G.

BACOVIA
PLUMB
Plumb
1. Încadrare în epocă- Perioada de tranziţie, sfârşitul secolului XIX începutul secolului XX.
Bacovia este unul dintre marii poeţi originali de după Eminescu; cu toate că nu a scris într-o limbă
internaţională, are o netă originalitate, este un poet de mare rezistenţă.
Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfârşit de lume, al căldurilor
toride, în care cadavrele intră în descompunere, al primăverilor iritante şi nevrotice.
Spaţiul este cel al oraşului de provincie, cu parcuri solitare, cu fanfare militare, cu cafenele sărace. Poezia lui este
muzicalitate macabră- revărsarea ultimei fibre a simţirii, gânduri besmetice, glasuri din funduri, plânset al materiei,
negru profund, numai noian de negru este versul bacovian.

- simbolul= semn particular care ţine locul unei realităţi, prin el se stabileşte o corespondenţă între
planul concret şi planul semnificaţiei la care trimite. Generează ambiguitate.
- sugestia= un mod de comunicare aluziv fără a spune lucrurilor pe nume prin imagini artistice:
auditive, vizuale, olfactive
- corespondentele= sunt in strinsa legatura cu sugestiile (sugestia cale de exprimare a corespondentelor),
priveste legatura ce se stabileste intre lucruri, prin cultivarea senzatiilor coloristice, muzicale,olfactive sau
sinestezice (multitudine de senzatii)
- muzicalitatea ce rezulta din rime si ritmuri perfecte, asonanta, repetia unor cuvinte sau a unor versuri cu
valoare de refren
- poezia citadina- tirgul provincial
- cultiva stari ca singuratatea, nevroza, spleenul, plictisul, obsesia, tristetea
- teme si motive speciale: moartea, tirgul provincial, a naturii sub aspectele ei negative, spleenul, boala,
singuratatea, motivul ploii, motive cromatice, instrumentale

2. Apariţie- Poezia Plumb concentrează toate temele majore ale universului său poetic. A apărut în
volumul cu acelaşi nume în 1916
3. Tema şi viziunea despre lume.
Plumb este o elegie pe tema singurătăţii. Este un monolog tragic al inadaptabilului, care, negăsind
posibilitatea de comunicare cu lumea din afară, se interiorizează, se închide în sine, asemenea unui om
aflat singur într-un cavou. Plumb este un bocet cult realizat cu cele mai naturale şi mai simple mijloace
de expresie. George Bacovia mărturisea: „ ... În plumb văd culoarea galbenă. Compuşii lui dau un
 precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare. După violet şi alb am evoluat spre
galben. Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben. În manualul fizicei nu se găseşte altă culoare. În
eprubeta mea orice reacţie chimică dă precipitat galben. Altădată, în Plumb, pe lângă expresia colorată,
mai simţeam alta statică, de greutate. Plumbul apasă cel mai greu pe om...”.
4. Titlu este simbolic, realizat pe baza substantivului ce denumeşte un metal gri, rece, toxic, greu,
maleabil, folosit la sigilarea sicrielor, trăsături ce corespund stărilor eului liric, monotonie, tristeţe,
moarte, labilitate psihică, limitare, închidere. Cuvântul plumb este folosit obsesiv, el apare de trei
ore în fiecare strofă , reprezentând elementul de recurenţă al poemului.
5. Structura se realizează pe principiul simetriei, cele două catrene corespund celor două planuri
ale realităţii, exterioară prin lexeme cavou, cimitir, şi interioară , unde sentimentul iubirii este
invocat cu disperare, în corespondenţă cu natura. Discursul poetic este conceput sub forma unui
monolog tragic in care poetul exprima o stare sufleteasca disperata , lipsita de orice speranta.
Poezia este formata din 2 catrene , care corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara ,
alcatuita din cavou, vant , frig , simboluri ale unui univers rece , ostil , care il impinge pe poet la disperare si
izolare , si realitatea interioara , sufleteasca , deprimanta , in care nici iubirea invocata cu disperare nu este o
sansa de salvare.
6. Analiza pe strofe Arhitectura celor două catrene ale poeziei cu care debutează volumul se
spijină pe lexemul plumb.
 Prima descrie spaţiul închis, apăsător, limitat, al claustrării, unde existenţa eului liric este anostă.
Este exprimat câmpul semantic al morţii. Sicriele trimit la spaţiul închis din care nu se poate evada.
Metafora flori de plumb sugereaza faptul că şi natura este materializată. Cavoul este un simbol al lumii
ostile, în care eul liric se simte captiv. El este damnat să trăiască într-o lume care nu-l înţelege, îl refuză
şi-l determină să se izoleze.
 A doua strofă surprinde tragicul existenţial , unde orice urmă de salvare, de depăşire a stării este în
van. Sentimente ca solitudinea, împietrirea, înstrăinarea se înscriu în simbolismul autentic . Poetul se
pirveşte din afară pe sine ca pe un obiect. Alungat dintr-o lume care nu-l înţelege încearcă să se
întoarcă spre sine, dar constată că şi spiritul este invadat de acelaşi plumb. Prin metafora amor de
plumb poetul sugerează faptul că sentimentul iubirii este anulat. Strigătul de disperare şi-am început
să-l strig arată dorinţa poetului de a-şi depăşi starea, iar prin metofora aripi de plumb subliniază
eşecul oricărei forme de evadare, punctând ideea zborului în jos.
7. Analiza pe nivelurile limbii
Discursul liric este asumat prin prezenta eului liric in text, marcat gramatical de de verbul la persoana I
singular „stam”, astfel poemul devine o confesiune a poetului condamnat sa traisca intr-o lume inchisa si
ostila.
La toate nivelurile (lexical , fonetic, morfo-sintactic ) poetul exteriorizeaza ideea de alunecare spre neant.
Nivelul morfologic : Verbele la imperfect („dormeau”, „dormea”, „stam”) sugereaza persistenta atmosferei
deprimante .Cele doua verbe la perfect compus –„am inceput” si respectiv la conjunctiv prezent „sa strig”,
sugereaza disperarea poetului atunci cand constientizeaza ca universul inconjurator este cuprins de atmosfera
sumbra a mortii.
- Domină substantivul în detrimentul verbului, marcând un univers static.
- Nivelul lexical- câmpul semantic al morţii
- Nivelul sintactic- propoziţii principale, coordonatoare prin juxtapunere. Este utilizat paralelismul
sintactic.
- Nivelul stilistic- figuri de stil, simbolul plumb, metafore coroane de plumb, aripi de plumb, amor de
plumb,
- Nivelul metagrafelor- punctele de suspensie ce sugerează continuitatea stării eului liric.
- Nivel fonetic- asonanţa în u ce denotă închidere, consoanele dure t, b, p, ţ- atmosferă grea, lugubră.
8. Prozodie- rimă imbrăţişată, măsura 10 silabe, ritm iambic
9. Lirism de tip subiectiv, marcat de prezenţa eului liric prin verbe şi pronume la persoana I.
10. Concluzie: Eu consider că poemul Plumb este indiscutabil o capodoperă a liricii bacoviene,
dezvăluind o sensibilitate profundă şi ciudată. Cavoul din poem este proiecţia spaţiului său
interior, înfiorat de spaima morţii afective.

George Bacovia - Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.