ORGANIZAREA STRUCTURALĂ

După studierea acestui capitol veţi cunoaşte următoarele:

1. Conceptul de "structură organizatorică“
2. Care sunt elementele de bază ale structurii organizatorice
3. Ce este structura operaţională de producţie şi concepţie şi care
sunt compartimentele sale
4. Tendinţele actuale de organizare structurală a întreprinderii
 1. Definirea conceptului de "structură
organizatorică"
Structura organizatorică cuprinde totalitatea persoanelor,
compartimentelor organizatorice şi a relaţiilor care se stabilesc intre ele,
pentru realizarea obiectivelor de bază ale intreprinderii, în condiţii de
eficienţă economică.
STRUCTURA GENERALĂ A ÎINTREPRINDERII

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
SECTORUL
STRUCTURA STRUCTURA CULTURAL -
ORGANIZATORICA OPERAŢIONALA - SOCIAL
A CONDUCERII ( DE PRODUCŢIE
(MANAGERIAIĂ, ŞI CONCEPŢIE)
FUNCŢIONALĂ)

Structura organizatorică se reprezintă grafic prin organigramă.

 Biroul ADUNAREA GENERALA A ACTIONARILOR
Plan-
Dezvoltare CONSILIUL DE ADMINISTRATIE
Biroul
Resurse
COMITETUL DE DIRECTIE
umane PRESEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE
Biroul CTC
laborator
DIRECTOR TEHNIC DIRECTOR COMERCIAL DIRECTOR ECONOMIC

Serviciul administrativ
Biroul proiectare

aprovizionare
produse noi

Serviciul
si secretariat

Serviciul

salarii
Serviciul
financiar
desfacere
SECTIE Serviciul ATELIER
Atelier Atelier SECTIE SECTIE
PRELUCRARI MECANO-
scularie prototipuri TURNATORIE MONTAJ
MECANICE ENERGETIC
2. Elementele de bază ale structurii organizatorice

Structura funcţională (de management) şi compartimentele sale:

Definiţie: Structura funcţională (de management) constituie totalitatea
personalului de conducere şi a compartimentelor funcţionale ( tehnice,
economice şi administrative), modul de constituire şi grupare a lor,
precum şi relaţiile care se stabilesc intre acestea, pentru realizarea
obiectivelor intreprinderii.
Componentele structurii funcţionale sunt:
a) postul
b) funcţia
c) compartimentul de muncă
a) Postul de muncă:

Definiţie: este subdiviziunea primară din punct de vedere organizatoric,

definită prin ansamblul de sarcini, competenţe şi responsabilităţi, ce
revin permanent şi organizat unei persoane angajate in intreprindere.

Trăsături:

- autoritatea formala - limita de acţiune a titularilor de posturi

- competenţa profesională – pregătirea şi experienţa necesara
- responsabilităţile - obligaţia titularului de a îndeplini sarcini şi atribuţii

Fişa postului - descrierea postului - adică funcţia, serviciul, direcţia

unde este încadrată persoana, relaţiile ierarhice şi
funcţionale, responsabilităţile şi limitele de competenţă
- cerinţele postului - adică, studii , specializare, vechime,
calităţi personale, aptitudini).
b) Funcţia:
Definiţie: cuprinde ansamblul atribuţiilor şi sarcinilor de îndeplinit ce-i
revin unui angajat al întreprinderii, precum şi responsabilităţile ,
competenţele şi relaţiile ce decurg din postura de salariat al întreprinderii.
Denumirea ei exprimă competenţa, autoritatea şi responsabilitatea persoanei
Tipuri de funcţii:
1. Funcţii de conducere (de management) - cu sarcini şi atribuţii de
coordonare, cu grad mare de responsabilitate şi autoritate, ele acţionând
la următoarele nivluri:
- la nivel superior (managerul general şi cei executivi);
- la nivel mediu (şefii de comp. funcţionale şi de secţii de producţie);
- la nivel inferior (şefii de ateliere şi de formaţii de lucru).
2. Funcţii de execuţie - în cadrul cărora se efectuează sarcini de execuţie
operative fără luarea unor decizii privind munca altor titulari de posturi,
nu coordonează, nu conduc. Funcţiile de execuţie pot fi cu caracter
general sau de specialitate.
c) Compartimentul de muncă:
Definiţie: reprezintă o grupare de persoane cu atribuţii şi sarcini relativ
stabile, subordonate unei autorităţi unice.
Tipuri de compartimente:
a) după numărul persoanelor incluse, importanţa şi volum de muncă
a1) biroul - min. 5 persoane – desfăşoară activităţi omogene;
a2) serviciul – min. 8 persoane - organizat pentru activităţi omogene
de volum mai mare, sau pentru activităţi complementare; la peste
10 persoane se poate organiza in birouri;
a3) direcţia - formată din peste 10 persoane.
b) dupa natura activităţii care are loc:
b1)operaţionale-contribuie direct la realizarea obiectului de
activitate al firmei (secţii, ateliere, depozite,);
b2) funcţionale – stau la baza punerii în practică a strategiilor şi
politicii firmei (direcţiile, serviciile si birourile)
c) după natura activităţii exercitate prin delegare se disting:
c1) compartimente ierarhice (ale căror conducători dispun de o
autoritate ierarhică, dau ordine şi dispoziţii şi sunt informaţi de
realizare lor);
c2) compartimente funcţionale (conducătorii lor au autoritate func-
ţională, indrumă şi dau instrucţiuni in domeniul specializării lor);
c3) compartimente de stat major (prin care se acordă asistenţă
de specialitate conducerii, ajutand la luarea deciziilor).

ELEMENTELE CARACTERISTICE ALE

COMPARTIMENTELOR DE MUNCA
• nivelul ierarhic
• relatiile organizatorice
1) Nivelul ierarhic (treapta):
reprezintă distanţă faţă de MANAGER
conducerea unitatii. DIRECTOR COMERCIAL
Fiecare nivel ierarhic are o anumită
autoritate şi responsabilitate in scopul SEF SERVICIU
indeplinirii corespunzătoare a
sarcinilor. functionar functionar functionar

Piramida ierarhică:
- Noţiune: cuprinde totalitatea treptelor ierarhice şi a legăturilor
structurale dintr compartimentele aflate pe diferite niveluri ierarhice;
- Elemente componente:
. înălţimea piramidei (determinate de numărul de nivele ierarhice ale
structurii organizatorice); Piramida
. baza piramidei (determinată. de numărul formaţiilor de muncă); ierarhica
inalta
- Forme piramidelor ierarhice:
. înalte (pentru unităţi mari, care asigură o informare complexă deciziile
fiind multilateral fundamentate, dar care prelungesc circuitele
informaţionale, determinand un număr mai mare de personal şi cheltuieli
salariale mai mari);
. aplatizate (pentru unităţile mici şi mijlocii în care se asigură Piramida
operativitate în luarea deciziilor şi cheltuieli reduse, dar o încărcare ierarhica aplatizata

excesivă a personalului de conducere şi subiectivism în adoptarea

Ponderea ierarhică (norma de conducere): constituie numărul de
persoane sau compartimente, conduse nemijlocit de acelaşi cadru de
conducere
Marimea ponderii ierarhice depinde de următorii factori:
- natura activităţii colectivului subordonat;
- gradul de independenţă a sarcinilor ce revin subordonaţilor;
- nivelul de pregătire şi capacitate organizatorică a conducătorului şi subordonaţilor;
- dispersia teritorială a posturilor subordonate unui conducător;

Manager

Sefi servicii

Sefi birouri

functionari functionari functionari functionari functionari

Relaţiile organizatorice: sunt raporturi între compartimentele
organizatorice, pentru asigurarea unui schimb permanent de informaţii.
CLASIFICAREA RELATIILOR ORGANIZATORICE
a) din punct de vedere juridic legăturile dintre compartimente sunt:
a1) formale - stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii;
a2) informale - stabilite după criterii subiective , neprevăzute în regulamente sau
alte acte normative.
b) în functie de raporturile pe care le stabilesc între compartimentele
organizatorice :
b1) relatii de autoritate - stabilite între conducători şi subordonati, ele implicând
legături ierarhice, functionale şi de stat major;
- ierarhice - între compartim. ierarhice şi subordonate,concretizate în: dispozitii, directive, decizii;
- functionale - între compartimente specializate in cadrul firmei;
- de stat major - apar între compartimentele de stat major şi celelalte categorii de compartimente,
transmit informatii şi nu au caracter obligatoriu
b2) relatii de cooperare - stabilite intre posturi şi compartimente de pe acelaşi nivel
ierarhic, sau intre titularul unui post situat pe acelaşi nivel ierarhic cu titularul
altui post, dar aparţinând unui compartiment diferit
b3) relatii de control - stabilite între posturi şi compartimente specializate în demersul
controlului şi celelalte posturi sau compartimente;
b4) relatii de reprezentare - apărute între manageri şi reprezentantii diferitelor organi-
zatii profesionale sau sindicale din interiorul sau din afara întreprinderii.
Tipuri de structuri organizatorice ale conducerii :
In functie de numărul compartimentelor functionale şi tipurile de legături
structurale, structurile organizatorice ale conducerii pot fi:

a) structuri ierarhice - in care fiecare persoană este subordonată unui

singur şef care dă dispozitii şi îi controlează activitatea: specifică
întreprinderilor mici; conducătorii trebuie să posede cunoştinte din
domenii diferite;
b)structuri functionale - caracterizate prin constituirea de
compartimente functionale specializate conform functiunilor sau
activitătilor din întreprindere; personalul este dublu subordonat, atât
conducătorului ierarhic cât şi conducătorilor unor compartimente
functionale; se întâlneşte rar, pentru că apar dereglări în activitatea de
conducere.

c)structuri ierarhic - funcţionale (mixte) - care îmbină trăsăturile celor

două tipuri: se constituie compartimente functionale, dar sefii acestora nu
au autoritate ierarhică asupra personalului din alte compartimente; prin
relaţiile de cooperare intercompartimente se asigură o bună informare -
există o unitate in conducere, fiecare persoană are un singur conducător.
 Principiile care stau la baza elaborării structurii organizatorice a
conducerii sunt:
1. Constituirea de compartimente specializate conform funcţiunilor intreprinderii;
2. Principiul economiei de personal şi de legături ierarhice;
3. Principiul flexibilităţiiI organizatorice.
4. Principiul apropierii conducerii de producţie.
4.3. Structura operatională de productie şi
conceptie şi compartimentele sale
Definiţie: Reprezintă numărul şi componenta unitaţilor de productie,
mărimea acestora, modul de constituire şi organizare interna
precum şi releţiile ce se stabilesc intre acestea, în vederea realizării
obiectului de activitate a l întreprinderii.
Întreprindere Componentele
structurii
Secţie de producţie operaţionale
1. Secţiile
2. Atelierele
S. de baza S. auxiliare S. de servire 3.Laboratoare
4. Locurile de muncă.
ateliere

loc de munca loc de munca loc de munca

-Sectia de producţie- este o unitate de prod. unde se execută un produs, o parte a acest.
sau o parte a unui proc. tehnologic şi cuprinde mai multe ateliere sau formaţii de lucru.
- Sectia de bază -secţii pregătitoare
prelucrătoare,
de probe, încercări,
de montaj-finisaj
- Secţia auxiliare - execută procese de prod. care asigură condiţii pentru
desfăşur. activităţii în secţiile de bază cum ar fi
secţia mecano-energetică;
- Secţia de servire -desfăşoară proc. în care se execută lucrari, servicii sau
activităţi necesare secţiilor de bază şi auxiliare: depozite,
magazine, secţii de transport, de reparaţii;
-Atelierul de producţie - reuneşte mai multe locuri de muncă, care execută aceeaşi
operaţie tehnologică sau un ciclude operatii tehnologice
necesare obţinerii unei piese sau unui produs
-Locul de muncă - este veriga primară a structurii de producţie şi concepţie, si
reprezintă o anumită suprafaţă de producţie înzestrată cu mijloace de
muncă şi organizata pentru realizarea unei operaţii de către unul sau
mai mulţi muncitori.
Factori de influenţă în elaborarea unei structuri de producţie şi concepţie:

1. Volumul producţiei ce se va fabrica;

2. Formele şi nivelul specializării şi cooperării între subdiviziuni;
3. Specificul procesului tehnologic şi particularităţile produsului fabricat;
4. Zona de amplasare a intreprinderii
 Tipuri de structuri operationale (de producţie şi
concepţie)

a) structuri de producţie şi concepţie de tip tehnologic întâlnite la

intreprinderile cu producţiei individuală şi de serie mică,cu secţiile de organizate pe
principiul omogenităţii procesului tehnologic;
- avantaj - producţia e f. flexibilă, se poate usor adapta la o tehnologie noua sau modernizata
- dezavantaj - din cauza diversitătii produselor fabricate organizarea e mai dificilă

b) structură de producţie şi concepţie de tip pe obiect întâlnite la

întreprinderi cu producţie de masă sau serie mare, secţiile de bază fiind organizate pe
principiul omogenităţii obiectului de fabricatie;
- avantaj –permite o organizare modernă, w si calitate maxime,CPminim si utilizarea
forţei de munca specializate
- dezavantaj – flexibilitate redusa din cauza specializarii locurilor de munca

c) structura de producţie şi concepţie de tip mixt - întâlnite la întreprinderi

cu producţie de masă şi serie mare, secţiile de bază putând fi organizate unele pe
principiul omogenităţii procesului tehnologic iar altele pe principiul omogenităţii
obiectului de fabricaţie.
4.4. Tendinţe actuale de organizare structurală a întreprinderii
1. Reducerea numărului de nivele ierarhice, a celor intermediare pentru obţinerea unor
structuri organizatorice mai plate apropiind activitatea de conducere de cea de
producţie.
2. Dezvoltarea organizatorică in "reţea" intre subdiviziuni stabilinduse relaţii sub forma
de tranzacţii.
3. Crearea unor subdiviziuni cu dubla funcţionalitate cum ar fi cea de cercetare-
dezvoltare, determinând apariţia unor intreprinderi speciale.
4. Constituirea unor echipe intercompartimente care reunesc periodic persoane din
compartimente diferite pentru rezolvarea unor probleme ale intreprinderii şi a formula
soluţii. Cea mai cunoscută echipă intercompartimente este "cercul de calitate".
5. Crearea unor noi forme organizatorice prin alianţa strategică dintre intreprinderi
concurente sau potenţial concurente pentru realizarea de proiecte comune conjugând.
competenţe, mijloace, resurse.
6. Crearea unor forme de conducere participativă a intreprinderii pentru cunoaşterea
mediului extern la cel mai inalt nivel, prin colectarea informaţilor externe şi difuzarea
lor către compartimentele funcţionale şi de producţie.
7. Modificarea conţinutului postului prin reducerea sarcinilor de rutină, fizice şi
orientarea titularului postului către sarcini care impun creativitate, supraveghere,
control.
8. Crearea in intreprinderile mari a unor compartimente specializate pe anumite domenii
sau activităţi cum sunt: marketing, informatică, cercetare-dezvoltare, care introduc
inovaţiile in intreprindere şi sunt subordonate directorului general.
9. Adaptarea unor structuri organizatorice care si integreze şi sa motiveze acţiunea
factorului uman armonizând interesele personalului intreprinderii cu cele ale
managerilor şi proprietarilor.
10. Crearea adhocraţiei prin creşterea relaţiilor informale, specializarea pe orizontală,