CELULITA

Definiție
Celulita este o infecție acută a pielii care afectează dermul profund și țesuturile cutanate
subiacente, cauzată de pătrunderea bacteriilor la acest nivel. Fiind caracterizată de apariția unei
inflamații locale, vor fi prezente semnele celsiene. În marea majoritate a cazurilor, agentul
etiologic este Streptococul β-hemolitic de grup A (SBHGA).

Etiologie
• Streptococul β-hemolitic de grup A (S. pyogenes)
• Staphylococcus aureus
• Bacili gram-negativi (la pacienți cu factori de risc și în urma spitalizărilor de lungă durată/ cu
proceduri invazive)
• Anaerobi (la utilizatori de droguri iv)

Epidemiologie
Deși apare sporadic în întreaga lume, incidența sa este semnificativ mai mare în regiunile reci și
temperate, în special în timpul sezonului friguros. Infecția este, de asemenea, asociată cu alte
forme de infecții streptococice, cum ar fi scarlatina, angina, sinuzita și impetigo. Persoanele care
sunt colonizate faringian sau tegumentar cu SBHGA (purtători) pot reprezenta rezervoare de
infecție. În unele cazuri, pacientul colonizat sau în cadrul unei alte infecții acute cu SBHGA
poate fi sursa de infecție, fenomen care poartă numele de „infecție endogenă”.

Transmiterea se poate produce fie prin contact direct cu persoane purtătoare/infectate sau
aerogen prin intermediul aerosolilor respiratorii (picături Flügge). Transmiterea indirectă este
posibilă atunci când bacteriile contaminează obiectele din mediu.

Celulita afectează în primul rând persoanele în vârstă și adulții, cu o incidență mai mare
observată la bărbați. Factorii de risc atât pentru dobândirea, cât și pentru extensia infecției sunt
reprezentați de perturbări ale vascularizației și/sau reactivității imune locale precum în cazul
imunodepresiei, diabetului zaharat, insuficienței venoase sau arteriale, etc...
Fiziopatologie
Pielea este cea mai întinsă barieră de protecție a organismului, posedând multiple mecanisme de
apărare mecanice (epidermul, descuamarea) și imunologice, anume imunitatea celulară (Celule
Langerhans, macrofage, celule T), imunitatea umorală (imunoglobuline) și secreția locală de
peptide antimicrobiene alături de flora comensală cutanată.

Pătrunderea bacteriilor în piele poate avea loc prin breșe tegumentare precum tăieturi, escoriații,
abraziuni, înțepături, ulcere, dezepitelizări, micoze interdigitale sau mușcături de insecte. La
nivelul mucoaselor, afecțiuni precum dacriocistita și rinita pot servi drept porți de intrare.
Inclusiv escoriațiile minuscule, greu vizualizabile cu ochiul liber pot fi suficiente pentru
inocularea infecției. Odată trecute de aceste bariere, bacteriile se înmulțesc și declanșează
răspunsul imun cu aparitia consecutivă inflamației.

Caracteristici clinice
Incubația: Această perioadă poate varia în funcție etiologie și de răspunsul imun al individului.
De obicei, incubația este cuprinsă între câteva ore și câteva zile.

Debutul: Înainte de apariția semnelor și simptomelor caracteristice celulitei, se poate intercala o

perioadă de prodrom caracterizată de simptome nespecifice, cum ar fi oboseală, alterarea stării
generale, febră ușoară, uneori greață și vărsături. Această etapă poate dura de la câteva ore până
la o zi.

Perioada de stare: Fiind caracterizată de fenomene inflamatorii, la nivel local vor apărea semnele
celsiene, respectiv apariția unui placard eritematos (rubor), acumularea de revărsate cu formarea
edemului (tumor), durerea resimțită spontan și la atingere (dolor) și creșterea temperaturii locale
(calor). Pe măsură ce afecțiunea progresează, fenomenele inflamatorii se răspândesc centrifug.
Granița zonei afectate nu este adesea bine definită și poate fi însoțită de un aspect elevat față de
tegumentul înconjurător, denivelat sau în „coajă de portocală”. Celulita poate afecta funcționarea
normală a vaselor limfatice, ducând la limfangite. Limfangita este caracterizată clinic prin striuri
roșiatice care se extind de la placard spre nodulii limfatici limitrofi.

De obicei, celulitele provocate de S. pyogenes au o împrăștiere mai difuză și se însoțesc de

afectare limfatică, pe când cele provocate de S. aureus tind să rămână localizate, dar cu formare
de colecții, iar afectarea limfatică poate lipsi.
Clasificare
Clasificare în funcție de gravitate

 Formele ușoare de celulită se referă la cazurile în care infecția este localizată, iar starea
generală a pacientului este stabilă. Semnele celsiene sunt prezente la nivelul infecției, dar
răsunetul sistemic este slab, iar simptomele precum febra sau frisoanele lipsesc. Celulita
ușoară poate fi tratată în ambulator cu antibiotice orale.
 În cadrul formelor moderate de celulită, infecția este mai extinsă iar semnele celsiene locale
sunt importante, cu agravare în dinamină. Pot exista unele simptome sistemice, cum ar fi
febra sau alterarea stării generale. În aceste cazuri se poate opta pentru antibiotice
intravenoase (IV) în regim de spitalizare.
 Celulita severă reprezintă o infecție gravă, cu răspândire rapidă atât centrifugă, cât și în
profunzime. Pacientul prezintă adesea febră mare, frisoane și dureri severe. În aceste cazuri,
riscul de apariție a complicațiilor este maxim. Spitalizarea este de obicei necesară pentru
terapie agresivă cu antibiotice IV și monitorizare atentă.

Clasificare în funcție de regiunea afectată

 Celulita membrelor inferioare este cel mai frecvent tip de celulită, apărând cu predilecție în
regiunea gambieră. Porțile de intrare pot fi reprezentate de rupturi ale pielii, tăieturi, ulcere,
mușcături de insecte sau micoze.
 Celulita facială poate apărea în jurul ochilor, obrajilor, frunții sau în alte zone ale feței.
Acest tip de celulită poate fi cauzat de infecții ale sinusurilor, probleme dentare sau leziuni
ale pielii.
 Celulita periorbitală (preseptală) afectează țesuturile din jurul globului ocular. Această
afecțiune este de obicei mai puțin severă decât celulita orbitală, care implică țesuturile
posterioare globului ocular și este considerată o urgență medicală.
 Celulita orbitală este o infecție severă care implică țesuturile retrooculare. Poate provoca
dureri oculare, scăderea acuității vizuale și tulburări de motilitate oculară. Această afecțiune
necesită asistență medicală urgentă și spitalizare.
 Celulita mâinii afectează degetele, regiunile palmară sau dorsală a mâinii. Poate apărea din
cauza tăieturilor, mușcăturilor de animale sau rănilor perforate. În cadrul acestei prezentări
trebuie avut în vedere diagnosticul diferențial cu Erizipeloidul Rosenbach (Erysipelothrix
rhusiopathiae).

Diagnostic
Primul pas în diagnosticarea celulitei este efectuarea unui istoric complet al pacientului. Medicul
va culege informații despre debutul și durata simptomelor, respectiv dacă au existat leziuni
recente sau traume ale pielii, precum și documentarea altor afecțiuni care ar putea predispune
pacientul la celulită. De asemenea, vor fi culese informații în sensul argumentării epidemiologice
(membru al familiei/contact îndelungat cu o persoană cunoscută cu infecție streptococică).

Clinic

Diagnosticul celulitei se bazează în primul rând pe examenul fizic. Medicul va inspecta

tegumentul afectat și zonele înconjurătoare pentru semne caracteristice de celulită:

Roșeață: pielea apare roșie sau roz din cauza inflamației.

Edem: zona afectată este adesea edemațiată și caldă la atingere.

Sensibilitate: regiunea afectată este în general sensibilă sau dureroasă.

Margini: Granița dintre tegumentul indemn și aria afectată este slab definită.

Răspândire: În dinamică, celulita tinde să se răspândească centrifug.

Afectarea limfatică: Afectarea nodulilor limfatici este des întălnită și constă în mărirea acestora
în dimensiuni, însoțită de durere. În cazul prezenței limfangitei, se va putea vizualiza un traiect
roșiatic ce unește placardul și limfonodulul afectat. De notat că afectarea limfatică apare cu
precădere în celulitele streptococice.

Analize nespecifice de laborator

Analizele de laborator sunt de obicei reprezentative pentru o infecție bacteriană acută

(limfocitoză cu neutrofilie, reactanți de fază acută elevați). În formele severe, procalcitonina
poate fi crescută, trădând o posibilă evoluție spre sepsis.

Analize specifice de laborator

Streptococul β-hemolitic de grup A fiind cel mai des întâlnit patogen în cazul acestei afecțiuni,
titrul ASLO va crește în dinamică, dar această investigație capătă valoare diagnostică tardiv în
evoluția bolii, sau poate servi ca un criteriu de diagnostic retrospectiv. În anumite cazuri, mai
ales când există incertitudine privind etiologia, în forme severe sau rebele la tratamentul empiric,
va trebui identificat patogenul cauzator prin cultură. În timpul acestei proceduri, o probă de
lichid sau țesut este prelevată din zona afectată și trimisă la laborator pentru însămânțare. În
cazul infecțiilor mai severe, cu fenomene febrile, se pot preleva hemoculturi. Aceste analize, pe
lângă evidențierea clară a etiologiei, au și avantajul posibilității testării sensibilității la agenți
antimicrobieni, ghidând decizia terapeutică ulterioară. Din nefericire, se estimează că doar 30%
din culturile recoltate de la nivel tegumentar și 10% din hemoculturi sunt pozitive.
Imagistică

În formele severe sau în prezența suspiciunii existenței unui abces sau a afectării profunde, pot fi
efectuate investigații imagistice precum ecografia, tomografia sau RMN-ul (gold standard-ul)
pentru a cuantifica amploarea infecției și pentru a explora prezența altor complicații.

Diagnostic diferențial
 Erizipelul: Afectează dermul superficial, fiind caracterizat clinic tot de prezența semnelor
celsiene locale, cu excepția durerii. Aspectul clinic este de placard eritematos cu margini bine
definite, spre deosebire de ceulită unde demarcația de tegumentul indemn nu este atât de clar
schițată.
 Tromboza venoasă profundă (TVP): Poate provoca edem, roșeață, durere și căldură la
nivelul membrului afectat, putând fi confundată cu afectarea infecțioasă a tegumentului. De
obicei, aria eritematoasă și durerea urmează traiectul venei afectate. TVP poate fi sugerată
clinic prin semnul lui Homan (durere la flexia dorsală a piciorului cu membrul inferior în
extensie) și confirmată paraclinic prin efectuarea unui Eco-Doppler venos.
 Guta: Guta este un tip de artrită inflamatorie cauzată de acumularea cristalelor de acid uric la
nivelul articulațiilor mici. Clinic se caracterizează printr-o zonă edemațiată, intens
hiperemică și dureroasă, ce circumscrie articulația afectată (cel mai adesea articulația
metatarso-falangiană a halucelui). Se diferențiază de celulită prin aria afectată și prin
intensitatea sindromului algic.
 Artrita septică: Artrita septică este o infecție adesea bacteriană a spațiului articular. Clinic,
se însoțește de dureri articulare, edem și limitarea mobilității. Uneori, prodromul se poate
prezenta cu simptome care imită celulita, mai ales când articulația este superficială.
 Dermatita de contact: În unele cazuri, dermatita poate prezenta semne celsiene precum
aspectul eritematos și edemul. Această afecțiune este de obicei sugerată anamnestic
(expunere la un alergen sau iritant, prurit local), iar clinic prezintă o distribuție mai
neregulată.
 Lipodermatoscleroza: este o afecțiune care afectează în special membrele inferioare și este
asociată cu insuficiența venoasă cronică. Poate provoca îngroșarea tegumentului, eritem și
sensibilitate locală.
 Mușcăturile sau înțepăturile de insecte: Acestea pot provoca reacții localizate ale pielii,
inclusiv eritem, edem și durere. O anamneză minuțioasă poate indica contactul recent cu o
insectă, iar din punct de vedere clinic, aria tegumentară afectată este centrată de locul
înțepăturii/mușcăturii.
Complicații
În absența diagnosticului precoce și a tratamentului antibiotic corespunzător, celulita poate duce
la complicații severe, precum:

Abcedare: În unele cazuri, celulita poate progresa spre formarea unei colecții purulente la
nivelul țesutul afectat, managementul terapeutic impunând drenaj chirurgical.

Răspândirea locală: Celulita se poate răspândi rapid centrifug, iar în cazuri mai severe, poate
ajunge la straturile profunde ale pielii, mușchilor sau chiar oaselor, ducând la fasceite necrozante,
miozite, artrite și osteomielite.

Complicații septice la distanță: Dacă infecția nu este controlată, bacteriile pot disemina în
fluxul sanguin, provocând bacteriemie, cu sepsis consecutiv sau cu însămânțarea altor organe
(endocard, articulații, etc...).

Complicații vasculare și limfatice: Tromboflebite, tromboze, limfangite, limfedem cronic.

Recurențe: Unii indivizi pot prezenta episoade recurente de celulită, mai ales dacă au afecțiuni
care îi fac mai susceptibili la infecții sau dacă infecția inițială nu a fost complet eradicată. Rata
de recidivă în cazul celulitei este estimată la 8-20%.

Cronicizare: În unele cazuri, celulita poate deveni cronică, cu persistența fenomenelor

inflamatorii și reacutizări. Celulita cronică se poate complica la rândul ei cu fibroză.

Sindromul de compartiment: În cazuri rare, edemul excesiv și presiunea crescută din țesuturile
afectate pot comprima arterele din jur, ducând la ischemie. Clinic se manifestă prin scăderea
temperaturii în aval de zona afectată, pacientul resimțind durere la nivelul mușchiilor implicați.
În absența tratamentului, deseori chirurgical, această afecțiune poate progresa spre necroza
țesuturilor ischemiate.

Complicații toxice: Șocul toxic streptococic/stafilococic.

Complicații tardive: Glomerulonefrita.

Tratament
Etiologic: Antibioticele reprezintă pilonul tratamentului celulitei și alegerea acestora va depinde
de factori precum bacteriile suspectate, severitatea infecției și particulăritățile individuale ale
pacientului (alergii, afectare renală/hepatică). Antibioticele prescrise în general pentru celulită
includ:

• Peniciline (Penicilină V/G, Aminopeniciline + inhibitori de β-lactamaze, Oxacilină,

Nafcilină)
• Cefalosporine din generațiile I, II și III ( cefalexin, cefazolin, cefuroxim, ceftriaxon)
• Clindamicină sau macrolide (de exemplu, eritromicină) pentru pacienții cu alergii la
penicilină sau cefalosporine.
• În cazul evoluției nefavorabile, formelor foarte severe, sispiciunii sau confirmării celulitei cu
MRSA sau anaerobi, tratamentul trebuie modificat conform antibiogramei, iar în absența ei:
o Suspiciune de MRSA: Vancomicină și/sau Linezolid
o Suspiciune de asocieri aerobi + anaerobi: asociere β-lactamine cu spectru larg/
Clindamicină/ Fluorochinolone / Vancomicină + Metronidazol.

Clasic, durata terapiei antibiotice variază între 5 și 14 zile, în funcție de răspunsul pacientului la
tratament și ameliorarea simptomelor.

Patogenic și simptomatic: Managementul inflamației va duce la ameliorarea sindromului algic,

motiv pentru care se pot utiliza antiinflamatoare nesteroidiene precum paracetamolul sau
ibuprofenul.

De susținere: Pentru promovarea vindecării și prevenirea complicațiilor, pot fi utilizate

următoarele manevre:

• Ridicarea membrului afectat pentru promovarea drenajului din zona afectată.

• Aplicarea de comprese calde pe zona afectată poate ajuta la îmbunătățirea circulației sângelui
și la reducerea durerii și edemului.
• Repausul și imobilizarea membrului.
• Îngrijirea rănilor prin menținerea zonei afectate curate și uscate.

Chirurgical: În cazul apariției complicațiilor precum abcedarea sau fasceita necrozantă, va fi

necesară intervenția chirurgicală în scopul îndepărtării colecțiilor, debridării și necrectomiei,
după caz.

Profilaxie
Menținerea unei bune igiene tegumentare este esențială în prevenirea infecțiilor pielii, inclusiv a
celulitei, mai ales în cazul persoanelor cu factori de risc. Aceasta include:

 Menținerea pielii curate și uscate.

 Spălarea regulată cu apă și săpun.
 Hidratarea pielii pentru a preveni crăpăturile.
 Păstrarea unghiilor tăiate pentru a minimiza traumatismele prin grataj.
 Evitarea utilizării în comun a obiectelor personale care vin în contact cu pielea (prosoape,
aparate/lame de ras).
 Îngrijirea corectă a tăieturilor, zgârieturilor și a altor leziuni ale pielii prin igienă corectă,
aplicarea antisepticelor locale și utilizarea pansamentelor sterile.
 Persoanele cu diabet sau alte afecțiuni care pot predispune la apariția ulcerelor ar trebui să
acorde o atenție sporită îngrijirii tegumentului membrelor inferioare.
 Pentru persoanele cu piele uscată sau afecțiuni care duc la uscarea pielii (de exemplu,
eczeme), utilizarea cremelor hidratante adecvate poate ajuta la menținerea integrității pielii și
la reducerea riscului de apariție a crăpăturilor.
 Persoanele cu limfedem, sau tulburări venoase importante, trebuie să aibă în vedere măsuri
precum utilizarea ciorapilor compresivi și exercițiile fizice.
 Antibiotice profilactice: În unele cazuri, pot fi prescrise antibiotice profilactice pentru
persoanele cu risc crescut de recurențe.

Bibliografie
1. Streinu-Cercel A., Aramă V., Calistru P. I.; Boli Infecțioase, Curs pentru studenți și medici
rezidenți; București: Editura universitară „Carol Davila”; 2021, 468-475.

2. Cupșa A. Boli infecțioase transmisibile. Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2007; 8.31- 8.34.

3. Kasper DL Fauci AS. Harrison's Infectious Diseases. Third ed. New York: McGraw-Hill
Education; 2017, 256-262.

4. Mandell, G. L., Bennett, J. E., & Dolin, R. (Eds.). (2020). Mandell, Douglas, and Bennett's
Principles and Practice of Infectious Diseases (9th ed.). Elsevier.

5. Stevens, D. L.; Bisno, A. L.; Chambers, H. F.; Dellinger, E. P.; Goldstein, E. J. C.; Gorbach,
S. L.; Hirschmann, J. V.; Kaplan, S. L.; Montoya, J. G.; Wade, J. C. (2014). Executive
Summary: Practice Guidelines for the Diagnosis and Management of Skin and Soft Tissue
Infections: 2014 Update by the Infectious Diseases Society of America. Clinical Infectious
Diseases, 59(2), 147–159.

6. Esposito S, Bassetti M, Concia E, De Simone G, De Rosa FG, Grossi P, Novelli A, Menichetti

F, Petrosillo N, Tinelli M, Tumbarello M, Sanguinetti M, Viale P, Venditti M, Viscoli C; Italian
Society of Infectious and Tropical Diseases. Diagnosis and management of skin and soft-tissue
infections (SSTI). A literature review and consensus statement: an update. J Chemother. 2017
Aug;29(4):197-214.
7. Dupuy, A., Benchikhi, H., Roujeau, J. C., Bernard, P., Vaillant, L., Chosidow, O., ... &
Schmutz, J. L. (1999). Risk Factors for Erysipelas of the Leg (Cellulitis): Case-Control Study.
BMJ, 318(7198), 1591-1594.

8. Bisno, A. L., & Stevens, D. L. (1996). Streptococcal Infections of Skin and Soft Tissues. New
England Journal of Medicine, 334(4), 240-245.

9. Sullivan T, de Barra E. Diagnosis and management of cellulitis. Clin Med (Lond). 2018
Mar;18(2):160-163.