See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/361208643

Cuniculicultură

Chapter · June 2019

DOI: 10.13140/RG.2.2.30729.52323

CITATIONS READS

0 250

1 author:

Ioan Hutu
Banat's University of Agronomical Sciences and Veterinary Medicine
466 PUBLICATIONS 327 CITATIONS

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Ioan Hutu on 10 June 2022.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 CAPITOUL XIII .

XIII.CUNICULICULTURA

Cunicultura sau cuniculicultura reprezintă ansamblul ştiinţelor, tehnicilor şi practicilor

aplicate în fermele de creştere a iepurilor domestici (Anexa I).

Producţiile iepurilor

Producţiile iepurilor se referă la carne, blăniţe sau piei şi păr şi la posibilitatea folosirii lor
ca animale de experienţă.
Producţia de carne se obţine de la majoritatea raselor de iepuri prin sacrificarea
acestora la vârsta de 5-6 luni; randamentul la sacrificare este în medie de 65% , ajungând în
cazul raselor îngrăşate şi la animalele castrate la 75%. Carnea de iepure are un procent ridicat
de proteine (19-22%) – în contextul actual, producţia de carne este cea mai căutată, motiv
pentru care cursul va fi axat pe această producţie.
Producţia de blăniţe sau piei este condiţionată de rasă, sex, vârstă, stadiul năpârlirii. Cu
toate că blăniţele de iepure sunt călduroase, uşoare şi ieftine, nu au căutare pe piaţă.
Producţia de păr se poate obţine de la toate rasele, dar părul de calitate se obţine
îndeosebi de la cele specializate (rasa Angora). Cantitatea de păr obţinută de la un animal
variază de la 120 la 600 g.
Creşterea iepurilor ca animale de laborator asigură materialul biologic pentru buna
desfăşurare a cercetărilor în multe domenii ale ştiinţei.

XIII.1. ÎNSUŞIRI BIOLOGICE ŞI POTENȚIALUL PRODUCTIV LA RASE DE IEPURI

Însuşiri biologice generale care influenţează nivelul producţiilor

Însuşirile biologice care influenţează producţiile iepurilor de casă sunt reprezentate de:
Precocitate somatică – aceasta este deosebit de accentuată, atât în ceea ce priveşte
creşterea, cât şi dezvoltarea; la şase luni, iepurii îşi măresc greutatea de 60-90 ori şi în primele
trei luni ating mai mult de 40% din greutatea adultului.
Precocitatea sexuală este de asemenea impresionantă; la 4-5 luni, iepuroaicele pot fi
montate.
Prolificitatea este de asemenea o însuşire cu o valoare ridicată; o iepuroaică produce în
medie 7-8 pui şi poate avea 7-9 fătări/an, ceea ce poate să însemne 50- 80 pui / an.
Practic, de la o femelă, pe durata primului an de viaţă se pot obţine trei fătări; întru-un an
de activitate reproductivă de la o iepuroaică şi fiicele sale se pot obţine 300 pui.
 PRODUCTII ANIMALIERE

Conversia hranei este de asemenea bună; pentru un kg spor sunt necesare 3-4 UN,
care pot proveni în bună parte din furaje voluminoase şi grosiere.
Principalele rase de iepuri de casă

Cele aproximativ 100 rase de iepuri de casă provin din Oryctolagus cuniculus1 (iepurele
de vizuină sau pădure) şi pot fi clasificate după mai multe criterii:
- după producţia principală, rasele sunt împărţite în rase de carne, de blană şi
mixte;
- după greutatea corporală atinsă la maturitatea somatică pot fi rase mari (peste 5
kg), mijlocii (3-5 kg), mici (2-3 kg) şi pitice (sub 2 kg);
- după însuşirile blănii, se pot diferenţia: rase cu păr scurt (rasele rex), lung
(Angora şi Vulpe) şi mediu (majoritatea).
În cazul orientării creşterii spre producţia de carne, interesează rasele mari şi rasele
mijlocii. În general, rasele mari ajung la maturitate la greutăţi de cel puţin 5 kg, iar rasele mijlocii
au ritmuri de creştere mari în primele luni de viaţă (vezi tabelul XIII.1).

Tabelul XIII.1
Valori de referinţă pentru evoluţia în greutate (kg) a raselor de iepuri
Vârsta în luni
Rasa
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Uriaş alb (Termond) 0,7 1,6 2,6 3,6 4,6 5,2 5,8 6,3
2. Uriaş belgian 0,7 1,6 2,6 3,6 4,6 5,4 6,0 6,5 7,0
3. Pestriţ uriaş german 0,6 1,2 2,3 3,5 4,5 5,0 5,5 6,0
4. Neozeelandez alb 0,6 1,4 2,2 3,2 3,7 4,1
5. Argintiu german 0,5 1,3 2,2 2,8 3,5 3,8 4,1 4,5
6. Albastru vienez 0,5 1,2 2,2 2,8 3,4 3,8 4,1 4,3
7. Argintiu francez 0,5 1,3 2,2 2,8 3,4 3,8 4,1 4,5
8. Chinchilla mare 0,5 1,3 2,2 2,8 3,4 3,8 4,1 4,5
9. Negru vienez 0,5 1,2 2,2 2,8 3,4 3,8 4,1 4,3
10. Japonez 0,5 1,0 1,8 2,5 2,9 3,2 3,5 3,8
11. Californian 0,5 1,0 1,7 2,3 2,8 3,4 4,0
12. Alaska 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 2,9 3,2 3,5
13. Angora 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 2,9 3,2 3,4 3,5
14. Hasen 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 2,9 3,2 3,5
15. Havana 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 2,9 3,2 3,5
16. Pestriţ (Fluture) în trei culori 0,5 0,9 1,7 2,0 2,5 3,0 3,3 3,6 3,75
17. Weissgrannen (Înspicat cu alb) 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 2,9 3,2 3,5
18. Castor rex 0,5 0,9 1,4 1,9 2,4 2,8 3,3 3,5
19. Albul vienez 0,5 0,9 1,5 2,0 2,4 2,7 3,2 4,0
20. Neozeelandez roşu 0,5 0,9 1,5 2,0 2,4 2,7 3,2 3,6 4,0
21. Chinchilla mic 0,4 0,9 1,3 1,8 2,2 2,5 2,8
22. Himalaia (Iepurele rusesc) 0,4 0,8 1,2 1,7 2,0 2,3
Prelucrare după Bura, 2006

Rasele pretabile pentru producţia de carne sunt rasele care până la vârsta de 6 luni ajung
la greutatea de minimum 3 kg (vezi anexa I).

1 Denumirea provine de la oryctar = scormonitor, lagus = iepure şi cuniculus = vizuină, galerie (Georgeoni şi col., 1974).

310 © Ioan Huţu, 2019

 CUNILICULTURA

XIII.2. TEHNOLOGIA ÎNMULŢIRII IEPURILOR DE CASĂ

Instinctul genezic apare la iepuri începând cu vârsta de 3 luni, atunci când ajung la 40%
din dezvoltarea corporală a adultului înregistrată la vârsta de 12-15 luni.

Vârsta introducerii şi ieşirii de la reproducţie

Reproducţia tineretului cunicul de sex femel începe la vârsta de 15 săptămâni; la

iepuroaică, căldurile durează 3-4 zile şi se repetă la interval de 6-10 zile (6-7 zile primăvara şi
toamna şi 8-10 zile vara).
Ieşirea de la reproducţie se face la vârsta de 2½ -3 ani la femele şi 1½-2 ani la masculi.

Căldurile şi monta

Semnele estrului sunt de factură comportamentală şi fiziologică: din punct de vedere

comportamental, femela este neliniştită, agitată, răscoleşte aşternutul şi îşi smulge părul
abdominal cu care încearcă să facă cuibul de fătare; introdusă în cuşca masculului, iepuroaica
acceptă monta. Din punct de vedere al fiziologiei aparatului reproducător, organele genitale
externe sunt edemaţiate şi de culoare roşie-aprins.
Monta presupune o operaţiune prealabilă; înainte de introducerea femelei la mascul, se
recomandă efectuarea masajului vulvei până când femela efectuează mişcarea caracteristică a
trenului posterior, care indică excitaţia şi dorinţa de împerechere.
După introducea femelei în cuşca masculului se urmăreşte să se efectueze două monte
în decurs de câteva minute, după care femela se readuce în cuşca ei, notând într-o eventuală
fişă data montei şi masculul cu care s-a realizat monta. La această specie, momentul încheierii
actului coital este pus în evidenţă de faptul că masculul scoate un sunet (icnet) specific şi se
trânteşte în decubit lateral.
Pentru controlul gestaţiei, iepuroaica se readuce la mascul după 6 zile; dacă nu
manifestă interes pentru mascul se consideră că poate fi gestantă, urmând a fi diagnosticată
după alte 6 zile. Femelele în călduri care refuză împerecherea cu un anume mascul vor fi
introduse la altul, pentru care manifestă interes. O altă metodă de a induce acceptarea este
mutarea femelei într-o cuşcă vecină cuştii masculului, pentru a se obişnui cu prezenţa acestuia.
La tineretul femel, prima depistare a căldurilor şi prima montă se realizează prin tatonare,
ducând femelele în cuşca masculilor, până când acestea acceptă monta. Este important de
reamintit faptul că, la iepuroaică, ovulaţia este provocată de actul sexual.
Dacă femela introdusă la mascul nu este în călduri aceasta se agită, nu acceptă masculul
şi îl evită, aleargă prin cuşcă şi păstrează coada lipită de corp; în situaţii limită,se trânteşte,
vocalizează strident, ripostează şi atacă masculul, uneori putând să îl castreze muşcându-l de
testicule. Masculii se folosesc pentru realizarea a 2-6 monte/zi; montele se execută doar sub
supravegherea directă a operatorului.

Perioada gestaţiei

La iepuroaică, implantarea zigoţilor are loc la sfârşitul celei de-a 8-a zi de la amfimixie.
Placenta la iepuroaică are o formă discoidală şi, după modul de angrenare a vilozităţilor cu
endometru, este de tip hemocorial.

311
 PRODUCTII ANIMALIERE

Gestaţia durează în medie 30-31 zile, cu limite de variabilitate cuprinse între 28-33 zile.
Diagnosticul gestaţiei devine facil începând cu ziua 12-14 zile de la montă: la palparea
transabdominală fetuşii apar ca un şirag de mărgele. În ultima treime a gestaţiei, sfârcuirile sunt
tumefiate, apoi turgescente, moment care poate fi considerat semn prodromal al fătării.
Pregătirea cuibului pentru fătare se face cu 4-5 zile înainte de parturiţie la femelele
primipare şi imediat după înţărcare la cele multipare. La iepuroaicele la care se observă
pregătirea cuibului, la 8-14 zile de la montă se impune o nouă montă, întrucât nu sunt gestante.

Fătarea, lactaţia şi înţărcarea puilor

Fătarea se realizează uşor, durează 20-30

minute şi are loc în perioadele de linişte maximă, de
regulă noaptea sau dimineaţa devreme. În timpul
fătării, iepuroaica adoptă o poziţie ghemuită, care-i
permite să se ajute cu dinţii la extragerea puilor.
În situaţia în care nou-născuţii sunt pe
pardoseala cuştii, se mută de către îngrijitor în cuibul
cu păr; orice control al cuibului se face după
îndepărtarea iepuroaicei şi cu mâinile bine spălate,
pentru a nu imprima puilor miros străin; în caz contrar,
există riscul canibalismului (risc accentuat de prezenţa
Figura XIII.1. Cuib de fătare câinilor, pisicilor, şobolanilor etc.).
Lebas, 2002 Femelele alăptează o singură dată pe zi, în
general dimineaţa, timp de 3-5 minute. Producţia de lapte variază de la 50-270 g/zi; pe întreaga
perioadă a lactaţiei se produc 3-4 litri de lapte.
Femelele care nu alăptează puii (de regulă puii ies afară din cuib şi îşi caută mama) vor fi
puse forţat în poziţia de alăptat; de regulă, după 2-3 supturi, lactaţia se desfăşoară normal.
Controlul cuibului se face la 2-3 zile de la fătare, perioadă după care nu mai este
necesară îndepărtarea femelei din cuşcă, ci doar atragerea spre un colţ mai îndepărtat de cuib
(administrarea hranei, de exemplu).
La vârsta de 21 zile se recomandă scoaterea paielor din cuib, pentru a favoriza ieşirea
puilor din cuibul de fătare şi consumul de furaje şi apă.
Înţărcarea puilor se face la vârsta de o lună (28-32 zile); de regulă, iepurii înţărcaţi de la o
mamă se cazează în aceeaşi cuşcă, câte 7-8 iepuraşi în fiecare cuşcă.

Sexarea tineretului

Pentru a evita comportamentul agresiv şi exacerbarea celui sexual, se recomandă ca, în

funcţie de etapa de vârstă, creşterea să se facă diferenţiat, astfel:
- iepurii sugari se cresc împreună cu mama lor;
- de la înţărcare până la vârsta de două luni creşterea se face în boxe comune,
câte 6-8 iepuri, de regulă de la aceeaşi iepuroaică mamă.
- la vârsta de cel mult, două luni tineretul cunicul se sexează (vezi figura XIII.2);
- masculii de reproducţie se cazează în cuşti individuale;
- femelele, dacă nu manifestă comportament agresiv, se cazează în grupe de 3–5
/ cuşcă până la vârsta de trei luni;
- după vârsta de trei luni şi femelele se introduc în cuşti individuale.
312 © Ioan Huţu, 2019
 CUNILICULTURA

Reînceperea ciclului sexual

Depinde esenţial de sistemul de exploatare; de regulă, în sistemele intensive şi la

iepuroaicele cu pui puţini, o nouă montă se face cât mai repede după fătare.

XIII.2. Contenţia în vederea sexării şi morfologia aparatului genital extern la iepure

contenţia (sus), organ genital copulator la mascul cu vârsta de 6 săptămâni (penis tubar) şi la mascul adult
(stânga jos – cu litra „d” s-au simbolizat degetele operatorului) şi organ genital extern la femelă cu vârsta
de 6 săptămâni (fantă) şi la femela adultă (dreapta jos)
Lebas, 2002

XIII.3. SISTEME DE ÎNTREŢINERE A IEPURILOR DE CASĂ

Sistemele de întreţinere a iepurilor de casă se pot diferenţia după densitatea animalelor

pe unitatea de suprafaţă construită, ritmul de reproducţie, tipul de adăpost, inventarul utilajelor
folosite, tipul hrănirii în: sisteme intensive, semiintensive şi extensive.

XIII.3.1. Sisteme de întreţinere intensivă

Indiferent de grad, intensivizarea nu este dată de dimensiunea fermei, ci de nivelul

producţiilor de carne sau produşi /femelă /cuşcă sau /hală.
Tehnologia exploatării intensive trebuie să aibă în vedere particularităţile fiziologice ale
iepurilor şi anume faptul că acest animal este fricos şi relativ sensibil. Din aceste considerente
în halele destinate întreţinerii iepurilor factorii de microclimat trebuie să fie asiguraţi şi menţinuţi
la valori optime. Practic, întreţinerea iepurilor se face în hale cu microclimat dirijat, în care se
evită manifestarea factorilor de stres reprezentaţi, în principal, de modificările bruşte ale
temperaturii, umidităţii, luminii, ventilaţiei, precum şi de zgomotele puternice.

313
 PRODUCTII ANIMALIERE

În caz contrar, factorii de stres cauzează hipersecreţia adrenalinei, suprasolicitarea

glandelor suprarenale şi creşterea riscului de apariţie a tulburărilor circulatorii, respiratorii ori
digestive.
Microclimatul în halele de creştere intensivă

Temperatura, prin nivelul său, influenţează starea de sănătate, consumul de furaje şi

funcţia de reproducţie. Temperatura din hală, înregistrată în decursul unei zile, nu trebuie să
înregistreze diferenţe mai mari de 2-4oC; temperatura critică inferioară pentru iepuri este de
5oC, iar cea maximă de 30oC, iar temperaturile optime depind de categorie astfel:
- în maternitate, la iepuroaicele mame, temperatura optimă este de 17-19oC, iar în cuib
30-32oC;
- la tineret: 22-23oC în primele 2-3 zile după înţărcare, 20-22oC între vârsta de 4-6
săptămâni şi 16-18oC în intervalul 6-14 săptămâni;
- la iepurii adulţi, temperatura optimă este cuprinsă în intervalul 14-16oC.
Neasigurarea temperaturilor optime poate genera anumite deficienţe, şi anume: la peste
20 C scade apetitul şi ritmul de creştere, iar sub 10oC temperatura devine factor favorizant
o

pentru bolile digestive şi respiratorii, diminuează capacitatea de reproducţie şi contribuie la

creşterea consumului de nutreţuri pentru termogeneză.
Umiditatea relativă cuprinsă între 65-80% asigură confortul biologic al iepurelui. Nivele
ale umidităţii relative aflate sub 55% sau peste 85% sunt considerate critice pentru viaţa
iepurilor.
Tabelul XIII.2 Ventilaţia are un rol
Norme de ventilaţie pentru iepurii crescuţi în adăpost important în împrospătarea
Tempe- Umidita- Viteza aerului, Volumul de aer aerului din adăpost, evacuarea
ratura, Co
tea, % m/s 3
m /h şi kg GV gazelor nocive, scăderea
12-15 60-65 0,10-0,15 1,0-1,5 temperaturii şi a excesului de
16-18 70-75 0,15-0,20 1,5-2,0 umiditate din adăpost (tabelul
19-22 75-80 0,20-0,30 2,0-2,5 XIII.2).
23-25 80-85 0,30-0,40 2,5-3,0 Volumul de aer care
Prelucrare după Bura, 2006 trebuie asigurat iepurilor
depinde de temperatura optimă şi greutatea vie a iepurilor şi necesitatea păstrării vitezei
curenţilor de aer în anumite limite (vezi tabelul XIII.2).
La proiectarea gurilor de ventilaţie se va avea în vedere ca distanţa dintre orificiile de
admisie a aerului şi iepuri să fie de cel puţin 1,2-1,5 m. Limita maximă admisă în aerul
adăpostului este de 5 ppm pentru amoniac şi metan, 10 ppm pentru hidrogen sulfurat şi 0,01%
pentru dioxid de carbon.
Lumina uniformă are o influenţă puternică asupra funcţiei de reproducţie la iepuri.
Programul de lumină depinde de categorie astfel:
- la iepuroaicele din maternitate - 16 ore lumină/zi, cu o intensitate de 3-4 W/m2;
- la masculi - 10 ore lumină/zi cu o intensitate de 2 W/m2;
- la tineretul de reproducţie, după înţărcare, până la vârsta de trei luni se asigură 8
ore lumină/zi cu o intensitate de 1-2 W/m2. Cu 4-8 zile înainte de prima montă se
trece brusc la program de 10 ore lumină/zi.
- la tineretul pentru carne se poate utiliza un program de 2-3 ore lumină/zi cu o
intensitate de numai 0,5 W/m2.

314 © Ioan Huţu, 2019

 CUNILICULTURA

Tipuri de cuşti utilizate în creşterea intensivă a iepurilor

Bura (2006) recomandă pentru fermele de creştere intensivă a iepurilor două tipuri de
cuşti: etajate şi pe un singur nivel, montate pe fose profunde.
Cuştile etajate sunt dispuse în baterii pe 2-3 niveluri (etaje – vezi figura XIII.3 şi XIII.4),
astfel ca pardoseala cuştii ultimului etaj să nu depăşească 1,70 m faţă de cota aleii de serviciu.

Figura XIII.3. Baterii pe două niveluri pentru Iepuri

1 – cuşcă de maternitate; 2 – cuşcă de tineret; 3 – cuib de fătare; 4 – hrănitor de maternitate; 5 – hrănitor
pentru tineret; 6 – plan înclinat pentru dejecţii; 7 – schelet metalic de rezistenţă. După Bura, 2006

Cuştile sunt dispuse piramidal, sunt prevăzute cu hrănitoare, adăpătoare şi cu planuri

înclinate prin care se dirijează dejecţiile spre canalele colectoare pentru dejecţii.
Avantajele bateriilor cu cuşti sunt date de faptul că permit utilizarea eficientă a spaţiului şi
permit automatizarea adăpării şi furajării.
Dezavantajele cuştilor montate pe baterii etajate sunt:
- iluminatul neuniform – lumina fiind mai slabă la cuştile inferioare;
- igienizarea greoaie;
- dificultăţi în menţinerea microclimatului cauzate de suprafeţele mari de evaporare a
dejecţiilor de pe planurile înclinate sau tăvile pentru dejecţii;
- inspecţia greoaie a iepurilor în cuştile superioare;

Figura XIII.5. Cuşca de maternitate Figura XIII.6. Cuşca pentru tineret

1 – cuşca propriu-zisă; 2 – cuib de fătare; 3 – 1 – cuşca propriu-zisă; 2 – hrănitor; 3 – uşiţă de
orificiul dintre cuşcă şi cuib; 4 – hrănitor; 5 – uşiţă de acces în cuşcă.
acces în cuşcă; 6 – uşiţă de acces în cuib.

315
 PRODUCTII ANIMALIERE

Bura (2006) sugerează că, urmare a dezavantajelor, morbiditatea şi mortalitatea sunt mai
ridicate şi, în multe cazuri, producţiile obţinute şi raportate la unitate de suprafaţă de pardosea
sunt inferioare celor realizate în urma creşterii în baterii pe un singur nivel.
Cuştile pe un singur nivel (flat-deck) sunt confecţionate din plasă de sârmă zincată
sudată sau fixată cu ajutorul unor cleme din tablă şi sunt montate deasupra unor fose profunde
de colectare a dejecţiilor. Fiecare cuşcă dispune de un sistem propriu de adăpare şi furajare, iar
dejecţiile cad liber prin grilajul pardoselei cuştii într-o fosă.
De regulă, fosa are o adâncime de 90 - 120 cm şi are rol de depozit al dejecţiilor care se
evacuează o dată la 2 - 3 ani. În acest timp, ca urmare a fermentaţiei, are loc sterilizarea
dejecţiilor; noxele rezultate din fermentaţie şi excesul de umiditate din fosă sunt exhaustate prin
orificiile amplasate pe pereţii laterali ai fosei, pe sub spaţiul gol de sub aleea de acces dintre
două fose (vezi figura XIII.10). Pentru absorbţia umidităţii se recomandă ca înainte de popularea
halei, pe suprafaţa fundului fosei, să se aşeze un strat de 15 cm rumeguş sau amestec de
rumeguş cu paie. În crescătoriile intensive din ţara noastră se folosesc două tipuri de cuşti: de
maternitate şi de tineret, ambele au formă paralelipipedică şi sunt confecţionate din plasă de
sârmă sudată în puncte şi protejată contra coroziunii prin zincare.
Cuşca de maternitate (figura XIII.5) descrisă de Bura 2004 are mai multe componente:
- cuşca propriu-zisă are lăţimea de 49 cm, adâncimea de 56 cm şi înălţimea de 31 cm şi
este confecţionată din plasă de sârmă zincată;
- cuibul de fătare se ataşează pe latura frontală a cuştii, având aceeaşi lăţime; adâncimea
este de 25 cm,iar înălţimea de 31 cm. Cuibul are pardoseala dublă, pentru a se realiza o
pardosea caldă, prin prinderea paielor între cele două pardoseli. Accesul din cuşcă în cuib se
face printr-un orificiu pătrat cu latura de 15 cm.;
- adăpătoarea compusă din pipa adăpătorii, fixatorul pipei şi adăpătoarea cu cui poantou;
- hrănitorul este confecţionat din tablă zincată sau porţelan, are formă paralelipipedică, cu
partea inferioară fixată de pardoseala cuştii. Partea superioară a hrănitorului este deschisă,
pentru a permite administrarea hranei, iar fundul este concav, formă care favorizează
alunecarea furajului şi consumul integral al acestuia. În interiorul hrănitorului se află un plan
înclinat, care dirijează treptat furajul spre zona de hrănire, împărţită în două compartimente.
Cuşca pentru tineret (fig. XIII.6) este formată din:
- cuşca propriu-zisă, care are o lăţime de 49 cm, adâncime de 65 cm şi înălţimea de 31
cm. Constructiv, cuşca este compusă din cinci panouri din plasă de sârmă: corpul principal din
plasa de sârmă are ochiuri de 20 x 5 mm (alcătuieşte podeaua, spatele, partea de jos a
frontonului şi partea din spate a plafonului cuştii), peretele frontal (are forma literei „L”), pereţii
laterali (din plasa de sârmă cu ochiuri de 20 x 20 mm) şi uşa cuştii.

Figura XIII.4. Baterii pe două niveluri pentru iepuri

Baterie de cuşti pentru maternitate şi îngrăşare la nivelul inferior şi creştere material de reproducţie la etaj
(stânga); Baterie de cuşti cu dispunere semicanadiană cu maternitate-îngrăşare la nivelul inferior şi creştere
material de reproducţie/îngrăşare la nivelul superior (mijloc). Baterie de îngrăşare cu dispoziţie
semicaliforniană (dreapta). Lebas, 2002
316 © Ioan Huţu, 2019
 CUNILICULTURA

Figura XIII.6. Cuşti pentru iepuri pe un singur nivel (flat-deck)

Cuşcă maternitate-îngrăşare (stânga); cuib fătare (mijloc) şi cuşcă îngrăşare (dreapta)
Lebas, 2002

Pe pereţii laterali, la cota +152 mm faţă de nivelul pardoselii, sunt fixate şinele-suport
care permit fixarea cuştii deasupra fosei de colectare a dejecţiilor şi a resturilor vegetale.
- adăpătoarea este identică cu cea de la cuştile de maternitate.
- hrănitorul de formă paralelipipedică este din tablă zincată şi are zona de furajare
divizată în 4-5 compartimente care împiedică evadarea iepuraşilor.
Această cuşcă este destinată iepurilor tineri; de la înţărcare, respectiv vârsta de 28-30
zile, până la vârsta de sacrificare sau de introducere la reproducţie, respectiv vârsta de 3½ luni.

XIII.3.2. Tehnologia creşterii în sistem intensiv

Creşterea intensivă a iepurilor se face în hale speciale; fluxul tehnologic al procesului de

producţie într-un modul funcţional format din două compartimentări (celule pentru maternitate şi
tineret) se realizează printr-un circuit închis, după principiul „totul plin, totul gol”. Fiecare modul
se populează şi se depopulează o dată la 2-3 ani, dependent de gradul de umplere al fosei
pentru dejecţii, în medie 0,5 m/an.
Hale pentru reproducerea şi creşterea intensivă

Creşterea intensivă a iepurilor nu depinde de numărul iepurilor; spre exemplu, creşterea

intensivă se poate realiza şi în cazul unei hale ca aceea prezentată mai jos (vezi figura XIII.7).
Din punct de vedere funcţional, hala prezintă următoarele compartimentări:
- celula destinată activităţii de reproducţie – practic, în această celulă se întreţin
reproducătorii adulţi, masculi şi femeli, precum şi puii până la înţărcare;
- celula destinată creşterii tineretului, celulă destinată creşterii de la înţărcare până la
livrare sau trecere la reproducţie.
- camera tampon, care poate fi situată între cele două celule sau la capătul halei;
aceasta împiedică curenţii de aer să pătrundă direct în celule, serveşte şi ca depozit pentru
furaje şi joacă rol de filtru sanitar-veterinar al halei, fiind prevăzută cu instalaţii de spălare a
mâinilor şi de dezinfecţie a încălţămintei.
Spre exemplu, în cazul unui efectiv matcă de 50 iepuroaice (figura XIII.7, jumătatea
stângă) în fiecare din cele două celule se găsesc două fose semiprofunde, cu adâncimea de
0,60m şi lărgimea de 1,60-1,80m dispuse în lungimea halei. Între două fose, există o alee de
circulaţie de 0,60-0,75m, sub care se găseşte un canal destinat colectării şi evacuării aerului
viciat (figura XIII.10). Deasupra foselor sunt montate pe două rânduri 50 cuşti pentru iepuroaice,
10 cuşti pentru masculi, 32 cuşti pentru tineret femel înlocuire şi 36 cuşti de tip falt-deck pentru
îngrăşare.
317
 PRODUCTII ANIMALIERE

Figura XIII.7. Modele de compartimentare interioară a hălii pentru creşterea intensivă a

iepurilor în cuşti pe un singur nivel
1 – module pentru reproducţie; 2- modul pentru creştere – îngrăşare 3 – zonă tampon cu filtru şi depozit

În varianta românească, descrisă de Frăţilă şi col. (1985), creşterea intensivă a iepurilor

se realizează în hale cu suprafaţa individuală de 1200 m2. În fiecare celulă se găsesc cinci fose
profunde (cu adâncimea de 90-120 cm) dispuse în lungimea halei. Între fose, sub aleile de
circulaţie, se găseşte de asemenea canalul destinat colectării şi evacuării aerului viciat (figura
XIII.10). Pe fiecare fosă sunt montate 172 cuşti, aşezate pe două rânduri, iar întreaga hală este
echipată cu 860 cuşti. În celula de reproducţie, pe fiecare fosă profundă sunt dispuse 155 cuşti
pentru femele şi 17 cuşti pentru masculi, pe când în celula de tineret sunt montate 775 cuşti
pentru tineret şi 85 cuşti de aşteptare.

Pregătirea halei în vederea populării

Pregătirea halei în vederea populării celulelor constă în derularea următoarelor

operaţiuni:
- curăţenia mecanică, spălarea, dezinfecţia şi văruirea – lucrări terminate cu o
săptămână înaintea populării;
- montarea şi numerotarea cuştilor, în funcţie de necesar (vezi exemplul anterior);
- analiza chimică şi bacteriologică a sursei de apă; acest tip de analiză se recomandă a
se realiza periodic, cel puţin o dată la şase luni;
- se verifică funcţionalitatea sistemului de ventilaţie şi încălzire, a adăposturilor şi
starea de funcţionalitate şi etanşeitate a uşilor;
- se asigură materialele auxiliare: fişe de evidenţă, tăbliţe, găleţi, cuşti, instrumentar,
dezinfectante, medicamente;
- cu trei zile înainte de populare se dezinfectează interiorul celulei (cu Virkon S) şi se
etanşează perfect adăpostul, timp de 24 ore;
- cu o zi înainte de populare se aeriseşte bine adăpostul, iar în caz că se impune se
încălzeşte celula până se atinge temperatura de 18oC în maternitate şi 15-18oC la
tineret şi umiditatea optimă (60-75%).
318 © Ioan Huţu, 2019
 CUNILICULTURA

Tehnologia exploatării intensive a sectorului de maternitate

Popularea celulei de reproducţie se face cu tineret în vârstă de 14 săptămâni şi

greutatea de 2,7-2,8 kg; iepurii sunt individualizaţi2 şi sunt însoţiţi de certificatul sanitar-veterinar
şi de certificatul de calitate.
La populare, fiecare reproducător va fi introdus în cuşca în care va rămâne până la
încheierea activităţii de reproducţie. Începerea activităţii de reproducţie are loc la vârsta de 16
săptămâni şi greutatea de 3-3,1 kg.
Controlul stresului de transport/populare - în vederea prevenirii bolilor provocate de
stresul de transport/populare, se recomandă efectuarea preventivă a unor tratamente, în
general cu rol antistres:
- pulverizarea Misoseptol, soluţie 25% (0,5 l la 1000 m3) sau Aerospet-spray (o apăsare
de 5 secunde pentru 40 m3), pentru prevenirea bolilor respiratorii.
- administrarea vitaminei C în apa de băut, în doză de 1 g la 10 l apă, timp de 4-5 zile, în
special pentru prevenirea bolilor digestive.
Alegerea mătcii se face după atingerea vârstei de introducere la reproducere de 15
săptămâni; înainte de împerechere se recomandă un control clinic prin inspecţia şi palparea
fiecărui reproducător, după cum urmează:
- la masculi se verifică organele genitale şi prezenţa unor eventuale afecţiuni: abcese
subcutane, tulburări digestive, afecţiuni respiratorii, pododermatite, râie auriculară etc.
- la femele se controlează existenţa aceloraşi afecţiuni; în plus, se examinează
mamelele sub aspectul prezenţei unor mamite sau a unor posibile muşcături.
Pregătirea cuibului - din punct de
vedere tehnologic, pregătirea acestui loc
constă în introducerea unui strat de paie
de 5 cm grosime; acestea se acoperă cu
un grilaj metalic, care permite formarea
unei pardoseli tip sandwich care împiedică
femela să împrăştie paiele. Deasupra
grilajului se pun alte paie, din care femela
îşi va amenaja cuibul pentru fătare.
Monta şi inseminarea - raportul Figura XIII.8. Evoluţia exteriorului la puii
sugari
optim între masculi şi femele este de 1/8 ÷
Pui sugari de iepure cu vârste de 1, 7, 14, 21 şi 28 zile
1/10. De regulă, montele se execută
Lebas, 2002
dimineaţa devreme sau seara. După două
zile consecutive în care a efectuat monte, masculului i se asigură o zi de pauză. Monta naturală
poate fi înlocuită cu inseminarea; prin inseminare, cu materialul seminal recoltat de la un mascul
se pot fecunda între 2000-5000 femele/an.
Fătarea – se realizează în cuşca de fătare; la naştere, puii au o greutate de 50-70 g, sunt
golaşi (fără păr), cu ochii închişi şi cu canalele auditive înfundate. Pentru a-i proteja termic,
iepuroaica îi acoperă cu părul smuls de pe corp. Uneori, iepuroaica manifestă canibalism,
consumându-şi puii imediat după naştere.

2
Tineretul de reproducţie crescut în sistem intensiv este individualizat prin aplicarea de crotalii, la masculi în urechea
dreaptă şi la femele în urechea stângă. Iepurii crescuţi în sistem semiintensiv sunt individualizaţi cel mai adesea, prin
tatuaj, în momentul înţărcării. În acest caz, în urechea dreaptă se imprimă; spre exemplu, RO4 (adică RO de la
ROMÂNIA şi 4 care reprezintă numărul curent din registrul genealogic la rasa respectivă). În urechea dreaptă se trece,
de exemplu T96, ceea ce reprezintă: T de la judeţul Timiş, 9 de la luna în care s-a născut (septembrie), iar 6 este ultima
cifră a anului în care s-a născut iepurele (2006).
319
 PRODUCTII ANIMALIERE

În sistemul intensiv, imediat după fătare se controlează cuibul, se numără puii, se elimină
resturile placentare şi puii morţi. După 24 ore de la naştere, la cuiburile cu peste 8 pui se
practică redistribuirea la mame-doici, la iepuroaice care au fătat mai puţini pui. Pentru a fi
adoptaţi mai uşor, puii transferaţi sunt acoperiţi cu părul din cuibul de adopţie.
Controlul creşterii puilor se face periodic prin cântăriri de control.
Programarea la montă a iepuroaicelor se face în funcţie de numărul de produşi fătaţi, astfel:
- iepuroaicele cu mai puţin de 5 pui sunt date la montă la 5-6 zile de la fătare;
- iepuroaicele cu 5-7 produşi sunt programate la 8-15 zile de la fătare;
- iepuroaicele cu mai mult de 8 produşi sunt programate la 24-48 ore după înţărcare.
-
Tehnologia exploatării intensive în celula de tineret
Hrănirea constă în asigurarea
necesarului zilnic conform raţiei (vezi tabelul
XIII.3); excepţie fac primele zile, în care
fiecare animal va primi maximum 100 g nutreţ
combinat granulat (cu 17% proteină brută şi
15% celuloză brută). Ulterior, furajarea
tineretului după înţărcare se face la discreţie.
Raţia se administrează o dată pe zi, calculată
la numărul de produşi din fiecare cuşcă.
Supravegherea fluxului şi a creşterii
constă în activităţi care se desfăşoară zilnic şi
periodic:
Zilnic se realizează inspecţia animalelor
şi verificarea funcţionalităţii echipamentelor;
practic, se verifică starea generală a
animalelor, consumul de furaje, funcţionarea
adăpătorilor şi microclimatul şi se curăţă
hrănitoarele de resturi de furaje sau de
excremente.
Periodic, de regulă săptămânal, au loc
Figura XIII.10. Circulaţia aerului în adăpost în
cântăririle de control pentru a urmări evoluţia
situaţia ventilaţiei negative (prin depresiune):
greutăţii corporale a tineretului şi a stabili
1 – cuşcă; 2 – fosă profundă pentru dejecţii; 3 – orificii
de evacuare a aerului; 4 – canal de evacuare a sporul acestora. În acest scop se stabileşte o
aerului; 5 – ventilatoare exhaustoare; 6 – alee de zi din săptămână în care se fac cântăriri de
serviciu; 7 – gură de admisie a aerului proaspăt. După control la aceleaşi cuşti reprezentative pentru
Bura, 2006 fiecare grupă de congeneri săptămânali –
practic, se cântăresc iepuri cu vârste multiplu de 7 zile (adică 35, 42, 49, 56, 63, 70 şi 77 zile).

Acumularea şi evacuarea dejecţiilor

În majoritatea sistemelor intensive, acumularea şi evacuarea dejecţiilor se face prin una

din următoarele două metode:
- evacuarea dejecţiilor la interval de 1-3 zile;
- acumularea dejecţiilor în fose profunde şi evacuarea lor după circa 2 - 3 ani de la
populare;

320 © Ioan Huţu, 2019

CUNILICULTURA

Tabelul XIII.3
Recomandări pentru raţiile destinate iepurilor de casă
Tineret în Iepuroaice cu Furaj unic
Compoziţie
creştere pui (îngrăşare,
(pentru raţii cu 89% substanţă uscată)
(4-12 săpt.) maternitate)
Proteină brută, % 16 18 16
Proteină digestibilă, % 12 13,5 12,4
Aminoacizi
Metionină + cistină 0,55 0,62 0,6
Lizină 0,75 0,85 0,8
Arginină 0,8 0,8 0,9
Treonină 0,55 0,7 0,6
Triptofan 0,13 0,15 0,14
Energie digestiblă, kcal/kg 2400 2700 2400
Raport prot. digestibilă /energie digest.
45 53 48
g/ 1000 kcal
Grăsimi, % 2,5 4 3
Fibre
Celuloză brută, % 15 12 14
Lignină (ADL), % minimum 5 3 5
Celuloză adevărată, % minimum 13 9 11
Raport lignină / celuloză adevărată 0,4 0,35 0,4
Hemiceluloză, % minimum 12 9 10
Amidon, % maximum 14 fără 16
Minerale
Calciu 0,7 1,2 1,1
Fosfor 0,4 0,6 0,5
Potasiu 0,7 1 1
Sodiu 0,22 0,25 0,22
Clor 0,28 0,35 0,3
Magneziu 0,3 0,4 0,3
Vitamine
Vit. A, UI/kg (maximum 15 000 UI) 6 000 10 000 10 000
Vit. D, UI/kg (maximum 1500 UI) 1 000 1 000 1 000
Vit. E, ppm minimum 30 50 50
Vit. K, ppm 1 2 2
Vit. C, ppm (+250 ppm, în caz de
0 0 0
căldură)
Vit. B1, ppm 2 2 2
Vit. B2, ppm 6 6 6
Vit. B6, ppm 2 2 2
Vit. B12, ppm 0,01 0,01 0,01
Acid folic, ppm 5 5 5
Acid pantoténic, ppm 20 20 20
Niacina, ppm 50 40 40
Biotina, ppm 0,1 0,2 0,2
După Lebas, 2004

Indiferent de metoda practicată, trebuie avut în vedere faptul că la un efectiv de 100 de

femele matcă (incluzând masculii, tineretul de înlocuire şi pentru carne) se produc zilnic circa
35 - 40 kg crotine tari şi 70 - 80 l de urină.

321
 PRODUCTII ANIMALIERE

Volumetric, pentru depozitarea pe

durata unui an a dejecţiilor provenite de
la cele 100 iepuroaice, este nevoie de
64,4 m2 pentru dejecţiile solide şi 41,7
m2 pentru dejecţiile lichide, atunci când
are loc separarea urinei de partea solidă.
Pentru păstrarea microclimatului
în halele mari este necesară
exhaustarea aerului viciat – de regulă
soluţia aleasă este cea a ventilaţiei
negative; practic ventilatoarele montate
Figura XIII.9. Baterii de cuşti pe unul şi două pe aleile de circulaţie permit reducerea
niveluri la minimum a vitezei curenţilor de aer şi
menţinerea microclimatului deasupra
Lebas, 2002
foselor cu dejecţii şi purin.

XIII.3.3. Întreţinerea în sisteme semiintensive

Sistemele semiintensive sunt întâlnite frecvent în gospodării, ferme de tip familial şi

constau, în principal în creşterea iepurilor în cuşti individuale sau grupate în baterii, dispuse pe
unul sau mai multe niveluri (figura XIII.11 şi XIII.12).
Materialele constructive pentru aceste cuşti sunt variate şi pot fi lemn, oţel, plasă de
sârmă, tablă, mase plastice, cărămidă etc.
Din punct de vedere al amplasării, cuştile, volierele sau padocurile pot fi dispuse:
- în exterior, direct sub cerul liber;
- sub copertine simple;
- în şoproane sau adăposturi.

Tipuri de adăposturi şi cuşti utilizate în creşterea semiintensivă

Indiferent de tipul constructiv şi amplasamentul acestora, pentru asigurarea condiţiilor de

creştere şi dezvoltare a iepurilor, cuştile trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:
- să protejeze iepurii împotriva intemperiilor şi caniculei;
- să nu permită nici accesul altor animale (păsări, rozătoare, animale de pradă) în cuşcă
şi nici evadarea iepurilor şi puilor lor din cuşcă;
- să asigure un loc confortabil din punct de vedere termic şi al spaţiului de odihnă şi
mişcare, dependent de rasă, categorie productivă, stare fiziologică şi vârsta iepurilor;
- să fie prevăzute cu utilajul necesar pentru furajare, adăpare, fătare şi evacuarea
dejecţiilor;
- să asigure condiţii optime de zooigienă (să nu se îmbibe cu urină, să fie uşor de curăţat
şi dezinfectat);
- să fie construite din materiale ieftine, durabile şi uşor de procurat.
Pentru buna exploatare a cuştilor pentru iepuri trebuie ca adâncimea lor să nu
depăşească 60 cm, în caz contrar crescătorul întâmpină dificultăţi în curăţirea cuştii şi în
prinderea animalelor în colţurile opuse uşii. În cazul bateriilor etajate, pardoseala ultimului nivel
nu trebuie să depăşească 170 cm de la suprafaţa solului, pentru a uşura manipularea şi
observarea animalelor cazate.
322 © Ioan Huţu, 2019
 CUNILICULTURA

Figura XIII.11. Cuşti amplasate în exterior

Baterii de cuşti pe trei niveluri (stânga) şi pe un nivel (dreapta), Lebas, 2002

Figura XIII.12. Padocuri şi voliere

Padoc amplasat în adăpost şi ieşire spre voliere amplasate la exteriorul adăpostului, Lebas, 2002

Bateriile constituite din cuşti etajate, cu pardoseala tip grătar, trebuiesc prevăzute sub
cuşti fie cu tăviţe pentru colectarea dejecţiilor, fie cu tablă înclinată (sub un unghi de 35-400)
înspre spate și care favorizează scurgerea dejecţiilor într-un canal colector (confecţionat din
beton sau materiale plastice), dispus în spatele bateriei.

Accesorii necesar în cuştile pentru iepuri de casă

Accesoriile necesare în cuştile şi volierele pentru iepuri sunt reprezentate de: jgheabul
pentru nutreţuri de volum, hrănitorul pentru nutreţuri concentrate sau granulate, adăpătoarea şi
cuibul de fătare.
Jgheabul pentru voluminoase este utilizat pentru administrarea judicioasă şi igienică a
fânului, furajului verde şi rădăcinoaselor. Jgheabul se ataşează pe partea exterioară sau
interioară a cuştii; acesta este format din coş şi tăviţă.
Hrănitoarele pentru concentrate pot fi: simple sau semiautomate.
Adăpătoarele utilizate pot fi simple, semiautomate sau cu nivel constant.
Adăpătoarele simple sunt, în fapt, recipiente confecţionate din tablă, ceramică sau sticlă.
Adăpătoarele semiautomate sunt reprezentate de multe variante constructive:

323
 PRODUCTII ANIMALIERE

O variantă poate fi reprezentată de recipiente din sticlă cu apă, fixată cu gura în jos, pe
peretele din faţă a cuştii. Gura sticlei se dispune la circa 2 cm de fundul unui vas (smălţuit sau
din tablă galvanizată) din care iepurele bea apă.
Un alt sistem constă dintr-o sticlă cu apă dispusă cu gura în jos, ce are un dop (din plută
sau cauciuc) prin care trece o ţeavă (cu diametrul de 5 - 6 mm) de cupru sau de sticlă. Din sticla
plină, aşezată cu gura în jos, apa va curge doar atunci când iepurele bea apă, deoarece prin
scăderea nivelului apei în sticlă va intra aer și va dezlocuii apa și vidul din interior.
Adăpătoarele cu nivel constant constau în faptul că de la un rezervor central pentru apă,
prevăzut cu plutitor, pleacă mai multe conducte care alimentează vasele de adăpare situate la
acelaşi nivel, pe baza principiului vaselor comunicante.
Adăpătoare cu nipluri – sunt similare cu cele utilizate în creşterea păsărilor.
Cuibul de fătare are aspectul unei lădiţe (fig. XIII.13) şi este amplasat în fiecare cuşcă
populată cu femele gestante. Constructiv, cuibul poate fi din lemn (cel mai călduros), tablă (cel
mai rece), azbest (este fragil; se introduce
în cuşcă), carton presat (se uzează repede)
sau din sârmă (se fixează pe peretele
frontal al cuştii şi se căptuşeşte cu carton
presat).
Pe peretele dinspre cuşcă al cuibului,
există un orificiu circular sau pătrat. În
plafonul cuştii se găseşte o uşă de vizitare.
Pardoseala cuibului poate fi compactă sau
confecţionată din plasă de sârmă, caz în
care cu 3 - 4 zile înainte de fătare se
acoperă cu carton presat. În vederea
Figura XIII.13. Cuib de fătare. pregătirii pentru fătare, în cuib se introduce
Cu dimensiuni de 60x35x35 şi gură de intrare cu diametrul un strat de paie (5-6 cm), care se poate
de 20 cm, Lebas, 2002
scoate când puii au vârsta de 21 zile.

XIII.3.4. Sistemul de întreţinere extensiv

În sistemul de întreţinere extensiv

creşterea se face în adăposturi simple
(şoproane, grajduri) sau în aer liber,
reproducerea este naturală iar furajarea
se face cu resurse vegetale din flora
spontană (prin păscut); pe durata iernii şi
în perioadele în care furajele naturale
lipsesc sau sunt insuficiente, sistemul
prevede hrănirea suplimentară cu fibroase,
grosiere, suculente şi mai rar cu
Figura XIII.10. Creşterea iepurilor în ţarcuri concentrate. Practic, întreţinerea extensivă
Lebas, 2002 nu permite controlul creşterii, ci expunerea
animalelor la intemperiile naturii; în consecinţă, rezultatele economice nu sunt întotdeauna
favorabile.
Variantele de creştere în sistemul de întreţinere extensiv, utilizate mai ales în ferme
familiale, sunt creşterea în ţarcuri şi creşterea la sol.

324 © Ioan Huţu, 2019

 CUNILICULTURA

Creşterea în la sol

Creşterea în ţarcuri constă în întreţinerea unei femele şi a puilor în ţarcuri înierbate cu

suprafaţa de 50-60 m2 , cu acces în cuiburi de lemn (70x50x40 cm) sau sub şoproane.
Furajarea se face cu iarba din ţarc şi, dependent de sezon, se suplimentează cu masă
verde, fân, paie, coceni, suculente şi concentrate. Adăparea se face în vase simple sau în
adăpători semiautomate. Reproducerea se face prin montă dirijată.
Acest sistem foloseşte ineficient suprafeţe întinse de teren, motiv pentru care nu poate fi
utilizat în creşterea unor efective mari.

Creşterea în voliere

Creşterea se fac în voliere sau sub

şoproane compartimentate, cu pardoseala
din pământ. În fiecare compartiment sunt 6 -
10 iepuroaice şi un iepuroi, asigurându-se 15
- 20m2/iepuroaică. Sistemul de montă este în
harem; la sfârşitul gestaţiei, iepuroaicele
sapă cuiburi subterane în care fată şi îşi
cresc puii.
Hrănirea adulţilor şi puilor se face cu
masă verde, fân, suculente şi concentrate.
Figura VIII.11. Creşterea iepurilor în voliere
De regulă, de la o femelă se pot
mobile, Lebas, 2002
obţine anual 50 - 70 kg carne în greutate vie.

XIII.4. MĂSURI TEHNICO-ECONOMICE ÎN CREŞTEREA IEPURILOR DE CASĂ

Nivelul producţiei, eficienţa economică şi nivelul profitului unei ferme de iepuri sunt
influenţate esenţial de: numărul de produşi livraţi pe cap de femelă, viteza de creştere a
acestora, sistemul de creştere şi pierderile prin mortalitate. Practic, activitatea trebuie
subordonată îmbunătăţirii însuşirilor legate de:
- performanţele de reproducţie - concretizate în numărul de pui, numărul de fătări şi
greutatea puilor înţărcaţi;
- rezultatele de producţie - apreciate prin sporul mediu zilnic şi consumul specific de
furaje;
- calitatea carcasei - apreciată după randamentul la sacrificare, ponderea cărnii de
calitate superioară şi însuşirile organoleptice.
Din punct de vedere sanitar-veterinar, în creşterea iepurilor de casă cea mai mare grijă
trebuie acordată măsurilor profilactice pentru prevenirea bolilor infectocontagioase. În principal,
prevenirea bolilor se realizează prin aplicarea unor măsuri de zooigienă şi sanitar-veterinare.

325
 PRODUCTII ANIMALIERE

Măsuri sanitare-veterinare

Măsurile de ordin sanitar-veterinar frecvent uzitate în creşterea iepurilor sunt următoarele:

- dezinfecţia cuştilor reproducătorilor înainte de sezonul de reproducţie, la începutul
sezonului cald şi la începutul iernii;
- dezinfecţia lunară a cuştilor destinate tineretului;
- dezinfecţia ori de câte ori apare o boală transmisibilă
- aplicarea măsurilor care se impun odată cu apariţia unei boli (carantinarea, izolarea
animalelor bolnave, tratamentul etc.);
- menținerea în carantină a iepurilor nou introduşi în crescătorie pentru o perioadă de cel
puţin 10 zile;
- ecarisarea corectă.

Măsurile de ordin igienic

Din punct de vedre zooigienic se au în vedere condiţiile de creştere, îngrijire şi hrănire, în

scopul asigurării sănătăţii şi productivităţii normale a iepurilor dintr-o exploataţie, indiferent de
intensitatea exploatării. Dintre măsurile de zooigienă necesare mai ales în sistemele extensive
şi semiintensive sunt:
- amplasarea adăpostului pe un teren uscat, ferit de curenţi, vânturi şi umezeală;
- asigurarea densităţii optime în cuşti – acestea trebuie să fie curate, spaţioase,
luminoase, călduroase iarna şi răcoroase vara;
- padocurile iepurilor trebuie să fie curate, înierbate, umbrite şi cu spaţii pentru
adăpostirea iepurilor în cazul intemperiilor;
- furajele verzi administrate în hrana iepurilor trebuie să fie bine controlate, pentru
evitarea administrării unor plante toxice: pelin, crin, rădăcini de păpădie, pătrunjel, cucută etc.;
- în cazul suspiciunii sau existenţei unei boli se interzice transferul de echipamente, furaje
sau lichide de la o cuşcă la alta.

XIII.5. BIBLIOGRAFIE CONSULTATĂ

1. BURA. M., Fascicule de curs la disciplina cuniculicultură, animale de blană şi vânat, Editura Eurobit,
Timişoara, 2003.
2. ENSMINGER, M.E., 1991, Animal Science – Ninth edition, Interstate Publishers, Inc. SUA
3. FURTUNESCU, AL., ŞTEFĂNESCU, GH., MANOLOIU, G., 1966, Cartea specialistului în creşterea
animalelor Editura A.S.
4. LEBAS, F., 2015, Reproduction : la femelle in www.cuniculture.inf.
5. LEBAS. F., 2002, Biologie du lapin. www.cuniculture.info.
6. LEBAS. F., COUDERT P., DE ROCHAMBEAU H., THEBAULT R.G., 1996. Le Lapin, Élevage et Pathologie
(nouvelle édition révisée). FAO éditeur, Rome.
7. MANON, T. 1999, Le lapin – nos amis les animaux. Le jousr. Quebec.
8. MIRABITO, L., 2007, Logement et bien-être du lapin : plus de questions que de réponses ? , Production
Animale, INRA, vol. 20.
9. MORAR, R., PUSTA D., 1999. Zootehnie specială, Vol.III. Editura Relief.
10. REBREANU I. BURA, M., Îndrumător de lucrări practice la creșterea iepurilor, animalelor de blana si
laborator. Lito, IAT, 1986.
11. REBREANU I. Curs de creșterea iepurilor, animalelor de blana si laborator. Lito, IAT, 1990.
12. SAS, E., HUŢU, I., 2004. Zootehnie - lucrări practice, Editura Eurostampa, Timişoara.

326 © Ioan Huţu, 2019

 CUNILICULTURA
Rase specializate pentru producţia de carne
URIAŞ GERMAN Culoare: agouti, negru,
albastru, chinchila şi havana
L trunchi: 70-90 cm
L. urechi: 19-20 cm
L. păr: 3-4 cm
G ♂/♀: 7,0/5,5 kg
M sex: 10-12 luni
Prol. născ/înţărc: 9/6 pui
V. sacrificării: 4 luni
F. URIAŞ GERMAN Culoare: alba cu desen negru
lucios sau albastru închis
L. trunchi: 58-66 cm
L. urechi: 6-19 cm
L. păr: 2,5 cm
G ♂/♀: 6,0/5,0 kg
M sex: 8-10 luni
Prol. născ/vii: 9/9 pui
V. sacrificării: 4 luni
[Foto: http://www.thebrc.org]
BERBEC GERMAN Culoare: sălbatică, alb, albino,
negru, albastru, havana,
chinchilla.
Lungime: 70 cm
L. urechi: 38-45 cm
L. păr: 3,5-4 cm
G ♂/♀: 5,5/5,0 kg
M sex ♂/♀: 12/9 luni
Prol. născ/înţărc: 9/6 pui
BERBEC ENGLEZ Culoare: toate culorile
L. urechi: 62-65 cm
L. păr: 3 cm
G ♂/♀: 4,5/3,5 kg
M sex ♂&♀: 5 luni
Prol. născ/vii: 5-8/5-8 pui
V. sacrificării: 3-8 luni
[Foto: http://www.thebrc.org]
ARG. FRANCEZ Culoare: argintie cu nuanţă de
învechit
L. păr, are trei tipuri:
- scurt:1,8-2,0 cm
- mediu: 3-3,5 cm
- lung: > 6 cm
G ♂/♀: 4,5/4,0 kg
M sex ♂/♀: 8/6 luni
Prol.năs/vii: 9-10/8 pui
V. sacrificării: 4 luni
CHINCHILLA MARE Culoare: chinchilla, gri
deschisă ÷ albăstruie
L. trunchi: 55-58 cm
L. urechi: 13-15 cm
L. păr: 3 cm
G ♂&♀: 3-5,5 kg
M sex ♂/♀: 9-10/7 luni
Prol.năs/vii: 7-10/6-8 pui
G la naştere: 42/58 g [Foto:
http://www.thebrc.org]
ALBASTRU VIENEZ Culoare: albastru închis cu
luciu satinat
L. urechi: 13 cm
L. păr: 3,5 cm
G ♂/♀: 4,25/3,5 kg
M sex ♂/♀: 10-11/8-9 luni
Prol. născ/înţărc: 9/7 pui
G la naştere: 63 g
V. sacrificării: 5 luni
ANEXA I, CURS XIII
NI/OFD: Géant Allemand, se creşte din 1500 în Flandra,
Belgia
Descriere: trunchi lung, cilindric, urechi mari, cărnoase
drepte şi rotunjite la vârf, purtate în V. Blana este cu puf
des, spic uniform distribuit.
Caracteristici: rasă pretenţioasă; la sacrificare, tineretul are
greutatea de 3,5-3,6 kg şi carcasă de 1,9 kg.
Specializare: carne
Utilizare: în ferme mici, hobby
[Foto: http://www.ffc.asso.fr]
OFD: Ţinutul Rinului
Descriere: trunchi de formă cilindrică, urechi în V, blana
este cu puf des, spic puternic.
Caracteristici: desenul capului consta intr-un fluture pe bot,
cu aripi pline care se întind până la colţul gurii. Inelele
ochilor sunt uniforme şi late; pe corp prezintă dungă pe
partea dorsală şi lateral are 6-8 pete colorate cu diametrul
de 3 cm. La sacrificare tineretul are o greutate de 3,1-3,5
kg şi o carcasă de 1,7-1,9 kg.
Utilizare: pentru carne, hobby
OFD: iepuri Patagonezi şi Andaluzi
Descriere: corpul masiv, compact in formă de cilindru,
urechi mari şi cărnoase cu capetele rotunjite, blana are
puful deosebit de des.
Caracteristici: dezvoltare mare a nasului, Capul şi urechile
sunt puternic pigmentate. Desenul corpului acoperă
trunchiul ca o manta întinsă.
Utilizare: carne, blană
[Foto: http://www.thebrc.org]
Sin./OFD: Bélier anglais, English lop, incertă
Descriere: trunchi suplu, cap convex, urechi blegi, aproape
alungit. Puf des, înspicare fină.
Caracteristici: urechi de lungime mare şi lăţime la
jumătate de 12 cm, cu vârfurile rotunjite; la sacrificare are
greutăţi de 2-4,5 kg şi carcase de 1,1-2,6 cu un conţinut
mai mare de grăsime. Pretenţios la calitatea aşternutului
Specializare/Utilizare: carne, blană
OFD: 1600, Franţa
Descriere: trunchiul uşor alungit, proporţionat. Ochi maro,
urechi cu vârfuri rotunjite, blana deasă, puful viguros, spicul
uniform.
Caracteristici: docil, rustic, nu se admite culoarea neagră
sau întrepătrunsă cu păr alb; la sacrificare tineretul are o
greutate de 3,0 kg şi o carcasă de 1,7 kg.
Specializare / utilizare: carne, blană
[Foto: http://www.cuniculture.info]
NI/OFD: Franţa, în Europa apare în public pentru prima
dată la expoziţia din Paris, 1913.
Descriere: trunchi alungit, svelt şi bine proporţionat, larg şi
uşor îndesat cu pieptul lat. Blana are puful des, spicul bine
reprezentat.
Caracteristici: imediat sub limita de sus a blăniţei se află un
strat negru de 3 cm lăţime. Defecte: puf foarte rar, păr prea
lung sau prea scurt ş.a.
Specializare: blană, carne
Utilizare: pentru producţia de blănuri
NI/OFD: Austria, 1884
Descriere: trunchi masiv, cilindric, bine proporţionat, urechi
în V şi subţiri, cu vârfurile rotunjite. Blana este cu puf des,
spic puternic.
Caracteristici: puful este de culoare puţin mai deschisă
decât culoarea de acoperire, la sacrificare are 3,5 kg şi o
carcasă de 2 kg.
Utilizare: pentru carne şi blană
[Foto: http://www.ffc.asso.fr]
327

ALB VIENEZ Culoare: alb curat
L. trunchi: 40-50 cm
L. urechi: 11-12,5 cm
L. păr: 3 cm
G ♂/♀: 4,0/3,5 kg
M sex ♂&♀: 7-8 luni
Prol. născ / înţărc: 6/5 pui
V. sacrificării: 7 luni
[Foto: http://www.ffc.asso.fr]
NEOZEEL. ROŞU Culoare: roşcată cu luciu intens OFD: America de Nord, California, 1910
L. urechi: 12-12,5 cm
L. păr: 2 cm
G ♂/♀: 4,0/3,5 kg
M sex ♂&♀: 5-6 luni
Prol. născ/înţărc: 7/6 pui
V. sacrificării: 3 luni
[Foto: http://www.thebrc.org]
NEOZEEL.ALB Culoare: alb curat
L. trunchi: 47-50 cm
L. urechi: 11-12,5 cm
L. păr: 3 cm
G ♂/♀:4,5-5,4/4-5 kg
M sex ♂&♀: 5 luni
Prol. năs/înţărc: 10/8 pui
V. sacrificării: 4 luni
CALIFORNIAN Culoare: alb curat fără amestec
de cenuşiu sau galben
L. urechi: 11-12 cm
L. păr: 3 cm
G ♂&♀: 3,50-4,75 kg
M sex ♂&♀: 5-6 luni
Prol.năs/vii: 8-10/8-9 pui
V. sacrificării: 5 luni
ANGORA Culoare: angora alb şi colorat
Prod. lână ♂/♀ : 900/750 g
L. urechi: 13-13,5 cm
G: 3,5 kg
M sex ♂/♀: 7/8 luni
Prol. năs/înţărc: 7/6 pui
V. sacrificării: 12-60 luni
[Foto: http://www.cuniculture.info]
ALASKA Culoare: negru strălucitor cu
reflexe albăstrui
L. urechi: 11,5-12 cm
L. păr: 3 cm
G ♂&♀: 3,1-4,0 kg
M sex ♂/♀: 9-10/7-8 luni
Prol.năs/vii: 7-10/6-8 pui
V. sacrificării: 6 (7-12) luni
[Foto: http://www.thebrc.org]
HASEN Culoare: maro-roşcat, vulpie,
strălucitoare
L. urechi: 12,5-14,5 cm
L. păr: 2,5 cm
G ♂&♀: 3,5-4,25 kg
M sex ♂/♀: 10/8 luni
Prol. năs/înţărc: 8-10/6 pui
V. sacrificării: 7-8 luni
328
View publication stats
PRODUCTII ANIMALIERE
NI/OFD: Blanc de Vienne, 1892, Austria
Descriere: trunchi masiv, cilindric, gâtul scurt, urechile în V
şi cărnoase, bine acoperite cu păr. Blana este foarte
deasă, cu spicul elastic.
Caracteristici: are ochi albaştri, nu este albinotic; la
sacrificare, tineretul are 3,5 kg şi o carcasă de 2,0 kg.
Defecte: blana cu densitate redusă, părul prea lung sau
prea scurt.
Specializare: carne
Utilizare: hobby, carne şi blană
Descriere: cap convex, urechi erecte, trunchi uşor alungit,
înălţime medie, bine proporţionat. Puful este foarte des şi
părul des şi aspru.
Caracteristici: docil, prezintă zone inelare perioculare
depigmentate, abdomenul şi partea inferioară a cozii pot fi
colorate ceva mai deschis; la sacrificare, tineretul are 2,7
kg şi o carcasă de 1,5 kg.
Specializare: carne
OFD: America de Nord, 1910
Descriere: trunchi butucănos, scurt, cu o lărgime peste
normal, cu musculatura foarte bine dezvoltată şi blana
foarte deasă.
Caracteristici: animale precoce, prolifice, remarcabile prin
capacitatea de alăptare şi îngrijire a puilor; la sacrificare
tineretul are 3,2 kg şi o carcasă de 1,9 kg.
Specializare: carne[Foto: http://www.thebrc.org]
OFD: America de Nord, 1923
Descriere: trunchi masiv, lat şi cu o musculatură puternică.
Ochi roşii, urechile în V, puternice, bine acoperite cu păr şi
rotunjite la capete.
Caracteristici: docil, extremităţi (bot, urechi, membre,
coadă) negre, la sacrificare tineretul are 3,2 kg şi o carcasă
de 1,9 kg.
Specializare / utilizare: carne, hibrizi industriali
[Foto: http://www.thebrc.org]
OFD: 1723 în Franţa, apoi în Anglia, Franţa şi Danemarca
Descriere: trunchi uşor alungit, cilindric, bine proporţionat
cu o lăţime şi o adâncime mare; cap convex cu urechi în V.
Densitatea şi lungimea lânii sunt uniforme; este de 10 ori
mai călduroasă decât cea de oaie
Caracteristici: caracterele de rasă determină frumuseţea:
clopoţeii urechilor, moţul frunţii, bărbia, favoriţii obrajilor şi
perdelele membrelor.
Specializare / utilizare: lână, mohair
OFD: 1911, Germania, obţinut prin încrucişările raselor
Olandeză, Rusească, Havana şi Argintii.
Descriere: urechi în V, trunchiul este butucănos şi bine
proporţionat, nările negre, ochi de culoare maroniu închis.
Linia spatelui este rotunjită, cu crupă bine îmbrăcată în
musculatură.
Caracteristici: la sacrificare are 2,5-2,8 kg şi o carcasă de
1,4-1,6 kg.
Specializ./utilizare: carne
OFD: Belgia
Descriere: cap cu profil drept, urechi în V; corpul mult
alungit, înălţat, cu abdomenul purtat ridicat faţă de sol;
membre anterioare lungi, subţiri şi drepte; pieptul lat şi
frumos purtat; codiţa lungă şi purtată dreaptă. La
sacrificare tineretul are 3 kg şi o carcasă de 1,40 kg.
Defecte: corpul îndesat, membre anterioare scurte, codiţa
prea scurtă, urechile sub 14 cm.
Utilizare: blană, piele, hobby şi carne
[Foto:h ttp://www.petplanet.co.uk]
© Ioan Huţu, 2019