UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE ALE VIEȚII ,,REGELE MIHAI I’’ DIN

TIMIȘOARA

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

PROGRAMUL DE STUDIU-ZI

PROTOCOALE ȘI PROCEDURI
ÎN INSUFICIENȚA RENALĂ
ACUTĂ(IRA)

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

DR GABRIEL ORGHICI

STUDENT:

BOBIC SILVIU

TIMIȘOARA

2023
 BOBIC SILVIU-PROTOCOALE ȘI PROCEDURI ÎN INSUFICIENȚA RENALĂ ACUTĂ

CUPRINS

CAPITOLUL1.INTRODUCERE..........................................................................2

CAPITOLUL2.DIAGNOSTIC...............................................................................2

CAPITOLUL3.TRATAMENT..............................................................................3

CAPITOLUL4.PRECAUȚII,DIETĂ....................................................................5

BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................6

1
 BOBIC SILVIU-PROTOCOALE ȘI PROCEDURI ÎN INSUFICIENȚA RENALĂ ACUTĂ

1.DEFINITIE

Definiție și sinonime
Insuficiența renală acută(IRA) este o urgență medicală caracterizată prin alterarea bruscă a
funcțiilor hemodinamică, de filtrare și excretoare ale rinichilor, ducând la acumularea de toxine,
dezechilibre hidro-electrolitice, acido bazice și o simptomatologie caracteristică uremiei.[1]

Predispoziții
Insuficiența renală acută este o afecțiune des întâlnită la carnivore, neexistând o predispoziție
clară de rasă sau sex. Excepție fac pisicile din rasa Persană predispuse apariției bolii polichistice
renale(PKD).[1]
Vârsta constituie un factor important, afecțiunea fiind des întâlnită la animalele cu vârsta
cuprinsă între 6-8 ani și în special la geriatrici.[2]

Factori de risc
Factori endogeni cum ar fi existența insuficienței renale cronice, deshidratarea, sepsisul,
hipovolemia, hipotensiunea,vârsta înaintată, afecțiunile concurente(pancreatită, insuficiență
hepatică, hipoadrenocorticism,vasculită, trombembolism, hemoglobinurie, boli infecțioase),
hiponatremia, hipokaliemia, hipocalcemia, acidoza.[1]
Factorii exogeni pot fi reprezentați de substanțe medicamentoase (furosemid,antiinflamatoare
nesteroidiene, inhibitori de conversie ai enzimei angiotensină, aminoglicozide), anestezie
generală de lungă durată, diete acide, traume, temperaturi ridicate, toxice(etilen glicol, substanță
de contrast), diferite plante(crin, cală, fructe,struguri, stafide). [2]

2.DIAGNOSTIC

Diagnostic
Diagnosticul se pune pe baza anamnezei, oliguriei(<0,5ml/kg/oră), a anuriei, semnelor clinice
caracteristice uremiei, examenelor imagistice paraclinice și a examenelor de laborator(examene
bioclinice, hematologice, examenul sumarului și sedimentului urinar, gaze și electroliți).[1]
Simptomatologia uremieieste reprezentată de vomă, diaree febră, deshidratare, ulcerații
bucale,halenă, injectarea sclerelor, depigmentarea sau necroza limbii,durere
abdominală,fasciculații musculare, convulsii tahipnee.[2]
Examenele de laborator pot indicauree creatinina glucoză și fosforul crescute peste parametrii
fiziologici , hipoalbuminemie, poliurie/ologo/anurie , depleție de bicarbonat,acidoză,anemie,
leucocitoză,limfopenie.[3]
2
 BOBIC SILVIU-PROTOCOALE ȘI PROCEDURI ÎN INSUFICIENȚA RENALĂ ACUTĂ

Examenul sumarului și sedimentului urinar poate indica proteinurie,glicozurie în absența

hipoglicemiei,densitate crescută până la 1035mg/dl la pisici și 1030mg/dl la câine.bacteriurie,
sediment urinar,(hematii, leucocite, cristale, fungi, bacterii, cilindrii granulari și hialini, cristale
de oxalat de calciu în cazul hiperoxaluriei asociate cu intoxicația cu etilen glicol).[3]
Examenele imagistice utilizate pentu tabilirea diagnosticului de IRA sunt reprezentate de
examenul ecografic,examenul radiologic, urografie i.v., scintigrafie renală, CT, RMN.[1]
Examenul ecografic este un instrument extrem de util în diagnosticul afecțiunilor renale la
animalele de companie.Se pot evidenția multiple patologii, dela litiază la chisturi renale și de la
intoxicație acută cu etilenglicol la nefrite sau modificări grave de structură, formă sau
dimensiune a rinichilor.[1]
Examenele serologice sunt necesare pentru a exclude existența unei boli
infecțioase(babesioză, leptospiroză,anaplasmoză, dirofilarioză etc)[2]
In cazul pisicilor se recomandă testarea acestora pentru virusulFeLV și PIF și FIV.Examenul
cardiologic este de asemenea extrem de important pentru a determina existența hipertensiunii
arteriale.[2]

Diagnosticul diferențial
Diagnosticul diferențial al insuficienței renale acute se face față de insuficiența renală
cronică, hipoadrenocorticism,sindrom hepato-renal,pancreatită,piometru,diabet zaharat sau
insipid.[1]

3.TRATAMENT

Tratament
Ttratamentul pentru IRA constă în terapia specifică pentru cauza primară,precum și în terapia
de susținere bazată pe stadiul insuficienței renale acute și statusul hidro-electrolitic și acido-bazic
al pacientului.[1]
Terapia specifică pentru a corecta sau elimina cauza IRA ar trebui să fie instituită în cazul în
care cauza este cunoscutăsau suspectată.Voma ar trebui indusă la animalele care au ingerat
recent toxine, cum ar fi etilenglicol sau crini la pisici. Animalele care au fost supuse la toxine
trebuie să primească un antidot, dacă este disponibil. În zonele cu leptospiroză toți câinii suspecți
de IRA ar trebui să primească antibiotice eficiente împotriva Leptospirei(penicilină,amoxicilină)
Până este exclusă pielonefrita, este indicată terapia cu un antibiotic,care este excretat în
principal prin rinichi.[2]
Terapia multimodală a IRA îmbracă mai multe obiective extrem de importante. Acestea sunt
reechilibrarea hidroelectrolitică, rezolvarea problemelor hemodinamice și ischemice, stimularea
producției de urină, echilibrarea gazelor și a electroliților, tratamentul dezechilibrelor acido-
bazice, managementul uremiei și al hipertensiunii arteriele.
Corectarea și întreținerea hidratării pacientului, menținerea echilibrului acido bazic și a
statusului electrolitic sunt elemente esențiale ale IRA. [3]
3
 BOBIC SILVIU-PROTOCOALE ȘI PROCEDURI ÎN INSUFICIENȚA RENALĂ ACUTĂ

Fluidoterapia intravenoasă este aproape întotdeauna necesară. Plasarea unui cateter jugular
permite monitorizarea presiunii venoase centrale și evaluare mai precisă a statusului volumului
intravascular.[1]
Cu toate acestea, în cazul în care hemodializa devine o opțiune de tratament, nu trebuie
folosită vena jugulară pentru cateterizare sau puncționată pentru recoltare.Este imperios necesar
ca jugularele să fie păstrate pentru plasarea cateterului de hemodializă. Monitorizarea frecventă
este esențială pentru a face ajustări adecvate ale terapiei, fiind necesare inclusiv evaluarea clinică
a stării de hidratare, TRC ,frecvența cardiacă și respiratorie, tensiunea arterială, PCV și
parametriibiochimici-inclusiv BUN, creatinina, sodiul , potasiul, clorul și fosforul.[2]
Volumul inițial de fluid administrat trebuie calculat in fucție de masa corporală a pacientului
și de gradul de hidratare. Deficitul de lichide ar trebui să fie înlocuit în decurs de 4-6 ore, pentru
a restabili cât mai curând posibil fluxul sanguin intrarenal.Trebuie să fie obținut necesarul minim
de fluide(44-66ml/kg/zi) și trebuie acoperite pierderile de fluide estimate din diverse cauze,cum
ar fi voma și diareea.Până la stabilirea tuturor cauzelor, poate fi administrat inițial un fluid
izotonic, polionic, cum ar fi soluția Ringer aurie. Dacă este prezentă sau suspectă hiperkaliemia
cauzată de oligurie sau anurie, trebuie administrat un fluid fără potasiu, cum ar fi clorura de
sodiu 0,9% După rehidratarea rapidă inițială, tipul de fluid trebuie ajustat în funcție de statusul
hidro-electrolitic al pacientului.Administrarea continuă a fluidelor cu sodiu în cantitate mare
poate duce la hipernatremie, mai ales la pisici. Fluidele care conțin mai puțin
sodiu(0,45%în2.5%dextroză)[1]
Fluidoterapia i.v. trebuie administrată într-un ritm atât de mare, încât pacientul sâ le poată
tolera fără semne adverse, cu scopul de a maximiza fluxul sanguin intrarenal și rata de filtrare
glomerulară și de a spori eliminarea de metaboliți toxici. Cu toate acestea, creșterea administrării
de lichide nu echivalează neapărat cu creșterea excreției urinare.[3]
Este importantă evitarea supraîncărcării cu fluide, întrucât hemodializa nu este disponibilâ în
multe centre. Motivul principal pentru supraîncărcarea cu lichide este incapacitatea de a ajusta
rata de administrare a fluidelor, raportat la producția scăzută de urină. Evaluare outputului de
urină este un aspect considerat vital și, din păcate, extrem de neglijat în monitorizarea pacienților
cu IRA.Plasarea unui cateter urinar este metoda cea mai precisă de monitorizare al volumului de
urină. Cu toate acestea, beneficiile unui cateter trebuie puse în balanță cu riscurile infecției
ascendente, iar la pisici cu sedarea sau cu anestezia, pentru a plasa cateterul. Riscul de infecție
poate fi redus printr-o atenție crescută la plasarea sterilă a cateterului, prin menținere unui sistem
de colectare închis și toaletarea zilnică a porțiunilor vizibile ale cateterului.Deoarece incidența
infecțiilor induse de cateter crește rapid după 3 zile, schimbarea cateterului urinar la fiecare două
până la trei zile este extrem de benefică. [1]
Managementul oliguriei sau anuriei este vital pentru supraviețuirea pacientului. După ce
pacientul a fost hidratat. Fluxul de urină ar trebui să crească rapid, la 2 până la 5 ml/kg/h, în
funcție de rata de administrare a fluidelor.Dacă producțiade urină nu este satisfăcătoare, ar trebui
să fie luate măsuri.[1]
În primul rând, ar trebui să se reevalueze statusul de hidratare a pacientului, inclusiv tensiunea
arterială și presiunea venoasă centrală(cateterul jugular trebuie evitat în cazul în care
hemodializa este o posibilitate). Scăderea volumului sanguin circulant poate duce la scăderea
retei de filtrare glomerulară și la o scădere corespunzătoare a volumului de urină. Dacă pacientul
este hidratat normal sau supraîncărcat rata de administrare a fluidelor trebuie redusă pentru a
preveni hipertensiunea și efectele adverse. [1]
4
 BOBIC SILVIU-PROTOCOALE ȘI PROCEDURI ÎN INSUFICIENȚA RENALĂ ACUTĂ

Plasarea unui cateter urinar este metoda cea mai precisă de monitorizare a volumului de urină.
Calculul ,,intrărilor și ieșirilor,, este extrem de util pentru a furniza cantitățile corespunzătoare
de fluide potrivite diurezei.Cerința de fluide pentru întreținere(estimată la 22ml/kg/zi pentru
pierderi insensibile) se calculează pentru un interval scurt de timp, de obicei pentru primele patru
ore.Se adaugă o estimare a cantității de lichid pierdut din cauza vomei, a diareei sau a altor
factori.Volumul de urină produsă în intervalul de timp anterior se adaugă la suma de întreținere
care indică volumulde fluide i.v. ce urmează să fie administrat, în perioada ulterioară de patru
ore.Acest regim ajută la menținerea hidratării în timp ce se minimizează riscul de supraîncărcare.

4.PRECAUȚII,DIETĂ

Precauții restricții și monitorizare.

Este necesară monitorizarea constantă a pacienților cu boli sistemice, sepsis, traume,
instabilitate hemodinamică, a celor supuși unei antibioterapii nefrotoxice sau a celor menținuți o
perioadă îndelungată de timp sub anestezie.[2]
Preventiv, pacienții trebuie hidratați cu soluții saline sau chiar manitol. În cazul pacienților
predispuși la afecțiuni renale, este obligatorie monitorizarea azotemiei și a volumului de urină.

Dietă
Suportul nutrițional constituie un factor esențial în cazul pacienților critici. Dacă pacientul
prezintă crize uremice, înainte de a implementa o dietă renală specifică, trebuie corectate toate
dezechilibrele organismului, respectiv la nivelul fluidelor, electroliților sau al balanței acido-
bazice, printr-o terapie medicamentoasă pentru a maximiza șansele organismului de a tolera dieta
renală.[2]
Dacă pacienții prezintă vomă sau greață, este indicată administrarea hranei pe cale enterală.
Se recomană admistrarea unei diete neproteice sau a proteinelor cu moleculă mică și
restricționarea potasiului și a fosforului din apa de băut. În mod ideal, aportul de proteină trebuie
potrivit cu catabolismul, pentru a susține o balanță pozitivă a azotului.Pot fi administrați
aminoacizi esențiali cu un profil de digestibilitate mare, carbohidrați și lipide, deoarececonstituie
o importantă sursă neproteică de energie în dieta pacienților cu afecțiuni renale.[1]
În cazul pacienților anorexici, este indicată utilizarea unui tub de hrănire. Se recomandă
utilizarea chelatorilor de fosfor, aluminiu, lanthan și calciu în dieta pacienților.
Scopul dietelor este acela de a asigura suficiente calorii pentru ca pacientul respectic să
atingă și să mențină scorul condiției corporale.[1]

Regim de mișcare
Pacienții pot fi lăsați să își stabilească singuri gradul de efort pe care îl pot tolera, în funcție
de afecțiunea primară.[2]

Profilaxie(se recomandă administrarea unei diete corespunzătoare și echilibrate)[3]

5
 BOBIC SILVIU-PROTOCOALE ȘI PROCEDURI ÎN INSUFICIENȚA RENALĂ ACUTĂ

BIBLIOGRAFIE

1.Urgențe în medicina animalelor de companie, Alexandru Bogdan Vițelaru

2.Manualul MERCK de medicină veterinară

3.ELSEVIER-Veterinary Emergency Medicine 2016