ERIZIPELUL

Definiție
Erizipelul este o infecție acută, cu potențial agravant a pielii, dată de invazia locală a bacteriilor
patogene, care afectează dermul superficial și limfaticele limitrofe. Afecțiunea se caracterizează
printr-un debut rapid dat de apariția semnelor celsiene locale, respectiv a eritemului localizat,
edemului, căldurii și sensibilității zonei cutanate afectate. Cel mai adesea, agentul etiologic
incriminat este Streptococul β-hemolitic de grup A sau pyogenes (SBHGA) și mai rar de
streptococi din grupul C, G și stafilococi.

Epidemiologie
Având în vedere că erizipelul este descris ca fiind o formă particulară de celulită, iar SBHGA
este principalul patogen incriminat, particularitățile privind epidemiologia, transmiterea și
factorii de risc caracterizând această boală sunt similare cu cele menționate la celulită.

Infecțiozitatea erizipelului este relativ redusă în comparație cu alte boli streptococice (scarlatina,
anginele), dar infecția este caracterizată de o tendință la recidivă, de obicei la nivelul inoculării
inițiale.

Fiziopatologie
Bazele fiziopatologice sunt similare cu cele descrise la celulită.

Particularitarea din cadrul erizipelului reiese din caracteristica specifică streptococilor, constând
în capacitatea lor de a se înmulți și de a disemina prin intermediul vaselor limfatice intradermice.
Acest proces stabilește bazele răspunsului inflamator, caracterizat prin infiltrate celulare și
vasodilatație, conducând la edem. Severitatea edemului joacă un rol vital în modelarea formelor
clinice.

Propagarea infecției este centrifugă, asemănătoare cu o „pată de ulei”, rezultând fenomene

inflamatorii mai pronunțate la periferia placardului, centrul leziunii fiind mai puțin eritematos.

Se consideră că episoadele recurente de erizipel sunt precipitate de o reacție de hipersensibilitate

a țesutului la polizaharida streptococică C, fiind totodată influențate de terenul pe care acesta
evoluează. Acestea pot afecta progresiv microcirculația limfatică, ducând în cele din urmă la
limfedem cronic, care netratat poate duce la apariția elefantiazisului. În plus, limfedemul în sine
devine un factor predispozant pentru erizipel recurent, la fel ca staza venoasă cronică din
sindromul post-trombotic sau insuficiența venoasă cronică.

Prezentare clinică
Incubația erizipelului variază între 1 și 7 zile.

Debutul este de obicei acut, însoțit de febră și frisoane concomitent cu alterarea stării generale,
uneori cu vărsături, dureri abdominale sau cefalee. În cadrul examenului fizic, singura
modificare decelabilă poate fi reprezentată de prezența adenopatiei dureroase adiacente porții de
intrare și în unele cazuri se poate vizualiza poarta de intrare.

După câteva ore până la 1-2 zile de la debut se instalează perioada de stare, care coincide cu
apariția inflamației dermice caracteristice. Spre deosebire de celulită, această inflamație este bine
demarcată de tegumentul adiacent prin margini clar delimitate care tind să se răspândească rapid
(burelet marginal). La nivelul placardului apar modificări tipice de inflamație acută (celsiene),
cum ar fi roșeața (rubor), căldura (calor), edemul și indurația (tumor). Durerea (dolor) poate
apărea în cazul complicațiilor septice, cum ar fi apariția unui abces sau a unui flegmon, mai ales
dacă erizipelul afectează scalpul sau pavilionul auricular. Culoarea placardului este eritematoasă,
lucioasă în timpul fazei acute, dar în anumite zone, cum ar fi pielea păroasă a capului, poate
apărea albă până la gri, iar în cazul persoanelor cu afecțiuni cardiace, poate apărea cianotică sau
violacee. Placardul este cald la palpare, dar nedureros, pacienții resimțind de obicei o senzație de
tensiune locală. Uneori, în formele mai grave sau în erizipelul stafilococic, la nivelul placardului
pot apărea leziuni flictenulare (bule).

Prezența adenopatiei regionale dureroase este o caracteristică comună, deoarece reflectă

implicarea nodulilor limfatici care drenează zona afectată. Semnele clinice suplimentare includ
febră, tulburări digestive, manifestări ale sistemului nervos (agitație, delir, cefalee).

Cursul obișnuit al bolii durează aproximativ 10-14 zile cu un tratament antibiotic adecvat, dar
această durată se poate prelungi în formele mai severe sau atunci când limfedemul este
semnificativ. Din păcate, recăderile apar la aproximativ 20-25% dintre pacienți, factorii
predispozanți variind de la condițiile locale, la factori generali precum diabetul, obezitatea și
ciroza.

Clasificarea erizipelului se face după locul apariției acestuia și după forma clinică, de obicei
corelată și cu aspectul clinic.

După locul apariției:

• Erizipelul membrului inferior – forma cea mai comună.

• Erizipel facial – tipic, placardul eritematos se situează la nivelul obrajilor și piramidei
nazale, căpătând aspectul de „fluture”.
• Erizipelul membrului superior – apare în general în urma îndepărtării chirurgicale a
nodulilor axilari.
• Erizipelul perigenital: apare post-partum sau post-abortum. În general, evoluția este
severă.
• Erizipelul ombilical: Apare la nou-nascuți, iar evoluția poate fi fatală.
După forma clinică:
• Formele uşoare sunt în general caracterizate doar de placardul eritemato-edematos
• Formele medii pot căpăta un aspect eritemo-bulos sau hemoragic
• Formele severe pot avea un aspect similar cu cele medii, dar cu extindere mai
pronunțată și rapidă, adesea însoțite de complicaţii septice, toxice sau vasculare.

Diagnostic
Argumente clinice: Diagnosticul erizipelului se bazează în primul rând pe aspectul clinic
caracteristic al tegumentului afectat.

Analize nespecifice de laborator: Analizele de laborator sunt de obicei reprezentative pentru o

infecție bacteriană acută (limfocitoză cu neutrofilie, reactanți de fază acută elevați). În formele
severe, procalcitonina poate fi crescută, trădând o posibilă evoluție spre sepsis.

Analize specifice de laborator: Streptococul β-hemolitic de grup A fiind cel mai des întâlnit
patogen în cazul acestei afecțiuni, titrul ASLO va crește în dinamică, dar această investigație
capătă valoare diagnostică tardiv în evoluția bolii, sau poate servi ca un criteriu de diagnostic
retrospectiv. În unele cazuri agentul etiologic poate fi evidențiat prin investigații precum
hemoculturi, însămânțări de pe tampoane sau din lichide patologice de la nivelul focarului în
cazul existenței acestora (bule/supurații).

Diagnostic diferențial
Celulita: Erizipelul și celulita sunt adesea confundate din cauza caracteristicilor clinice similare
și a etiologiei comune. Principala diferență constă în faptul că erizipelul prezintă margini bine
definite și placardul eritemtos este de obicei elevat, iar în cazul celulitei marginile sunt slab
delimitate. De asemenea, durerea este mai constantă în cazul celulitei, pe când în cazul
erizipelului, aceasta poate sugera apariția complicațiilor.

Dermatita de contact: În unele cazuri, dermatita poate prezenta semne celsiene precum aspectul
eritematos și edemul. Această afecțiune este de obicei sugerată anamnestic (expunere la un
alergen sau iritant, prurit local), iar clinic prezintă o distribuție mai neregulată.

Tromboza venoasă profundă (TVP): TVP se poate manifesta cu eritem și edem, făcând uneori
dificil diagnosticul diferențial cu erizipelul. Factorii cheie de diferențiere sunt durerea și
sensibilitatea de-a lungul traiectului venei afectate, extinderea leziunii, care în cazul TVP poate
interesa întreg membrul afectat. TVP poate fi sugerată clinic prin semnul lui Homan (durere la
flexia dorsală a piciorului) și confirmată paraclinic prin efectuarea unui Eco-Doppler venos.
Herpes Zoster: Zona zoster poate fi ocazional confundată cu erizipelul din cauza prezenței
erupției dureroase, eritematoase, dar diferă prin faptul că urmează o distribuție suprapusă unui
dermatomer, în timp ce erizipelul are un model mai difuz. De asemenea, în cazul zonei zoster,
apar adesea vezicule.

Complicații
Similar celorlalte infecții cu SBHGA, complicațiile pot fi împărțite în următoarele categorii:

Complicații septice

• locale: Celulita, abcedarea, flegmoane, necroza;

• la distanță: Sepsisul, endocardita.

Complicații vasculare și limfatice: Tromboflebite, tromboze, limfangite, limfedem cronic.

Complicații toxice: Șocul toxic streptococic/stafilococic.

Complicații tardive: Glomerulonefrita.

Tratament
Tratamentul prompt și adecvat este esențial pentru a preveni potențialele complicații și
răspândirea sistemică a infecției. Antibioticele sunt pilonul terapiei, penicilinele și
cefalosporinele fiind de primă intenție pentru infecțiile cu SBHGA. În cazurile de alergie la
penicilină, pot fi prescrise antibiotice precum vancomicina, clindamicina sau fluorochinolone.
Tratamentul suportiv, cum ar fi odihna, ridicarea membrului afectat și managementul durerii, pot
ajuta la ameliorarea simptomelor.

Prognostic
Cu un tratament precoce și eficient, prognosticul erizipelului este în general bun. Cu toate
acestea, întărzierea tratamentului sau tratamentul inadecvat pot duce la apariția complicaților.

Profilaxie
Măsurile preventive includ îngrijirea adecvată a rănilor, în special pentru persoanele cu afecțiuni
ale pielii preexistente sau cu sistem imunitar compromis. Tratamentul precoce al leziunilor
tegumentare și o bună igienă personală pot ajuta la reducerea riscului de erizipel.
Bibliografie
1. Streinu-Cercel A., Aramă V., Calistru P. I.; Boli Infecțioase, Curs pentru studenți și medici
rezidenți; București: Editura universitară „Carol Davila”; 2021, 468-475.

2. Cupșa A. Boli infecțioase transmisibile. Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2007; 8.31- 8.34.

3. Kasper DL Fauci AS. Harrison's Infectious Diseases. Third ed. New York: McGraw-Hill
Education; 2017, 256-262.

4. Stevens, D. L.; Bisno, A. L.; Chambers, H. F.; Dellinger, E. P.; Goldstein, E. J. C.; Gorbach,
S. L.; Hirschmann, J. V.; Kaplan, S. L.; Montoya, J. G.; Wade, J. C. (2014). Executive
Summary: Practice Guidelines for the Diagnosis and Management of Skin and Soft Tissue
Infections: 2014 Update by the Infectious Diseases Society of America. Clinical Infectious
Diseases, 59(2), 147–159.

5. Dupuy, A., Benchikhi, H., Roujeau, J. C., Bernard, P., Vaillant, L., Chosidow, O., ... &
Schmutz, J. L. (1999). Risk Factors for Erysipelas of the Leg (Cellulitis): Case-Control Study.
BMJ, 318(7198), 1591-1594.

6. Bisno, A. L., & Stevens, D. L. (1996). Streptococcal Infections of Skin and Soft Tissues. New
England Journal of Medicine, 334(4), 240-245.