CONCENTRAREA ATENȚIEI

1.Despre atenție

„Atenția constă, așadar, în orientarea și concentrarea activității psihice asupra unor obiecte sau
fenomene, ceea ce are ca efect reflectarea lor mai clară și mai completă, precum și creșterea eficienței
activității.”

Atenția este clasificată de psihologie în atenție involuntară și voluntară. Atenția involuntară este de
scurtă durată deoarece ea este direct proporțională cu noutatea stimulilor la care este supus subiectul:
„În general, atrag atenția toți acei stimuli care au o influență fie pozitivă, fie negativă asupra integrității
organismului, cei care au o legătură cu interesele și preocupările permanente ale unei persoane, cu
activitatea sa actuală sau de perspectivă”

Atenția voluntară presupune o intenție de a fi atent și un efort de voință pentru a face asta.
Calitățile atenției sunt: stabilitatea (un obiect sau subiect privit din mai multe unghiuri poate păstra
atenția trează 15-20 de minute, de asemenea mișcarea și viteza pot menține trează atenția unui individ),
volumul (se referă la cantitatea de obiecte sau fenomene pe care un individ le poate asimilia, înregistra
în câmpul său vizual/de cunoaștere), flexibilitatea (se referă la schimbarea punctului de concentrare de
pe un obiect sau fenomen pe altul și este întotdeauna vorba de o schimbare voluntară), distribuția (se
referă la capacitatea individului de a executa două sau mai multe activități simultan sau alternativ).

La vârsta intrării în clasa zero, copiii sunt diverși ca dezvoltare fizică, emoțională, cognitivă. Sigur că
există tronsoane cu limitele normalității în ceea ce privește evoluția și dezvoltarea copilului la vârsta
școlarului mic. Pierderea atenției sau concentrarea atenției pe durate scurte sunt semne pe care
învățătorul le traduce prin deficit de atenție și încearcă să regleze acest deficit conlucrând cu psihologul
și cu părinții.Înainte de a cataloga un comportament sau altul deficitar din punct de vedere al atenției,
primul pas al învățătorului este acela de a concentra atenția grupului de elevi pe ceea ce este de rezolvat
în activitatea școlară aflată în desfășurare (activitatea școlară propusă de învățător). Nu există un
parcurs fix sau exact pe care elevii trebuie să îl urmeze atunci când rezolvă o sarcină școalară, sunt n
parcursuri posibile, iar componența grupului va modifica timpul în care se rezolvă acea sarcină, dar și
modalitățile de rezolvare, în funcție de subiecții implicați (elevii).

Cu alte cuvinte, activitatea de învățare se produce acum și aici, și modalitățile, procedeele accesate
de învățător trebuie schimbate, adaptate de acesta, în funcție de nevoile și conformația grupului.
 Sunt învățători care se blochează sau sunt intrigați dacă, în timpul orei de dezvoltarea vocabularului,
de exemplu, atunci când grupul de elevi desparte în silabe un anumit cuvânt, unul sau câțiva dintre
subiecți (elevi) se preocupă de altceva, deși sarcina a fost clar anunțată și înțeleasă de aceștia. Unul/-ii
elevi chiar renunță de a mai participa activ la rezolvarea sarcinii propuse și aflate în desfășurare și se
angajează într-o cu totul altă activitate, aparent independentă de activitatea grupului (clasei). În acel
moment, învățătorul ia aminte și cataloghează reacția celui/-or care s-au angajat în altă activitate ca
fiind deficit de atenție. Urmează, de obicei, reglarea situației de către învățător (unii îi mustră pe cei care
au renunțat la sarcina școlară, întrerupând activitatea întregului grup, alții nu întrerup activitatea
grupului, dar includ mustrarea în activitate, ridicând vocea și amendându-i pe cei care au renunțat la
rezolvarea sarcinii școlare, alții doar înregistrează că unul/-ii dintre elevi și-au mutat atenția pe altă
sarcină sau activitate, alta decât cea a grupului, dar nu întrerup ora, lucrând pe mai departe cu restul
grupului – majoritar, de obicei, până la rezolvarea sarcinii școlare, și exemplele pot continua).

Este adevărat că la această vârstă se formează atenția voluntară.

Atenția elevului mic este limitată în timp și ea crește pe măsură ce acesta înaintează în vârstă. La 6,
7 ani, copilul se poate concentra, în medie, timp de 10-15 minute pe o sarcină, apoi atenția sa scade.
Atunci învățătorul propune un joc care să îi capteze atenția, să îl odihnească, ca mai apoi să se revină la
sarcina dinainte, atunci când este nevoie de asta. Astfel se mărește capacitatea elevului de a se
concentra pe osarcină și se dezvoltă atenția voluntară. A nu se uita că fiecare dintre subiecți e unic, iar
atenția are limite în funcție de dezvoltarea fiecărui copil în parte.

De asemenea, este important să observăm dacă e vorba de diminuarea atenției sau de mutarea
centrului de atenție de pe o problemă de rezolvat pe o alta. Copiii din 2016 sunt antrenați să lucreze cu
mai multe puncte de atenție de timpuriu. Tehnologia de care se înconjoară/ cu care sunt înconjurați – de
la televizoare, la calculatoare, lap-topuri, tablete, telefoane performante – le este cunoscută și
prietenoasă. Nu de multe ori adultul este surprins să observe că micuțul/-a lor lucrează pe două, trei
până la patru, chiar cinci puncte de concentrare, alternativ și uneori, concomitent. Copiii de azi pot să
urmărească desene la televizor și, în paralel, să se joace pe o aplicație de pe tabletă, să butoneze o a
doua aplicație pe telefon, să asculte muzică și să cântă sau să vorbească în tot acest timp. Dacă întrerupi
unul dintre aceste device-uri, copilul te atenționează că l-ai deranjat sau întrerupt din activități.

Acest mod de a funcționa al copilului aflat în prezența tehnologiei duce la deficit de atenție pe
termen lung? Concentrarea atenției în mai multe puncte alternativ dezvoltă o hiper-atenție?
Învățătorul/formatorul trebuie să țină cont de viteza cu care cei mici acesează informație și să
pornească de aici în demersul de a le dezvolta atenția voluntară. Aici este binevenită intervenția
jocurilor de concentrare și dezvoltare a atenției popuse la cursurile de actorie. Ei vor putea, astfel, să se
concentreze pe rezolvarea unei sarcini principale, mutând punctul de concentrare de pe o problematică
pe alta, pentru a duce la indeplinire sarcina mare (sarcina principala)