1

Tema 9. Tipurile principale de structuri organizatorice.

În procesul activităţii organizaţiei dintre angajaţii ei dintre se stabilesc

anumite legături. Ele caracterizează organizaţia ca o integritate şi reprezintă
interconexiune elementelor sistemei date. Cerinţele către aceste legături
contradictorii. Pe de o parte, pentru activitatea stabilă a organizaţiei este necesar ca
ele să fie certe şi concrete, iar pe de altă parte apariţia unor factori noi, schimbările
de conjuctura determină, necesitatea unor relaţii flexibile. În aşa mod această
contradicţie trebuie să fie reflectată în structura şi legăturile sistemei de dirijare.
Structura organizatorică este totalitatea de elemente în subdiviziuni ale
sistemei de dirijare şi a legăturilor permanente stabilite între ele.
Structura organizatorică trebuie să eie în consideraţie cerinţele pieţei,
problemelor scopurilor existente. În economia de piaţă există condiţii şi
oportunităţi pentru utilizarea diferitor scheme de dirijare eficienţa cărorra depinde
de condiţiile concrete.
Se deosebesc următoarele tipuri principale de structuri organizatorice:
a) structura liniară;
b) structura funcţională;
c) structura liniar-funcţională;
d) structura de matrice;
e) structura de programe.
2

Structura liniară se caracterizează prin următoarele trăsături – fiecare

conducător sau lucrător se supune numai unei singure persoane situate ierarhic mai
superior (pentru întreprinderi mici).
Conducătorul
întreprinderii

Conducător Conducător Conducător

liniar I liniar II liniar III (şef de secţie)

A, B, C
(lucrători)

Priorităţi:
1) Asigurarea şi realizarea principiilor unei conduceri unice;
2) Asigurarea răspunderii totale a conducătorului pentru rezultatele muncii;
3) Excluderea posibilităţii de a însărcina lucrătorii cu funcţii contradictorii.
Carenţe:
1) Fiecare conducător trebuie să aibă cunoştinţe profesionale şi largi;
2) Lipsa de specialişti şi conducători legaţi cu realizarea unor funcţii aparte.

Structura funcţională (e caracterizată pentru organizaţii cu o tehnologie şi

organizare mai compusă). Această structură se caracterizează prin următoarele
trăsături:
 Subdiviziunile de conducere sunt create pe baza funcţiunilor de
dirijare;
 Dispoziţiile de conducere, care sunt elaborate în subdiviziuni nimeresc
la persoanele ce le îndeplinesc mai multe puncte.
3

Conducătorul
întreprinderii

Subdiviziunea Subdiviziunea Subdiviziunea

funcţiei funcţiei funcţiei

Personalul Secţie, sector

subdiviziunii

Priorităţi:
1) Creşterea gradului de competenţă a dispoziţiilor elaborate;
2) Simplificarea şi uşurarea lucrului conducătorului.
Neajunsuri:
1) Lipsa de legături reciproce între dispoziţiile primite;
2) Lipsa de răspundere totală în cazul dispoziţiei primite.

Structura liniar-funcţională – este sinteza celor două şi se caracterizează

prin faptul că conducători organizatori nu în subordonare atât subdiviziuni liniare
au în subordonare atât subdiviziuni liniare cât şi funcţionale.
Priorităţi:
1) Diciziile de dirijare sunt mai calitative;
2) Se realizează mai deplin principiul unicului conducător paralel cu procesul
de profunzime a specializării conducerii;
Neajunsuri:
1) Mărirea ciclului de coordonare a deciziilor;
2) Riscuri mai mari de necoordonare a unităţilor funcţionale.
4

Conducătorul
întreprinderii

Subdivizia Subdivizia Subdivizia Subdivizia

liniară funcţională funcţională liniară

Subdivizia Secţie, Subdivizia

Personal sector. Personal

Structura de matrice, prezintă o organizare de tip reţea, bazată pe

subordonarea dublă a lucrătorilor pe de o parte – nemijlocit conducătorului,
subdiviziuni funcţionali, iar pe de altă parte conducătorului proiectului care are
împuterniciri şi responsabili pentru efectuarea procesului de conducere în
conformitate cu termenii, resursele şi calitatea planificată. Conducătorul
proiectului, la rândul său, interacţionează cu două tipuri de lucrători – membrii
permanenţi ale grupului şi lucrătorii temporari ale subdiviziunilor funcţionale
care se subordonează temporal după un spectru anumit de probleme.

Structura de programe se formează la elaborarea proiectelor organizaţiei, de

exemplu modernizarea procesului de producţie, asimilarea de noi produse şi
tehnologii.
Conducerea unei programe implica determinarea scopurilor, formarea
structurii, planificarea şi organizarea lucrărilor de coordonare a lor.
Formă a conducerii prin programe este crearea unor subdiviziuni speciale –
echipa de proiect. Ea include diferiţi specialişti inclusiv de conducere, care
poartă responsabilitatea pentru planificarea proiectului, ------- resurselor oferite,
stimularea materială a lucrătorilor. După terminarea programului structura se
destramă (lichidează).

Structura organizatorică se caracterizează prin următorii indicatori:

5

1) Nivelul de specializare – se manifestă prin numărul de subdiviziuni pe

orizontală.
2) Nivelul de centralizare – numărul de nivele pe verticală.