Mindfulness in Terapia Adictiilor1

Mindfulness în terapia
adicțiilor
prof.univ.dr. Ion Dafinoiu
prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 1

DEPENDENȚA – DEFINIȚIE
• DEPENDENȚA - O boală cronică a circuitelor cerebrale aferente recompensei, motivației,
memoriei. Disfuncția acestor circuite duce la manifestări biologice, psihologice, sociale și spirituale
caracteristice. Aceasta se reflectă în urmărirea individuală patologică a recompensei și/sau a
alinării prin consumul de substanţe şi alte comportamente. (Societatea Americană de Medicină a
Dependenței – ASAM)
• Dependența se caracterizează prin incapacitatea de a se abține constant, deficiență în controlul
comportamental, nevoia intensa de consum, recunoaștere diminuată a problemelor
comportamentale proprii semnificative și a celor din relațiile interpersonale și răspuns emoțional
disfuncțional. Ca și alte boli cronice, dependența implică adesea cicluri de recădere și remisiune.
Fără tratament sau implicare în activități de recuperare, dependența este progresivă și poate
conduce la invaliditate sau moarte prematură. Cu alte cuvinte, dependența se întărește singură.
(ASAM)

Pe baza dovezilor empirice, experții tind să considere dependența de droguri ca pe un fel de boală a
creierului. In timp ce utilizarea timpurie a unui drog poate fi într-adevăr la alegere, modificările
neurobiologice care apar pe măsura utilizării continue, în special în cortexul prefrontal, printre alte
regiuni relaționate cu funcția executivă, compromit controlul inhibitor atunci când este cuplat cu
nevoia fiziologică și psihologică pentru drog și conduc la consumul necontrolat de droguri Astfel,
mecanismele care apar ca urmare a luării drogului sunt cele care fac din consumul necontrolat de
substanțe o tulburare.

• A avut loc o schimbare semnificativă în modul în care adicția a fost perceput de la DSM-I la DSM-
V. În timp ce în DSM-I dependența a fost văzută ca un produs al manifestărilor aberante ale
personalității, în DSM-II formularea s-a schimbat în „dependență”, concentrându-se mai mult pe
constructele psihobiologice (de exemplu, „dovada consumului habitual sau un sentiment clar de
nevoie de drog”). Odată cu DSM-III, s-a făcut o distincție între „dependența de substanță” și
„abuzul”, de substanță primul fiind caracterizat prin dependență fiziologică (de exemplu, toleranță
și sevraj) și din nou ancorată în faptul că este o tulburare psihobiologică mai degrabă decât o
problemă de personalitate sau mentală. În DSM-IV, factorii care contribuie la dependență au fost
identificați ca incluzând nu numai psihofiziologia (toleranță și sevraj), dar și cogniția – o definiție
care se transmite edițiilor viitoare ale DSM (V și VI). În DSM-V, vedem mult mai mult o definiție
holistică a dependenței de substanțe, punându-se accent pe modificările psihobiologice care
apar din cauza abuzului de droguri care promovează o lipsă de control cognitiv asupra utilizării
drogului. prof.univ.dr. Ion Dafinoiu
4
DEPENDENȚĂ – ADICȚIE
Organizația Mondială a Sănătății și Asociația Americană de Psihiatrie au folosit termenul
„dependență de substanțe” sau „abuz de droguri”, mai degrabă decât „dependență de droguri”,
până când a fost publicat DSM-V. Dependența de droguri este o stare psihică sau dependență fizică,
sau ambele, de un drog, apărute la o persoană care consumă drogul periodic sau continuu.
Tranziția de la DSM-IV la DSM-V a evidențiat preferința pentru cuvântul „dependență” ca un
eufemism pentru adicție, se pare ca o încercare de a ajuta la destigmatizarea pacienților
dependenți. Totuși, acest lucru a dus la confuzie în rândul medicilor, în ce situație „dependența” în
sensul DSM este într-adevăr „adicție”, știind că dependența este cunoscută drept adaptarea
fiziologică normală la utilizarea repetată a unui drog sau a unui medicament. Astfel, este
important de subliniat faptul că dependența farmacologică se caracterizează prin toleranță și/sau
simptome de sevraj care apar ca urmare a expunerii continue a sistemului nervos central la un
drog. Aceasta este diferită de adicție, care este caracterizată prin comportamentul compulsiv de
căutare a drogurilor.
CRITERII DE DIAGNOSTIC A TULBURĂRILOR DETERMINATE DE UTILIZAREA DE SUBSTANȚE (DSM V)
① luarea de cantități mai mari sau pe o perioadă mai lungă decât era prevăzut;
② O dorință persistentă sau efortul nereușit de a reduce sau controla consumul de
drog/substanță;
③ Se petrece mult timp în activități necesare obținerii și consumului de droguri/substanță sau să
se recupereze din efectele sale;
④ O dorință puternică sau nevoia de a utiliza drogul/substanța;
⑤ Utilizare recurentă care duce la neîndeplinirea obligațiilor majore de rol la serviciu, la școală sau
acasă;
⑥ Utilizarea continuă în ciuda faptului de a avea probleme sociale sau interpersonale persistente
sau recurente cauzate sau exacerbate de efectele drogurilor;
⑦ Renunțarea sau reducerea activităților sociale, ocupaționale sau recreative importante din
cauza consumului de droguri/substanțe;
⑧ Utilizare recurentă în situații în care este fizic riscant;
⑨ Consumul de droguri/substanțe este continuat în ciuda cunoștințelor de a avea a problemă fizică sau
psihologică persistentă sau recurentă care este probabil cauzată sau exacerbată de drog;
⑩ Toleranță, așa cum este definită de oricare dintre următoarele:
(a) nevoia de cantități semnificativ crescute de drog/substanță pentru a obține intoxicația
sau efectul dorit,
(b) un efect semnificativ diminuat cu utilizarea continuă a aceleiași cantități de drog/substanță;
⑪ Sevraj, manifestat prin oricare dintre următoarele:
(a) sindromul de sevraj caracteristic pentru drog/substanță,
(b) drogul/substanța este luată pentru a ameliora sau a evita simptomele de sevraj.

• . Aceste 11 criterii pot să fie grupate în subgrupuri:
-control afectat asupra substanței (criteriul 1-4);
-afectare socială (criteriul 5-7),
-utilizarea riscantă (criteriul 8-9)
-criterii farmacologic (criteriul 10–11).
• Severitatea tulburării legate de consumul de substanțe poate fi de la ușoară la severă, în funcție de
numărul de criterii.
-tulburare ușoară de consum de substanțe prin prezența a două până la trei simptome,
-tulburare moderată cu patru până la cinci simptome
-tulburare severă cu șase sau mai multe simptome într-o perioadă de 12 luni.
MODELE TEORETICE ALE DEPENDENȚEI
• O buna teorie privind dependența trebuie sa explice:
• (1) de ce unele substanțe creează dependență, iar altele nu;
• (2) de ce persoanele cu dependență, în ciuda faptului că recunosc că
dependența lor este problematică și auto-handicapantă, continuă să
folosească substanța și nu se pot opri, reduce sau rămână abstinente;
• (3) secvența de dezvoltare a dependenței în care consumul adictiv începe
cel mai adesea în adolescență și, în în cazul unor indivizi, acesta se poate
finaliza pe măsură ce înaintează în vârstă (denumită „maturizare”) sau intră
într-un proces de recuperare;
• (4) de ce dependența este înalt comorbidă cu o mare varietate de
comportamente nesănătoase și tulburări de sănătate mintală;
• (5) modul în care viziunea teoretică poate orienta direct abordările
terapeutice eficiente (Bickel et al., 2013, p. 4).

• Modelul bolii vs modelul moral al dependenței
• modelul bolii presupune că tulburările determinate de consumul de substanțe,
ca și alte tulburări medicale și de sănătate mintală, au o bază biologică (de
exemplu, neurologică).
• W. Silkworth (1924) „alcoolismul nu este doar un viciu sau un obicei. Acesta este o
compulsiune, acesta este pofta patologică, acesta este o boală”.
• Într-un articol de referință din Science, Alan Leshner, pe atunci director al NIDA
(Național Institute on Drug Abuse), a scris „Această dependență este legată de
modificările structurii creierului iar funcția este ceea ce o face, fundamental, o
boală a creierului” (Leshner, 1997).
• Modelul bolii a generat, la începutul secolului secolului XXI o serie de terapii farmacologice pentru
tulburările legate de consumul de substanțe, inclusiv medicamentele care ajută la atenuarea
craving-ului (de ex. Topiramat, Naltrexonă, Acamprosat pentru pofta de alcool; Naltrexonă pentru
pofta de opioid, precum și terapii de substituție a opioidelor asistate cu medicamente sub formă
de metadonă și, mai recent, buprenorfină (nume comercial: suboxone sau subutex (Koob, Lloyd și
Mason, 2009).
• Controverse:
• scoaterea dependențelor de sub eticheta stigmatizării care îi marchează pe cei cu tulburări determinate
de utilizarea de substanțe ca fiind slabi și cu vicii morale și transferul lor în domeniul altor boli sau
tulburări medicale.
• exonerează persoana cu tulburări determinate de utilizarea de substanțe de responsabilitate personală.
• ideea de cronicitate si progresie

- modelul moral susține că tulburările legate de consumul de substanțe apar
ca rezultat al eșecului moral sau al comportamentului intenționat, păcătos, din
partea consumatorilor de substanțe. Modelul moral sugerează că consumatorii de
substanțe sunt în mod conștient păcătoși care ar trebui pedepsiți

• Teorii psihanalitice clasice

- Dacă copilul este fie sub stimulat sau frustrat în procesul de hrănire sau dacă este
suprastimulat, atunci ar putea rezulta ceva la care Freud s-a referit ca fixare. Dacă cineva ar
deveni fixat în stadiul oral, el sau ea ar putea continua să dezvolte dependențe de mâncare,
fumat, băutură (alcoolic), ca mijloc de încercare continuă de gratificare orală.
- Dependențele sunt derivate din instinctul morții (Thanatos), sunt o formă de sinucidere
lentă (Khantzian, 1980). Celebrul psihiatru Karl Menninger (1938) a descris tulburările legate de
consumul de substanțe ca „un plan de sinucidere în rate”

• Teorii psihanalitice contemporane

- Wurmser (1985) emite ipoteza că persoanele cu tulburări de consum de substanțe suferă
de supraego-uri distructive și prea dure care afectează persoana cu frică, furie și vinovăție
copleșitoare. Se crede că acest superego prea dur se va dezvolta ca urmare a abuzului sexual din
copilărie, a seducției sexuale sau a abandonului părintesc. Ca urmare a acestor experiențe
traumatice, individul reacționează prin respingerea oricărei autorități; de-a lungul timpului, totuși,
o autoritate dură interiorizată (superego-ul) se dezvoltă, care apoi determină persoana să bea sau
să consume droguri în efortul de „sedare”sau liniștire a acestui superego prea dur. Din păcate, nu
numai sentimentele de frică, furie și vinovăție sunt amorțite sau anesteziate, dar și alte funcții ale
supraeului (cum ar fi conștiința și luarea deciziilor morale).


Pentru Khantzian (1985, 2014), consumul de substanțe nu apare ca urmare a unui supraeu
dur ci mai degrabă din cauza unor deficite ale ego-ului, care au ca rezultat sentimente de stima de
sine scăzută și încredere de sine scăzută. Mulți oameni care suferă de tulburări de consum de
substanțe raportează că simt că „există un gol în interiorul lor” care dispare în mod miraculos
odată cu debutul consumului de alcool sau substanțe. Khantzian se referă la această situație
utilizând expresia „ipoteza automedicației”(SMH) în care consumatorii de droguri caută să
atenueze sentimente de scădere a stimei de sine sau a valorii de sine, depresiei sau anxietății.
Khantzian este singurul teoretician psihodinamic care acordă atenție drogului de preferință.
Potrivit SMH, dependența este o „tulburare de autoreglare”, adică o încercare pentru a gestiona
emoțiile dureroase, o încercare de „auto-reparare”.
.Krystal a propus două teorii pentru a explica tulburările legate de consumul de substanțe.
Prima este bazată pe o abordare a dependenței prin prisma teoriei relațiilor de obiect care privește
impactul relațiilor materne timpurii ca influențând capacitatea copilului de a dezvolta relații intime,
romantice satisfăcătoare la vârsta adultă. Când cineva nu poate să se conecteze cu alții sau să formeze
relații intime adulte satisfăcătoare, atunci (după Krystal), este mai probabil să apelezi la alcool sau
droguri pentru a umple acest gol. Această primă teorie a dependenței a pus bazele perspectivei Teoriei
atașamentului asupra originii dependențelor.
A doua teorie a dependenței pe care o propune Krystal se bazează pe condiția cunoscută sub
numele de „alexitimie” sau incapacitatea de a identifica și eticheta corect emoțiile. Prin urmare,
persoanele cu tulburări legate de consumul de substanțe au adesea dificultăți de identificare
sentimentelor de furie, fericire, bucurie, distimie sau depresie, tristețe. După Krystal, alexitimia creează
dificultăți în a putea folosi emoțiile ca ghid spre o autoînțelegere corectă. Această lipsă de
autoînțelegere conduce către o predispoziție spre utilizarea alcoolului sau a altor substanțe pentru a
atenua sentimentele
-
McDougall, emite ipoteza că tulburările legate de consumul de substanțe sunt doar o
categorie dintr-o varietate de comportamente compulsive care includ tulburările de
comportament alimentar, dependențele sexuale, dependențele de jocuri de noroc, relațiile de
dependență sau relațiile codependente, care, a concluzionat ea, sunt toate exemple de „tulburări
psihosomatice.” Aici, McDougall folosește termenul „psihosomatic” pentru descrie cazurile în care
simptomele emoționale (frică, singurătate, anxietate) sunt convertite în manifestări
comportamentale (adică comportamente compulsive). McDougall susține că, deși toată lumea
folosește strategii precum comportamente compulsive pentru a gestiona emoțiile dureroase,
persoanele cu SUD o fac în mod obișnuit. Comportamentele care creează dependență devin
așadar o modalitate de a evita sentimentele de moarte sau de gol interior, idee care este oarecum
asemănătoare cu teoria auto-medicației a lui Khantzian..
Perspectiva Teoriei atasamentului asupra adicției
- Din perspectiva Teoriei Atasamentului, persoanele care nu sunt capabili să se atașeze în
siguranță de ceilalți sunt mai predispuse să se „atașeze” de alcool și alte substanțe care modifică
starea de spirit. Cercetări recente constată, de asemenea, că capacitatea de a regla în mod eficient
stările de spirit (în special stările negative) este vitală în rezistența la declanșatorii de recidivă
(Fowler, Groat și Ulanday, 2013). De asemenea, capacitatea de a forma unui atașament sigur cu
consilierul este predictivă pentru succesul în tratamentul de întreținere a dependenței de opioide
(Cavaiola, Fulmer, & Stout, 2015). Însuși procesul de relaționare în cadrul consilierii (mai ales atunci
când există un transfer pozitiv în relație de consiliere) poate fi privit ca o experiență de vindecare
care poate uneori să repare daunele cauzate de pierderea timpurie, abandon sau inconsecvență
parentală care poate au condus la atașamente nesigure.

18
• Perspectiva Teoriei Self Psychology asupra dependenței
- Teoria Self Psychology a dependenței a lui Heinz Kohut (1977) are asemănări cu Ipoteza
auto-medicației a lui Khantzian. Pentru Kohut, motivul sau scopul singular din spatele oricărui
comportament care creează dependență este că dependența reprezintă o încercare greșită de
reglare afectivă sau emoțională. Celălalt obiectiv sau motivul comportamentelor adictive este că
reprezintă încercări de compensare a unor deficite în personalitatea cuiva sau ceea ce Kohut
numește „structură psihică”. Nu este surprinzător că multe persoane cu tulburări legate de
consumul de substanțe încearcă să-și explice prima lor experiență de consum a substanței prin
dorința de a modifica starea de spirit pentru „a mă simți întreg” sau de a simți că un „gol din mine
tocmai a fost umplut”.
19
• Teoria Traumei
- În conformitate cu ipoteza auto-medicației, mulți indivizi descriu modul în care alcoolul
sau alte substanțe îi ajuta să facă față simptomelor PTSD (de exemplu, anxietate, aprehensiuni,
depresie și dificultate în a opri gândurile intruzive care îngreunează adormirea). Este important ca
consilierii în dependențe să aibă în vedere faptul că clienții nu pot dezvălui experiențe traumatice în
stadiile incipiente ale consilierii. Este imperativ ca o relație terapeutică de încredere să fie stabilită
pentru ca un client să se simtă încrezător că poate face astfel de dezvăluiri. Consilierii trebuie să ia
în considerare faptul ca amintirile traumatice pot fi reprimate și nu pot apărea timp de luni sau ani
după evenimentului traumatic. Asta ne amintește de rolul mecanismelor de apărare.

• Avantajele teoriilor psihanalitice

- Teoriile psihanalitice sunt teorii etiologice cu adevărat cauzale. De exemplu, ipoteza automedicației
susține că oamenii folosesc alcool sau droguri pentru a-i ajuta la controlul durerii emoționale. Această teorie
subliniază și rolul experiențelor traumatice, a abandonului parental și altor tipuri perturbate de atașamente în
modul de a explica cum și de ce oamenii dezvolta tulburări determinate de consumul de substanțe.
- Teoria psihanalitică a fost prima care a oferit consilierilor descrieri ale diferitelor mecanisme de
apărare care ajută la explicarea de ce oamenii pot nega sau raționaliza prejudiciului grav cauzat de consumul
de alcool sau substanțe.

• Avantajele teoriilor psihanalitice

- Teoria psihanalitică recomandă o varietate de strategii de tratament care pot ajuta la
evitarea re-traumatizării clienților.
- Teoria atașamentului ajută la explicarea importanței faptului de a avea conexiuni
emoționale cu alții ca o modalitate de a ajuta la susținerea abandonării alcoolului.
- Teoria atașamentului îi ajută pe clienți să obțină o perspectivă asupra modului în care își
înțeleg trecutul, în special relațiile din trecut cu îngrijitorii importanți, și să-și poată explica relațiile
și comportamentele prezente.

• Limitele teoriilor psihanalitice
- Teoria psihanalitică pune prea mult accent pe trecut și nu pe problemele aici și acum.
- Unii consideră că consilierea psihanalitică pune prea mult accent pe dezvoltarea insight-
ului și, prin urmare, nu este la fel de pragmatică precum consilierea tradițională în dependență.
- Teoria psihanalitică susține că dezvoltarea insight-ului va duce la schimbarea
comportamentului, ceea ce poate să nu fie întotdeauna cazul.
- Nu toți clienții vor răspunde la terapia orientată psihanalitic sau s-ar putea să nu fie
capabili să beneficieze de dezvoltarea insight-ului.
- Terapia psihanalitică implică descoperirea și expunerea rănilor din trecut, ceea ce pentru
unii clienții poate fi prea stresant sau provocator de anxietate și pot duce la recidive.

• MODELE COMPORTAMENTALE ȘI DE ÎNVĂȚARE
üCONDIȚIONAREA CLASICA
O persoană folosește alcool pentru prima dată (stimul
necondiționat) și simte euforie sau sentimente pozitive (aceasta
este cunoscută ca un răspuns necondiționat). Persoana începe
să bea la barul local din oraș (stimul neutru). În cele din urmă,
plănuiește sau meargă la bar, singur (stimul condiționat),fapt
care va duce la sentimente euforice sau fericite (răspuns
condiționat). Barul în sine, împreună cu aroma de alcool,
iluminarea estompată, muzica tare sau chiar sunetul cuburilor
de gheață care se învârt într-un pahar, devin asociate cu alcoolul
și produc sentimentele de fericire. Acest proces ne poate ajuta
prof.univ.dr. Ion Dafinoiu să înțelegem, în special, recăderea. 24
üCONDIȚIONAREA OPERANTĂ
• întărire pozitivă - comportamentul adictiv (ex. consumul de alcool) este întărit de consecințele lui
pozitive
• Întărirea negativă, adesea confundată cu pedeapsa, este eliminarea stimul aversiv (negativ)
pentru a crește probabilitatea ca comportamentul să se întâmple din nou. Exemplu - persoana
care bea alcool pentru a elimina tremurul și agitația asociate cu sevrajul. Datorită înlăturării a
ceva negativ (de exemplu, nu mai există simptome de sevraj), probabilitatea ca persoana să bea
din nou crește.
• Pedeapsa, pe de altă parte, se referă la orice schimbare care are loc după comportament (ex.
consumul de alcool) care reduce probabilitatea ca acel comportament să apară din nou în viitor.
Un exemplu în legătură cu consumul de droguri și dependența ar putea fi o persoană care
conduce în stare de ebrietate (comportament) și primește o amendă (pedeapsă) și, în viitor, nu
mai conduce în stare de ebrietate (scăderea probabilității de manifestare a comportamentului).
Practic, pedeapsa este menită să suprime, să reducă sau să pună capăt anumitor comportamente.
Adicții -Modelul buclei asociative
• Dobândirea unui comportament de dependență este un proces complex cu o bază în
condiționarea operantă: asocierea acțiunilor cu „efectele” lor, care modifică comportamentele
viitoare. Modificarea comportamentală are loc prin inducerea unor stări pozitive (plăcute) și
negative (neplăcute) legate de pattern-urile de acțiune. Acest lucru stabilește bucle pozitive și
negative prin întărirea amintirilor asociative dintre aceste stări afective și comportamente.
Consecința este formarea unor amintiri asociative care asociază acțiuni cu „afecte”. Ulterior,
stimulii activează amintirile asociative și sunt interpretați ca pozitivi sau negativi în lumina
experiențelor anterioare, ceea ce induce stări afective pozitive sau negative. Stările afective
declanșează, la rândul lor, pofte, dorințe fie de a menține starea dacă este pozitivă fie de a
înlătura starea dacă este negativă. Poftele incită comportamente care sunt recompensate sau
pedepsite de starea afectivă ulterioară, codificând astfel mai multe amintiri asociative și
alimentând o buclă de feedback. În acest fel, pofta conduce la repetarea tiparelor de
comportament (Baker et al., 2004)
• În unele cazuri, buclele asociative sunt întărite, modificate și eventual transformate într-o
dependență care capătă o viață proprie. Această automatizare a buclei conduce la un
comportament habitual indus de semnale(cues) care este în mare parte în afara conștiinței și a
controlul conștient (Bargh & Chartrand, 1999; Curtin, McCarthy, Piper și Baker, 2006). În plus,
semnale neutre care au fost condiționate clasic pot declanșa direct pofta - craving-ul (Lazev și
colab., 1999). Aceste procese ale învățării asociative pot conduce apoi la creșterea importanței
motivaționale a stimulilor viitori, întărind bucla care provoacă dependență (Robinson & Berridge,
2008)
• Circuitele neuronale care permit acest tip de învățare asociativă au influențat extensiv evoluția
speciei noastre, modelând comportamente esențiale pentru supraviețuirea noastră permițând
asocieri învățate între acțiuni și consecințele acestor acțiuni (de exemplu, a afla unde se află o
sursă de hrană sau unde se ascunde pericolul). Mecanismele care stau la baza învățării asociative
pot fi observate nu numai la specia noastră și rudele noastre apropiate, dar chiar și în cele mai
primitive sisteme nervoase, de exemplu, cele ale melcilor de mare (Aplysia).
• Modelul buclei care provoacă dependență este demn de remarcat din mai multe
motive.
• Primul, natura sa generală și omniprezentă estompează linia dintre
dependențe și reactivitatea obișnuită, indicând faptul că procesul de
dependență ar putea fi mai mult o normă și mai puțin o excepție.
• În al doilea rând, fiecare verigă din lanț este susținută de constatări
convergente provenind de la studii atât pe animale, cât și pe
oameni, sugerând un proces de conservare evolutivă.
• În al treilea rând, natura sa de autopropagare se aliniază
surprinzător de bine cu modele psihologice budiste ale suferinței
umane.

üINVĂȚAREA OBSERVAȚIONALĂ ( A. BANDURA)
Această învățare observațională ar putea explica de ce unii copii și adolescenți încep să
consume alcool sau alte droguri. Ei pot observa părinții, frații mai mari sau la televizor/vedetele
muzicii folosind aceste substanțe. Observând comportamentele de utilizare a acestor substanțe, le
copiază. Lucrul cheie despre învățarea prin observație este că probabil vom imita modele pe care le
percepem ca fiind atractive sau puternice.

üTEORIA PROCESULUI OPONENT
- a fost introdusă inițial în anii 1970 de către psihologul Richard Solomon, și a fost prezentată ca o
teorie care ar descrie „motivațiile dobândite”.
- multe dintre motivele dobândite operează după aceleași principii empirice ca și dependențele
- există două procese unice și opuse care descriu modul în care apar comportamentele care
creează dependență. „Procesul a” este activat printr-un stimul care poate fi fie plăcut, fie aversiv.
O buclă opusă sau „procesul b-” apare și care este direct opus procesului „a-”, prin urmare, dacă
„procesul a-” după consumul de alcool este un „bum” plăcut, apoi „procesul b” ar putea include
disconfortul de a experimenta o mahmureală.
- în timp, în general, procesul advers creat de consumul de substanțe devine mai puternic și este slăbit doar
de abstinență sau neutilizare prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 30
üTEORIA PROCESULUI OPONENT
• - Solomon (1980) susține că „în fiecare caz de motivația dobândită sunt implicate procese
afective sau hedonice”; există trei fenomene afective sau hedonice - a) contrast afectiv sau
hedonic (între procesul a- și procesul b-), b) habituare afectivă sau hedonică (toleranță) și c)
sindroame de retragere afectivă sau hedonică (abstinență)”

• Modelul sistemelor familiale
• Modelul sistemelor familiale a fost dezvoltat inițial de teoreticieni cunoscuț precum Jay Haley și
Murray Bowen. Potrivit lui Bowen (1978), familiile sunt în esenţă sisteme sociale care sunt legate
de un set precis şi previzibil de reguli sau dinamice care funcționează în întreaga familie, adesea
până la trei generații (Bradshaw, 1995). Ce este esențial pentru acest model atunci când este
aplicat tulburărilor determinate de utilizarea substanțe este că orice tulburare a unei părți a
familiei (sau a sistemului) afectează toți membrii familiei. Prin urmare, ori de câte ori există o
problemă, întreaga familie reacționează în încercarea de a menține echilibrul sau homeostazia. Ce
este interesant cu privire la conceptul de homeostazie este că încercările familiei de a menține
echilibrul pot fi dezvoltate fie în jurul obiectivelor sănătoase, fie pot reflecta disfuncțiile interne ale
sistemului familial.

• MODELUL BOLII FAMILIALE

Modelul de boală a familiei a apărut din programul în 12 pași al Alcoolicilor-Anonimi, care a început
în anii 1950 pentru a ajuta familiile și prietenii persoanelor care suferă de tulburări legate de
consumul de alcool. Esența modelului de boală familială este că alcoolismul nu afectează doar
alcoolicul, dar toți cei din cercul său social imediat (de ex. familia și prietenii.) Acești membri ai
familiei și prieteni cad adesea în roluri de codependență care sunt privite ca un „model de
trăsături de personalitate recognoscibil, în mod previzibil găsit în majoritatea membrilor familiilor
dependente chimic” (Cermak,1986, p. 1)

üTrăsăturile codependenței
• (a) stima de sine scăzută sau stima de sine bazată pe controlul persoanei
iubite alcoolice;
• (b) să te simți responsabil pentru satisfacerea nevoilor altora înaintea celor
proprii;
• (c) a experimenta anxietate și probleme legate de limite de intimitate și
separare;
• (d) a fi prizonierul în relațiile cu persoana iubită alcoolică;
• (e) a avea alte simptome, cum ar fi negare, depresie, anxietate sau
hipervigilență (Cermak,1986).


üROLURI DE CODEPENDENȚĂ CA STRATEGII DE COPING LA ADULȚI
üactivatorul, controlorul, împăciuitorul, renunțătorul, martirul.
üROLURILE COPIILOR
üeroul familiei, țapul ispășitor, copilul pierdut

üIMPLICAȚII TERAPEUTICE
• Deoarece acest model examinează modul în care tulburările legate de consumul de substanțe afectează toți
membrii familiei, ceea ce duce apoi la adoptarea unor roluri particulare de către toți membrii familiei pentru
a face față impactului bolii, este important ca consilierul să exploreze modul în care aceste roluri se
manifestă în cazul fiecărui membru al familiei fără să blameze sau sa judece familia. În schimb, este
important ca consilierul să empatizeze cu încercările familiei de a face față SUD înainte de a le cere să
schimbe aceste atitudini și comportamente. De exemplu, încercarea de a convinge un soț sau partener să
frecventeze Al-anon va fi o sarcină dificilă dacă persoana cu adicție nu vede o bună justificare a
recomandării de a participa la întâlniri.
• Mesajul esențial care ar fi transmis celui non-alcoolic, non-dependent soții, partenerii și/sau membrii familiei
ar fi „detașează-te cu dragoste, îngrijește-te pe tine însuți, în timp ce lași ca lucrurile sa treacă și îi permiți
persoanei dragi să aibă grijă de ea.”
• Poate fi o prescripție grea pentru cineva care a fost obișnuit să fie îngrijitor. Prin urmare, este important ca
consilierul să manifeste răbdare și empatie. prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 36
• TEORIILE GENETICE ALE DEPENDENȚEI
- originile afirmațiiei ca alcoolismul se desfășoară în familie pot fi urmărite până în textele
biblice, Aristotel și Plutarh. Bine-cunoscutul filozof grec, Plutarh, este citat ca scriind: „Bețivii nasc
bețivi”(Donald Goodwin - 1988).
• În general, cercetarea genetică a concluzionat :
- tulburarea determinată de consumul de alcool (alcoolismul) tinde să apară în familie;
- copiii adoptați tind să se asemene mai mult cu părinții lor biologici decât cu părinții
adoptivi în termenii consumului de alcool (Dodgen & Shea, 2000);
- ratele de alcoolism tind să fie mai mari la gemenii monozigoți comparativ cu gemenii
dizigoți (concordanță cuprinsă între .47 și .77 pentru gemenii monozigoțifață de .33 și .54 pentru
gemenii dizigoți
- copiii născuți dint ambii părinți aloolici au o mai mare probabilitate de dezvoltare a unei
tulburări de consum de alcool decât cei născuți fie dintr-o mamă alcoolică sau tată alcoolic.
• Ce factori de risc se transmite genetic
- activitate cerebrală a fiilor alcoolicilor conține o densitate mai mare de unde alfa atunci
când studiile EEG sunt efectuate după ce consumă alcool.
- fiii alcoolicilor se descurcă prost la testele de gândire conceptuală sau abstractă și
capacitatea de a clasifica (Schuckit, Butters, Lyn și Irwin, 1987).
- fiii alcoolicilor au niveluri moderat crescute de acetaldehidă după consumul de alcool.
Acetaldehida apare atunci când alcoolul este metabolizat sau scade in cantitate (Schuckit & Rayse,
1979; Agarwal & Goedde, 1989; Foroud & Li, 1999). Aceste niveluri modeste de acetaldehidă sunt
adesea asociate cu creșterea consumului de alcool, în timp ce nivelurile crescute sau ridicate de
acetaldehidă sunt considerate fi un factor de descurajare pentru băutură
-

• AVANTAJE SI LIMITE
- transmiterea ereditară este evaluata in termeni de probabilitate – este puțin probabil să
moștenești toate caracteristicile părinților
- cealaltă limitare a modelului genetic este legată de incertitudinea despre ce anume se
moștenește, ce predispune o persoană să devină dependentă?
- Dr. Judith Grisel (2019) autoarea cărții Never enough: neuroștiința și experiența dependenței
concluzionează că anii de cercetare în încercarea de a să găsi variații specifice ale genelor care să
pună capăt, odată pentru totdeauna, afirmației că tulburările legate de consumul de substanțe
sunt de origine genetică nu au fost concludente în a găsi „declanșatorul fumatului” în variațiile
genelor sau de a găsi secvențele genetice care sunt prezente la alcoolici, dar nu sunt prezente la
băutorii sociali sau abstinenții.

• MODELELE NEUROTRANSMIȚĂTORILOR ADICȚIEI
La cel mai simplu nivel, ori de câte ori cineva ingerează alcool sau orice substanță care
modifică starea de spirit, starea intensă de euforie pe care o simțim este produsă de modificări
neurochimice ale creierului. Același lucru este valabil însă și pentru alte lucruri care produc
plăcere sau recompensă, cum ar fi să mănânci tort de ciocolată, să câștigi un pariu, să faci sex, să
primești o promoție, cumpărarea de haine noi sau obținerea unui „10” la un examen. Ai putea
observa că unele dintre evenimentele sau recompensele plăcute menționate mai sus se încadrează
în cadrul a ceea ce numim „dependențe de proces”. De exemplu, dependența de sex, jocuri de
noroc, dependență de muncă, dependență de cumpărături, dependență de alimente (cum ar fi
supraalimentarea sau dependența de dulciuri sau alimente bogate în carbohidrați) au în comun
faptul că unii indivizi trăiesc o plăcere incredibilă în aceste activități, deoarece acestea inundă
creierul cu dopamină.

• MODELELE NEUROTRANSMIȚĂTORILOR ADICȚIEI
- Modificarea neurochimică menționată mai sus (de exemplu, producția crescută de
dopamină) ia în considerare atât „ce” cât și „unde”. Când bei un pahar de tequila (sau orice bautura
care contine alcool), creierul elibereaza dopamina. Dopamina este „ce”, este neurotransmițătorul
care ajută la producere stării plăcute anticipate (împreună cu alți neurotransmițători precum GABA
- acidul gamma- aminobutyric- și serotonina). Acești neurotransmițători sunt eliberați într-o parte a
creierului implicată în emoții și recompensă, cunoscută colocvial ca „centrul de recompensă” al
creierului, numită calea mezolimbică de neurologi (Grisel, 2019). Am putea să ne gândim că în timp
ce alcoolul, benzodiazepinele și opioidele tind să încetinească mintea și să producă un sentiment de
calm, ce se poate spune despre substanțe precum metamfetaminele, crackul sau cocaina care
produc o incredibilă energie și stare de bucurie? Alcoolul, benzoizii și opioidele sunt toate
depresoare ale sistemului nervos central în timp ce metamfetaminele și cocaina sunt considerate
stimulente ale SNC și aceste efecte deprimante versus stimulative sunt produse prin combinații a
neurotransmițătorilor și eliberării neuropeptidelor la nivelul sinapselor anumitor celulele nervoase
din creierul nostru.

•Avantajele modelelor biomedicale
modelele genetice sunt cu adevărat modele etiologice sau cauzale (adică acest model
-
emite ipoteza că oamenii dezvoltă SUD deoarece sunt expuși riscului genetic); cu alte cuvinte, SUD-
urile tind să fi transmise din generație în generație
- modelele genetice sunt foarte aliniate cu modelul bolii, care exonerează persoanele de
responsabilitatea de a deveni alcoolice sau persoane dependente
- toate drogurile de abuz inundă creierul cu dopamină care are un impact asupra
mezolimbicului (sau centrului recompensei) sistem care creează „comportamentul precipitat, sub
presiune” la consumatorii de substanțe
- toate drogurile de abuz perturbă dopamina, serotonina și endorfinele, ceea ce predispune
consumatorii de substanțe să dezvolte sevraj acut și post-acut ori de câte ori aceștia încearcă să
înceteze consumul de alcool sau droguri

•Limitele modelelor biomedicale

• nu toți cei care au avut o rudă biologică cu SUD vor dezvolta neapărat a SUD
• cercetarea genetică nu a reușit să izoleze o genă prin care sunt transmise SUD
• cercetarea genetică nu poate descrie de ce SUD-urile pot sări peste o generație
• dacă toate drogurile de abuz inundă creierul cu neurotransmițători specifici (de exemplu,
dopamină) de ce nu devin dependenți toți cei care folosesc un drog care modifică starea de
spirit?

• Modelul diateză – stres
• Termeni cheie
• diateza: diateza se referă la o vulnerabilitate care este un
factor predispozițional, sau un set de factori care duc la o
tulburare sau stare de boală.
• stres: evenimente de viață (mari sau minore) care perturbă
acele mecanisme care mențin stabilitatea fiziologiei,
emoției sau cogniției indivizilor (Ingram & Luxton, 2005, p.
33). O altă definiție de inclus este: stresul se referă la
evenimente de mediu (de exemplu, moartea unei persoane
semnificative, stresul rolului profesional sau parental,
probleme cu vecinii) care afectează sănătatea mintală și
funcționarea zilnică a oamenilor) (Windle, 2010, p. 127).
• factori de risc și de protecție: acei factori care cresc
probabilitatea sau atenuează riscul dezvoltării unor
probleme psihiatrice sau de consum de substanțe
• Exista trei submodele
-Modelul ipsativ al diatezei-stres presupune că poate exista o relație inversă între factori,
sugerând că „gradul de efect al diatezei sau stresului poate fi contracarat sau compensat de celălalt
în însumarea a ceea ce este necesar pentru psihopatologie” (Ingram & Luxton, 2005, p. 37).
-Modelele megastresului de diateză-stres privesc psihopatologia ca o „combinație de
stresori semnificativi și vulnerabilitate sporită” (Ingram & Luxton, 2005, p. 37).Sunt necesare
niveluri substanțiale atât de vulnerabilitate, cât și de stres pentru ca o tulburare să se dezvolte.
Modelele dinamice de diateză-stres privesc relația dintre diateză și stres ca schimbându-se
în timp. Manifestările repetate ale unei tulburări cauzează modificări neuronale care duc la o mai
mare sensibilitate la stres. Cu sensibilitate sporită, mai puțin stres devine necesar pentru a activa
procesele necesare care duc la psihopatologie”

• Factori de risc si protectivi
- „riscul sugerează doar o probabilitate crescută a apariției unei tulburări; nu precizează ce
cauzează tulburarea” (Ingram & Luxton, 2005, p. 35). Riscul acționează în „concert cu
vulnerabilitatea”
- Vulnerabilitatea, se referă la factori cauzali și predispoziționali care duc la o
tulburare/stare de boală

• Factori de risc si protectivi
-Institutul Național pentru Abuzul de Droguri (NIDA) (2018) enumeră următorii
factori de risc pentru tulburările legate de consumul de substanțe: comportament
agresiv în copilărie, lipsa de supraveghere parentală, abilități sociale slabe,
experimentarea drogurilor, disponibilitatea drogurilor la școală și sărăcia comunității.
- In conformitate NIDA (2018), factorii de protecție pentru tulburările legate de
consumul de substanțe (SUD) includ bun autocontrol, monitorizare și sprijin parental,
relații pozitive, note bune, politici școlare antidrog și resurse de cartier.

MINDFULNESS-DEFINITII
• Mindfulness este traducerea in engleza a cuvantului sati (in limba pali, limba
psihologiei budiste acum 2500 ani)
• Sati =constientizare, atentie, amintire
• Constiinta cuprinde deopotriva constientizarea si atentia; constientizarea este
“radarul” de fundal al constiintei; cineva poate constientiza stimulii fara ca
acestia sa fie in centrul atentiei

MINDFULNESS - DEFINITII
• “observare ne-evaluativa a fluxului de stimului interni si externi pe masura ce
ei apar” (Baer, 2003)
• “autoreglarea atentiei (si) adoptarea unei orientari particulare catre propria
experienta din momentul prezent, o orientare care este caracterizata prin
curiozitate, deschidere, si acceptare”( Bishop et al. 2004)
• “ constientizare prietenoasa, neevaluativa a momentului prezent” (Brantley,
2003)

MINDFULNESS - DEFINITII
• constientizarea experientei prezente cu acceptare” (Germer (2005)

• “constiinta care apare prin focalizarea atentiei, in mod intentionat, in
momentul prezent, si intr-o maniera nevaluativa asupra experientei traite in
fiecare moment. “ (Kabat- Zinn, 2003)
• “ starea de a fi pe deplin prezent, fara reactiile obisnuite” (Salzberg and
Goldstein, 2001)

Cele Patru Adevaruri Nobile ale lui Buddha
• Conditia umana implica suferinta

• Conflictul dintre felul cum sunt lucrurile si felul cum ne dorim noi sa fie
produce aceasta suferinta
• Suferinta poate fi redusa si chiar eliminata prin schimbarea atitudinii
pe care o avem fata de experienta neplacuta.
• Exista opt strategii generale pentru a pune capat suferintei

Modelul budist al dependenței
• În pali, limba acestor texte timpurii, joncțiunea critică între percepția senzorială și ciclul suferinței se
numește Tanhā (N.B. există șase simțuri în psihologia budistă: cele cinci cu care suntem obișnuiți, plus
experiența activității gândirii mentale).
• Tanhā este tradus în mod obișnuit .ca „poftă”, deși mai literal înseamnă „sete” și poate fi înțeles în unele
contexte ca reactivitate obișnuită. Tanhā cuprinde atât dorința de a avea, cât și de a menține lucruri
dezirabile (pofta), precum și dorința de a evita lucrurile nedorite (aversiune).
• Procesul psihologic care fundamentează tanha are loc rapid și automat, în cele mai multe cazuri, astfel încât
oamenii sunt adesea conștienți doar de efectele sale
• Mindfulness își propune să învețe „renunțarea, și eliberarea” (relinquishment, release, and letting go)
acestei dorințe reactive, astfel încât suferința să fie vindecată(SN.56.11 în Thanissaro, 2010).

Modelul budist al dependenței

Modelul dependenței co-originative
Gautama Buddha
• mintea noastră există într-o stare precondiționată prin experiențele noastre anterioare
• Când X primește imputuri senzoriale(#1), mintea interpretează aceste intrări pe baza experiențelor
anterioare (condiționare; #2). Înregistrarea rapidă a informațiilor primite generează automat
informații somatice, un „ton afectiv”, care poate fi simțite ca plăcute sau neplăcute. Adică valența
tonului afectiv își are originea în interacțiunea stării curente a minții cu aportul senzorial. Ulterior,
apare un impuls ca o presiune psihologică (pofta, dorința, craving; #3) de a realiza un
comportament care va continua starea plăcută sau va întrerupe sentimentul neplăcut. Pofta
motivează acțiunea (#4) și alimentează nașterea a ceea ce este menționat în psihologia budistă ca
„identitate de sine” (#5; Brewer et al., 2013). Rezultatele acestei acțiuni sunt înregistrate în
memorie (#6), rezultând formarea unui nou link asociativ, care actualizează condiționarea minții lui
X ducând la runde ulterioare ale acestui proces (#7).
IMPLICAȚII TERAPEUTICE
• Dependențele definite clinic pot fi gândite ca bucle de originare dependentă care
s-au dezvoltat în așa fel încât nu se mai potrivesc cu normele sociale până la
punctul de a provoca îngrijorare. Cu toate acestea, buclele asociative care se
încadrează în criteriile unei anumite culturi pentru dependență nu sunt ele însele
în mod categoric diferite de multe alte bucle asociative pe care le-am dezvoltat cu
toții de-a lungul vieții noastre.
• Esecul terapiilor conventionale de substituție
• procesele cognitive sunt lente - procesul psihologic care fundamentează tanha
are loc rapid și automat
• capacitatea de autocontrol cognitiv poate fi epuizata rapid (oboseala)
• Nu vizeaza sursa suferinței
IMPLICAȚII TERAPEUTICE ALE
MODELULUI BUDIST
• Antrenamentul mindfulness ne învață să vedem mai clar natura dependențelor
noastre, mai degrabă decât să le evitam sau să încercăm să le schimbăm. Când
putem percepe procesele mentale, simțim și cunoaștem mai clar durerea
perpetuării poftei și aversiunii emoționale, iar noi, în mod natural începem, să
devenim dezamăgiți de ciclul dependenței, fapt cu care începe procesul de
eliberare - letting go. În schimb, a nu vedea acest proces duce la proliferarea
poftei prin consolidarea iterativă a acestor cicluri (Acest proces este denumit
avijjā în Pali. Este tradus în mod obișnuit ca ignoranță și înseamnă literal „a nu
vedea."). Textele budiste numesc această proliferare repetitivă san.sāra sau
rătăcire nesfârșită, deoarece nu există nicio ieșire evidentă din ea atunci când
este propagată.
MODELULUI BUDIST
• Punctul central al modelului budist timpuriu este că pofta și aversiunea apar ca răspuns la un ton
afectiv care este asociat cu reprezentări perceptuale ale un obiect senzorial (Grabovac, Lau, &
Willett, 2011). Aceasta oferă un punct de intrare important pentru intervenții terapeutice.
Acordând o atenție deosebită experienței momentului prezent, modelul budist susține că
persoana poate vedea percepțiile și reacțiile afective asociate (tonul afectiv) ca fiind separate —
și chiar separabile de— pofta și aversiunea, precum și de procesele de elaborare ale gândire pe
care acestea le pot iniția. În teorie, potențialul practicii mindfulness este de a preveni bucla
asociativă de la început.
• Prin depășirea reacțiilor obișnuite de poftă și aversiune care influențează atenția și memoria,
mindfulness permite indivizilor să simtă și să cunoască mai clar durerea perpetuării poftei și
aversiunii emoționale.
• A fi pe deplin prezent cu durerea acestei reactivități emoționale poate fi suficient să motiveze
indivizii să nu o perpetueze (Brewer, Davis și Goldstein, 2012).
MODELULUI BUDIST
• Sentimentul de sine care este generat în procesul de dependență originativă este compus de reacțiile
obișnuite ale cuiva de a fi dependent de aspectele plăcute ale experienței și de absența aspectelor
neplăcute. Imaginează-ți cum, într-un moment de poftă disperată de ceva, mintea se poate prăbuși
într-o dorință singulară
• Acest sentiment de sine este foarte elementar, fiind dependent doar de dorința de a trăi experiențe și
nu depinde de o narațiune explicită a identității de sine pentru a exista.
• Când sentimentul de sine este amenințat prin incapacitatea de a preveni pierderea a ceea ce este dorit
după, sau de a preveni apariția a ceea ce dorești să eviți, atunci persoana suferă
• Mindfulness nu împiedică construcția cognitiva a identității de sine necesară funcționarii în lume, ci în
schimb vizează erorile, prejudecățile afective dezvoltate anterior responsabile de conflictul intern și de
limitarea perspectivei (Elliott, Zahn, Deakin și Anderson,2011
• Prin deconstruirea procesului obișnuit prin care generăm o identitatea de sine reactivă
nonconceptuală, sinele nu dispare, pur și simplu își pierde capacitatea de a ignora. Adică mindfulness
nu împiedică pe cineva să fie o persoană, ci mai degrabă îl împiedică să ia lucrurile personal.
MODELULUI BUDIST
• Având în vedere că identitatea cuiva se bazează în mare măsură pe memorie, descrierea budistă
de originare dependentă (dependent origination) este remarcabil de similară cu modelul
contemporan al buclei de dependență (Brewer et al., 2013).
• Când X, care a învățat să asocieze consumul de alcool cu reducerea stresului și/sau reducerea
temporară a sevrajului (#6), se confruntă cu o situație stresantă sau simptome de sevraj de
alcool, cum ar fi iritabilitatea, neliniște sau agitație (nr. 1), condiționarea ei neuronală le
interpretează ca neplăcute (#2). X vrea ca senzația neplăcută să dispară și, în consecință simte
pofta de a bea, craving (nr. 3). Când bea, întărește reacțiile obișnuite la experiența afectivă (de
exemplu, „dacă beau, mă voi simți mai bine”; #4–6). În timp ce X ar putea să ia asta personal,
având gânduri precum „Sunt un băutor”, dar acestea nu sunt gânduri specifice legate de sine, ci
mai degrabă un bias (eroare) afectiv care stă la baza reacției de a lua lucrurile personal care
alimentează nașterea identității de sine (adică, reacții obișnuite la experiența afectivă). X poate
chiar să înceapă să rumineze despre băutură și începe să-și planifice ziua în jurul accesului la
alcool
LIMITELE TERAPIILOR
CONVENȚIONALE
• Tratamentele convenționale pentru dependență s-au concentrat pe manipularea comportamentului de
dependență învățându-i pe indivizii afectați să evite semnalele, să distragă atenția de la pofte, să înlocuiască
cu activități sănătoase pe cele dăunătoare, să favorizează stări afective pozitive (de ex.,practicarea relaxării)
și dezvoltarea structurilor de sprijin social (Fiore et al., 2008).
• Evitarea semnalelor care duc la tentație limitează intrarea în bucla de dependență, dar nu o demontează și
comportamentele substitutive (de exemplu, consumul de bețișoare de morcovi în loc de bomboane sau
flotări atunci când apare nevoia de a fuma) doar reorientează impulsul poftei către un alt obiect.
Tratamentele acute pot funcționa ca soluții pe termen scurt, dar lasă individul să se confrunte cu aceleași
tendințe de dependență ca înainte.
• Aceste metode necesită, de asemenea, activarea unui efort mental substanțial (putere de voință) de a pune
în aplicare, ceea ce le subminează eficacitatea deoarece autocontrolul este afectat de stres și de stările
afective puternice (Muraven și Baumeister, 2000).

TERAPIA MINDFULNESS ÎN ADICȚII
• Utilizarea mindfulness-ului în tratamentele pentru dependență este o adaptare mai recentă.

(Bowen și colab., 2009; Brewer și colab., 2009; Zgierska și colab., 2008). Antrenamentul a fost
operaționalizat pentru a viza două componente distincte: (1) menținerea atenției pe experiența
imediată și (2) menținerea unei atitudini de acceptare față de această experiență (Bishop și colab.,
2004).
• Antrenamentul mindfulness vizează în mod specific procesul de învățare asociativă cu accent pe
legătura critică dintre afect și dorință (Nyanaponika, 2000). Conform modelului budist timpuriu,
acest proces de observație atentă, și non reactivă are potențialul de a demonta nu numai
legăturile asociative ale adicției vizate ci și tendințele reactive ale mintii in general.
• Mindfulness a fost împachetat în mai multe tratamente pentru dependență, cum ar fi Terapia de
acceptare și angajament (ACT) și MBRP (Mindfulness-Based Relapse Prevention)

• Pur și simplu, învățând indivizii să observe stările aversive ale corpului și minții (de exemplu, afect
negativ) în loc să reacționeze la ele, antrenamentul mindfulness poate stimula înlocuirea reacțiilor
obișnuite induse de stres și de afect cu răspunsuri mai adaptive (de exemplu, îmbunătățirea
autocontrolului; Curtin și colab., 2006). În plus, antrenamentul mindfulness poate ajuta indivizii
să-și schimbe relațiile cu stările afective negative cu stările neplăcute din punct de vedere fizic și
cu gândurile lor (adică „nu le luați personal”). Mai clar, postulăm că mecanismul de acțiune aici
este atenuarea bias-urilor afective care stau la baza reacției de a „lua lucrurile personal”, mai
degrabă decât o schimbare în gânduri legate de sine sau în atribuţii cognitive. Din moment ce
erorile afective obișnuite care stau la baza reactivității emoționale și care alimentează runde
ulterioare de poftă și habituare, atenuarea acestor bias-uri afective diminuează bucla feedback-
ului și în cele din urmă duce la renunțarea la fumat (Bowen et al., 2009; Bowen & Marlatt, 2009;
Brewer și colab., 2010).
• Disecția atentă a acestora experiențele intense poate determina oamenii să vadă clar două aspecte. În
primul rând, poftele sunt senzații fizice în corpurile lor, nu imperative morale asupra cărora trebuie acționat.
În al doilea rând, că de fiecare dată când ei îndepărtează cu succes o poftă - experimentând fizicalitatea ei
fără a acționa asupra ei — poftele se potolesc în mod natural de la sine, chiar dacă nu sunt satisfăcute. Prin
aplicarea repetată și susținută a acestei observații introspective, indivizii învață „din experiență” că poftele
sunt în mod inerent nepermanente și că experiențele intense nu sunt atât de copleșitoare cum păreau la
început.
• Prin practica de a se „împrieteni” cu toate experiențe pe măsură ce apar și trec, oamenii își întăresc
capacitatea cognitivă de non evaluare conștientă, atenuează reactivitatea emoțională obișnuită și încep să
construiască o perspectivă asupra mecanismelor dependentei originative.

MINDFULNESS - ATITUDINI
FUNDAMENTALE
• Mintea începătorului, este o atitudine care ne îndepărtează ego-ul de ideea de a „stăpâni”
abilitățile de conștientizare. În mindfulness nu există un nivel master, doar o stare constantă de
progres în procesul de conștientizare a noastră înșine. Ar trebui să abordăm întotdeauna
mindfulness cu mentalitatea unui începător. Ne putem gândi la asta ca acordându-ne libertatea
de a fi un student perpetuu al artei mindfulness.
• Atitudinea non- evaluativă 3. Acest mod de spirit înseamnă să luăm experiențele noastre așa cum
sunt. În loc să ne catalogăm gândurile, sentimentele și experiențele – definindu-le drept „bune”,
„rele”, “corecte” sau „greșite”, atitudinea non- evaluativă ne încurajează să le permitem să
hoinărească liber în mintea noastră, fără a le atribui vreo valoare.

FUNDAMENTALE
• Acceptarea este procesul de recunoaștere a fiecărui moment în timp, pe măsură ce acesta apare.
Acest lucru ne ajută să găsim modalități de vizualizare a fiecărui moment ca separat de celălalt,
ceea ce ne îndepărtează nevoia de a le evalua ca fiind bune sau rele.
• Răbdarea Mindfulness consideră răbdarea ca fiind practica de a permite lucrurilor să se realizeze
în ritmul lor. Răbdarea aduce conștientizarea că atunci când trăim momentul, permitem minții să
lucreze în propriul ritm pentru a găsi ceea ce are nevoie.
• Încrederea În contextul mindfulness, încrederea înseamnă a cultiva unui sentiment de încredere
și speranță în tine și deciziile tale. Când dobândim încredere, nu mai privim spre influențe externe
pentru a determina ce ar trebui să facem sau cum să simțim.

FUNDAMENTALE
• A nu te strădui ( non- striving) ne cere să ne concentrăm asupra experiențelor noastre așa cum sunt și sa le
separăm de obiectivele sau termenele limită pe care le creăm. Putem învăța să apreciem cine suntem în
prezent și să ne manifestăm recunoștința fata de noi înșine, așa cum suntem, mai degrabă decât să ne
criticăm pentru că nu am atins obiectivele artificiale.
• A lăsa să treacă (Letting Go) Este procesul de întrerupere a legăturilor cu gândurile și credințele de care ne
cramponăm pentru că vrem un sentiment de „control”. A lăsa să treacă dă spațiu creierului să proceseze
starea noastră imediată, prezentă.

MINTEA ÎNCEPĂTORULUI
• Maestrul Zen Shunry Suzuki descrie mintea începătorului ca văzându-ne mintea ca fiind goală,
gata să fie umplută de fiecare experiență. Făcând acest lucru, suntem capabili să trăim fiecare
moment, fiecare sentiment, gând, și credință, ca fiind complet nouă.
• Plictiseala este un sentiment dificil de gestionat; poate duce la pierderea concentrării și a
motivației, făcându-ne să uităm motivele care ne-au determinat să încercăm ceva nou inițial.
Pentru persoanele care se luptă cu dependența, plictiseala poate fi o insuportabilă forță motrice,
consumul de droguri sau comportamentul care creează dependență devenind o modalitate de
coping cu aceasta.
• Când viața obișnuită pare plictisitoare, ne putem descurca în moduri care ne sporesc conexiunea
cu lumea din jurul nostru. S-ar putea să încercăm să călătorim, să ne contactăm prietenii sau să ne
facem un nou hobby. Dar cei care suferă de dependență pot fi tentați să folosească o substanță
sau să înceapă un nou comportament care provoacă dependență, deoarece procedând astfel au
sentimentul că au creat o nouă experiență.
• Cercetătorii de la Universitatea din Cambridge studiind trăsăturile de personalitate a constatat că

oamenii cu dependența au avut mai multe șanse să ia decizii impulsive și mai riscante, în
căutarea senzațiilor.
• Controlul emoțiilor fără să te bazezi pe un comportament care creează dependență pentru a te
deconecta de ele poate fi dificil la început. Dar stai cu ea. Cu timpul, mintea începătorului aduce
un sentiment entuziasmat asociat întâmplărilor cotidiene, care se va stabiliza și te face să te simți
mai conectat

• EXERCITII PENTRU ANTRENAMENT MINDFULNESS

• meditație simplă
• mâncați mindful
• provocarea credințelor negative
• reacționarea la evenimente neașteptate
• dialogul începătorului
• afirmație - ”Fiecare moment aparține lui însuși”
ATITUDINEA NEEVALUATIVĂ
• Mindfulness ne permite să gestionăm viața de zi cu zi fără a ne simți conduși de emoțiile noastre. Lipsa
judecării ajută acest proces amintindu-ne că putem trăi emoții fără a fi nevoie să le reparăm. Emoțiile sunt
normale, până la urmă; ele există pentru a ne ajuta să navigăm în lumea noastră. Când nu ne sunt de ajutor,
când creează bariere pentru experiența noastră actuală — putem decide cât de multă atenție să le acordăm.
Atitudinea neevaluativă ne oferă instrumentele pentru a permite acestor emoții să treacă fără a le acorda
vreo valoare. Abilitățile de mindfulness ne oferă capacitatea de a ne regla răspunsul la declanșatorii
emoționali. Principiul non-judecății ne învață să fim mai conștienți de gândurilor pe care le avem. Ajungem
să înțelegem că acele gânduri care ne culpabilizează sau care schimbă modul în care vedem o situație prin
prisma evenimentelor trecute, nu fac parte din experiența noastră actuală. Ideea non-judecării este deosebit
de tămăduitoare pentru oamenii care trăiesc cu o dependență și care se pot simți judecați constant de ei
înșiși și de ceilalți oameni din jurul lor.

• Așa cum descrie Jon Kabat-Zinn, avem nevoie să reacționăm inconștient la și să categorizăm
emoțiile noastre. Pe măsură ce ziua trece, creierul nostru în mod constant receptează informații,
prioritizează anumite sentimente care apar în mintea noastră și ignoră altele. Suntem atrași în
mod natural de oameni și de experiențe care cresc sentimentele noastre pozitive, în timp ce
evităm emoțiile negative și ignorăm experiențele neutre aproape în întregime. În timp ce acest
proces are loc, creierul folosește experiențele trecute ca ghid pentru a categoriza ceea ce simțim.
Dar dacă ai experimentat o dependență, creierul tău se luptă să decidă dacă o emoție pe care o
simți este o reacție normală sau o emoție intensă, legată de dorința de consum a substanței de
care ești dependent. Această luptă poate fi copleșitoare. Practicarea principiului atitudinii neevaluative
ne permite să recunoaștem această lupta, recunoscând că aceste gânduri și emoții sunt acolo, fără să fie
nevoie să acționăm asupra lor. Prin principiul nejudecării poți decide, de exemplu, că o situație te-a făcut să
te simți rău, validează acel sentiment și apoi lasă sentimentul rău să treacă cu timpul. Nu suntem forțați să
reacționăm la nimic care este inutil prezentului nostru. Lipsa judecării te poate face să simți că ai renunțat la
orice
prof.univ.dr. Ion control,
Dafinoiu dar în practică ne poziționăm în mod intenționat pentru a simți mai mult control asupra 71
experienței noastre prezente ca niciodată. Gândurile negative și sentimentele nu ne mai controlează atenția.

• meditatie simpla
• rescrie-ți gandurile
• frunze în copac
• restaurantul
• mindfulness de zi de zi
• contestarea judecătii
• afirmație – “Și asta va trece”
ACCEPTAREA
• Ceea ce înseamnă cu adevărat principiul acceptării este acceptarea sinelui în starea sa actuală.
Acceptarea ne arată că, pentru a fi pe deplin prezenți, trebuie să conștientizăm cum arată
prezentul.
• Acceptarea înseamnă să ne privim clar pe noi înșine, așa cum suntem cu adevărat. Uneori când
trăim o durere, putem să avem tendința de a evita acea realitate. Intrăm într-o stare de amorțeală
și nu luăm în considerare sentimentele, temându-ne că dacă ne-am privi limpede, nu am putea
trăi cu adevărul.
• Oamenii care se luptă cu dependența pot fi în imposibilitatea de a-și gestiona emoțiile intense,
deoarece dependența devine un mod automat de a te amorți, de a te ascunde de, sau de a evita
sentimentele intense. Pentru unii, frica de ceea ce poate veni atunci când comportamentele care
creează dependență nu mai sunt disponibile face acceptarea conștientă un concept dificil de
înțeles.
ACCEPTAREA
• În ceea ce privește dependența, acceptarea ne ajută să ne vedem sinele prezent și starea noastră prezentă,
clar. Acest principiu al mindfulness este util în special pentru oamenii care se luptă cu dependența, deoarece
contracarează una dintre cele mai mari consecințe ale dependenței: pierderea controlului. Cercetările
științifice demonstrează ca atunci când simțim că pierdem controlul asupra vieții noastre, nemulțumirea
noastră este atenuată dacă suntem capabili să acceptăm situația noastră și să conviețuim cu emoțiile dificile
care vin odată cu această pierdere.
• Persoanele care se confruntă cu dependența de alcool ar putea să nu considere consumul lor de alcool „la fel
de rău ca a altor oameni”. Această comparație poate acționa ca o barieră în calea înțelegerii în mod clar a
consumului lor de alcool, deoarece percepțiile lor sunt bruiate de experiențele altor oameni. Acceptarea
conștientă a luptei noastre înlătură nevoia de a defini cum ar trebui să arate viața noastră pe baza vieții
altora.
• Dacă te lupți cu o dependență, uneori îți poți imagina că ai o viată diferită. Îți imaginezi că te poți accepta
pentru că tu ești persoana care vrei să fii sau pentru că ai putut face diferite alegeri. Adesea, ne lipsește
legătura cu această persoană ideală, deoarece nu putem să conectăm chiar cu sinele nostru actual
ACCEPTAREA
•EXERCITII PENTRU ANTRENAMENT MINDFULNESS

• meditatie simpla
• două cercuri
• examinarea evitării
• scanarea corpului
• găsirea acceptării
• afirmatie - „înțeleg de ce există aceste defecte care explică
tiparele mele de comportament, dar acesta sunt eu și este
suficient.”
RĂBDAREA
• răbdarea - „a putea suporta durerile sau încercările cu calm sau fără plângere.” (Merriam-
Webster)
• Cultivarea răbdării în viața noastră este un mod de a rămâne conectați la povestea pe care o
trăim, o poveste în care suntem și scriitori și cititori. Când încercăm să sărim parți din povestea
noastră, chiar dacă sunt neplăcute, ne simțim deconectați de noi înșine. Pierdem din vedere ce s-a
întâmplat și cum am ajuns aici, de parcă am fi personaje aruncate într-un roman fără o poveste de
fundal convingătoare.
• Răbdarea este una dintre abilitățile de adaptare care ne ajută în timpul durerilor și încercărilor
noastre; având răbdare, ne validăm starea actuală în loc de a acționa împotriva ei. Dar ar fi
nesănătos să ai răbdare tot timpul, așa cum sunt multe cazuri când este benefic să acționezi și să
faci o schimbare. Așa că învățarea răbdării înseamnă învățarea echilibrului.
• Jon Kabat-Zinn definește răbdarea ca fiind un tip de înțelepciune care acceptă lucrurile trebuie să
se întâmple în propriul lor ritm și cronologie. Există motive pentru care noi nu sărim automat la
sfârșitul unui serial TV după primul episod: ți-ar displăcea să ratezi toate detaliile din poveste. A
avea răbdare ne permite să apreciem momentul, pentru că știm că acest moment este necesar
pentru a ajunge acolo unde trebuie să ajungem
RĂBDAREA
• Răbdarea interpersonală are de-a face cu alți oameni; te ajută să faci față intruziunilor lor în viața ta de zi cu
zi și gestionezi emoțiile în fata deficiențelor lor. Pentru cineva care se confruntă cu dependența, interacțiunile
cu alte persoane pot servi drept declanșatori pentru consumul de droguri. Prezența altei persoanei poate
servi ca o reamintire a gândurilor și emoțiilor negative pe care încercăm să le evităm. Fără suficientă răbdare
interpersonală, cedarea în fața dependenței poate părea singura modalitate de a scăpa de acele sentimente.
• Răbdarea greutăților vieții este folosită atunci când forțele externe creează bariere în viețile noastre pe care
trebuie să le depășim. Pentru cineva cu o dependență, răbdarea greutăților vieții este necesară pentru a face
față tulburărilor emoționale ale acestor tipuri de evenimente altfel persoana respectivă va simți nevoia să-și
amorțească sau să evite sentimentele folosind o substanță sau comportament care dă dependență.
• Răbdarea neliniștilor zilnice descrie toleranța noastră față de întârzierile și obstacolele banale care apar în
viața noastră de zi cu zi și sunt în afara controlului nostru. Aceste provocări frecvente și mici necesită răbdare
semnificativă pentru că nu putem face multe imediat pentru a le schimba. Oamenii care sunt în chinul unei
dependențe tind să nu dezvolte acest tip de răbdare, deoarece folosesc o substanță care dă dependență sau
comportament ca substitut. Odată ce sunt în starea de recuperare, vor trebui să-și reconstruiască abilitățile
de răbdare atrofiate pentru a face față necazurilor zilnice.
RĂBDAREA
• Cercetarea științifică a constatat că instrumentele de dezvoltare a abilităților care au crescut
răbdarea au implicat strategii imaginative de a pune în aplicare răbdarea.
• Temerile, raționalizările și deconectărilor sunt cele care îi fac pe oameni să se simtă blocați într-un
ciclu de dependență. Exersând răbdarea, îmbrățișăm aceste temeri și ne reamintim că, deși există
bariere care interferează cu viața noastră, acestea fac parte din procesul experienței umane.

• MEDITATIE SIMPLA
• PAUZĂ ȘI EVALUARE
• CRONOLOGIA REZILIENTEI
• LISTA DE VERIFICARE A RĂBDĂRII
• PLAN DE ACȚIUNE ÎN SITUAȚII DIFICILE
• IDEAL VS. REAL
• AFIRMAȚIE – ”Totul are un scop!”
ÎNCREDEREA
• În cartea sa Arta fericirii, Dalai Lama descrie încrederea ca având două părți — o încredere în alții
și o încredere în noi înșine. Încredere în alții ne permit să ne conectăm cu ei, prin ceea ce el
descrie ca fiind capacitatea de a deschide ușa noastră interioară. Pe de altă parte, a avea
încredere în sine permite o mai bună conștientizare și înțelegere față de propriile noastre emoții
și dispoziții. Atunci când ambele forme de încredere sunt puternice, noi avem un sentiment de
adevărată casă interioară. Din această casă, înțelegem și interpretăm propria noastră viziune
asupra lumii și, de asemenea, interpretăm acțiunile altora. Când ne permitem să avem încredere
în ceilalți, suntem capabili să ne angajăm pe deplin și să fim prezenți. Când nu avem încredere în
ceilalți, avem sentimentul că trebuie să fim în gardă, ceea ce ne împiedică să fim prezenți în
momentul în care interacționăm cu alta persoana.

ÎNCREDEREA
• Când ne luptăm cu dependența, s-ar putea să ne fie frică să avem încredere în alții din cauza incidentelor din
trecut, când am fost răniți de alții în care aveam încredere. Uneori, această neîncredere generală este
percepută ca rezistență la ajutor. Implementarea mindfulness și concentrarea pe pilonul încrederii ne
permite să vedem mai clar intențiile celorlalți. Acest lucru poate crea un sentiment de încredere în legătura
noastră cu alți oameni, permițându-ne să deschidem ușă noastră interioara.
• Când nu avem încredere în noi înșine, este posibil să ignorăm sau să facem presupuneri în legătură cu
experiențele noastre. Ne este greu să fim prezenți, pentru că există o constantă punerea sub semnul
întrebării a propriilor noastre percepții. Când ne luptăm cu dependența, chiar și a avea încredere în propriile
noastre nevoi poate părea înfricoșător. Lipsa de încredere în tine este o altă expresie a deconectării de
propria persoană și de viața ta.

ÎNCREDEREA
•EXERCITII PENTRU ANTRENAMENT MINDFULNESS

• MEDITATIE SIMPLA
• A STA CU TINE ÎNSUȚI
• APRECIEREA EXPERIENȚELOR POZITIVE
• FII PROPRIUL EXPERT
• CREAREA DE FRONTIERE
• AI ÎNCREDERE ÎN INSTINCTELE TALE
• AFIRMATIE – “SUNT PROPRIUL MEU EXPERT”

LIPSA STRĂDUINȚEI (NON-STRIVING)
• Modul nostru modern de viață stimulează comportamentul orientat către obiective. Dar pe
măsură ce trecem de la un obiectiv la altul, nu știm întotdeauna cum să separăm viața de
obiectivele pe care le urmărim. Această centrare pe obiective poate face ca un principiu precum
cel al non-străduinței să fie greu de înțes la început. Setul mental al non străduinței valorizează
starea lui "a fi" mai mult decât starea lui "a face". Când avem o un set mental centrat pe acțiune,
avem nevoie de o formă de validare a acțiunilor noastre pentru a simți că am realizat ceva. Dar
dacă ne aflăm într-un set mental centrat pe a fi, avem nevoie doar de experiența însăși pentru a
simți același nivel de succes.
• O problemă inerentă cu obiectivele este că ne oprim atunci când le atingem, neștiind niciodată
dacă am fi putut merge mai departe. Dar dacă atingerea unui obiectiv este problematică, cum
realizăm non străduința fără a lucra direct în acest sens? Șmecheria este să găsim echilibrul în
această aparentă contradicție. Pentru a câștiga mai mult în procesul de conștientizare generală
prin non-străduință, trebuie să avem un fel de direcție. Dar când încercarea de a ne mișca în acea
direcție ne simți frustrați, asta poate fi un indicator pentru a-ți aduce atenția înapoi în momentul
prezent. Aceasta păstrează caracterul intențional al acțiunilor noastre și ne oferă o și o evaluare a
experiențelor pe care acestea le implică.
• Pentru multe persoane dependente, scopul este să aibă succes în recuperare. Este nevoie de curaj
să vrei să-ți schimbi drastic viața și este nevoie și de mai multă reziliență pentru a începe efectiv să
lucrezi spre acest obiectiv. Principiul non-străduinței nu afirmă că a avea acest scop este nedemn;
precauția este ca el să nu devină atât de atotcuprinzător încât să pierdem conștientizarea față de
momentul prezent. Non-străduința înseamnă cât de mult din atenția noastră conștientă este
orientată către scop și cât de mult urmăm conexiunea cu lumea noastră – cultivată prin
mindfulness – pentru a ne orienta către obiectivul extern fără un program predeterminat sau un
ghid.
• Cineva care încearcă să renunțe la tutun, de exemplu, poate găsi dificilă gestionarea dependenței
fără a se strădui, pentru că nu simte că ar putea avea încredere în instinctele lui fără a avea
obiective clare. S-ar putea să încerce să diminueze numărul de țigări, fără o direcție clară a ceea ce
înseamnă asta, doar sa descopere că revine din nou la vechile modele de comportament. Dacă se
întâmplă acest lucru, reorientarea către acest principiu îl poate ajuta să-și păstreze atenția asupra
nevoilor
prof.univ.dr. lui și să se încreadă în instinctul lui, pentru a-și gestiona dependența.
Ion Dafinoiu 83
Principiul non-efortului, atunci când este implementat pentru a face față
dependenței, este eliberator. Permite fiecărei persoane să se concentreze asupra
nevoilor și dorințelor sale, spre deosebire de centrarea obsesivă pe diverși
parametri ai dependenței, cum ar fi cât de mult folosim substanța care creează
dependența sau sentimentele asociate cu aceasta. Cu principiul non-efortului,
dezvoltarea persoanei este încurajată nu numai în ceea ce privește dependența, ci
și dezvoltarea ei în general. Acest lucru este util dacă, pe durata recuperării,
devenim concentrați asupra aspectelor negative ale trecutului nostru, inclusiv
asupra gândurilor legate de evenimentele sau alegerile trecute pe care le-am făcut.
Într-o mentalitate centrată pe efort, recăderile din trecut și alte rezultate negative
ar fi privite ca eșecuri. Iar sentimentul eșecului ne face să ne vedem pe noi înșine
printr-o lentilă negativă care ne împiedică cine suntem cu adevărat. Folosind non-
efortul, suntem capabili să devenim mai conectați cu adevăratul nostru sine, prin
găsirea unui echilibru mai bun între aspectele negative și pozitive și obținerea unei
prezențe mai conștiente.

• STRADUINȚĂ/NON STRĂDUINȚĂ
• POZIȚIA NON- STRĂDUINȚEI
• EXAMINEAZĂ-ȚI OBIECTIVELE
• FIȘĂ DE LUCRU - MINTE ECHILIBRATĂ
• RESTAURAREA CONEXIUNII CU SINELE
• AFIRMAȚIE - „Lasă așteptările în urmă”
LASĂ SA TREACĂ (LETTING GO)
• Dacă nu putem lăsa să treacă, suntem supuși unei incapacități de a găsi pacea.
Creierul nostru categorizează în mod constant fiecare experiență pe care o avem,
făcând presupuneri despre ce înseamnă experiența respectivă. Această tendință
de a ne organiza experiențele conform sentimentelor asociate acestora pot fi
problematică, deoarece ne vom putea conecta cu o experiență doar dacă avem o
categorie în care să o plasăm. Alte experiențe vor părea lipsite de importanță și
pot marginalizate fără să le mai acordăm atenție, limitându-ne astfel întreaga
viziune asupra prezentului. Această tendință constantă de clasificare ne cere să
ne centrăm gândirea pe trecut, prezicând modul în care un eveniment ne va
afecta viitorul și planificându-ne următoarea mișcare — totul cu prețul
neconectării cu prezentul așa cum se manifestă el.
• Dalai Lama - lăsând să treacă, dobândim o capacitate mai mare de a ne conecta
cu experiența noastră prezentă, pentru că nu mai suntem împovărați de
legăturile
prof.univ.dr. Ion Dafinoiu noastre emoționale cu lucrurile care nu se întâmplă acum. 86
• Eliberat de presiunea de a ne forma opinii rapide și impulsive, capacitatea noastră
de judecata poate opera cu o abordare mai pașnică și mai calmă.
• Persoanele care se confruntă cu dependență pot simți că nu sunt capabile să

proceseze lucrurile în aceeași viteză ca și înainte de dependența lor, ceea ce le
poate influenta negativ învățarea și memoria. Renunțarea la așteptări le permite
să lucreze mult mai eficient cu capacitățile lor actuale.
• În cele din urmă, în ceea ce privește controlul comportamentului, capacitatea

noastră de a lăsa să treacă noțiunile noastre preconcepute despre consecințele
trecute și viitoare creează un mai sănătos context pentru a lua decizii bine
gândite, cu accent pe nevoile noastre prezente.
• Cineva care suferă de o dependență de jocuri de noroc se poate găsi așa prins în
euforia pe care a experimentat-o cu ocazia câștigurilor trecute, încât este
incapabil să se conecteze la starea lui actuală. Acest lucru îl împiedică să vadă
dependența din viața lui actuală. Principiul letting go le permite să vadă
consecințele nesănătoase ale conectării experiențelor prezente de sentimentele
din trecut, oricât de fericite ar fi fost acele sentimente.
• Adesea, cineva care se luptă cu o dependență de alcool se bazează pe faptul că
băutul îi schimbă sentimentele. Consumul lui de alcool sporește aspectele
pozitive și creează capacitatea de a nu-ți păsa de nimic care creează emoții
negative.

• ETICHETAREA EMOȚIILOR
• SCANEAZĂ CORPUL ȘI LASĂ SĂ TREACĂ
• LISTA IERTĂRII
• BAGAJUL EMOȚIONAL
• AFIRMAȚIE – NU MĂ TEM DE PREZENT

Mindfulness in Terapia Adictiilor1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mindfulness in Terapia Adictiilor1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mindfulness în terapia

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 1

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 2

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 3

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 7

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 9

• Modelul bolii vs modelul moral al dependenței

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 12

• Teorii psihanalitice clasice

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 13

• Teorii psihanalitice contemporane

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 14

• Teorii psihanalitice contemporane

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 20

• Avantajele teoriilor psihanalitice

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 21

• Avantajele teoriilor psihanalitice

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 22

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 23

• MODELE COMPORTAMENTALE ȘI DE ÎNVĂȚARE

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 29

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 31

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 32

• MODELUL BOLII FAMILIALE

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 33

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 34

• MODELUL BOLII FAMILIALE

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 35

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 38

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 39

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 40

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 41

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 42

•Limitele modelelor biomedicale

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 43

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 45

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 46

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 47

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 48

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 49

• constientizarea experientei prezente cu acceptare” (Germer (2005)

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 50

• Conditia umana implica suferinta

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 51

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 52

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 53

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 60

• Utilizarea mindfulness-ului în tratamentele pentru dependență este o adaptare mai recentă.

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 61

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 63

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 64

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 65

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 66

• Cercetătorii de la Universitatea din Cambridge studiind trăsăturile de personalitate a constatat că

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 68

• EXERCITII PENTRU ANTRENAMENT MINDFULNESS

prof.univ.dr. Ion Dafinoiu 70

• EXERCITII PENTRU ANTRENAMENT MINDFULNESS

•EXERCITII PENTRU ANTRENAMENT MINDFULNESS

• EXERCITII PENTRU ANTRENAMENT MINDFULNESS