 0,5g/ml, de aceea s-a tras concluzia că eliminarea complementului se face prin lichidul gingival. În
saliva mixtă complementul nu se activează, din două motive(componentele sistemului complement, în principal C3, sunt în concentraţii
extrem de scăzute ;IgA secretorii nu activează complementul pe calea clasică.)

LEUCOCITELE
Din sânge migrează în salivă un număr foarte mare de leucocite, aproximativ un milion de celule pe minut. Leucocitele trec prin epiteliul
joncţiunii dento-gingivale şi ajung în lichidul gingival, iar apoi în saliva mixtă.Dintre leucocitele din cavitatea bucală marea majoritate sunt
neutrofile (98%), care provin din lichidul gingival. Limfocitele reprezintă doar 1%, iar monocitele şi eozinofilele sunt foarte rare.
Neutrofilele au efect bactericid prin fagocitoză şi prin citotoxicitate, eliberând enzime lizozomale şiradicali liberi de oxigen. Trebuie menţionat
că dintre neutrofilele prezente în saliva mixtă, peste 60% sunt neviabile.
Ig A secretorii SALIVA
Dintre clasele de imunoglobuline, IgA este clasa cel mai bine reprezentată în saliva totală sau mixtă.Moleculele de IgA din saliva mixtă sunt în
proporţie de 80-90% de tip secretor, produse de plasmocitele dinglandele salivare. Restul moleculelor de IgA provin din sânge şi ajung în
cavitatea bucală prin intermediul lichidului gingival.
Comparând concentraţia IgA în fluidele din cavitatea bucală, moleculele de IgA se găsesc mai ales înlichidul gingival, într-o concentraţie
aproximativă de 110 mg/dl, la pacienţii cu parodontopatii, faţă de sub 20mg/dl în saliva mixtă.
Celulele epiteliale din acinii glandulari sintetizează piesa secretorie şi o prezintă pe membrană, la polul bazal sau sanguin
al celulei. Piesa secretorie leagă dimerii de IgA şi complexul este endocitat ca vezicule de pinocitoză. Sub această
formă IgA sunt ferite de acţiunea litică a enzimelor intracelulare. La polul apical sauluminal se eliberează IgA secretorii (IgAs), formate din
complexul IgA-piesă secretorie. Acestea ajung înlumenul acinului salivar şi apoi în salivă.
Marea majoritate a antigenelor alimentare, inclusiv cele cu structură proteică, sunt tolerogene. Pentru aî mpiedica răspunsul imun la
numeroasele antigene alimentare, mucoasa bucală dă un răspuns imun slab sau nur ăspunde la o mare varietate de antigene. Acesta este motivul
pentru care:
- Administrarea repetată a aceluiaşi antigen la nivelul mucoasei bucale produce un RIU secundar slab, cu titru mic de IgG.
- Administrarea multor antigene pe cale orală nu produce răspunsuri imune sistemice cu IgG. Acest fenomen se numeşte toleranţa orală.
Pentru imunizarea pe cale orală sunt necesare cantităţi mari de antigene.
Spre deosebire de antigenele alimentare, proteinele microorganismelor (de exemplu structura proteică a pililor
bacterieni sau hemaglutininele virale) induc un răspuns imun sistemic atunci când vin în contact cumucoasa bucală.

Mucinele salivare
Mucinele salivare au rol în masticaţie şi deglutiţie pentru că aderă la constituenţii alimentari, contribuiela formarea bolului alimentar şi îl
lubrifiază.
Mucinele salivare au rol de apărare locală prin lubrifierea şi protecţia mecanică a mucoasei, precum şi prin acţiunea de sistem tampon.
 LICHIDUL GINGIVAL
Prin lichidul gingival ajung în cavitatea bucală componentele solubile ale apărării specifice şi nespecifice din
sânge, în principal imunoglobulinele şi factorii sistemului complement, precum şi elementelecelulare de apărare,
respectiv leucocite şi MF. Originea sanguină a imunoglobulinelor şi a celulelor a fost dovedită prin injectarea la
animalele de experienţă (primate) de IgA, IgG şi IgM şi neutrofile marcate
radioactiv. Anticorpii şi celulele marcate au fost regăsite după câteva zeci de minute în lichidul gingival.

IMUNOGLOBULINELE
În lichidul gingival se găsesc IgG, IgM şi IgA. Dintre cele trei clase, moleculele de IgG sunt cele mai
numeroase, reprezentând 80-90% din totalul imunoglobulinelor din lichidul gingival. Concentraţia lor
este cam ¼ din concentraţia serică.IgG provin din circulaţie. Ele sunt produse în cadrul RIU
sistemic, extravazează din capilarele gingiei şi apoi exudează prin epiteliul joncţional. În lichidul
gingival s-au individualizat IgG cu specificitate pentru numeroase antigene bacteriene din cavitatea
bucală. IgG nu sunt degradate în lichidul gingival deoarece acesta nu conţine enzime proteolitice în
concentraţii mari. Totuşi prezenţa enzimelor proteolitice afectează parţial structura şi implicit funcţiile
moleculelor de IgG.Mai afectate sunt funcţiile fragmentului Fc, astfel că IgG din lichidul gingival
îndeplinesc într -o măsură maimică următoarele funcţii:
-Activarea complementului pe calea clasică
-Participarea la ADCC
-Stimularea fagocitozei bacteriilor pe care le opsonizează
Pentru că fragmentul Fab este mai rezistent la acţiunea enzimelor proteolitice, funcţiile de
recunoaşterea antigenelor bacteriene şi de neutralizare a toxinelor bacteriene nu sunt afectate.
COMPLEMENTUL LICHIDUL GINGIVAL
În lichidul gingival se găsesc toate componentele sistemului complement, din ambele căi –
clasică şi alternă. Concentraţiile lor sunt mai mici decât în sânge, dar mai mari decât în salivă.
Concentraţia C3 din lichidul gingival este aproximativ ¼ din concentraţia serică.
IgG formează complexe imune cu antigenele bacteriene şi activează complementul pe calea
clasică.Unele componente bacteriene (LPZ, dextrani) pot să activeze calea alternă a complementului,
în care intervin factorii B, D şi properdina. Activarea pe ambele căi are efecte comune:
-Se eliberează fragmentelebiologic active C3a şi C5a, numite anafilatoxine.
- Se eliberează fragmentul C3b, cu rol în fagocitoză (opsonină).

Loading…
- Se formează complexul de atac membranar MAC, care induce liza bacteriană.
Fragmentele C3a şi C5a ajung în saliva mixtă şi îşi exercită efectele la nivelul întregii cavităţi
bucale,dar mai ales la nivelul epiteliului joncţional. Unele efectele sunt induse prin eliberarea
mediatorilor inflamaţiei din mastocitele locale.
Cele mai importante efecte ale anafilatoxinelor sunt:
-cresc permeabilitatea capilară, favorizând extravazarea imunoglobulinelor, a altor proteine şi
aleucocitelor în ţesutul conjunctiv şi apoi la suprafaţa epiteliului bucal.
- au efect chemotactic pentru MF şi neutrofile. Celulele fagocitare se deplasează direcţionat, dinspre
patul vascular spre membrana bazală şi apoi spre suprafaţa epiteliului joncţional.
LEUCOCITELE
Neutrofilele reprezintă peste 90% din celulele care ajung în cavitatea bucală prin intermediul fluidului
gingival. La examenul microscopic aproape jumătate dintre ele conţin bacterii fagocitate. Eficacitatea