Tipuri de structuri organizatorice

În cadrul organizației, chiar dacă există oameni de bună calitate, care doresc să
coopereze, aceștia vor munci cu mult mai multă eficiență dacă își cunosc ”rolurile” și
atribuțiile, precum și felul în care rolurile lor se leagă în cadrul activității din organizație.
O structură organizatorică trebuie proiectată pentru a clarifica locul și rolul oamenilor
într-o organizație. Fiecare trebuie să știe: Cine este? Ce să facă? Cine este responsabil și
pentru ce rezultate?
Problematica structurii organizatorice a constituit obiectul unor preocupări chiar de la
începutul managementului ca știință, iar pe parcurs aceste preocupări s-au accentuat. În
prezent, există opinii privind criteriile de grupare a structurilor și, implicit, tipurile de
structuri organizatorice.
A. Potrivit criteriului morfologic, care are în vedere modul de plasare a
componentelor structurale, tipurile de structuri, identificate sunt:
1. Structura ierarhică (liniară) este adoptată, de regulă, de organizaţiile de
dimensiuni mici sau aflate la începutul activităţii, care dispun de un grad scăzut de dotare
tehnică. Se caracterizează prin:
-număr redus de compartimente operaţionale, în care se desfăşoară activităţile principale;
-conducătorul fiecărui compartiment exercită toate funcţiile managementului,ceea ce solicită
cunoştinţe profesionale diversificate;
-fiecare persoană este subordonată unui singur şef.
2. Structura funcţională a fost concepută ulterior, pentru a elimina
deficienţele structurii ierarhice (tendinţa de supraaglomerare a managerilor,
lipsa specializării pe domenii de activitate, informare defectuoasă etc.), pe
măsură ce dimensiunile organizaţiilor cresc. Se caracterizează prin:
-apariţia compartimentelor funcţionale alături de cele operaţionale;
-managerii nu mai trebuie să fie “universal” pregătiţi, ci pot fi specializaţi pe
domenii;
-executanţii primesc ordine şi răspund atât faţă de şefii ierarhici, cât şi faţă de
şefii compartimentelor funcţionale, fiind dublu subordonaţi.
3. Structura ierarhic-funcţională, constituind o îmbinare a
precedentelor tipuri se caracterizează prin următoarele aspecte:
-este alcătuită din compartimente operaţionale şi funcţionale;
-executanţii primesc ordine şi răspund numai în raport cu şeful ierarhic;
-se elimină dubla sau multipla subordonare, aplicându-se principiul unităţii de
decizie şi acţiune;
-se utilizează în organizaţiile de dimensiuni mari

B. Potrivit criteriului specializării activităţilor şi divizării pe

compartimente sunt identificate:
1. Structura antreprenorială care este adoptată de organizaţiile de mici
dimensiuni şi îi sunt caracteristice următoarele trăsături:
-şeful organizaţiei îşi conduce în mod direct angajaţii;
-singura funcţiune cu un manager este cea de producţie;
-formalizarea structurii este ignorată;
-la nivelul şefului organizației, ponderea ierarhică este ridicată, de regulă peste
7-8 persoane subordonate direct.
2. Structura funcţională este adoptată des de organizaţii şi se
caracterizează prin:
-specializarea activităţilor şi integrarea lor în funcţiuni distincte;
-existenţa compartimentelor funcţionale şi operaţionale în care se desfăşoară
activităţile grupate după diverse criterii;
-coordonarea compartimentelor de însuși şeful organizaţiei.
Principalul avantaj al acestui tip de structură îl constituie coordonarea
unitară şi controlul complet asupra întregii organizaţii, iar dezavantajul principal
este generat de caracterul secvenţial dintre activităţi, de rupturile relative dintre
funcţiuni.
3. Structura matriceală este un tip evoluat, care încearcă să combine
formele structurii funcţionale şi criteriile de specializare aflate la baza lor.
Adoptată de organizaţii mari,cu o mare diversitate a nomenclatorului de produse
și cu o largă răspândire teritorială, se caracterizează prin:
-existenţa unor compartimente operaţionale şi funcţionale grupate după
diferitecriterii(produs, zonă geografică, proiect etc.)
-exercitarea pe două planuri a coordonării şi controlului(vertical sau orizontal)
-crearea, în anumite condiţii, de conflicte şi confuzie, atât printre executanţi,
câtşi printre manageri.

C. După modul de exercitare a autorităţii în organizaţie întâlnim trei

tipuri de structuri:
1. Structura tradiţională, în care autoritatea conducătorului se bazează
pe obiceiuri şi tradiţii, are următoarele caracteristici principale:
-drepturile, obligaţiile şi perspectivele diferitelor grupuri şi persoane sunt
reglate prin obiceiuri;
-conducătorii deţin autoritatea în virtutea unei succesiuni ereditare;
-se manifestă mentalitatea că ce s-a întâmplat din totdeauna se întâmplă şi se va
întâmpla în continuare;