Motivația . Mediul școlar.

Pentru îndeplinirea anumitor activități este necesar sa fim stimulați, teremnul ”motif”
din franceză , înseamnă stimul, imbold, impuls,intenție. Motivul determină cauza
conduitei noastre , chiar dacă uneori nu ne dăm seama de ce facem acest lucru.
Motivația are un sens decît motiv, ea reprezintă un ansamblu de motive , care explică de
ce acționăm într-un fel sau altul. Motivația îndeplinește rolul de activare generală ea
reprezintă forța motrice a întregii dezvoltări psihice și umane. Motivația reprezintă
totalitatea tresăturilor de necesitate internă ale organismului care stimulează și
orientează comportamentul în vederea satisfacerii lor. Motivația desemnează ansamblul
factorilor care declanșează activitatea omului , o orientează selectiv către anumite
scopuri și o susține energetic. Motivația răspunde la întrebările: De ce? Pentru ce? În ce
sens? Cu ce scop? Motivația este determinată de : scop , intenție, trebuințe, interese,
aspirații .
Scopul este rezultatul spre care este orientată acțiunea de activitate ce stafisface
trebuințele .
Intenția - ceea ce individul încearcă să facă , sunt pașii spre orientarea motivului
către scop.
trebuințele – sunt necesitațile pentru satisfacerea nevoilor ce apar la subiect.
Interesele – sunt orientări selective , relativ stabile și active spre anumite domenii de
activitate .
Aspirațiile - sunt standarturile sau nivelurile pe care persoana vrea să le atingă. Sunt
dorințe ale persoanei dea realiza un obiectiv a unei dorințe, conform unor nivele .
Nivelul de aspirații –noi știm ce i asta , profa nu o dat definiție. În dependență de
persoană conform nivelului de aspirație poate obține un succes sau insucces , ceea ce
depinde de gradul de evaluare a celor realizate sau de nivelul la care aspiră. În general
după succes nivelul de aspirație urcă și invers.Lafonn spune că diferența dintre nivelul
de aspirație și nivelul de realizare a sarcinii este denumită diferență de realizare pozitivă
și negativă. Nivelul de aspirație al elevului depinde de capacitățile personale exprimate
în reușita școlară . Putem avea : a) nivel de aspirație scăzut – note pozitive, un premium
de grad limitat. B) nivel de aspirație moderat ; promovarea cu succes a unor cilcuri de
învățămînt. D) nivel de aspirație înalt – dorinaț de a deveni medic,psiholog, certătător ,
doctor.
optimismul motivațional .
O problemă care se pune în discuție este cît de puternică trebuie să fie motivația
elevilor pentru activitățile de învățare , pentru ca ei să obțină performanțe superioare în
realizarea acestora. S-a constatat ca atit morivația prea intensă cît și cea scăzută în
activitatea de învățare conduc de cele mai multe ori la eșecuri. De aceea se propune
dozarea motivației pentru diferite activități.
Tipuri de motivație : A) A.1) motivație pozitivă – este declanșată de evaluări
stimulente, laude , premii. A.2) negativă – este considerată o adevărată calimitate
atunci cînd duce la scăderea nivelului de implicare în activitate , apare deobicei după
mai multe eșecuri. B) B.1) motivație cognitivă – se utilizează din trebuința de a
cunoaște; B.2) motivație afectivă – vine din nevoia de a obține acordul altora , pentru
ideile propii. C ) C.1) motivație extrinsecă , se manifestă după implicarea exteriorului
( cadorui, laude , premii), elevul nu înțață din plăcere, dar din dorința de a obține
anumite lucruri. C.2) motivația intrinsecă – elevul învață din plăcere și este mulțumit de
rezultatele sale.

Personalitatea elevului în contextul educațional . ( temperament , caracter , aptitudini).

Caracterul prevede un ansamblu de trăsături ale omului care au ca note fundamentale
stabilitatea și generalitatea , îi imprimă persoanei un mod propriu de reacție în relațiile
cu cei din jur și îl determină să se conducă după anumite vallori sociale. Componentele
caracterului : 1. Componenta orientativ valorică și executivă( acțiunea individului în
dependență de motive și voință) ; 2. Componenta morală , se includ valorile morale ale
individului ; 3. Componenta adaptativă ( adaptarea persoanei) . Componentele
caracterului După Allport , trăsăturile de personalitate se clasifică : a) comune ( care îi
aseamănă pe oameni șe baza cărora pot fi comparați ) ; b) dispozițiile personale ( care îi
diferențiază pe oameni ) ; b.1) cardinale – dominante , și oferă posibilități maxime în
cunoaștere și afirmarea omului. B.2) centrale – sunt generale și constante , controlînd
un număr mare de situații obișnuite ; b.3) secundare – sunt periferice, referinduse la
aspecte mai puțin importante pentru om. Ierarhizarea tresăturilor de caracter ar putea
fi reprezentată printr-o piramidă care a fost dezvoltată de Mielu Zlate . primu loc
- ;tresăturile dominante fundamentale cu ce-l mai înalt grad de generalitate și
durabilitate ; la bază –tresături ce reprzintă o semnificație mai mică pentru
comportament .
Principalele tresături de caracter . Trăsăturile caracterului nu sunt pur cognitive , pur
afectiv motivaționale , sau pur voluntare , dar ele există împreună ( o tresătură poate fi
cognitivă , afectiv motivațională și voluntară în același timp). Pentru activitatea
educațională este important , de a se prezenta cu aproximație acelor mai importante
tresături: 1. Tresăturile cognitive : 1.1) încredere VS neîncredere în capacitățile
personale ; 1.2) Raționalitate VS impulsivitate ( stabilitate sau instabilitate emoțională);
1.3) spirit de responsabilitate VS iresponsabilitate ; 1.4) Modestie VS îngîmfare . 2.
Tresăturile afectiv-motivaționale : 2.1) sinceritate VS minciună ; 2.3) politețe VS
obrăznicie ; 2.3) altruism VS Egoism; 2.4) toleranță VS intoleranță; 2.5) Spirit de sacrificiu
VS indifirență ; 2.6) umanism VS ură față de oameni. 3. Trăsături voluntare : 3.1)
Inițiativă Vs lipsă de inițiativă; 3.2) Curaj Vs teamă ; 3.3) activism vs pasivitat ; 3.4)
fermitate vs nehotărîre ; 3.5) independență vs dependență.
Sugestii educaționale previtor la caracter . Caracterul se formează și se dezvoltă pe
parcursul vieții sub influența modelelor exercitate , valorilor promovate de societate și
prin asimilarea de comportamente din jurul persoanei. Valorile sociale pozitive în școală
sunt reprezentate de educator ( cadru didactic) și grupul de elevi; metode de
dezvoltarea tresăturilor pozitive de caracter: a) exteriorizarea mai eficientă a
trăsăturilor pozitive de caracter , a persoanelor ce prezintă autoritate în mediul școlar
( dirigintele, psihologul școlar, profesorii) . b) cadrul didactic să acorde atenție bunei
funționări a grupului de elevi . c) promovarea insistentă a tresăturilor pozitive
decaracter ai membrilor grupului de către psihologul școlar și neutralizarea celor
negativă. D) o mare atenția a cadrului didactic asupra trăsăturilor cardinale, pe parcursul
sarcinilor educaționale să le identifice și să le cultive la elevi. E) întocmirea unui portret
caracterial pentru fiecare elev în parte în care să fie redate cele mai importante trăsături
de caracter din cele pozitive . f) cadrul didactic cît și psihologul școlar să acorde o atenție
deosebită în evaluarea trăsăturilor de caracter a elevului atît pozitive cît și negative , pe
parcursul unei perioade de timp. G) dorința și implicarea elevului este importantă în
dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter fiindcă nu doar de cei din jur depinde
învățarea comportamentelor pozitive , dar și de dorința celui ce le învață. H) prin
sarcinile educaționale elevul trebuie ajutat și desprins de influențele negative ale
mediului și să-l apropie de cele pozitive .j) oferirea mediului educațional favorabil , în
care elevul să fie atras de comportamente pozitive și înlăturat de cele negative . În
psihologia caracterului este cunoscut faptul că o trăsătură devine învingătoare și se
impune în comportament numai în lupta cu trăsătura opusă opusă , dar trăsătura
învinsă nu se pierde , ea se păstrează în stare latentă, avînd posibilitatea de a fi
reactualizată în anumite situații.
Temperamentul – este înăscut , prezintă particularități și trăsături înăscute care ne
implicînd responsabilitatea individului nu pot fi valorificate moral dar sunt premise
importante în procesul devenerii a unei ființe sociomorale.
Tipurile : Flegmatic, colerig, colerig, sangvinic.
Pentru cadru didactic și psihologul școlar este important cunoaștere temperamentului
deoarece: 1. Dacă un copil în dependență de temperament va fi activ se va manifesta
harnic, energic, plin de viață și inițiativă; dacă va fi emotiv va prezenta viceversa. 2.
Copilul activ este necesar să-i orientăm spre activități utile , unde este nevoie de
implicare a, temperării tendinței de a lua decizii , hotărîri pripite, în timp ce inactivii au
nevoie de a fi stimulați în a lua decizii , necesită de a i se creea un progmram de lucru
strict supravegheat; 3. Lucru în grup va fi dificil pentru cei melancolici –flegamtici , ei
lucrează mai ușor individual .
Aptitudinele
Se prezintă ca un potențial însușirei naturale, care pe parcursul vieții în anumite condiții
de viață și educaționale se pot dezvolta sau nu. Aptituinile nu trebuie încurcate cu
capacitățile ( competențe) fiindcă capacitățile nu sunt mecanisme genetice, ele
reprezintă o structurare ce reunște informația , deprinderile ,cunoștințele și experiența,
toate acestea fiind formate pe baza aptitudinilor.
Capacitățile se pot forma și prin efect voluntar , examenele pun în evidență
capacitățile elevului și nu aptitudinile.
Tipuri de aptitudini :
1. Sensoziare – vizuală , auditivă, gustativă.
2. Psihomotorii – mișcarea , sport, dans.
3. Intelectuale- nivel de memorie înalt, imaginație dezvoltată, creativitate.
4. Speciale – muzică, artă.
5. Generale – nivel de inteligență ridicat.

Comunicarea didactică.
a)E un proces complex de relații și de transmitere a informației
b) Comunicarea constă în deplasarea unei cantități de informații de la un elemnt la
altul , sau de la un sistem la altul.
c) Comunicarea interumană este axată pe o relație între parteneri, în contextul social, se
bazează pe un ansamlu de procese psihomotorii specifice umane, limbaj , în care un rol
deosebit de important constituie gîndire.
Comunicarea are loc între emițător și receptor.
Procesul de comunciare are loc astfel :
Emițător ͢»transformă» cod lingvistic sonor » receptor »decodificare informației de sub
codul lingvistic » semnalele sonore » declanșarea răspunsului de acceptare »
tranformarea mesajului.
În contextul procesului de învățămînt aspectul epistemologic cît și cel diagnostic al
acomunicării reprezintă obiective educaționale, comunicarea nu este numai cunaoștere,
cît și intrument principal de acțiune specifice pentru formare și dezvoltare personalității
elevului.

Acest obiectiv poate fi realizat prin utilizarea mai frecventă în procesul de predare
învățare a două particularități esențiale în comunicare: expresivitatea, persuasiunea.

Expresivitatea- este comunicarea dintr-un sistem în altul cu efecte de accentuare ce

realizează și impune mesajul. Expresivitatea scoate mai pregnant în relief un conținut
cognitiv, dar facilitează în manifestarea unor trăiri afective. Expresivitatea are menirea
principală de a face comunicarea înțeleasă pt elevi în comunicarea didactică.

Persuasiuniea- provine de la a sfătui eficient, a convinge, constă în acțiunea prin care o

persoană este determinată sau convinsă să efectueze o anumită activitate. Pt că această
acțiune să reușească este necesar ca inițiatorul ei să cunoască bine dorințele, atitudinile,
ideile celui pe care dorește să-l convingă. În orice act de comunicare, persuasiunea este
înțeleasă ca o calitate a persoanei emițător, ca o capacitate a acestuia de a sfătui,
convinge, o componentă pur afectivă a comunicării prin care sunt vizate în mod direct
trăirile interne ale persoanei receptor. Persuasiunea este mai intensă atunci cînd
mesajul se bazează pe fapte autentice, argumente de necontestat și nu oferă
posibilitatea contraargumentării.

Tipurile de comunicare: verbală, nonverbală, paraverbală, intrapersonală,

interpersonală, în grup, publică, de masă.
Factori ce contribuie la perturbări de comunicare:

1. Perturbări de comunicare după Dorina Sălăbăstru: a) blocaje determinate de

caracteristicile persoanei angajate în comunicare didactică; b) blocaje determinate de
relațiile social valorice, existente între participanți în relația de comunicare didactică; c)
blocaje determinate de particularitățile domeniului în care se realizează comunicarea
didactică.
2. Perturbări în comunicare după Ștefan: a) la nivel de elevi-1. înțelegerea mesajului
de către elevi este dependentă de IQ și capacitatea de înțelegere a mesajului precum și
de cultura pe care o posedă;2. Neîncrederea în capacitățile personale la
elevi(timiditatea. Indecizia pot crea blocaje); 3. Oboseala diferite deficiențe pot duce la
perturbarea comunicării; 4. Situații de neatenție, apatie la nivelul persoanei
receptor(înlăturarea acestora poate fi printr-o atitudine fermă din partea cadrului
didactic(emițător), dar plină de atenție și respect față de elevi (receptor) pt ca dacă în
relația profesor-elev nu există o încărcătură afectivă adecvată, elevii pot manifesta
atitudini de retragere, de evitare). B) la nivel de profesor-1. realizarea unei comunicări
abstracte insuficient adaptată la nivelul de înțelegere a elevilor pot conducela perturbări
de comunicare; 2. Trăsăturile negatice de personalitate cum sunt încăpățînarea, apatia,
autotarismul duce la perturbări de comunicare(elevii din clasă nu trebuie să se simtă
niște victime sau să le fie frică, este corect ca ei să trăiască în securitate și afecțiune)
3. Perturbări de natură social-valorică:1. Conflictul de autoritate(profesorul este
considerat autoritate pt elev fiindcă deține un anumit domeniu la un nivel înalt. Dacă
elevii îl vor considerea pe profesor ca autoritate științifică reală și autentică, atunci
comunicarea va fi eficientă. Dacă însă profesorul va fi considerat autoritate excesivă care
prin caracteristicile lui de personalitat imprimă teamă datorită căreia elevii nu-și pot
permite analize și păreri proprii, atunci apare conflictul de autoritate care provoacă
distorsiuni în comunciare. Cînd elevul resimte autoritatea educatorului ca dominare,
legate de valori morale, estetice sau existente la nivelul vieții în comun(dacă profesorul
nu va reuși ca în decursul comunicării să determine pe elevi să înțeleagă valorile
autentice, atunci mesajele educaționae vor avea de suferit).
4. Perturbări la nivelul canalelor de transmitere: 1. Zgomotele(alarme pe teritoriul
școlii, șoșoteniile elevilor din bancă, diverse vibrații-telefon, căderea anumitor obiecte
de pe bancă); 2. Neadecvarea vocii educatorului(tonalitatea prea înaltă sau joasă); 3.
Distanța prea mare a elevilor față de cadrul didactic; 4. Pronunția deficitară din partea
profesorului sau elevului; 5. Defectele de auz la unii elevi determină ca transmisia de la
profesor să nu fie receptată.
Factori ce contribuie la perturbări de comunicare:

5. Perturbări determinate de natura domeniului cognitiv:1. Nestăpînirea suficientă a

limbajului sau comunicării în contextul unei disciplini școalre(este necesar ca copiii să
înțeleagă cuvintele de specialitate a domeniului în care învață); 2. Utilizarea aceluiași
limbaj folosirea termenilor adecvați particularităților de vîrstă. După Olga Ciobanu-
barierele de comunicare constituie probleme în realizarea procesului de comunicare nu
sunt de neevitat existînd cîteva aspecte ce trebuie luate în considerare pentru
înlîturarea lor: a) planificarea comunicării; b) determinarea precisă a scopului fiecărei
comunicări; c) alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicării; d)folosirea
unui limbaj adecvat