L E G U M I C U LT U R A P O M I C U LT U R A

( H T T P S : // W W W . G R E E N F O O D . R O / )
despre legumicultura si pomicultura

PĂRUL

Originea şi arealul de cultură

Ca şi fratele său mărul, părul (Pyrus sativa) face parte din grupa speciilor Sămânţoase,
familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae, genul Pyrus. Se cunosc astăzi peste 6 000 de
soiuri de păr, cultivate mai mult sau mai puţin, dar existente în colecţii şi culturi de
concurs. Locul de origine al părului, atestat cu 4 000 de ani înainte de Christos, este
încă incert, în schimb există cu certitudine trei centre genetice situate în Europa, Asia şi
nordul Africii. Specia Pyrus communis care îşi are originea în Europa, este cea mai
răspândită şi din ea s-au creat o multitudine de soiuri de păr de calitate superioară celor
obţinute din alte specii. Alte specii occidentale de păr care s­au folosit mai mult în selecţia
de portaltoi sunt: Pyrus cordata, Pyrus salicifolia, Pyrus amygdaliformis, Pyrus
elaeagrifolia, Pyrus nivalis. Dintre speciile de păr originare din Asia se amintesc: Pyrus
serotina, Pyrus pyrifolia, din care s-au obţinut soiuri pentru fructe şi portaltoi, în special
Privacidad - Términos
pentru clima caldă şi umedă, Pyrus ussuriensis, cu soiuri rezistente la ger, Pyrus bretschneideri, folosit în ameliorare pentru
productivitate şi rezistenţă la boli, Pyrus betulaefolia, Pyrus serrulata, Pyrus phaeocarpa.

Cultura părului este concentrată în zona Europei, Americii de Nord, Asiei, Africii de Sud şi Australiei de Sud. Producţia mondială
de pere se ridică la peste 17 000 000 t, ceea ce reprezintă circa 3 % din producţia mondială de fructe şi struguri.

În prezent, părul se cultivă pe ambele emisfere ale Pământului, din sudul Suediei şi Canadei până în Australia şi ocupă locul
doi (după măr) dintre speciile de climat temperat. Ţări mari cultivatoare de păr sunt: China, Italia, SUA, Spania, Argentina,
Germania, Japonia, Coreea, Turcia, Chile.

Compoziţia chimică a perelor

Nr.crt. Substanţa Compoziţia (g/100g fruct proaspăt)

1 Apă totală 75,5-84,5

2 Zaharuri totale 10,4-14,6

3 Aciditate totală 0,23-0,54

4 Substanţe pectice 0,46-0,60

5 Substanţe proteice 0,27-0,70

6 Celuloză totală 1,40-2,56

7 Potasiu (K) 126 mg %

8 Fosfor (P) 15 mg %

9 Calciu (Ca) 10 mg %

10 Vitamina A 0,032 mg %

11 Vitamina C 4,60,43 mg %

12 Vitamina E 0,43 mg %

13 Vitamina PP 0,22 mg %

Consumate în stare proaspătă, perele sunt laxative, diuretice, reconfortante, mineralizante, vitaminizante, răcoritoare. Din pere
se prepară compot, nectar, dulceaţă, gem, suc, sirop, marmeladă, gelatină, ţuică, fructe uscate. Perele sunt în general mai
sensibile la transport şi la păstrare decât merele, de aceea sub raportul rentabilităţii, cultura părului se situează sub cea a
mărului.

Particularităţi biologice (specii, portaltoi, soiuri).

Baza biologică a culturii părului o reprezintă, ca şi la măr, pomul altoit, produs al simbiozei dintre soi şi portaltoi. Aproape toate
soiurile de păr au dat rezultate foarte bune când au fost altoite pe păr sălbatic sau pe păr franc, însă talia mare a pomilor,
neuniformitatea şi intrarea târzie pe rod (la 5 – 6 ani) a făcut ca treptat să se renunţe la astfel de altoiri în favoarea altoirii pe
gutui pentru plantaţii intensive, de mare densitate, uniformitate şi vigoare redusă. Soiurile care alcătuiesc sortimentul speciei
Pyrus sativa provin din mai multe specii spontane (Pyrus piraster, P. ussuriensis, P. nivalis, P. serotina, P. elaegrifolia).

Portaltoii părului, sunt selecţionaţi în acest scop din acelaşi gen (Pyrus), sau din genul Cydonia (gutui). Părul are portaltoi mai
puţin numeroşi decât mărul şi se împart pe categorii de vigoare (viguroşi, mijlocii şi mici), vigoare pe care o imprimă şi soiurilor
cu care se asociază. După modul de înmulţire portaltoii părului sunt generativi (din seminţe) şi vegetativi (din marcote sau
butaşi).

Portaltoi generativi. Părul sălbatic (Pyrus piraster) este rezistent la condiţii mai vitrege de sol şi climă, vigoare mare,
neuniformitate, intrare târzie pe rod. În prezent, se foloseşte foarte puţin în plantaţii compacte de păr.
Părul franc (Pyrus sativa), are o mare neuniformitate în plantaţii şi o vigoare mare în general, nerecomandat pentru livezi
intensive, de mare densitate, prezintă însă o bună afinitate cu toate soiurile de păr, fiind rezistent la secetă, ger şi la unele boli.

La noi în ţară se folosesc drept portaltoi franc diferite soiuri locale de păr (Harbuzeşti, Alămâi, Popeşti, Pepenii, Cu miezul
roşu). În pomicultura actuală nu se mai recomandă folosirea ca portaltoi a părului franc, decât în mod izolat.

Ca portaltoi generativi pentru păr se mai pot utiliza şi alte specii ca: Pyrus amygdaliformis, P. elaegrifolia, P. ussuriensis, P.
pirifolia, P. betulaefolia, P. caucasica, portaltoi de vigoare mare, neuniformi şi cu diferite adaptări specifice locului de origine, de
asemenea puţin folosiţi în pomicultura de performanţă.

Portaltoi vegetativi, cu vigoare mijlocie sau mică şi care imprimă plantaţiilor de păr o mare uniformitate, provin din diferite
tipuri de gutui selecţionate mai întâi în Franţa, la Angers, apoi şi în alte ţări printre care şi Romania. Din gutui au fost
selecţionate numeroase tipuri de portaltoi clasificaţi în 7 clase (A,B,C,D,E,F,G), din care se foloseşte pe scară largă tipul A (de
Angers, cel mai utilizat), tipul B (englezesc comun) şi tipul C cu vigoare foarte slabă. În ţările europene gutuiul este folosit ca
portaltoi în proporţie de 90 % în Franţa, 75 % în Italia, Germania, Anglia, 65 % în Romania.

Pomii altoiţi pe gutui sunt mai precoci (rodesc din anul 3 de la plantare), mai uniformi, productivi, au fructe de calitate mai bună,
se pot îngriji şi recolta mai uşor. În schimb sunt mai sensibili la secetă, la ger, la dezrădăcinare, la solurile calcaroase şi la unele
boli. Problema altoirii pe gutui o constituie afinitatea acestuia cu unele soiuri de păr, astfel:

-Au afinitate bună: Untoasă Hardy, Cure, Untoasă Moretini Decana comisiei.

-Au afinitate slabă: Abatele Fetel, Passe crassane, Conference, Untoasă de Geoagiu, Contesa de Paris.

-Nu au afinitate: Favorita lui Clapp, Wiliams, Untoasă Bosc, Timpurii de Dâmboviţa, Republica.

Soiurile fără afinitate cu gutuiul se altoiesc cu intermediar cum ar fi soiurile Cure, Untoasă Hardy. Pe scară mai redusă părul se
mai poate altoi şi pe păducel sau pe scoruş pe terenuri accidentate, calcaroase.

Soiuri de păr

Colecţia naţională de păr de la Piteşti-Mărăcineni şi Cluj cuprinde în

prezent aproape 500 de specii şi soiuri străine şi autohtone care folosesc
drept sursă genetică de cercetare şi ameliorare a acestei specii pomicole
(Branişte, 2003)

În continuare se vor prezenta câteva soiuri considerate mai importante, cu

pondere mai mare în cultură şi recomandate pentru extindere la înmulţire.

Soiuri de vară

Trivale, provine din încrucişarea soiurilor Napoca x B. Giffard şi a fost

omologat în 1982 la Piteşti-Mărăcineni. Se caracterizează prin precocitate,
fructificare tip spur, afinitate bună cu gutuiul, vigoare redusă, sensibil la
arsura bacteriană. Fructele sunt mici-mijlocii (70 g), conice, galben-pai la
coacere, roşcate pe partea însorită, gust bun semifondant, se coc la
început de iulie.

Triumf, soi omologat în 1984 şi obţinut la Piteşti-Mărăcineni din încrucişarea soiurilor Napoca x B. Giffard. Pomii au vigoare
moderată, rodesc pe formaţiuni de tip spur, sunt rezistenţi la rapăn şi la pătarea albă a fructelor, fără afinitate cu gutuiul. Fructul
este piriform tipic, mijlociu ca mărime (120 g), gălbui la coacere, cu roşu pe partea însorită, pulpa este albă cu gust bun, se
coace în a doua decadă a lunii iulie.

Aromat de Bistriţa, obţinut în 1973 din Favorita lui Clapp x Tămâioasă Robert. Pomul are vigoare mijlocie, este relativ
precoce, productiv constant. Fructele sunt mijlocii, piriforme, roşii-rubinii pe fond gălbui, cu pulpa albă, consistentă, dar cu
predispoziţie la prăbuşire la supracoacere, cu gust bun şi aromă de muscat. Se coc la sfârşit de iulie.

Daciana, omologat în 1989, obţinut la Piteşti-Mărăcineni din Napoca x Precoce Morettini. Pomii sunt de vigoare mijlocie, foarte
productivi şi precoci, au bună afinitate cu gutuiul, sunt relativ rezistenţi la arsura bacteriană şi la rapăn. Fructul este piriform,
mediu ca mărime (140 g), galben-pai cu roşcat pe partea însorită, foarte atrăgător, cu pulpa albă, fondantă, de bună calitate
gustativă. Se coace către sfârşitul lunii iulie.

Argessis, soi obţinut la Piteşti-Mărăcineni din soiurile Napoca x B. Morettini şi omologat în 1984. Pomii au vigoare mijlocie,
rodesc din anul IV, sunt productivi, au afinitate faţă de gutui. Fructele sunt mijlocii (120 g), verzi-gălbui cu roşu aprins pe
jumătatea însorită, au aspect plăcut şi pulpa albă, gustoasă. Se coc la început de august.
Precoce Morettini, soi obţinut în Italia în 1957 din soiurile Coscia x Williams. Pomul are vigoare mare, este foarte productiv şi
sensibil la ger. Fructele sunt medii spre mari (150 g), cu pieliţa galben-pai uşor roşcată pe partea însorită, cu pulpa densă,
fondantă, dulce. Coacerea are loc în a doua decadă a lunii august.

Carpica, soi obţinut la Piteşti-Mărăcineni din încrucişarea soiurilor Napoca x P. Morettini şi a fost omologat în 1989. Pomii sunt
semiviguroşi, rodesc pe mlădiţe, produc fructe din anul IV, constant şi susţinut, au afinitate faţă de gutui. Fructele sunt medii ca
mărime (130 g), colorate în galben cu jumătate roşu pe partea însorită, cu gust fondant, răcoritor. Perioada de coacere este în
jumătatea a doua a lunii august.

Favorita lui Clapp (Duset roşu), soi de origine americană, a fost introdus la noi în cultură din anul 1900. Pomul este viguros,
rodeşte pe ramuri de tip spur, rezistent la secetă, ger şi rapăn, intră târziu pe rod, dar este productiv. Fructele sale sunt mari
(180-200 g), ovoid-alungite, verzi-gălbui cu roşu purpuriu pe o parte, cu pulpa alb-gălbuie, suculentă, de bună calitate. Se coc
în a doua jumătate a lunii august.

Napoca, soi obţinut la Cluj din hibridarea artificială a mai multor soiuri, omologat în anul 1969. Pomii au o vigoare mijlocie, sunt
precoci ş i productivi. Fructele sunt mijlocii ca mărime, piriforme, de culoare galben-pai, rumene pe partea însorită, cu pulpa
albă, densă, fondantă şi plăcut aromată. Se coc la sfârşitul lunii august.

Williams (Duset galben), soi originar din Anglia, a fost introdus la noi în cultură din 1900. A fost, şi poate încă mai este
considerat, ca soi de bază în sortiment şi etalon de calitate a fructelor. Pomii au vigoare mijlocie, sunt precoci şi foarte
productivi, dar fără afinitate cu gutuiul. Fructele sunt mijlocii spre mari, de tip piriform, de culoare galben-pai, cu pulpa albă,
dulce, suculentă, cu aromă delicată, foarte apreciate de consumatori. Se coc la sfârşitul lunii august-început de septembrie.

Soiuri de toamnă

Beurre’ Hardy, soi originar din Franţa şi introdus la noi din anul 1904. Pomii au vigoare mare, intră târziu pe rod, dar produc
mult şi constant şi au afinitate cu gutuiul. Fructul este mare (180-200 g), conic, de culoare verde- bronzat, cu pulpa alb-verzuie,
dulce, uşor acidulată, cu gust bun şi se coace la mijlocul lunii septembrie.

Untoasă de Geoagiu, este un soi obţinut din încrucişarea soiurilor Josephine de Malines şi Olivier de Serres, omologat în
1973. Pomul are vigoare mijlocie, precoce, foarte productiv, are afinitate cu gutuiul. Fructele sunt mari (peste 200 g), colorate în
verde-gălbui, cu pulpa albă, fondantă, untoasă, suculentă, foarte bună la gust. Se coc la sfârşitul lunii septembrie.

Beurre’ Bosc, este un soi originar din Franţa, răspândit în cultură din 1830 în toată Europa, iar la noi în ţară, din 1900. Pomul
este de vigoare mijlocie spre mare, relativ precoce şi produce constant. Nu are afinitate cu gutuiul. Fructele sunt piriforme,
mari, de culoare cărămizie specifică, cu pulpa alb-gălbuie, fondantă, de foarte bună calitate. Se maturează la sfârşitul lunii
septembrie şi se pot păstra şi consuma până în noiembrie.

Abatele Fetel, soi italian foarte vechi în cultură, cu pomi de vigoare mijlocie, puţin pretenţioşi la condiţiile de cultură, cu afinitate
bună la altoirea cu gutuiul, precoci şi productivi. Fructele sunt mari, alungit-piriforme, de culoare galbenă, intens aromate,
excelente pentru masă. Se coc în octombrie şi se pot păstra şi consuma până în decembrie.

Conference, soi de origine engleză, vechi în cultură, a fost introdus la noi în 1957. Pomul este de vigoare mijlocie, constant
productiv şi are afinitate cu gutuiul. Fructul este mijlociu ca mărime, piriform caracteristic, cu pieliţa verde-gălbuie ce se acoperă
uneori cu ”rugină” depreciindu-i aspectul comercial. Pulpa fructului este alb-gălbuie, suculentă, fondantă, atractivă la gust. Se
coace la sfârşitul lunii septembrie, dar se poate păstra până la sărbătorile de iarnă.

Aniversarea, soi obţinut la Voineşti-Dâmboviţa prin hibridarea artificială a soiurilor Doyenne d’ hiver şi Cure, a fost omologat în
1973. Pomul este viguros, dar intră repede pe rod, produce mult şi constant şi se poate altoi pe gutui. Fructele sunt mari,
piriform-alungite cu pieliţa bronzată asemănătoare celor de B. Bosc. Pulpa este fondantă, puţin taninoasă, suculentă, cu gust
plăcut. Se coc în octombrie şi se poate consuma până în decembrie.

Highland, este un soi obţinut în SUA din soiurile Williams x D. du Comice şi a fost introdus în cultură în anul 1974. Pomii au
vigoare mare, dar intră repede pe rod, producând foarte bine şi constant, putându-se altoi pe gutui. Fructul este destul de mare,
conic, cu pieliţă verde-gălbuie, netedă, cu pulpa albă, fondantă, suculentă, foarte bună la gust. Se coace la sfârşit de
septembrie şi se poate consuma până în decembrie.

Soiuri de iarnă

Cure, soi originar din Franţa, înregistrat din 1760 şi răspândit în cultură în special în ţările balcanice, este cel mai răspândit soi
în România. Pomul are mare vigoare, produce mult, dar are tendinţa de alternanţă. Fructele sunt mijlocii spre mari, piriform-
alungite, cu pieliţa verde-gălbuie la coacere, pulpă alb-gălbuie, suculentă, slab parfumată, de calitate mediocră. Fructele se coc
la început de octombrie şi se pot păstra în condiţii corespunzătoare până în februarie.

Păstrăvioare, este un soi introdus la noi în cultură încă din 1970, ocupând suprafeţe mari în Vrancea. Este foarte sensibil la
arsura bacteriană, cu pomi de vigoare mijlocie, cu lăstari de culoare roşcată, intră pe rod la 4 – 5 ani de la plantare şi este
compatibil cu gutuiul. Fructul este piriform, de mărime medie spre mare, asimetric, de culoare galbenă acoperită cu roşu pe
jumătatea însorită, pulpa este alb- gălbuie, dulce-acrişoară, de calitate mediocră. Se recoltează la sfârşitul lunii septembrie şi
se păstrează până la sfârşitul iernii.

Olivier de Serres, soi de origine franceză, cu genealogie necunoscută, existent în cultură din 1851 (la noi din 1905). Pomii au
vigoare mijlocie, sunt productivi dar cu alternanţă; are afinitate cu gutuiul. Fructele sunt medii ca mărime, bergamotiforme, de
culoare galben-verzuie, cu pulpa albă, cu gust bun şi aromă distinctă. Se recoltează la început de octombrie şi se consumă din
decembrie până în martie.

Euras, soi obţinut la Voineşti-Dâmboviţa din încrucişările: P. Serotina x Olivier de Serres şi Doyenne d’ hiver, a fost omologat în
1994. Pomul este de vigoare mijlocie, rodeşte pe ramuri scurte, rezistent la Psylla şi tolerant la arsura bacteriană, cu o
productivitate deosebită şi constantă. Fructele sunt ovoide, galbene-verzui, de mărime medie, cu pulpa alb-crem şi cu gust bun,
reconfortant. Se recoltează în octombrie şi se păstrează la frig pentru consum pe toată durata iernii.

Passe crassane, soi originar din Franţa, obţinut din seminţe în 1857. Este cel mai răspândit soi în lume alături de Williams.
Pomii au vigoare mijlocie, productivi în Franţa, Italia, Germania, dar mai puţin productivi în ţările balcanice. Au afinitate bună cu
gutuiul. Fructele sunt mari, bergamotiforme, verzi-gălbui la coacere, cu pulpa albă, densă şi gust bun. Se recoltează în
octombrie şi se consumă din ianuarie până în aprilie.

Republica, soi obţinut la Voineşti-Dâmboviţa din hibridarea între soiurile Doyenne d’ hiver şi Madame Lavaseur, omologat în
1973. Pomul de vigoare mică, foarte precoce şi productiv, rodeşte pe ramuri scurte. Nu are afinitate cu gutuiul. Fructele sunt
mari, bergamotiforme, verzi-gălbui la coacere, cu pulpa albă, fondantă, aromată, dar cu sclereide în jurul seminţelor. Se
recoltează în octombrie şi se consumă toată iarna dacă sunt bine păstrate.

Particularităţi de creştere şi fructificare.

Ca şi la măr, combinaţia dintre soi şi portaltoi determină anumite caracteristici

morfologice pomului respectiv.

Sistemul radicular al părului este mai viguros şi mai profund decât cel al mărului.
Părul altoit pe franc are rădăcină pivotantă şi pătrunde în sol până la 3 – 4 m
adâncime, iar părul altoit pe gutui are principala masă a rădăcinilor între 20 şi 60
cm, chiar dacă unele rădăcini pot ajunge până la 2 m. Soiul Cure are un sistem
radicular de două ori mai dezvoltat decât, de exemplu, cel al soiului Williams.
Proiecţia pe sol a coroanei părului poate fi depăşită de sistemul radicular de 1,5 – 2
ori. Creşterea rădăcinii începe la 1°C şi are două perioade de creştere intensă
(primăvara şi toamna).

Tulpina creşte mai lent decât la măr în primii 3 – 4 ani de la plantare. Vigoarea de
creştere este diferită în funcţie de soi. Astfel se disting soiuri viguroase (Cure,
Beurre Hardy, Favorita lui Clapp), soiuri cu creştere mijlocie (Williams, Beurre Bosc,
Conference) şi soiuri cu creştere slabă (Josefina de Malines, Passe crassane).
Forma naturală a coroanei părului este conic ă la soiurile viguroase, sferică la
soiurile mijlocii şi turtită la soiurile cu creştere slabă. Gutuiul, ca portaltoi, reduce
vigoarea de creştere a soiului cu care este altoit.

Ramurile de rod, sunt asemănătoare cu cele ale mărului şi poartă aceleaşi

denumiri. Unele soiuri de păr (Untoasă Hardy) rodesc pe ramuri scurte de rod
(ţepuşe), care după câţiva ani devin vetre de rod (Fig. 10.4.), iar alte soiuri rodesc pe nuieluşe şi mlădiţe (Williams, Cure). Ca
ramuri de rod în devenire şi la păr există smiceaua şi pintenul.

Părul intră în vegetaţie cu 8 – 10 zile înainte de măr, concomitent cu prunul şi vişinul.

Precocitatea. Intrarea pe rod este diferită în funcţie de soi, portaltoi şi agrotehnica aplicată. Astfel, altoite pe gutui, soiurile
Williams, Precoce Morettini, Passe crassane, rodesc de la 2 – 3 ani. Soiurile, Favorita lui Clapp, Contesa de Paris, Untoasă
diel, rodesc la 3 – 4 ani, iar soiurile, Cure, Untoasă Hardy, rodesc la 4 – 5 ani de la plantare. În general soiurile viguroase intră
mai târziu pe rod.

Productivitatea şi calitatea fructelor. Producţiile de fructe obţinute în livezile de păr sunt comparative cu producţiile de fructe
obţinute la măr. În livezi intensive, de mare densitate, unde nu se face rabat la nici o verigă tehnologică, se înregistrează
producţii de peste 40-50 t/ha şi se obţin profituri considerabile dacă valorificarea fructelor se face corespunzător. Perele sunt
considerate fructe nobile, rafinate, iar altoirea pomilor pe gutui conferă fructelor un plus de calităţi gustative. Părul, deşi este
destul de longeviv ca specie, dacă este altoit pe gutui în livezi de mare densitate, este bine să se defrişeze după maxim 15-18
ani, dar dacă este altoit pe franc se poate exploata rentabil şi mai mulţi ani.
Fructificarea. Mugurii părului sunt, ca şi la măr, vegetativi şi micşti. Înfloritul are loc mai de vreme decât la măr, atunci când se
înregistrează temperaturi medii zilnice de peste 12°C şi durează 8 – 12 zile. Florile sunt grupate în inflorescenţe numite corimb
sau umbelă. Polenizarea este entomofilă şi parţial anemofilă. Majoritatea soiurilor de păr sunt autosterile, cu toate că au polen
viabil şi sunt interfertile. Există însă şi soiuri parţial autofertile (Williams, Untoasă Bosc, U. Hardy, Favorita lui Clapp, Passe
crassane, Olivier de Serres). Cazurile de intersterilitate la păr sunt extrem de rare, astfel gruparea soiurilor în livadă se
recomandă să se facă plantând 1 – 2 rânduri de soi polenizator la 5 – 6 rânduri de soi de bază. În tabelul 10.6. sunt redaţi
polenizatorii principalelor soiuri de păr cultivate în România.

Polenizatorii principalelor soiuri de păr. (după Mihăiescu, 1982)

Soiul de polenizat Principalele soiuri polenizatoare

Untoasă Giffard Favorita lui Clapp, Williams, Passe crassane

Favorita lui Clapp Untoasă Bosc, U. Hardy, Williams, Conference, Decana comisiei

Precoce Morettini Untoasă Giffard, Passe crassane, U. Hardy, Ducesa de Angouleme

Williams Untoasă Giffard, Favorita lui Clapp, U. Bosc, U. Hardy, Conference

Abatele Fetel Untoasă Giffard, Williams, U. Hardy, Passe crassane

Conference Williams, U. Hardy, Decana comisiei

Untoasă Bosc Favorita lui Clapp, Williams, U. Giffard, U. Hardy, Passe crassane

Untoasă Hardy Abatele Fetel, Favorita lui Clapp, Williams, Conference

Untoasă Diel Favorita lui Clapp, Williams, U. Bosc

Cure Williams, U. Bosc, U. Hardy, Josefina de Malines, Passe crassane

Contesa de Paris Williams, Favorita lui Clapp, U. Hardy

Olivier de Serres Williams, Untoasă Bosc

Passe crassane Williams, U. Giffard, U. Hardy, Abatele Fetel, Conference

Josefina de Malines Williams, U. Bosc, Ducesa de Angouleme

Normarea fructelor. In cazul unor soiuri de păr (Conference, de exemplu) care leagă câte 3 – 4 fructe în inflorescenţă,
supraîncărcându-se cu rod în unii ani, este necesară rărirea manuală pentru evitarea epuizării pomilor şi a tendinţei de
alternanţă în rodire. Rărirea se aplică după căderea fiziologică a fructelor, după 15 iunie, şi se lasă câte 1-2 fructe în
inflorescenţă.

Ciclul anual al părului este relativ asemănător celorlalte specii pomicole din climatul temperat, cu o perioadă de vegetaţie
(aprilie- octombrie) şi o perioadă de repaus (noiembrie-martie).

Fazele fenologice de creştere şi de fructificare sunt întocmai ca la măr.

Longevitatea părului este de 30 – 35 de ani când este altoit pe gutui şi de 50 – 60 de ani când este altoit pe franc. Soiurile mai
viguroase sunt şi mai longevive. Perii altoiţi pe păr sălbatic pot atinge vârste de aproape 200 de ani.

Particularităţi ecologice

În general, făcând abstracţie de zonele premontane şi montane, condiţiile de climă din ţara noastră sunt favorabile culturii
părului, care este în general mai pretenţios faţă de mediu decât mărul.
 Temperatura. Părul are mai multă nevoie de căldură decât mărul în
cursul perioadei de vegetaţie şi este mai sensibil la temperaturi scăzute,
care-i limitează răspândirea spre nord până la paralela 52. Observaţiile
făcute arată că în faza de boboc, florile părului rezistă până la -3,5°C, dar
când sunt deschise degeră la -1,7°C până la -2,2°C. Fructele abia legate
îngheaţă la (- 1,5)°C, iar fructele ajunse la mărimea caracteristică soiului
respectiv suportă temperaturi de până la – 4°C. Unele soiuri sunt
adaptate la veri mai răcoroase (ex. soiul Cure), care se comportă bine şi
în zonele mai reci ale ţării. Nici temperaturile persistente, de peste 25°C,
nu fac bine multor soiuri de păr, stânjenindu-le creşterea.

Lumina. Un alt factor care condiţionează cultura părului este lumina, atât
prin durată cât şi prin intensitatea ei. Părul este mai pretenţios la lumină
decât mărul. El dă rezultate bune pe terenuri însorite, cu expoziţie sudică,
unde îşi maturează bine lemnul şi formează fructe de calitate, aromate şi
gustoase. Lumina insuficientă, solurile reci şi umede duc la formarea unor
fructe mici, necolorate şi fără gustul caracteristic soiului respectiv, iar
lemnul nu se maturează suficient, fiind predispus la îngheţ.

Apa. Cerinţele părului faţă de apă sunt mai reduse decât ale mărului datorit ă unui sistem radicular mai profund. Totuşi, părul
suferă atât la deficit cât şi la exces prelungit de apă. Cercetările au demonstrat că părul creşte şi rodeşte bine în regiuni cu
precipitaţii anuale de 700 – 800 mm/an şi cu o umiditate relativă a aerului de 60 – 70%. Unele soiuri (Williams, Favorita lui
Clapp, Cure), se mulţumesc şi cu precipitaţii anuale de 500-700 mm/an, dar suplinirea deficitului temporar de umiditate prin
irigare este benefică. Seceta prelungită face ca fructele să rămână mai mici, fără gust şi cu sclereide în pulpă, iar diferenţierea
mugurilor de rod să se reducă substanţial. În general, soiurile de toamnă şi de iarnă au un consum mai mare de apă,
necesitând mai multă umiditate în sol.

Solul. Părul este destul de exigent la sol, mai ales dacă este altoit pe gutui. În general, părul preferă solurile cu textură mijlocie,
adânci şi bogate în elemente minerale, cu un pH în jur de 7. Sunt bune pentru păr solurile aluviale sau nisipo-lutoase cu aport
de elemente fertilizante; nu sunt propice solurile acide, prea umede sau cu exces de calcar activ, care scurtează viaţa pomilor.
Cerinţele faţă de sol depind şi de portaltoiul folosit, în acest sens părul altoit pe gutui suferă de cloroză la peste 8 % calciu activ.

Boli şi dăunători ai părului

Boli

Rapănul (Venturiapirina) se manifestă prin apariţia unor pete cafenii- închise pe frunzele tinere, apoi pe lăstarii tineri şi pe
fructe, depreciindu-le considerabil calitatea. Sunt ani (în special cei ploioşi) în care atacul bolii este mai intens, iar rezistenţa
sau toleranţa la această boală este diferită, în funcţie de soi.

Pătarea albă (Micospferella sentina) se manifestă pe frunzele tinere ca nişte pete dese, deschise la culoare, de 2 – 5 mm, mai
mult sau mai puţin numeroase, determinând scăderea intensităţii fotosintezei şi căderea prematură a frunzelor.

Pătarea brună (Diplocarpon soraueri) se manifestă, ca şi pătarea albă, pe frunzele pomilor tineri în special, ca nişte pete mici
(1 – 3 mm), roşii aprinse, apoi brune, care se înmulţesc, putând acoperi întreaga frunză până la uscare.

Rugina părului (Gymnosporangium sabina) este o boală care apare cu frecvenţă mai mică şi nu provoacă pagube prea mari,
decât în zonele în care se găsesc şi plante de ienupăr, purtătoare de germeni ai bolii.

Arsura bacteriană este provocată de bacteria Erwinia amylovora, care brunifică şi ofileşte florile, şi care se extinde apoi pe
lăstarii tineri, pe ramurile întregi şi, în final, poate cuprinde tot pomul. Este o boală relativ recent apărută la noi (1991) şi care
poate provoca pagube deosebit de mari. Combaterea cea mai eficientă a acestei boli este tăierea şi arderea imediată a
porţiunilor atacate din pom.

Monilioza (Monilinia fructigena), putregaiul brun, sau mumifierea fructelor, este una dintre cele mai păgubitoare boli ale părului.
Se manifestă, ca şi la măr, prin brunificarea florilor, a lăstarilor tineri şi a fructelor care se mumifică rămânând pe pom.

Tumefierea rădăcinilor este o boală cauzată de bacteria numită Agrobacterium timefaciens şi care se localizează în zona
coletului şi pe rădăcină, formând tumefieri (umflături) care se descompun distrugând ţesutul radicular. Boala se combate
dezinfectând zona rădăcinilor cu soluţie de zeamă bordeleză şi sublimat corosiv 1%.

Pieirea părului este provocată de o fitoplasmă şi se manifestă prin reducerea creşterii, pierderea producţiei, apoi moartea
rapidă sau lentă a pomilor atacaţi. Ca un mijloc de prevenire a acestei boli îl constituie evitarea debilitării pomilor prin aplicarea
unei tehnologii corespunzătoare de cultură, care să sporească rezistenţa pomilor.

Dăunători
Psyla (Psyla piricola), este o insectă mică (2 – 3 mm), ce se instalează la început pe organele tinere ale pomului, sugând seva,
apoi se poate extinde pe tot pomul provocând căderea frunzelor, lemnificarea redusă a creşterilor anuale, reducerea creşterii
fructelor. Pe pomul atacat se emite o substanţă lipicioasă şi uşor dulce, care favorizează dezvoltarea unei ciuperci ce formează
aşa numita fumagină, constituind vectorul bacteriei Erwinia amylovora, care produce arsura bacteriană la păr, putând duce în
final la compromiterea totală a livezii atacate.

Gărgăriţa mugurilor (Antonomus piri) depune toamna ouă în muguri, ouă din care primăvara ies larve ce se hrănesc cu muguri,
distrugându-i, putând astfel provoca pagube considerabile.

Afidele (Aphis pomi, Yezabura piri) sunt mici insecte verzi sau roşcate, de 2 – 3 mm, care iernează ca ouă şi din care
primăvara ies larve ce sug seva de pe frunzele, lăstarii tineri şi de pe fructele abia formate provocând răsuciri, încovoieri,
deformări şi atrofieri ale organelor atacate.

Păduchele din San Jose (Quadraspidiotusperniciosus) este unul dintre cei mai periculo şi dăunători. Atacul său se poate
extinde pe toate organele pomului putându-i provoca moartea dacă nu este tratat la timp. Simptomele apar ca mici pete
albicioase înconjurate de inele roşcate, mai întâi pe fructe sau pe lăstarii şi frunzele tinere, apoi se extind pe toată planta.

Viermele fructelor, (Carpocapsa pomonella), reprezintă una dintre insectele cele mai dăunătoare, deoarece larvele sale
depreciază grav fructele, în interiorul cărora se dezvoltă săpând galerii până la seminţe. Aceste larve provin din ouăle pe care
le depun fluturii respectivi în fructele în creştere.

Viespea părului (Haplocampa brevis) atacă florile şi fructele abia formate care sunt astfel pierdute. Daunele sale pot fi destul
de însemnate.

Păianjenul roşu (Paratetranycus pilosus) se poate observa pe dosul frunzelor sau în crăpăturile scoarţei şi are mai multe
generaţii pe an, suge seva pomilor provocând şi scăderea randamentului fotosintetic al acestora. Alţi dăunători sunt insectele
minatoare sau defoliatoare (omizi).

Tratamente fitosanitare recomandate în cultura părului (după Laboratorul de protecţia plantelor ICDP Piteşti-
Mărăcineni)

Fenofaza / Pesticidele pentru

Boala şi dăunătorul
tratamentul combatere

1. Repaus vegetativ Oleoekalux 1,5%, Oleocarbetox 3%, sau

Păduchi, ouă de Psyla şi de afide
(temperaturi > 0°C) Polisulfură de bariu 6%.

2. începutul
Psyla (purici meliferi), Antonomus Carbetox 0,5%, sau Ekalux 0, 1%
dezmuguritului

Arsura bacteriană, Rapăn, Champion 0,3%, sau Zeamă bordeleză, sau alt
3. începutul înfrunzirii
Pătarea albă şi brună produs cupric

Arsura bacteriană, rapăn, pătări Idem tratamentul 3 + Ekalux 0,1%, sau

4. Buton floral
de frunze, afide Carbetox 0,4%.

Fungicid: Dithane 0,2%, sau Folpan 0,3%,

5. început scuturare Rapăn, pătări ale frunzelor,
sauCaptadin 0,3% şi Insecticid: Zolone o,2%,
petale flori monilie, viespe, defoliatoare
sau Sumi-alpha 0,05%

6. La 14 zile de la Rapăn, pătări ale frunzelor, afide, Fungicid: idem tratament 5 + Amestecul, Mitac
tratamentul 5. viermele fructelor 0,3% +Dimilin 0,04%

Rapăn, monilie, viermele Fungicid: altul decât cel de la tratamentul 6.

7. La 10-12 zile de la
fructelor, pătări ale frunzelor, Insecticid: Chinmix 0,03%, sau Decis 0,04%,
tratamentul 6.
defoliatoare sau Sumi- alpha 0,04%.
 Rapăn, monilie, viermele
8. La10-12 zile de la Idem tratamentul 7, dar cu alte produse decât
fructelor, pătări ale frunzelor,
tratamentul 7. cele folosite atunci
defoliatoare.

Rapăn, pătări ale frunzelor, Fungicid: Folpan 0,3%, sau Dithane 0,3%, sau
9. La 12-14 zile de
Păduche din San Jose, Captadin 0,3% şi Insecticid: Ultracid 0,2%, sau
tratamentul 8.
minatoare, defoliatoare Reldan 0,2%.

Viermele fructelor, Păduche din

10-13. La 10-12 zile unul Insecticide: Ekalux sau Reldan sau Diazol sau
San Jose, defoliatoare,
de altul (la avertizare) Carbetox sau Sumi-alpha sau Chinmix.
minatoare

14. După căderea Arsura bacteriană, Rapăn, pătări Produse cuprice: Alcupral 0,4% sau Zeamă
frunzelor ale frunzelor bordeleză 2%.

Particularităţi tehnologice.

Înfiinţarea. Lucrările generale de pregătire a terenului pentru o plantaţie pomicolă sunt redate în Capitolul V. La alegerea
locului unde se doreşte înfiinţarea unei plantaţii de păr, trebuie evitate zonele cu temperaturi scăzute primăvara, cu frecvenţă
mare a brumelor şi îngheţurilor târzii şi cu precipitaţii frecvente în timpul înfloritului, care pot afecta polenizarea. Sunt favorabile
culturii părului terenurile plane, sau cu pantă de până la 15 -18 %, amenajate pentru mecanizare, de preferinţă cu expoziţii
sudice. Datorită faptului că părul are rădăcină pivotantă (părul franc), solul trebuie să fie profund, cu textură uşoară, bine
aerat. Se evită solurile grele, argiloase, reci, cu exces temporar de umiditate sau solurile calcaroase, care pot provoca cloroză
şi pieirea prematură a pomilor. Solurile nisipoase sunt propice culturii părului, dar trebuie bine fertilizate şi irigate corespunzător.
Alegerea sortimentului de soiuri se face în funcţie de preferinţele consumatorilor de fructe, de cerinţele pieţei, de favorabilitatea
cultivării anumitor soiuri în zona respectivă. La înfiinţare nu trebuie neglijată asigurarea polenizării între soiuri. Pentru realizarea
unor plantaţii rentabile, materialul săditor folosit trebuie să provină din pepiniere autorizate care să garanteze calitatea şi
autenticitatea pomilor altoiţi.

Distanţele de plantare sunt diferite, în primul rând după portaltoiul folosit la altoire, vigoarea soiului respectiv, fertilitatea solului,
panta terenului, şi forma de coroană dorită

Distanţe orientative de plantare în livezi de păr

In cazul în care coroana pomilor se conduce în formă liberă, globuloasă (vas, tufă-vas) distanţele de plantare sunt mai mari, iar
dacă formele de coroană sunt în formă de fus subţire, ax vertical, cordon, distanţele de plantare putând fi mai mici. Pe terenuri
în pantă, cu soluri subţiri şi mai puţin fertile, distanţele de plantare pot fi, de asemenea, mai mici. Plantarea se recomandă să
se facă toamna, după intrarea în repausul vegetativ, se poate continua şi în ferestrele iernii, când solul nu este îngheţat, iar
primăvara, înainte de începutul vegetaţiei, se plantează numai dacă nu s-a putut planta în toamnă din diferite motive. Imediat
după plantare se reduce tulpina după forma de coroană dorită şi se instalează mijloacele de susţinere (spalier sau tutori
individuali) dacă există o plantaţie de mare densitate, cu portaltoi de mică vigoare.

Lucrările solului. Ca şi în cultura mărului, este bine ca în primii 2 – 3 ani de la plantare, solul să fie întreţinut ca ogor negru,
lucrat cu mijloace mecanice pentru a elimina concurenţa la hrană a pomilor faţă de alte plante, atunci când sistemul radicular
este mai superficial şi explorează un volum mai mic de sol. Apoi se recomandă înierbarea intervalului dintre rândurile de pomi
cu specii de graminee (Festuca, Lolium, Poa) asociate cu Trifolium repens, ce se cosesc mecanic periodic, lăsându-se pe sol
materialul vegetal cosit ca îngrăşământ verde natural, iar sub rândurile de pomi se recomandă ca solul să rămână ca ogor
întreţinut prin lucrări mecanice efectuate periodic, pentru eliminarea buruienilor şi încorporarea îngrăşămintelor aplicate, prin
erbicidări sau mulciri cu materialul vegetal, rezultat din cosirea ierburilor de pe intervalele dintre rândurile de pomi.Pe terenurile
cu panta de peste 12 – 15%, intervalele dintre rânduri se înierbează imediat după plantarea pomilor pentru prevenirea eroziunii
solului şi se intervine cu fertilizări suplimentare în doze mici, aplicate local.
Tăierile. Părul altoit pe gutui se poate conduce foarte uşor în diferite
forme de coroană, totuşi se recomandă cu precădere Fusul cu toate variantele sale constructive, Axul vertical, precum şi
Ypsilonul, V-pliat, sau gardurile fructifere. Părul are tendinţa de a-şi dezvolta puternic axul în detrimentul ramurilor laterale, de
aceea este indicată transferarea repetată a axului pe o ramură laterală, echilibrând astfel coroana. Principiile de bază ale
tăierilor descrise în Capitolul VI sunt valabile şi pentru cultura părului. Se recomandă ca, indiferent de forma de coroană, să se
încerce tăierea a cât mai puţine ramuri în primi ani de la plantare şi să se aplice palisări şi alte lucrări în verde, care să
favorizeze pătrunderea luminii în coroană şi care să stimuleze fructificarea şi grăbirea intrării pe rod. Tăierile de fructificare se
aplică, pe ansamblu, ca şi la măr. Întrucât ramurile roditoare lungi (smicele, nuieluşe, mlădiţe) se garnisesc lateral cu
numeroase ţepuşe , pomii se supraîncarcă cu rod şi se dezechilibrează. Pentru a preveni acest fenomen se impun tăieri de
reducţie în semischelet. Sub greutatea fructelor, ramurile de semischelet se apleacă, se alungesc şi se arcuiesc necesitând
scurtarea acestora pentru a apropia rodul de ax şi a reechilibra pomii. Când pomii intră în perioada de plină producţie, ţepuşele
se aglomerează pe vetre de rod cu multe ramificaţii dese, care trebuie rărite sau reduse prin tăieri.

Fertilizarea. Nutriţia părului are particularităţi legate de soi, de portaltoi şi de vârsta plantaţiei, particularităţi care trebuie avute
în vedere la aplicarea îngrăşămintelor. Soiurile mai viguroase, cu rădăcini mai profunde, necesită fertilizări ceva mai
consistente, ca şi plantaţiile pe rod faţă de plantaţiile tinere. Dacă pomii sunt altoiţi pe gutui, care are sistem radicular mai
superficial şi pomii sunt tineri, sunt necesare fertilizări mai dese, în doze mai mici şi aplicate local, de exemplu prin fertirigare
(în jurul trunchiului sau pe o bandă continuă sub rândul de pomi). Fertilizările suplimentare foliare sunt, de asemenea, indicate
şi pentru livezile de păr. La pomii tineri nevoia maximă de hrană este în faza de creştere intensă a lăstarilor, iar la pomii pe rod
în faza de creştere intensă a fructelor şi în cea de acumulare a substanţelor de rezervă. Dozele şi felul îngrăşămintelor se
stabilesc corect numai după analiza chimică a solului din plantaţia respectivă, completată de diagnoza foliară. Totuşi, orientativ,
se recomandă următoarele cantităţi de îngrăşăminte, considerând un sol mediu aprovizionat cu elemente nutritive:
-în livezi tinere, 10-20 t gunoi de grajd şi N-30, P-30, K-30 kg s.a./ha.
-în livezi pe rod, 30-40 t gunoi la 3 – 4 ani şi N-100, P-80, K-80 Kg s.a./ha. Irigarea. Atât pentru cultura părului cât şi pentru alte
culturi, irigarea reprezintă un factor limitativ al producţiei de fructe. Părul, deşi rezistă destul de bine la deficitul de apă,
reacţionează foarte bine la irigare şi realizează un consum de apă mai mare decât mărul în cursul perioadei de vegetaţie,
putând valorifica şi un volum mai mare de sol. Eficienţa irigării asociată cu fertirigarea se manifestă chiar şi în zonele cu
precipitaţii anuale de peste 700­800 mm/an, unde părul se comportă foarte bine. Realizarea unui bilanţ corespunzător al apei în
sol şi o suplinire temporară a beficitului de apă prin irigare conduce la realizarea unui plus semnificativ de cantitate şi calitate a
fructelor care, printr-o valorificare superioară, aduce beneficiu sigur producătorului. În funcţie de deficitul momentan de apă din
sol, de vârsta plantaţiei, de încărcătura de rod şi de metoda de administrare a apei la pomi, se recomandă orientativ 3 – 5
norme de udare de câte 200 – 600 m3/ha.

Recoltarea, păstrarea şi valorificarea fructelor.

Recoltarea, se stabileşte pe baza schimbării unor caractere ale fructelor (gust, culoare, consistenţa pulpei, indicatori chimici,
uşurinţa desprinderii de pe pom, etc). Există benzi colorate standard cu care se pot compara fructele diferitelor soiuri, sau cu
ajutorul electrocolorimetrului sau fluorometrului. Maturitatea fructelor se poate estima şi după numărul de zile de la sfârşitul
înfloritului până la recoltare, care este specific fiecărui soi. La soiurile de vară, maturitatea de recoltare coincide cu cea de
consum, dar la soiurile de toamnă sau de iarnă, maturitatea de consum se realizează după recoltare şi păstrarea pe o anumită
perioadă în depozite. Recoltarea perelor se face prin ridicare şi răsucire uşoară, fără să se rupă codiţa fructului sau porţiuni de
ramuri pe care se află fructele, apoi se aşează în lăzi sau containere pe categorii de calitate.

Păstrarea, perelor de iarnă, în special, se face în lăzi sau containere, cu scopul prelungirii perioadei de consum în stare
proaspătă. Soiurile de păr se comportă diferit la păstrare, astfel soiurile Josephinne de Malines, Republica, Olivier de Serres,
Euras se păstrează mai bine în condiţii naturale (beciuri, magazii) decât în condiţii de depozite frigorifice. Temperaturile de
păstrare în depozite ale perelor sunt cuprinse între 0°C şi 1°C la majoritatea soiurilor şi 4°C şi 5°C la soiul Passe crassane şi
Conference.
După unele cercetări făcute de Gorini (1984), citat de Branişte (2003), soiurile Republica şi Contesa de Paris nu se păstrează
eficient în condiţii de frig şi atmosferă controlată cu CO2, înregistrând pierderi mari.

Valorificarea fructelor depinde în cea mai mare măsură de calitate şi apoi de perioada din an în care se vând. La fructele
păstrate în depozite, cu 3 – 4 zile înainte de a la prezenta pe piaţă, trebuie ca acestea să se scoată din celulele frigorifice şi să
stea la o temperatură de 16 – 18°C pentru a se matura şi a-şi echilibra gustul. Para este un fruct care se vinde deosebit de
profitabil dacă este ambalat atractiv şi dacă gustul fructului este cel specific soiului respectiv

NICOLAE TANASESCU, POMICULTURA PENTRU TOŢI

 MĂRUL (HTTPS: // WWW.GREENFOOD.RO/MARUL/ ) GUTUIUL 

LEAVE A REPLY
Your email address will not be published. Required fields are marked *

NAME*

EMAIL ADDRESS*

WEBSITE

COMMENT

Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.

POST COMMENT

LEGUME (HTTPS://WWW.GREENFOOD.RO/CATEGORY/LEGUME/) POMI FRUCTIFERI

(HTTPS://WWW.GREENFOOD.RO/CATEGORY/POMI-FRUCTIFERI/) GREENFOOD.RO
(HTTPS://WWW.GREENFOOD.RO/DESPRE/) DATE PERSONALE (HTTPS://WWW.GREENFOOD.RO/CONFIDENTIALITATE/) A
LUA LEGATURA (HTTPS://WWW.GREENFOOD.RO/CONTACT/)

©2019

Kale (https://www.lyrathemes.com/kale/) de LyraThemes.com.