Alexandrescu Daniela C.

Tehnologii ecologice în creșterea animalelor

IM III/ Seminar

S 5. PRODUCŢIILE ANIMALELOR DOMESTICE

2.Producţia de carne

Toate speciile de animale domestice, indiferent de producţia principală,

produc şi carne. Unele animale sunt mai întâi folosite pentru alte produse, ca:
lapte, lână, ouă etc. şi în cele din urmă sunt sacrificate pentru carne; altele, ca de
exemplu porcinele, gâştele, curcile, iepurii etc. se cresc numai pentru carne.
Există şi rase de taurine şi ovine care se cresc numai pentru carne.
Importanţa producţiei de carne ca sursă de hrană constă în faptul ca
furnizează însemnate cantităţi de proteină, în a cărei compoziţie intră toţi
aminoacizii esenţiali şi în proporţiile necesare organismului uman. Pe lângă
proteine carnea conţine grăsimi, însemnate cantităţi de vitamine din complexul
B, săruri minerale, îndeosebi de fier.
Datorită importanţei producţiei de carne ca indicator al nivelului de trai al
populaţiei, în toate ţările se acordă o atenţie deosebită sporirii producţiei de
carne prin creşterea numărului de animale tinere pregătite pentru sacrificare şi
prin creşterea masei corporale la sacrificare.
Valoarea nutritiva a cărnii se datoreşte, în primul rând, conţinutului de
proteine calitativ superioare, grăsimii care îi dă o mare valoarea calorică,
sărurilor minerale uşor asimilabile, vitaminelor şi enzimelor.
Proporţia în care se găsesc aceste elemente în carne diferă de la o specie la
alta. în afară de aceasta, compoziţia cărnii diferă şi în raport cu vârsta animalelor
şi cu starea de îngrăşare în momentul sacrificării.

1
Alexandrescu Daniela C. Tehnologii ecologice în creșterea animalelor
IM III/ Seminar

Tabel 8. Compoziţia cărnii la diferite specii de animale domestice în

raport cu gradul de îngrăşare (în %)

Specia şi starea de Substanţă uscată Apă

întreţinere Total Protein Grăsim Mineral
e i e
Boi graşi 48,5 14,5 30,1 3,9 51,5
Viţei graşi 38,8 15,2 14,8 3,8 61,2
Oi slabe 36,7 14,8 18,7 3.2 63.3
Oi grase 50,6 -12,2 35,6 2,8 49,4
Porci slabi 39,7 13,7 23,3 2,7 60,3
Porci graşi 54,7 10,9 42 2 17 45,3

În tabelul 8 este prezentată compoziţia cărnii la principalele specii de

animale, pe categorii de îngrăşare. Compoziţia chimică a cărnii diferă chiar la
acelaşi animal, de la o regiune corporală la alta, ceea ce face ca şi calitatea cărnii
să fie diferită în funcţie de regiunea corporală.

2.1.Bazele morfo-fiziologice ale producţiei de carne

Principalele aspecte ale procesului de creştere care interesează producţia

de carne, sunt: energia de creştere; viteza de creştere; intensitatea creşterii si
coeficientul de creştere.
Energia de creştere. Este însuşirea organismului de a-şi spori continuu
masa corporală în perioada de creştere; este diferită de la o specie la alta, de la o
rasă la alta şi chiar de la un individ la altul. Un iepure, după naştere, îşi dublează
greutatea vie în circa 6 zile, un purcel în 8-9 zile, un mânz în 50-60 de zile.

2
Alexandrescu Daniela C. Tehnologii ecologice în creșterea animalelor
IM III/ Seminar
Energia de creştere este mai mică în prima parte a perioadei de creştere;
este foarte mare în partea centrală a creşterii şi scade către terminarea procesului
de creştere.
Viteza de creştere. Se exprimă prin greutatea pe care o adaugă într-o zi
animalul care creşte, prin aşa-numitul spor mediu zilnic, pentru determinarea
căruia se împarte sporul total lunar la numărul de zile din lună.
Intensitatea creşterii. Reprezintă precocitatea indivizilor, capacitatea lor
de a atinge greutatea vârstei adulte într-un timp cât mai scurt. Se exprimă prin
viteza relativă a creşterii: sporul realizat, în procente, într-o anumită perioadă se
raportează la greutatea de la începutul perioadei. Se mai poate exprima şi prin
coeficientul de creştere, raportând greutatea într-un anumit moment al creşterii
la greutatea finală,, exprimare ce se face tot în procente.
Capacitatea de folosire a hranei. Reprezintă raportul dintre creşterea în
greutate şi cantitatea de hrană consumată şi se exprimă prin numărul de U.N.
consumate pentru 1 kg spor greutate vie.

Tabel 9. Modificarea coeficientului de transformare a hranei în

raport cu vârsta la porcii Landrace,
de la naştere la 6 luni

Vârsta (luni) Spor zilnic în Consum total zilnic Consum pentru

greutate (g) (U.N.) 1 kg spor(U.N.)

2 300 0.720 2,40

3 400 1,000 2,50
4 550 1,540 2,80
5 650 2,145 3,30
6 850 2,720 3,20

3
Alexandrescu Daniela C. Tehnologii ecologice în creșterea animalelor
IM III/ Seminar

2.2.Factorii care influenţează producţia de carne

Eficienţa exploatării unei specii pentru producţia de carne este reflectată

de ponderea cărnii de tineret din producţia totală şi de greutatea animalelor la
sacrificare. Nu se recomandă sacrificarea animalelor tinere la care nu s-a
fructificat întreaga energie de creştere.
Pe de altă parte, intensitatea de creştere scade în raport cu vârsta şi, în
acelaşi timp, cu capacitatea de folosire a hranei. De aceea, trebuie stabilită
greutatea optimă la sacrificare. La taurine aceasta este de 400-500 kg, la porcine
de 100-110 kg, la ovine de 35-37 kg, dar ea variază în funcţie de categoria de
carne urmărită.
În producţia de carne interesează, de fapt, greutatea cărnii care se
foloseşte în consum, aşa-numita carcasă, ceea ce rămâne după înlăturarea pielii,
a viscerelor, capului şi extremităţilor membrelor. Raportul dintre greutatea
carcasei şi greutatea vie a animalului înainte de sacrificare poartă denumirea de
randament la sacrificare.

Tabel 10. Randamentul la sacrificare în raport cu gradul de îngrăşare

Randament la
Categoria de animale
sacrificare%
Rase de taurine specializate pentru carne, foarte 58-62
grase
Rase de taurine specializate pentru carne 52 58
potrivit de grase
Rase de taurine mixte, recondiţionate 55-58
Tăieri de necesitate (nerecondiţionate) 45-50

4
Alexandrescu Daniela C. Tehnologii ecologice în creșterea animalelor
IM III/ Seminar

Porcine potrivit de grase 75-76

Porcine foarte grase 82-85
Ovine adulte 38-46
Miei îngrăşaţi 45-48
Miei cruzi 50-52

3. Producţia de lână

Lâna - producţia piloasă a ovinelor - prezintă însuşiri textile deosebite:

fibrele de lână fină sunt uşor de prelucrat pentru confecţionarea obiectelor de
îmbrăcăminte călduroase şi nu pot fi înlocuite, în unele cazuri, de alte tipuri de
fibre.
După fineţea fibrelor, lânurile sunt de calităţi diferite: cele mai apreciate
sunt lânurile obţinute de la oile Merinos şi de la produşii rezultaţi din
încrucişarea rasei Merinos cu rase englezeşti de carne cu lână semifină şi groasă,
aşa-numitele lânuri „Crossbreed", mai puţin fine, dar cu firul mai lung, având şi
un luciu deosebit.

3.1.Bazele morfo-fiziologice ale producţiei de lână

Valoarea lânii depinde de fineţea şi de omogenitatea fibrelor. Ca atare,
există trei categorii de lânuri: fină, semifină şi groasă.
Lânurile fine sunt alcătuite din fibre scurte şi fine, cu diametrul între 10-
28 microni, lungi de 5-10 cm şi prezintă un număr mare de ondulaţii pe toată
lungimea lor. în structura lor se deosebeşte un strat extern - stratul cuticular -
sau solzos - şi un strat cortical. Nu au strat medular. Lâna oilor Merinos este
formată numai din acest tip de fibre.

5
Alexandrescu Daniela C. Tehnologii ecologice în creșterea animalelor
IM III/ Seminar
Lânurile semifine sunt formate din fibre cu diametrul între 28-37
microni şi o lungime de 8-15 cm; au mai puţine ondulaţii decât cele
fine. Ele pot prezenta, pe lângă cele două straturi menţionate mai sus,
şi un strat medular subţire, uneori moniliform.
Lânurile groase, cu diametrul de peste 40 microni şi lungimea de 15-30
cm, puţin ondulate, au în structura lor un strat medular dezvoltat. Lânurile
groase se obţin de la rasele Ţurcană şi Karakul. Lâna de la Ţurcană albă se
foloseşte, în mod deosebit, pentru fabricarea covoarelor pluşate. în şuviţa lânii
oilor Ţurcane, pe lângă fibrele groase pe care le-am amintit, se află şi fibre
intermediare cu diametrul de 30-37 microni, mai scurte.
Părul. In afara acestor categorii de fibre care constituie lâna, se mai
găseşte şi părul de acoperire, denumit „jar", format din fibre groase şi scurte de
2-3 cm, care acoperă capul şi extremităţile - zonele lipsite de lână.
Din punct de vedere al compoziţiei chimice, fibrele de lână conţin o
proteină insolubilă - cheratina - ce grupează 18 aminoacizi.

3.2. Factorii care influenţează producţia de lână

Factorii interni determinaţi de baza ereditară sunt: tipul morfo-productiv,
rasa şi individualitatea.
Tipul morfo-productiv de lână se caracterizează printr-o dezvoltare foarte
mare a pielii, care formează multe cute atât pe gât, cât şi pe corp; prin extinderea
mare a lânii pe cap şi pe membre, numărul de fibre pe cm2 de piele este de peste
6 000.
Tipurile morfo-productive de lână-carne si carne-lână cu un număr redus
de cute, însă cu o dezvoltare corporală mai mare decât tipul specializat pentru
lână, dau producţii mari de lână fină.
În cadrul aceluiaşi tip morfo-productiv sunt rase cu însuşiri deosebite ale
lânii. Astfel, Merinosul australian care aparţine tipului de lână (specializat) are

6
Alexandrescu Daniela C. Tehnologii ecologice în creșterea animalelor
IM III/ Seminar
desimea, lungimea şi uniformitatea lânii mai mari decât celelalte rase Merinos
care aparţin aceluiaşi tip morfo-productiv.
Lâna Merinosului australian având un „usuc" mai bun şi în cantitate mai
mică are şi un randament la spălare mai mare. În cadrul fiecărei rase există
indivizi a căror producţie diferă mult faţă de media rasei, datorită unei eredităţi
diferite.

Factorii externi care influenţează producţia de lână sunt: alimentaţia,

igiena corporală şi a adăposturilor şi starea de sănătate.
Cantitatea şi calitatea hranei, uniformitatea hrănirii şi, în special, nivelul
proteic al raţiei influenţează în mod deosebit producţia de lână. Paraziţii externi,
îndeosebi sarcopţii, determină căderea lânii şi produc mari pagube. Paraziţii
interni, ca fasciola (gălbeaza), produc căderea lânii prin spolierea de hrană şi,
deci, slăbirea organismelor.

3.3. Controlul producţiei de lână are în vedere atât cantitatea de lână produsă,
cât şi calitatea ei.
Controlul cantitativ se face prin cântărirea lânii după tundere; producţia se
exprimă în „lână nespălată”. Datorită faptului că industria este interesată de
cantitatea de lână rămasă după spălare, interesează şi randamentul de spălare,
care se determină după formula:

cantitatea de lânã spãlatã X 100

R
cantitatea de lânã brutã

Randamentul de spălare este mai mare la lânurile groase, fiind de peste

50%; la lânurile semifine între 40-45%, iar la cele fine între 32-42 %.

7
Alexandrescu Daniela C. Tehnologii ecologice în creșterea animalelor
IM III/ Seminar
Controlul calitativ urmăreşte, în primul rând, fineţea fibrelor exprimată
prin diametrul lor. Este importantă determinarea şi a altor însuşiri care
influenţează calitatea, cum sunt: lungimea, ondulaţiile, uniformitatea, rezistenţa
la tracţiune şi răsucire, luciul, culoarea, extensibilitatea şi plasticitatea. Calitatea
lânii se determină pe probe de lână recoltate din regiunea spetei şi a coapsei.

8
Alexandrescu Daniela C. Tehnologii ecologice în creșterea animalelor
IM III/ Seminar
Bibliografie

 Daniela Cristiana Alexandrescu, Zootehnie generală și alimentația

animalelor, Ed. Valahia University Press, Târgoviște, 2016, ISBN 978-606-
603-151-6
 Daniela Cristiana Alexandrescu, Ion Toncea, Tehnnologii ecologice de
creşterea animalelor, Ed. Valahia University Press, Targoviste, 2011, ISBN
978-606-603-030-4