FIȘĂ DE DOCUMENTARE

ETAPELE PARCURSE ȘI DOCUMENTELE NECESARE ÎNFIINȚĂRII UNEI

ÎNTREPRINDERI

1. Stabilirea denumirii firmei și rezervarea acesteia la Registrul Comerțului

2. Stabilirea obiectului de activitate conform clasificării CAEN
3. Stabilirea sediului social
Pentru sediul social este nevoie de un contract de comodat sau de închiriere încheiat între
proprietarul spațiului și firmă. Proprietarul poate fi unul dintre asociați, administrator sau terțe
persoane.
4. Întocmirea și semnarea Actului constitutiv (la un notar public)
Conform Legii nr. 31/1990, cu modificările ulterioare actul constitutiv trebuie să cuprindă
următoarele elemente:
 Datele de identificare ale asociaților
 Forma societății
 Denumirea societății
 Obiectul de activitate al societății
 Capitalul social
 Administrarea societății
 Partea fiecarui asociat la beneficii și pierderi
 Sedii secundare – dacă este cazul
 Durata societății
 Modul de dizolvare și lichidare a societății
5. Se depune la bancă capitalul social
6. Specimenul de semnătură (Persoana ce va fi desemnată ca administrator al firmei va da în
fața unui notar Specimenul de semnătură, ce va fi depus ulterior la dosarul de înființare al
firmei)
7. Achitarea texelor judiciare și de timbre
8. Depunerea dosarului la Oficiul Registrului Comerțului
9. Ridicarea actelor ce atestă înființarea firmei:
 Certificatul de înregistrare al firmei la Registrul Comertului.
 Hotărârea tribunalului de pe lângă Oficiul Național al Registrului Comerțului de
înființare a societății.
 Certificatul constatator
10. Înregistrarea fiscală a societății și obținerea codului fiscal de la Administrația financiară
teritorială
11. Obținerea avizelor și autorizațiilor necesare funcționării societății

1
 FIȘĂ DE DOCUMENTARE
ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A ÎNTREPRINDERII

Organizarea structurală a întreprinderii se concretizează în structura sa organizatorică.

Structura organizatorică a unei întreprinderi reprezintă ansamblul persoanelor,
subdiviziunilor organizatorice și relațiilor ce se stabilesc între acestea în vederea realizării
obiectivelor întreprinderii.
TIPURI DE STRUCTURI ORGANIZATORICE
TIP DE STRUCTURĂ CARACTERISTICI
STRUCTURA - este adoptată de întreprinderile mici;
IERARHICĂ - număr redus de compartimente operaţionale în care se desfăşoară
principalele activităţi;
- conducătorul fiecărui compartiment exercită toate funcţiile de
conducere, ceea ce solicită cunoştinţe profesionale diversificate;
- fiecare persoană este subordonată unui singur şef.
STRUCTURA - apar compartimentele funcţionale alături de cele operaţionale;
FUNCŢIONALĂ - conducătorii pot fi specializaţi pe domenii, beneficiind de
asistenţa compartimentelor funcţionale;
- executanţii primesc ordine şi răspund atât faţă de şefii ierarhici, cât
şi faţă de şefii compartimentelor funcţionale, fiind dublu
subordonaţi.
STRUCTURA - alcătuită din compartimente funcţionale şi operaţionale;
IERARHIC- - executanţii primesc decizii şi nu răspund decât în raport cu şeful
FUNCŢIONALĂ ierarhic;
- se elimină dubla subordonare;
- se utilizează în organizaţiile de dimensiuni mari.

PROIECTAREA ȘI ELABORAREA STRUCTURII ORGANIZATORICE

În elaborarea structurii organizatorice a unei întreprinderi trebuie să se țină cont de o serie

de principii de bază cum ar fi:
 Principiul constituirii de compartimente specializate în raport cu funcțiunile de bază ale
întreprinderii;
 Principiul economiei de resurse umane și de legături ierarhice;
 Principiul flexibilității;
 Principiul apropierii conducerii de execuție.
Procesul de elaborare al structurii organizatorice a întreprinderii necesită parcurgerea
următoarelor etape:
1. identificarea obiectivelor întreprinderii și stabilirea activităților necesare realizării acestora;
2. stabilirea volumului de muncă și a necesarului de resurse umane pe grupuri de activități
omogene;
3. constituirea compartimentelor;
4. elaborarea organigramei în mai multe variante;
5. analiza variantelor și aplicarea variantei optime de organigramă;
6. elaborarea regulamentului intern de organizare și funcționare a întreprinderii.
Reprezentarea grafică a structurii organizatorice a unei întreprinderi poartă denumirea de
organigramă.
Organigrama este formată de regulă din căsuțe dreptunghiulare (reprezentând compartimentele
întreprinderii) și linii (ce reflectă relațiile organizatorice dintre compartimente).

2
 FIȘĂ DE DOCUMENTARE
TIPURI DE ORGANIGRAME

ORGANIGRAME
PIRAMIDALE

ORGANIGRAME
ORDONATE
DE LA STÂNGA
LA DREAPTA

ORGANIGRAME
CIRCULARE

Elementele de bază ale structuri organizatorice sunt:

 Postul
 Funcția
 Ponderea ierarhică
 Compartimentul
 Nivelul ierarhic
 Relațiile organizatorice

3
 Postul reprezintă subdiviziunea primară sub raport organizatoric ce se definește prin
totalitatea sarcinilor, competențelor și responsabilităților ce revin permanent și în mod organizat
unui membru al colectivului de salariați dintr-o întreprindere, la un loc de muncă.
Funcția se definește prin totalitatea posturilor care au aceleași sarcinii și atribuții din
punct de vedere a naturii și complexității lor, și care sunt în subordinea unei persoane din
structura organizatorică a întreprinderii. Funcțiile pot fi:
 Funcții de conducere (cuprind sarcini și atribuții de coordonare a activității persoanelor
subordonate, având astfel un grad mare de responsabilitate și competență. Exemplu: director
general, director adjunct, director tehnic/economiccomercial, contabil-șef, inginer-șef, șef
de secție, șef de serviciu, maistru, etc.)
 Funcțiile de execuție (cuprind sarcini de executare a unor lucrări sau de rezolvare a unor
probleme fără să le revină și sarcini de coordonare. Exemple: inginer, economist, contabil,
casier, muncitor, etc.)
Ponderea ierarhică se definește prin numărul de persoane conduse în mod direct de un
cadru de conducere.
Compartimentul este alcătuit din totalitatea persoanelor care, subordonate aceluiași
conducător, efecuează munci omogene sau complementare pentru realizarea unor anumite
obiective.
Formele concrete de organizare a unui compartiment din cadrul unei întreprinderi sunt:
Biroul se constituie pentru activități omogene, de regulă, ce reclamă o organizare
distinctă, atunci cand volumul de muncă necesită un număr de minimum cinci persoane.
Serviciul se organizează pentru realizarea unor activități omogene cu un volum mare de
muncă sau pentru activități complementare care necesită o conducere unitară, atunci când
volumul de activitate solicită de regulă minimum opt persoane. Dacă serviciul necesită peste
zece persoane, atunci se pot organiza birouri în componența sa.
Secția reprezintă o unitate determinantă sub aspect administrativ, în cadrul căreia se
exercită fie un produs sau o parte a acestuia, fie o parte a procesului tehnologic. Pentru
constituirea unei secții trebuie ca volumul de muncă să necesite un anumit număr de ateliere de
producție sau formații de lucru.
Atelierul reprezintă o unitate ce se poate constitui independent sau în cadrul unei secții
de producție și reunește mai multe locuri de muncă la care fie se execută aceeași operație
tehnologică, fie se efectuează toate operațiile tehnologice necesare obținerii unei piese sau unui
produs.
În funcție de obiectivele atribuite, compartimentele pot fi:
- compartimente operaționale (caracterizate prin faptul că, în cadrul lor se fabrică produse sau
părți ale produselor (secții de producție) și se furnizează servicii (aprovizionare, desfacere,
transport, depozitare, etc.);
- compartimente funcționale (caracterizate prin faptul că pregatesc deciziile conducerii
întreprinderii, acordă asistența de specialitate compartimentelor operaționale și asigură schimbul
de informații între compartimentele funcționale).
Nivelul ierarhic este reprezentat de totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate la
aceeași distanță ierarhică fața de conducerea unității (AGA).
Relațiile organizatorice reprezintă relațiile structurale ce se stabilesc între diferite
subdiviziuni organizatorice datorită necesității unui schimb permanent de informații.

4
 FIȘĂ DE DOCUMENTARE

TIPURI DE RELAȚII CARACTERIZARE

Relaţii de autoritate
 Ierarhice  se stabilesc între două compartimente şi sunt concretizate în
dispoziţii, hotărâri, decizii din partea conducătorilor
compartimentelor subordonate;
 se stabilesc între două compartimente între care există
 Funcţionale autoritate funcţională, asigurând coordonarea unitară a
activităţii de ansamblu;
 apar atunci când unor persoane sau grupuri li se
încredinţează de către managerul întreprinderii sarcina
 De stat major soluţionării unor probleme care afectează obiectivele unuia
sau mai multor compartimente.
Relaţii de cooperare  nu sunt reglementate în mod formal, au un caracter facultativ
şi se manifestă între posturile situate pe acelaşi nivel
ierarhic, care aparţin unor compartimente diferite.
Relaţii de control  apar între compartimentele specializate care au ca atribuţii
efectuarea controlului (financiar, tehnic, de calitate, etc.).
Relaţii de  se stabilesc între compartimente şi persoane de pe niveluri
reprezentare ierarhice diferite şi reprezentanţii altor întreprinderi sau
organizaţii.