Spanul

- personaj secundar de basm cult -

"Povestea lui Harap-Alb", de Ion Creanga
- basm cult -
Ion Creanga (1837?-1889) este considerat creatorul basmului cult
in literatura romana, a carui principala particularitate este
caracterul realist al intamplarilor, iar personajele sunt puternic
umanizate si individualizate. Spatiul desfasurarii actiunii este
ancorat intr-o realitate sociala si istorica determinata, iar faptele
ilustrate izvorasc din legile firii care guverneaza omenirea.
"Povestea lui Harap-Alb" este cel mai reprezentativ basm al lui
Ion Creanga, fiind publicat la 1 august 1877 in revista "Convorbiri
literare", reprodus apoi de Mihai Eminescu in ziarul "Timpul".
Spanul este un personaj secundar si negativ nu atat prin insusiri
supranaturale, ca in basmele populare, ci mai ales prin
autenticitatea lui umana.
Ca personaj de basm, Spanul intruchipeaza fortele raului
(raufacatorul), un fel de Zmeul-Zmeilor, care seamana in lume
teroare, rautate si violenta. Ca personaj real, el intruchipeaza
individul perfid, deprins a obtine avantaje si bogatie prin
inselaciune. Falsificandu-si un statut social, la care altfel n-ar fi
avut acces, el este, prin nastere, un om rau si de proasta conditie
sociala, "vita de boz tot ragoz".
Personajul este conturat atat prin caracterizarea directa facuta
de narator sau de celelalte personaje, cat si prin caracterizare
indirecta, comportamentul sau si relatiile cu ceilaiti compunand un
portret uman infricosator.
Portretul fizic se reduce la o singura trasatura, exprimata direct,
"un om span", (barbat caruia nu-i creste barba - n.n.) naratorul
sugerand concepfia populara potrivit careia unei anomalii fizice ii
corespunde o deficienta caracteriala majora. Conform acestei idei
stravechi, "omul insemnat" este periculos si trebuie sa te feresti de
el: "De obicei, acestia (oamenii insemnati - n.n.) sunt rai, cruzi,
perfizi si lingusitori" (O.Barlea).
Portretul moral reiese in mod indirect, din faptele, vorbele si
atitudinea personajului, precum si din relatiile cu celelalte
personaje.
La intalnirea cu Harap-Alb, Spanul este lingusitor si umil, "sa nu-ti
fie cu suparare, drumetule", "nu ai cumva trebuinta de sluga,
voinice?", laudandu-se cu harnicia: "muncesc, muncesc si nu s-
alege -nimica de mine, pentru ca tot de stapani calici mi-am avut
parte". Se autocompatimeste, plangandu-se de ghinionul care se
tine scai de el si exprima, cu prefacuta modestie, filozofia sa de
viata,: "la calic slujesti, calic ramai. Cand as da odata peste un
stapan cum gandesc eu, n-as sti ce sa-i fac sa nu-l smintesc" (sa
nu-l supar - n.n.). Viclean peste masura, nu se da in laturi sa
pacaleasca un "boboc" (nepriceput, lipsit de experienta - n.n.) cum
era mezinul craiului si-l atrage in capcana din fantana prin minciuni
si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni, o pricepere
uimitoare de a sesiza si de a profita de slabiciunile celorlalti. De
indata ce pune capacul pe gura fantanii in care se afla filul craiului,
Spanul devine rautacios si amenintator si-l sileste sa jure pe palos:
"Daca vrei sa mai vezi soarele cu ochii si sa mai calci pe iarba
verde, atunci jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da
ascultare si supunere intru toate, chiar si-n foc de ti-as zice sa te
arunci". Numele de Harap-Alb, pe care i-l da Spanul, intregeste
umilinta la care este supus fiul de crai: "D-acum inainte sa stii ca te
cheama Harap-Alb; aista ti-i numele, si altul nu".
Dupa ce "pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului de
crai", principiul dupa care se conduce Spanul este acela al
stapanului tiran, avid de putere, considera ca slugile seamana cu
animalele, "ca si intre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace
care trebuiesc tinuti din frau, daca ti-i voia sa faci treaba cu dansii".
Din proprie experienta, stie ca "sa te fereasca Dumnezeu, cand
prinde mamaliga coaja", deoarece el, cum vede ca "i s-au prins
minciunile de bune" si ca este primit cu toate onorurile de catre
imparatui Verde, devine amenintator si violent cu sluga, li da o
palma, cu scopul "sa faca pe Harap-Alb ca sa-i ieie si mai mult
frica". Asadar, relatia Spanului cu Harap-Alb contureaza un individ
impulsiv si agresiv, cu un caracter degradant, definit prin invidie,
perfidie, viclenie diabolica.
Vazandu-se ajuns urmas, la tronul imparatesc, Spanul devine
arogant, dispretuitor si laudaros, toate meritele lui Harap-Alb si le
insuseste el, pentru ca stie sa fie stapan adevarat si sa-si
struneasca slugile, astfel ca acestea sa indeplineasca intocmai
toate poruncile, oricat ar fi de greu de dus la bun sfarsit: "Nu stiti
dumneavoastra ce poama-a dracului e Harap-Alb aista. Pana l-am
dat pe brazda, mi-am stupit sufletul cu dansul. Numai eu ti vin de
hac. Vorba ceea: frica pazeste bostanaria. Alt stapan in locul meu
nu mai face branza cu Harap-Alb cat ii lumea si pamantul".
Adept al principiului "sluga-i sluga si stapanu-i stapan", Spanul
este dictatorial si aspru cu supusii, ca "nu-mi sufia nimene in bors;
cand vad ca mata face marazuri (nazuri, mofturi - n.n.), \-o Strang
de coada de mananca si mere padurete, caci n-are incotro...".
Alte insusiri reies indirect din vorbele personajului si din relafia lui
cu imparatul Verde. Obraznic, infatuat si cu totul lipsit de bun simt,
Spanul nu se sfieste sa-i spuna imparatului Verde ca daca o vrea
Dumnezeu "sa ma randuiesti mai degraba in locul dumitale" o sa
schimbe regulile acestuia care, "prea intri in voia supusilor", iar
imparatia nu va mai arata atat de pasnica, "n-or mai sedea
lucrurile tot asa moarte, cum sunt", pentru ca "omul sfinteste
locul...".
Limbajul Spanului este popular, ca si al celorlalte personaje ale
basmului, pe care Creanga le-a umanizat, sugerand o intreaga
galerie umana humulesteana: "Da-mi, doamne, ce n-am avut,/ Sa
ma mier ce m-a gasit". Uneori zicalele capata sensul unor
adevaruri universal-valabile, ca aceea rostita de Span - "de ce te-
ai pazit n-ai scapat" - exprimand ideea ca omul este supus sortii,
ca nimeni nu poate evita sau schimba destinul si ca fiecare trebuie
sa treaca prin ceea ce i-a fost scris.
Punctul culminant al basmului ilustreaza destinul Spanului, care,
vazand cat este de frumoasa fata imparatului Ros, se repede sa o
ia in brate, dar ea il imbranceste si-i spune ca a venit acolo pentru
Harap-Alb, ca "el este adevaratul nepot al imparatului Verde".
Turbat de furie ca a fost dat in vileag, Spanul se repede la Harap-
Alb "si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos", strigand ca
asa trebuie sa pateasca cel ce-si incalca juramantul. Atunci, calul
lui Harap-Alb se repede la Span, il infasca de cap, "zboara cu
dansul in inaltul ceriului" de unde ii da drumul si acesta se face
"praf si pulbere", in timp ce fata imparatului Ros, il invie pe Harap-
Alb cu leacurile miraculoase.
Spanul "este demascat si pedepsit in numele dreptatii, aspiratiei
etern-umane" ca raufacatorii sa fie osanditi, intrucat Ion Creanga
realizeaza - prin "Povestea lui Harap-Alb" - o sinteza a
"spiritualitatii romanesti, cumuland o intreaga filozofie asupra vietii,
prin care profilul roman fiinteaza in lume, inscriindu-se astfel in
randul valorilor eterne si ale umanitatii".(Maria Nastase, "Povestea
lui Harap Alb")